ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

18 aprilie 2018(*)

„Acțiune în anulare – Directiva 2014/40/UE – Apropierea legislațiilor – Fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe – Termen de introducere a acțiunii – Tardivitate – Cerere de despăgubire – Cerere de sesizare – Nerespectarea cerințelor de formă – Inadmisibilitate – Necompetență”

În cauza T‑298/17,

Adrian Iordăchescu, cu domiciliul în București (România),

Florina Iordăchescu, cu domiciliul în București,

Mihaela Iordăchescu, cu domiciliul în București,

Cristinel Iordăchescu, cu domiciliul în București,

reprezentați de A. Cuculis, avocat,

reclamanți,

împotriva

Parlamentului European, reprezentat de L. Visaggio și de C. Ionescu Dima, în calitate de agenți,

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de E. Karlsson și de O. Segnana, în calitate de agenți,

și

Comisiei Europene, reprezentată de H. Stancu și de J. Tomkin, în calitate de agenți,

pârâți,

având ca obiect, pe de o parte, o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea în parte a Directivei 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE (JO 2014, L 127, p. 1) și, pe de altă parte, o cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se solicită repararea prejudiciului pe care reclamanții pretind că l‑au suferit,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea),

compus din doamna V. Tomljenović, președinte, și domnii E. Bieliūnas (raportor) și A. Kornezov, judecători,

grefier: domnul E. Coulon,

dă prezenta

Ordonanță

 Istoricul cauzei

1        Reclamanții, domnul Adrian Iordăchescu, doamnele Florina Iordăchescu și Mihaela Iordăchescu, precum și domnul Cristinel Iordăchescu, sunt cetățeni români.

2        În prezența unei fotografii care figurează pe ambalaje ale unor produse din tutun (denumită în continuare „fotografia în litigiu”), reclamanții au susținut că au recunoscut trăsăturile tatălui lor decedat, domnul Valentin Iordăchescu, cetățean român.

3        Fotografia în litigiu face parte din galeria de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun (denumită în continuare „galeria de imagini”), inclusă în anexa II la Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce privește fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a produselor conexe și de abrogare a Directivei 2001/37/CE (JO 2014, L 127, p. 1) prin Directiva delegată 2014/109/UE a Comisiei din 10 octombrie 2014 de modificare a anexei II la Directiva 2014/40 prin stabilirea galeriei de avertismente ilustrate care trebuie utilizate pe produsele din tutun (JO 2014, L 360, p. 22). Această galerie de imagini a fost elaborată de Comisia Europeană în conformitate cu articolul 10 alineatul (3) litera (b) din Directiva 2014/40.

4        La 4 aprilie 2017, reprezentantul reclamanților a transmis două e‑mailuri Direcției Generale (DG) Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei prin care susținea că tatăl reclamanților apărea în fotografia în litigiu.

5        Prin e‑mailul din 5 aprilie 2017, DG Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei a răspuns reprezentantului reclamanților printre altele că toate persoanele care apar în galeria de imagini fuseseră pe deplin informate cu privire la utilizarea imaginii lor și își dăduseră consimțământul cu privire la o astfel de utilizare. În plus, aceasta a arătat de asemenea că rezulta din compararea datelor de identificare furnizate în e‑mailul reprezentantului cu datele de identificare ale persoanelor care apar în fotografiile din galeria de imagini că persoana reprezentată în fotografia în litigiu nu era tatăl reclamanților.

6        Printr‑un e‑mail din aceeași zi, reprezentantul reclamanților a solicitat printre altele o dovadă că persoana din fotografia în litigiu nu era domnul Valentin Iordăchescu.

7        Prin e‑mailul din 10 aprilie 2017, DG Sănătate și Siguranță Alimentară a Comisiei a confirmat că persoana din fotografia în litigiu nu era tatăl reclamanților și a anexat o copie a acordului semnat de persoana a cărei imagine apărea în fotografia menționată, cu precizarea că datele de identificare ale semnatarului fuseseră ocultate având în vedere caracterul fundamental al dreptului la viață privată al persoanei reprezentate în fotografia în litigiu.

 Procedura și concluziile părților

8        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 mai 2017, reclamanții au introdus prezenta acțiune, în care solicită Tribunalului:

–        anularea în parte a Directivei 2014/40, și anume a articolului 10 și a galeriei de imagini din anexa II la aceasta, în special a fotografiei în litigiu;

–        în subsidiar, modificarea în parte a Directivei 2014/40, și anume a articolului 10 și a anexei II la aceasta, având în vedere lipsa oricărei trimiteri pe pachetele de țigări către un link de informare sau către o clauză de declinare a responsabilității în ceea ce privește fotografiile care apar pe pachetele de țigări și introducerea pe toate pachetele de țigări vândute în Uniunea Europeană a unui avertisment referitor la imaginile care figurează pe pachetele de țigări și a unei trimiteri speciale către un link unde ar putea fi accesibile informațiile referitoare la imaginile care figurează pe aceste pachete, pentru a înlătura orice suspiciune;

–        modificarea modului de obținere a acordului persoanelor care apar pe pachetele de țigări, astfel încât aceste persoane să își exprime acordul nu numai pentru publicarea numelui lor real, ci și a datelor personale cu caracter medical, în vederea evitării oricărei confuzii cu privire la persoanele ce apar pe pachetele de țigări, iar datele personale și datele cu caracter medical să facă corp comun cu link‑ul disponibil pentru persoanele care doresc să se informeze în legătură cu identitatea și cu istoricul medical al persoanelor ale căror imagini figurează pe pachetele de țigări;

–        adresarea unei somații Parlamentului European, Consiliului Uniunii Europene și Comisiei pentru a furniza un exemplar conform cu originalul al consimțământului dat de persoana care apare în fotografia în litigiu, fără ocultarea informațiilor personale și a fotografiilor aferente acestui consimțământ, pentru a putea efectua o expertiză legală asupra fotografiilor respective;

–        obligarea Parlamentului, a Consiliului Uniunii Europene și a Comisiei la plata sumei de 1 000 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral cuantificat prin suferința produsă de apariția acestor imagini la o perioadă relativ scurtă de la decesul tatălui reclamanților și prin suferința creată prin ascunderea informațiilor care ar fi putut clarifica situația persoanei care figurează în fotografia în litigiu, ceea ce ar fi permis reducerea duratei suferinței reclamanților.

9        În plus, reclamanții solicită Tribunalului, pe de o parte, obligarea Comisiei la prezentarea probelor scrise pe care le‑ar deține și, pe de altă parte, organizarea unei expertize psihologice pentru a dovedi starea psihică a acestora având în vedere situația respectivă, precum și a unei expertize având ca obiectiv să se stabilească în ce măsură persoana care figurează în fotografia în litigiu este aceeași cu tatăl lor.

10      Prin înscrisuri separate, depuse la grefa Tribunalului la 7 și la 8 noiembrie 2014 și, respectiv, la 14 noiembrie 2017, Comisia, Parlamentul și Consiliul au invocat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Aceștia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă;

–        obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

11      În subsidiar, Parlamentul solicită Tribunalului, în ipoteza în care ar respinge această excepție de inadmisibilitate, să îi acorde, precum și Comisiei și Consiliului, un nou termen pentru a prezenta în scris concluziile și argumentele de fapt și de drept, în conformitate cu articolul 130 alineatul (8) din Regulamentul de procedură.

12      Reclamanții nu au depus observații cu privire la aceste excepții de inadmisibilitate în termenul stabilit.

 În drept

13      În temeiul articolului 130 alineatele (1) și (7) din Regulamentul de procedură, la solicitarea pârâtului, Tribunalul poate să se pronunțe asupra inadmisibilității sau asupra necompetenței fără a intra în dezbaterea fondului. În plus, potrivit articolului 126 din același Regulament de procedură, atunci când Tribunalul este în mod vădit necompetent să judece o acțiune sau atunci când aceasta este în mod vădit inadmisibilă sau în mod vădit nefondată, Tribunalul poate oricând să decidă, la propunerea judecătorului raportor, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

14      În speță, Tribunalul consideră că înscrisurile de la dosar sunt suficient de lămuritoare și decide să se pronunțe asupra acțiunii fără continuarea procedurii.

 Cu privire la primul capăt de cerere al reclamanților

15      În primul rând, Parlamentul, Consiliul și Comisia susțin că, în măsura în care urmărește să obțină anularea articolului 10 din Directiva 2014/40, acțiunea este tardivă și, în orice caz, reclamanții nu ar fi dovedit că au calitate procesuală activă. În plus, Parlamentul și Consiliul consideră că cererea introductivă nu întrunește cerințele minime de claritate și de precizie, așa cum sunt prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, astfel încât, și pentru acest motiv, acțiunea ar fi inadmisibilă. În al doilea rând, Parlamentul, Consiliul și Comisia consideră că acțiunea este tardivă și în măsura în care urmărește anularea anexei II la Directiva 2014/40. Parlamentul și Consiliul adaugă că acțiunea este, în orice caz, inadmisibilă în ceea ce le privește, în măsura în care galeria de imagini, care figurează în anexa II la directiva menționată, nu le este imputabilă, întrucât aceasta a fost stabilită de Comisie.

16      În temeiul articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, acțiunea în anulare trebuie formulată în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului atacat, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv. Potrivit articolului 59 din Regulamentul de procedură, atunci când un termen pentru introducerea unei acțiuni împotriva actului unei instituții începe să curgă de la publicarea acelui act în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, acest termen se calculează de la sfârșitul celei de a paisprezecea zile de la data respectivei publicări. În conformitate cu articolul 60 din același regulament, acest termen trebuie prelungit, în plus, pentru considerente de distanță, în mod invariabil, cu 10 zile. În sfârșit, în cazul în care termenul expiră într‑o sâmbătă, într‑o duminică sau într‑o zi de sărbătoare legală, acesta se prelungește până la sfârșitul zilei lucrătoare care urmează, în conformitate cu articolul 58 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

17      Potrivit unei jurisprudențe constante, termenul de introducere a acțiunii prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE este de ordine publică, iar aplicarea strictă a normelor de procedură respectă cerința de securitate juridică, precum și necesitatea de a evita orice discriminare sau tratament arbitrar în administrarea justiției (a se vedea Ordonanța din 30 septembrie 2014, Faktor B. i W. Gęsina/Comisia, C‑138/14 P, nepublicată, EU:C:2014:2256, punctul 17 și jurisprudența citată). Potrivit de asemenea unei jurisprudențe constante, termenele de introducere a acțiunii urmăresc protecția securității juridice, evitând repunerea permanentă în discuție a actelor Uniunii care produc efecte juridice (a se vedea Ordonanța din 25 noiembrie 2008, S. A.BA. R./Comisia, C‑501/07 P, nepublicată, EU:C:2008:652, punctul 22 și jurisprudența citată).

18      În primul rând, în ceea ce privește articolul 10 din Directiva 2014/40, trebuie să se arate că Directiva 2014/40 a fost publicată în Jurnalul Oficial la 29 aprilie 2014. Rezultă că termenul pentru a solicita anularea unei dispoziții din această directivă, în conformitate cu articolul 263 TFUE, a expirat la 24 iulie 2014. Acțiunea, introdusă la 11 mai 2017, este, prin urmare, tardivă în măsura în care are ca obiect anularea articolului 10 din Directiva 2014/40.

19      În al doilea rând, în ceea ce privește anexa II la Directiva 2014/40, aceasta a fost modificată prin Directiva delegată 2014/109. Or, Directiva delegată 2014/109 a fost publicată în Jurnalul Oficial la 17 decembrie 2014. Rezultă că termenul pentru a solicita anularea acestei directive, în conformitate cu articolul 263 TFUE, a expirat la 11 martie 2015. Acțiunea, introdusă la 11 mai 2017, este, prin urmare, tardivă în măsura în care are ca obiect anularea anexei II la Directiva 2014/40.

20      Trebuie să se constate că, în cererea lor introductivă, reclamanții nu au invocat existența unui caz fortuit sau a unui caz de forță majoră care ar permite să se deroge de la termenele în discuție în temeiul articolului 45 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

21      Rezultă din cele ce precedă că, independent de orice considerație referitoare, pe de o parte, la aspectul dacă reclamanții au calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune împotriva articolului 10 din Directiva 2014/40 și, pe de altă parte, la aspectul dacă cererea introductivă îndeplinește cerințele minime de claritate și de precizie, astfel cum sunt prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, capătul de cerere care vizează anularea acestei dispoziții și a acestei anexe trebuie respins ca inadmisibil.

 Cu privire la al doilea capăt de cerere al reclamanților

22      Parlamentul, Consiliul și Comisia susțin că al doilea capăt de cerere al reclamanților, având ca obiect în esență modificarea articolului 10 și a anexei II la Directiva 2014/40, este inadmisibil pentru motivul că este asimilabil unei somații pe care Tribunalul ar trebui să o adreseze instituțiilor. Or, articolul 263 TFUE nu poate constitui un temei juridic care să permită Tribunalului să oblige instituțiile să modifice legislația.

23      În această privință, în ceea ce privește al doilea capăt de cerere al reclamanților, care trebuie interpretat în sensul că se solicită Tribunalului să oblige instituțiile Uniunii să modifice articolul 10 și anexa II la Directiva 2014/40, este suficient să se amintească faptul că, în cadrul controlului legalității întemeiat pe articolul 263 TFUE, Tribunalul nu este competent să pronunțe somații împotriva instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, chiar dacă acestea au legătură cu modurile de executare a hotărârilor sale (Ordonanța din 26 octombrie 1995, Pevasa și Inpesca/Comisia, C‑199/94 P și C‑200/94 P, EU:C:1995:360, punctul 24; a se vedea de asemenea Ordonanța din 25 iunie 2014, dos Santos Patrício/Comisia, T‑170/14, nepublicată, EU:T:2014:609, punctul 5 și jurisprudența citată).

24      În orice caz, presupunând chiar că, prin intermediul celui de al doilea capăt de cerere, reclamanții solicită Tribunalului modificarea articolului 10 și a anexei II la Directiva 2014/40, trebuie amintit că, potrivit articolului 264 primul paragraf TFUE, în cazul în care acțiunea este întemeiată, Tribunalul declară actul contestat nul și neavenit. În schimb, nu este de competența Tribunalului, în cadrul unei acțiuni în anulare, să înlocuiască actul atacat cu un alt act sau să procedeze la modificarea acestuia (a se vedea Ordonanța din 11 ianuarie 2012, Ben Ali/Consiliul, T‑301/11, nepublicată, EU:T:2012:4, punctul 62 și jurisprudența citată).

25      Rezultă din ceea ce precedă că al doilea capăt de cerere al reclamanților trebuie respins ca urmare a necompetenței Tribunalului de a‑l soluționa.

 Cu privire la al treilea capăt de cerere al reclamanților

26      Parlamentul, Consiliul și Comisia susțin că al treilea capăt de cerere al reclamanților, având ca obiect în esență modificarea modalităților de utilizare a consimțământului persoanelor ale căror imagini figurează pe pachetele de țigări este inadmisibil, întrucât este asimilabil unei somații pe care Tribunalul ar trebui să o adreseze instituțiilor. Or, articolul 263 TFUE nu poate constitui un temei juridic care să permită Tribunalului să impună instituțiilor noi practici administrative în materie de avertismente de sănătate combinate. În plus, Parlamentul și Consiliul susțin că acest capăt de cerere ar trebui considerat inadmisibil în ceea ce le privește, din moment ce modalitățile de utilizare a consimțământului persoanelor ale căror imagini figurează pe pachetele de țigări nu sunt reglementate de Directiva 2014/40.

27      Având în vedere modul de redactare a celui de al treilea capăt de cerere și a conținutului cererii introductive, acest capăt de cerere trebuie într‑adevăr interpretat în sensul că urmărește ca Tribunalul să oblige instituțiile Uniunii să modifice modalitățile de utilizare a consimțământului persoanelor ale căror imagini figurează pe pachetele de țigări.

28      Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 23 de mai sus, în cadrul controlului legalității întemeiat pe articolul 263 TFUE, Tribunalul nu este competent să pronunțe somații împotriva instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, chiar dacă acestea au legătură cu modurile de executare a hotărârilor sale.

29      În consecință, al treilea capăt de cerere al reclamanților trebuie respins ca urmare a necompetenței Tribunalului de a‑l soluționa.

 Cu privire la al patrulea capăt de cerere al reclamanților

30      Parlamentul, Consiliul și Comisia susțin că al patrulea capăt de cerere al reclamanților, prin care se urmărește în esență obligarea acestora să furnizeze un exemplar al consimțământului persoanei care figurează în fotografia în litigiu, fără a oculta informațiile personale și fotografiile aferente consimțământului dat, este inadmisibil, întrucât este asimilabil unei somații pe care Tribunalul ar trebui să o adreseze instituțiilor. Or, articolul 263 TFUE nu poate constitui un temei juridic care să permită Tribunalului să pronunțe o astfel de somație. În plus, Parlamentul și Consiliul arată că acest capăt de cerere ar trebui considerat inadmisibil în ceea ce le privește, din moment ce au decis să se delege Comisiei elaborarea galeriei de imagini incluse în anexa II la Directiva 2014/40.

31      Astfel cum s‑a amintit la punctul 23 de mai sus, în cadrul controlului legalității întemeiat pe articolul 263 TFUE, Tribunalul nu este competent să pronunțe somații împotriva instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, chiar dacă acestea au legătură cu modurile de executare a hotărârilor sale.

32      În consecință, al patrulea capăt de cerere al reclamanților, prin care se urmărește să se adreseze o somație instituțiilor pârâte ale Uniunii, trebuie respins ca urmare a necompetenței Tribunalului de a‑l soluționa.

 Cu privire la al cincilea capăt de cerere al reclamanților

33      Parlamentul, Consiliul și Comisia consideră că cererea de despăgubire a reclamanților este inadmisibilă în măsura în care, primo, aceasta este legată în mod intrinsec de acțiunea în anulare a reclamanților care este ea însăși inadmisibilă și, secundo și în orice caz, aceasta nu îndeplinește cerințele minime de claritate și de precizie impuse de articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură. Parlamentul adaugă că cererea de despăgubire a reclamanților este inadmisibilă în ceea ce îl privește, întrucât nu a participat la selectarea fotografiilor care urmau a fi incluse în galeria de imagini.

34      Potrivit articolului 19 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, orice cerere introductivă trebuie să includă obiectul litigiului și o expunere sumară a motivelor invocate. Astfel cum amintesc în mod întemeiat Parlamentul, Consiliul și Comisia, această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, se impune ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive (a se vedea Ordonanța din 11 ianuarie 2012, Ben Ali/Consiliul, T‑301/11, nepublicată, EU:T:2012:4, punctul 69 și jurisprudența citată).

35      Pentru a îndeplini aceste cerințe, o cerere de reparare a prejudiciilor cauzate de o instituție a Uniunii trebuie să cuprindă elementele care să permită identificarea conduitei pe care reclamantul o reproșează instituției, a motivelor pentru care reclamantul consideră că există un raport de cauzalitate între această conduită și prejudiciul pe care pretinde că l‑a suferit, precum și a caracterului și a întinderii acestui prejudiciu (a se vedea Ordonanța din 11 ianuarie 2012, Ben Ali/Consiliul, T‑301/11, nepublicată, EU:T:2012:4, punctul 70 și jurisprudența citată).

36      Mai exact, o cerere de reparare a unui prejudiciu moral, cu titlu simbolic sau pentru obținerea unei despăgubiri concrete, trebuie să precizeze natura prejudiciului invocat în raport cu conduita reproșată instituției pârâte și să evalueze, chiar în mod aproximativ, acest prejudiciu în ansamblul său (a se vedea Ordonanța din 11 ianuarie 2012, Ben Ali/Consiliul, T‑301/11, nepublicată, EU:T:2012:4, punctul 71 și jurisprudența citată).

37      În schimb, nu este în sarcina Tribunalului, atunci când cererea de despăgubire este prezentată împreună cu o cerere de anulare, să caute și să identifice, printre diferitele motive invocate în susținerea acțiunii în anulare, pe acela sau pe acelea pe care reclamantul intenționează să îl rețină drept temei al cererii de despăgubire. Nu este în sarcina Tribunalului nici să aprecieze și să verifice existența unei eventuale legături de cauzalitate între conduita sau conduitele vizate de motivul sau de motivele respective și prejudiciul moral invocat (a se vedea Ordonanța din 11 ianuarie 2012, Ben Ali/Consiliul, T‑301/11, nepublicată, EU:T:2012:4, punctul 72 și jurisprudența citată).

38      În speță, reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu moral ca urmare a apariției fotografiei în litigiu la scurt timp după decesul tatălui lor, precum și ca urmare a faptului că le‑ar fi fost ascunse informațiile care ar fi putut să clarifice situația persoanei care figurează în fotografia în litigiu.

39      Or, procedând astfel, reclamanții nu au identificat motivul sau motivele dezvoltate în susținerea cererii de anulare care ar constitui temeiul cererii de despăgubire și nu explică cu suficientă claritate și precizie care este conduita reproșată efectiv și, de altfel, nici dacă această eventuală conduită este atribuită uneia sau mai multor instituții ale Uniunii, pârâte în speță.

40      În plus, deși reclamanții menționează un articol din Codul civil român, precum și criteriile dezvoltate în jurisprudența română în ceea ce privește evaluarea prejudiciilor morale, trebuie să se constate că, pe de o parte, acestea nu sunt relevante în cadrul unei acțiuni în despăgubire împotriva Uniunii și că, pe de altă parte, reclamanții nu furnizează, de altfel, niciun element în ceea ce privește baza de calcul al despăgubirilor solicitate.

41      În sfârșit, trebuie să se arate că reclamanții nu au prezentat în cererea introductivă niciun element referitor la legătura de cauzalitate care trebuie să existe între conduita reproșată și prejudiciul suferit.

42      În consecință, cererea de despăgubiri a reclamanților nu îndeplinește cerințele de claritate și de precizie prevăzute la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură. Prin urmare, al cincilea capăt de cerere trebuie respins ca inadmisibil.

43      Având în vedere tot ceea ce precedă, este necesar să se admită excepțiile invocate de Parlament, de Consiliu și de Comisie și să se respingă acțiunea în totalitate, în parte pentru necompetență și în parte ca inadmisibilă, fără a fi necesar să se statueze cu privire la cererea de măsuri de organizare a procedurii și cu privire la cererile de expertiză formulate de reclamanți și menționate la punctul 9 de mai sus.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

44      Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Parlament, de Consiliu și de Comisie, conform concluziilor acestora din urmă.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea)

dispune:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Îi obligă pe domnul Adrian Iordăchescu, pe doamnele Florina Iordăchescu și Mihaela Iordăchescu, precum și pe domnul Cristinel Iordăchescu la plata cheltuielilor de judecată.

Luxemburg, 18 aprilie 2018.

*      Limba de procedură: româna.