—

anularea hotărârii Tribunalului;

—

pronunțarea unei soluții definitive cu privire la motivele invocate în cadrul acțiunii în anulare dacă stadiul procedurii o permite și anularea în parte a deciziilor atacate în primă instanță;

—

în subsidiar, trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

—

Tribunalul a săvârșit o eroare în aprecierea juridică a poziției Comisiei cu privire la relevanța unei entități economice unice (un departament de vânzări integrat al producătorului exportator, situat în afara țării de export) în scopul aplicării articolului 2 alineatul (9) din Regulamentul (CE) nr 1225/2009 ( 1 ) (denumit în continuare „regulamentul antidumping de bază”) și a săvârșit o eroare de drept prin omisiunea de a se pronunța cu privire la argumentele recurentei întemeiate pe jurisprudența Interpipe și Nikopolsky, afectând astfel dreptul recurentei la control jurisdicțional;

—

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, inclusiv în aprecierea jurisprudenței pe care a examinat-o, stabilind că sarcina probei cu privire la valoarea ajustării efectuate în conformitate cu articolul 2 alineatul (9) din regulamentul antidumping de bază revine părții care pretinde că ajustarea este excesivă ca urmare a existenței dovedite a unei entități economice unice;

—

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că existența unei entități economice unice nu era un aspect controversat în deciziile atacate și în fața Tribunalului și întemeindu-și hotărârea pe premisa potrivit căreia respingerea de către Comisie a existenței unei entități economice unice nu figura în textul deciziilor atacate; Tribunalul a omis să aprecieze că o astfel de respingere din partea Comisiei a aut loc în ancheta de reexaminare paralelă desfășurată în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul antidumping de bază, cu privire la aceleași importuri și acoperind aceeași perioadă de anchetă.