Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62016TA0781

    Cauza T-781/16: Hotărârea Tribunalului din 9 iunie 2021 – Puma și alții/Comisia („Dumping – Importuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam – Punerea în aplicare a hotărârii Curții în cauzele conexate C-659/13 și C-34/14 – Reinstituirea unei taxe antidumping definitive și perceperea definitivă a taxei provizorii – Reluarea procedurii care a precedat regulamentele declarate nevalide – Statutul de întreprindere care evoluează într-o economie de piață – Tratament individual – Analiză documentară – Absența unei cereri de clarificări și a unei vizite la fața locului – Nerestituirea taxelor antidumping – Temei juridic – Securitate juridică – Încredere legitimă – Neretroactivitate – Proporționalitate – Abuz de putere – Nediscriminare – Practică decizională anterioară”)

    JO C 297, 26.7.2021, p. 28–29 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    26.7.2021   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 297/28


    Hotărârea Tribunalului din 9 iunie 2021 – Puma și alții/Comisia

    (Cauza T-781/16) (1)

    („Dumping - Importuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din China și din Vietnam - Punerea în aplicare a hotărârii Curții în cauzele conexate C-659/13 și C-34/14 - Reinstituirea unei taxe antidumping definitive și perceperea definitivă a taxei provizorii - Reluarea procedurii care a precedat regulamentele declarate nevalide - Statutul de întreprindere care evoluează într-o economie de piață - Tratament individual - Analiză documentară - Absența unei cereri de clarificări și a unei vizite la fața locului - Nerestituirea taxelor antidumping - Temei juridic - Securitate juridică - Încredere legitimă - Neretroactivitate - Proporționalitate - Abuz de putere - Nediscriminare - Practică decizională anterioară”)

    (2021/C 297/33)

    Limba de procedură: engleza

    Părțile

    Reclamantă: Puma SE (Herzogenaurach, Germania) și ceilalți 8 reclamanți ale căror nume figurează în anexa la hotărâre (reprezentanți: E. Vermulst și J. Cornelis, avocați)

    Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Armati și T. Maxian Rusche, agenți)

    Obiectul

    Cerere formulată în temeiul articolului 263 TFUE și prin care se solicită anularea, în primul rând, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1395 al Comisiei din 18 august 2016 de reinstituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite la importurile de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și produse de Buckinghan Shoe Mfg Co., Ltd., Buildyet Shoes Mfg., DongGuan Elegant Top Shoes Co. Ltd, Dongguan Stella Footwear Co Ltd, Dongguan Taiway Sports Goods Limited, Foshan City Nanhai Qun Rui Footwear Co., Jianle Footwear Industrial, Sihui Kingo Rubber Shoes Factory, Synfort Shoes Co. Ltd., Taicang Kotoni Shoes Co. Ltd., Wei Hao Shoe Co. Ltd., Wei Hua Shoe Co. Ltd., Win Profile Industries Ltd, și de punere în aplicare a hotărârii Curții de Justiție în cauzele conexate C-659/13 și C-34/14 (JO 2016, L 225, p. 52), în al doilea rând, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1647 al Comisiei din 13 septembrie 2016 de reinstituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Vietnam și produse de Best Royal Co., Ltd, Lac Cuong Footwear Co., Ltd, Lac Ty Co., Ltd, Saoviet Joint Stock Company (Megastar Joint Stock Company), VMC Royal Co., Ltd, Freetrend Industrial Ltd. și societatea sa afiliată Freetrend Industrial A (Vietnam) Co., Ltd, Fulgent Sun Footwear Co., Ltd., General Shoes Ltd., Golden Star Co., Ltd., Golden Top Company Co., Ltd., Kingmaker Footwear Co., Ltd, Tripos Enterprise Inc., Vietnam Shoe Majesty Co., Ltd., și de punere în aplicare a hotărârii Curții de Justiție în cauzele conexate C-659/13 și C-34/14 (JO 2016, L 245, p. 16) și, în al treilea rând, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1731 al Comisiei din 28 septembrie 2016 de reinstituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite tipuri de încălțăminte cu fețe din piele originare din Republica Populară Chineză și Vietnam și produse de General Footwear Ltd (China), Diamond Vietnam Co. Ltd și Ty Hung Footgearmex/Footwear Co. Ltd și de punere în aplicare a hotărârii Curții de Justiție în cauzele conexate C-659/13 și C-34/14 (JO 2016, L 262, p. 4).

    Dispozitivul

    1)

    Respinge acțiunea.

    2)

    Puma SE și ceilalți reclamanți ale căror nume figurează în anexă sunt obligați la plata cheltuielilor de judecată.


    (1)  JO C 14, 16.1.2017.


    Top