1)

Articolul 5 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și cerința privind transparența clauzelor contractuale, în cadrul împrumutului ipotecar, trebuie interpretate în sensul că permit profesionistului să nu integreze într-un astfel de contract definiția completă a indicelui de referință care servește la calculul ratei variabile a dobânzii sau să nu îi ofere consumatorului, înainte de încheierea contractului, o broșură informativă care să cuprindă evoluția anterioară a acestui indice, pentru motivul că informațiile referitoare la indicele menționat fac obiectul unei publicări oficiale, cu condiția ca, având în vedere elementele de informare disponibile în mod public și accesibile, precum și informațiile furnizate, după caz, de profesionist, consumatorului mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, acesta să fi fost în măsură să înțeleagă funcționarea concretă a modului de calcul al acestei rate și să evalueze, astfel, pe baza unor criterii precise și inteligibile, consecințele economice, potențial semnificative, care rezultă dintr-o asemenea clauză privind obligațiile sale financiare.

2)

Articolul 3 alineatul (1), articolul 4 alineatul (2) și articolul 5 din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că, în măsura în care o instanță națională consideră că o clauză contractuală care are ca obiect stabilirea modului de calcul al ratei variabile a dobânzii într-un contract de împrumut ipotecar în mod clar și inteligibil, în sensul articolului 4 alineatul (2) sau al articolului 5 din această directivă, îi revine acesteia sarcina de a examina dacă respectiva clauză este „abuzivă”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată.

3)

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale sarcina de a oferi consumatorului alegerea între, pe de o parte, revizuirea unui contract prin înlocuirea unei clauze contractuale prin care se stabilește o rată variabilă a dobânzii considerate abuzive cu o clauză care se referă la un indice prevăzut de lege cu titlu supletiv și, pe de altă parte, anularea contractului de împrumut ipotecar în ansamblul său, atunci când acesta nu poate exista fără această clauză.

4)

Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13, interpretate în lumina articolului 1 alineatul (2) din această directivă, trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca, în cazul nulității unei clauze abuzive prin care se stabilește un indice de referință pentru calculul dobânzilor variabile ale unui împrumut, instanța națională, cu respectarea condițiilor prevăzute la punctul 67 din Hotărârea din 3 martie, Gómez del Moral Guasch (C-125/18, EU:C:2020:138), să substituie acest indice unui indice legal, aplicabil în absența unui acord contrar al părților la contract, în cazul în care acești doi indici sunt determinați printr-un mod de calcul de un nivel de complexitate echivalent, iar dreptul național prevede această înlocuire în cazurile necontencioase în care se dorește menținerea echilibrului prestațiilor dintre părți, cu condiția ca indicele de substituire să reflecte efectiv o dispoziție de drept național supletivă.

5)

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, într-o situație în care un contract încheiat între un profesionist și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, iar anularea contractului în ansamblul său ar expune consumatorul unor consecințe deosebit de prejudiciabile, instanța națională poate remedia nulitatea acestei clauze prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, aplicarea ratei care rezultă din indicele de substituire trebuind să intervină la data încheierii contractului.