24.9.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 282/14

1.

Întrebarea principală în prezenta cauză este dacă serviciile prestate de proprietari în temeiul unui contract de locațiune încheiat cu locatarii lor (denumite în continuare „serviciile”) ar trebui considerate drept un element al unei prestații unice de închiriere de imobile, scutită de la plata TVA-ului, fie pentru motivul că serviciile formează, în mod obiectiv, o prestație economică unică indivizibilă împreună cu locațiunea, fie pentru motivul că acestea sunt „accesorii” închirierii, care constituie prestația principală (denumită în continuare „prestația principală”). Pentru a răspunde la această întrebare și având în vedere Hotărârea Curții de Justiție pronunțată în cauza Tellmer (C-572/07), ce relevanță prezintă faptul că serviciile ar putea fi (dar de fapt nu sunt) prestate de alte persoane decât proprietarii deși, potrivit termenilor contractelor de locațiune în cauză, locatarii nu au avut altă opțiune decât de a accepta ca serviciile să fie prestate de proprietari?

2.

Pentru a stabili dacă există o prestație unică, prezintă relevanță faptul că neplata cheltuielilor de întreținere de către locatar dă proprietarului dreptul nu doar de a refuza să presteze serviciile, ci și de a rezilia contractul de locațiune încheiat cu locatarul?

3.

În ipoteza în care răspunsul la prima întrebare este în sensul relevanței aspectului că terții au posibilitatea de a presta servicii direct locatarului, acesta reprezintă doar un factor contributiv atunci când se stabilește dacă serviciile constituie o prestație economică unică indivizibilă — a cărei separare ar avea un caracter artificial — sau o prestație accesorie prestației principale ori reprezintă un factor determinant? În cazul în care este doar un factor contributiv sau nu prezintă deloc relevanță, ce alți factori sunt relevanți pentru a stabili dacă serviciile reprezintă o prestație accesorie? În special, în ce măsură este relevant aspectul că serviciile sunt prestate în spațiile care constituie obiectul închirierii sau în legătură cu acestea ori în alte părți ale imobilului?

4.

În ipoteza în care posibilitatea ca serviciile să fie prestate de terți prezintă relevanță, ceea ce este în mod special relevant este aspectul dacă serviciile ar putea fi prestate din punct de vedere juridic de terți, deși în practică ar fi dificil să se realizeze sau să se convină cu proprietarul acest lucru, ori posibilitatea practică sau practica comună referitoare la prestarea acestor servicii?

5.

Serviciile din prezenta cauză reprezintă o gamă de servicii care sunt prestate în schimbul unor cheltuieli de întreținere globale. În ipoteza în care unele dintre aceste servicii (de exemplu, serviciile de curățenie a părților comune, serviciile de securitate) nu fac parte dintr-o prestație economică unică indivizibilă sau trebuie considerate ca fiind accesorii prestației principale, dar alte servicii fac parte dintr-o prestație economică unică indivizibilă, ar fi corect ca, pentru a stabili care este procentul din chirie care trebuie impozitat în scopuri de TVA și care este procentul care nu trebuie impozitat în aceste scopuri, să se împartă costurile totale între diferitele servicii? În subsidiar, ar fi corect să se considere că serviciile prestate sunt atât de strâns legate între ele încât să formeze „o singură prestație economică indivizibilă, a cărei separare ar avea un caracter artificial”, fiind în sine o prestație unică separată de închirierea bunului imobil?