1. 

Prezenta cerere de decizie preliminară privește interpretarea articolului 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( 2 ) și a mai multor dispoziții ale Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă ( 3 ).

2. 

Întrebările preliminare au fost formulate în cadrul unui litigiu între ÖBB‑Personenverkehr AG (denumită în continuare „ÖBB”), pe de o parte, și domnul Starjakob, pe de altă parte, cu privire la legalitatea sistemului profesional de remunerare instituit de legiuitorul austriac în scopul eliminării unei discriminări pe motive de vârstă.

3.

Potrivit articolului 1 din aceasta, Directiva 2000/78 „are ca obiectiv stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalității de tratament”.

4.

Articolul 2 din această directivă prevede:

„(1)   În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.

(2)   În sensul alineatului (1):

[…]”

5.

Potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (c) din directiva menționată, aceasta se aplică, în limitele competențelor conferite Comunității Europene, tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv, printre altele, condițiile de remunerare.

6.

Articolul 6 din Directiva 2000/78 are următorul cuprins:

„(1)   Fără a aduce atingere dispozițiilor articolului 2 alineatul (2), statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.

Tratamentul diferențiat se poate referi în special la:

[…]”

7.

În temeiul articolului 9 alineatul (1) din Directiva 2000/78, „[s]tatele membre asigură ca procedurile judiciare și/sau administrative, inclusiv proceduri de conciliere, dacă este necesar, care reglementează respectarea [a se citi «prin care se urmărește garantarea respectării»] obligațiilor care decurg din prezenta directivă, să fie accesibile tuturor persoanelor care se consideră lezate prin nerespectarea față de ei a principiului egalității de tratament, chiar după ce au încetat relațiile în care discriminarea se presupune a se fi produs”.

8.

Articolul 16 alineatul (1) litera (a) din această directivă prevede că statele membre iau măsurile necesare pentru anularea actelor cu putere de lege și a actelor administrative care contravin principiului egalității de tratament.

9.

Articolul 17 din directiva menționată, referitor la sancțiuni, prevede:

„Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform prezentei directive și iau toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării acestora. Sancțiunile astfel prevăzute, care pot consta în despăgubirea victimei, trebuie să fie efective, proporționale și disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziții Comisiei până la 2 decembrie 2003, iar toate modificările ulterioare aferente, în cel mai scurt timp.”

10.

Până la 31 decembrie 1995, articolul 3 din Reglementarea din 1963 privind remunerarea în cadrul căilor ferate (Bundesbahn‑Besoldungsordnung 1963) ( 4 ), intitulat „Data de referință pentru promovare”, prevedea:

„(1)   Data de referință pentru promovare trebuie stabilită în sensul că – cu excepția perioadelor anterioare împlinirii vârstei de 18 ani și sub rezerva dispozițiilor restrictive ale alineatelor 4-7 – sunt considerate ca precedând data angajării:

(2)   În conformitate cu alineatul 1 litera a), trebuie considerate ca precedând data angajării:

[…]

(6)   Se interzice luarea în considerare în mai multe rânduri a uneia și aceleiași perioade – cu excepția calculului dublu prevăzut la articolul 32 din [Reglementarea din 1974 privind remunerarea în cadrul căilor ferate (Bundesbahn‑Besoldungsordnung 1974, BGBl. nr. 263)]”.

11.

Articolul 3 din BO 1963 a fost modificat prin Legea privind căile ferate federale (Bundesbahngesetz) ( 5 ), al cărei articol 53a prevede:

„(1)   Pentru agenții și pensionarii care intră sau vor intra în serviciul căilor ferate austriece (ÖBB) […] până la 31 decembrie 2004 și a căror dată individuală de referință pentru promovare este sau va fi stabilită în temeiul articolului 3 din [BO 1963], această dată face obiectul unei noi stabiliri, după comunicarea perioadelor de vechime în muncă care trebuie luate în considerare, în conformitate cu următoarele dispoziții:

(2)   În cazul unei noi stabiliri a datei individuale de referință pentru promovare în conformitate cu alineatul (1), sunt aplicabile următoarele dispoziții:

[…]

(4)   Dovada perioadelor de încadrare în muncă care trebuie luate în considerare în conformitate cu alineatul (1) trebuie făcută în mod corespunzător, în vederea unei noi stabiliri a datei de referință pentru promovare, de către agenți și pensionari prin intermediul formularului furnizat de angajator. Pentru persoanele care nu fac această dovadă sau fac dovada în mod incorect sau incomplet, data de referință pentru promovare aplicabilă anterior în privința lor este menținută […]

(5)   Pentru creanțele salariale care rezultă din noua stabilire a datei de referință pentru promovare, perioada cuprinsă între 18 iunie 2009 și data publicării legii federale publicate în BGBl. I, 129/2011 nu intră în calculul termenului de prescripție de trei ani.”

12.

În plus, dispozițiile Legii privind egalitatea de tratament (Gleichbehandlungsgesetz) ( 7 ) prevăd:

„Articolul 17 – Principiul egalității de tratament în cadrul unui raport de muncă

(1)   Nimeni nu poate face obiectul unei discriminări directe sau indirecte pe motive de […] vârstă […] în cadrul unui raport de muncă, în special:

[…]

[…]

Articolul 26 – Consecințele încălcării principiului egalității de tratament

[…]

(2)   În cazul în care, ca urmare a încălcării de către angajator a principiului egalității de tratament prevăzut la articolul 17 alineatul (1) punctul 2, un lucrător sau o lucrătoare primește pentru aceeași muncă sau pentru o muncă cu o valoare comparabilă o remunerație mai mică decât cea a unui lucrător sau a unei lucrătoare care nu face obiectul unei discriminări întemeiate pe unul dintre motivele prevăzute la articolul 17, acest lucrător sau această lucrătoare are dreptul la plata de către angajator a diferenței sau la o indemnizație pentru prejudiciul moral suferit.

[…]

Articolul 29 – Termenele pentru exercitarea drepturilor

(1)   […] Pentru drepturile care decurg din articolul 26 alineatul 2, […] termenul de prescripție de trei ani prevăzut la articolul 1486 [din Codul civil (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch) ( 8 )] este aplicabil.

[…]”

13.

În sfârșit, dispozițiile relevante în materie de prescripție ale „ABGB” prevăd:

„Articolul 1480 – Creanțele de prestații anuale restante, în special dobânzi, […] se prescriu după trei ani; dreptul ca atare se prescrie prin neuz timp de treizeci de ani.

Articolul 1486 – Termene de prescripție speciale

Se prescriu după trei ani: creanțele

[…]

14.

Domnul Starjakob și‑a început raportul de muncă cu un predecesor în drepturi al ÖBB, la 1 februarie 1990. Data de referință pentru promovare a fost stabilită, în cazul său, ținând seama de perioadele de vechime efectuate de la aniversarea a 18 ani, la 21 mai 1986. Jumătate din perioada de formare efectuată de domnul Starjakob după această aniversare a fost luată în considerare, în timp ce cea efectuată anterior aniversării respective nu a fost luată în considerare, în conformitate cu articolul 3 din BO 1963.

15.

Conform precizărilor aduse de Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria), în cazul în care s‑ar stabili data de referință pentru promovarea reclamantului în conformitate cu noua dispoziție a articolului 53a alineatul (1) din BBG, cu alte cuvinte, prin luarea în considerare și a perioadelor de vechime realizate de acesta anterior împlinirii vârstei de 18 ani (ulterioare datei de 30 iunie care urmează încheierii perioadei de școlarizare generală obligatorie de nouă ani școlari), ar rezulta de aici o nouă dată de referință pentru promovare, respectiv data de 22 iunie 1985. În cazul în care s‑ar reține această nouă dată, continuând în același timp să se stabilească încadrarea domnului Starjakob în funcție de situația juridică veche, ar rezulta de aici, pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2007 și luna iunie 2012, o diferență de salariu brută în favoarea sa de 3963,75 euro.

16.

În 2012, invocând Hotărârea Hütter ( 9 ), domnul Starjakob a introdus împotriva ÖBB o acțiune pentru plata diferenței salariale care i‑ar fi fost datorată pentru perioada cuprinsă între anii 2007 și 2012 în cazul în care data de referință pentru promovare ar fi fost calculată, luând în considerare perioada de formare realizată anterior aniversării a 18 ani.

17.

Landesgericht Innsbruck (Tribunalul Regional din Innsbruck) a respins acțiunea, considerând că articolul 53a din BBG elimina discriminarea pe motive de vârstă. Domnul Starjakob ar putea reclama ca data de referință pentru promovare să fie calculată în conformitate cu alineatul (1) al acestui articol numai în cazul în care acceptă, printre altele, alineatele (2) și (4) ale articolului amintit, referitoare la prelungirea perioadelor necesare pentru promovare, și consecințele încălcării obligației de cooperare. Întrucât domnul Starjakob nu a făcut încă dovada completă a perioadelor sale de vechime în muncă anterioare, data de referință stabilită, în ceea ce îl privește, rămâne valabilă, fără a se putea plânge de o discriminare în privința sa.

18.

În apel, Oberlandesgericht Innsbruck (Tribunalul Regional Superior din Innbsbruck) a admis cererea domnului Starjakob. Instanța a considerat că, în lipsa acestor probe, situația juridică stabilită în BO 1963 era într‑adevăr cea care se aplica domnului Starjakob, dar că aceasta din urmă era discriminatorie, astfel încât era necesar să se stabilească o nouă dată de referință pentru promovare, ținând seama de perioada de formare realizată anterior împlinirii vârstei de 18 ani. Cu toate acestea, în măsura în care articolul 53a din BBG nu îi este aplicabil din cauza lipsei de probe cu privire la perioadele de vechime în muncă anterioare, perioada necesară pentru promovare rămâne de doi ani pentru toate treptele de salarizare.

19.

În aceste condiții, sesizată în recurs, Oberster Gerichtshof a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

20.

Sistemul de salarizare aplicabil angajaților ÖBB are la bază un sistem de promovare în temeiul căruia remunerația se majorează la expirarea unor perioade determinate în care lucrătorul dobândește vechime. Aceste perioade sunt scăzute pe baza unei date de referință pentru promovare care este stabilită în mod individual. Perioadele anterioare angajării lucrătorilor în cadrul ÖBB sunt de asemenea luate în calcul în acest cadru.

21.

Data de referință pentru promovare în ceea ce privește treptele de salarizare este, așadar, o dată fictivă care stabilește încadrarea într‑o treaptă de salarizare și, în consecință, progresia salarială. Această dată este stabilită în funcție de data efectivă de începere a activității și de experiența considerată relevantă. Cu cât această experiență este mai mare, cu atât data este mai avansată, iar încadrarea se realizează într‑o treaptă de salarizare mai ridicată.

22.

Acționând în consecința Hotărârii Hütter ( 10 ), legiuitorul austriac a urmărit să instituie un nou sistem care să permită calculul perioadelor de vechime în muncă realizate de lucrători, înainte ca aceștia din urmă să fi împlinit vârsta de 18 ani, ceea ce nu exista anterior.

23.

Din lucrările pregătitoare referitoare la articolul 53a din BBG reiese că legiuitorul austriac a intenționat să extindă la angajații ÖBB reforma pe care a realizat‑o pentru funcția publică la nivel federal.

24.

Acest legiuitor a avut astfel drept obiectiv eliminarea discriminării pe motiv de vârstă reprezentate de lipsa luării în calcul a perioadelor de vechime în muncă realizate de angajații ÖBB înaintea împlinirii vârstei de 18 ani. Cu toate acestea, în vederea asigurării neutralității acestui calcul în ceea ce privește costurile pentru angajator, noul sistem a fost adaptat astfel încât să prelungească simultan cu un an perioada necesară pentru promovare în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare. În plus, noul dispozitiv face ca orice nouă stabilire a datei de referință să depindă de dovada perioadelor de vechime în muncă anterioare, care trebuie furnizată de lucrători.

25.

Prin întrebările formulate de instanța de trimitere se solicită Curții să se pronunțe cu privire la compatibilitatea noului sistem instituit de respectivul legiuitor cu interzicerea discriminării pe motive de vârstă prevăzute de cartă la articolul 21, precum și de Directiva 2000/78.

26.

În esență, Oberster Gerichtshof urmărește să afle dacă un sistem precum cel în discuție în litigiul principal, care încearcă să pună capăt, cu costuri constante și cu menținerea drepturilor existente ale lucrătorilor, unei discriminări pe motive de vârstă este sau nu este compatibil cu Directiva 2000/78.

27.

Pentru a răspunde la diferitele întrebări adresate de instanța de trimitere, vom examina, mai întâi, dacă, astfel cum susțin domnul Starjakob și Comisia, noul sistem are ca efect menținerea discriminării pe motive de vârstă pe care are ca obiectiv să îl elimine. Ne vom pronunța în continuare cu privire la consecințele juridice pe care instanța de trimitere trebuie să le deducă din existența unei discriminări pe motive de vârstă și în special dacă aceasta implică în mod necesar o compensație financiară pentru lucrătorii discriminați. În sfârșit, vom răspunde la problemele referitoare la conformitatea cu dreptul Uniunii a termenelor de prescripție prevăzute de dreptul austriac.

28.

Trebuie să se examineze, într‑o primă etapă, dacă noul sistem marchează o diferență de tratament pe motiv de vârstă, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2000/78. În acest sens, trebuie amintit că, potrivit acestei dispoziții, „prin principiul egalității de tratament” se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazată pe unul dintre motivele menționate la articolul 1 din această directivă. Articolul 2 alineatul (2) litera (a) din directivă precizează că, în sensul alineatului (1), o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este tratată o altă persoană care se află într‑o situație asemănătoare, pe baza unuia dintre motivele expuse la articolul 1 din directiva menționată.

29.

În opinia noastră, noul sistem instituit de legiuitorul austriac, deși permite în prezent luarea în calcul a perioadelor de vechime în muncă realizate de lucrători anterior împlinirii vârstei de 18 ani, menține, într‑un mod diferit, un tratament diferențiat pe motive de vârstă.

30.

Am văzut că noul sistem asociază stabilirea unei noi date de referință, care ia în calcul perioadele de vechime în muncă realizate anterior vârstei de 18 ani, cu o încetinire a ritmului de progresie în primele trepte de salarizare. Din răspunsurile scrise care au fost furnizate de părți la cererea Curții reiese că, în cadrul noului sistem, data individuală de referință pentru promovare trebuie să facă obiectul unei noi stabiliri pentru toți agenții și pensionarii ÖBB intrați în serviciul ÖBB sau angajați de aceasta până la 31 decembrie 2004. Stabilirea noii date de referință are ca efect supunerea agentului în cauză încetinirii ritmului de promovare rezultat din articolul 53a alineatul (2) punctul 1 din BBG.

31.

La prima vedere, noul sistem este, așadar, aplicabil tuturor lucrătorilor, astfel încât aparent pune capăt în mod egalitar discriminării pe motive de vârstă care exista anterior.

32.

Cu toate acestea, astfel cum arată în mod întemeiat domnul Starjakob și Comisia, prin aplicarea diferitelor dispoziții ale articolului 53a din BBG, noul sistem pare a fi destinat să se aplice îndeosebi lucrătorilor discriminați anterior.

33.

Astfel, după cum arată guvernul austriac însuși, pentru a evita ca stabilirea noii date de referință pentru promovare raportată la încetinirea ritmului de promovare să aibă ca efect deteriorarea situației agentului în cauză, articolul 53a alineatul (2) punctul 3 din BBG prevede că noua stabilire a datei individuale de referință pentru promovare nu produce efecte în cazul în care aceasta implică o scădere a salariului în raport cu modul anterior de stabilire a acestei date. În aceste cazuri, ritmul de promovare încetinit cu trei ani nu se mai aplică.

34.

Este cert, așadar, că numai agenților a căror dată de referință pentru promovare trebuie recalculată li se aplică o prelungire a primelor trei perioade necesare pentru promovare.

35.

Or, ținând seama de clauza de menținere a drepturilor dobândite prevăzută la articolul 53a alineatul (2) punctul 3 din BBG, este probabil că agenților care și‑au valorificat perioadele de vechime în muncă realizate ulterior împlinirii vârstei de 18 ani și care nu au de valorificat perioade de vechime în muncă realizate anterior acestei vârste nu li se va aplica calculul unei noi date de referință și, în consecință, nu li se va aplica nici prelungirea cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare. Astfel, pentru agenții care au realizat după împlinirea vârstei de 18 ani toate perioadele de vechime în muncă care pot fi luate în calcul, o prelungire a perioadelor necesare pentru promovare ar determina o scădere a salariului ca urmare a unei repoziționări mai puțin favorabile în grila de salarizare.

36.

Astfel, în temeiul clauzei de menținere a drepturilor dobândite, agenții care se află într‑o situație asemănătoare în ceea ce privește perioadele de vechime în muncă care trebuie valorificate față de același angajator ar putea face obiectul unui tratament diferit, în ceea ce privește durata perioadelor necesare pentru promovare, după cum data de referință a acestora trebuie sau nu trebuie recalculată.

37.

Logica inerentă noului sistem, care leagă stabilirea unei noi date de referință de prelungirea cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare, raportată la clauza de menținere a drepturilor dobândite, menține, așadar, în realitate, un tratament diferențiat între agenții care au realizat perioadele de vechime în muncă anterior împlinirii vârstei de 18 ani și cei care au realizat după această vârstă toate perioadele de vechime în muncă care pot fi luate în calcul. Astfel, numai prima categorie de lucrători, care va face obiectul unui nou calcul al datei de referință, va fi, în practică, vizată de prelungirea cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare.

38.

Rezultă că noul sistem menține un tratament diferențiat întemeiat în mod direct pe criteriul privind vârsta, în sensul dispozițiilor articolului 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78. Revine, în ultimul rând, instanței de trimitere, care are obligația să interpreteze dispozițiile legislației sale naționale, să verifice dacă noul sistem implică într‑adevăr un astfel de tratament diferențiat pe motive de vârstă.

39.

Este necesar să se examineze, într‑o a doua etapă, dacă acest tratament diferențiat poate fi justificat din perspectiva prevederilor articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.

40.

Primul paragraf al acestei dispoziții precizează că statele membre pot prevedea că un tratament diferențiat pe motive de vârstă nu constituie o discriminare atunci când este justificat în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.

41.

Curtea a statuat în mod repetat că statele membre pot prevedea măsuri care conțin tratamente diferențiate pe motive de vârstă, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2000/78. Acestea dispun de o marjă largă de apreciere nu numai în ceea ce privește alegerea urmăririi unui obiectiv determinat printre alte obiective în materie de politică socială și de ocupare a forței de muncă, ci și în ceea ce privește definirea măsurilor susceptibile să realizeze acest obiectiv ( 11 ).

42.

Având în vedere aceste principii, trebuie să se verifice dacă articolul 53a din BBG și în special alineatul (2) punctul 3 al acestuia, în măsura în care permite să nu se aplice, în favoarea agenților care au realizat după împlinirea vârstei de 18 ani toate perioadele de vechime în muncă care trebuie luate în calcul, prelungirea cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare, este o măsură care urmărește un obiectiv legitim și care este corespunzătoare și necesară pentru realizarea acestui obiectiv.

43.

Din explicațiile care au fost furnizate Curții reiese că noul sistem încearcă să concilieze mai multe obiective, și anume o valorificare diferită a experienței profesionale dobândite la începutul carierei, neutralitatea financiară a reformei și protecția drepturilor dobândite.

44.

În ceea ce privește obiectivul care constă în valorificarea diferită a experienței profesionale dobândite la începutul carierei, precizăm că, în opinia noastră, alegerea pe care a realizat‑o legiuitorul austriac de a prelungi cu un an perioada necesară pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare nu este criticabilă în sine. Pe lângă faptul că o astfel de decizie se înscrie, în opinia noastră, în limitele marjei de apreciere de care beneficiază acest legiuitor în materie de politică socială, trebuie amintit că Curtea a considerat deja că obiectivul de a recompensa experiența dobândită de un lucrător, care îi dă acestuia posibilitatea de a‑și îndeplini mai bine atribuțiile, constituie de regulă un scop legitim de politică salarială ( 12 ). Este posibil, în opinia noastră, ca un angajator să valorifice diferit experiența profesională dobândită la început de carieră, ceea ce se exprimă în speță printr‑o încetinire a ritmului de progresie la începutul carierei. O astfel de experiență va fi valorificată mai eficient în mod progresiv, pe măsură ce lucrătorul se integrează în mediul său de lucru și își îmbunătățește eficiența prestațiilor.

45.

Trebuie să se verifice însă, chiar potrivit dispozițiilor articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78, dacă, în cadrul marjei largi de apreciere recunoscute statelor membre, mijloacele puse în aplicare pentru realizarea acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare.

46.

În această privință, astfel cum a arătat Comisia în mod întemeiat, constatarea unei diferențe de tratament care se menține între lucrătorii care au realizat toate perioadele de vechime în muncă după împlinirea vârstei de 18 ani și cei care au realizat perioadele de vechime în muncă anterior împlinirii acestei vârste este suficientă pentru a demonstra că obiectivul care constă în valorificarea diferită a experienței profesionale dobândite la începutul carierei este în contradicție cu principiul proporționalității, care impune ca un astfel de obiectiv să fie urmărit în mod coerent și sistematic ( 13 ).

47.

Astfel, excluderea prelungirii cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare pentru agenții care au realizat toate perioadele de vechime în muncă după împlinirea vârstei de 18 ani demonstrează, ca atare, că obiectivul care constă în valorificarea diferită a experienței profesionale dobândite la începutul carierei nu este urmărit în mod coerent și sistematic. În termeni mai simpli, nu este vorba, în realitate, despre un veritabil obiectiv urmărit de legiuitorul austriac.

48.

Examinarea lucrărilor pregătitoare referitoare la articolul 53a din BBG arată că legiuitorul austriac, atunci când a instituit noul sistem, a urmărit, mai întâi, obiectivul de a asigura neutralitatea reformei în materie de costuri. Tocmai acest obiectiv a determinat legiuitorul respectiv să lege stabilirea unei noi date de referință de prelungirea cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare.

49.

În observațiile sale, guvernul austriac susține că este necesar ca noua reglementare aplicabilă agenților ÖBB să fie înțeleasă în contextul unui număr mare de alte măsuri care au drept obiectiv eliminarea din ordinea juridică austriacă a discriminărilor nejustificate pe motive de vârstă. Acesta precizează că, dată fiind Hotărârea Hütter ( 14 ), măsuri similare au fost necesare pentru agenții altor întreprinderi publice, ai Statului federal, ai Länder și ai colectivităților locale. Potrivit guvernului respectiv, acest lucru ar privi o jumătate de milion de agenți, cu alte cuvinte, o optime din populația activă austriacă.

50.

Guvernul austriac susține că luarea în calcul a tuturor perioadelor de vechime în muncă anterioare fără modificarea simultană a vechiului ritm de promovare ar fi generat cheltuieli suplimentare care reprezintă mai multe procente din performanțele economice ale Republicii Austria, ceea ce nu ar fi fost suportabil pentru acest stat membru.

51.

Considerăm că aceste argumente ale guvernului austriac nu pot fi admise. Astfel, Curtea a statuat deja că, deși considerente de ordin bugetar pot sta la baza unor opțiuni de politică socială ale unui stat membru și pot influența natura sau întinderea măsurilor pe care acesta dorește să le adopte, numai astfel de considerente nu pot reprezenta un obiectiv legitim în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 ( 15 ).

52.

În sfârșit, în ceea ce privește obiectivul care constă în conservarea drepturilor dobândite de lucrătorii care nu au făcut obiectul unei discriminări pe motive de vârstă, este necesar să se constate că protecția drepturilor dobândite de o categorie de persoane constituie un motiv imperativ de interes general ( 16 ). Considerăm că acest obiectiv constituie de asemenea un obiectiv legitim în sensul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78.

53.

Clauza de menținere a drepturilor dobândite menționată la articolul 53a alineatul (2) punctul 3 din BBG este de natură să asigure atingerea acestui obiectiv, în măsura în care împiedică faptul ca o scădere a salariului să aibă loc în urma stabilirii unei noi date de referință.

54.

Cu toate acestea, trebuie verificat dacă această clauză nu depășește ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul menționat.

55.

Amintim că această dispoziție are ca efect excluderea stabilirii unei noi date de referință, precum și prelungirea perioadelor necesare pentru promovare cu condiția ca acest lucru să implice o scădere a salariului pentru agenții ÖBB, ceea ce, în practică, pare să privească în majoritate, dacă nu exclusiv, agenții care nu au făcut obiectul unui tratament discriminatoriu, și anume cei care au dobândit toate perioadele de vechime în muncă după împlinirea vârstei de 18 ani.

56.

Asemenea Comisiei, considerăm că ar fi fost posibil să se ajungă la rezultatul urmărit, respectiv menținerea remunerației anterioare a agenților care nu au făcut obiectul unui tratament discriminatoriu, fără a renunța totuși la a aplica acestei categorii de agenți prelungirea cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare.

57.

Pe lângă faptul că o aplicare egalitară a unei astfel de prelungiri ar fi permis să se demonstreze coerența noului sistem în raport cu obiectivul care constă în valorificarea diferită a experienței profesionale dobândite la începutul carierei, legiuitorul austriac ar fi putut urmări obiectivul care constă în conservarea drepturilor dobândite de lucrătorii care nu au făcut obiectul unui tratament discriminatoriu prin instituirea unui regim tranzitoriu. Precizăm în această privință că un sistem precum cel prevăzut la articolul 53a din BBG nu constituie nicidecum un sistem tranzitoriu, având în vedere că acesta are vocația de a reglementa cariera lucrătorilor cărora li se aplică până când aceștia din urmă vor fi ajuns la ultima treaptă a grilei de salarizare.

58.

Instituirea unui adevărat sistem tranzitoriu ar fi putut permite ca, în pofida prelungirii cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare, agenții care au realizat toate perioadele de vechime în muncă după împlinirea vârstei de 18 ani să păstreze același nivel de salarizare o perioadă tranzitorie.

59.

Concret, fără a stabili o nouă dată de referință la o dată anterioară, aplicarea în cazul agenților care nu au făcut obiectul unui tratament discriminatoriu a prelungirii cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare ar avea ca efect retrogradarea acestor agenți pe o treaptă inferioară. Fără o măsură însoțitoare, această retrogradare ar fi însoțită în mod inevitabil de o reducere a remunerației lor. Or, pentru a atenua acest inconvenient, o astfel de măsură concomitentă ar fi putut consta în a prevedea, într‑o perioadă tranzitorie, menținerea remunerației primite anterior de acești agenți până ce vor fi ajuns din nou la încadrarea care le era aplicabilă înainte de reformă. Cu alte cuvinte, după cum explică Comisia în observațiile sale, agenții care au suferit o pierdere de venit din cauza prelungirii perioadelor necesare pentru promovare și‑ar fi menținut salariul neschimbat prin decuplarea acestuia de treapta de salarizare în care ar fi încadrați efectiv, și aceasta până când aceiași agenți vor fi ajuns la treapta corespunzătoare acestui salariu.

60.

Desigur, un astfel de sistem tranzitoriu ar fi înghețat remunerația lucrătorilor nediscriminați timp de câțiva ani. Cu toate acestea, pe lângă faptul că această perioadă ar fi fost de scurtă durată, nedepășind, după toate probabilitățile, trei ani, considerăm că, în plus, un astfel de sistem nu ne pare să aducă o atingere excesivă adusă drepturilor lucrătorilor și ar fi constituit, în opinia noastră, un compromis satisfăcător pentru a ajunge la un echilibru între, pe de o parte, înlăturarea discriminării pe motive de vârstă și, pe de altă parte, protecția drepturilor dobândite de lucrătorii nediscriminați.

61.

Având în vedere aceste elemente, considerăm că articolul 53a alineatul (2) punctul 3 din BBG, în măsura în care are ca efect excluderea aplicării prelungirii cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare pentru agenții care au realizat toate perioadele de vechime în muncă după împlinirea vârstei de 18 ani, depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului care constă în conservarea drepturilor dobândite de acești agenți.

62.

Rezultă din considerațiile de mai sus că articolul 2 și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78 trebuie interpretate în sensul că se opun unei măsuri naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia lucrătorii care au realizat perioadele de vechime în muncă anterior împlinirii vârstei de 18 ani pot valorifica aceste perioade în schimbul prelungirii cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare, în condițiile în care o astfel de prelungire nu este aplicată, în practică, lucrătorilor care au realizat după împlinirea vârstei de 18 ani toate perioadele de vechime în muncă care pot fi luate în calcul.

63.

Trebuie să examinăm în prezent consecințele juridice care trebuie deduse, în opinia noastră, de către instanța de trimitere din menținerea, în cadrul noului sistem, a unei discriminări pe motive de vârstă.

64.

Cu titlu introductiv, trebuie amintită obligația interpretării conforme a dreptului național, care impune ca instanțele naționale să facă tot ce ține de competența lor, luând în considerare ansamblul dispozițiilor de drept intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea, în vederea garantării efectivității depline a Directivei 2000/78 și în vederea identificării unei soluții conforme cu finalitatea urmărită de aceasta ( 17 ).

65.

În lipsa posibilității de a proceda la o interpretare și la o aplicare ale reglementării naționale conforme cu cerințele acestei directive, trebuie amintit de asemenea că, în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, de care beneficiază și principiul nediscriminării pe motive de vârstă, trebuie înlăturată aplicarea unei reglementări naționale contrare care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii ( 18 ).

66.

Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței constante, atunci când dreptul național, cu încălcarea dreptului Uniunii, prevede un tratament diferențiat între mai multe grupuri de persoane și atât timp cât nu au fost adoptate măsuri care să restabilească egalitatea de tratament, respectarea principiului egalității nu poate fi asigurată decât prin acordarea către persoanele din categoria defavorizată a acelorași avantaje ca cele de care beneficiază persoanele din categoria privilegiată ( 19 ). Curtea a precizat de asemenea că regimul aplicabil membrilor grupului favorizat rămâne, în lipsa aplicării corecte a dreptului Uniunii, singurul sistem de referință valabil.

67.

Din această jurisprudență rezultă că, atât timp cât nu va fi fost instituit un sistem care să suprime discriminarea pe motive de vârstă într‑un mod conform cu prevederile Directivei 2000/78, instanța națională este obligată să înlăture orice dispoziție națională discriminatorie, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia de către legiuitor și să aplice membrilor grupului defavorizat același sistem ca cel de care beneficiază persoanele din cealaltă categorie.

68.

În cadrul litigiului principal, acest lucru implică, așadar, în opinia noastră, stabilirea unei noi date pentru promovare la 22 iunie 1985, fără aplicarea prelungirii cu un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare. Potrivit indicațiilor furnizate de instanța de trimitere, rezultă de aici, pentru perioada cuprinsă între luna noiembrie 2007 și luna iunie 2012, o diferență salarială brută în favoarea domnului Starjakob de 3963,75 euro.

69.

În cazul în care plata diferenței salariale poate fi solicitată în mod întemeiat de domnul Starjakob în conformitate cu jurisprudența citată anterior, subliniem, având în vedere elementele furnizate de instanța de trimitere, că acesta poate solicita de asemenea acordarea unei astfel de compensații financiare întemeindu‑se pe dispozițiile naționale de transpunere a Directivei 2000/78 și în special cele care transpun articolul 17 din această directivă.

70.

După cum a arătat Curtea în Hotărârea Asociația Accept ( 20 ), articolul 17 din Directiva 2000/78 încredințează statelor membre sarcina de a stabili regimul sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate în conformitate cu această directivă și de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea punerii în aplicare a unor asemenea sancțiuni. Chiar dacă nu impune sancțiuni determinate, acest articol prevede că sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării dispozițiilor naționale adoptate conform acestei directive trebuie să fie efective, proporționale și disuasive ( 21 ).

71.

Potrivit Curții, regimul de sancțiuni instituit pentru transpunerea articolului 17 din Directiva 2000/78 în ordinea juridică a unui stat membru trebuie în special să asigure, în paralel cu măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 9 din aceeași directivă, o protecție juridică efectivă și eficientă a drepturilor pe care aceasta le prevede. Rigoarea sancțiunilor trebuie să fie adecvată gravității încălcărilor pe care le reprimă, în special prin asigurarea unui efect realmente disuasiv, respectându‑se în același timp principiul general al proporționalității ( 22 ). În orice caz, o sancțiune pur simbolică nu poate fi considerată compatibilă cu punerea corectă și eficientă în aplicare a Directivei 2000/78 ( 23 ).

72.

Desigur, articolul 17 din Directiva 2000/78 oferă statelor membre, pentru a sancționa încălcarea interzicerii discriminării, libertatea de a alege între diferitele soluții adecvate pentru realizarea obiectului său ( 24 ).

73.

Cu toate acestea, în condițiile în care un stat membru a optat pentru un regim de sancțiuni special, acesta este obligat să îl aplice în conformitate cu cerințele dreptului Uniunii.

74.

În special, potrivit Curții, în cazul în care un stat membru alege să sancționeze încălcarea interzicerii discriminării prin acordarea unei indemnizații, pentru a asigura eficiența și efectul descurajator al acesteia, indemnizația trebuie să fie, în orice caz, adecvată în raport cu prejudiciile suferite și trebuie să depășească, așadar, o indemnizație pur simbolică ( 25 ). Instanța națională are sarcina ca, în limitele de apreciere conferite de dreptul național, să interpreteze și să aplice legea adoptată pentru punerea în aplicare a directivei în conformitate cu exigențele dreptului Uniunii ( 26 ).

75.

Având în vedere aceste elemente, trebuie subliniat că articolul 26 alineatul (2) din Legea privind egalitatea de tratament, care, astfel cum s‑a confirmat în cadrul ședinței, transpune în dreptul austriac articolul 17 din Directiva 2000/78, prevede, în favoarea lucrătorului discriminat, un drept la plata de către angajator a diferenței salariale consecutive unei discriminări, precum și o indemnizație pentru prejudiciul moral suferit.

76.

Dreptul la plata diferenței salariale consecutive unei discriminări pe motive de vârstă este prevăzut, așadar, în mod expres de legislația austriacă care transpune Directiva 2000/78, astfel încât nu înțelegem cum, în cadrul litigiului principal, angajatorul ar putea să o eludeze. În plus, articolul 26 alineatul (2) din Legea privind egalitatea de tratament prevede de asemenea că un lucrător precum domnul Starjakob poate pretinde o indemnizație pentru prejudiciul moral suferit.

77.

Este evident că plata în favoarea domnului Starjakob a diferenței salariale pe care acesta o solicită implică cooperarea sa. Astfel, deși, în opinia noastră, nu i se poate solicita acestuia să colaboreze, furnizând dovezile referitoare la perioadele de vechime în muncă realizate anterior împlinirii vârstei de 18 ani, la un nou sistem care menține, după cum am văzut, o discriminare pe motive de vârstă, el este, în schimb, obligat să comunice astfel de dovezi instanței de trimitere.

78.

Trebuie să examinăm în prezent cea de a șasea și cea de a șaptea întrebare referitoare la compatibilitatea cu dreptul Uniunii a termenelor de prescripție prevăzute de dreptul austriac.

79.

Trebuie să se distingă între două termene de prescripție.

80.

Pe de o parte, reglementarea austriacă supune unui termen de prescripție de treizeci de ani dreptul unui salariat de a solicita o reevaluare a perioadelor de vechime în muncă care trebuie luate în calcul în vederea stabilirii datei de referință pentru promovare ( 27 ). Din dosar reiese că cererea domnului Starjakob nu este afectată de acest termen de prescripție de treizeci de ani.

81.

Pe de altă parte, dreptul austriac supune creanțele salariale consecutive unei discriminări unui termen de prescripție de trei ani ( 28 ).

82.

Potrivit jurisprudenței constante, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru sarcina de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale ale acțiunilor destinate să asigure protecția drepturilor conferite justițiabililor în temeiul dreptului Uniunii, cu condiția ca aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) ( 29 ).

83.

Prin intermediul celei de a șasea întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, Curții să se pronunțe asupra aspectului dacă dreptul Uniunii, în special principiul efectivității, presupune că termenul de prescriere a drepturilor izvorâte din dreptul Uniunii începe să curgă abia de la data pronunțării unei hotărâri a Curții în care se clarifică situația juridică.

84.

Răspunsul la această întrebare decurge din Hotărârea Pohl ( 30 ), în care Curtea a declarat, în ceea ce privește termenul de prescripție de treizeci ani, că dreptul Uniunii, în special principiul efectivității, nu se opune unei reglementări naționale care supune unui astfel de termen, care începe să curgă de la încheierea convenției pe baza căreia a fost stabilită data de referință pentru promovare sau de la momentul încadrării într‑o treaptă de salarizare eronată, dreptul unui salariat de a solicita o reevaluare a perioadelor de vechime în muncă care trebuie să fie luate în calcul pentru stabilirea acestei date de referință.

85.

Pentru a ajunge la o astfel de concluzie, Curtea a precizat că data de la care începe să curgă termenul de prescripție intră, în principiu, sub incidența dreptului național și că eventuala constatare de către Curte a încălcării dreptului Uniunii nu are, în principiu, efect asupra acestei date ( 31 ). Curtea deduce de aici că data pronunțării Hotărârii Österreichischer Gewerkschaftsbund ( 32 ) și, respectiv, Hütter ( 33 ) nu aveau efect asupra datei de la care începe să curgă termenul de prescripție de treizeci ani și, prin urmare, erau irelevante pentru a aprecia respectarea, în cadrul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea Pohl ( 34 ), a principiului efectivității.

86.

O asemenea soluție poate fi extinsă, în opinia noastră, la termenul de prescripție de trei ani la care sunt supuse creanțele salariale consecutive unei discriminări. Dreptul Uniunii nu impune, așadar, nicidecum ca aplicarea acestui termen să depindă de data pronunțării Hotărârii Hütter ( 35 ), și anume 18 iunie 2009.

87.

În aceste condiții, în temeiul principiului autonomiei procedurale, legiuitorul austriac era liber să țină seama, astfel cum a procedat la articolul 53a alineatul (5) din BBG, de data pronunțării Hotărârii Hütter ( 36 ) pentru a reglementa o suspendare a termenului de prescripție de trei ani.

88.

În sfârșit, prin intermediul celei de a șaptea întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe asupra aspectului dacă principiul echivalenței impune extinderea suspendării, prevăzută la articolul 53a alineatul (5) din BBG, a termenului de prescripție aplicabil creanțelor salariale care decurg din stabilirea unei noi date de referință pentru promovarea în cadrul noului sistem la acțiuni având ca obiect plata diferențelor salariale rezultate din vechiul sistem care constituie o discriminare pe motive de vârstă.

89.

Amintim că, în temeiul articolului 53a alineatul (5) din BBG, „[p]entru creanțele salariale rezultate din noua stabilire a datei de referință pentru promovare, perioada cuprinsă între 18 iunie 2009 și data publicării legii federale publicate în BGBl. I, 129/2011 nu intră în calculul termenului de prescripție de trei ani”.

90.

În temeiul supremației dreptului Uniunii, instanța națională este obligată numai să înlăture dispozițiile de drept național care sunt contrare dreptului Uniunii. În cazul în care, astfel cum am văzut, dispozițiile articolului 53a din BBG care au ca efect menținerea discriminării pe motive de vârstă trebuie înlăturate de instanța națională, nu aceasta este situația dispozițiilor care, precum articolul 53a alineatul (5) din BBG, sunt conforme cu dreptul Uniunii. Această dispoziție a noului sistem este deci, în opinia noastră, pe deplin aplicabilă în cadrul litigiului principal.

91.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem să se răspundă la întrebările preliminare adresate de Oberster Gerichtshof după cum urmează:

„Articolul 2 și articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei măsuri naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia lucrătorii care au realizat perioade de vechime în muncă anterior împlinirii vârstei de 18 ani pot valorifica aceste perioade în schimbul unei prelungiri de un an a perioadei necesare pentru promovarea în fiecare dintre primele trei trepte de salarizare, în timp ce o astfel de prelungire nu este aplicată, în practică, lucrătorilor care au realizat după împlinirea vârstei de 18 ani toate perioadele de vechime în muncă care pot fi luate în calcul.

Atât timp cât nu va fi fost instituit un sistem care să suprime discriminarea pe motive de vârstă într‑un mod conform cu prevederile Directivei 2000/78, instanța națională este obligată să înlăture orice dispoziție națională discriminatorie, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia de către legiuitorul național și să aplice membrilor grupului defavorizat același sistem ca cel de care beneficiază persoanele din cealaltă categorie.

Revine instanței naționale obligația de a aplica într‑o situație precum cea din cauza principală legislația națională care transpune în dreptul național Directiva 2000/78 și în special dispozițiile acestei legislații care transpun articolul 17 din această directivă.

Dreptul Uniunii nu se opune nici aplicării unui termen de prescripție de trei ani în cazul creanțelor salariale consecutive unei discriminări pe motive de vârstă, nici împrejurării ca legiuitorul național să decidă să suspende acest termen pentru perioada cuprinsă între 18 iunie 2009, data pronunțării Hotărârii Hütter (C‑88/08, EU:C:2009:381), și data publicării legislației naționale care prevede luarea în calcul a perioadelor de vechime în muncă realizate anterior împlinirii vârstei de 18 ani.”