1

Prin recursul formulat, Comisia Comunităților Europene solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 6 septembrie 2006, Italia și Wam/Comisia (T-304/04 și T-316/04, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care acesta a anulat Decizia 2006/177/CE a Comisiei din privind ajutorul de stat C 4/2003 (ex NN 102/2002) pusă în aplicare de Italia în favoarea WAM SpA (JO 2006, L 63, p. 11, denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Articolul 2 din Legea nr. 394 din 29 iulie 1981 (GURI nr. 206 din ) privind măsurile de susținere a exporturilor italiene reprezintă temeiul legal potrivit căruia autoritățile italiene pot acorda finanțări subvenționate în favoarea întreprinderilor exportatoare în cadrul unor programe de intrare pe piață în statele terțe.

3

Wam SpA (denumită în continuare „Wam”) este o întreprindere italiană care concepe, produce și distribuie malaxoare industriale utilizate în principal în industria alimentară, chimică, farmaceutică și a mediului.

4

La 24 noiembrie 1995, autoritățile italiene au decis să acorde Wam un prim ajutor constând într-un împrumut cu dobândă redusă de 2281485000 LIT (aproximativ 1,18 milioane de euro), pentru punerea în aplicare a unor programe de intrare pe piață în Japonia, Coreea de Sud și în Taiwan. Din cauza crizei economice care a afectat semnificativ Coreea și Taiwan, proiectele nu au fost realizate în aceste țări. Wam a primit efectiv un împrumut de 1358505421 LIT (aproximativ 700000 de euro) pentru a ușura costurile structurilor permanente și costurile de promovare comercială în Extremul Orient.

5

La 9 noiembrie 2000, aceleași autorități au decis să acorde Wam un al doilea ajutor constând într-un alt împrumut cu dobândă redusă de 3603574689 LIT (aproximativ 1,8 milioane de euro). Programul finanțat prin acest împrumut trebuia executat în China de Wam împreună cu Wam Bulk Handling Machinery Shangai Co. Ltd, o întreprindere locală, controlată 100% de Wam.

6

În urma unei plângeri primite în 1999, Comisia a deschis o investigație privind ajutoarele de stat prezumate a fi acordate în favoarea Wam. La 21 ianuarie 2003, aceasta a decis să deschidă procedura formală de examinare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE, decizie care viza aceste ajutoare prezumate a fi fost acordate în favoarea Wam.

7

La 19 mai 2004, Comisia a adoptat decizia în litigiu. În ceea ce privește aspectul dacă primul și al doilea ajutor (denumite în continuare „ajutoarele în litigiu”) constituie un „ajutor de stat” în sensul articolului 87 alineatul (1) CE, decizia în litigiu arată la punctele 75-79 din motive:

8

Republica Italiană, pe de o parte, și Wam, pe de altă parte, au formulat acțiuni în anularea deciziei în litigiu în fața Tribunalului. Cele două acțiuni au fost ulterior conexate. Republica Italiană invoca șapte motive de anulare în cererea formulată, iar Wam invoca zece motive de anulare. Una dintre obiecțiile invocate consta în insuficiența motivării deciziei în litigiu de către Comisie.

9

Prin hotărârea atacată, Camera a doua a Tribunalului a anulat decizia în litigiu. Pentru a ajunge la această soluție, Tribunalul a reținut o încălcare a obligației de motivare de către Comisie.

10

La punctul 59 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit: calificarea drept „ajutor”, în sensul de ajutor de stat incompatibil cu piața comună, impune îndeplinirea tuturor condițiilor menționate la articolul 87 alineatul (1) CE. Aceste condiții sunt următoarele. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj beneficiarului, prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența.

11

Tribunalul a considerat, la punctul 63 din hotărârea atacată, că nu s-a stabilit în mod automat că ajutoarele în litigiu afectează schimburile comerciale dintre statele membre sau denaturează ori amenință să denatureze concurența și că ar trebui demonstrată, așadar, o astfel de posibilitate. În această privință, Comisia ar fi trebuit să menționeze, în decizia în litigiu, informațiile relevante privind efectele previzibile ale ajutoarelor în litigiu. Cu toate acestea, Tribunalul a subliniat că Comisia nu era obligată să demonstreze efectele reale ale acestora.

12

Tribunalul a considerat, la punctul 66 din hotărârea atacată, că motivarea prezentată la punctele 75 și 77 din motivele deciziei în litigiu „[se întemeia] pe amintirea principiilor ce rezultă din jurisprudență și pe faptul că nu pot fi excluse efecte asupra schimburilor comerciale sau asupra concurenței, [și] nu se poate considera că aceasta îndeplinește, în sine, cerințele articolului 253 CE”.

13

În ceea ce privește constatarea de la punctul 75 din motivele deciziei în litigiu, potrivit căreia „[aceste] subvenții permit ameliorarea situației financiare a beneficiarului”, Tribunalul a statuat că aceasta nu se raportează în mod direct la condițiile privind afectarea schimburilor comerciale sau la denaturarea concurenței, ci, mai general, la condiția privind acordarea unui avantaj unei anumite întreprinderi, care constituie o altă caracteristică a noțiunii „ajutor” în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. În continuare, la punctul 67 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că: „acordarea unui ajutor unei anumite întreprinderi, ceea ce este inerent oricărui ajutor de stat, precum și ameliorarea substanțială a situației financiare a acestei întreprinderi nu pot fi suficiente pentru a demonstra că ajutorul menționat întrunește toate criteriile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE”.

14

În ceea ce privește elementele de motivare cuprinse la punctele 76 și 78 din motivele deciziei în litigiu, Tribunalul a considerat la punctul 68 din hotărârea atacată că acestea reprezintă „date care permit să se demonstreze că Wam este activă pe piața mondială și comunitară, că aceasta participă la schimburi comerciale în special [prin intermediul] exporturilor sale și se află în concurență cu alte întreprinderi”.

15

În schimb, Tribunalul a constatat, la punctul 69 din hotărârea atacată, că „aceste informații nu arată sub ce formă, ca urmare a acordării ajutoarelor în litigiu și având în vedere caracteristicile acestora, precum și împrejurările cauzei, schimburile comerciale dintre statele membre erau susceptibile să fie afectate, nici sub ce formă concurența era susceptibilă să fie denaturată sau amenințată să fie denaturată. De altfel, este vorba doar de câteva dintre împrejurările care trebuie apreciate în vederea analizei efectelor potențiale ale ajutoarelor în litigiu”.

16

Tribunalul a respins argumentul Comisiei potrivit căruia denaturarea concurenței ar fi cauzată de faptul că, datorită ajutoarelor în litigiu, Wam și-ar fi consolidat poziția în raport cu întreprinderile din alte state membre care ar fi putut concura cu aceasta.

17

Tribunalul a statuat că argumentul nu poate fi pertinent în măsura în care decizia în litigiu nu conține nici mențiuni explicite în acest sens, nici elemente suficiente privind o astfel de consolidare. Pentru aceleași motive, Tribunalul a respins argumentul potrivit căruia ajutoarele în litigiu ar fi permis Wam să își pună în aplicare programul de intrare pe piață în străinătate și să elibereze, pentru alte obiective, resurse la nivel comunitar.

18

Tribunalul a respins afirmația Comisiei potrivit căreia este inutil să se examineze relațiile de interdependență între piața comunitară și piața din Extremul Orient, din moment ce Wam participă la schimburile intracomunitare. Tribunalul a statuat, la punctul 74 din hotărârea atacată, că „simpla constatare a participării Wam la schimburile intracomunitare este insuficientă pentru a susține o afectare a schimburilor menționate sau o denaturare a concurenței și, prin urmare, este necesară o analiză aprofundată a efectelor ajutoarelor, ținând seama, în special, de împrejurarea că acestea finanțează cheltuieli pe piața din Extremul Orient, precum și, eventual, interdependența dintre această piață și piața europeană”.

19

În plus, Tribunalul a arătat, la punctul 74 din hotărârea atacată, că decizia în litigiu s-a referit la interdependența piețelor pe care operează întreprinderile comunitare, fără să prezinte totuși, în contradicție cu Hotărârea din 21 martie 1990, Belgia/Comisia, cunoscută sub numele „Tubemeuse” (C-142/87, Rec., p. I-959, punctele 36-38), elemente precise și probatorii care să permită susținerea afirmației, enunțată la punctul 75 din motivele acestei decizii și rezultată dintr-un principiu dezvoltat în Hotărârea Tubemeuse, citată anterior, potrivit căruia, ca urmare a acestei interdependențe, ajutoarele în litigiu sunt susceptibile să afecteze concurența în cadrul Comunității.

20

În final, în ceea ce privește punctul 79 din motivele deciziei în litigiu, care menționează că, „independent de faptul că [ajutoarele în litigiu susțin] exporturile către alte state membre sau către exteriorul Uniunii Europene, [acestea pot] afecta […] schimburile comerciale dintre statele membre și, prin urmare, articolul 87 alineatul (1) [CE] este aplicabil”, Tribunalul a stabilit, la punctul 75 din hotărârea atacată, că decizia în litigiu „nu conține nicio apreciere formală privind denaturarea concurenței, făcând astfel, în aparență, abstracție de caracterul necesar al acestei condiții pentru aplicarea articolului menționat”.

21

La punctul 75 din hotărârea atacată, Tribunalul, pe de o parte, a observat că „niciun element nu arată că ajutoarele în litigiu urmăresc susținerea exporturilor către alte state membre și, pe de altă parte, că ajutoarele menționate nu urmăresc în mod direct și imediat să susțină exporturile către exteriorul Uniunii Europene, ci să finanțeze un program de intrare pe piață”.

22

Tribunalul a statuat la punctul 76 din hotărârea atacată că elementele de motivare enunțate la punctele 74-79 din motivele deciziei în litigiu nu permit să se înțeleagă sub ce formă, în împrejurările cauzei, ajutoarele în litigiu ar fi de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența și că, prin urmare, împrejurările evocate în decizia în litigiu nu constituie o motivare suficientă pentru a susține concluziile la care a ajuns Comisia în privința aplicării articolului 87 alineatul (1) CE.

23

În consecință, Tribunalul, fără să examineze celelalte motive invocate de Republica Italiană și de Wam, a anulat decizia în litigiu pentru motivare insuficientă în măsura în care aceasta nu conținea elemente suficiente care să permită concluzia că sunt îndeplinite toate condițiile de aplicare a articolului 87 alineatul (1) CE.

24

Prin recursul formulat, Comisia solicită Curții:

25

Republica Italiană solicită Curții declararea ca inadmisibil sau respingerea recursului Comisiei și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii.

26

Wam solicită Curții, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil sau, în subsidiar, ca nefondat. Cu caracter complet subsidiar, Wam solicită Curții anularea deciziei în litigiu pentru alte motive sau, de asemenea cu titlu subsidiar, trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare și, în orice caz, obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente cauzei, inclusiv acestei noi proceduri.

27

Atât Republica Italiană, cât și Wam contestă admisibilitatea recursului.

28

Republica Italiană susține că afirmația Comisiei privind neconformitatea hotărârii Tribunalului cu jurisprudența Curții este un motiv care nu se referă la un aspect de drept.

29

În această privință, trebuie amintit că articolul 58 din Statutul Curții de Justiție prevede că recursul în fața Curții se limitează la aspecte de drept. Acesta poate fi întemeiat, printre altele, pe motive de încălcare a dreptului comunitar de către Tribunal.

30

Astfel cum observă avocatul general la punctul 20 din concluziile prezentate, recursul Comisiei se întemeiază, mai exact, pe invocarea unei încălcări a dreptului comunitar de către Tribunal, deoarece acesta nici nu a urmat, nici nu a aplicat interpretarea articolelor 87 CE și 253 CE oferită de jurisprudența Curții.

31

Rezultă că argumentul Republicii Italiene potrivit căruia recursul nu ar fi întemeiat pe un aspect de drept trebuie respins.

32

În ceea ce privește argumentul Wam potrivit căruia recursul intentat de Comisie ar invita Curtea, pe de o parte, mai degrabă să reexamineze fondul hotărârii atacate decât să se limiteze la controlul „normelor fundamentale de procedură”, astfel cum impune articolul 230 CE, și, pe de altă parte, să procedeze la un control pe fond, pentru care Curtea nu ar fi competentă în etapa recursului, trebuie, mai întâi, să se constate că articolul 230 CE atribuie Curții competența de a controla actele altor instituții comunitare în afara Tribunalului. Căile de atac formulate împotriva hotărârilor Tribunalului sunt, în schimb, reglementate de articolul 225 alineatul (1) CE și de Statutul Curții de Justiție.

33

În continuare, este necesar să se amintească faptul că obligația de motivare reprezintă o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de aspectul temeiniciei motivării, aceasta ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu (a se vedea Hotărârea din 7 martie 2002, Italia/Comisia, C-310/99, Rec., p. I-2289, punctul 48). Deoarece motivul unic de recurs al Comisiei vizează tocmai contestarea analizei juridice efectuate de Tribunal cu privire la obligația de motivare, Comisia nu poate fi criticată că a invitat Curtea să reexamineze pe fond decizia în litigiu.

34

Rezultă că argumentul prezentat de Wam privind admisibilitatea motivului unic al recursului Comisiei trebuie de asemenea respins.

35

Prin urmare, recursul trebuie declarat admisibil.

36

Comisia invocă un motiv unic de recurs potrivit căruia hotărârea atacată ar fi afectată de o eroare de drept în măsura în care se constată o lipsă de motivare a deciziei în litigiu. Aceasta susține că, prin faptul că a decis că, în vederea aplicării articolului 87 alineatul (1) CE, simpla constatare a participării unei întreprinderi la schimburile intracomunitare nu este suficientă pentru a demonstra existența unui efect asupra schimburilor comerciale sau o denaturare a concurenței, Tribunalul a încălcat prevederile coroborate ale articolului 87 alineatul (1) CE și ale articolului 253 CE. Comisia arată că, impunând o astfel de motivare, Tribunalul încalcă jurisprudența constantă a Curții în materie.

37

Comisia arată că participarea Wam la schimburile intracomunitare dovedește în sine efectul pe care subvenția îl putea avea asupra schimburilor menționate.

38

În legătură cu punctele 73 și 74 din hotărârea atacată, criticând lipsa în cuprinsul deciziei în litigiu a unor elemente suficiente privind consolidarea poziției Wam în ceea ce privește concurența, Comisia arată că, potrivit jurisprudenței Curții, atunci când un ajutor degrevează o întreprindere de costurile pe care aceasta trebuie să le suporte în mod normal și îi consolidează poziția față de alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor intracomunitare, acesta influențează schimburile comerciale și denaturează în principiu condițiile privind concurența. În această privință, Comisia insistă să nu fie obligată să examineze consecințele efective ale ajutorului.

39

Comisia critică hotărârea atacată în măsura în care se constată o lipsă a motivării cu privire la faptul că decizia în litigiu nu conține niciun argument referitor la interdependența între piața comunitară și cea din Extremul Orient, pe care o afectau ajutoarele în litigiu. Potrivit Comisiei, Tribunalul a neglijat considerația evidentă potrivit căreia banii sunt bunuri fungibile, astfel încât, atunci când o întreprindere desfășoară o activitate în interiorul Comunității, nu este necesar să se furnizeze o demonstrație specifică privind posibilitatea ca ajutoarele destinate să susțină intrarea acesteia pe piețele extracomunitare să aibă deopotrivă un efect asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și să fie de natură să provoace denaturări ale concurenței.

40

În sfârșit, Comisia invocă jurisprudența Curții potrivit căreia, dacă rezultă chiar din împrejurările în care a fost acordat ajutorul că acesta este de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența, Comisia se poate limita la a evoca aceste împrejurări în cadrul motivării deciziei sale. Potrivit Comisiei, aceasta a procedat tocmai în acest sens în cadrul deciziei în litigiu.

41

Wam arată că recursul este lipsit de orice fundament. Potrivit Wam, Tribunalul a aplicat în mod întemeiat jurisprudența constantă a Curții potrivit căreia obligația de motivare nu este îndeplinită printr-o motivare fondată pe aprecieri abstracte sau pur și simplu ipotetice. Wam susține că cerințele referitoare la efectul asupra schimburilor și la denaturarea concurenței nu pot fi considerate ca fiind îndeplinite decât pe baza unor date factuale care dovedesc, în mod concret, nu numai abstract, sub ce formă, în cauză, intervențiile statului sau prin intermediul resurselor de stat antrenează o consolidare a poziției concurențiale a întreprinderii beneficiare și o reducere a costurilor sale de producție.

42

Potrivit Republicii Italiene, Tribunalul nu a încălcat articolul 87 alineatul (1) CE și se înscrie în linia trasată de jurisprudență. Hotărârea din 17 septembrie 1980, Philip Morris Holland/Comisia (730/79, Rec., p. 2671), a definit efectul asupra schimburilor comerciale în sensul că subvenția trebuie „să consolideze poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor intracomunitare”.

43

Republica Italiană arată că din decizia în litigiu lipsește tocmai o analiză, chiar generală, a caracteristicilor concurenței intracomunitare potențial afectate de ajutor și, prin urmare, ipoteza unei „consolidări relative” care ar trebui să explice efectul asupra schimburilor intracomunitare. Susținerea de la punctul 15 din recurs, privind un eventual efect de consolidare, ar fi inadmisibilă, întrucât Tribunalul a declarat, la punctul 73 din hotărârea atacată, că acest efect a fost invocat pentru prima oară în cadrul ședinței în fața sa.

44

Republica Italiană invocă aceeași excepție de inadmisibilitate în privința susținerii, evocată la punctul 15 din recurs, referitoare la efectul de denaturare a concurenței care ar decurge din faptul că întreprinderea, ca urmare a subvenției în cauză, ar fi degrevată de costurile pe care ar fi trebuie să le suporte în mod normal.

45

Potrivit acestui stat membru, punctul 56 din Hotărârea din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia (C-372/97, Rec., p. I-3679), arată că motivarea este suficientă, din moment ce Comisia identifică, cel puțin în general, costurile normale ale categoriei întreprinderilor în cauză și că aceasta le raportează la obiectul ajutorului. În speță, motivul pentru care cheltuielile efectuate ar constitui „costuri normale” nu figurează în motivarea deciziei în litigiu.

46

În plus, Republica Italiană arată că Hotărârea Tubemeuse, citată anterior, arată în mod clar că nu se poate prezuma că un eventual avantaj obținut în materie de concurență extracomunitară conține deopotrivă un avantaj în materie de concurență comunitară. Prin urmare, Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat că exista în această privință o lipsă de motivare.

47

În sfârșit, Republica Italiană arată că argumentația Comisiei potrivit căreia Tribunalul nu ar fi ținut cont de caracterul fungibil al banilor este inadmisibilă având în vedere că nu se înscrie în motivul juridic întemeiat pe lipsa de motivare și constituie o motivare suplimentară în raport cu cea cuprinsă în decizia în litigiu. În orice caz, teoria „eliberării resurselor” nu ar constitui o motivare suficientă în lipsa unor precizări suplimentare, dat fiind că aceasta ar putea la fel de bine să servească pentru a demonstra că ajutoarele în litigiu nu au avut niciun efect asupra pieței comunitare.

48

Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea impusă de articolul 253 CE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (Hotărârea din 6 septembrie 2006, Portugalia/Comisia, C-88/03, Rec., p. I-7115, punctul 88 și jurisprudența citată).

49

Aplicat calificării unei măsuri drept ajutor, acest principiu impune indicarea motivelor pentru care Comisia consideră că măsura în cauză intră în domeniul de aplicare al articolului 87 alineatul (1) CE. În această privință, chiar în cazurile în care din împrejurările în care a fost acordat ajutorul rezultă că acesta este de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența, Comisia are obligația minimă să evoce aceste împrejurări în motivarea deciziei (Hotărârea Portugalia/Comisia, citată anterior, punctul 89 și jurisprudența citată).

50

În acest context, este necesar să se precizeze că, potrivit unei jurisprudențe deopotrivă constante, în vederea calificării unei măsuri naționale ca ajutor de stat, nu este necesar să se stabilească un efect real al ajutorului asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci doar să se examineze dacă ajutorul este susceptibil să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența (Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze și alții, C-222/04, Rec., p. I-289, punctul 140 și jurisprudența citată).

51

Mai exact, în ceea ce privește condiția referitoare la afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre, rezultă din jurisprudență că acordarea unui ajutor de către un stat membru, sub forma unei facilități fiscale, anumitor contribuabili trebuie considerată ca fiind susceptibilă să afecteze aceste schimburi și, în consecință, ca îndeplinind această condiție, din moment ce contribuabilii menționați exercită o activitate economică ce face obiectul unor asemenea schimburi sau din moment ce nu poate fi exclus ca aceștia să se afle în concurență cu operatori stabiliți în alte state membre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2005, Heiser, C-172/03, Rec., p. I-1627, punctul 35, și Hotărârea Portugalia/Comisia, citată anterior, punctul 91).

52

În plus, Curtea a stabilit că, atunci când un ajutor acordat de un stat membru consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor intracomunitare, acestea din urmă trebuie considerate ca fiind influențate de ajutor (Hotărârea Cassa di Risparmio di Firenze și alții, citată anterior, punctul 141 și jurisprudența citată).

53

În această privință, împrejurarea că un sector economic a făcut obiectul unei liberalizări la nivel comunitar este de natură să caracterizeze un efect real sau potențial al ajutoarelor asupra concurenței, precum și efectul acestora asupra schimburilor comerciale dintre statele membre (Hotărârea Cassa di Risparmio di Firenze și alții, citată anterior, punctul 142 și jurisprudența citată).

54

Cât privește condiția privind denaturarea concurenței, trebuie amintit că ajutoarele care au drept scop să degreveze o întreprindere de costurile pe care aceasta ar fi trebuit să le suporte în mod normal în cadrul administrării sale curente sau al activităților sale obișnuite denaturează, în principiu, condițiile privind concurența (Hotărârea din 19 septembrie 2000, Germania/Comisia, C-156/98, Rec., p. I-6857, punctul 30, și Hotărârea Heiser, citată anterior, punctul 55).

55

În speță, trebuie să se constate că Tribunalul nu a încălcat jurisprudența amintită mai sus privind obligația de motivare a Comisiei în materie de ajutoare de stat concluzionând, la punctul 76 din hotărârea atacată, că elementele de motivare enunțate la punctele 74-79 din motivele deciziei în litigiu nu permit să se înțeleagă sub ce formă, în împrejurările cauzei, ajutoarele în litigiu ar fi de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența.

56

Într-adevăr, în ceea ce privește aceste împrejurări ale cauzei, Tribunalul a subliniat în mod întemeiat, în special la punctul 63 din hotărârea atacată, că ajutoarele în litigiu urmăresc finanțarea, prin intermediul unor împrumuturi cu dobândă redusă, a cheltuielilor de intrare pe piață în state terțe, referitoare la stabilirea unor structuri permanente sau la promovarea comercială, și că echivalentul-subvenție are un cuantum relativ scăzut. În plus, la punctul 75 din hotărârea menționată, Tribunalul a evidențiat că ajutoarele menționate nu urmăresc în mod direct și imediat susținerea exporturilor către exteriorul Uniunii Europene, ci finanțarea unui program de intrare pe piață.

57

Având în vedere aceste împrejurări specifice cauzei, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept statuând, la punctul 63 din hotărârea atacată, că revine Comisiei în special obligația de a examina dacă ajutoarele în litigiu sunt susceptibile să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze concurența, oferind, în cadrul deciziei atacate, informațiile relevante privind efectele previzibile ale acestora.

58

În această privință, la punctul 64 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat în mod întemeiat că ar fi fost suficientă expunerea corectă a Comisiei cu privire la forma în care ajutoarele în litigiu sunt susceptibile să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența. În acest context, Tribunalul a subliniat, printre altele, că Comisia nu este obligată să efectueze o analiză economică a situației reale a pieței relevante sau a fluxurilor de schimburi comerciale în cauză dintre statele membre, nici să demonstreze efectul real al ajutoarelor în litigiu, în special asupra prețurilor practicate de Wam, sau să examineze vânzările Wam pe piața Regatului Unit.

59

Or, în ceea ce privește aplicarea corectă a acestor principii, Tribunalul a constatat în mod întemeiat, la punctul 66 din hotărârea atacată, că nu se poate considera că o motivare generală, precum cea cuprinsă la punctele 75 și 77 din motivele deciziei în litigiu, care se bazează pe amintirea principiilor ce rezultă din Hotărârea Tubemeuse, citată anterior, îndeplinește, în sine, cerințele articolului 253 CE.

60

Referitor la elementele de motivare cuprinse la punctele 76 și 78 din motivele deciziei în litigiu, Tribunalul, fără a săvârși o eroare de drept, a statuat la punctele 68-74 din hotărârea atacată că aceste puncte ale motivelor, chiar coroborate cu principiile enunțate la punctul 75 din motivele deciziei în litigiu, precum și cu constatarea că situația financiară a Wam s-a ameliorat, nu sunt suficiente pentru a permite să se înțeleagă sub ce formă ajutoarele în litigiu sunt susceptibile, în cauză, să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența.

61

Astfel, contrar celor susținute de Comisie în această privință, simplul fapt că Wam participă la schimburile intracomunitare exportând o parte importantă a producției sale în interiorul Uniunii nu poate fi suficient, în condițiile specifice ale cauzei amintite la punctul 55 din prezenta hotărâre, pentru a demonstra efectele menționate.

62

În această privință, trebuie să se sublinieze în special că, deși rezultă din jurisprudența citată la punctele 50 și 53 din prezenta hotărâre că astfel de efecte pot, în principiu, să rezulte din faptul că beneficiarul unui ajutor este activ pe o piață europeană liberalizată, nu este mai puțin adevărat că, în speță și spre deosebire de împrejurările care au dat naștere cauzelor menționate, ajutoarele în litigiu nu sunt în mod direct legate de activitatea beneficiarului pe această piață, ci urmăresc finanțarea cheltuielilor de intrare pe piață în state terțe. În astfel de condiții și cu atât mai mult cu cât este vorba despre ajutoare al căror echivalent-subvenție are un cuantum relativ scăzut, efectul ajutoarelor menționate asupra schimburilor comerciale și asupra concurenței intracomunitare este mai puțin imediat și mai dificil perceptibil, ceea ce necesită motivarea mai aprofundată de către Comisie.

63

În sfârșit, în ceea ce privește jurisprudența citată la punctul 54 din prezenta hotărâre, potrivit căreia ajutoarele care au drept scop degrevarea unei întreprinderi de costurile pe care aceasta ar fi trebuit să le suporte în mod normal în cadrul administrării sale curente sau a activităților sale obișnuite denaturează, în principiu, condițiile privind concurența, este suficient să se constate că ajutoarele în cauză tocmai că nu urmăresc să degreveze Wam de asemenea costuri.

64

Rezultă din cele ce precedă că Tribunalul, atunci când, în cadrul aprecierii sale de la punctele 62-76 din hotărârea atacată, a considerat, în esență, că ar fi trebuit să se efectueze de către Comisie o analiză mai aprofundată a efectelor potențiale ale ajutoarelor în litigiu asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și asupra concurenței și că aceasta ar fi trebuit să ofere, în cadrul deciziei în litigiu, informații suplimentare privind efectele menționate, nu a intenționat să se îndepărteze de jurisprudența amintită mai sus, ci să țină seama de împrejurările specifice ale cauzei, fără să i se poată imputa faptul că a săvârșit o eroare de drept în această privință.

65

Pe de altă parte, această concluzie nu este infirmată de argumentele invocate de Comisie în privința constatărilor Tribunalului de la punctul 74 din hotărârea atacată. Astfel, aceste constatări privind examinarea legăturilor de interdependență dintre piața europeană și piața din Extremul Orient se referă la posibilitatea unei afectări indirecte a schimburilor comerciale și a concurenței intracomunitare, astfel cum este avută în vedere în principal de Hotărârea Tubemeuse, citată anterior. Or, deși este adevărat că examinarea unei asemenea relații de interdependență nu poate fi impusă dacă se dovedește că ajutorul de stat are un efect direct asupra piețelor intracomunitare, trebuie totuși să se constate că decizia în litigiu, astfel cum s-a confirmat la punctele precedente din prezenta hotărâre, nu aduce în mod suficient această dovadă.

66

Rezultă din cele ce precedă că recursul trebuie respins.

67

Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Italiană și Wam au solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: