—

anularea scrisorii Comisiei din 2 martie 2020, prin intermediul căreia directoarea generală adjunctă a Direcției Generale Buget a Comisiei a solicitat reclamantei 1 plata către Comisie a unei sume de 12 236 931,69 euro;

—

și constatarea, în consecință, a faptului că plățile efectuate de reclamanta 1 către Comisie în perioada cuprinsă între 29 iunie 2011 și 16 iunie 2015, în valoare de 16 400 000 de euro, la care se adaugă dobânzi compensatorii scadente în valoare de 1 420 610 euro, pentru o sumă totală de 17 820 610 euro, trebuie deduse de Comisie din amenda separată aplicată de Tribunal în cauza Westfälische Drahtindustrie și alții/Comisia (T-393/10, EU:T:2015:515), cu efect de la 15 iulie 2015, și că această amendă a fost astfel deja stinsă integral prin plata din 17 octombrie 2019, în valoare de 18 149 636,24 euro; și

—

obligarea Comisiei la plata către reclamanta 1 a unei sume de 1 633 085,17 euro, majorată cu dobânzi compensatorii de la 17 octombrie 2019, precum și cu dobânzi penalizatoare la nivelul ratei medii a dobânzii aplicate de BCE la data faptelor pentru operațiunile sale de refinanțare, majorată cu 3,5 puncte procentuale, de la data de 17 octombrie 2019 până la rambursarea în întregime a sumei datorate;

—

cu titlu subsidiar, obligarea Uniunii Europene, reprezentată de Comisia Europeană, la plata de despăgubiri în valoare de 12 236 931,69 euro reclamantelor 1-3, sub forma compensării cu suma solicitată reclamantei 1 prin scrisoarea Comisiei din 2 martie 2020, în cuantum de 12 236 931,36 euro, și la plata către reclamanta 1 a sumei excedentare de 1 633 085,17 euro, majorată cu dobânzi compensatorii de la 17 octombrie 2019, precum și cu dobânzi penalizatoare la nivelul ratei medii a dobânzii aplicate de BCE la data faptelor pentru operațiunile sale de refinanțare, majorată cu 3,5 puncte procentuale, de la data de 17 octombrie 2019 până la rambursarea în întregime a sumei datorate;

—

și, în orice caz, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 266 alineatul (1) TFUE din cauza eliminării (până în prezent) insuficiente a consecințelor în ceea ce privește efectul de casare al amenzii anulate, în urma nerespectării întinderii declarării de către Tribunal a nulității amenzii anulate (cu efect retroactiv). Tribunalul nu a menținut sau confirmat amenda anulată, ci a obligat reclamantele la plata unei amenzi judiciare noi și autonome.

2.

Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 266 alineatul (1) TFUE și a articolului 99 alineatul (4) și a articolului 98 alineatul (4) primul paragraf litera (b) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (1) din cauza aplicării incorecte de dobânzi penalizatoare de la 4 ianuarie 2011, întrucât Comisia nu și-a respectat obligația ca toate plățile nedatorate încasate de aceasta de la reclamanta 1 până la pronunțarea hotărârii din 15 iulie 2015 (ex tunc), precum și dobânzile compensatorii scadente aferente noii amenzi judiciare aplicate cu efect de la 15 iulie 2015, să fie deduse în favoarea reclamantelor.

3.

Al treilea motiv se întemeiază pe nerespectarea principiului non bis in idem prin creșterea (de fapt) a amenzii judiciare, întrucât Comisia impune reclamantelor plata nedatorată de dobânzi penalizatoare retroactive de la 4 ianuarie 2011.

4.

Al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 266 alineatul (1) TFUE și a articolului 99 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul 2018/1046 prin calcularea incorectă a nivelului maxim admisibil al dobânzilor penalizatoare datorate de la 15 octombrie 2015.

5.

Al cincilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 266 alineatul (1) TFUE din cauza nerespectării principiului bunei administrări și a normelor privind buna administrare, întrucât Comisia impune în mod nejustificat reclamantelor o plată (suplimentară) peste nivelul amenzii judiciare (dobânzi penalizatoare).