—

pentru Thurner Hotel GmbH, de C. Linser și de P. Linser, Rechtsanwälte;

—

pentru guvernul austriac, de G. Eberhard, în calitate de agent;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de J. Kemper, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes și de E. Pedrosa, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de M. Wilderspin, în calitate de agent,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată (JO L 399, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 9, p. 108), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 936/2012 al Comisiei din 4 octombrie 2012 (JO L 283, p. 1, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1896/2006”).

2

Această cerere a fost prezentată în cadrul unui litigiu între Thomas Cook Belgium NV (denumită în continuare „Thomas Cook”), societate cu sediul în Belgia, pe de o parte, și Thurner Hotel GmbH (denumită în continuare „Thurner Hotel”), societate cu sediul în Austria, pe de altă parte, în legătură cu o procedură europeană de somație de plată.

3

Considerentul (9) al Regulamentului nr. 1896/2006 are următorul cuprins:

„Scopul prezentului regulament este de a simplifica, de a accelera și de a reduce costurile de procedură în cauzele transfrontaliere referitoare la creanțele pecuniare necontestate, prin instituirea unei proceduri europene de somație de plată […].”

4

În considerentul (16) al acestui regulament se afirmă:

„Instanța ar trebui să examineze cererea, inclusiv problema competenței și descrierea elementelor de probă, pe baza informațiilor furnizate în formularul de cerere. Acest lucru ar permite instanței să examineze prima facie temeinicia cererii și, printre altele, să respingă cererile vădit nefondate sau inadmisibile. Această examinare nu ar trebui să fie neapărat efectuată de către un judecător.”

5

Considerentul (25) al regulamentului menționat enunță:

„După expirarea termenului prevăzut pentru a face opoziție, pârâtul ar trebui să aibă dreptul, în anumite cazuri excepționale, să ceară o reexaminare a somației europene de plată. Dreptul de a solicita o reexaminare în circumstanțe excepționale nu ar trebui să însemne că pârâtul dispune de o a doua posibilitate de a se opune creanței. În cursul procedurii de reexaminare, evaluarea temeiniciei creanței ar trebui să se limiteze la examinarea motivelor care decurg din circumstanțele excepționale invocate de pârât. Celelalte circumstanțe excepționale ar putea în special include cazul în care somația europeană de plată se întemeia pe informații false furnizate în formularul de cerere.”

6

Potrivit considerentului (29) al aceluiași regulament, obiectivul urmărit de acesta este „instituirea unui mecanism rapid și uniform de recuperare a creanțelor pecuniare necontestate în toată Uniunea Europeană”.

7

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1896/2006 prevede:

„Prezentul regulament are drept obiect:

[…]”

8

Potrivit articolului 5 din acest regulament, „instanța de origine” este definită drept „instanța care emite o somație europeană de plată”.

9

Articolul 6 din regulamentul menționat, intitulat „Competența”, prevede la alineatul (1):

„În sensul aplicării prezentului regulament, competența se determină în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special Regulamentul (CE) nr. 44/2001 [al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74)].”

10

Articolul 7 alineatul (2) din același regulament prevede:

„Cererea [de somație europeană de plată] conține următoarele elemente:

[…]

[…]”

11

Articolul 8 din Regulamentul nr. 1896/2006, intitulat „Examinarea cererii”, este redactat astfel:

„Instanța sesizată cu o cerere de somație europeană de plată examinează, în cel mai scurt termen și bazându‑se pe formularul de cerere, dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la [articolele 6 și 7] și dacă cererea apare a fi întemeiată. Această examinare poate fi efectuată cu ajutorul unei proceduri automatizate.”

12

Articolul 12 alineatele (1) și (3)-(5) din Regulamentul nr. 1896/2006 are următorul cuprins:

„(1)   În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 8, instanța emite somația europeană de plată în cel mai scurt termen și în principiu în termen de treizeci de zile de la introducerea cererii, utilizând formularul tip E din anexa V.

[…]

(3)   În somația europeană de plată, pârâtul estre informat cu privire la posibilitatea:

sau

(4)   În conformitate cu somația europeană de plată, pârâtul este informat că:

[…]

(5)   Instanța se asigură că somația de plată este comunicată sau notificată pârâtului în conformitate cu legislația națională, potrivit modalităților conforme standardelor minimale stabilite la articolele 13, 14 și 15.”

13

Articolul 16 alineatele (1)-(3) din acest regulament are următorul cuprins:

„(1)   Pârâtul poate face opoziție la somația europeană de plată la instanța de origine […].

(2)   Opoziția se trimite în termen de treizeci de zile de la data comunicării sau notificării somației către pârât.

(3)   Pârâtul indică în opoziție că el contestă creanța fără a fi obligat să precizeze motivele acestei contestații.”

14

Sub titlul „Reexaminarea în cazuri excepționale”, articolul 20 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede:

„După expirarea termenului prevăzut la articolul 16 alineatul (2), pârâtul are, de asemenea, dreptul să ceară reexaminarea somației europene de plată în fața instanței competente din statul membru de origine atunci când somația de plată a fost emisă în mod vădit eronat, ținând seama de cerințele stabilite de prezentul regulament sau având în vedere alte circumstanțe excepționale.”

15

Articolul 5 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede:

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

[…]”

16

Articolul 23 din acest regulament are următorul cuprins:

„(1)   Dacă prin convenția părților, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența în soluționarea litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr‑un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților. […]

[…]”

17

La 3 septembrie 2009, agenția de voiaj Thomas Cook a încheiat cu Thurner Hotel un contract de furnizare de servicii hoteliere.

18

Thurner Hotel a introdus la Bezirksgericht für Handelssachen Wien (Tribunalul Regional pentru Litigii Comerciale Viena) o cerere de somație europeană de plată vizând Thomas Cook în scopul plății unei sume de 15232,28 euro pentru achitarea facturilor corespunzătoare prestațiilor furnizate de prima societate în cadrul acestui contract. Thurner Hotel a arătat că instanța sesizată era competentă în temeiul locului executării prestațiilor menționate.

19

La 26 iunie 2013, somația europeană de plată a fost notificată Thomas Cook în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 1896/2006.

20

Aceasta din urmă a formulat opoziție la 25 septembrie 2013, prin urmare, ulterior expirării termenului de 30 de zile pentru formularea opoziției prevăzut la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006, solicitând de asemenea Bezirksgericht für Handelssachen Wien (Tribunalul Regional pentru Litigii Comerciale Viena) să procedeze la reexaminarea somației europene de plată conform articolului 20 alineatul (2) din acest regulament.

21

În acest scop, Thomas Cook a susținut că Thurner Hotel nu îi furnizase, cel puțin nu în timp util, facturile corespunzătoare și că creanța în litigiu era întemeiată pe pretenții false. Pe de altă parte, Thomas Cook a ridicat o excepție de necompetență a instanțelor austriece, invocând existența unei clauze atributive de competență în favoarea instanțelor belgiene care ar figura în condițiile generale ale contractului în litigiu. Invocând dispozițiile articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006, Thomas Cook a arătat că necompetența instanței de origine constituia un motiv de reexaminare în sensul acestei dispoziții.

22

Prin Ordonanța din 28 octombrie 2013, Bezirksgericht für Handelssachen Wien (Tribunalul Regional pentru Litigii Comerciale Viena) a respins această cerere pentru motivul că posibilitatea de reexaminare prevăzută la articolul 20 alineatul (2) din acest regulament trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. Potrivit acestei instanțe, emiterea unei somații europene de plată de către o instanță necompetentă nu constituie o circumstanță care să permită debitorului să solicite reexaminarea acestei somații de plată în temeiul dispoziției menționate.

23

Thomas Cook a declarat apel împotriva acestei ordonanțe la instanța de trimitere, arătând că litigiul în primă instanță făcuse obiectul unei aprecieri juridice eronate și că articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuia să îi permită să solicite reexaminarea somației europene de plată.

24

Potrivit instanței de trimitere, doctrina austriacă adoptă o interpretare strictă a articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006, interpretare care este totuși divergentă cu privire la problema dacă emiterea unei somații europene de plată de către o instanță necompetentă constituie un motiv de reexaminare valabil în sensul acestei dispoziții. Instanța de trimitere arată, în plus, că „circumstanțele excepționale” prevăzute de această dispoziție, a căror existență condiționează reexaminarea unei somații europene de plată, nu sunt definite de acest regulament.

25

În aceste condiții, Handelsgericht Wien (Tribunalul Comercial Viena) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

26

Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuie interpretat în sensul că se opune, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, ca un pârât căruia i‑a fost notificată, în conformitate cu acest regulament, o somație europeană de plată, să poată să solicite reexaminarea acestei somații invocând faptul că instanța de origine s‑a declarat competentă în mod eronat, întemeindu‑se pe informații pretins false furnizate de solicitant în formularul de cerere a acestei somații de plată.

27

Este necesar să se arate de la bun început că, după cum reiese din articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1896/2006, odată ce somația europeană de plată este emisă împotriva pârâtului, în conformitate cu regulamentul amintit, acesta este informat cu privire la posibilitatea fie de a plăti solicitantului suma care este menționată în această somație, fie de a i se opune, conform articolului 16 din regulamentul menționat, la instanța de origine în termen de 30 de zile de la data la care i s‑a comunicat sau notificat somația de plată menționată.

28

Astfel cum a statuat Curtea la punctul 30 din Hotărârea Goldbet Sportwetten (C‑144/12, EU:C:2013:393), această posibilitate pe care o are pârâtul de a formula opoziție urmărește să compenseze faptul că sistemul instituit prin Regulamentul nr. 1896/2006 nu prevede participarea pârâtului menționat la procedura europeană de somație de plată, permițându‑i să conteste creanța după emiterea somației europene de plată.

29

În ceea ce privește posibilitatea de a reexamina somația europeană de plată, după scurgerea termenului pentru formularea opoziției, această reexaminare poate interveni, după cum o arată chiar titlul articolului 20 din regulamentul menționat, doar în „cazuri excepționale”.

30

În această privință, reiese din modul de redactare a articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006 că se poate proceda la reexaminarea unei somații europene de plată în cazul nerespectării termenului pentru formularea opoziției atunci când somația de plată a fost emisă în mod vădit eronat, ținând seama de cerințele stabilite de Regulamentul nr. 1896/2006, sau având în vedere alte circumstanțe excepționale.

31

Întrucât legiuitorul Uniunii a intenționat să limiteze procedura de reexaminare la situații excepționale, dispoziția menționată trebuie în mod necesar să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea prin analogie Hotărârea Comisia/Consiliul, C‑111/10, EU:C:2013:785, punctul 39 și jurisprudența citată).

32

Se impune, în primul rând, să se stabilească dacă, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, este „vădit” că această somație a fost emisă în mod eronat, ținând seama de cerințele stabilite de Regulamentul nr. 1896/2006.

33

Potrivit articolului 7 alineatul (2) din acest regulament, cererea de somație europeană de plată conține, printre altele, indicarea instanței sesizate cu cererea de somație de plată, precum și temeiul pe care se bazează competența acestei instanțe.

34

În temeiul articolului 8 din regulamentul amintit, instanța menționată examinează, în cel mai scurt termen și bazându‑se pe formularul de cerere a somației europene de plată (denumit în continuare „formularul de cerere”), dacă sunt îndeplinite condițiile enunțate printre altele la articolul 6 din același regulament, potrivit căruia competența se determină în conformitate cu normele de drept al Uniunii aplicabile în materie, în special Regulamentul nr. 44/2001, și dacă cererea pare a fi întemeiată. În cazul în care sunt îndeplinite condițiile vizate la articolul 8 din Regulamentul nr. 1896/2006, instanța emite somația europeană de plată în cel mai scurt termen și în principiu în termen de 30 de zile de la introducerea cererii, utilizând formularul tip E care figurează în anexa V la acest regulament, conform articolului 12 alineatul (1) din regulamentul menționat.

35

În speță, din decizia de trimitere reiese că Thomas Cook a invocat necompetența instanței de origine prevalându‑se de existența, în condițiile generale ale contractului în litigiu încheiat cu Thurner Hotel, a unei clauze atributive de competență în favoarea instanțelor belgiene.

36

În această privință, este necesar să se arate că articolul 23 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede că dacă prin convenția părților, dintre care cel puțin una are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competența în soluționarea litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr‑un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective, această competență fiind exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților.

37

Cu toate acestea, presupunând că acest articol se aplică într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, trebuie subliniat că, după cum reiese din considerentul (16) al Regulamentului nr. 1896/2006, instanța sesizată ar trebui să examineze cererea, inclusiv problema competenței și descrierea elementelor de probă, pe baza informațiilor furnizate în formularul de cerere. Astfel, conform articolului 8 din acest regulament, instanța menționată examinează, în cel mai scurt timp și bazându‑se pe formularul de cerere, dacă sunt îndeplinite condițiile menționate, printre altele, la articolele 6 și 7 din regulamentul menționat și dacă cererea pare a fi întemeiată.

38

Pe de altă parte, articolul 12 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1896/2006 precizează că pârâtul este informat, în conformitate cu somația europeană de plată, printre altele cu privire la faptul că somația a fost emisă numai pe baza informațiilor furnizate de reclamant și nu a fost verificată de instanța menționată, iar articolul 12 alineatul (4) litera (b) din acest regulament precizează că somația va deveni executorie cu excepția cazului în care s‑a făcut opoziție la instanță în conformitate cu articolul 16. Acest lucru reiese în mod clar și din notificarea către pârât, prin intermediul formularului tip E care figurează în anexa V la Regulamentul nr. 1896/2006, a somației europene de plată.

39

Astfel, în circumstanțe precum cele în discuție în litigiul principal, îi revine pârâtului, atunci când acesta dorește să invoce o excepție de necompetență a instanței de origine din cauza caracterului pretins fals al informațiilor furnizate de solicitant în formularul de cerere, să acționeze în termenul pentru formularea opoziției prevăzut la articolul 16 din Regulamentul nr. 1896/2006.

40

Trebuie amintit în această privință că posibilitatea de acțiune este înlesnită de faptul că pârâtul nu are obligația de a preciza motivele contestației și se poate limita să conteste creanța, în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din regulamentul menționat.

41

Întrucât interesul procedurii instituite prin Regulamentul nr. 1896/2006 este de a concilia rapiditatea și eficacitatea unei proceduri judiciare cu respectarea dreptului la apărare, pârâtul trebuie, așadar, să își exercite drepturile în termenele care îi sunt acordate și nu poate dispune ulterior decât de mijloace limitate pentru a se opune executării somației europene de plată.

42

Pe de altă parte, trebuie amintit că, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 33 din concluzii, verificarea competenței de către instanța de origine în cadrul procedurii europene de somație de plată este de natură să ridice probleme de drept complexe, cum ar fi validitatea unei clauze atributive de competență, a cărei apreciere ar putea să necesite o examinare mai aprofundată decât cea care trebuie efectuată în temeiul articolului 8 din Regulamentul nr. 1896/2006.

43

În consecință, în circumstanțele specifice ale cauzei principale, nu se poate considera că este vădit că somația europeană de plată împotriva pârâtei a fost emisă în mod eronat având în vedere cerințele stabilite de Regulamentul nr. 1896/2006.

44

În al doilea rând, este necesar să se stabilească dacă, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, trebuie să se considere că este „vădit” că această somație a fost emisă în mod eronat din cauza altor „circumstanțe excepționale”, în sensul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr.1896/2006.

45

În această privință, este necesar să se arate că reiese din considerentul (25) al acestui regulament, care reflectă considerentul (25) al Propunerii modificate de regulament [COM(2006) 57 final], la care face referire instanța de trimitere, că aceste „alte circumstanțe excepționale” ar putea desemna printre altele cazul în care somația europeană de plată se întemeia pe informații false furnizate de solicitant în formularul de cerere.

46

Cu toate acestea, în speță, astfel cum s‑a amintit la punctul 35 din prezenta hotărâre, pârâtul a invocat, în susținerea cererii sale de reexaminare, necompetența instanței de origine, susținând că cele două părți la contractul în discuție în litigiul principal au ajuns la un acord în privința instanței competente în favoarea instanțelor belgiene.

47

În aceste condiții, odată ce somația europeană de plată a fost notificată pârâtului, în conformitate cu Regulamentul nr. 1896/2006, acesta, neputând ignora existența unei asemenea clauze atributive de competență, a putut să aprecieze caracterul pretins fals al informațiilor furnizate de solicitant în formularul de cerere, cu privire, în speță, la competența instanței de origine. Pârâtul avea, în consecință, posibilitatea de a invoca acest caracter în cadrul opoziției prevăzute la articolul 16 din Regulamentul nr. 1896/2006.

48

Astfel cum se indică în considerentul (25) al acestui regulament, posibilitatea de reexaminare a somației, prevăzută la articolul 20 din Regulamentul nr.1896/2006, nu trebuie să conducă la acordarea în favoarea pârâtului a unei a doua posibilități de a se opune creanței.

49

În consecință, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, nu se poate considera că somația de plată a fost emisă în mod eronat din cauza unor „circumstanțe excepționale” în sensul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006.

50

O astfel de interpretare a acestei dispoziții este susținută de obiectivul urmărit de regulamentul menționat. Astfel, reiese din considerentul (9) și din articolul 1 alineatul (1) litera (a) din același regulament că acesta are ca obiectiv simplificarea, accelerarea și reducerea costurilor de procedură în litigiile transfrontaliere referitoare la creanțe pecuniare necontestate, prin instituirea unei proceduri europene de somație de plată. Considerentul (29) al Regulamentului nr. 1896/2006 adaugă că obiectivul urmărit de acesta din urmă este instituirea unui mecanism rapid și uniform de recuperare a acestor creanțe.

51

Or, acest obiectiv ar fi repus în discuție dacă, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006 ar trebui să fie interpretat în sensul că permite debitorului să solicite reexaminarea cererii de somație europeană de plată.

52

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1896/2006 trebuie interpretat în sensul că se opune, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, ca un pârât căruia i‑a fost notificată, în conformitate cu acest regulament, o somație europeană de plată să poată solicita reexaminarea acestei somații invocând faptul că instanța de origine s‑a declarat competentă în mod eronat, întemeindu‑se pe informații pretins false furnizate de solicitant în formularul de cerere.

53

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 936/2012 al Comisiei din 4 octombrie 2012, trebuie interpretat în sensul că se opune, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, ca un pârât căruia i‑a fost notificată, în conformitate cu acest regulament, o somație europeană de plată să poată solicita reexaminarea acestei somații invocând faptul că instanța de origine s‑a declarat competentă în mod eronat, întemeindu‑se pe informații pretins false furnizate de solicitant în formularul de cerere a acestei somații de plată.