1.

În cazul în care o instanță a unui stat membru deschide procedura principală de insolvență a unui debitor, reținând că centrul intereselor sale principale se situează pe teritoriul acelui stat, Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (1) se opune ca acestă instanță să aplice o normă din dreptul său național care îi atribuie competența de a extinde procedura de insolvență în privința unei societăți al cărei sediu statutar se află într-un alt stat membru, exclusiv în temeiul constatării împrejurării că patrimoniul debitorului se confundă cu cel al societății respective?

2.

În cazul în care acțiunea referitoare la extinderea procedurii de insolvență trebuie să fie considerată drept procedură de insolvență nouă, condiționată, pentru ca instanța din statul membru inițial sesizată să poată să o soluționeze, de demonstrarea împrejurării că societatea vizată de extindere are în acest stat membru centrul intereselor sale principale, această demonstrație poate decurge exclusiv din constatarea împrejurării că patrimoniul debitorului se confundă cu cel al societății respective?