—

anularea în tot a deciziei atacate, cu consecința că nicio versiune a deciziei privind încălcarea nu poate fi publicată până ce Tribunalul se pronunță asupra cererii de anulare a deciziei privind încălcarea;

—

cu titlu subsidiar, anularea în parte a deciziei atacate și confirmarea cenzurărilor pe care Comisia Europeană le-a respins, în conformitate cu cele expuse în cadrul motivelor 2-4; și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea de către Comisie a principiului prezumției de nevinovăție prin respingerea cererii reclamantelor ca publicarea oricărei versiuni neconfidențiale a Deciziei din 7 decembrie 2016 (denumită în continuare „decizia privind încălcarea”) (1) ar trebui să fie amânată până când Tribunalul se pronunță cu privire la cererea reclamantelor având ca obiect anularea deciziei privind încălcarea. Decizia privind încălcarea ar fi fost adoptată ea însăși cu încălcarea prezumției de nevinovăție, astfel cum s-a decis în Hotărârea din 10 noiembrie 2017, Icap și alții/Comisia (T-180/15, EU:T:2017:795, punctele 253-269). Reclamantele ar fi astfel în aceeași poziție ca un nedestinatar: nu ar beneficia de toate garanțiile obișnuite acordate pentru exercitarea drepturilor la apărare în derularea normală a procedurilor care conduc la adoptarea unei decizii pe fondul cauzei. Reclamantele susțin că acest lucru ar împiedica orice publicare a deciziei privind încălcarea până când Tribunalul finalizează examinarea concluziilor Comisiei.

2.

Al doilea motiv se întemeiază pe faptul că Comisia, prin intermediul consilierului-auditor, și-a depășit competențele care îi revin în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Decizia 2011/695/UE (denumit în continuare „mandatul consilierului-auditor”) (2) prin faptul că a încercat să nu ia în considerare o decizie adoptată de Direcția Generală Concurență de a nu publica o parte a deciziei privind încălcarea (și prin faptul că s-a întemeiat pe această decizie nelegală pentru a refuza să împiedice publicarea unor părți analoge din decizia privind încălcarea). Comisia, acționând prin intermediul consilierului-auditor, nu avea competența de a acționa astfel (a se vedea Hotărârea din 15 iulie 2015, Pilkington Group/Comisia, T-462/12, EU:T:2015:508, punctul 31).

3.

Al treilea motiv se întemeiază pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare în analiza cererilor reclamantelor întemeiate pe articolul 8 alineatul (2) din mandatul consilierului-auditor și a încălcat astfel secretul profesional impus de această dispoziție, în temeiul articolului 339 TFUE și al articolului 28 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (3). Comisia ar fi săvârșit o eroare prin faptul că a considerat că documentele contestate nu îndeplineau criteriile aplicabile pentru ca o informație să fie acoperită de obligația la secretul profesional (a se vedea Hotărârea din 30 mai 2006, Bank Austria Creditansalt/Comisia, T-198/03, EU:T:2006:136) și din alte motive.

4.

Al patrulea motiv se întemeiază pe faptul că Comisia a încălcat principiul care guvernează protecția identității persoanelor în ceea ce privește un fost angajat al reclamantelor și al unor persoane din conducerea acestora, inclusiv dreptul la respectarea vieții private protejat de articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și de articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Potrivit reclamantelor, Comisia a propus publicarea unor informații care revelau sau puteau revela identitatea acelui fost angajat și starea de spirit de la acel moment a angajaților reclamantelor.