1

La 25 iulie 2014, reclamanții, Inițiativa cetățenească europeană „One of Us” și ceilalți reclamanți, ale căror nume figurează în anexă, au formulat o acțiune în anulare, cu titlu principal, a Comunicării COM(2014) 355 final a Comisiei din 28 mai 2014 privind Inițiativa cetățenească europeană „One of Us” (denumită în continuare „comunicarea atacată”) și, cu titlu subsidiar, a articolului 10 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească (JO L 65, p. 1).

2

Potrivit articolului 24 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, rezumatul cererii de sesizare a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 17 noiembrie 2014 (JO C 409, p. 45).

3

Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 6 și, respectiv, la 9 februarie 2015, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, desemnate, alături de Comisia Europeană, ca pârâte în actul de sesizare, au invocat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.

4

Prin înscrisuri depuse la grefa Tribunalului la aceleași date, Parlamentul și Consiliul au solicitat să intervină în susținerea concluziilor Comisiei în ipoteza în care acțiunea ar fi declarată inadmisibilă în ceea ce le privește.

5

Cererile prevăzute la punctul 4 de mai sus au fost notificate reclamanților, Comisiei, Parlamentului, în ceea ce privește cererea Consiliului, și Consiliului, în ceea ce privește cererea Parlamentului, în conformitate cu articolul 116 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.

6

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 17 martie 2015, International Planned Parenthood Federation (denumită în continuare „IPPF”) a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei, ale Parlamentului și ale Consiliului.

7

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 3 aprilie 2015, Marie Stopes International (denumită în continuare „MSI”) a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei, ale Parlamentului și ale Consiliului.

8

Cererile prevăzute la punctele 6 și 7 de mai sus au fost notificate reclamanților, Comisiei, Parlamentului și Consiliului, în conformitate cu articolul 116 alineatul (1) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.

9

Prin înscrisuri depuse la grefa Tribunalului la 27 mai și la 2 iulie 2015, reclamanții au ridicat obiecții împotriva cererilor de intervenție formulate de MSI și, respectiv, de IPPF.

10

Prin înscrisuri depuse la grefa Tribunalului la 8 mai și la 12 iunie 2015, Comisia a precizat că nu are observații în legătură cu cererile de intervenție formulate de MSI și, respectiv, de IPPF.

11

Parlamentul și Consiliul nu au depus observații privind cererile de intervenție prevăzute la punctele 6 și 7 de mai sus.

12

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 15 iunie 2015, MSI și IPPF au informat Tribunalul că reclamanții au publicat pe un site internet cererea de intervenție a MSI, însoțind respectiva publicare de comentarii negative privind această organizație. Cele două autoare ale cererilor de intervenție au invitat Tribunalul în special să utilizeze mijloacele de care dispune, inclusiv obligarea la plata cheltuielilor de judecată, pentru a preveni viitoare abuzuri de procedură de natură similară din partea reclamanților.

13

În cadrul unei măsuri de organizare a procedurii adoptate în temeiul articolului 89 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reclamanții au fost invitați să depună observații asupra susținerilor menționate mai sus ale celor două autoare ale cererilor de intervenție, aceștia conformându‑se în acest sens prin înscrisul depus la 31 august 2015, în termenul acordat de Tribunal.

14

În cadrul unei noi măsuri de organizare a procedurii, adoptată în temeiul articolului 89 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul de procedură, și având în vedere că a rezultat că cererile de intervenție ale MSI și IPPF erau publicate pe site‑ul internet menționat la punctul 12 de mai sus, reclamanții au fost invitați să precizeze dacă au furnizat acestui site cererile de intervenție amintite mai sus, iar, în caz negativ, să explice în ce mod, în opinia lor, au ajuns respectivele documente la dispoziția site‑ului internet menționat. Reclamanții au răspuns prin înscrisul depus la 17 noiembrie 2015 în termenul acordat de Tribunal.

15

Prin Ordonanța din 26 noiembrie 2015, Camera întâi a Tribunalului a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă în măsura în care era îndreptată împotriva articolului 10 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 211/2011, ceea ce a avut drept consecință faptul că Parlamentul și Consiliul nu mai puteau fi considerate pârâte în proces.

16

Prin decizia din 30 noiembrie 2015, președintele Camerei întâi a Tribunalului a admis cererile de intervenție ale Parlamentului și Consiliului, precizând că drepturile acestora erau cele prevăzute la articolul 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991.

17

În cadrul unei noi măsuri de organizare a procedurii adoptate de Tribunal în temeiul articolului 89 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul de procedură, Comisia, pe de o parte, și MSI și IPPF, pe de altă parte, au prezentat observații la 4 decembrie și, respectiv, la 11 decembrie 2015, cu privire la răspunsul reclamanților care figurează în înscrisul din 17 noiembrie 2015 (a se vedea punctul 14 de mai sus).

18

Potrivit articolului 40 al doilea paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului conform articolului 53 primul paragraf din statutul menționat, orice persoană care are un interes în soluționarea unui litigiu, altul decât un litigiu între state membre, între instituții ale Uniunii Europene sau între state membre, pe de o parte, și instituții ale Uniunii, pe de altă parte, are dreptul să intervină în acel litigiu.

19

Rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că noțiunea de interes în soluționarea litigiului, în sensul dispoziției menționate, trebuie definită în raport cu însuși obiectul litigiului și înțeleasă ca un interes direct și actual pentru soarta rezervată concluziilor înseși, iar nu ca un interes în raport cu motivele sau argumentele invocate. Astfel, prin „soluționarea” litigiului trebuie să se înțeleagă decizia finală solicitată instanței sesizate, astfel cum ar fi aceasta consacrată în dispozitivul hotărârii. Se impune printre altele să se verifice dacă intervenienta este afectată direct de actul atacat și dacă interesul său în soluționarea litigiului este cert (a se vedea Ordonanța din 25 februarie 2003, BASF/Comisia, T‑15/02, Rec., EU:T:2003:38, punctul 26 și jurisprudența citată).

20

Rezultă din dosar că IPPF constituie o federație creată, potrivit dreptului Regatului Unit, de Legea privind Federația Internațională pentru Planificare Familială din 1977 (International Planned Parenthood Federation Act). Astfel cum rezultă din articolul 4 din Legea privind Federația Internațională pentru Planificare Familială (International Planned Parenthood Federation Act), obiectivele sale sunt, în primul rând, promovarea educației popoarelor lumii în domeniile planificării familiale și ale procreării responsabile, în al doilea rând, prezervarea și protecția sănătății, atât mentale, cât și fizice, a părinților, a copiilor și a tinerilor prin promovarea și sprijinul adus serviciilor de planificare familială efectivă, în al treilea rând, educația persoanelor cu privire la problemele demografice ale propriei comunități și din întreaga lume și, în al patrulea rând, stimularea cercetării adecvate în toate aspectele fertilității umane, precum și reglementarea și difuzarea rezultatelor acestei cercetări.

21

IPPF a arătat, fără să fie contestată, că dispune de 152 de organizații naționale ca membri, denumite „asociații membre”, fiecare dintre ele exercitându‑și activitățile în țări determinate, în regiuni întregi, precum și la nivel internațional. O listă a acestor membri a fost anexată la cererea de intervenție.

22

Pe de altă parte, IPPF a afirmat fără să fie contrazisă că, prin intermediul a 65000 de puncte de deservire, asociațiile sale membre furnizează servicii în materia sănătății sexuale și a reproducerii, cuprinzând planificarea familială, avortul, sănătatea maternă și infantilă, precum și tratarea, prevenirea și îngrijirea bolilor cu transmitere sexuală. IPPF a precizat că apără sănătatea și drepturile pentru toți în domeniile sexual și reproductiv. Împreună cu membrii săi, IPPF încurajează guvernele și alți decidenți‑cheie, la nivel național, regional și mondial, să promoveze sănătatea și drepturile sexuale și reproductive, să adopte politici și legislații conforme cu aceste preocupări și să finanțeze programe și furnizarea acestui tip de servicii.

23

IPPF susține că cererea sa de intervenție trebuie să fie admisă, în măsura în care aceasta este o asociație reprezentativă al cărui obiect constă în protejarea membrilor săi în cauze, precum cea în speță, care ridică chestiuni de principiu de natură să îi afecteze pe aceștia din urmă.

24

Potrivit unei jurisprudențe constante, se admite intervenția unor asociații reprezentative care au ca obiect protejarea membrilor lor în cauze care ridică chestiuni de principiu de natură să îi afecteze pe aceștia din urmă [Ordonanța din 17 iunie 1997, National Power și PowerGen/Comisia, C‑151/97 P(I) și C‑157/97 P(I), Rec., EU:C:1997:307, punctul 66, Ordonanța din 28 septembrie 1998, Pharos/Comisia, C‑151/98 P, Rec., EU:C:1998:440, punctul 6, și Ordonanța din 26 iulie 2004, Microsoft/Comisia, T‑201/04 R, Rec., EU:T:2004:246, punctul 37]. Mai precis, se poate admite intervenția unei asociații într‑o cauză dacă ea este reprezentativă pentru un număr important de întreprinderi active în sectorul în cauză, dacă obiectul său cuprinde protecția intereselor membrilor săi, dacă cauza poate ridica chestiuni de principiu care afectează funcționarea sectorului respectiv și, prin urmare, dacă interesele membrilor săi pot fi afectate într‑o măsură importantă prin hotărârea care urmează să intervină (Ordonanța din 8 decembrie 1993, Kruidvat/Comisia, T‑87/92, Rec., EU:T:1993:113, punctul 14, Ordonanța din 28 mai 2004, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia, T‑253/03, Rec., EU:T:2004:164, punctul 18, și Ordonanța din 18 octombrie 2012, ClientEarth și International Chemical Secretariat/Comisia, T‑245/11, EU:T:2012:557, punctul 12).

25

Curtea a precizat că adoptarea unei interpretări largi a dreptului de a interveni al asociațiilor urmărește să permită o mai bună apreciere a cadrului procesual, evitând în același timp o multitudine de intervenții individuale, care ar compromite eficacitatea și buna desfășurare a procedurii (Ordonanța National Power și PowerGen, citată anterior, punctul 24, EU:C:1997:307, punctul 66, și Ordonanța ClientEarth și International Chemical Secretariat/ECHA, citată anterior, punctul 24, EU:T:2012:557, punctul 13).

26

În speță, trebuie să se examineze mai întâi dacă cauza poate ridica chestiuni de principiu care afectează sectorul în cauză, astfel încât interesele membrilor IPPF ar putea fi afectate într‑o măsură importantă prin hotărârea care urmează să fie pronunțată.

27

În această privință, IPPF arată că unul dintre principalele obiective ale inițiativei cetățenești în cauză constă în a împiedica finanțarea de către Uniune a avortului și a organizațiilor care îl încurajează și îl promovează atât în interiorul, cât și în exteriorul acesteia. Aceasta ar afecta activitățile IPPF, care nu s‑ar limita la a furniza, prin intermediul asociațiilor sale membre, servicii de avort, ci ar milita de asemenea în favoarea sănătății sexuale și a reproducerii, precum și în favoarea drepturilor fiecărei femei de a alege servicii de avort sigure și de a avea acces la acestea. Prin urmare, inițiativa cetățenească în cauză ar ridica o chestiune de principiu serioasă, susceptibilă să afecteze IPPF și membrii săi.

28

IPPF precizează că are un interes în soluționarea litigiului pentru următoarele trei motive.

29

În primul rând, dacă Tribunalul ar confirma legalitatea comunicării atacate, aceasta ar avea o incidență directă asupra intereselor financiare ale IPPF în măsura în care această comunicare ar garanta juridic că activitățile sale nu vor face obiectul unei interdicții complete de finanțare din partea Uniunii. În schimb, dacă acțiunea ar fi admisă, iar Comisia ar fi determinată să își revizuiască poziția exprimată în comunicarea atacată, IPPF ar fi expusă riscului de suprimare a unor importante surse de finanţare. Chiar dacă anularea comunicării atacate nu ar avea ca efect imediat reducerea finanțării IPPF și a membrilor săi, o astfel de anulare ar avea în mod necesar o consecință directă asupra intereselor acestora din cauza redeschiderii discuțiilor asupra viitoarei lor finanțări potențiale de către Uniune. Pe de altă parte, dacă acțiunea ar fi admisă, IPPF și membrii săi ar fi obligați să își susțină din nou misiunea și să își justifice activitatea, suportând costuri importante.

30

În al doilea rând, IPPF arată că cererea de sesizare și anexele sale cuprind informații eronate în legătură cu activitățile acesteia. Dacă aceste informații ar fi preluate în hotărârea prin care se finalizează judecata, reputația sa ar putea fi afectată, ceea ce ar putea avea o incidență negativă asupra capacității sale de a colecta fonduri. IPPF ar avea, așadar, un interes să intervină în scopul de a corecta aceste informații și de a‑și apăra reputația.

31

În al treilea rând, IPPF susține că prezenta cauză ridică chestiuni de principiu esențiale legate de politica Uniunii în materia libertății de reproducere. Intervenția IPPF în numele membrilor săi ar facilita evaluarea cauzei în raport cu contextul său general. În calitate de organizație care susține o poziție diferită de cea a reclamanților în legătură cu dreptul la libertatea de reproducere, inclusiv cel de a alege servicii de avort sigure și de a avea acces la acestea, IPPF ar avea un interes direct să respingă argumentele reclamanților.

32

Reclamanții s‑au opus cererii de intervenție a IPPF, arătând printre altele că interesul său în soluționarea litigiului, chiar dacă ar exista, era prea indirect și incert.

33

În această privință, mai întâi, trebuie să se arate că inițiativa cetățenească în cauză are ca obiectiv, în esență, încetarea finanțării de către Uniune a activităților „care implică distrugerea de embrioni umani, în special în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare și sănătății publice”. În această privință, organizatorii respectivei inițiative au anexat la cererea de înregistrare a acesteia trei propuneri de modificări legislative. Rezultă neîndoielnic că obiectivul inițiativei cetățenești în cauză intră în conflict cu activitățile IPPF și ale membrilor săi, în măsura în care aceștia furnizează servicii de avort și promovează planificarea familială și drepturile sexuale și reproductive.

34

În continuare, trebuie amintit că acțiunea de față are ca obiect anularea comunicării atacate, adoptată în temeiul articolului 10 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 211/2011, în cadrul căreia Comisia a considerat că nu era necesar să prezinte o propunere legiuitorului Uniunii în legătură cu modificările legislative propuse de inițiativa cetățenească în cauză.

35

Astfel, articolul 10 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 211/2011 prevede că, atunci când primește o inițiativă cetățenească care respectă ansamblul procedurilor și al condițiilor relevante prevăzute de regulamentul menționat mai sus, Comisia:

„[…] în termen de trei luni, își prezintă într‑o comunicare concluziile juridice și politice privind inițiativa cetățenească, acțiunile pe care intenționează să le întreprindă, dacă este cazul, și motivele acțiunilor sau ale refuzului de a acționa.”

36

Conținutul articolului 10 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 211/2011 trebuie interpretat în lumina considerentului (1) al regulamentului menționat, care precizează că:

„[…] [P]rocedur[a] [inițiativei cetățenești] conferă cetățenilor posibilitatea de a contacta direct Comisia prezentându‑i o cerere prin care aceasta este invitată să prezinte o propunere de act legislativ al Uniunii în vederea punerii în aplicare a tratatelor, această procedură fiind similară cu dreptul conferit Parlamentului European în temeiul articolului 225 [TFUE] și cu dreptul conferit Consiliului în temeiul articolului 241 [TFUE].”

37

Prin urmare, admiterea sau respingerea acțiunii de către Tribunal nu poate afecta decât indirect și incert interesele IPPF și ale membrilor săi referitoare la finanţarea activităților lor de către Uniune, în măsura în care, prin intermediul comunicării atacate, Comisia se limitează doar la a refuza să prezinte legiuitorului Uniunii o propunere de act juridic în legătură cu modificările legislative propuse de inițiativa cetățenească în cauză.

38

Astfel, chiar dacă se presupune că acțiunea ar fi admisă, această împrejurare nu ar putea conduce, în ipoteza cea mai puțin favorabilă IPPF și membrilor săi, decât la prezentarea de către Comisie legiuitorului Uniunii a unei propuneri de act juridic legate de modificările menționate mai sus. Or, această propunere de act juridic nu ar constitui decât o etapă într‑o serie de acte și de evenimente viitoare al căror deznodământ l‑ar constitui adoptarea unui act juridic al Uniunii de interzicere a finanțării activităților „care implică distrugerea de embrioni umani” (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța din 18 mai 2015, Izsák și Dabis/Comisia, T‑529/13, EU:T:2015:325, punctul 29).

39

De asemenea, contrar celor susținute de IPPF, eventuala confirmare de către Tribunal a legalității comunicării atacate nu ar garanta în niciun caz juridic IPPF și membrilor săi că activitățile lor nu ar face obiectul unei interdicții de finanțare din partea Uniunii, o inițiativă legislativă în acest sens putând emana atât de la Parlament potrivit articolului 225 TFUE, cât și de la Consiliu potrivit articolului 241 TFUE.

40

În plus, trebuie să se constate că IPPF recunoaște ea însăși că eventuala anulare de către Tribunal a comunicării atacate nu ar avea un efect imediat asupra finanțării sale și a celei a membrilor săi (a se vedea punctul 29 de mai sus). Împrejurarea invocată, potrivit căreia această anulare ar avea o consecință directă asupra intereselor IPPF și ale membrilor săi ca urmare a redeschiderii discuției asupra finanțării potențiale viitoare a acestora de către Uniune și ca urmare a faptului că vor trebui să își susțină misiunea și activitatea lor în cadrul acestei discuții, nu poate fi reținută în măsura în care nu demonstrează o afectare actuală și certă a IPPF și a membrilor săi în sensul jurisprudenței citate la punctul 19 de mai sus.

41

Pe de altă parte, trebuie respinsă susținerea IPPF potrivit căreia intervenția ar fi justificată de interesul său de a corecta informații, cuprinse în dosar, care i‑ar afecta reputația (a se vedea punctul 30 de mai sus), în măsura în care interesul menționat nu privește obiectul sau soluționarea litigiului în sensul jurisprudenței citate la punctul 19 de mai sus. Invocarea respectivului interes nu este, prin urmare, relevantă în vederea aprecierii interesului de a interveni al IPPF.

42

În sfârșit, trebuie arătat că prezenta cauză ridică în esență, pe de o parte, chestiuni referitoare la caracterul atacabil al comunicării atacate în sensul articolului 263 TFUE și, pe de altă parte, după cum rezultă din motivele de anulare invocate, chestiuni privind natura și conținutul obligațiilor Comisiei în cadrul articolului 10 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 211/2011. Rezultă că „centrul de gravitație” al prezentei cauze nu privește chestiuni legate de politica Uniunii în materia libertății de reproducere și că, așadar, intervenția IPPF în calitate de asociație care furnizează, prin intermediul membrilor săi, servicii în materia sănătății sexuale și reproductive și care promovează dreptul la libertatea de reproducere nu ar contribui la o mai bună apreciere de către Tribunal a cadrului cauzei, în sensul jurisprudenței citate la punctul 25 de mai sus.

43

Având în vedere elementele care precedă, trebuie să se concluzioneze că, independent de problema dacă IPPF constituie o asociație reprezentativă și dacă obiectul său cuprinde protecția intereselor membrilor săi, aceste interese nu pot fi afectate într‑o măsură importantă prin hotărârea care urmează să fie pronunțată în sensul jurisprudenței citate la punctul 24 de mai sus. Cererea de intervenție a IPPF trebuie, așadar, să fie respinsă.

44

Potrivit afirmațiilor sale, MSI este o fundație constituită potrivit legislației Angliei și Țării Galilor care furnizează servicii în materia sănătății sexuale și reproductive, inclusiv o gamă completă de metode de contracepție și un acces la servicii sigure referitoare la avort și la perioada ulterioară avortului, prin intermediul birourilor sale și al partenerilor afiliați în 37 de țări din lume. Astfel cum rezultă din statutul său, MSI este printre altele mandatată nu numai să furnizeze serviciile menționate mai sus, ci și să reducă mortalitatea maternă, să împiedice sărăcia și dificultățile care rezultă dintr‑o concepție neplanificată și să efectueze sau să promoveze cercetarea în ceea ce privește serviciile de sănătate vizate mai sus.

45

În susținerea cererii sale de intervenție, MSI a invocat exact aceleași elemente ca IPPF pentru a‑și justifica interesul în soluționarea litigiului (a se vedea punctele 27-31 de mai sus). Mai precis, ea a susținut, în primul rând, că o confirmare de către Tribunal a legalității comunicării atacate ar avea o incidență directă asupra intereselor sale financiare, în al doilea rând, că ar avea un interes să intervină pentru a corecta informații eronate, cuprinse în dosar, privind activitățile sale și pentru a‑și apăra reputația și, în al treilea rând, că intervenția sa ar facilita evaluarea de către Tribunal a cauzei prin raportare la contextul său general. Pentru motivele expuse la punctele 33-42 de mai sus, trebuie să se concluzioneze că aceste elemente nu demonstrează existența unui interes direct, cert și actual în soluționarea litigiului în sensul jurisprudenței citate la punctul 19 de mai sus. Cererea de intervenție a MSI trebuie, așadar, să fie respinsă.

46

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil în speță în temeiul articolului 144 alineatul (6) din regulamentul menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Cu toate acestea, potrivit articolului 135 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate obliga o parte, chiar dacă a avut câștig de cauză, la plata, în tot sau în parte, a cheltuielilor de judecată, în cazul în care conduita acesteia justifică acest lucru.

47

În speță, IPPF și MSI, în cadrul observațiilor lor prezentate la 11 decembrie 2015 (a se vedea punctul 17 de mai sus), au solicitat ca reclamanții să fie obligați să suporte cheltuielile lor aferente cererilor de intervenție sau, cel puțin, cheltuielile efectuate ca urmare a divulgării pe rețeaua internet a cererilor menționate. IPPF și MSI și‑au motivat cererile referitoare la alocarea cheltuielilor de judecată arătând că reclamanții erau responsabili de divulgarea vizată mai sus, săvârșind astfel un abuz de procedură.

48

Reclamanții, deși au contestat că au acționat în mod ilegal, nu au prezentat concluzii referitoare la cheltuielile de judecată. Nici Comisia nu a prezentat astfel de observații.

49

Trebuie amintit că, în temeiul normelor ce reglementează instrumentarea cauzelor la Tribunal, părțile beneficiază de protecție împotriva folosirii necorespunzătoare a actelor de procedură (Hotărârea din 17 iunie 1998, Svenska Journalistförbundet/Consiliul, T‑174/95, Rec., EU:T:1998:127, punctul 135). Astfel, potrivit articolului 5 alineatul (8) din Instrucțiunile pentru grefierul Tribunalului, care erau aplicabile la data publicării pe site‑ul internet, menționat la punctul 12 de mai sus, a cererilor de intervenție ale IPPF și MSI, niciun terț, persoană privată sau publică, nu poate avea acces la dosarul cauzei sau la actele de procedură decât cu autorizarea expresă a președintelui Tribunalului sau, atunci când cauza este încă pe rolul Tribunalului, a președintelui completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, după ascultarea părților, precizându‑se că această autorizare se acordă doar pe baza unei cereri formulate în scris, însoțită de o justificare detaliată a interesului legitim în consultarea dosarului.

50

Această dispoziție reflectă un aspect esențial al principiului general al bunei administrări a justiției, în temeiul căruia părțile au dreptul să își apere interesele independent de orice influență externă, în special din partea publicului (Hotărârea Svenska Journalistförbundet/Consiliul, punctul 49 de mai sus, EU:T:1998:127, punctul 136). Rezultă că o parte căreia i se acordă accesul la actele de procedură ale celorlalte părți nu poate utiliza acest drept decât în scopul apărării propriei cauze, orice alt scop, precum cel de a suscita critici din partea publicului privind argumentele invocate de celelalte părți în cauză, fiind exclus (Hotărârea Svenska Journalistförbundet/Consiliul, punctul 49 de mai sus, EU:T:1998:127, punctul 137). Aceasta contribuie la a garanta, pe parcursul întregii proceduri judiciare, că dezbaterile dintre părți, precum și deliberările instanței în discuție cu privire la cauza pendinte se desfășoară netulburate și la a evita să se poată exercita, fie și numai în percepția publicului, presiuni externe asupra activității judiciare și să se aducă atingere desfășurării netulburate a dezbaterilor (a se vedea Ordonanța din 25 februarie 2015, BPC Lux 2 și alții/Comisia, T‑812/14 R, EU:T:2015:119, punctul 14 și jurisprudența citată).

51

Rezultă din jurisprudență că o acțiune contrară aspectului menționat mai sus al principiului general al bunei administrări a justiției constituie un abuz de procedură de care se poate ține seama la repartizarea cheltuielilor de judecată (a se vedea în acest sens Hotărârea Svenska Journalistförbundet/Consiliul, punctul 49 de mai sus, EU:T:1998:127, punctul 139 și 140).

52

Trebuie, în plus, să se arate că protecția acordată părților din procedura jurisdicțională în temeiul aspectului menționat mai sus al principiului general al bunei administrări a justiției trebuie să se extindă la o persoană care solicită să intervină în fața Tribunalului. Această persoană care solicită să intervină participă astfel la activitatea jurisdicțională și, în acest sens, trebuie să beneficieze de același nivel de protecție ca părțile din procedură în ceea ce privește posibilitatea de a‑și apăra interesele independent de orice influență exterioară, în special din partea publicului.

53

În speță, este cert că cererile de intervenție ale IPPF și MSI au fost publicate, sub forma unor linkuri către conținutul lor, în cadrul articolelor apărute pe un site Internet a cărui creare constituia, potrivit autorilor și editorilor săi, „un mijloc de a promova o societate întemeiată pe o înțelegere coerentă a demnității umane – o demnitate de care se bucură toate ființele umane, din momentul concepției până la decesul lor natural”. Trebuie să se arate de asemenea că aceste articole se refereau direct la procedura în speță din fața Tribunalului și le prezentau în mod negativ pe cele două autoare ale cererii de intervenție, urmărind astfel să inducă publicului sentimente negative în privința acestora.

54

În răspuns la întrebarea Tribunalului prezentată la punctul 14 de mai sus, reclamanții au afirmat că, astfel cum au considerat că este legitim și adecvat, au comunicat orice informație referitoare la acțiune, inclusiv documente pertinente, exclusiv celor pe care îi reprezentau, și anume organizațiile care fac parte din Inițiativa cetățenească europeană „One of Us”. Potrivit reclamanților, această comunicare ar fi putut să determine, în mod indirect, publicarea anumitor documente pe rețeaua internet, deși nu aceasta a fost intenția lor. În plus, reclamanții au precizat că nu aveau o responsabilitate editorială pentru conținutul site‑ului internet în cauză și că au trimis un e‑mail persoanelor răspunzătoare de acesta pentru a solicita ca linkurile către cererile de intervenție ale IPPF și MSI să fie retrase de pe site.

55

În această privință, trebuie arătat că reclamanții nu prezintă elemente care să permită identificarea „organizațiilor” la care se referă și că această informație nu rezultă din dosarul cauzei. În plus și în orice caz, trebuie arătat că niciuna dintre aceste „organizații” nu este identificată, în calitate de reclamantă, în cererea de sesizare. Această cerere identifică, în calitate de reclamanți, Inițiativa cetățenească europeană „One of Us”, precum și cele șapte persoane fizice care, în calitate de organizatori în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 211/2011, sunt membrii comitetului cetățenilor al acestei inițiative.

56

Pe de altă parte, reclamanții recunosc că respectiva comunicare către aceste „organizații” a cererilor de intervenție ale IPPF și MSI ar fi putut avea în mod indirect drept consecință publicarea pe rețeaua internet a documentelor respective.

57

În plus, trebuie arătat că, astfel cum rezultă de pe site‑ul internet prezentat la punctul 53 de mai sus, autorii și editorii săi își afirmă susținerea, fără a exista o afiliere, față de un anumit număr de organizații și entități, printre care Inițiativa cetățenească europeană „One of Us”, și recomandă navigarea pe site‑ul internet al inițiativei cetățenești menționate.

58

Susținerea reclamanților potrivit căreia nu aveau intenția de a publica pe site‑ul internet menționat mai sus cererile de intervenție ale IPPF și MSI nu este convingătoare pentru Tribunal. Astfel, articolele apărute pe acest site internet care conțin link‑uri către respectivele cereri de intervenție se referă explicit și în mod extins la procedura jurisdicțională în speță, prezintă argumente în mod agresiv în favoarea poziției reclamanților expuse în fața Tribunalului și cuprind de asemenea linkuri către înscrisurile acestora din urmă și chiar pasaje din aceste înscrisuri. În orice caz, chiar dacă s‑ar presupune că este exactă, această susținere a reclamanților nu înlătură, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia în observațiile menționate la punctul 17 de mai sus, faptul că, prin comunicarea către „organizațiile” menționate mai sus a cererilor de intervenție ale IPPF și MSI, reclamanții au creat în mod obiectiv riscul ca publicarea în litigiu pe rețeaua internet să aibă loc.

59

Ținând seama de aceste împrejurări, reclamanții trebuie considerați ca nefiind străini de ceea ce a condus la publicarea pe site‑ul internet prezentat la punctul 53 de mai sus a cererilor de intervenție amintite anterior și la atingerea adusă astfel dreptului celor două autoare ale cererilor de intervenție de a‑și apăra interesele independent de orice influență exterioară în sensul jurisprudenței citate la punctul 50 de mai sus. Rezultă de asemenea că reclamanții au utilizat în mod inadecvat aceste acte de procedură în sensul jurisprudenței citate la punctul 49 de mai sus.

60

În plus, trebuie să se respingă ca nerelevantă susținerea reclamanților care figurează în observațiile din 17 noiembrie 2015 (a se vedea punctul 14 de mai sus) potrivit căreia cererile de intervenție ale IPPF și MSI nu conțineau informații confidențiale. Astfel, interdicția ca o parte să își utilizeze dreptul de acces la actele de procedură ale celorlalte părți în alte scopuri decât cele legate de apărarea propriei cauze are ca obiectiv să asigure respectarea principiului general al bunei administrări a justiției, iar nu să protejeze conținutul pretins confidențial al actelor respective.

61

În consecință, trebuie să se concluzioneze că reclamanții au săvârșit un abuz de procedură în sensul jurisprudenței prezentate la punctul 51 de mai sus, de care se poate ține seama la repartizarea cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 135 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

62

În lumina celor ce precedă, se va realiza o justă apreciere a circumstanțelor din speță decizându‑se că reclamanții, întrucât nu au prezentat concluzii referitoare la cheltuielile de judecată, vor suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și, ca urmare a abuzului de procedură săvârșit, trei pătrimi din cheltuielile de judecată efectuate de IPPF și MSI.

63

IPPF și MSI vor suporta o pătrime din propriile cheltuieli de judecată.

64

Întrucât Comisia nu a prezentat concluzii referitoare la cheltuielile de judecată, va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

PREȘEDINTELE CAMEREI ÎNTÂI A TRIBUNALULUI

dispune: