4.12.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 328/25

—

Constatarea faptului că Regatul Spaniei nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 4 alineatul (1), al articolului 11, al articolului 13 alineatul (2), al articolului 14 alineatul (1) și al articolului 30 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2001 privind alocarea capacităților de infrastructură feroviară, tarifarea utilizării infrastructurii feroviare și certificarea în materie de siguranță (1) precum și în temeiul articolului 10 alineatul (7) din Directiva 91/440/CEE a Consiliului din 29 iulie 1991 privind dezvoltarea căilor ferate comunitare (2);

—

obligarea Regatul Spaniei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

articolul 4 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE, în măsura în cuantumul tarifelor impuse pentru utilizarea infrastructurii feroviare este „determinat” exclusiv de către autoritățile statale, atribuțiile „administratorului infrastructurii” (ADIF) fiind reduse la simpla colectare a taxelor;

2.

articolul 11 din Directiva 2001/14/CE, întrucât sistemul de tarifare stabilit de autoritățile spaniole nu prevede niciun stimulent în sensul criteriilor impuse în directivă;

3.

articolul 30 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE, întrucât legislația spaniolă nu oferă suficiente garanții pentru independența organismului de reglementare (Comitetul pentru Reglementare Feroviară) în raport cu ADIF (administratorul infrastructurii feroviare) și în raport cu RENFE-Operadora (o întreprindere feroviară din subordinea Ministerului Dezvoltării);

4.

articolul 10 alineatul (7) din Directiva 91/440/CEE, deoarece organismul de reglementare (Comitetul de Reglementare Feroviară) nu dispune de mijloacele necesare pentru a-și exercita funcția de supraveghere a concurenței pe piețele serviciilor feroviare pe care i-o încredințează articolul menționat;

5.

articolul 13 alineatul (2) și articolul 14 alineatul (1) din Directiva 2001/14/CE, în măsura în care legislația spaniolă impune o serie de criterii discriminatorii pentru atribuirea capacităților de infrastructură feroviară; aceste criterii pot duce, în realitate, la atribuirea unor trase pe durată mai mare decât maximul corespunzător unui grafic de circulație și nu sunt suficient de specifice.