—

anularea în parte a Deciziei nr. ECB-SSM-2018-FRBNP-17 a BCE din 26 aprilie 2018 în măsura în care impune deducerea angajamentelor de plată irevocabile (API) subscrise la Fondul unic de rezoluție (FUR), la fondurile naționale de rezoluție și la sistemele de garantare a depozitelor din fondurile proprii de categoria 1, pe bază individuală, subconsolidată sau consolidată, și în special anularea paragrafelor 9.1, 9.2 și 9.3;

—

obligarea BCE la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv este întemeiat pe lipsa unui temei legal. În această privință, reclamanta susține că decizia în litigiu creează o nouă normă cu caracter general care depășește în mod clar cadrul juridic care reglementează exercitarea de către pârâtă a misiunilor sale de supraveghere prudențială.

Pe de altă parte, prin adoptarea unei decizii luate fără o analiză prealabilă a riscului de solvabilitate și de lichiditate și fără a avea în vedere profilul de risc al reclamantei, pârâta ar fi depășit competențele prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (f) și la articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (JO 2013, L 287, p. 63) (denumit în continuare „Regulamentul MUS”).

În sfârșit, reclamanta apreciază că articolul 16 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul MUS nu autorizează BCE să acționeze pentru a asigura „o mai bună informare privind riscurile”, iar articolul 4 alineatul (1) litera (f) și articolul 16 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul MSU nu autorizează adoptarea unor măsuri prudențiale cu privire la elemente din afara bilanțului.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în măsura în care pârâta ar fi interpretat în mod eronat textele comunitare care instituie posibilitatea instituțiilor de credit să recurgă la angajamente de plată irevocabile (denumite în continuare „API”) pentru a îndeplini o parte din obligațiile față de fondurile de rezoluție și de sistemele de garantare a depozitelor. Decizia atacată ar fi contrară obiectivelor și finalității normelor aplicabile întrucât nu ar respecta intenția legiuitorului manifestată prin intermediul instituirii acestor instrumente. Astfel, decizia menționată ar lipsi de efect util dispozițiile în cauză.

3.

Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, în măsura în care impunerea unei deduceri a API din fondurile proprii nu ar fi adecvată și nu ar fi necesară în raport cu un risc pur ipotetic și deja acoperit. Potrivit reclamantei, această măsură ar fi disproporționată ținând seama de obiectivul exprimat chiar de BCE, care constă în a „furniza informații adecvate privind riscurile financiare”.

4.

Al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcarea principiului bunei administrări. Reclamanta susține că, prin faptul că a ales un instrument (deducerea fondurilor proprii) vădit neadaptat obiectivului pe care pretinde că îl urmărește (furnizarea unor informații adecvate privind riscurile), pârâta nu ar fi respectat principiul bunei administrări, în măsura în care nu ar fi dedus consecințele adecvate din propriile aprecieri.