—

pentru guvernul olandez, de M. de Ree și de C. Wissels, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul ceh, de M. Smolek, în calitate de agent;

—

pentru guvernul german, de T. Henze, de J. Möller și de J. Kemper, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și de M. Szpunar, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, de D. Tavares și de A. Cunha, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de A. Nijenhuis și de R. Vasileva, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 alineatul (2) litera (h) și a articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 345, p. 64, Ediție specială, 06/vol. 7, p. 23), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/11/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2008 (JO L 76, p. 37, denumită în continuare „Directiva «prospect»”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Almer Beheer BV și Daedalus Holding BV (denumite în continuare „Almer Beheer și alții”), pe de o parte, și Van den Dungen Vastgoed BV și Oosterhout II BVBA (denumite în continuare „Van den Dungen și alții”), pe de altă parte, cu privire la cererea formulată de Almer Beheer și alții prin care se solicită ca vânzarea silită a valorilor mobiliare pe care le dețin să fie supusă obligației de publicare a unui prospect.

3

Considerentele (10), (18) și (19) ale Directivei „prospect” au următorul cuprins:

[…]

4

Articolul 1 alineatele (1) și (2) din această directivă prevede:

„(1)   Prezenta directivă are ca obiect armonizarea prevederilor privind întocmirea, aprobarea și difuzarea prospectului care urmează să fie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționarea pe piața reglementată situată sau operând pe teritoriul unui stat membru.

(2)   Prezenta directivă nu se aplică:

[…]

[…]”

5

Articolul 2 alineatul (1) litera (d) din directiva menționată are următorul cuprins:

„În sensul prezentei directive se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]”

6

Articolul 3 alineatul (1) din aceeași directivă prevede:

„Statele membre nu autorizează nicio ofertă publică de valori mobiliare pe teritoriul lor fără publicarea prealabilă a unui prospect.”

7

Articolul 5 alineatul (1) din Directiva „prospect” prevede:

„Fără a aduce atingere articolului 8 alineatul (2), prospectul conține toate informațiile care, ținând seama de natura specifică a emitentului și a valorilor mobiliare oferite public sau admise la tranzacționarea pe o piață reglementată, sunt informații necesare pentru a permite investitorilor să evalueze în cunoștință de cauză patrimoniul, situația financiară, rezultatele și perspectivele emitentului și ale eventualilor garanți, precum și taxele aferente acestor valori mobiliare. Aceste informații se prezintă sub o formă ușor de analizat și de înțeles.”

8

Potrivit articolului 13 alineatul (1) de această directivă:

„Niciun prospect nu se publică înainte de a fi aprobat de către autoritatea competentă a statului membru de origine.”

9

Directiva „prospect” a fost modificată prin Directiva 2010/73/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 (JO L 327, p. 1), care a intrat în vigoare la 31 decembrie 2010. Ținând seama de data faptelor care privesc cauza principală, Directiva „prospect” rămâne aplicabilă ratione temporis acestora.

10

Directiva „prospect” a fost transpusă în dreptul olandez prin Legea din 28 septembrie 2006 privind supravegherea financiară (Wet op het financieel toezicht, denumită în continuare „Wft”).

11

Articolul 5:2 din Wft prevede:

„În Țările de Jos, este interzisă oferta publică de valori mobiliare sau admiterea acestor valori la tranzacționare pe o piață reglementată care se situează sau care operează pe teritoriul olandez, cu excepția cazului în care se publică un prospect cu privire la ofertă sau la admitere aprobat de Autoritatea de Supraveghere a Pieței de Capital sau de o altă autoritate de supraveghere din alt stat membru.”

12

Almer Beheer și alții și Van den Dungen și alții au încheiat, la 16 iulie 2003, un acord conform căruia urmau să efectueze – în schimbul unui preț de vânzare – transferul acțiunilor deținute de acestea în alte societăți către Global Hail Group BV (denumit în continuare „grupul Hail”).

13

În executarea acestui acord, a fost înființată societatea Stichting Administratiekantoor Global Hail (denumită în continuare „STAK”) și toate acțiunile grupului Hail au fost plasate în aceasta.

14

Almer Beheer și alții sunt deținătorii certificatelor de acțiuni ale grupului Hail emise de STAK.

15

Ca urmare a dezacordurilor dintre părți în cadrul executării acordului menționat, Gerechtshof ’s‑Hertogenbosch (Curtea de apel din ’s‑Hertogenbosch), prin hotărârea din 30 noiembrie 2010, a obligat Almer Beheer și alții la plata sumei de 500000 de euro către Van den Dungen și alții. Această plată constituia un avans din prețul de vânzare al acțiunilor a patru societăți cesionate grupului Hail.

16

În vederea garantării acestei plăți, la data de 11 decembrie 2009, Van den Dungen și alții au pus sub sechestru certificatele de acțiuni deținute de Almer Beheer și alții și, ulterior, au solicitat Rechtbank Breda (Tribunalul din Breda) să dispună vânzarea și transferul certificatelor de acțiuni puse sub sechestru, precum și să stabilească termenul, modalitățile și condițiile în care ar trebui să aibă loc această vânzare.

17

La 27 decembrie 2010, această instanță a decis că vânzarea și transferul certificatelor de acțiuni trebuiau efectuate în termen de șase luni de un executor judecătoresc desemnat de Van den Dungen și alții în cadrul unei licitații publice anunțate prin publicarea unui anunț în două ziare naționale. Certificatele de acțiuni trebuiau vândute celui care oferea prețul cel mai mare, iar executorul judecătoresc, în cadrul licitației, avea obligația să se asigure că este vândut doar numărul de certificate de acțiuni necesar pentru a se obține suma de 500000 de euro, majorată cu cheltuielile de judecată, de instituire a sechestrului și de executare.

18

Rechtbank Breda a mai decis că obligația de publicare a unui prospect prevăzută la articolul 5:2 din Wft nu era aplicabilă vânzării acestor certificate de acțiuni, pentru motivul că obiectivul Wft nu era de a proteja persoanele care își asumă în mod conștient riscuri cu ocazia unei vânzări silite în scopul obținerii unui profit, ci doar investitorii și deponenții împotriva unor oferte dolosive, precum și împotriva informațiilor insuficiente și de a‑i preveni în legătură cu incompetența operatorilor.

19

Sesizată cu apelul formulat împotriva acestei decizii de Almer Beheer și alții, Gerechtshof ’s‑Hertogenbosch a confirmat‑o printr‑o hotărâre din 5 aprilie 2011.

20

Această hotărâre a făcut obiectul unui recurs declarat de Almer Beheer și alții la Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă din Țările de Jos).

21

Instanța de trimitere arată de la bun început că problema principală constă în a stabili dacă obligația de publicare a unui prospect este aplicabilă și vânzării silite a certificatelor de acțiuni în discuție în cauza cu care a fost sesizată.

22

În această privință, instanța menționată observă că, la momentul adoptării Directivei „prospect”, nu s‑a acordat nicio atenție situației speciale a vânzărilor silite de valori mobiliare. Or, o astfel de vânzare s‑ar caracteriza prin faptul că nu este vorba despre condiții de piață normale. Bunurile licitate nu ar fi vândute de proprietar sau de titularul în drept, ci de un creditor executant, adesea prin intermediul unui executor judecătoresc. Potrivit instanței menționate, într‑o astfel de situație, vânzătorul nu este răspunzător, în general, pentru riscurile și defectele bunului vândut care nu îi sunt cunoscute, iar cumpărătorul acceptă faptul că bunurile pot prezenta asemenea vicii, ceea ce implică, de regulă, prețuri considerabil mai mici decât cele obținute în urma unei vânzări obișnuite. În plus, acceptarea existenței unei obligații de publicare a unui prospect în cazul unei vânzări silite de valori mobiliare ar putea determina complicații practice considerabile în ceea ce privește în special pregătirea și costurile prospectului.

23

În aceste condiții, Hoge Raad der Nederlanden a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24

Prin intermediul acestei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 3 alineatul (1) din Directiva „prospect” trebuie interpretat în sensul că obligația de publicare a unui prospect anterior oricărei oferte publice de valori mobiliare este aplicabilă și în cazul unei vânzări silite de valori mobiliare.

25

Potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva „prospect”, statele membre nu autorizează nicio ofertă publică de valori mobiliare pe teritoriul lor fără publicarea prealabilă a unui prospect.

26

În ceea ce privește oferta publică de valori mobiliare, aceasta constă, potrivit articolului 2 alineatul (1) litera (d) din această directivă, într‑o comunicare adresată sub orice formă și prin orice mijloace unor persoane și care prezintă o informație suficientă asupra condițiilor ofertei, precum și a titlurilor care urmează să fie oferite, astfel încât să permită unui investitor să decidă cumpărarea acestor valori mobiliare.

27

În speță, din decizia de trimitere reiese că vânzarea silită în condițiile stabilite de Rechtbank Breda, în discuție în litigiul principal, este o vânzare la licitație publică, prin intermediul unui executor judecătoresc, după publicarea unui anunț în două ziare naționale, în cadrul căreia candidații își prezintă oferta în scris, iar valorile mobiliare sunt vândute celui care oferă prețul cel mai mare.

28

Ținând seama de definiția largă a noțiunii „ofertă publică de valori mobiliare” care figurează la articolul 2 alineatul (1) litera (d) din Directiva „prospect”, nu se poate exclude de la bun început ca o vânzare silită precum cea în discuție în cauza principală să poată intra în sfera acestei noțiuni.

29

Cu toate acestea, trebuie subliniat că în Directiva „prospect” nu se face nicio referire la vânzările silite de valori mobiliare, în special în dispozițiile care prevăd fie excluderea anumitor situații din domeniul său de aplicare, precum articolul 1 alineatul (2) din această directivă, fie derogări de la obligația de publicare a unui prospect precum articolul 3 alineatul (2) și articolul 4 alineatele (1) și (2) din directiva menționată.

30

În aceste condiții, este necesar să se examineze dacă obiectivele urmărite prin Directiva „prospect” impun ca vânzările silite de valori mobiliare să fie, de asemenea, subordonate normelor conținute în această directivă.

31

Din considerentele (10), (18) și (19) ale acestei directive reiese că aceasta are „ca obiect garantarea protecției investitorilor și eficacitatea pieței”, că informația completă privind valorile mobiliare „constituie un mod eficient de consolidare a încrederii publicului în [aceste valori], contribuind astfel la buna funcționare și dezvoltare a pieței în cauză” și că „trebuie introduse în toate statele membre garanții care vizează protejarea intereselor investitorilor efectivi și potențiali, pentru a permite respectivilor investitori să evalueze [riscurile pe care le implică investiția în valori mobiliare] și să ia astfel deciziile de investiții în deplină cunoștință de cauză”.

32

Pe de altă parte, în temeiul articolului 1 alineatul (1) din directiva menționată, aceasta are ca obiect armonizarea prevederilor privind întocmirea, aprobarea și difuzarea prospectului care urmează să fie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționarea pe piața reglementată care se situează sau operează pe teritoriul unui stat membru.

33

În consecință, protecția investitorilor și buna funcționare și dezvoltare a piețelor constituie nucleul fundamental al obiectivelor urmărite prin Directiva „prospect”. Astfel, ținând seama de aceste obiective, publicarea unui prospect urmărește, pe de o parte, să permită investitorilor să evalueze riscurile în legătură cu operațiunile de ofertă publică de valori mobiliare și de admitere la tranzacționare a acestor valori, astfel încât să le permită să ia o decizie în cunoștință de cauză, și, pe de altă parte, ca buna funcționare a piețelor în cauză să nu fie obstrucționată de nereguli.

34

Or, natura operațiunilor care stau la baza deciziei de a efectua o vânzare de valori mobiliare în cadrul unei proceduri de executare silită diferă în mod clar de natura celor menționate de Directiva „prospect”.

35

Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctul 61 din concluzii, vânzările silite de valori mobiliare sunt foarte diferite de orice situație normală de tranzacționare a unor astfel de titluri, fie pe o piață reglementată, fie în alte circumstanțe. Aceste valori mobiliare nu sunt vândute de emitent sau de deținător în cadrul vânzărilor silite, ci, fiind puse sub sechestru, sunt vândute la solicitarea unui terț și în temeiul unei dispoziții a unei instanțe jurisdicționale a statului membru în cauză doar pentru îndestularea unei creanțe.

36

În consecință, vânzările silite nu urmăresc participarea la o activitate economică pe piața valorilor mobiliare, ci se limitează la îndestularea drepturilor unui creditor urmăritor.

37

Pe de altă parte, caracteristicile speciale ale unei vânzări silite în raport cu cele ale unei vânzări clasice de valori mobiliare, al cărei scop este de a acumula capital pentru a permite investiții viitoare ale întreprinderii care emite valorile respective, se reflectă și la nivelul protecției investitorilor.

38

Astfel, publicarea unui prospect anterior ofertei publice de valori mobiliare are un rol decisiv în protejarea investitorilor, întrucât documentul menționat oferă acestora din urmă informații precise și complete cu privire la emitent care le permit, în principiu, să evalueze riscurile operațiunii.

39

În schimb, în cazul unei vânzări silite, cumpărătorii potențiali sunt informați că este vorba despre o vânzare al cărei singur obiectiv este plata unei datorii a titularului valorilor mobiliare în cauză și că aceasta se desfășoară în cadrul unei proceduri jurisdicționale. Aceasta implică faptul că persoana care efectuează operațiunile legate de vânzarea respectivelor valori mobiliare nu este titularul lor.

40

În plus, obligația de a publica un prospect anterior unei vânzări silite de valori mobiliare ar putea pune în discuție obiectivele procedurii de executare, printre care cel de a îndestula creditorul rapid și efectiv.

41

Astfel, îndeplinirea unei asemenea obligații nu numai că ar întârzia vânzarea silită și, în consecință, plata creditorului, dar ar genera și costuri legate de întocmirea prospectului, care ar trebui să fie deduse din suma obținută din această vânzare, fapt care ar putea limita șansele creditorului de a fi îndestulat.

42

În sfârșit, obligația publicării unui prospect ar putea determina dificultăți practice considerabile.

43

Astfel, dat fiind că cel care efectuează vânzarea valorilor mobiliare în cadrul unei proceduri de executare silită nu este titularul acestora, în cazul aplicării obligației de publicare a unui prospect s‑ar ridica problema, pe de o parte, cui îi revine sarcina pregătirii prospectului și, pe de altă parte, cine este răspunzător, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva „prospect”, pentru informațiile furnizate în acest document.

44

În orice caz, ținând seama de natura informațiilor care trebuie să figureze într‑un prospect, care sunt destinate să permită investitorilor, conform articolului 5 alineatul (1) din această directivă, să evalueze în cunoștință de cauză, printre altele, patrimoniul, situația financiară și rezultatele societății emitente, pregătirea unui astfel de document necesită colaborarea organelor de administrație ale acestei societăți. Or, nu este exclus ca, în contextul unei vânzări silite a valorilor mobiliare pe care le‑a emis, o eventuală lipsă a unei colaborări constructive din partea acestei societăți să fie de natură să ridice dificultăți la realizarea vânzării menționate.

45

Din cele de mai sus rezultă că o vânzare de valori mobiliare în cadrul unei proceduri de executare silită nu se înscrie în obiectivele urmărite prin Directiva „prospect” și, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare al acesteia.

46

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de afirmația Comisiei Europene potrivit căreia excluderea sistematică a vânzărilor silite de valori mobiliare din domeniul de aplicare al Directivei „prospect” ar cauza o discriminare în raport cu vânzările voluntare ale acestor valori întrucât investitorii respectivi nu ar beneficia de aceeași protecție.

47

Trebuie amintit astfel că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, principiul egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Glatzel, C‑356/12, EU:C:2014:350, punctul 43).

48

Or, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 33-36 din prezenta hotărâre, obiectivul urmărit prin vânzările de valori mobiliare în cadrul unei proceduri de executare silită este complet diferit de cele pe care le urmărește Directiva „prospect”.

49

În consecință, întrucât situația investitorilor care cumpără valori mobiliare în contextul unei vânzări silite nu este comparabilă cu cea a investitorilor care achiziționează astfel de valori în cadrul normal al unei oferte publice, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (d) din Directiva „prospect”, nu poate exista un tratament discriminatoriu al unora în raport cu ceilalți.

50

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 3 alineatul (1) din Directiva „prospect” trebuie interpretat în sensul că obligația de publicare a unui prospect anterior oricărei oferte publice de valori mobiliare nu este aplicabilă în cazul unei vânzări silite de valori mobiliare precum cea în discuție în cauza principală.

51

A doua întrebare preliminară a fost adresată de instanța de trimitere doar în ipoteza unui răspuns afirmativ la prima întrebare.

52

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu mai este necesar să se răspundă la cea de a doua întrebare.

53

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/11/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2008, trebuie interpretat în sensul că obligația de publicare a unui prospect anterior oricărei oferte publice de valori mobiliare nu este aplicabilă în cazul unei vânzări silite de valori mobiliare precum cea în discuție în cauza principală.