EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62012CA0218

Cauza C-218/12: Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 octombrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht Saarbrücken — Germania) — Lokman Emrek/Vlado Sabranovic [Regulamentul (CE) nr. 44/2001 — Articolul 15 alineatul (1) litera (c) — Competență în materia contractelor încheiate de consumatori — Limitare eventuală a acestei competențe la contractele încheiate la distanță — Legătură de cauzalitate între activitatea comercială sau profesională direcționată spre statul membru de domiciliu al consumatorului prin intermediul internetului și încheierea contractului]

JO C 367, 14.12.2013, p. 14–14 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

14.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 367/14


Hotărârea Curții (Camera a treia) din 17 octombrie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Landgericht Saarbrücken — Germania) — Lokman Emrek/Vlado Sabranovic

(Cauza C-218/12) (1)

(Regulamentul (CE) nr. 44/2001 - Articolul 15 alineatul (1) litera (c) - Competență în materia contractelor încheiate de consumatori - Limitare eventuală a acestei competențe la contractele încheiate la distanță - Legătură de cauzalitate între activitatea comercială sau profesională direcționată spre statul membru de domiciliu al consumatorului prin intermediul internetului și încheierea contractului)

2013/C 367/23

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landgericht Saarbrücken

Părțile din procedura principală

Reclamant: Lokman Emrek

Pârât: Vlado Sabranovic

Obiectul

Cerere de decizie preliminară — Landgericht Saarbrücken — Interpretarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74) — Competență în materia contractelor încheiate de consumatori — Situație în care un antreprenor dispune de un site internet „direcționat” către statul membru în care își are domiciliul consumatorul — Necesitatea unei legături de cauzalitate între această activitate și încheierea contractului de către consumator — Limitare eventuală a competenței în materia contractelor încheiate de consumatori la contractele la distanță

Dispozitivul

1.

Articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că nu impune existența unei legături de cauzalitate între mijlocul folosit pentru direcționarea activității comerciale sau profesionale spre statul membru de domiciliu al consumatorului, respectiv un site internet, și încheierea contractului cu acest consumator. Totuși, existența unei astfel de legături de cauzalitate constituie un indiciu al faptului că respectivul contract este aferent unei astfel de activități.


(1)  JO C 243, 11.8.2012.


Top