—

pentru domnul Hogan și alții, de G. Byrne, solicitor, de M. Collins, SC, și de C. Donnelly, BL;

—

pentru Minister for Social and Family Affairs, Ireland și Attorney General, de D. O’Hagan, în calitate de agent, asistat de B. Murray, BL, precum și de E. Carolan, BL;

—

pentru guvernul olandez, de J. Langer, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de G. Rozet și de J. Enegren, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolelor 1 și 8 din Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului (JO L 283, p. 36).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Hogan și alți foști lucrători salariați ai Waterford Crystal Ltd (denumită în continuare „Waterford Crystal”), pe de o parte, și Minister for Social and Family Affairs, Ireland și Attorney General, pe de altă parte, cu privire la transpunerea Directivei 2008/94.

3

Potrivit articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2008/94, aceasta se aplică creanțelor salariaților care izvorăsc din contracte de muncă sau raporturi de muncă încheiate cu angajatori care sunt în stare de insolvență în sensul articolului 2 alineatul (1) din această directivă.

4

Potrivit articolului 8 din directiva menționată, statele membre se asigură că sunt luate măsurile necesare în vederea protejării intereselor salariaților și ale persoanelor care au părăsit deja întreprinderea sau unitatea angajatorului la data la care a survenit insolvența acestuia, cu privire la drepturile dobândite sau pe cale de a fi dobândite la pensie pentru limită de vârstă, inclusiv pensiile de urmaș, în cadrul sistemelor suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere sau grup de întreprinderi existente în afara sistemelor naționale obligatorii de asigurări sociale.

5

În ceea ce privește pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale în Irlanda, din decizia de trimitere reiese că guvernul deține contribuțiile lucrătorilor și ale angajatorilor sub forma unui fond de asigurări sociale. Deși aceste cotizații sunt denumite „contribuții de asigurări sociale legate de remunerație” („Pay Related Social Insurance”), pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale este plătită independent de nivelul veniturilor lucrătorului pe durata carierei sale.

6

Pensia de bază se ridică la 230,30 euro pe săptămână și este plătită oricărei persoane care atinge vârsta de pensionare și care a plătit un anumit nivel de contribuții de asigurări sociale legate de remunerație pe durata carierei sale. Funcționarea sistemului legal de pensii nu depinde de drepturile pe care o persoană le-a dobândit în temeiul unui sistem de asigurări sociale la nivel de întreprindere, indiferent dacă este vorba despre un sistem cu prestații definite sau de un sistem cu contribuții definite.

7

În Irlanda, în cea mai mare parte a sistemelor suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere cu prestații definite, întrucât activele sistemelor de pensii sunt încredințate unor trustees, administratori de fonduri, care le dețin în beneficiul exclusiv al beneficiarilor sistemului în cauză, aceste active nu aparțin angajatorului și nu pot fi afectate satisfacerii colective a creanțelor creditorilor săi în cazul insolvenței acestuia.

8

Într-un astfel de sistem, lucrătorii salariați au dreptul la pensie numai cu condiția ca regimul lor să dispună de active suficiente. Protecția acestor active este asigurată prin recurgerea la un trust, ceea ce le separă de patrimoniul angajatorului.

9

În conformitate cu reglementarea națională, sistemele suplimentare de asigurări sociale sunt finanțate prin contribuții care provin în același timp de la angajator și de la lucrătorii salariați. Pentru aceștia din urmă, un procent fix din remunerația lor este plătit fondurilor de pensii, în timp ce angajatorii contribuie anual pentru a garanta că, pe termen lung, sistemul suplimentar de asigurări sociale dispune de un activ suficient pentru a face față obligațiilor sale.

10

Pentru a stabili cuantumul contribuției angajatorului, Legea din 1990 privind pensiile (Pensions Act, 1990), cu modificările ulterioare, impune actuarului să își efectueze calculele potrivit unei formule specifice denumite „standardul minim de finanțare” („Minimum Funding Standard”). În consecință, sistemele suplimentare de asigurări sociale sunt „cu costuri echilibrate”, angajatorul contribuind anual cu cuantumul necesar pentru a completa contribuțiile lucrătorilor pentru ca, pe termen lung, activul și pasivul să fie echilibrate.

11

Statutul fondului de pensii permite angajatorului să lichideze sistemele suplimentare de asigurări sociale în orice moment și, prin urmare, să pună capăt obligației sale de a contribui la acesta. Statutul menționat prevede că, în caz de lichidare a fondului ca urmare a deciziei angajatorului de a pune capăt obligațiilor sale, din cauza insolvenței acestuia sau din orice altă cauză, lucrătorii primesc o parte din activele fondului.

12

În Irlanda, un sistem suplimentar de asigurări sociale cu prestații definite poate ține seama de pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale. Un astfel de sistem este denumit „pensie complementară” („integrated pension”).

13

Instanța de trimitere precizează că singura măsură de drept național adoptată în mod expres pentru a transpune articolul 8 din Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității angajatorului (JO L 283, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 197), devenit articolul 8 din Directiva 2008/94, este articolul 7 din Legea din 1984 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului [Protection of Employees (Employers’ Insolvency) Act, 1984], care prevede că orice contribuție dedusă de angajator sau datorată de acesta în cele 12 luni care precedă survenirea insolvenței va fi plătită la sistemul suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere.

14

Reclamanții din litigiul principal sunt zece foști lucrători salariați ai Waterford Crystal, întreprindere specializată din 1947 în fabricarea de produse din cristal de foarte mare finețe, situată în orașul Waterford (Irlanda). Pentru opt dintre reclamanții din litigiul principal, data de pensionare era programată între anii 2011 și 2013, iar pentru ceilalți doi în anul 2019 și în anul 2022.

15

Pentru acești reclamanți, una dintre condițiile de angajare era să adere la unul dintre sistemele suplimentare de asigurări sociale cu prestații definite fondate de angajatorul lor, Waterford Crystal Limited Contributory Pension Scheme for Factory Employees sau Waterford Crystal Limited Contributory Pension Scheme for Staff, create în anul 1975 și, respectiv, în anul 1960 prin act constitutiv de trust.

16

Sistemele menționate prevedeau posibilitatea beneficiarilor care se pensionau la vârsta normală de a percepe o pensie pentru limită de vârstă care să aibă la bază ultima remunerație efectivă („actual final salary”) din care să fie scăzută pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale („State pension”). Odată efectuată această scădere („final pensionable salary”), două treimi din suma astfel obținută reprezintă pensia pentru limită de vârstă a sistemelor suplimentare de asigurări sociale în cauză.

17

La începutul anului 2009 a fost numit un administrator special pentru Waterford Crystal și s-a constatat că aceasta se afla în stare de insolvență. Sistemele suplimentare de asigurări sociale fondate de această societate au fost lichidate la 31 martie 2009, totalul activelor ridicându-se la 130 de milioane de euro, pasivul totalizând 240 de milioane de euro, iar deficitul reprezentând, prin urmare, aproximativ 110 milioane de euro.

18

Actuarul angajat de reclamanții din litigiul principal a apreciat că aceștia din urmă ar percepe între 18 % și 28 % din cuantumurile la care ar fi avut dreptul dacă ar fi primit valoarea actuală a drepturilor lor acumulate la pensia pentru limită de vârstă. Actuarul angajat de Ireland, care emite anumite critici cu privire la calculul respectiv, a apreciat că acest procent era cuprins între 16 % și 41 % și nu se apropia de limita de 49 % menționată de Curte în Hotărârea din 25 ianuarie 2007, Robins și alții (C-278/05, Rep., p. I-1053).

19

Reclamanții din litigiul principal au intentat, așadar, o acțiune în justiție, arătând că Ireland nu a transpus în mod corect articolul 8 din Directiva 2008/94, în lumina Hotărârii Robins și alții, citată anterior.

20

În schimb, Ireland susține că a adoptat, atât înainte de pronunțarea Hotărârii Robins și alții, citată anterior, cât și ulterior acesteia, numeroase măsuri importante destinate să protejeze interesele beneficiarilor sistemelor suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere.

21

High Court, întrucât apreciază că interpretarea dispozițiilor Directivei 2008/94 este necesară pentru a-și pronunța decizia, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

22

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Directiva 2008/94 trebuie interpretată în sensul că se aplică drepturilor foștilor lucrători la pensie pentru limită de vârstă de la un sistem suplimentar de asigurări sociale instituit de angajatorul lor.

23

În cadrul acestei întrebări, instanța de trimitere face trimitere la articolul 1 alineatul (1) din directiva menționată și precizează că, în dreptul irlandez, într-o astfel de situație, nu există niciun temei juridic care să permită respectivilor reclamanți să acționeze împotriva angajatorului lor.

24

În această privință, trebuie subliniat că, având în vedere obligația stabilită în sarcina reclamanților din litigiul principal, cu ocazia angajării, de a adera la un sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere instituit de angajatorul lor, drepturile lor la pensie pentru limită de vârstă în cadrul acestui sistem trebuie considerate ca rezultând din contractele sau din raporturile de muncă încheiate cu angajatorul în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2008/94.

25

În ceea ce privește articolul 8 din Directiva 2008/94, acesta stabilește o obligație specifică în sarcina statelor membre în favoarea lucrătorilor salariați. Statele membre își pot îndeplini această obligație prin diverse mijloace. Aceasta poate consta în a garanta fie că angajatorul este în măsură să facă față obligațiilor care decurg dintr-un sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere, fie că instituția pentru furnizarea de pensii ocupaționale, distinctă de angajator, are această capacitate.

26

Este cert că reclamanții din litigiul principal sunt foști lucrători salariați ai unei societăți care susțin că interesele lor în ceea ce privește drepturile lor dobândite la pensie pentru limită de vârstă de la un sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere nu erau protejate de Ireland în cazul insolvenței angajatorului lor.

27

În consecință, trebuie să se răspundă la prima întrebare că Directiva 2008/94 trebuie interpretată în sensul că se aplică drepturilor foștilor lucrători salariați la pensie pentru limită de vârstă de la un sistem suplimentar de asigurări sociale instituit de angajatorul lor.

28

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 8 din Directiva 2008/94 trebuie interpretat în sensul că, pentru a determina dacă un stat membru a executat obligația prevăzută la acest articol, prestațiile care constau în pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale pot fi luate în considerare.

29

Trebuie arătat că obiectivul articolului 8 din Directiva 2008/94 este de a garanta, în cazul în care survine insolvența angajatorului, protecția intereselor lucrătorilor în ceea ce privește drepturile lor la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemelor suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere. Această dispoziție indică ea însăși că se raportează exclusiv la sistemele suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere sau grup de întreprinderi, precizând că, în contextul acestei protecții, este vorba despre sisteme „existente în afara sistemelor naționale obligatorii de asigurări sociale”.

30

Dat fiind modul de redactare clar al articolului 8 din Directiva 2008/94, la aprecierea aspectului dacă un stat membru și-a îndeplinit obligația prevăzută la acest articol, prestațiile care constau în pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale nu pot fi luate în considerare.

31

Această constatare nu poate fi infirmată de existența unei reglementări cu privire la un sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere care, la momentul calculării pensiei pentru limită de vârstă din acest sistem, deduce prestațiile care constau în pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale din cuantumul ultimei remunerații efective care servește drept bază pentru acest calcul („actual final salary”).

32

Astfel, luarea în considerare a prestațiilor care constau în pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale în vederea aplicării articolului 8 din Directiva 2008/94 ar contraveni efectului util al protecției impuse de acest articol în cadrul sistemelor suplimentare de asigurări sociale la nivel de întreprindere.

33

În consecință, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 8 din Directiva 2008/94 trebuie interpretat în sensul că, pentru a stabili dacă un stat membru a executat obligația prevăzută la acest articol, prestațiile care constau în pensia din sistemul obligatoriu de asigurări sociale nu pot fi luate în considerare.

34

Dat fiind răspunsul oferit la a doua întrebare, a treia întrebare nu mai trebuie examinată.

35

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 8 din Directiva 2008/94 trebuie interpretat în sensul că, pentru ca acesta să se aplice, este suficient ca sistemul suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere să nu beneficieze de o finanțare suficientă la data la care angajatorul se află în stare de insolvență și ca, din cauza insolvenței, angajatorul să nu dispună de resursele necesare pentru a plăti la acest sistem contribuții suficiente pentru a permite plata integrală a prestațiilor datorate beneficiarilor sistemului respectiv sau dacă este necesar ca aceștia din urmă să dovedească existența altor factori care se află la originea pierderii drepturilor lor la pensie pentru limită de vârstă.

36

Trebuie să se constate că Directiva 2008/94 are ca obiect protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului. Aceasta nu tratează nicidecum cauzele care au provocat această insolvență.

37

În ceea ce privește finanțarea insuficientă a sistemului suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere, originea sa poate fi diversă, și anume, printre altele, neplata contribuțiilor de către angajator, evoluția defavorabilă a piețelor de capitaluri, administrarea defectuoasă a fondurilor sistemului sau norme prudențiale insuficient de riguroase.

38

Cu toate acestea, articolul 8 din Directiva 2008/94 nu face distincție între aceste cauze posibile, ci stabilește o obligație generală de protecție a intereselor lucrătorilor și lasă în grija statelor membre să definească, în conformitate cu dreptul Uniunii, în special cu Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 iunie 2003 privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (JO L 235, p. 10, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 219), metodele prin care îndeplinesc această obligație.

39

Astfel, pentru aplicarea articolului 8 din Directiva 2008/94, nu este necesară identificarea cauzelor care au condus la insolvența angajatorului, nici a celor care au provocat insuficiența finanțării sistemului suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere.

40

În consecință, trebuie să se răspundă la a patra întrebare că articolul 8 din Directiva 2008/94 trebuie interpretat în sensul că, pentru ca acesta să se aplice, este suficient ca sistemul suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere să nu beneficieze de o finanțare suficientă la data la care angajatorul se află în stare de insolvență și ca, din cauza insolvenței, angajatorul să nu dispună de resursele necesare pentru a plăti la acest sistem contribuții suficiente pentru a permite plata integrală a prestațiilor datorate beneficiarilor. Nu este necesar ca aceștia din urmă să dovedească existența altor factori care se află la originea pierderii drepturilor lor la pensie pentru limită de vârstă.

41

Prin intermediul celei de a cincea și al celei de a șasea întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Directiva 2008/94 trebuie interpretată în sensul că măsurile adoptate de Ireland în urma pronunțării Hotărârii Robins și alții, citată anterior, îndeplinesc obligațiile impuse de această directivă în ceea ce privește necesitățile unei dezvoltări economice și sociale echilibrate și dacă situația economică constituie o circumstanță excepțională care poate justifica un nivel de protecție redus al intereselor lucrătorilor în ceea ce privește drepturile lor la pensie pentru limită de vârstă în cadrul unui sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere.

42

În Hotărârea Robins și alții, citată anterior, Curtea, interpretând articolul 8 din Directiva 80/987, devenit articolul 8 din Directiva 2008/94, a recunoscut că statele membre beneficiază de o marjă largă de apreciere pentru a stabili atât mecanismul, cât și nivelul de protecție a drepturilor la pensie pentru limită de vârstă în cadrul unui sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere în caz de insolvență a angajatorului, care exclude o obligație de garantare integrală (Hotărârea Robins și alții, citată anterior, punctele 36 și 42-45).

43

Aceasta a considerat însă că dispozițiile de drept intern susceptibile să ducă la o garantare a prestațiilor dintr-un sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere limitată cel puțin la jumătate din drepturile care se cuveneau unui salariat nu răspunde definiției termenului „a proteja” utilizat la articolul 8 din Directiva 80/987 (Hotărârea Robins și alții, citată anterior, punctul 57).

44

Această apreciere ține seama de cerințele unei dezvoltări economice și sociale echilibrate, prin luarea în considerare, pe de o parte, a evoluției divergente și puțin previzibile a situației economice a statelor membre și, pe de altă parte, a necesității de a asigura lucrătorilor salariați o garanție minimă de protecție în caz de insolvență a angajatorului legată, de exemplu, de o evoluție defavorabilă a condițiilor economice.

45

În acest context, nu specificitățile măsurilor adoptate de un stat membru sunt cele care determină dacă acesta a executat în mod corect obligațiile prevăzute la articolul 8 din Directiva 2008/94, ci rezultatul care decurge din aplicarea acestor măsuri naționale.

46

Pe de altă parte, măsura menționată de instanța de trimitere, preluată la punctul 13 din prezenta hotărâre, nu pare, în lumina indicațiilor de la punctul 18 din prezenta hotărâre, a fi de natură să asigure nivelul minim de protecție impus de Hotărârea Robins și alții, citată anterior.

47

În consecință, trebuie să se răspundă la a cincea și la a șasea întrebare că Directiva 2008/94 trebuie interpretată în sensul că măsurile adoptate de Ireland în urma Hotărârii Robins și alții, citată anterior, nu îndeplinesc obligațiile impuse de această directivă și că situația economică a statului membru în cauză nu constituie o circumstanță excepțională care poate justifica un nivel de protecție redus al intereselor lucrătorilor în ceea ce privește drepturile lor la pensie pentru limită de vârstă în cadrul unui sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere.

48

Prin intermediul celei de a șaptea întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Directiva 2008/94 trebuie interpretată în sensul că faptul că măsurile adoptate de Ireland în urma Hotărârii Robins și alții, citată anterior, nu au avut ca rezultat să permită reclamanților din litigiul principal să perceapă mai mult de 49 % din valoarea drepturilor lor acumulate la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere constituie, în sine, o încălcare gravă a obligațiilor acestui stat membru.

49

Particularii vătămați au un drept la despăgubire de către un stat membru dacă sunt îndeplinite trei condiții, și anume ca norma de drept al Uniunii încălcată să aibă ca obiect conferirea de drepturi particularilor, încălcarea acestei norme să fie suficient de gravă și să existe o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligației și prejudiciul suferit de particulari (Hotărârea din 24 martie 2009, Danske Slagterier, C-445/06, Rep., p. I-2119, punctul 20, precum și Hotărârea din 9 decembrie 2010, Combinatie Spijker Infrabouw-De Jonge Konstruktie și alții, C-568/08, Rep., p. I-12655, punctul 87 și jurisprudența citată).

50

A șaptea întrebare privește a doua dintre aceste condiții.

51

De la pronunțarea Hotărârii Robins și alții, citată anterior, și anume la 25 ianuarie 2007, statele membre au fost avizate că transpunerea corectă a articolului 8 din Directiva 2008/94 necesită ca un lucrător să perceapă, în cazul insolvenței angajatorului său, cel puțin jumătate din pensia pentru limită de vârstă care decurge din drepturile la pensie acumulate pentru care a plătit contribuții în cadrul unui sistem suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere.

52

În aceste condiții, este necesar să se constate că, deși natura și întinderea obligației care revine statelor membre în temeiul articolului 8 din Directiva 2008/94, având ca obiect conferirea de drepturi particularilor, au fost clare și precise, cel târziu de la 25 ianuarie 2007, Ireland nu a trecut la executarea corectă a acestei obligații, ceea ce constituie o încălcare suficient de gravă a acestei norme de drept în cadrul unei eventuale examinări a răspunderii acestui stat membru pentru prejudiciile cauzate particularilor.

53

În consecință, trebuie să se răspundă la a șaptea întrebare că Directiva 2008/94 trebuie interpretată în sensul că faptul că măsurile adoptate de Ireland în urma Hotărârii Robins și alții, citată anterior, nu au avut ca rezultat să permită reclamanților din litigiul principal să perceapă mai mult de 49 % din valoarea drepturilor lor acumulate la pensie pentru limită de vârstă în cadrul sistemului suplimentar de asigurări sociale la nivel de întreprindere constituie, în sine, o încălcare gravă a obligațiilor acestui stat membru.

54

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: