Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011CN0629

    Cauza C-629/11 P: Recurs introdus la 8 decembrie 2011 de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) pronunțate la 20 septembrie 2011 în cauza T-298/09, Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE/Comisia Europeană

    JO C 49, 18.2.2012, p. 17–17 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    18.2.2012   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 49/17


    Recurs introdus la 8 decembrie 2011 de Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) pronunțate la 20 septembrie 2011 în cauza T-298/09, Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE/Comisia Europeană

    (Cauza C-629/11 P)

    2012/C 49/28

    Limba de procedură: engleza

    Părțile

    Recurentă: Evropaïki Dynamiki — Proigmena Systimata Tilepikoinonion Pliroforikis kai Tilematikis AE (reprezentanți: N. Korogiannakis, M. Dermitzakis, avocați)

    Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

    Concluziile recurentei

    Recurenta solicită Curții:

    anularea hotărârii Tribunalului;

    să își exercite competența de fond și (1) să anuleze decizia DG EAC de a selecționa ofertele recurentei depuse în cadrul procedurii de atribuire EAC/01/2008 privind prestarea de servicii externe pentru programe educative (ESP-ISEP) (JO 2008/S 158-212752) pentru lotul nr. 1 (Dezvoltarea și întreținerea serviciilor informatice), precum și pentru lotul nr. 2 (Studierea și testarea sistemelor informatice și a serviciilor de formare și de asistență conexe), în calitate de al doilea contractant în cadrul mecanismului în cascadă, notificată recurentei prin două scrisori distincte datate 12 mai 2009; (2) să examineze cererea de despăgubiri introdusă în temeiul fostelor articole 225, 235 și 288 (CE) (devenite articolele 256, 268 și 340 TFUE) pentru prejudiciul suferit de aceasta din cauza procedurii de atribuire în cauză, evaluat la suma de 9 544 480 de euro (3 945 040 de euro pentru lotul nr. 1 și 5 599 440 de euro pentru lotul nr. 2);

    în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, pentru ca acesta să se pronunțe pe fond;

    obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în cadrul procedurii inițiale în fața Tribunalului.

    Motivele și principalele argumente

    1.

    Recurenta își întemeiază recursul pe un motiv unic întemeiat pe interpretarea eronată a articolului 100 alineatul(2) din Regulamentul financiar (1) și a articolului 149 alineatul (2) din normele de aplicare.

    2.

    Recurenta solicită anularea Hotărârii pronunțate în cauza T-298/09, întrucât Comisia nu a respectat termenele prevăzute de dispozițiile articolului 100 alineatul (2) din Regulamentul financiar și ale articolului 149 alineatul (2) din normele de aplicare, care reprezintă o normă fundamentală de procedură. În plus, informațiile limitate comunicate cu întârziere recurentei nu pot fi considerate în niciun caz suficiente și ca îndeplinind obligația de motivare, prevăzută la articolul 100 alineatul (2) din Regulamentul financiar, întrucât nu au motivat și nu au justificat în niciun mod evaluările respective și nu cuprind nicio informație privind caracteristicile și meritele respective ale ofertantului cel mai bine clasat.


    (1)  Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1).


    Top