—

pentru Trade Agency Ltd, de V. Tihonovs, zvērināts advokāts;

—

pentru Seramico Investments Ltd, de J. Salims, zvērināts advokāts;

—

pentru guvernul leton, de M. Borkoveca și de A. Nikolajeva, precum și de I. Kalniņš, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de J. Kemper, în calitate de agenți;

—

pentru Irlanda, de D. O’Hagan, în calitate de agent, asistat de A. Collins, SC;

—

pentru guvernul francez, de G. de Bergues, precum și de B. Beaupère-Manokha și de N. Rouam, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de P. Gentili, avvocato dello Stato;

—

pentru guvernul lituanian, de D. Kriaučiūnas și de R. Krasuckaitė, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul olandez, de C. M. Wissels și de B. Koopman, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul polonez, de M. Szpunar și de M. Arciszewski, precum și de B. Czech, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes, în calitate de agent;

—

pentru guvernul Regatului Unit, de S. Hathaway, în calitate de agent, asistat de A. Henshaw, barrister;

—

pentru Comisia Europeană, de A.-M. Rouchaud-Joët și de A. Sauka, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 34 punctele 1 și 2 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Trade Agency Ltd (denumită în continuare „Trade Agency”), pe de o parte, și Seramico Investments Ltd (denumită în continuare „Seramico”), pe de altă parte, având ca obiect recunoașterea și executarea, în Letonia și în temeiul Regulamentului nr. 44/2001, a unei hotărâri pronunțate în lipsă de High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division (Regatul Unit).

3

Considerentele (16)-(18) ale Regulamentului nr. 44/2001 prevăd:

4

Articolul 34 punctele 1 și 2 din acest regulament prevede:

„O hotărâre nu este recunoscută:

5

Articolul 35 din regulamentul menționat prevede:

„(1)   De asemenea, o hotărâre nu este recunoscută dacă sunt nesocotite dispozițiile din secțiunile 3, 4 și 6 din capitolul II sau într-unul din cazurile prevăzute la articolul 72.

(2)   La verificarea temeiurilor de competență prevăzute în alineatul precedent, autoritatea solicitată este legată de constatările de fapt pe baza cărora instanța din statul membru de origine și-a întemeiat competența.

(3)   Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), competența instanței din statul membru de origine nu poate fi revizuită. Criteriul ordinii publice prevăzut la articolul 34 punctul 1 nu poate fi aplicat normelor în materie de competență.”

6

Articolul 36 din același regulament prevede:

„Hotărârea străină nu poate face în nicio situație obiectul unei revizuiri pe fond.”

7

Articolul 41 din Regulamentul nr. 44/2001 are următorul cuprins:

„Hotărârea este declarată executorie imediat după îndeplinirea formalităților prevăzute la articolul 53, fără nicio examinare în temeiul articolelor 34 și 35. Partea împotriva căreia se solicită executarea nu poate, în această fază a procedurii, formula apărări.”

8

Articolul 42 din acest regulament prevede:

„(1)   Hotărârea privind cererea de încuviințare a executării este adusă de îndată la cunoștința reclamantului în conformitate cu procedura prevăzută de legislația statului membru solicitat.

(2)   Hotărârea de încuviințare a executării este notificată sau comunicată părții împotriva căreia se solicită executarea, în cazul în care aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată părții în cauză.”

9

Articolul 43 din același regulament prevede:

„(1)   Oricare dintre părți poate introduce o acțiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviințare a executării.

(2)   Acțiunea se introduce la instanța indicată în lista din anexa III.

(3)   Acțiunea este examinată în conformitate cu normele care reglementează procedura contradictorie.

(4)   Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea nu se înfățișează în fața instanței sesizate cu acțiunea intentată de reclamant, se aplică dispozițiile articolului 26 alineatele (2)-(4) chiar și în cazul în care partea împotriva căreia se solicită executarea nu are domiciliul într-unul dintre statele membre.

(5)   Acțiunea împotriva hotărârii de încuviințare a executării se introduce în termen de o lună de la data comunicării acesteia. Dacă partea împotriva căreia se solicită executarea are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel în care s-a pronunțat hotărârea de încuviințare a executării, termenul pentru depunerea acțiunii este de două luni și începe să curgă de la data comunicării care a fost efectuată fie persoanei respective, fie la domiciliul acesteia. Acest termen nu poate fi prelungit pe motiv de distanță.”

10

Articolul 45 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede:

„(1)   Instanța sesizată cu acțiunea prevăzută la articolul 43 sau 44 nu poate refuza sau revoca o hotărâre de încuviințare a executării decât pentru unul dintre motivele prevăzute la articolele 34 și 35. Instanța se pronunță în termen scurt.

(2)   Hotărârea pronunțată în străinătate nu poate fi revizuită pe fond în nicio situație.”

11

Articolul 54 din regulamentul menționat are următorul cuprins:

„Instanța sau autoritatea competentă din statul membru în care s-a pronunțat hotărârea eliberează, la cererea oricăreia dintre părțile interesate, un certificat conform modelului din anexa V la prezentul regulament.”

12

Articolul 55 din același regulament prevede:

„(1)   În cazul neprezentării certificatului prevăzut la articolul 54, instanța sau autoritatea competentă poate să fixeze un termen pentru prezentarea acestuia sau să accepte un document echivalent sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informații, să se dispenseze de prezentarea acestui document.

(2)   La cererea instanței sau a autorității competente, se prezintă traducerea documentelor. Traducerea este certificată de o persoană autorizată în acest sens într-unul dintre statele membre.”

13

Anexa V la Regulamentul nr. 44/2001 prevede, la punctul 4.4., că certificatul întocmit de instanțele din statul membru în care a fost pronunțată o hotărâre indică „[d]ata notificării sau [a] comunicării actului de sesizare a instanței în cazul în care hotărârea a fost pronunțată în lipsă”.

14

Seramico a introdus o acțiune la High Court prin care se urmărea obligarea Trade Agency și a Hill Market Management LLP la plata sumei de 289122,10 GBP.

15

Astfel cum reiese din dosar și conform informațiilor furnizate de High Court, actul de sesizare cu privire la această acțiune fusese notificat pârâtelor la 10 septembrie 2009.

16

Cu toate acestea, întrucât Trade Agency nu a depus niciun memoriu în apărare, High Court a pronunțat, la 8 octombrie 2009, o hotărâre în lipsă prin care societatea menționată a căzut în pretenții, motivând hotărârea după cum urmează: „Nu ați răspuns la cererea introductivă care v-a fost notificată. Pentru acest motiv, sunteți obligată la plata către reclamantă a sumei de 289122,10 GBP, reprezentând creanța majorată cu dobânzile acumulate până la data hotărârii, precum și a sumei de 130 GBP, reprezentând cheltuieli de judecată. Sunteți obligată să plătiți reclamantei în total suma de 293582,98 GBP”.

17

La 28 octombrie 2009, Seramico a sesizat Rigās pilsētas Ziemeļu rajona tiesa (Tribunalul Districtual Nord al orașului Riga) (Letonia) cu o cerere prin care se urmărea recunoașterea și executarea în Letonia a hotărârii pronunțate de High Court. La această cerere era anexată o copie a hotărârii menționate, care era însoțită de certificatul întocmit conform articolului 54 din Regulamentul nr. 44/2001 (denumit în continuare „certificatul”).

18

Rīgas pilsētas Ziemeļu rajona tiesa a admis cererea menționată printr-o hotărâre pronunțată la 5 noiembrie 2009.

19

La 3 martie 2010, Rīgas apgabaltiesas Civilietu tiesas koleģija (Colegiul pentru cauzele civile din cadrul Tribunalului Regional din Riga) (Letonia) a respins calea de atac formulată de Trade Agency împotriva acestei hotărâri.

20

Prin urmare, această societate a formulat o cale de atac la Augstākās tiesas Senāts [Senatul Curții Supreme (instanță de casare)], susținând că cererea privind recunoașterea și executarea în Letonia a hotărârii pronunțate de High Court trebuia să fie respinsă, pe de o parte, pentru motivul că dreptul la apărare fusese încălcat în cursul procedurii desfășurate în Regatul Unit, întrucât nu fusese informată cu privire la acțiunea în justiție introdusă la High Court of Justice, și, pe de altă parte, pentru motivul că hotărârea pronunțată de această din urmă instanță era vădit contrară ordinii publice letone, în măsura în care nu era motivată în niciun mod.

21

În această privință, Augstākās tiesas Senāts a subliniat, în primul rând, că, desigur, având în vedere ratio a articolului 54 din Regulamentul nr. 44/2001, rezulta că, în cazul în care o hotărâre străină este însoțită de certificat, instanța sesizată cu cererea de executare ar trebui să se limiteze, ținând seama în special de principiul încrederii reciproce în administrarea justiției menționat în considerentele (16) și (17) ale regulamentului menționat, să facă referire la informațiile care figurează în acest certificat în ceea ce privește notificarea pârâtului, fără a solicita alte dovezi.

22

Cu toate acestea, făcând referire la Hotărârea din 14 decembrie 2006, ASML (C-283/05, Rec., p. I-12041, punctul 29), această instanță subliniază că o astfel de concluzie pare a fi contrară jurisprudenței Curții în care s-a recunoscut, în raport cu sistemul instituit prin Regulamentul nr. 44/2001, că dreptul la apărare al pârâtului judecat în lipsă este asigurat printr-un dublu control, efectuat de asemenea de instanța sesizată cu cererea de recunoaștere sau de executare a hotărârii străine.

23

În ceea ce privește, în al doilea rând, încălcarea ordinii publice letone, Augstākās tiesas Senāts a constatat existența unui raport între aceasta și drepturile fundamentale protejate fie de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”), fie de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

24

În special, întrucât articolul 6 alineatul (1) din CEDO, căruia îi corespunde articolul 47 din cartă, a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că impune instanțelor naționale obligația de a indica în hotărârile lor motivele pentru care acestea din urmă au fost pronunțate, instanța de trimitere consideră că ar trebui să fie posibil, în sensul articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, să se refuze recunoașterea unei hotărâri străine care încalcă o astfel de obligație. Cu toate acestea, ar subzista incertitudini cu privire la problema dacă o hotărâre, precum cea din acțiunea principală, care nu cuprinde niciun argument cu privire la temeinicia cererii este efectiv contrară articolului 47 menționat.

25

În aceste condiții, Augstākās tiesas Senāts a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

26

Prin intermediul primei întrebări, Augstākās Tiesas Senāts solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, la care face trimitere articolul 45 alineatul (1) din acest regulament, coroborat cu considerentele (16) și (17) ale regulamentului menționat trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care pârâtul formulează o cale de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării unei hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă în statul membru de origine și însoțite de certificat, susținând că nu a primit notificarea actului de sesizare a instanței, instanța din statul membru solicitat, sesizată cu calea de atac respectivă, este competentă să verifice concordanța cu dovezile a informațiilor care figurează în certificatul menționat.

27

Pentru a răspunde la această întrebare, articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat nu numai în raport cu modul de redactare a acestei dispoziții, ci și cu sistemul instituit prin regulamentul menționat și cu obiectivele urmărite de acesta.

28

În ceea ce privește sistemul instituit prin regulamentul menționat, din considerentul (17) al acestuia din urmă reiese că procedura în temeiul căreia o hotărâre pronunțată într-un alt stat membru devine executorie în statul membru solicitat nu trebuie să includă decât un simplu control formal al documentelor necesare pentru încuviințarea executării în statul membru solicitat (a se vedea Hotărârea din 13 octombrie 2011, Prism Investments, C-139/10, Rep., p. I-9511, punctul 28).

29

Ca urmare a introducerii unei astfel de cereri, după cum rezultă din articolul 41 din Regulamentul nr. 44/2001, autoritățile statului membru solicitat trebuie, într-o primă etapă a procedurii, să se limiteze la verificarea îndeplinirii acestor formalități în vederea încuviințării executării acestei hotărâri. În consecință, în această fază a procedurii, autoritățile vizate nu pot efectua nicio verificare a elementelor de fapt și de drept ale cauzei soluționate prin hotărârea a cărei executare este solicitată (a se vedea Hotărârea Prism Investments, citată anterior, punctul 30).

30

În temeiul articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001, această hotărâre de încuviințare a executării trebuie să fie însă notificată sau comunicată părții împotriva căreia se solicită executarea, fiind însoțită, eventual, de hotărârea pronunțată în statul membru de origine în cazul în care aceasta nu a fost deja notificată sau comunicată părții în cauză.

31

Astfel, conform articolului 43 din Regulamentul nr. 44/2001, într-o a doua fază a procedurii, respectiva hotărâre de încuviințare a executării poate face obiectul unei căi de atac în justiție formulate de pârâtul în cauză. Motivele de contestare care pot fi invocate sunt enunțate expres, în mod exhaustiv, la articolele 34 și 35 din regulamentul menționat, la care face trimitere articolul 45 din acest regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea Prism Investments, citată anterior, punctele 32 și 33).

32

În ceea ce privește în special motivul menționat la articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, la care face trimitere articolul 45 alineatul (1) din acest din urmă regulament, trebuie constatat că el urmărește respectarea drepturilor pârâtului judecat în lipsă în cursul procedurii deschise în statul membru de origine cu ajutorul unui sistem de dublu control (a se vedea Hotărârea ASML, citată anterior, punctul 29). În temeiul acestui sistem, instanța din statul membru solicitat este obligată să refuze sau să revoce, în cazul formulării unei căi de atac, executarea unei hotărâri străine pronunțate într-o cauză judecată în lipsă dacă actul de sesizare a instanței sau un alt act echivalent nu a fost comunicat sau notificat, în timp util și într-o manieră care să îi permită să își pregătească apărarea, pârâtului judecat în lipsă, cu excepția cazului în care pârâtul nu a exercitat calea de atac împotriva acestei hotărâri în fața instanțelor din statul membru de origine, deși a avut posibilitatea să o facă.

33

Or, în acest context, este cert că problema dacă pârâtul respectiv a primit notificarea actului de sesizare a instanței constituie un element relevant al aprecierii globale, de fapt (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 1981, Klomps, 166/80, Rec., p. 1593, punctele 15 și 18), care trebuie efectuată de instanța din statul membru solicitat pentru a verifica dacă acest pârât a dispus de timpul necesar în scopul de a-și pregăti apărarea sau de a întreprinde demersurile necesare pentru a evita o hotărâre pronunțată într-o cauză judecată în lipsă.

34

Astfel, trebuie subliniat în acest caz că faptul că hotărârea străină este însoțită de certificat nu poate limita întinderea aprecierii care trebuie efectuată, în temeiul dublului control, de către instanța din statul membru solicitat, atât timp cât aceasta analizează motivul de contestare menționat la articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001.

35

Astfel, mai întâi, trebuie să se constate că, după cum a arătat avocatul general la punctul 31 din concluzii, nicio dispoziție a Regulamentului nr. 44/2001 nu interzice în mod expres instanței din statul membru solicitat să verifice exactitudinea informațiilor de fapt conținute în certificat, articolul 36 și articolul 45 alineatul (2) din acest regulament limitând interdicția privind revizuirea pe fond numai în privința hotărârii judecătorești pronunțate de o instanță din statul membru de origine.

36

În continuare, trebuie arătat, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 35 din concluzii, că, în măsura în care instanța sau autoritatea competentă să elibereze acest certificat nu corespunde în mod necesar celei care a pronunțat hotărârea a cărei executare este solicitată, aceleași informații nu pot prezenta decât un caracter pur indicativ, având o simplă valoare informativă. Acest lucru decurge de asemenea din caracterul doar eventual al prezentării certificatului menționat, în lipsa căruia, conform articolului 55 din Regulamentul nr. 44/2001, instanța din statul membru solicitat, competentă să pronunțe hotărârea de încuviințare a executării, poate să accepte un document echivalent sau, în cazul în care consideră că dispune de suficiente informații, să se dispenseze de solicitarea acestui document.

37

În sfârșit, astfel cum a subliniat și avocatul general la punctul 44 din concluzii, trebuie precizat că, după cum reiese din însuși modul de redactare a anexei V la regulamentul menționat, informațiile conținute în certificat se limitează la indicarea „[d]atei notificării sau comunicării actului de sesizare a instanței în cazul în care hotărârea a fost pronunțată în lipsă”, fără a face însă mențiune cu privire la alte indicații utile pentru a verifica dacă pârâtul a fost în măsură să se apere, cum ar fi, în special, modalitățile de comunicare și de notificare sau adresa acestuia din urmă.

38

În consecință, în cadrul analizei motivului de contestare prevăzut la articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, la care face trimitere articolul 45 alineatul (1) din acesta, instanța din statul membru solicitat este competentă să realizeze o apreciere autonomă a tuturor elementelor de probă și să verifice astfel, dacă este cazul, concordanța acestora cu informațiile care figurează în certificat, în vederea evaluării, în primul rând, a aspectului dacă pârâtul judecat în lipsă a primit comunicarea sau notificarea actului de sesizare a instanței și, în al doilea rând, a aspectului dacă această eventuală comunicare sau notificare a fost efectuată în timp util și într-o manieră care să îi permită să își pregătească apărarea.

39

Această concluzie este confirmată de obiectivele urmărite de Regulamentul nr. 44/2001.

40

Astfel, trebuie precizat în această privință că, după cum reiese din considerentele (16) și (17) ale regulamentului menționat, regimul recunoașterii și executării prevăzut de acest regulament se întemeiază pe încrederea reciprocă în administrarea justiției la nivelul Uniunii Europene. O astfel de încredere impune nu numai ca hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru să fie recunoscute de plin drept în alt stat membru, ci și ca procedura care vizează recunoașterea executării hotărârilor menționate în acest din urmă stat membru să fie eficientă și rapidă (a se vedea Hotărârea Prism Investments, citată anterior, punctul 27).

41

În acest context, funcția atribuită certificatului constă tocmai în a facilita adoptarea, într-o primă fază a procedurii, a hotărârii de încuviințare a executării hotărârii pronunțate în statul membru de origine, hotărârea fiind declarată executorie în mod aproape automat, astfel cum se menționează expres în considerentul (17) al Regulamentului nr. 44/2001.

42

Cu toate acestea, după cum reiese dintr-o jurisprudență constantă, obiectivul astfel urmărit nu poate fi atins prin subminarea, în orice mod, a dreptului la apărare (a se vedea în acest sens Hotărârea ASML, citată anterior, punctele 23 și 24, precum și jurisprudența citată).

43

Astfel, Curtea a statuat deja că din considerentele (16)-(18) ale Regulamentului nr. 44/2001 reiese în mod expres că sistemul de căi de atac pe care îl prevede împotriva recunoașterii sau a executării unei hotărâri urmărește să stabilească un echilibru just între, pe de o parte, încrederea reciprocă în administrarea justiției la nivelul Uniunii și, pe de altă parte, respectarea dreptului la apărare, care impune ca pârâtul să aibă posibilitatea, dacă este cazul, de a formula o acțiune, examinată cu respectarea procedurii contradictorialității, împotriva hotărârii de încuviințare a executării, în cazul în care consideră că unul dintre motivele de neexecutare este dovedit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 aprilie 2009, Apostolides, C-420/07, Rep., p. I-3571, punctul 73).

44

Or, tocmai în cadrul acestei a doua etape a procedurii deschise în statul membru solicitat, care se declanșează numai dacă pârâtul formulează o cale de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării, Regulamentul nr. 44/2001 a instituit, astfel cum s-a amintit la punctul 32 din prezenta hotărâre, un mecanism de dublu control care urmărește să asigure, în special, respectarea drepturilor pârâtului judecat în lipsă nu numai pe parcursul procedurii inițiale în statul membru de origine (a se vedea în acest sens Hotărârea ASML, citată anterior, punctul 30), ci și în cursul procedurii de executare în statul membru solicitat (a se vedea în acest sens Hotărârea ASML, citată anterior, punctul 31).

45

Astfel, faptul de a limita întinderea competenței de examinare de care instanța din statul membru solicitat dispune în cursul acestei etape pentru simplul motiv că certificatul a fost prezentat ar însemna lipsirea de orice efect util a controlului pe care această instanță trebuie să îl efectueze și, prin urmare, împiedicarea realizării obiectivului care constă în asigurarea respectării dreptului la apărare urmărit de regulamentul menționat și prevăzut în considerentul (18) al acestuia.

46

Având în vedere toate considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 34 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, la care face trimitere articolul 45 alineatul (1) din acest regulament, coroborat cu considerentele (16) și (17) ale regulamentului menționat trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care pârâtul formulează o cale de atac împotriva hotărârii de încuviințare a executării unei hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă în statul membru de origine și însoțite de certificat, susținând că nu a primit notificarea actului de sesizare a instanței, instanța din statul membru solicitat, sesizată cu calea de atac respectivă, este competentă să verifice concordanța cu dovezile a informațiilor care figurează în certificatul menționat.

47

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, la care face trimitere articolul 45 alineatul (1) din acesta, permite instanței din statul membru solicitat să refuze, în temeiul clauzei referitoare la ordinea publică, executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză judecată în lipsă și prin care se soluționează pe fond litigiul, în care nu se examinează nici obiectul și nici temeiurile acțiunii și care nu cuprinde niciun argument cu privire la temeinicia acesteia, pentru motivul că încalcă dreptul pârâtului la un proces echitabil prevăzut la articolul 47 din cartă.

48

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, întrucât articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat strict în măsura în care constituie un obstacol în calea realizării unuia dintre obiectivele fundamentale ale acestui regulament, recurgerea la clauza de ordine publică prevăzută la articolul 34 punctul 1 trebuie să aibă loc doar în cazuri excepționale (a se vedea în acest sens Hotărârea Apostolides, citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).

49

În acest context, astfel cum reiese dintr-o jurisprudență de asemenea constantă, deși, în principiu, statele membre rămân libere să determine, în temeiul rezervei înscrise la articolul 34 punctul 1 menționat, conform concepțiilor naționale, cerințele propriei ordini publice, limitele acestei noțiuni se stabilesc prin interpretarea respectivului regulament (a se vedea Hotărârea din 28 martie 2000, Krombach, C-7/98, Rec., p. I-1935, punctul 22, Hotărârea din 11 mai 2000, Renault, C-38/98, p. I-2973, punctul 27, și Hotărârea Apostolides, citată anterior, punctul 56). În consecință, competența Curții nu este cea de a determina conținutul conceptului de ordine publică a unui stat membru, ci mai degrabă cea de a controla limitele în cadrul cărora instanța dintr-un stat membru poate recurge la această noțiune pentru a nu recunoaște o hotărâre pronunțată în alt stat membru (a se vedea Hotărârile Krombach, punctul 23, Renault, punctul 28, și Apostolides, punctul 57, citate anterior).

50

În această privință, trebuie să se arate că, interzicând revizuirea pe fond a unei hotărâri străine, articolul 36 și articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001 nu permit instanței din statul membru solicitat să refuze recunoașterea sau executarea acestei hotărâri numai pentru motivul că ar exista o divergență între norma de drept aplicată de instanța din statul membru de origine și cea pe care ar fi aplicat-o instanța din statul membru solicitat dacă aceasta ar fi fost sesizată cu litigiul. În mod similar, instanța din statul membru solicitat nu poate controla exactitatea aprecierilor de drept sau de fapt ale instanței din statul membru de origine (a se vedea Hotărârile Krombach, punctul 36, Renault, punctul 29, și Apostolides, punctul 58, citate anterior).

51

Astfel, recurgerea la clauza de ordine publică prevăzută la articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 nu poate fi admisă decât în ipoteza în care recunoașterea sau executarea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru ar încălca în mod inacceptabil ordinea juridică a statului membru solicitat, întrucât ar aduce atingere unui principiu fundamental. Atingerea respectivă ar trebui să constituie o încălcare vădită a unei norme de drept considerată esențială în ordinea juridică a statului membru solicitat sau a unui drept recunoscut ca fundamental în această ordine juridică (a se vedea Hotărârile Krombach, punctul 37, Renault, punctul 30, și Apostolides, punctul 59, citate anterior).

52

În ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, la care face referire întrebarea adresată, trebuie amintit că acest drept rezultă din tradițiile constituționale comune statelor membre și a fost reafirmat la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, care corespunde, astfel cum reiese din explicațiile aferente acestui articol, articolului 6 alineatul (1) din CEDO (a se vedea Hotărârea din 22 decembrie 2010, DEB, C-279/09, Rep., p. I-13849, punctul 32).

53

Or, în această privință, Curtea a statuat că respectarea dreptului la un proces echitabil impune ca toate hotărârile judecătorești să fie motivate, lucru necesar pentru a permite pârâtului să înțeleagă motivele pentru care a căzut în pretenții și să exercite în mod util și efectiv o cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri (a se vedea în acest sens Hotărârea ASML, citată anterior, punctul 28).

54

Rezultă că o instanță a unui stat membru solicitat este îndreptățită să considere, în principiu, că o hotărâre pronunțată într-o cauză judecată în lipsă în care nu s-au examinat nici obiectul, nici temeiurile și nici temeinicia acțiunii constituie o limitare a unui drept fundamental în cadrul ordinii juridice a acestui stat membru.

55

În această privință, Curtea a statuat însă că drepturile fundamentale nu constituie prerogative absolute, ci pot permite restricții, cu condiția ca acestea din urmă să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de măsurile în cauză și să nu constituie, în raport cu scopul urmărit, o încălcare vădită și disproporționată a drepturilor astfel garantate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iunie 2006, Dokter și alții, C-28/05, Rec., p. I-5431, punctul 75, Hotărârea din 2 aprilie 2009, Gambazzi, C-394/07, Rep., p. I-2563, punctul 29, precum și Hotărârea din 18 martie 2010, Alassini, C-317/08-C-320/08, Rep., p. I-2213, punctul 63).

56

În speță, guvernul Regatului Unit a precizat că o hotărâre pronunțată într-o cauză judecată în lipsă, precum cea pronunțată de High Court în acțiunea principală, poate fi adoptată numai în cazul în care, pe de o parte, reclamantul notifică și depune cererea introductivă („claim form”), precum și o expunere detaliată a concluziilor („particulars of claim”) care conține o prezentare detaliată a motivelor de drept și a situației de fapt aflate la originea litigiului, la care se referă în mod implicit hotărârea însăși, iar, pe de altă parte, pârâtul, în pofida faptului că a fost informat corespunzător cerințelor legale cu privire la acțiunea în justiție îndreptată împotriva lui, nu prezintă un memoriu în apărare în termenul acordat sau nu își face cunoscută intenția de a-l prezenta.

57

În cadrul acestui sistem procedural, adoptarea unei astfel de hotărâri pronunțate într-o cauză judecată în lipsă are ca obiectiv garantarea unei desfășurări rapide, eficace și mai puțin costisitoare a procedurilor inițiate în vederea recuperării creanțelor necontestate, pentru a asigura o bună administrare a justiției.

58

Or, trebuie să se admită că un astfel de obiectiv este de natură, în sine, să justifice o restricție a dreptului la un proces echitabil, în măsura în care acest drept impune ca hotărârile judecătorești să fie motivate.

59

Astfel, revine totuși instanței de trimitere sarcina de a verifica, în raport cu împrejurările concrete din acțiunea principală, dacă restricția instituită prin sistemul procedural din Regatul Unit nu este vădit disproporționată în raport cu obiectivul urmărit (a se vedea în acest sens Hotărârea Gambazzi, citată anterior, punctul 34).

60

În această perspectivă, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat și avocatul general la punctul 83 din concluzii, că întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura hotărârii judecătorești în cauză și trebuie analizată, având în vedere procedura respectivă în ansamblul său și luând în considerare toate circumstanțele relevante, ținând seama de garanțiile procedurale de care este însoțită această hotărâre, pentru a verifica dacă acestea din urmă asigură persoanelor în cauză posibilitatea de a exercita în mod util și efectiv o cale de atac împotriva hotărârii menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2006, Eurofood IFSC, C-341/04, Rec., p. I-3813, punctul 66, și Hotărârea Gambazzi, citată anterior, punctele 40, 45 și 46).

61

Acest lucru implică în acțiunea principală faptul că instanța de trimitere poate aprecia, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 88 și 89 din concluzii, în special dacă și în ce măsură Trade Agency a avut cunoștință despre expunerea detaliată a concluziilor formulate de Seramico, precum și căile de atac pe care Trade Agency le-a avut la dispoziție după pronunțarea hotărârii menționate pentru a solicita modificarea sau retragerea acesteia.

62

Având în vedere toate considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare preliminară că articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, la care face trimitere articolul 45 alineatul (1) din acest regulament, trebuie interpretat în sensul că instanța din statul membru solicitat nu poate să refuze, în temeiul clauzei referitoare la ordinea publică, executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză judecată în lipsă și prin care se soluționează pe fond litigiul, în care nu se examinează nici obiectul și nici temeiurile acțiunii și care nu cuprinde niciun argument cu privire la temeinicia acesteia, cu excepția cazului în care această instanță reține, în urma unei aprecieri globale a procedurii și având în vedere ansamblul circumstanțelor relevante, că prin această hotărâre se aduce o atingere vădită și disproporționată dreptului pârâtului la un proces echitabil, prevăzut la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, din cauza imposibilității de a exercita în mod util și efectiv o cale de atac împotriva hotărârii respective.

63

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: