—

pentru Hotel Sava Rogaška, gostinstvo, turizem in storitve, d.o.o., de I. Dobravc Tatalovič și de M. Kač, odvetnika;

—

pentru guvernul sloven, de A. Vran și de N. Pintar Gosenca, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul ceh, de M. Smolek și de S. Šindelková, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul elen, de I. Chalkias, de E. Leftheriotou și de A.‑E. Vasilopoulou, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de S. Grünheid, de E. Manhaeve și de M. Žebre, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale (JO L 164, p. 45).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Hotel Sava Rogaška, gostinstvo, turizem in storitve, d.o.o. (denumit în continuare „HSR”), pe de o parte, și Republika Slovenija (Republica Slovenia), reprezentată de Ministerul Agriculturii și Mediului (denumit în continuare „ministerul”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestuia din urmă de a recunoaște o denumire comercială pe care HSR dorește să o utilizeze pentru o apă minerală naturală.

3

Potrivit considerentelor (5), (7) și (9) ale Directivei 2009/54:

[…]

[…]

4

Articolul 1 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Prezenta directivă se referă la apele extrase de pe teritoriul unui stat membru și recunoscute de autoritatea competentă a statului membru respectiv ca ape minerale naturale care respectă prevederile anexei I, partea I.”

5

Articolul 4 din directiva menționată enumeră tratamentele la care poate sau nu poate fi supusă o apă minerală naturală, așa cum se prezintă la sursă. Astfel, alineatul (1) literele (a)-(c) al acestuia prevede că tratamentele pe care le autorizează pot fi practicate numai „în măsura în care [acestea] nu afectează compoziția apei în ceea ce privește constituenții caracteristici care îi conferă proprietățile”.

6

Articolul 6 din Directiva 2009/54 impune ca toate recipientele utilizate la ambalarea apelor minerale naturale să fie prevăzute cu sisteme de închidere, proiectate pentru a evita orice posibilitate de alterare sau de contaminare.

7

Articolul 7 alineatul (2) din această directivă prevede:

„Etichetele apelor minerale naturale furnizează […] următoarele informații obligatorii:

[…]”

8

Articolul 8 din directiva menționată precizează:

„(1)   Denumirea localității, cătunului sau a locului pot apărea în formularea din denumirea comercială, cu condiția ca aceasta să se refere la o apă minerală naturală al cărei izvor este exploatat la locul indicat de acea denumire și ca aceasta să nu inducă în eroare privind locul de exploatare a sursei.

(2)   Se interzice comercializarea apelor minerale naturale de la una și aceeași sursă sub mai multe denumiri comerciale.

(3)   În cazul în care etichetele sau inscripționările de pe recipientele în care sunt oferite spre vânzare apele minerale naturale includ o denumire comercială diferită de numele sursei sau al locului său de exploatare, numele locului respectiv de exploatare sau numele sursei vor fi indicate în caractere de cel puțin o dată și jumătate înălțimea și lățimea celui mai mare dintre caracterele utilizate în respectiva denumire comercială.

Primul paragraf se aplică mutatis mutandis și în același spirit în ceea ce privește importanța atribuită numelui sursei sau locului de exploatare a acesteia, privind denumirea comercială pentru apele minerale naturale utilizată în publicitate, indiferent sub ce formă.”

9

Articolul 12 literele (a) și (b) din Directiva 2009/54 precizează că Comisia Europeană adoptă limitele pentru concentrațiile elementelor componente ale apelor minerale naturale și, respectiv, orice dispoziții necesare pentru indicarea pe etichete a nivelurilor ridicate ale anumitor constituenți.

10

Anexa I la directiva menționată conține în partea I, intitulată „Definiție”, următoarele puncte:

11

Partea a II‑a din această anexă, intitulată „Cerințe și criterii de aplicare a definiției”, enumeră cerințele și criteriile aplicabile studiilor geologice și hidrologice, fizice, chimice și fizico‑chimice, microbiologice, precum și clinice și farmacologice, care trebuie să fie evaluate, potrivit punctului 2 litera (b) din partea I din respectiva anexă, în scopul de a aprecia caracteristicile apei minerale naturale menționate la punctul 1 din această parte I.

12

În anexa II la Directiva 2009/54, intitulată „Condiții de exploatare și comercializare a apelor minerale naturale”, se precizează la punctul 2 că „[e]chipamentele de exploatare a [unei ape minerale naturale] sunt instalate astfel încât […] să se păstreze proprietățile, corespunzătoare celor atribuite acesteia, pe care apa le are la sursă”.

13

Articolul 1 din Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 6, p. 193) prevede:

„Obiectul prezentei directive este de a stabili un cadru pentru protecția apelor interioare de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane, urmărind:

și contribuind la:

14

Potrivit articolului 2 din această directivă:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

15

Directiva 80/777/CEE a Consiliului din 15 iulie 1980 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale (JO L 229, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 5, p. 117), cu modificările ulterioare, înlocuită în prezent de Directiva 2009/54, a fost transpusă în dreptul sloven în special prin Regulamentul privind apele minerale naturale, apele de izvor și apele de masă (Pravilnik o naravni mineralni vodi, izvirski vodi in namizni vodi, Uradni list RS, nr. 50/04, 75/05, 45/08, denumit în continuare „regulamentul”).

16

Articolul 4 alineatul 1 din acest regulament prevede că apa minerală naturală este apa care, pe lângă anumite cerințe microbiologice, îndeplinește printre altele condiția de a‑și avea originea într‑o pânză freatică sau într‑un zăcământ acvifer subteran, protejat împotriva oricărei posibile forme de contaminare și care provine dintr‑o sursă exploatată prin una sau mai multe emergențe naturale sau forate. Articolul 12 alineatul 4 din regulamentul menționat prevede că apa minerală naturală de la aceeași sursă nu poate fi comercializată decât sub o singură denumire comercială.

17

Din dosarul înaintat Curții reiese că, la 18 iulie 2011, HSR a prezentat ministerului o cerere prin care solicita recunoașterea în Slovenia a denumirii comerciale „ROI Roitschocrene” pentru apa minerală naturală care provine din punctul de emergență RgS‑2/88.

18

Prin decizia din 26 februarie 2012, ministerul a respins această cerere pentru motivul că apele minerale naturale de la una și aceeași sursă nu pot fi comercializate, potrivit articolului 12 alineatul (4) din regulament și articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, decât sub o singură denumire comercială și că o apă minerală naturală care provine din același acvifer ca apa în discuție, dar din alt punct de emergență (denumit „V‑3/66‑70”), fusese deja recunoscută ca apă minerală naturală, sub denumirea comercială „Donat Mg”, prin decizia din 3 iulie 2001 și a fost comercializată ca atare.

19

HSR a formulat o acțiune în anularea deciziei din 26 februarie 2012 la Upravno sodišče Republike Slovenije (Tribunalul Administrativ al Republicii Slovenia), susținând, pe de o parte, că punctul de emergență RgS‑2/88 nu produce aceeași apă ca punctul de emergență V‑3/66‑70 și, pe de altă parte, că trebuie să se facă distincție între noțiunile „sursă” și „acvifer”. Întrucât această acțiune a fost respinsă, HSR a formulat recurs la instanța de trimitere, subliniind în special că Upravno sodišče Republike Slovenije a interpretat în mod eronat noțiunea „sursă” care figurează la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54.

20

După ce a amintit că este ținută de faptele constatate în primă instanță, Vrhovno sodišče (Curtea Supremă) subliniază că din acestea reiese că punctele de emergență V‑3/66‑70 și RgS‑2/88 au aceeași pânză freatică sau același zăcământ acvifer subteran și precizează în această privință că expresia „pânză freatică sau zăcământ acvifer subteran comun” trebuie înțeleasă în sensul de „apă care provine din același acvifer”. În continuare, aceasta arată că, prin decizia din 3 iulie 2001, ministerul a recunoscut apa din punctele de emergență V‑3/66‑70 și RgS‑2/88 drept apă minerală naturală cu denumirea comercială „Donat Mg”, deși societatea beneficiară a acestei decizii, și anume Droga Kolinska d.d., nu are niciun drept de concesiune pentru utilizarea apei din punctul de emergență RgS‑2/88 – această concesiune aparținând HSR în temeiul unei decizii ulterioare din 14 februarie 2008 –, și că, prin urmare, Droga Kolinska d.d. nu poate comercializa această apă sub denumirea comercială „Donat Mg”. În sfârșit, Vrhovno sodišče arată că apa minerală naturală Donat Mg este înscrisă în registrul apelor minerale naturale recunoscute în Slovenia, precum și pe lista apelor minerale naturale recunoscute de statele membre (JO 2013, C 95, p. 38), sursa indicată fiind sursa Donat.

21

Instanța de trimitere, constatând inexistența unei jurisprudențe în materie a Curții, ridică problema interpretării care trebuie dată expresiei „ape minerale naturale de la una și aceeași sursă” în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54. Observă că termenul „sursă”, utilizat în mai multe rânduri în directiva menționată, nu este definit în aceasta. Având în vedere divergențele care există între diferitele versiuni lingvistice ale definiției apei minerale naturale care figurează la punctul 1 din partea I din anexa I la aceeași directivă, ar fi posibile mai multe interpretări ale acestei expresii. Dacă obiectivul care prevalează este acela de a preveni o confuzie a consumatorului, noțiunea „de la una și aceeași sursă” ar trebui înțeleasă ca fiind „de la aceeași emergență”, întrucât numai apa din aceeași emergență poate prezenta, potrivit instanței de trimitere, aceeași compoziție chimică și microbiologică. Ar fi însă de asemenea posibil să se rețină o interpretare mai largă, potrivit căreia este vorba despre apa din mai multe puncte de emergență, deși cu un acvifer comun în sensul articolului 2 punctul 11 din Directiva 2000/60, respectiv apa care face parte din același corp de apă subterană în sensul punctului 12 din aceeași dispoziție.

22

În aceste condiții, Vrhovno sodišče a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul celor două întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească cum trebuie interpretată noțiunea „ape minerale naturale de la una și aceeași sursă” care figurează la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54.

24

În temeiul acestei dispoziții, „[s]e interzice comercializarea apelor minerale naturale de la una și aceeași sursă sub mai multe denumiri comerciale”. Deși punctul 1 primul paragraf din partea I din anexa I la această directivă definește „apa minerală naturală” ca fiind „apa pură din punct de vedere microbiologic […] care își are originea într‑o pânză freatică sau într‑un zăcământ acvifer subteran și care provine dintr‑o sursă exploatată prin una sau mai multe emergențe naturale sau fora[t]e”, nicio dispoziție din directiva menționată nu precizează în mod expres ce trebuie să se înțeleagă prin termenul „sursă” sau prin expresia „de la una și aceeași sursă”.

25

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, determinarea semnificației și a sferei de aplicare a termenilor pentru care dreptul Uniunii nu oferă nicio definiție trebuie realizată conform sensului lor obișnuit în limbajul curent, ținând cont de contextul în care sunt utilizați și de obiectivele urmărite de reglementarea din care fac parte (Hotărârea EasyCar, C‑336/03, EU:C:2005:150, punctul 21 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Partena, C‑137/11, EU:C:2012:593, punctul 56).

26

Interpretarea unei dispoziții a dreptului Uniunii implică, în plus, o comparare a versiunilor sale lingvistice (Hotărârea Cilfit și alții, 283/81, EU:C:1982:335, punctul 18, precum și Hotărârea Spania/Consiliul, C‑36/98, EU:C:2001:64, punctul 47 și jurisprudența citată). În caz de divergență între acestea, dispoziția în cauză trebuie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte (Hotărârea Bouchereau, 30/77, EU:C:1977:172, punctul 14, precum și Hotărârea Brey, C‑140/12, EU:C:2013:565, punctul 74 și jurisprudența citată).

27

În speță, nici sensul obișnuit al termenului „sursă”, care poate fi înțeles atât ca punct de emergență al unei ape, cât și ca originea mai generală a acesteia, nici compararea diferitor versiuni lingvistice ale articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 sau ale definiției apei minerale naturale care figurează în anexa I la aceasta nu permit înlăturarea îndoielilor pe care instanța de trimitere le are în ceea ce privește interpretarea care trebuie dată noțiunii „sursă” și domeniul de aplicare al expresiei „de la una și aceeași sursă” în sensul respectivului articol 8 alineatul (2). Mai precis, astfel cum a subliniat, în esență, avocatul general la punctele 33 și 34 din concluzii, o comparare a diferitor versiuni lingvistice ale acestei definiții nu permite să se stabilească dacă respectiva noțiune face trimitere la originea subterană a apei în cauză sau la locul prin care sau în care apa iese la suprafață.

28

Pentru a efectua interpretarea solicitată, trebuie, așadar, să ne raportăm la contextul în care se inserează articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/5, precum și, mai larg, la economia generală și la finalitatea acestei directive.

29

În această privință, deși definiția apei minerale naturale prevăzută la punctul 1 primul paragraf din partea I din anexa I la Directiva 2009/54 nu permite, în sine, să se clarifice domeniul de aplicare al noțiunii „sursă” și nici ceea ce trebuie să se înțeleagă prin expresia „de la una și aceeași sursă” în sensul articolului 8 alineatul (2) din această directivă, din modul de redactare a acestei definiții se poate deduce totuși că noțiunea „sursă” nu poate fi asimilată noțiunii „pânză freatică sau zăcământ acvifer subteran”, întrucât acest mod de redactare face în mod clar distincție între cele două noțiuni. În aceste condiții, în lumina respectivului mod de redactare, pentru ca o apă minerală naturală să poată fi considerată „de la una și aceeași sursă” este necesar să aibă la origine una și aceeași pânză freatică sau unul și același zăcământ acvifer subteran.

30

Din acest mod de redactare se poate deduce de asemenea că noțiunea „sursă” nu poate fi asimilată nici noțiunii „emergență”, astfel cum sugerează HSR, întrucât respectivul text precizează în mod expres că o sursă poate fi exploatată „prin una sau mai multe emergențe naturale sau fora[t]e”. Rezultă, în schimb, că, pentru a putea considera că este sau nu este vorba despre o apă minerală naturală „de la una și aceeași sursă” în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, nu prezintă relevanță dacă aceasta este exploatată prin una sau prin mai multe emergențe.

31

Cu toate acestea, după cum a arătat avocatul general la punctul 48 din concluzii, faptul că o apă minerală naturală își are originea în una și aceeași pânză freatică sau în unul și același zăcământ acvifer subteran este o condiție necesară, însă nu suficientă pentru a considera că această apă are una și aceeași sursă în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54. Astfel, trebuie să se arate că definiția apei minerale naturale, amintită la punctul 24 din prezenta hotărâre, este completată printr‑un al doilea paragraf, în care se precizează că „[a]pa minerală naturală poate fi distinsă clar de apa de băut obișnuită minerală naturală […] prin natura sa, caracterizată prin componenții săi minerali, oligoelemente sau alți constituenți și, după caz, prin anumite efecte, [precum și] prin puritatea sa originară, ambele caracteristici fiind menținute intacte datorită originii subterane a apei de acest tip […]”. Întrucât apele minerale naturale sunt definite astfel și în raport cu compoziția lor, este necesar să se constate că un rol determinant în identificarea apei minerale naturale îl au caracteristicile acestei ape.

32

Pe de altă parte, trebuie amintit că articolul 8 din Directiva 2009/54 prevede, la alineatul (2), nu numai interdicția de a comercializa sub mai multe denumiri comerciale o apă minerală naturală de la aceeași sursă, ci și, la alineatul (1), că denumirea localității, a cătunului sau a locului pot apărea în formularea din denumirea comercială, cu condiția ca aceasta să se refere la o apă minerală naturală al cărei izvor este exploatat la locul indicat de acea denumire și ca aceasta să nu inducă în eroare privind locul de exploatare a sursei. Acest articol reglementează de asemenea, la alineatul (3), etichetarea și publicitatea pentru apele minerale naturale în cazul în care acestea includ o denumire comercială diferită de numele sursei sau al locului său de exploatare, impunând în acest caz ca numele locului respectiv de exploatare sau numele sursei să fie indicate „în caractere de cel puțin o dată și jumătate înălțimea și lățimea celui mai mare dintre caracterele utilizate în respectiva denumire comercială”.

33

Articolul 8 din Directiva 2009/54 urmărește astfel, în ansamblul său, să se garanteze că, în fiecare caz, numele sursei unei ape minerale naturale sau indicarea locului său de exploatare permite consumatorului, la momentul cumpărării, să identifice fără echivoc proveniența apei în cauză și să distingă, datorită acestui nume sau acestei indicații, o anumită apă minerală naturală de orice altă apă minerală naturală. Astfel, în temeiul articolului menționat, fie această denumire comercială preia numele sursei sau al locului de exploatare a acesteia și poate fi, așadar, utilizată ca atare pentru a identifica apa în cauză, fie denumirea comercială diferă de acest nume sau de acest loc și atunci respectivul nume sau indicarea acelui loc trebuie să figureze, în ceea ce privește etichetarea și publicitatea, cu caractere mai mari decât cele utilizate pentru indicarea denumirii comerciale. Prin urmare, acest articol acordă un rol determinant în identificarea unei ape minerale naturale numelui sursei acesteia sau indicației privind locul său de exploatare, după caz.

34

Importanța rolului acordat numelui sursei și locului său de exploatare în identificarea unei ape minerale naturale reiese și din articolul 7 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2009/54, care prevede că etichetele apelor minerale naturale conțin obligatoriu locul în care este exploatată sursa și numele acesteia.

35

Or, întrucât numele sursei unei ape minerale naturale joacă un rol determinant în identificarea acestei ape de către consumatori, iar identificarea unei anumite ape minerale naturale se efectuează, după cum s‑a constatat la punctul 31 din prezenta hotărâre, în principal în raport cu caracteristicile sale, tocmai caracteristicile apei minerale naturale sunt cele care determină, esențialmente, identitatea sursei de la care aceasta provine. Prin urmare, noțiunea de apă minerală naturală „de la una și aceeași sursă” trebuie să fie, pe fond, interpretată ca vizând o apă minerală naturală care nu numai că își are originea în aceeași pânză freatică sau în același zăcământ acvifer subteran, dar, în plus, are aceleași caracteristici.

36

Această interpretare este, pe de o parte, confirmată de economia generală a Directivei 2009/54. O lectură de ansamblu a acesteia atestă astfel rolul preponderent acordat în aplicarea sa caracteristicilor apelor minerale naturale.

37

În această privință, se pot menționa în special articolul 4 din Directiva 2009/54, care delimitează tratamentele la care poate fi supusă o apă minerală naturală astfel cum se prezintă la emergență și care nu permite tratamentele de pe lista care figurează la alineatul (1) literele (a)-(c) al acestui articol decât „în măsura în care [acestea] nu alterează compoziția apei în ceea ce privește constituenții caracteristici care îi conferă proprietățile”, precum și articolul 6 din directiva menționată, care, prin cerința ca toate recipientele utilizate la ambalare să fie prevăzute cu sisteme de închidere proiectate pentru a evita orice posibilitate de alterare sau de contaminare a apei minerale naturale, garantează că sunt păstrate caracteristicile calitative și sanitare ale apei minerale naturale pe tot parcursul procesului de producție și de comercializare.

38

Se pot menționa de asemenea articolul 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2009/54, care prevede că etichetele apelor minerale naturale trebuie să conțină obligatoriu „menționarea compoziției analitice, precizând constituenții caracteristici” ai apei în cauză, articolul 12 literele (a) și (b) din această directivă, potrivit căruia Comisia instituie limitele de concentrație a elementelor componente ale apelor minerale naturale și orice dispoziții necesare pentru indicarea pe etichete a concentrațiilor ridicate ale anumitor constituenți, sau chiar anexa II la directiva menționată, în care se precizează la punctul 2 că echipamentele de exploatare a unei ape minerale naturale sunt instalate astfel încât, printre altele, „să se păstreze proprietățile, corespunzătoare celor atribuite acesteia, pe care apa le are la sursă”.

39

Interpretarea prezentată la punctul 35 din prezenta hotărâre este, pe de altă parte, singura aptă să garanteze realizarea obiectivelor urmărite de Directiva 2009/54.

40

În această privință, potrivit considerentului (5) al Directivei 2009/54, scopurile de bază ale oricăror reglementări privind apele minerale naturale ar fi protejarea sănătății consumatorilor, prevenirea inducerii în eroare a consumatorilor și asigurarea unei comercializări corecte. În acest sens, în considerentul (7) al directivei menționate se arată că trebuie să se asigure că apele minerale naturale păstrează la momentul comercializării acele caracteristici care le‑au permis să fie recunoscute ca atare, iar în considerentul (9) se precizează că includerea declarării compoziției analitice a apei minerale naturale ar trebui să fie obligatorie în scopul asigurării informării consumatorilor.

41

Or, întrucât denumirea comercială a unei ape minerale naturale este, în lumina constatărilor de la punctele 29-35 din prezenta hotărâre, asociată în mod necesar cu caracteristicile acestei ape, consumatorii ar fi induși în eroare și nu ar fi în măsură să efectueze o alegere avizată în funcție de eventualele proprietăți ale unei ape minerale naturale în termeni de protecție a sănătății dacă ar fi posibil să se vândă sub denumiri comerciale diferite ape minerale naturale având aceeași origine și aceleași caracteristici.

42

În plus, în anexa I la Directiva 2009/54 sunt indicate caracteristicile relevante pentru a identifica o apă minerală naturală, și anume, în special, componenții săi minerali, oligoelementele sau alți constituenți, precum și punctele de vedere și criteriile potrivit cărora trebuie să fi fost evaluate respectivele caracteristici, aceste criterii fiind enumerate în partea II din această anexă, din care reiese, printre altele, că, pentru studiile geologice și hidrologice, este necesar în special planul de situație cu amplasamentul exact al captărilor, precum și stratigrafia zăcământului hidrogeologic, iar studiile fizice, chimice și fizico‑chimice care trebuie realizate includ printre altele stabilirea relațiilor dintre natura rocilor și natura și tipul mineralelor din apă. Anexa menționată precizează de asemenea că „[c]ompoziția, temperatura și alte caracteristici esențiale ale apei minerale naturale rămân stabile în limitele fluctuațiilor naturale”.

43

În această privință, nu se impune ca, în vederea aprecierii respectivelor caracteristici și, ulterior, în vederea interpretării articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, să se facă referire la noțiunile „acvifer” și „corp de apă subterană”, care figurează în Directiva 2000/60. Astfel, din articolul 1 din această din urmă directivă, precum și din jurisprudența Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Luxemburg, C‑32/05, EU:C:2006:749, punctul 41, și Hotărârea Comisia/Germania, C‑525/12, EU:C:2014:2202, punctul 50) reiese că obiectivele Directivei 2000/60 sunt diferite de cele ale Directivei 2009/54. Astfel, în timp ce prima urmărește obiective esențialmente de mediu, cea de a doua urmărește protejarea sănătății consumatorilor, prevenirea inducerii în eroare a consumatorilor și asigurarea unei comercializări corecte. În consecință, dispozițiile Directivei 2000/60 nu pot fi considerate pertinente pentru interpretarea solicitată în speță (a se vedea prin analogie Hotărârea Møller, C‑585/10, EU:C:2011:847, punctul 37).

44

Așadar, prin raportare exclusiv la dispozițiile Directivei 2009/54 se poate stabili dacă o anumită apă minerală naturală provine „de la una și aceeași sursă” în sensul articolului 8 alineatul (2) din această directivă.

45

Din ansamblul considerațiilor de mai sus reiese că, ținând seama de definiția apei minerale naturale menționată în anexa I la Directiva 2009/54, de economia generală a acestei directive, precum și de finalitatea pe care o urmărește, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că noțiunea „apă minerală de la una și aceeași sursă” care figurează la articolul 8 alineatul (2) din această directivă trebuie interpretată în sensul că desemnează o apă minerală naturală exploatată prin una sau prin mai multe emergențe naturale sau forate, care își are originea în una și aceeași pânză freatică sau în unul și același zăcământ acvifer subteran, dacă, în toate aceste emergențe naturale sau forate, apa are caracteristici identice, potrivit criteriilor prevăzute în anexa I la directiva menționată, care rămân stabile în limitele fluctuațiilor naturale.

46

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Noțiunea „apă minerală de la una și aceeași sursă” care figurează la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale trebuie interpretată în sensul că desemnează o apă minerală naturală exploatată prin una sau prin mai multe emergențe naturale sau forate, care își are originea în una și aceeași pânză freatică sau în unul și același zăcământ acvifer subteran, dacă, în toate aceste emergențe naturale sau forate, apa are caracteristici identice, potrivit criteriilor prevăzute în anexa I la directiva menționată, care rămân stabile în limitele fluctuațiilor naturale.