1.

Prezenta cerere de decizie preliminară, depusă la grefa Curții la 4 octombrie 2016 de Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria), privește interpretarea articolului 35 TFUE și a articolului 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 ( 2 ) și 88 ( 3 ) din tratat ajutoarelor de minimis ( 4 ) și validitatea acestei din urmă dispoziții în raport cu articolul 35 TFUE.

2.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între „ZPT” AD (denumită în continuare „reclamanta”), pe de o parte, și Narodno sabranie na Republika Bulgaria (Adunarea Națională a Republicii Bulgaria), Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă, Bulgaria) și Natsionalna agentsia za prihodite (Agenția Națională a Veniturilor Bugetare, Bulgaria) (denumite în continuare, împreună, „pârâtele”), pe de altă parte, în legătură cu o decizie de rectificare a impozitului adresată reclamantei pentru exercițiul fiscal al anului 2008.

3.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat instanței de trimitere obligarea în solidar a pârâtelor la plata de daune interese pentru prejudiciul material pe care l‑ar fi suferit și care ar rezulta din încălcările de către pârâte a dreptului Uniunii, în special a dispozițiilor Regulamentului nr. 1998/2006.

4.

În conformitate cu solicitarea Curții, prezentele concluzii vor viza întrebarea adresată de instanța de trimitere ( 5 ) privind validitatea în raport cu articolul 35 TFUE a articolului 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006.

5.

Articolul 34 TFUE prevede:

„Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent.”

6.

Articolul 35 TFUE prevede:

„Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la export, precum și orice măsuri cu efect echivalent.”

7.

Articolul 36 TFUE prevede:

„Dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale. Cu toate acestea, interdicțiile sau restricțiile respective nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară și nici o restricție disimulată în comerțul dintre statele membre.”

8.

Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului din 7 mai 1998 de aplicare a articolelor [107 și 108 TFUE] anumitor categorii de ajutoare de stat orizontale ( 6 ), intitulat „De minimis”, prevede:

„Prin intermediul unui regulament adoptat în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 8 din prezentul regulament, Comisia poate decide că, având în vedere dezvoltarea și funcționarea pieței comune, anumite ajutoare nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul [107 alineatul (1) TFUE] și că, prin urmare, acestea sunt exceptate de la procedura de notificare prevăzută la articolul [108 alineatul (3) TFUE], cu condiția ca ajutoarele acordate aceleiași întreprinderi pe parcursul unei perioade determinate să nu depășească o anumită valoare stabilită.”

9.

Considerentul (1) al Regulamentului nr. 1998/2006 prevede:

„Regulamentul (CE) nr. 994/98 autorizează Comisia să stabilească printr‑un regulament un plafon sub care se consideră că măsurile de ajutor nu îndeplinesc toate criteriile articolului [107 alineatul (1) TFUE] și, prin urmare, nu intră sub incidența procedurii de notificare prevăzute la articolul [108 alineatul (3) TFUE].”

10.

Considerentul (6) al Regulamentului nr. 1998/2006 prevede:

„Prezentul regulament nu trebuie aplicat ajutoarelor de minimis la export sau ajutoarelor de minimis care favorizează produsele naționale față de cele importate. În special, regulamentul nu trebuie aplicat ajutoarelor care finanțează înființarea și funcționarea unei rețele de distribuție în alte țări. Ajutoarele destinate acoperirii costurilor de participare la târguri comerciale sau a costurilor studiilor sau serviciilor de consultanță necesare pentru lansarea unui produs nou sau existent pe o piață nouă nu constituie, în mod normal, ajutoare la export.”

11.

Considerentul (8) al Regulamentului nr. 1998/2006 prevede:

„Ținând seama de experiența Comisiei, se poate stabili că ajutoarele care nu depășesc un plafon de 200000 [de euro] pe durata unei perioade de trei ani nu afectează comerțul dintre statele membre și/sau nu denaturează sau amenință să denatureze concurența și, prin urmare, nu fac obiectul articolului [107 alineatul (1) TFUE] […]”

12.

Articolul 1 din Regulamentul nr. 1998/2006, intitulat „Domeniu de aplicare”, prevede:

„Prezentul regulament se aplică ajutoarelor acordate întreprinderilor din toate sectoarele, cu excepția:

[…]

[…]”

13.

Articolul 2 din Regulamentul nr. 1998/2006, intitulat „Ajutoare de minimis”, prevede:

„(1)   Se consideră că ajutoarele nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul [107 alineatul (1) TFUE] și, prin urmare, sunt scutite de obligația de notificare prevăzută la articolul [108 alineatul (3) TFUE] în cazul în care ajutoarele îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele (2)-(5) din prezentul articol.”

(2)   Valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei aceeași întreprinderi nu depășește 200000 [de euro] pe durata a trei exerciții fiscale. […] Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit […]”

14.

Considerentul (4) al Regulamentului nr. 69/2001 prevedea că, „[a]vând în vedere Acordul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) privind subvențiile și măsurile compensatorii, prezentul regulament nu trebuie să excepteze ajutoarele la export, nici ajutoarele care favorizează folosirea produselor naționale în locul produselor importate.”

15.

Articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii anexat la Acordul de instituire a OMC prevede că „[…] sunt interzise: a) subvențiile dependente, de drept sau de fapt, fie exclusiv, fie alături de alte condiții, de rezultatele la export”.

16.

Anexa I la Acordul privind subvențiile și măsurile compensatorii anexat la Acordul de instituire a OMC conține o listă exemplificativă a subvențiilor la export.

17.

Legea privind impozitul pe profit ( 7 ) (denumită în continuare „Legea fiscală”) prevede, în versiunea în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007:

„Articolul 182 […]

2.   […] Facilitatea fiscală care constituie un ajutor de minimis nu se aplică:

[…]

Articolul 184 […] Persoanele impozabile beneficiază de o scutire totală a impozitului pe profit cu privire la beneficiul impozabil rezultat din activitatea de producție desfășurată, inclusiv din fabricarea în regim lohn, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative:

Articolul 188 […]

1.   […] O facilitate fiscală constituie un ajutor de minimis atunci când cuantumul ajutoarelor de minimis primite de persoanele impozabile în ultimii trei ani, inclusiv cel în curs, indiferent de forma și de sursa acestora, nu depășește echivalentul în [leva bulgare (BGN)] a 200000 de euro […]

2.   Mijloacele corespunzătoare scutirii de impozit prevăzute la articolul 184 trebuie investite în bunuri imobile corporale sau necorporale în conformitate cu legislația în materia contabilității în termen de patru ani de la începutul anului pentru care se aplică scutirea de impozit. […]”

18.

Activitatea principală a reclamantei, o societate înregistrată în Bulgaria, constă în producția de tuburi, de țevi, de profile goale pe interior și de accesorii pentru acestea din oțel. Societatea desfășoară în unitățile sale de producție trei activități de producție separate și autonome din punct de vedere tehnic, și anume producția de țevi și de tuburi profilate și rotunde, producția de profile formate la rece și îndoite și de dispozitive rutiere de oprire din oțel (parapete de siguranță) și galvanizarea la cald și zincarea electrolitică sau electrozincarea pieselor.

19.

În declarația fiscală pentru anul 2008, reclamanta a arătat că dorește să beneficieze de scutirea de la plata impozitului pe profit prevăzută la articolul 184 din Legea fiscală în cuantum de 140677,51 BGN (aproximativ 72000 de euro).

20.

Prin decizia de rectificare din 5 martie 2010, această scutire de impozit a fost refuzată pentru motivul că reclamanta nu îndeplinea cerința prevăzută la articolul 182 alineatul 2 punctul 7 din Legea fiscală, întrucât, în perioada de până în anul 2012, aceasta efectuase investiții în unitățile sale de producție ale căror produse erau exportate.

21.

Potrivit instanței de trimitere, „[a]dministrația fiscală a considerat că articolul 182 alineatul 2 punctul 7 [din Legea fiscală] [avea] caracter exhaustiv și că, prin urmare, nu se poate aplica nicidecum [reclamantei] o scutire parțială de la plata impozitului pe profit. Avantajul fiscal are în vedere activitatea de producție efectuată, inclusiv fabricarea în regim lohn, iar condiția restrictivă este legată de vânzarea ulterioară a producției și de protecția concurenței în Uniune. Dat fiind că [reclamanta] ar fi efectuat, în anul 2008, o producție vândută în Bulgaria, în statele membre ale Uniunii și în statele terțe, aceasta ține de condiția restrictivă prevăzută la articolul 182 alineatul 2 punctul 7 [din Legea fiscală] și, în consecință, aceasta nu poate beneficia de scutire de la plata impozitului pentru anul 2008. Administrația fiscală a constatat o datorie corespunzătoare impozitului pe profit pentru anul 2008 în cuantum de 140677,51 BGN [(aproximativ 72000 de euro)] și dobânzi datorate în cuantum de 21454,22 BGN [(aproximativ 11000 de euro)]”.

22.

La 21 mai 2010, reclamanta a introdus o acțiune împotriva deciziei autorității administrative la Administrativen sad – grad Burgas (Tribunalul Administrativ din Burgas, Bulgaria).

23.

Prin decizia din 12 ianuarie 2011, Administrativen sad – grad Burgas (Tribunalul Administrativ din Burgas) a anulat decizia de rectificare, considerând că refuzul de a acorda scutirea de la plata impozitului nu era justificat, întrucât activitatea autonomă de electrozincare de elemente în care reclamanta declara că intenționează să efectueze investițiile necesare nu avusese ca rezultat un export, iar termenul de patru ani în care aceasta putea investi sumele corespunzătoare scutirii de la plata impozitului nu expirase.

24.

Prin hotărârea din 27 decembrie 2011, pronunțată în recurs și rămasă definitivă, Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă) a anulat hotărârea Administrativen sad – grad Burgas (Tribunalul Administrativ din Burgas) și a respins acțiunea reclamantei împotriva deciziei de rectificare. Constatând că au fost efectuate investiții în unitatea „galvanizare la cald” ale cărei produse erau exportate, Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă) a statuat că condiția prevăzută la articolul 182 alineatul 2 punctul 7 din Legea fiscală, privind o investiție în active fără legătură cu exporturile către țări terțe sau către state membre, nu era îndeplinită și că, în aceste condiții, scutirea de la plata impozitului trebuia analizată ca un ajutor de stat care are ca efect denaturarea concurenței pe piața comună a Uniunii.

25.

Reclamanta a sesizat Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia) cu o cerere de condamnare în solidar a pârâtelor ca urmare a pretinselor încălcări ale dreptului Uniunii pe care le‑ar fi săvârșit, în special încălcarea Regulamentului nr. 1998/2006. Aceasta susține că are dreptul la o indemnizație egală cu cuantumul scutirii de la plata impozitului care i‑a fost refuzată, majorată cu dobânzi.

26.

În aceste condiții, Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

27.

Reclamanta, fiecare dintre pârâte, guvernele bulgar, elen și italian și Comisia au depus observații scrise.

28.

Având în vedere ambiguitatea celei de a treia teze a celei de a treia întrebări adresate de instanța de trimitere, Curtea a luat două inițiative.

29.

Într‑o primă etapă, aceasta a adresat instanței de trimitere următoarea întrebare:

„Instanța de trimitere ar putea preciza norma de drept la care se referă în cea de a treia teză a celei de a treia întrebări, atunci când solicită Curții să se pronunțe cu privire la raportul dintre «această normă de drept» și articolul 35 TFUE?

Instanța solicită se stabilească dacă articolul 35 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei norme de drept național precum cea prevăzută la articolul 182 alineatul 2 punctul 7 din Legea [fiscală] sau solicită Curții să se pronunțe cu privire la validitatea articolului 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 […] în raport cu articolul 35 TFUE?”

30.

În răspunsul din 7 iulie 2017, instanța de trimitere a precizat că:

„Întrebarea urmărește să stabilească dacă statele membre pot dispune de posibilitatea de a prevedea, în reglementarea națională, norme care conțin restricții suplimentare pentru exportatorii de produse fabricate prin utilizarea unor active rezultate din investiția provenită dintr‑o facilitate fiscală. În prima ipoteză, potrivit căreia fabricarea de produse exportate nu este o activitate direct legată de cantitățile exportate în sensul Regulamentului nr. 1998/2006, se ridică problema dacă reglementările naționale pot prevedea restricții în cazuri similare celor prevăzute la articolul 182 alineatul 2 punctul 7 [din Legea fiscală].

Totuși, în cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare, cu alte cuvinte dacă fabricarea unor produse pentru export prin utilizarea unor active achiziționate din fonduri provenite dintr‑un ajutor de stat este o activitate legată direct de cantitățile exportate în sensul Regulamentului nr. 1998/2006, se ridică problema raportului existent între, pe de o parte, restricția prevăzută la articolul 1 [alineatul (1)] litera (d) din Regulamentul [nr. 1998/2006] și, pe de altă parte, interzicerea restricțiilor cantitative la export între statele membre și a altor măsuri cu efect echivalent.”

31.

Într‑o a doua etapă, la 13 septembrie 2017, în temeiul articolului 61 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Curtea a invitat părțile și persoanele interesate în sensul articolului 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene să răspundă în cadrul ședinței de audiere a pledoariilor care a avut loc la 18 octombrie 2017 la următoarea întrebare:

„Articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 […] încalcă articolul 35 TFUE?”

32.

Reclamanta, Varhoven administrativen sad (Curtea Administrativă Supremă), guvernul bulgar și Comisia au formulat observații orale în ședința din 18 octombrie 2017.

33.

Cu privire la întrebarea conținută în cea de a treia teză a celei de a treia întrebări adresate de instanța de trimitere, care are în vedere conformitatea articolului 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 cu articolul 35 TFUE ( 8 ), trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, interdicția restricțiilor cantitative, precum și a măsurilor cu efect echivalent, prevăzută la articolele 34 TFUE și 35 TFUE, se aplică nu numai în privința măsurilor naționale, ci și a măsurilor care provin de la instituțiile Uniunii ( 9 ).

34.

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că dispozițiile cu privire la libera circulație a mărfurilor și cele cu privire la ajutoare urmăresc un obiectiv comun, și anume de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență ( 10 ), articolele 107 și 108 TFUE și Regulamentul nr. 1998/2006 neputând în niciun caz să fie folosite pentru subminarea normelor Tratatului FUE cu privire la libera circulație a mărfurilor ( 11 ).

35.

În consecință, considerăm că Tratatul FUE nu stabilește o ierarhie între normele sale cu privire la interdicția restricțiilor cantitative ( 12 ) și cu privire la ajutoarele acordate de state ( 13 ). Rezultă că o reglementare a statelor sau care provine de la instituțiile Uniunii trebuie să respecte atât normele Tratatului FUE privind interdicția restricțiilor cantitative, cât și normele privind ajutoarele acordate de state ( 14 ).

36.

Este evident că articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 nu instituie în mod direct restricții cantitative la export. Prin urmare, este necesar să se examineze dacă această dispoziție instituie măsuri cu efect echivalent unor asemenea restricții.

37.

Condițiile impuse de jurisprudența Curții cu privire la articolul 35 TFUE corespund celor impuse de articolul 34 TFUE. În consecință, orice reglementare națională sau care provine de la instituțiile Uniunii de natură să constituie, în mod direct sau indirect, efectiv sau potențial, un obstacol în calea comerțului din interiorul Uniunii trebuie considerată o măsură cu efect echivalent unor restricții cantitative în sensul articolelor 34 ( 15 ) și 35 TFUE.

38.

Astfel, Curtea a statuat în Hotărârea din 21 iunie 2016, New Valmar (C‑15/15, EU:C:2016:464, punctele 36, 40 și 43), că o măsură națională aplicabilă tuturor operatorilor ce acționează pe teritoriul național, care este susceptibilă să afecteze mai mult ieșirea produselor de pe piața statului membru de export decât comercializarea produselor pe piața națională a statului membru respectiv, intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 35 TFUE.

39.

Este necesar să se observe că, în Hotărârea din 21 iunie 2016, New Valmar (C‑15/15, EU:C:2016:464), Curtea nu a citat Hotărârea din 8 noiembrie 1979, Groenveld (15/79, EU:C:1979:253) (denumită în continuare „jurisprudența Groenveld”), în care a statuat că articolul 35 TFUE „are în vedere măsurile care au ca obiect sau ca efect să restrângă în mod special fluxurile exporturilor și să stabilească, astfel, o diferență de tratament între comerțul interior al unui stat membru și comerțul său de export, astfel încât să se asigure un avantaj special producției naționale sau pieței interne a statului în cauză, în detrimentul producției sau al comerțului altor state membre” ( 16 ).

40.

În opinia noastră ( 17 ), în Hotărârea din 21 iunie 2016, New Valmar (C‑15/15, EU:C:2016:464), Curtea a renunțat la condițiile mai limitate sau mai stricte impuse de jurisprudența Groenveld întemeiate în special pe existența unei diferențe de tratament sau a unei discriminări între comerțul interior al unui stat membru și comerțul de export al acestuia și le‑a înlocuit cu condiții mai „flexibile” ( 18 ), întemeiate pe existența unei restricții sau a unui obstacol în calea comerțului dintre statele membre ( 19 ).

41.

În această privință, trebuie amintit că, în opinia Curții, orice restricție, chiar de importanță minoră, în calea uneia dintre libertățile fundamentale prevăzute de Tratatul FUE este interzisă de acesta ( 20 ). În consecință, contrar normelor aplicabile ajutoarelor de stat potrivit Regulamentului nr. 1998/2006 ( 21 ), nu există un plafon sub care să se considere că o reglementare a unui stat sau care provine de la instituții ale Uniunii nu îndeplinește criteriile prevăzute la articolele 34 și 35 TFUE. În schimb, o reglementare a unui stat sau care provine de la instituțiile Uniunii nu poate fi considerată ca fiind de natură să constituie un obstacol în calea comerțului dintre statele membre în cazul în care efectele restrictive determinate de reglementarea menționată sunt prea aleatorii și prea indirecte ( 22 ).

42.

Este necesar să se arate că articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 are în vedere exporturile către țări terțe sau către state membre. Or, articolul 35 TFUE, care interzice restricțiile cantitative la export și măsurile cu efect echivalent, se aplică doar circulației mărfurilor între state membre ( 23 ). Rezultă că, în principiu, schimburile comerciale cu țările terțe nu intră în domeniul de aplicare ratione loci al articolului 35 TFUE. În consecință, analiza noastră în prezentele concluzii se va limita la latura internă a articolului 1 alineatul (1) litera (d) din acest regulament, respectiv la schimburile comerciale dintre statele membre.

43.

Conform articolului 2 din Regulamentul nr. 1998/2006, interpretat în lumina considerentului (8) al acestuia, se consideră că ajutoarele care nu depășesc un plafon de 200000 de euro pentru o perioadă de trei ani nu afectează comerțul dintre statele membre și nu denaturează sau amenință să denatureze concurența, astfel încât asemenea măsuri sunt excluse din noțiunea de „ajutoare de stat” ( 24 ). Prin urmare, acestea sunt exceptate de la procedura de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE ( 25 ).

44.

În Hotărârea din 7 martie 2002, Italia/Comisia (C‑310/99, EU:C:2002:143, punctul 94), Curtea a declarat că „norma de minimis răspunde unor cerințe de simplificare administrativă atât pentru statele membre, cât și pentru serviciile Comisiei, care trebuie să poată să își concentreze resursele asupra cazurilor care prezintă un real interes comunitar” ( 26 ).

45.

Cu toate acestea, conform articolului 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006, ajutoarele legate direct de cantitățile exportate, ajutoarele destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export sunt excluse din domeniul de aplicare al acestui regulament și, prin urmare, de la beneficiul exceptării de minimis ( 27 ).

46.

În consecință, chiar dacă aceste ajutoare se află sub plafonul fixat la articolul 2 din Regulamentul nr. 1998/2006, nu se consideră că acestea nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE și, în consecință, acestea nu beneficiază de exceptarea de minimis prevăzută de acest regulament și trebuie să fie notificate Comisiei în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE.

47.

Având în vedere considerațiile care precedă, apreciem că articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 afectează mai mult ieșirea produselor de pe piața statului membru de export decât comercializarea produselor pe piața națională a acestui stat membru ( 28 ). Deși este adevărat că articolul 1 alineatul (1) litera (d) din acest regulament privește doar anumite ajutoare de stat legate de export, considerăm că efectele acestei dispoziții nu pot fi calificate ca aleatorii și indirecte din moment ce aceasta exclude aplicarea exceptării de minimis ajutoarelor în discuție. Prin urmare, această dispoziție creează o discriminare între activitățile economice după cum acestea sunt sau nu sunt îndreptate către export ( 29 ).

48.

Articolele 34 și 35 TFUE nu se opun însă discriminărilor sau restricțiilor justificate de unul dintre motivele de interes general enumerate la articolul 36 TFUE sau de cerințe imperative ( 30 ).

49.

Potrivit unei jurisprudențe consacrate, o reglementare națională sau care provine de la o instituție a Uniunii care restrânge exercitarea libertăților fundamentale garantate poate fi admisă doar cu condiția ca aceasta să urmărească un obiectiv de interes general ( 31 ), să fie de natură să asigure realizarea acestuia și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv ( 32 ).

50.

Considerăm că articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 este de iure discriminatoriu în măsura în care are în vedere în special anumite exporturi. În consecință, acest tratament discriminatoriu al exporturilor trebuie justificat de unul dintre motivele de interes general enumerate la articolul 36 TFUE ( 33 ), și anume motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale.

51.

Potrivit Comisiei, „[e]xcluderea ajutoarelor la export din domeniul de aplicare al Regulamentului [nr. 1998/2006] decurge, pe de o parte, din angajamentele asumate de Uniune față de [OMC] și, pe de altă parte, din faptul că ajutoarele la export, care facilitează pătrunderea pe piață în scopuri comerciale, afectează în mod vădit schimburile comerciale dintre statele membre ( 34 ). În consecință, logica regulamentului (potrivit căreia se poate considera că criteriile privind existența unui ajutor de stat nu erau îndeplinite) nu este aplicabilă” ( 35 ).

52.

În ceea ce privește primul obiectiv al articolului 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 invocat de Comisie, și anume excluderea de la exceptarea de minimis a ajutoarelor la export către țările terțe pentru a respecta angajamentele asumate de Uniune față de OMC, considerăm că nu este relevant în speță, întrucât articolul 35 TFUE nu se aplică ratione loci acestor exporturi ( 36 ). În consecință, respectiva excludere a ajutoarelor la export către țările terțe prevăzută la articolul 1 alineatul (1) litera (d) din acest regulament nu este criticabilă în raport cu articolul 35 TFUE.

53.

În ceea ce privește cel de al doilea obiectiv al articolului 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 ( 37 ) invocat de Comisie, considerăm că, chiar dacă ar constitui eventual un obiectiv legitim, acesta nu este vizat de niciunul dintre motivele de interes general enumerate la articolul 36 TFUE. În consecință, acest obiectiv nu este de natură să justifice o discriminare interzisă de articolul 35 TFUE. Pe de altă parte, nu vedem niciunul dintre aceste motive care ar putea justifica diferența de tratament în discuție.

54.

Având în vedere considerațiile care precedă, apreciem că articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006, care afectează mai mult ieșirea produselor de pe piața statului membru de export decât comercializarea produselor pe piața națională a statului membru respectiv, nu este justificat de unul dintre motivele de interes general enumerate la articolul 36 TFUE.

55.

În consecință, este necesar să se răspundă la cea de a treia teză a celei de a treia întrebări adresate de instanța de trimitere că articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 1998/2006 este nevalid în măsura în care stabilește în cadrul dispozitivului de minimis o diferență de tratament între activitățile economice pur naționale și cele privind exportul către statele membre.

56.

În lumina considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la cea de a treia teză a celei de a treia întrebări adresate de Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria) după cum urmează:

„Articolul 1 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 1998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat ajutoarelor de minimis este nevalid în măsura în care stabilește în cadrul dispozitivului de minimis o diferență de tratament între activitățile economice pur naționale și cele privind exportul către statele membre.”