Acțiune introdusă la 18 decembrie 2007 — Comisia Comunităților Europene/Republica Italiană

(Cauza C-561/07)

(2008/C 64/32)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: J. Enegren și L. Pignataro, agenți)

Pârâtă: Republica Italiană

Concluziile reclamantei

Motivele și principalele argumente

Comisia consideră că dispozițiile Legii nr. 428/1990 (articolul 47 alineatele 5 și 6) încalcă Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (1), întrucât lucrătorii unei întreprinderi admiși la regimul „Cassa integrazione guadagni straordinaria” (Casa specială pentru compensare salarială, denumită în continuare „CIGS”) transferați la dobânditor pierd drepturile prevăzute de articolul 2112 din Codul civil, sub rezerva eventualelor garanții prevăzute prin acordul sindical („condiții mai favorabile”, menționate la articolul 47 alineatul 5).

Acest fapt înseamnă că lucrătorii unei întreprinderi admise la regimul CIGS din cauza unei situații de criză nu beneficiază, în cazul transferului întreprinderii, de garanțiile prevăzute de articolele 3 și 4 din directivă.

În ceea ce privește articolul 47 alineatul 6, acesta prevede că lucrătorii care nu sunt angajați de dobânditor, de locator sau de succesor au un drept de prioritate pentru angajările pe care aceștia din urmă le fac timp de un an de la data transferului sau pentru o perioadă mai lungă stabilită prin convențiile colective. Articolul 2112 din Codul civil nu este aplicabil în privința lucrătorilor menționați anterior care sunt angajați de dobânditor, de locator sau de succesor la un moment ulterior transferului de societate.

Guvernul italian nu a contestat analiza Comisiei în temeiul căreia lucrătorii întreprinderii admise la regimul CIGS din cauza situației de criză nu beneficiază, în cazul transferului de întreprindere, de garanțiile prevăzute de articolele 3 și 4 din directivă. Totuși, acesta a susținut că în cazul din speță ar fi aplicabil articolul 5 alineatul (3) din directivă.

Comisia a subliniat în acțiunea sa că, într-adevăr, dispoziția menționată permite, desigur, în cazul transferului de întreprinderi, atunci când înstrăinătorul este într-o criză economică gravă, schimbări ale condițiilor de muncă ale salariaților, cu scopul de a garanta încadrarea în muncă a acestora, asigurând supraviețuirea întreprinderii, unității sau a unei părți de întreprindere sau de unitate. Totuși, această dispoziție abilitează statul membru numai să permită înstrăinătorului și reprezentanților lucrătorilor să poată cădea de acord să schimbe condițiile de muncă în anumite împrejurări și nu să excludă, astfel cum face articolul 47 alineatele 5 și 6 din Legea nr. 428/90, aplicarea articolelor 3 și 4 din directivă.

(1)  JO L 82, 22.3.2001, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 20.