1.

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin aplicarea unei reduceri a cotei accizelor, prevăzută de legislația regională adoptată de regiunea Friuli‑Venezia Giulia (Italia), pentru benzina și motorina utilizate drept carburanți, în cadrul vânzării acestor produse rezidenților regiunii respective, Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 4 și 19 din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității ( 2 ).

2.

Comisia consideră în esență că sistemul de contribuții pentru achiziția de carburanți instituit de regiunea Friuli‑Venezia Giulia, în măsura în care are ca efect reducerea nivelului de taxare a carburanților în această regiune, aduce atingere în principiu unei impozitări minime și unice pe produs și pe utilizare pe întregul teritoriu al Republicii Italiene. Întrucât reducerea accizelor care rezultă din acest sistem nu a fost autorizată la nivelul Uniunii, neîndeplinirea de către acest stat membru a obligațiilor care îi revin în temeiul articolelor 4 și 19 din Directiva 2003/96 ar trebui constatată de Curte.

3.

În prezentele concluzii, vom explica, după ce vom fi amintit că sarcina probei cu privire la neîndeplinirea obligațiilor revine Comisiei, motivele pentru care considerăm că prezenta acțiune ar trebui respinsă.

4.

Considerentele (2)-(5), (9), (13) și (15) ale Directivei 2003/96 au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

5.

Potrivit articolului 1 din această directivă, „[s]tatele membre impozitează produsele energetice și electricitatea în conformitate cu directiv[a menționată]”.

6.

Articolul 4 din Directiva 2003/96 prevede:

„(1)   Ratele de impozitare pe care statele membre le aplică produselor energetice și electricității enumerate în articolul 2 nu pot fi inferioare ratelor minime de impozitare prevăzute în prezenta directivă.

(2)   În sensul prezentei directive, «rată de impozitare» reprezintă suma totală aferentă tuturor taxelor indirecte (cu excepția [taxei pe valoarea adăugată (TVA)]) calculată direct sau indirect la cantitatea de produse energetice sau de electricitate în momentul punerii în consum.”

7.

Articolul 6 din Directiva 2003/96 are următorul cuprins:

„Statele membre au posibilitatea de a aplica scutirile sau reducerea ratei de impozitare prevăzute în prezenta directivă:

8.

Potrivit articolului 18 alineatul (1) din Directiva 2003/96, prin derogare de la dispozițiile acesteia, statele membre sunt autorizate să aplice în continuare reducerea ratelor de impozitare sau scutirile prevăzute în anexa II. Sub rezerva revizuirii prealabile efectuate de Consiliul Uniunii Europene, pe baza unei propuneri a Comisiei, această autorizare expiră la 31 decembrie 2006 sau la data precizată în anexa II.

9.

Articolul 19 din această directivă prevede:

„(1)   Pe lângă dispozițiile prevăzute în articolele anterioare, în special articolele 5, 15 și 17, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate autoriza orice stat membru să introducă alte scutiri sau reduceri din motive de politică specifice.

Un stat membru care dorește să introducă o astfel de măsură informează Comisia în consecință și furnizează de asemenea Comisiei toate informațiile relevante și necesare.

Comisia examinează cererea, luând în considerare, inter alia, funcționarea corectă a pieței interne, nevoia de a asigura o concurență loială și respectarea politicilor [Uniunii] în domeniul sănătății, mediului, energiei și transporturilor.

În termen de trei luni de la primirea tuturor informațiilor relevante și necesare, Comisia fie înaintează o propunere pentru autorizarea unei astfel de măsuri de către Consiliu, fie informează Consiliul în legătură cu motivele pentru care nu a propus autorizarea unei astfel de măsuri.

(2)   Autorizațiile menționate în alineatul (1) se acordă pe o perioadă maximă de 6 ani, cu posibilitate de înnoire în conformitate cu procedura prevăzută în alineatul (1).

(3)   În cazul în care Comisia consideră că scutirile și reducerile prevăzute în alineatul (1) nu mai pot fi menținute, în special din motive de concurență neloială sau de denaturare a funcționării pieței interne sau din motive legate de politica [Uniunii] în domeniul sănătății, protecției mediului, energiei și transporturilor, ea prezintă Consiliului propuneri adecvate. Consiliul ia o decizie în unanimitate în privința acestor propuneri.”

10.

Anexa II la Directiva 2003/96, intitulată „Rate reduse de impozitare și scutiri de la impozitare menționate în articolul 18 alineatul (1)”, prevedea, în favoarea Italiei, o serie de reduceri ale nivelului de impozitare, printre care „o reducere a ratei accizelor la benzina consumată pe teritoriul Friuli‑Venezia Giulia, cu condiția ca ratele să respecte obligațiile prevăzute în prezenta directivă, în special ratele minime ale accizelor”.

11.

Conform articolului 5 punctul 3 din Statuto speciale della Regione autonoma Friuli Venezia Giulia (Statutul special al regiunii Friuli‑Venezia Giulia), adoptat prin legge costituzionale (Legea constituțională) din 31 ianuarie 1963 ( 3 ), în versiunea aplicabilă litigiului, această regiune dispune printre altele de o putere legislativă în ceea ce privește instituirea unor redevențe regionale prevăzute la articolul 51 din statutul respectiv.

12.

Potrivit articolului 49 punctul 7 bis din Statutul special al regiunii Friuli‑Venezia Giulia, revin acestei regiuni 29,75 % din veniturile din accizele la benzină și 30,34 % din veniturile din accizele la motorină, consumate în regiunea respectivă, în scopul transportului și încasate pe teritoriul său.

13.

Articolul 51 al patrulea paragraf litera a) din acest statut prevede că, sub rezerva normelor Uniunii în materie de ajutoare de stat, regiunea Friuli‑Venezia Giulia poate, în cazurile în care statul prevede posibilitatea pentru veniturile fiscale în cauză, să modifice ratele de impozitare fie prin reducerea acestora, în limitele prevăzute în prezent, fie prin majorarea lor, fără a depăși nivelul maxim de impozitare prevăzut de legislația statului, precum și să prevadă scutiri sau să introducă deduceri de impozit și reduceri pe o bază impozabilă.

14.

Legge regionale n. 14, norme per il sostegno all’acquisto dei carburanti per autotrazione ai privati cittadini residenti in Regione e di promozione per la mobilità individuale ecologica e il suo sviluppo (Legea regională nr. 14 de stabilire a normelor referitoare la sprijinul pentru achiziția de carburanți în scopul transportului pentru particularii care locuiesc în regiune și pentru promovarea mobilității ecologice individuale și a dezvoltării sale) ( 4 ), din 11 august 2010, cu modificările ulterioare (denumită în continuare „Legea regională nr. 14/2010”), prevede la articolul 1, intitulat „Obiective”:

„1.   Pentru a face față crizei conjuncturale grave, regiunea Friuli‑Venezia Giulia prevede prin prezenta lege măsuri suplimentare excepționale de sprijinire a mobilității rutiere, precum și de reducere a poluării mediului. În special aceasta:

15.

Potrivit articolului 2 din Legea regională nr. 14/2010, intitulat „Definiții”:

„1.   În scopul prezentei legi, se aplică următoarele definiții:

[…]

16.

Articolul 3 din această lege regională, intitulat „Sistemul de contribuții la achizițiile de carburanți”, prevede:

„1.   Administrația regională este autorizată să acorde contribuții la achizițiile de carburant în scopul transportului, efectuate de persoanele beneficiare la fiecare aprovizionare individuală cu carburant, pe baza cantității achiziționate.

2.   Contribuțiile la achiziția de benzină și de motorină se stabilesc la 12 cenți pe litru și, respectiv, la 8 cenți pe litru.

3.   Cuantumul contribuțiilor la achiziția de benzină și de motorină menționate la alineatul 2 se majorează cu 7 cenți pe litru și, respectiv, cu 4 cenți pe litru pentru beneficiarii care locuiesc în comunele situate în zonă montană sau semimontană desemnate ca defavorizate sau parțial defavorizate prin Directiva 75/273/CEE a Consiliului din 28 aprilie 1975 privind lista comunitară a zonelor agricole defavorizate în sensul Directivei 75/268/CEE (Italia)[ ( 5 ),] precum și în comunele identificate prin [diferitele decizii ale Comisiei privind ajutoarele regionale].

4.   Din motive conjuncturale sau ca urmare a unor cerințe bugetare regionale, după consultarea comisiei competente a executivului, contribuțiile prevăzute la alineatul 2 și nivelul de majorare menționat la alineatul 3 pot fi adaptate, în limita unei diferențe de 10, respectiv 8 cenți pe litru, printr‑o decizie a executivului regional, separat pentru benzină și motorină și pentru o perioadă de cel mult trei luni care poate fi reînnoită. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al regiunii.

4 bis.   Fără a aduce atingere echilibrului global al bugetului, pentru a face față unei conjuncturi economice excepționale, executivul regional poate majora contribuțiile prevăzute la alineatul 3 până la concurența a 10 cenți pe litru, printr‑o decizie aplicabilă până la 30 septembrie 2012 cel târziu.

5.   Beneficiarii au dreptul la contribuțiile prevăzute la alineatul 2 pentru toate aprovizionările efectuate conform modalităților electronice prevăzute de prezenta lege la toate punctele de vânzare situate pe teritoriul regional.

5 bis.   Convențiile menționate la articolul 8 alineatul 5 pot stabili modalitățile în care rambursarea este plătită beneficiarilor în cazul în care aprovizionarea se efectuează în afara teritoriului regional.

6.   Contribuția nu se acordă pentru aprovizionarea individuală cu carburant în cazul în care valoarea totală a avantajului este mai mică de 1 euro.

7.   Contribuțiile prevăzute de prezentul articol se majorează cu 5 cenți pe litru în cazul în care autovehiculul care face obiectul aprovizionării este echipat cu cel puțin un motor cu emisie zero combinat sau coordonat cu un motor alimentat cu benzină sau cu motorină.

8.   Începând cu 1 ianuarie 2015, contribuțiile prevăzute la alineatul 2 se reduc cu 50 % pentru alte autovehicule decât cele menționate la alineatul 7 și omologate în conformitate cu norma ecologică Euro 4 sau inferioară.

9.   Contribuțiile prevăzute la alineatul 2 nu se acordă vehiculelor cumpărate noi sau de ocazie după 1 ianuarie 2015 în cazul în care acestea sunt diferite de cele prevăzute la alineatul 7 și omologate în conformitate cu norma ecologică Euro 4 sau inferioară.

9 bis.   Orice alt avantaj regional legat de aprovizionarea cu carburant este incompatibil cu contribuțiile acordate în temeiul prezentului articol.”

17.

Articolul 4 din Legea regională nr. 14/2010, intitulat „Cerințe și modalități referitoare la obținerea autorizației”, prevede, la alineatele 1 și 3, că autorizația pentru a beneficia de reducerea prețului se eliberează persoanelor interesate de Camera di commercio, industria, artigianato ed agricoltura (Camera de Comerț, Industrie, Artizanat și Agricultură, Italia) ( 6 ) a provinciei de reședință și că identificatorul poate fi utilizat exclusiv pentru aprovizionarea vehiculului pentru care a fost acordată autorizația doar de beneficiar sau de o altă persoană autorizată în mod formal de acesta să utilizeze vehiculul respectiv, beneficiarul rămânând în continuare răspunzător pentru orice utilizare abuzivă a identificatorului.

18.

Articolul 5 din această lege regională, intitulat „Modalități de plată electronică”, prevede:

„1.   Pentru a obține contribuția în format electronic la achiziția de carburanți în scopul transportului, beneficiarul prezintă operatorului instalațiilor unde sunt situate POS (în continuare «operatorii»), stabilite pe teritoriul regiunii Friuli‑Venezia Giulia, identificatorul referitor la mijlocul de transport pentru care a fost eliberat.

2.   Operatorul este obligat să verifice că mijlocul de transport aprovizionat este chiar cel care corespunde identificatorului. Verificarea se poate efectua și cu ajutorul unor echipamente vizuale și electronice sau al unor dispozitive care permit controlul electronic al corespondenței dintre vehiculul aprovizionat și datele cardului utilizat.

3.   După aprovizionarea cu carburant, operatorul este obligat să constate imediat, prin intermediul POS, volumul furnizat în litri și să îl înregistreze pe cale electronică, precum și să transmită beneficiarului documentele care menționează procedurile și informațiile prevăzute în anexa B punctul 3.

4.   Beneficiarul trebuie să verifice dacă volumul furnizat în litri corespunde celui indicat în documentele primite.

5.   Cu excepția cazului prevăzut la articolul 3 alineatul 5 bis, contribuția calculată se plătește direct de operator prin intermediul unei reduceri corespunzătoare a prețului carburantului.

[…]”

19.

Articolul 6 din respectiva lege regională, intitulat „Modalitatea de plată nonelectronică”, prevede la alineatele 1 și 2 că este posibilă activarea unor modalități de plată nonelectronică a contribuțiilor la achiziția de carburanți pentru transportul de către beneficiari în afara teritoriului regiunii Friuli‑Venezia Giulia și că, în aceste cazuri, beneficiarul transmite cererea Camerei de Comerț competente teritorial pentru localitatea sa de reședință.

20.

Articolul 9 din Legea regională nr. 14/2010, intitulat „Plata contribuției”, prevede:

„1.   Operatorii unităților echipate cu POS sunt autorizați să plătească pe cale electronică contribuția la achiziția de carburant pentru transport.

2.   Operatorii nu plătesc contribuții la achiziția de carburant în cazul în care se dovedește că identificatorul prezentat în acest scop a fost eliberat pentru un alt vehicul decât cel care trebuie reaprovizionat sau acest identificator este dezactivat.

3.   Operatorii sunt obligați să comunice Camerei de Comerț competente teritorial, pe cale electronică […], în aceeași zi sau în ziua lucrătoare care urmează, datele privind cantitatea vândută de carburanți pentru transport.

4.   Pentru comunicarea prevăzută la alineatul 3, operatorii trebuie să înregistreze, prin intermediul POS, datele privind cantitățile totale de carburant pentru transport vândute, astfel cum rezultă din lectura coloanelor și cum sunt consemnate în registrul Ufficio tecnico di finanza [Oficiul Tehnic de Finanțe, Italia].”

21.

Articolul 10 din Legea regională nr. 14/2010, intitulat „Rambursările legate de contribuții”, prevede la alineatele 1, 2 și 7:

„1.   Administrația regională rambursează operatorilor contribuțiile la achiziția de carburanți plătite beneficiarilor, în principiu săptămânal.

2.   Rambursările se efectuează pe baza datelor stocate în baza de date informatice, fără a aduce atingere cazurilor de suspendare a rambursării sau de recuperare a contribuțiilor încasate în mod nejustificat.

[…]

7.   În cursul fiecărui exercițiu, administrația regională efectuează una sau mai multe verificări aleatorii la operatorii vizați de tranzacțiile financiare care rezultă din contribuția la achiziția de carburant, în special pentru a se asigura cu privire la existența documentelor prevăzute pentru cererile de rambursare prezentate. În orice caz, documentele referitoare la tranzacțiile financiare trebuie păstrate de alte persoane interesate decât beneficiarii finali ai contribuției pentru o perioadă de cel puțin doi ani de la data cererilor de rambursare corespunzătoare.”

22.

La 1 decembrie 2008, în temeiul articolului 258 TFUE, Comisia a trimis Republicii Italiene o scrisoare de punere în întârziere în legătură cu aplicarea unor cote reduse ale accizelor la benzina și motorina utilizate drept carburanți în cadrul vânzării acestor produse rezidenților din regiunea Friuli‑Venezia Giulia. Potrivit Comisiei, legislația care prevedea această reducere a cotei accizelor era contrară reglementării Uniunii referitoare la impozitarea produselor energetice, dat fiind că nu făcea parte din scutirile și reducerile posibile prevăzute de Directiva 2003/96.

23.

Comisia a contestat sistemul introdus prin legge n. 549, Misure di razionalizzazione della finanza pubblica (Legea nr. 549 privind măsurile de raționalizare a finanțelor publice) ( 7 ) din 28 decembrie 1995 și prin legge regionale n. 47, Disposizioni per l’attuazione della normativa nazionale in materia di riduzione del prezzo alla pompa dei carburanti per autotrazione nel territorio regionale e per l’applicazione della Carta del cittadino nei vari settori istituzionali (Legea regională nr. 47 privind dispozițiile de aplicare a legislației naționale în materie de reducere a prețului la pompă al carburanților pentru autovehiculele din regiune, precum și de aplicare a Cartei cetățenilor în diferite sectoare instituționale) ( 8 ) din 12 noiembrie 1996, care oferă rezidenților din regiunea Friuli‑Venezia Giulia dreptul de a obține o reducere a prețului benzinei „la pompă” (precum și al motorinei începând cu anul 2002). Mecanismul în cauză prevedea acordarea unei reduceri consumatorilor finali de carburanți care au reședința în această regiune. Pentru a pune în aplicare acest mecanism, furnizorii de carburant avansau operatorilor punctelor de vânzare sumele corespunzătoare reducerilor de preț și solicitau ulterior rambursarea acestora regiunii menționate.

24.

Din punctul de vedere al Comisiei, sistemul respectiv constituia o reducere nelegală a accizelor, care lua forma unei rambursări a acestora. Ea observa că, în primul rând, beneficiarul rambursării era aceeași persoană ca și persoana obligată la plata accizelor; în al doilea rând, exista o legătură directă între cuantumul accizelor plătite statului de persoanele obligate la plata accizelor, care erau furnizorii de carburant, și cuantumul rambursărilor acoperite de aceștia pe seama operatorilor benzinăriilor și, în al treilea rând, sistemul avea ca obiectiv neutralizarea diferențelor semnificative de preț față de Republica Slovenia învecinată, care, la momentul intrării în vigoare a Legii regionale nr. 47/96, nu era încă un stat membru al Uniunii.

25.

Pentru a evita deplasările prin care se urmărește să se facă plinul cu benzină la un preț mai bun în Slovenia („turismul la pompă”), Republica Italiană a solicitat și a obținut, în anul 1996, o derogare în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Directiva 92/81/CEE ( 9 ) pentru a putea aplica o cotă redusă a accizelor la carburanți în regiunea Friuli‑Venezia Giulia ( 10 ). Ulterior, în temeiul articolului 18 din Directiva 2003/96, Republica Italiană a fost autorizată să continue aplicarea, până la 31 decembrie 2006, a unei reduceri a cotei accizelor la benzina consumată pe teritoriul acestei regiuni. La 17 octombrie 2006, Republica Italiană a prezentat o cerere de derogare în temeiul articolului 19 din Directiva 2003/96 pentru teritoriul regiunii Friuli‑Venezia Giulia. Această cerere a fost ulterior retrasă în luna decembrie 2006.

26.

Prin scrisoarea din 1 aprilie 2009, Republica Italiană a răspuns la scrisoarea de punere în întârziere explicând că sistemul prevăzut de Legea regională nr. 47/96, denunțat de Comisie, fusese reformat prin legge regionale n. 14, norme speciali in materia di impianti di distribuzione di carburanti e modifiche alla legge regionale 12 novembre 1996, n. 47 in materia di riduzione del prezzo alla pompa dei carburanti per autotrazione nel territorio regionale (Legea regională nr. 14 de stabilire a normelor speciale privind instalațiile de distribuție a carburanților și de modificare a Legii regionale nr. 47 din 12 noiembrie 1996 privind reducerea prețului carburanților la pompă pe teritoriul regional) ( 11 ) din 5 decembrie 2008. Aceasta din urmă prevedea că rambursările ar fi atribuite direct operatorilor instalațiilor de distribuție a carburanților și nu mai erau atribuite furnizorilor de carburanți.

27.

În plus, prin Legea regională nr. 14/2010, Republica Italiană a instituit un nou sistem de contribuții prin care a prevăzut un cuantum fix de rambursare (la litru) pentru achiziția de benzină și de motorină, ajustată în funcție de tipul de carburant și de zona de reședință a persoanei care cumpără carburantul.

28.

La 12 aprilie 2013, Comisia a solicitat Republicii Italiene să furnizeze clarificări cu privire la modalitățile de calcul al contribuției pentru prețurile carburantului cumpărat de rezidenții regiunii Friuli‑Venezia Giulia.

29.

Prin scrisoarea din 16 mai 2013, Republica Italiană a furnizat clarificări cu privire la cuantumul contribuțiilor acordate rezidenților regiunii Friuli‑Venezia Giulia la achiziția de carburanți, precum și cu privire la divizarea acestei regiuni în două zone teritoriale pentru care sunt prevăzute diferite niveluri de contribuții.

30.

La 11 iulie 2014, Comisia a notificat Republicii Italiene o scrisoare de punere în întârziere complementară, privind Legea regională nr. 14/2010, în măsura în care noul mecanism de plăți efectuate de Camera de Comerț către operatorii benzinăriilor ar institui o reducere a accizelor care ia forma unei rambursări a acestora, neprevăzută de Directiva 2003/96 și nici autorizată de Consiliu în temeiul articolului 19 din această directivă.

31.

Prin scrisoarea din 4 septembrie 2014, Republica Italiană și‑a prezentat observațiile cu privire la această scrisoare de punere în întârziere complementară.

32.

La 11 decembrie 2015, Comisia a adresat Republicii Italiene un aviz motivat, la care aceasta din urmă a răspuns prin scrisoarea din 11 februarie 2016.

33.

Întrucât a considerat acest răspuns nesatisfăcător, Comisia, convinsă de continuitatea și de identitatea substanțială dintre sistemul prevăzut de Legea regională nr. 47/96 și sistemul prevăzut de Legea regională nr. 14/2010, a introdus prezenta acțiune în conformitate cu articolul 258 TFUE.

34.

În cadrul prezentei acțiuni, Comisia solicită Curții:

35.

Republica Italiană solicită Curții:

36.

Prin Decizia președintelui Curții din 3 iunie 2019, a fost admisă cererea de intervenție formulată de Regatul Spaniei în susținerea concluziilor Republicii Italiene.

37.

Comisia arată că accizele sunt taxe indirecte aplicabile consumului anumitor produse și că ponderea economică a acestor taxe este suportată de consumatorul final. Nu ar exista nicio îndoială că măsura introdusă de regiunea Friuli‑Venezia Giulia are ca obiect și ca efect precis atenuarea sarcinii suportate de consumatorul final, reducând astfel sarcina sa fiscală în materie.

38.

Pentru a demonstra că legislația în cauză implică o reducere a cotei accizelor neautorizată de Directiva 2003/96, Comisia subliniază că economia acestei directive impune aplicarea unui nivel de taxare unic pe produs și pe utilizare pe întregul teritoriu al fiecărui stat membru. Comisia precizează că, în schimb, directiva menționată nu impune ca prețul de vânzare către consumatorul final să fie identic pe întregul teritoriu al unui stat membru, întrucât directiva menționată privește impozitarea produselor energetice, fără a reglementa însă prețul de vânzare al acestor produse.

39.

Comisia explică faptul că Directiva 2003/96 conține un ansamblu de dispoziții care permit statelor membre să aplice reduceri, scutiri sau diferențieri ale nivelului de impozitare privind anumite produse sau anumite utilizări. În această privință, Comisia se referă în special la articolele 5, 7 și 15-19 din directiva menționată. Aceste reduceri, scutiri sau diferențieri ar putea fi puse în aplicare de statele membre conform modalităților prevăzute la articolul 6 din directiva menționată. S‑ar putea deroga în principiu de la un nivel de taxare unic pe produs și pe utilizare numai în cazurile prevăzute de Directiva 2003/96. Acest lucru ar fi valabil indiferent dacă sunt respectate nivelurile minime de taxare prevăzute de directiva menționată.

40.

Potrivit Comisiei, atunci când un stat membru intenționează să aplice un nivel redus de impozitare la nivel regional, singura posibilitate ar fi de a utiliza articolul 19 din Directiva 2003/96 și, prin urmare, de a solicita o autorizație în temeiul acestei dispoziții. În lipsa unei asemenea autorizații, diferența în raport cu principiul cotei unice pe produs și pe utilizare care rezultă din instituirea unei reduceri a cotei accizelor la carburanți pentru rezidenții regiunii Friuli‑Venezia Giulia ar constitui o încălcare a articolelor 4 și 19 din această directivă. Comisia susține că argumentele invocate de Republica Italiană pentru a demonstra că contribuția la achiziția de carburanți nu a încălcat dispozițiile directivei menționate ar trebui înlăturate.

41.

În ceea ce privește calificarea contribuției la achiziția de carburanți drept reducere a cotei accizelor, Comisia susține poziția potrivit căreia, atunci când un stat membru acordă o subvenție neautorizată de dreptul Uniunii, calculată direct sau indirect cu privire la cantitatea dintr‑un produs energetic care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2003/96 la momentul punerii în consum, această subvenție determină o reducere nelegală a sarcinii fiscale cu privire la acest produs energetic. Astfel, într‑o asemenea ipoteză, subvenția menționată ar compensa integral sau parțial accizele la produsul în cauză. Termenii utilizați pentru a desemna măsura în cauză nu ar fi pertinenți. Ar fi relevante doar natura, caracteristicile și efectele acestei măsuri.

42.

În susținerea poziției sale, Comisia arată că contribuția la achiziția de carburanți se acordă sub forma unei sume fixe pe cantitatea de carburant cumpărată, ceea ce corespunde metodei de calcul utilizate pentru stabilirea valorii accizelor.

43.

Comisia amintește că, astfel cum reiese din Hotărârea din 25 aprilie 2013, Comisia/Irlanda ( 12 ), una dintre formele prin care statele membre au posibilitatea de a acorda scutiri sau reduceri ale nivelului de taxare este „rambursarea totală sau parțială a valorii impozitului”, în conformitate cu cele prevăzute la articolul 6 litera (c) din Directiva 2003/96. Or, pentru a constata existența unei rambursări a accizelor în sensul acestei din urmă dispoziții, nu ar avea importanță, pe de o parte, dacă persoana care procedează la punerea în consum și care este, așadar, supusă la plata accizelor, în speță furnizorul de carburanți, nu este aceeași cu cea care primește contribuția regională, în speță operatorul benzinăriei, și, pe de altă parte, dacă de această contribuție beneficiază în ultimul rând consumatorul final care vede prețul „la pompă” scăzând în consecință. Această interpretare ar fi ghidată de necesitatea de a nu lipsi dispozițiile Directivei 2003/96 de efectul lor util. În aceste condiții, calificarea contribuției la achiziția de carburanți ca reprezentând o rambursare a accizelor nu ar presupune să se stabilească faptul că măsura în cauză are ca unic obiectiv eludarea dispozițiilor directivei menționate.

44.

Pe de altă parte, pentru a califica contribuția la achiziția de carburanți drept „rambursare a accizelor”, Comisia consideră ca determinantă constatarea potrivit căreia această contribuție se plătește prin intermediul unor fonduri de stat sau, precum în speță, al unor fonduri regionale. Astfel, rambursarea efectuată prin intermediul fondurilor publice ar determina în fapt neutralizarea impozitării produsului.

45.

În această privință, ar fi irelevant dacă finanțarea contribuției la achiziția de carburanți provine din veniturile generale ale regiunii Friuli‑Venezia Giulia, iar nu în mod specific din accizele pe care statul le plătește acestei regiuni după ce le‑a încasat. Ar fi de asemenea lipsit de relevanță faptul că contribuția la achiziția de carburanți este de asemenea plătită rezidenților regiunii Friuli‑Venezia Giulia pentru achiziții de carburant efectuate în afara acestei regiuni.

46.

Chiar dacă Comisia admite că anumite dispoziții din Legea regională nr. 14/2010 urmăresc un obiectiv de mediu sau socioeconomic, aceasta apreciază că motivul principal al menținerii măsurii în cauză este acela de a evita „turismul la pompă”, cu alte cuvinte deplasările locuitorilor din regiunea Friuli‑Venezia Giulia către alt stat membru, în speță în Slovenia, pentru a beneficia de plinul de benzină la un preț mai bun.

47.

În orice caz, obiectivele de care se prevalează Republica Italiană pentru a justifica contribuția la achiziția de carburanți ar fi trebuit invocate în cadrul regimului derogatoriu prevăzut la articolul 19 din Directiva 2003/96. Or, Comisia arată că autoritățile italiene au retras la 11 decembrie 2006 cererea de derogare pe care o introduseseră în temeiul acestui din urmă articol în cadrul regimului anterior, care avea, potrivit aceleiași instituții, o structură și efecte identice la nivel global. Comisia observă, în această privință, că cererea de derogare menționată privea o reducere a cotei accizelor la benzina consumată pe teritoriul regiunii Friuli‑Venezia Giulia. Aceasta arată de asemenea că Consiliul a autorizat deja, în conformitate cu articolul 19 din Directiva 2003/96, o serie de reduceri ale accizelor pentru regiuni sau zone specifice în interiorul unui stat membru ( 13 ).

48.

În sfârșit, în ceea ce privește legătura dintre contribuția acordată rezidenților din regiunea Friuli‑Venezia Giulia și componenta privind prețul carburantului referitoare la accize, Comisia observă că faptul că cota accizelor și contribuția nu coincid este lipsit de importanță, întrucât rambursarea accizelor poate fi de asemenea parțială. Împrejurarea că partea din prețul carburantului constituită din costurile de producție ale acestuia este superioară sumei plătite pentru contribuția în cauză ar fi de asemenea lipsită de pertinență și nu ar schimba cu nimic faptul că plata acestei contribuții constituie o rambursare a accizelor.

49.

Republica Italiană respinge afirmația potrivit căreia regimul anterior și cel la care se referă prezenta acțiune ar avea caracteristici și efecte în esență identice, din care rezultă că cel de al doilea ar fi trebuit, așadar, la fel ca primul regim, să facă obiectul unei proceduri de autorizare la nivelul Uniunii, în conformitate cu dispozițiile Directivei 2003/96. În consecință, acest stat membru insistă asupra diferențelor dintre cele două regimuri. Astfel, în regimul anterior, reducerea prețului „la pompă” al benzinei și al motorinei era finanțată de regiuni datorită părții din accize care le era rezervată. Această parte din accize era, așadar, supusă unei constrângeri de alocare, în sensul că era destinată acoperirii financiare a măsurii în cauză. Republica Italiană arată că, în cadrul noului regim, contribuția este, în schimb, finanțată, la fel ca toate celelalte cheltuieli, din veniturile bugetare generale ale regiunii Friuli‑Venezia Giulia. Partea din accize transferată de stat acestei regiuni nu ar mai fi, așadar, supusă unei constrângeri de alocare specifice pentru finanțarea măsurii în cauză, ci ar fi destinată să acopere toate cheltuielile regiunii menționate.

50.

În plus, Republica Italiană subliniază că, în cadrul regimului anterior, contribuția era stabilită pe baza diferenței dintre prețul practicat în regiune și prețul inferior al carburantului practicat de cealaltă parte a frontierei cu Republica Slovenia. Reducerea care trebuia aplicată era de asemenea diferențiată în funcție de distanța față de frontieră. În schimb, în noul sistem, contribuția ar fi fost separată de evoluția prețului constatat în Slovenia și stabilită forfetar în funcție de două zone geografice.

51.

Pe de altă parte, Republica Italiană arată că, în mod cert, atât în fostul, cât și în noul regim, beneficiarii contribuției sunt cetățenii care au reședința în regiunea Friuli‑Venezia Giulia. În aceste condiții, în timp ce în cadrul regimului anterior actorii însărcinați cu plata și apoi abilitați să solicite rambursarea erau companiile petroliere, în noul regim această contribuție este avansată beneficiarilor de către administratorii benzinăriilor, cărora regiunea le rambursează ulterior costul suportat.

52.

Republica Italiană admite că principiul potrivit căruia nivelul de taxare trebuie să fie unic pe produs și pe utilizare pe întregul teritoriu al aceluiași stat membru decurge din interpretarea sistematică a Directivei 2003/96. Republica Italiană recunoaște de asemenea că „flexibilitatea necesară pentru a defini și a implementa politici adaptate contextelor lor naționale”, care este recunoscută statelor membre potrivit considerentului (9) al directivei menționate, nu înseamnă că acestea din urmă sunt libere să introducă diferențieri ale nivelului de taxare, întrucât acestea pot proceda astfel doar în cadrul dispozițiilor directivei menționate care prevăd derogări în acest sens. Prin urmare, ar trebui ca obiectivul urmărit să se încadreze într‑unul dintre cazurile enumerate printre altele la articolele 5, 15 și 17 din Directiva 2003/96. În cazul în care ar fi vorba despre obiective diferite legate de „motive de politică specifice”, statul membru în cauză ar trebui, în conformitate cu cele prevăzute la articolul 19 din această directivă, să solicite o autorizație din partea Consiliului, care, hotărând în unanimitate, poate autoriza introducerea altor scutiri sau reduceri. Republica Italiană subliniază că aceste restricții sunt valabile numai în măsura în care un stat membru intenționează să introducă o măsură care constă într‑o „scutire sau reducere a nivelului de impozitare” a produselor energetice și că, în consecință, este clar că o măsură națională care nu are un asemenea efect nu va fi supusă restricțiilor respective.

53.

În această privință, Republica Italiană consideră că dispoziția esențială pentru soluționarea prezentului litigiu este articolul 6 litera (c) din Directiva 2003/96, care include în domeniul de aplicare al acesteia cazurile în care scutirile sau reducerile nivelului de impozitare prevăzute de această directivă se efectuează „prin rambursarea totală sau parțială a valorii impozitului”. Potrivit acestui stat membru, Comisia ar face o interpretare prea extinsă a articolului 6 litera (c) din directiva menționată, apreciind că orice formă de subvenție sau de contribuție referitoare la bunuri supuse accizelor, pentru simplul motiv că este finanțată din fonduri publice, ar fi o rambursare de accize și, prin urmare, ar constitui o eludare a aceleiași directive.

54.

Republica Italiană consideră că există o rambursare totală sau parțială a valorii impozitului, în sensul articolului 6 litera (c) din Directiva 2003/96, atunci când autoritatea fiscală restituie persoanei impozabile acciza pe care o plătise anterior. Comisia susține, așadar, că măsurile naționale sau regionale care nu au caracteristicile definite la articolul 6 litera (c) din această directivă trebuie considerate ca fiind excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate și țin de puterea discreționară a statelor membre. Prin urmare, Directiva 2003/96 nu ar fi aplicabilă.

55.

Potrivit Republicii Italiene, interpretarea extrem de largă pe care Comisia o dă articolului 6 litera (c) din Directiva 2003/96 ar face să dispară posibilitatea oricărei intervenții de natură economică cu privire la bunurile supuse accizelor, limitând suveranitatea fiscală a statelor membre într‑un sector care nu este decât parțial armonizat.

56.

Spre deosebire de situația care se regăsea în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii din 25 aprilie 2013, Comisia/Irlanda ( 14 ), în care reglementarea națională indica în mod expres că obiectul rambursării era componenta „acciză” a prețului carburantului, Curtea nu ar putea porni de la o asemenea premisă în cadrul prezentei cauze. Comisiei i‑ar reveni sarcina de a dovedi că obiectul contribuției în cauză în cadrul prezentei acțiuni este într‑adevăr o rambursare a accizei. Or, Comisia nu ar fi prezentat o asemenea dovadă.

57.

Potrivit Republicii Italiene, pentru ca măsura în cauză să fie considerată o rambursare a accizei în vederea aplicării Directivei 2003/96, ar trebui să se demonstreze, pe de o parte, că această măsură atinge același rezultat ca o rambursare a taxei către persoana impozabilă care a plătit‑o anterior și, pe de altă parte, că măsura menționată are ca scop exclusiv sau principal eludarea dispozițiilor directivei respective, în special a articolelor 5, 15, 16, 17 și 19 din aceasta. Invers, dacă o măsură națională nu îndeplinește acele criterii, ea ar fi exclusă din domeniul de aplicare al directivei menționate și nu ar trebui supusă vreunei autorizații.

58.

Republica Italiană precizează, în această privință, că nu se poate deduce din Hotărârea din 25 aprilie 2013, Comisia/Irlanda ( 15 ), că articolul 6 litera (c) din Directiva 2003/96 acoperă orice ipoteză a unei subvenții sau contribuții prin intermediul unor fonduri publice privind bunuri supuse accizelor, ci mai degrabă că această dispoziție include doar plățile financiare care păstrează, într‑o manieră sau alta, o legătură cu accizele plătite inițial.

59.

Aplicând aceste considerații contribuției la achiziția de carburanți prevăzute de Legea regională nr. 14/2010, Republica Italiană subliniază că, pe lângă faptul că reducerea în litigiu se acordă consumatorilor finali, nu există nicio legătură între taxa plătită inițial de persoanele impozabile și suma de bani acordată ulterior rezidenților regiunii Friuli‑Venezia Giulia din bugetul regional. Contribuția în cauză ar fi motivată de obiective legitime și nu ar avea nici ca obiect și nici ca efect eludarea dispozițiilor Directivei 2003/96.

60.

În această privință, Republica Italiană arată că regimul instituit prin Legea regională nr. 14/2010 urmărește să facă față, astfel cum reiese din articolul 1 prima teză din această lege, situației de criză conjuncturală gravă care continuă în regiunea Friuli‑Venezia Giulia. Acest regim ar prevedea un cadru coordonat al mai multor intervenții privind mobilitatea, care cuprinde măsuri prin care se urmărește susținerea mobilității rutiere, în speță măsuri de ajutor pentru achiziția de carburanți de către particulari, la care se asociază și măsuri pentru reducerea poluării mediului determinate de această mobilitate. Finalitatea contribuției la achiziția de carburanți ar fi de a reduce, în cadrul unui ansamblu coerent de măsuri de mediu, traficul către și dinspre localități în care prețul „la pompă” este mai mic, nu numai în Slovenia, ci și în celelalte regiuni italiene care dispun de infrastructuri mai eficiente, datorită cărora este posibil un cost mai redus de producere a carburantului. Această contribuție ar avea astfel ca obiectiv susținerea economiei prin intermediul unei reduceri acordate persoanelor fizice care au reședința în regiunea Friuli‑Venezia Giulia cu privire la costul carburantului, a cărui componentă „cost de producție” este deosebit de ridicată din cauza întârzierii infrastructurale a acestei regiuni, promovând în același timp o mobilitate durabilă și măsuri antipoluare.

61.

Pentru a demonstra lipsa unei legături între accizele plătite inițial de persoanele impozabile și contribuția la achiziția de carburanți acordată rezidenților regiunii Friuli‑Venezia Giulia, Republica Italiană menționează, pe scurt, toate elementele următoare:

62.

Republica Italiană citează de asemenea Hotărârea Corte costituzionale (Curtea Constituțională, Italia) nr. 185/2011 din 7 iunie 2011, prin care această instanță a considerat că contribuția la achiziția de carburanți nu avea nici ca obiect și nici ca efect reducerea accizei plătite inițial. Acest stat membru arată că, prin hotărârea menționată, care subliniază diferența substanțială dintre regimul anterior și cel prevăzut de Legea regională nr. 14/2010, Corte costituzionale (Curtea Constituțională) a constatat că acciza era achitată integral la momentul punerii în consum a carburantului, nu exista nicio reducere a nivelului de impozitare, iar contribuția acordată beneficiarilor nu putea constitui o rambursare, în măsura în care consumatorii finali ai carburantului nu sunt supuși acestei taxe.

63.

Regatul Spaniei consideră că reglementarea regională în litigiu constituie un ajutor la achiziția de carburant pentru rezidenții regiunii Friuli‑Venezia Giulia, prin care se reduc costurile de producție a carburanților. Astfel, componenta privind prețul carburantului care corespunde costului de producție ar fi superioară contribuției în litigiu și nimic nu ar împiedica să se afirme că aceasta urmărește reducerea componentei respective.

64.

Acest stat membru este de acord cu argumentația Republicii Italiene potrivit căreia există o distincție clară între prezentul litigiu și cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 25 aprilie 2013, Comisia/Irlanda ( 17 ), în cadrul căreia legislația irlandeză ar conferi Minister for Finance (ministrul finanțelor, Irlanda) posibilitatea de a acorda în mod specific rambursarea accizei cu privire la carburanții pentru vehiculele utilizate de persoane cu handicap.

65.

Regatul Spaniei apreciază că un ajutor regional exprimat în valoare fixă, mai mică decât costurile de producție a carburanților și guvernat de o reglementare care nu este de natură fiscală nu poate fi considerat un mijloc prin care se urmărește reducerea sarcinii fiscale aferente carburanților. Acesta prezintă elementele care permit, în opinia sa, confirmarea autonomiei absolute a contribuției în litigiu în raport cu acciza:

66.

Acest stat membru explică faptul că prețul de vânzare a carburanților către consumatorul final este format din mai multe elemente, și anume, în primul rând, costul țițeiului și marja de rafinare; în al doilea rând, costurile de comercializare și de transport până la punctul de vânzare și, în al treilea rând, componentele fiscale ale prețului (accize, TVA). Acesta arată că prețul de vânzare variază în funcție de teritoriile aceluiași stat membru, din cauza acestor elemente distincte. Directiva 2003/96 nu ar impune în niciun caz ca prețul de vânzare către consumatorul final să fie identic pe întregul teritoriu național.

67.

În aceste condiții, potrivit Regatului Spaniei, ar fi imposibil să se stabilească un paralelism între, pe de o parte, acciza plătită către Erario (Trezoreria Publică, Italia) de către persoana impozabilă pentru cantitatea totală de carburanți puși în consum și, pe de altă parte, valoarea contribuției plătite de regiunea Friuli‑Venezia Giulia rezidenților pentru carburanții cumpărați de aceștia.

68.

În conformitate cu Legea regională nr. 47/96, rezidenții regiunii Friuli‑Venezia Giulia aveau dreptul să obțină o reducere a prețului „la pompă” al benzinei (și, începând cu anul 2002, și al motorinei). Furnizorii de carburant avansau operatorilor de la punctele de vânzare sumele corespunzătoare reducerilor de preț și solicitau ulterior rambursarea acestora regiunii respective. Din punctul de vedere al Comisiei, acest sistem constituia o reducere a accizelor prin intermediul unei rambursări. Totuși, acest sistem, împotriva căruia Comisia inițiase procedura precontencioasă, nu face obiectul prezentei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, întrucât a fost înlocuit cu un alt sistem de contribuții, devenit aplicabil la 1 noiembrie 2011.

69.

Legea regională nr. 14/2010 reglementează sistemul de contribuții la achiziția de carburanți care face obiectul prezentei acțiuni.

70.

Amintim că articolul 2 din această lege desemnează ca beneficiari ai contribuției la achiziția de carburanți persoanele fizice care au reședința în regiune, proprietari sau coproprietari de autovehicule și de motociclete.

71.

Articolul 3 din legea menționată prevede o contribuție fixă la litru pentru achiziția de benzină și de motorină, care este plătită atunci când carburantul este cumpărat de la pompă. În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea regională nr. 14/2010, contribuția este plătită direct de administratorii benzinăriilor prin intermediul unei reduceri corespunzătoare a prețului care trebuie plătit pentru carburant. În esență, în consecință, operatorii benzinăriilor acordă beneficiarilor o reducere a prețului „la pompă”. Contribuția variază în funcție de tipul de carburant și de zona de reședință a persoanei care cumpără carburantul. Cuantumul contribuției poate fi de asemenea modificat din motive conjuncturale sau ca urmare a unor cerințe bugetare regionale.

72.

Articolul 10 din Legea regională nr. 14/2010 prevede că administrația regională rambursează operatorilor benzinăriilor contribuțiile la achiziția de carburant care au fost plătite beneficiarilor, în principiu săptămânal. Rambursările se efectuează pe baza datelor stocate într‑o bază de date informatică.

73.

Astfel, beneficiarii contribuției sunt consumatorii finali de carburanți care au reședința în regiunea Friuli‑Venezia Giulia. Această contribuție nu este plătită de regiunea respectivă în mod direct acestor consumatori, ci este avansată beneficiarilor printr‑un actor al filierei de distribuție, căruia regiunea menționată îi rambursează ulterior costul suportat.

74.

În timp ce Comisia consideră că punerea în aplicare a sistemului privind o contribuție pentru achiziția de carburanți ar fi trebuit, pentru a fi compatibilă cu Directiva 2003/96, să fie autorizată în conformitate cu articolul 19 din aceasta, Republica Italiană apreciază, la rândul său, că sistemul respectiv nu constituie nicidecum o reducere a accizei și, prin urmare, nu trebuia autorizat în conformitate cu aceste dispoziții.

75.

Comisia și Republica Italiană, susținută de Regatul Spaniei, invocă astfel puncte de vedere contrare cu privire la calificarea contribuției la achiziția de carburanți prevăzute de Legea regională nr. 14/2010. În timp ce Comisia susține că este vorba despre o reducere a accizelor, care ia forma unei rambursări a acestora și are ca efect neutralizarea parțială a impozitării inițiale a carburanților, Republica Italiană respinge existența oricărei legături între accizele plătite inițial de furnizorii de carburanți și această contribuție.

76.

Trebuie amintit de la bun început că, potrivit unei jurisprudențe constante referitoare la sarcina probei în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 258 TFUE, Comisiei îi revine sarcina de a stabili existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor și de a prezenta Curții elementele necesare pentru ca aceasta să verifice existența neîndeplinirii obligațiilor în cauză, fără a se putea întemeia pe vreo prezumție ( 18 ). Comisia nu poate să se dispenseze de respectarea acestei obligații de a face dovada neîndeplinirii obligațiilor imputate pe baza unor elemente concrete care caracterizează încălcarea dispozițiilor specifice pe care le invocă și să se întemeieze pe simple prezumții sau pe cauzalități schematice ( 19 ).

77.

În prezenta cauză, revine, așadar, Comisiei sarcina de a dovedi că Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 4 și 19 din Directiva 2003/96 prin aplicarea unei reduceri a cotei accizelor.

78.

Astfel cum reiese din considerentele (2)-(5) și (24) ale Directivei 2003/96, prin faptul că prevede un regim de impozitare armonizat pentru produsele energetice și pentru electricitate, aceasta urmărește să promoveze buna funcționare a pieței interne în sectorul energiei, evitând printre altele denaturările concurenței ( 20 ). Pentru a atinge acest obiectiv, directiva menționată urmărește să reducă diferențele dintre ratele naționale de impozitare a energiei, în măsura în care este vorba despre un factor care aduce atingere bunei funcționări a pieței interne. În acest scop, directiva prevede stabilirea ratelor minime de impozitare la nivelul Uniunii, ca modalitate de reducere a diferențelor dintre ratele naționale de impozitare. Este vorba despre un domeniu care este doar parțial armonizat, întrucât directiva menționată se limitează să stabilească rate minime de impozitare armonizate, fără a realiza o armonizare totală a ratelor accizelor la produsele energetice și la electricitate ( 21 ).

79.

Amintim că articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/96 prevede principiul potrivit căruia „[r]atele de impozitare pe care statele membre le aplică produselor energetice și electricității […] nu pot fi inferioare ratelor minime de impozitare prevăzute în prezenta directivă”. În ceea ce privește articolul 19 alineatul (1) primul paragraf din directiva menționată, acesta prevede că, „[p]e lângă dispozițiile prevăzute în articolele anterioare, în special articolele 5, 15 și 17, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei, poate autoriza orice stat membru să introducă alte scutiri sau reduceri din motive de politică specifice”.

80.

Părțile nu contestă că Directiva 2003/96 impune respectarea unui nivel de taxare minim și unic pe produs și pe utilizare pe întregul teritoriu al aceluiași stat membru, ceea ce rezultă atât din articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată, cât și dintr‑o interpretare sistematică a acesteia.

81.

Această obligație de a respecta un nivel de taxare uniform pe întregul teritoriu al unui stat membru este valabilă independent de respectarea ratelor minime de impozitare impuse de Directiva 2003/96. Astfel, această directivă nu acordă statelor membre o marjă de manevră pentru a stabili liber rate de impozitare diferențiate pe care le consideră adecvate, prevalându‑se doar de faptul că rata practicată rămâne superioară ratei minime impuse.

82.

Derogări de la principiul unei taxări unice pe produs și pe utilizare pot fi puse în aplicare de un stat membru numai în cazurile prevăzute în mod expres de Directiva 2003/96. În acest sens, considerentul (15) al acestei directive enunță că „[p]osibilitatea de a aplica rate naționale diferențiale de impozitare aceluiași produs trebuie permisă în anumite condiții sau în permanență, cu condiția respectării ratelor […] minime de impozitare [ale Uniunii] și a normelor privind piața internă și concurența”.

83.

Mai multe dispoziții ale Directivei 2003/96 oferă statelor membre posibilitatea de a aplica scutiri, reduceri și diferențieri ale nivelului de taxare a produselor supuse accizelor. Este vorba în special despre articolele 5, 7 și 15-19 din directiva menționată. Aceste dispoziții dovedesc că legiuitorul Uniunii a lăsat o anumită marjă de apreciere statelor membre în materie de accize ( 22 ). Este vorba totuși despre o marjă de apreciere limitată, în măsura în care posibilitatea astfel oferită statelor membre de a institui rate de impozitare diferențiate, scutiri de la plata impozitului sau reduceri ale accizelor poate fi pusă în aplicare numai cu respectarea strictă a condițiilor prevăzute de dispozițiile relevante ale directivei menționate.

84.

Astfel, pentru a aplica o rată diferențiată într‑o anumită regiune, un stat membru trebuie să recurgă la articolul 19 din Directiva 2003/96 și să solicite o autorizație în temeiul acestei dispoziții. Or, este cert că Republica Italiană nu a solicitat o asemenea autorizație în cadrul punerii în aplicare a sistemului de contribuții la achiziția de carburanți prevăzut de Legea regională nr. 14/2010. În consecință, Comisia apreciază că diferența în raport cu principiul cotei unice pe produs și pe utilizare care rezultă din introducerea a ceea ce ea califică drept reducere a cotei accizelor la carburanți pentru rezidenții din regiunea Friuli‑Venezia Giulia constituie o încălcare a articolelor 4 și 19 din Directiva 2003/96.

85.

Constatarea potrivit căreia Republica Italiană nu și‑ar fi îndeplinit obligațiile care îi sunt impuse în temeiul acestor dispoziții presupune să se verifice în prealabil dacă contribuția la achiziția de carburanți pentru rezidenții regiunii Friuli‑Venezia Giulia poate fi asimilată unei scutiri sau unei reduceri a nivelului de impozitare.

86.

În această privință, articolul 6 litera (c) din Directiva 2003/96, care nu este avut în vedere în mod expres de către Comisie în concluziile cererii sale, dar care ocupă un loc central în argumentele dezvoltate de părți, menționează „rambursarea totală sau parțială a valorii impozitului” printre formele prin care statele membre au posibilitatea de a acorda scutiri sau reduceri ale nivelului de impozitare prevăzute de această directivă ( 23 ). Astfel cum reiese din modul de redactare a articolului 6 din directiva menționată, „scutirile” sau „reducerea” ratei de impozitare, în sensul acestei directive, pot să nu fie aplicate de un stat membru în mod direct, ci să fie acordate de acesta printr‑o rambursare ( 24 ). A considera că rambursarea nu este o formă de scutire sau de reducere a accizelor ar avea, potrivit Curții, „ca efect eludarea regimului legal de derogare prevăzut la articolele 6, 18 și 19 din Directiva 2003/96, precum și în anexa II la aceasta din urmă” ( 25 ).

87.

Curtea a dedus de asemenea din articolul 6 din Directiva 2003/96 că „statele membre au posibilitatea de a aplica doar scutirile sau reducerea ratei de impozitare prevăzute de această directivă” ( 26 ).

88.

Interpretarea reținută de Curte permite evitarea eludării obligațiilor care revin statelor membre în temeiul Directivei 2003/96. Din această perspectivă, în cazul în care valoarea accizelor care sunt aplicate carburanților este rambursată ulterior consumatorilor finali, este necesar să se constate că o asemenea rambursare anulează efectul taxării inițiale. Prin urmare, nu se poate considera că accizele care au fost aplicate carburanților sunt conforme cu normele prevăzute de Directiva 2003/96 ( 27 ).

89.

Având în vedere aceste elemente și argumentele care au fost schimbate între părți, se poate considera că, în mod corespunzător cerințelor legale, Comisia a făcut dovada că contribuția la achiziția de carburanți poate fi calificată drept „reducere a accizelor”? Mai precis, Comisia a demonstrat că această contribuție poate fi asimilată unei „rambursări a valorii impozitului”, în sensul articolului 6 litera (c) din Directiva 2003/96?

90.

În opinia noastră, răspunsul este negativ.

91.

Desigur, suntem de acord cu Comisia pentru a considera că dubla împrejurare, pe de o parte, că operatorul economic care este supus accizelor (furnizorul de carburant) este diferit de cel căruia îi este plătită contribuția regională (operatorul unei benzinării) și, pe de altă parte, că de această contribuție beneficiază consumatorii finali nu se opune constatării potrivit căreia contribuția menționată ar putea fi asimilată unei rambursări a accizei și, prin urmare, ar putea avea ca efect reducerea nivelului de taxare.

92.

Astfel, reiese în mod clar din Hotărârea din 25 aprilie 2013, Comisia/Irlanda ( 28 ), că situația în care acciza a fost deja achitată în amonte de către companiile petroliere și rambursarea costului legat de accize la achiziția de carburant se efectuează în favoarea unei categorii de consumatori nu este exclusă de la calificarea drept „scutire”, în sensul dispozițiilor Directivei 2003/96. Aceeași concluzie se impune în ceea ce privește calificarea unei plăți ca reducere a cotei accizelor.

93.

Cu alte cuvinte, disocierea dintre persoana care este supusă accizelor, persoana care obține rambursarea contribuției pe care a avansat‑o și consumatorul final care este beneficiarul desemnat al acestei contribuții nu împiedică, în sine, să se constate că efectul taxării inițiale este anulat sau cel puțin modificat.

94.

În plus, trebuie să se stabilească faptul că rambursarea în cauză are ca obiect costul aferent accizelor la achiziția de carburant. Prin urmare, trebuie să se facă dovada existenței unei legături între accizele plătite inițial și contribuția regională în cauză. Dezbaterea dintre părți privește în principal existența sau inexistența unei asemenea legături.

95.

Prezenta acțiune prezintă, în această privință, un element de incertitudine care o diferențiază de cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii din 25 aprilie 2013, Comisia/Irlanda ( 29 ).

96.

În această cauză, astfel cum reieșea din articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2003/96 și din anexa II la aceasta, Irlanda fusese autorizată să aplice, prin derogare de la dispozițiile directivei menționate, până la 31 decembrie 2006, cote reduse și scutiri pentru carburanții destinați vehiculelor utilizate de persoanele cu handicap. Era cert că rambursarea accizei la carburanții destinați unor asemenea vehicule, prevăzută de legislația irlandeză, continuase să fie aplicată în Irlanda după 31 decembrie 2006, fără ca acest stat membru să fi fost autorizat să procedeze astfel ( 30 ). Prin urmare, Curtea a putut constata că rambursarea accizei prevăzută de legislația irlandeză nu era conformă, de la expirarea, la 31 decembrie 2006, a derogării care fusese acordată Irlandei, cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2003/96, care impune respectarea ratelor minime de impozitare a produselor energetice și a electricității ( 31 ).

97.

Nu se contesta că obiectul legislației în cauză era rambursarea accizei la carburanții destinați vehiculelor utilizate de persoanele cu handicap. Aspectul în discuție era de a stabili dacă această rambursare putea fi asimilată unei scutiri neautorizate de la plata accizei, contrară dispozițiilor Directivei 2003/96.

98.

În cadrul prezentei acțiuni, Republica Italiană contestă însăși existența unei rambursări care privește în mod specific partea din costul carburantului referitoare la acciză.

99.

Suntem, desigur, de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia nu este importantă denumirea juridică dată de un stat membru mecanismului în cauză, ci natura, caracteristicile și efectele acestui mecanism.

100.

În aceste condiții, constatăm că Republica Italiană contestă în mod substanțial și detaliat argumentele invocate de Comisie în susținerea acțiunii formulate. Acest stat membru menționează în mod precis o serie de caracteristici proprii contribuției la achiziția de carburanți pentru a contesta afirmația Comisiei potrivit căreia ar fi vorba despre o rambursare a accizelor. În această privință, Republica Italiană susține în mod argumentat, astfel cum reiese din expunerea argumentelor sale, că nu există o legătură între accizele plătite de persoana impozabilă și reducerea prețului „la pompă” ulterioară plății contribuției de care beneficiază consumatorii finali. Considerăm că elementele invocate de acest stat membru sunt de natură să dea naștere unor îndoieli cu privire la calificarea acestei contribuții drept reducere a accizelor.

101.

Astfel, având în vedere explicațiile furnizate de Republica Italiană, teza susținută de Comisie potrivit căreia, în esență, o contribuție finanțată din fonduri de stat sau regionale, al cărei cuantum se calculează în funcție de cantitatea dintr‑un produs energetic supus accizelor în temeiul Directivei 2003/96, constituie o reducere a accizelor, ne pare insuficient susținută.

102.

În special, apreciem, asemenea Republicii Italiene, că constatarea potrivit căreia contribuția la achiziția de carburanți provine din fonduri regionale nu este o condiție suficientă pentru a concluziona în sensul existenței unei reduceri a accizelor. În plus, subliniem că, spre deosebire de regimul anterior, regimul rezultat din Legea regională nr. 14/2010 nu mai face referire la o finanțare a acestei contribuții din partea din accize transferată de stat către regiunea Friuli‑Venezia Giulia.

103.

Constatarea potrivit căreia de contribuție beneficiază și persoanele fizice care au reședința pe teritoriul regiunii Friuli‑Venezia Giulia atunci când își procură carburant din alte regiuni constituie un element suplimentar care dă naștere la îndoieli cu privire la faptul că această contribuție ar trebui, astfel cum susține Comisia, să fie asimilată unei rambursări a accizei plătite inițial. Astfel, nu există în mod cert în această situație nicio legătură între acciza care este plătită de stat la bugetul unei alte regiuni și contribuția care este plătită de regiunea Friuli‑Venezia Giulia rezidenților săi pentru achizițiile lor de carburant într‑o altă regiune. Astfel cum arată în esență Regatul Spaniei, dacă logica sistemului ar fi fost aceea de a rambursa acciza plătită inițial pentru a evita suportarea ei de către consumatorul final, criteriul de acordare a contribuției ar fi fost acela că locul de achiziție a carburantului se situează în regiunea Friuli‑Venezia Giulia, iar nu locul de reședință al acestui consumator.

104.

Pe de altă parte, astfel cum susțin Republica Italiană și Regatul Spaniei, în măsura în care componenta „cost de producție” a prețului carburantului este mai ridicată decât contribuția prevăzută de Legea regională nr. 14/2010, nimic nu împiedică, din punct de vedere matematic, să se afirme că această contribuție urmărește să reducă componenta respectivă. Invers, nimic nu dovedește că acea contribuție ar urmări să reducă componenta „acciză” a prețului carburantului, astfel cum susține Comisia. Or, numai o reducere a acestei din urmă componente, neautorizată în conformitate cu dispozițiile Directivei 2003/96, ar constitui o încălcare a acesteia.

105.

Întrucât atât componenta „cost de producție” a prețului carburantului, cât și componenta „acciză” a acestuia sunt superioare cuantumului contribuției la achiziția de carburanți, se poate susține că aceasta din urmă are un impact atât asupra uneia, cât și asupra celeilalte componente. Nu putem deduce cu certitudine din elementele prezentate Curții de Comisie în susținerea acțiunii formulate că contribuția în discuție afectează componenta fiscală a prețului de vânzare a carburantului.

106.

Observăm de asemenea că Comisia este de acord cu argumentul prezentat de Regatul Spaniei potrivit căruia Directiva 2003/96 nu impune nicidecum ca prețul de vânzare către consumatorul final să fie același pe întregul teritoriu național. Astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, faptul că un stat membru introduce un preț de vânzare către public diferit pe teritoriul național pentru un anumit produs energetic nu constituie în sine o problemă în raport cu Directiva 2003/96, chiar dacă componenta referitoare la impozitarea acestui produs constituie una dintre componentele prețului respectiv.

107.

În acest sens, subliniem că, potrivit considerentului (13) al Directivei 2003/96, „[f]iscalitatea determină parțial prețul produselor energetice și al electricității”. În cadrul prezentei acțiuni, Comisia nu pare să fi făcut dovada că respectiva contribuție afectează tocmai această componentă fiscală a prețului carburantului.

108.

Pentru a constata că Republica Italiană nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolelor 4 și 19 din Directiva 2003/96, Curtea nu se poate limita totuși la afirmația potrivit căreia, pe plan matematic, contribuția la achiziția de carburanți are ca efect reducerea părții din preț reprezentate de acciză. Constatarea Comisiei potrivit căreia această contribuție are ca efect reducerea sarcinii care revine consumatorului final atunci când acesta se aprovizionează cu carburanți nu este suficientă pentru a demonstra că este vorba despre o reducere a sarcinii fiscale care revine consumatorului respectiv. Această afirmație poate fi asimilată unei prezumții în cazul în care nu este confirmată de elemente de probă precise și susținute.

109.

Astfel, în stadiul elementelor de probă furnizate Curții de Comisie, este posibil să se constate că măsura în cauză constituie o reducere a prețului carburantului „la pompă” pentru rezidenții regiunii Friuli‑Venezia Giulia, dar este imposibil, în opinia noastră, să se concluzioneze cu certitudine că această reducere ar fi, în fapt, o reducere a cotei accizelor.

110.

Or, în această privință, este necesar să se amintească faptul că, deși nu s‑a dovedit că măsura în cauză constituie o reducere a nivelului de taxare, nu se poate concluziona că Republica Italiană ar fi trebuit să solicite o autorizație în vederea obținerii unei scutiri sau a unei reduceri a valorii accizelor în temeiul articolului 19 din Directiva 2003/96.

111.

Adăugăm că postulatul pe care se întemeiază în mare parte acțiunea Comisiei, și anume acela al identității dintre regimul prevăzut de Legea regională nr. 47/96, pentru care fusese acordată o derogare la nivelul Uniunii, și regimul rezultat din Legea regională nr. 14/2010, a fost contrazis în mod convingător de explicațiile Republicii Italiene referitoare la caracteristicile și la obiectivele acestui din urmă regim.

112.

În plus, argumentul potrivit căruia atât accizele, cât și contribuția se calculează în funcție de cantitatea de carburant nu permite, ca atare, să se demonstreze o reducere a costului fiscal al carburantului cu ocazia acordării contribuției.

113.

În sfârșit, observăm că armonizarea parțială a ratelor de impozitare a produselor energetice și a electricității realizată de Directiva 2003/96 trebuie, astfel cum reiese din considerentul (9) al acesteia, să fie conciliată cu necesitatea de a se „acord[a] statelor membre flexibilitatea necesară pentru a defini și a implementa politici adaptate contextelor lor naționale”. Interpretarea extinsă a articolului 6 litera (c) din această directivă susținută de Comisie nu ne pare să respecte echilibrul astfel impus între o armonizare parțială a ratelor de impozitare și urmărirea unor obiective de interes general de către statele membre. Astfel, o asemenea interpretare limitează în mod excesiv, în opinia noastră, acțiunile statelor membre, în special de natură socială și de mediu, din moment ce aceste acțiuni privesc produse care intră în domeniul de aplicare al directivei menționate.

114.

Din elementele care precedă rezultă că, deși Republica Italiană a furnizat Curții elemente precise și susținute pentru a demonstra că contribuția la achiziția de carburanți este complet disociată de raportul fiscal inițial, Comisia nu reușește, în opinia noastră, să dovedească existența unei legături între acciza plătită inițial statului de furnizorii de carburant și o asemenea contribuție. Prin urmare, nu se poate considera că Comisia a dovedit corespunzător cerințelor legale că Republica Italiană a încălcat articolele 4 și 19 din Directiva 2003/96.

115.

Întrucât Comisia nu și‑a îndeplinit sarcina probei care îi revine în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, prezenta acțiune ar trebui, în opinia noastră, să fie respinsă de Curte.

116.

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Curtea ar trebui, în opinia noastră, să admită concluziile Republicii Italiene, Comisia trebuie să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

117.

În conformitate cu articolul 140 alineatul (1) din acest regulament, Regatul Spaniei, intervenient, suportă propriile cheltuieli de judecată.

118.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează: