1

Prin cererea introductivă depusă la grefa Curții la 22 iulie 2020, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin adaptarea cuantumului prestațiilor familiale, precum și al avantajelor sociale și fiscale în favoarea copiilor persoanelor care au dreptul la asemenea prestații în Austria la costul vieții în statul membru de reședință al copilului, Republica Austria nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul, pe de o parte, al articolelor 4, 7 și 67 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82, rectificare în JO 2016, L 296, p. 25), și, pe de altă parte, al articolului 7 din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1).

2

Prin înscrisurile depuse la grefa Curții la 28 octombrie 2020 în temeiul articolului 40 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și al articolului 130 din Regulamentul de procedură al Curții, Autoritatea de Supraveghere AELS și Regatul Norvegiei au formulat cereri de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei și, respectiv, ale Republicii Austria.

3

Invitate, în temeiul articolului 131 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, să prezinte observațiile lor eventuale cu privire la aceste cereri de intervenție, Republica Austria nu a formulat nicio observație în acest sens, în timp ce Comisia, precizând totodată că, pe fond, nu are nicio obiecție cu privire la admiterea cererilor de intervenție menționate, ridică problema admisibilității lor, întrucât, prin intermediul acestora, se urmărește să se intervină într‑o procedură între o instituție a Uniunii și un stat membru, în sensul articolului 40 al doilea paragraf ultima teză din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

4

Trebuie amintit, cu titlu introductiv, că articolul 40 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede, la primele trei paragrafe ale sale, trei categorii de intervenienți care sunt supuși, fiecare, unui regim propriu.

5

Potrivit articolului 40 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, statele membre și instituțiile Uniunii pot interveni, fără restricții, în litigiile supuse Curții.

6

Articolul 40 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene prevede că organele, oficiile și agențiile Uniunii, precum și orice altă persoană, fizică sau juridică, dispun de același drept în cazul în care pot dovedi faptul că au un interes în soluționarea litigiului supus Curții, cu precizarea însă că persoanele fizice sau juridice nu pot interveni în litigiile dintre statele membre, dintre instituțiile Uniunii sau dintre statele membre, pe de‑o parte, și instituțiile Uniunii, pe de altă parte.

7

În sfârșit, articolul 40 al treilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene acordă o atenție specială statelor părți la Acordul din 2 mai 1992 privind Spațiul Economic European (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4) (denumit în continuare „Acordul privind SEE”), altele decât statele membre, precum și Autorității de Supraveghere AELS menționate de respectivul acord, precizând că pot interveni în litigiile supuse Curții în cazul în care acestea se referă la unul dintre domeniile de aplicare ale acestui acord.

8

Din această din urmă dispoziție rezultă că admisibilitatea unei cereri de intervenție formulate de un stat terț, parte la Acordul privind SEE, sau de Autoritatea de Supraveghere AELS nu poate fi supusă niciunei alte condiții decât cea potrivit căreia obiectul litigiului la care se referă această cerere de intervenție trebuie să intre în domeniul de aplicare al acestui acord. Astfel, trebuie să se admită intervențiile statelor și ale autorității sus‑menționate în litigiile supuse Curții, fără a trebui să justifice un interes special, din moment ce aceste litigii privesc unul dintre domeniile de aplicare ale Acordului privind SEE.

9

Or, nu se contestă că, în prezenta cauză, condiția menționată este îndeplinită. Într‑adevăr, acțiunea îndreptată împotriva pârâtei privește o pretinsă neîndeplinire a obligațiilor care îi revin în temeiul Regulamentelor nr. 883/2004 și nr. 492/2011, care au fost încorporate în Acordul privind SEE prin Decizia nr. 76/2011 a Comitetului mixt al SEE din 1 iulie 2011 de modificare a anexei VI (Securitate socială) și a Protocolului 37 la Acordul privind SEE (JO 2011, L 262, p. 33), și, respectiv, prin Decizia nr. 52/2012 a Comitetului mixt al SEE din 30 martie 2012 de modificare a anexei V (Libera circulație a lucrătorilor) la Acordul privind SEE (JO 2012, L 207, p. 32).

10

În aceste condiții, trebuie să se admită cererile de intervenție formulate de Autoritatea de Supraveghere AELS și de Regatul Norvegiei în susținerea concluziilor Comisiei și, respectiv, ale Republicii Austria.

11

Potrivit articolului 137 din Regulamentul de procedură, în hotărârea sau ordonanța prin care se finalizează judecata se dispune cu privire la cheltuielile de judecată.

12

În speță, întrucât cererile de intervenție formulate de Autoritatea de Supraveghere AELS și de Regatul Norvegiei sunt admise, cererile privind cheltuielile de judecată legate de intervenția acestora trebuie să fie soluționate odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Președintele Curții dispune: