Cauza C‑64/06

Telefónica O2 Czech Republic a.s., fostă Český Telecom a.s.,

împotriva

Czech On Line a.s.

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Obvodní soud pro Prahu 3)

„Comunicații electronice — Rețele și servicii — Cadru de reglementare comun — Întreprindere dominantă — Obligația de interconectare cu alți operatori — Dispoziții tranzitorii — Directiva 97/33”

Sumarul hotărârii

1.        Întrebări preliminare — Competența Curții — Limite

(art. 234 CE)

2.        Apropierea legislațiilor — Rețele și servicii de comunicații electronice — Directivele 2002/19 și 2002/21 — Dispoziții tranzitorii

(Directivele 97/33, 2002/19 și 2002/21 ale Parlamentului European și ale Consiliului)

1.        Atunci când întrebările preliminare se referă la interpretarea dreptului comunitar, Curtea se pronunță fără a avea nevoie, în principiu, să se preocupe de circumstanțele care au determinat instanțele naționale să îi adreseze întrebările și de circumstanțele în care acestea intenționează să aplice prevederea de drept comunitar pe care i‑au cerut Curții să o interpreteze.

Situația ar fi diferită numai în cazurile în care prevederea de drept comunitar supusă interpretării Curții nu ar fi aplicabilă în ceea ce privește faptele din litigiul care formează obiectul acțiunii principale, care s‑ar fi produs anterior aderării unui nou stat membru la Uniunea Europeană sau atunci când ar fi evident că respectiva prevedere nu poate fi aplicată.

(a se vedea punctele 22 și 23)

2.        În temeiul dispozițiilor tranzitorii ale Directivei 2002/19 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora și ale Directivei 2002/21 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, autoritatea de reglementare în domeniul telecomunicațiilor a unui stat membru care a aderat la Uniunea Europeană la 1 mai 2004 este îndreptățită să examineze obligația unei întreprinderi de telecomunicații care dispune de o putere semnificativă pe piață, în sensul Directivei 97/33 privind interconectarea în telecomunicații în vederea asigurării unui serviciu universal și a interoperabilității prin aplicarea principiilor de furnizare a unei rețele deschise (ONP), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/61, de a încheia un acord de interconectare a rețelei sale cu cea a unui alt operator, ulterior datei aderării respectivului stat, în cadrul dispozițiilor Directivei 97/33, astfel cum a fost modificată.

(a se vedea punctul 28 și dispozitivul)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

14 iunie 2007(*)

„Comunicații electronice – Rețele și servicii – Cadru de reglementare comun – Întreprindere dominantă – Obligația de interconectare cu alți operatori – Dispoziții tranzitorii – Directiva 97/33”

În cauza C‑64/06,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Obvodní soud pro Prahu 3 (Republica Cehă), prin decizia din 24 noiembrie 2005, primită de Curte la 6 februarie 2006, în procedura

Telefónica O2 Czech Republic a.s., fostă Český Telecom a.s.,

împotriva

Czech On Line a.s.,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul C. W. A. Timmermans, președinte de cameră, domnii P. Kūris (raportor), K. Schiemann, J. Makarczyk și L. Bay Larsen, judecători,

avocat general: domnul D. Ruiz-Jarabo Colomer,

grefier: domnul J. Swedenborg, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 1 februarie 2007,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru Telefónica O2 Czech Republic a.s., de doamna J. Procházková, právnička;

–        pentru Czech On Line a.s., de V. Horáček, advokát;

–        pentru guvernul ceh, de domnul T. Boček, în calitate de agent;

–        pentru guvernul olandez, de doamnele H. G. Sevenster și C. ten Dam, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Comunităților Europene, de domnii M. Shotter și P. Ondrůšek, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 27 februarie 2007,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea Directivei 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) (JO L 108, p. 7, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 169, denumită în continuare „Directiva privind accesul”), precum și a Directivei 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă‑cadru) (JO L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195, denumită în continuare „Directiva‑cadru”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Telefónica O2 Czech Republic a.s., fostă Český Telecom a.s. (denumită în continuare „TO2”), pe de o parte, și Czech On Line a.s. (denumită în continuare „COL”), pe de altă parte, cu privire la respingerea de către TO2 a cererii formulate de COL de extindere a cooperării existente la serviciile de internet în bandă largă și de mare viteză („Asymmetric Digital Subscriber Line”, denumit în continuare „ADSL”).

 Cadrul juridic

 Dreptul comunitar

3        Articolul 27 din Directiva‑cadru definește măsurile tranzitorii în felul următor:

„Statele membre mențin toate obligațiile prevăzute de legislația internă menționate la articolul 7 din [Directiva privind accesul] și la articolul 16 din Directiva 2002/22/CE (Directiva privind serviciul universal) până când o autoritate națională de reglementare hotărăște cu privire la aceste obligații, în conformitate cu articolul 16 din prezenta directivă.

Operatorii de rețele publice de telefonie fixă care sunt desemnați de autoritatea națională de reglementare ca având putere semnificativă pe piață în furnizarea de servicii și rețele publice de telefonie fixă în conformitate cu partea I din anexa I la Directiva 97/33/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 1997 privind interconectarea în telecomunicații în vederea asigurării unui serviciu universal și a interoperabilității prin aplicarea principiilor de furnizare a unei rețele deschise (ONP) (JO L 199, p. 32), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/61/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 1998 (JO L 268, p. 37, denumită în continuare «Directiva 97/33»)] sau la Directiva 98/10/CE [a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 1998 privind aplicarea furnizării unei rețele deschise (ONP) pentru telefonia vocală și constituirea unui serviciu universal de telecomunicații într‑un mediu concurențial (JO L 101, p. 24)] sunt considerați în continuare «operatori notificați» în sensul Regulamentului (CE) nr. 2887/2000 până la finalizarea procedurii de analiză a pieței menționate la articolul 16, după care nu vor mai fi considerați «operatori notificați» în sensul regulamentului menționat anterior.”

4        Articolul 7 din Directiva privind accesul, intitulat „Revizuirea obligațiilor anterioare în materie de acces și interconectare”, prevede:

„(1)      Statele membre mențin toate obligațiile cu privire la acces și interconectare impuse întreprinderilor care furnizează rețele și/sau servicii publice de comunicații care se aplicau înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive în temeiul articolelor 4, 6, 7, 8, 11, 12 și 14 din [Directiva 97/33], al articolului 16 din Directiva 98/10/CE și al articolelor 7 și 8 din Directiva 92/44/CE, până la revizuirea obligațiilor în cauză și până la adoptarea unei hotărâri în această privință, în conformitate cu alineatul (3).

(2)      Comisia indică piețele pertinente pentru obligațiile menționate la alineatul (1) în recomandarea inițială privind piețele pertinente de produse și servicii și în decizia de identificare a piețelor transnaționale care urmează să fie adoptată [a se citi «care urmează să fie adoptate»] în conformitate cu articolul 15 din [Directiva‑cadru].

(3)      Statele membre se asigură că, în cel mai scurt timp de la intrarea în vigoare a prezentei directive și apoi periodic, autoritățile naționale de reglementare realizează o analiză de piață în conformitate cu articolul 16 din [Directiva‑cadru] pentru a determina dacă să mențină, să modifice sau să retragă obligațiile în cauză. Părțile afectate de modificarea sau retragerea obligațiilor sunt notificate într‑un termen adecvat.”

 Reglementarea națională

5        Articolul 37 din Legea nr. 151/2000 privind telecomunicațiile (zákon č. 151/2000 Sb., o telekomunikacích), prin care sunt modificate alte legi, prevede:

„1.      Operatorii care exploatează rețele publice de telefonie, precum și cei care prestează un serviciu de telecomunicații prin închirierea de circuite de telecomunicații, care dețin o poziție semnificativă pe piața relevantă sunt obligați să accepte toate cererile de acces la rețeaua pe care o exploatează ale operatorilor autorizați să presteze servicii de telecomunicații («accesul la rețea»).

2.      Operatorii care exploatează rețele publice de telecomunicații și cei care prestează servicii publice de telecomunicații, care controlează accesul la cel puțin un punct terminus al rețelei identificat prin unul sau mai multe numere ale planului de numerotare, precum și operatorii care prestează servicii publice de telecomunicații prin închirierea de circuite de telecomunicații conectate cu sediul utilizatorului sunt obligați să îi permită unui alt operator care exercită o asemenea activitate de telecomunicații, la cererea acestuia, să se interconecteze direct sau indirect la rețelele de telecomunicații pe care le exploatează («interconectarea rețelelor»). Accesul la rețea se acordă pe cheltuiala solicitantului și contra cost.

3.      Accesul la rețea este garantat printr‑un acord scris încheiat între operatorul care exploatează o rețea publică de telecomunicații și cel care prestează servicii publice de telecomunicații; interconectarea rețelelor este garantată printr‑un acord scris încheiat între operatorii care exploatează rețele publice de telecomunicații.

[...]”

 Acțiunea principală și întrebările preliminare

6        TO2 și COL sunt doi operatori de telecomunicații care au încheiat, la 29 ianuarie 2001, un acord de interconectare a rețelelor lor publice de telecomunicații fixe. Cea de a doua dintre aceste societăți i‑a propus primei, la 3 februarie 2003, să încheie un act adițional la acest acord în scopul interconectării rețelelor lor și pentru furnizarea de ADSL. Or, TO2 nu a publicat în Jurnalul oficial al telecomunicațiilor decât o ofertă de acces la infrastructura propriei sale rețele care utilizează această tehnologie, în condițiile în care Legea nr. 151/2000 îi impunea obligația de a publica o ofertă de interconectare a rețelelor.

7        În lipsa unui acord, COL a sesizat Český telekomunikační úřad (autoritatea cehă de reglementare în domeniul telecomunicațiilor, denumită în continuare „autoritatea de reglementare”), care, prin decizia din 30 aprilie 2004, a admis cererea sa în temeiul Legii nr. 151/2000. În urma unei contestații formulate în fața președintelui acestei autorități, respectiva decizie a fost anulată pentru motive de ordin general și referitoare la situația de fapt, cauza fiind retrimisă autorității de reglementare. Aceasta din urmă a adoptat, la 14 septembrie 2004, o nouă decizie favorabilă COL și a obligat părțile din acțiunea principală să încheie un act adițional la acordul de interconectare pentru a acoperi serviciile ADSL.

8        Președintele autorității de reglementare a respins, prin decizia din 20 ianuarie 2005, noua contestație pe care o formulase TO2. Această decizie a devenit definitivă și executorie.

9        Codul de procedură civilă ceh permite în acest caz introducerea unei acțiuni în anulare în fața instanței de judecată, care este, în cazul de față, Obvodní soud pro Prahu 3 (tribunalul de primă instanță al sectorului Praga 3).

10      Potrivit acestei instanțe, TO2 susține că decizia autorității de reglementare încalcă Acordul european instituind o asociere între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Cehă, pe de altă parte, încheiat și aprobat în numele Comunităților prin Decizia 94/910/CECA, CE, Euratom a Consiliului și a Comisiei din 19 decembrie 1994 (JO L 360, p. 1), precum și Directiva privind accesul, Directiva‑cadru și Directiva 97/33.

11      În aceste condiții, Obvodní soud pro Prahu 3 a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      [Autoritatea de reglementare] era îndreptățită să îi impună, printr‑o decizie administrativă ulterioară datei de 1 mai 2004 (așadar ulterioară aderării Republicii Cehe la Comunitățile Europene), unei întreprinderi de telecomunicații care dispunea de o putere semnificativă (dominantă) pe piața telecomunicațiilor obligația de a încheia un acord de interconectare a rețelei sale cu cea a unui alt operator?

2)      În cazul unui răspuns afirmativ:

[Autoritatea de reglementare] era îndreptățită să impună o asemenea obligație doar în condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din [Directiva privind accesul], respectiv pe baza unei analize prealabile a pieței în conformitate cu articolul 16 din [Directiva‑cadru] și a procedurii prealabile prevăzute la articolele 6 și 7 din [Directiva‑cadru], sau putea să facă acest lucru fără a mai proceda în prealabil la o analiză a pieței (de exemplu, potrivit considerentului (15), articolului 3, articolului 4 [alineatul] (1), articolului 5 alineatul (1) litera (a) și alineatul (4), articolului 10 alineatele (1) și (2) din [Directiva privind accesul])?

3)      Răspunsul la cea de a doua întrebare este influențat de faptul că cererea unui anumit operator de obținere a unei decizii prin care să se impună interconectarea rețelei sale la rețeaua unui operator care dispune de o putere semnificativă (dominantă) pe piața telecomunicațiilor a fost adresată [autorității de reglementare] înaintea datei de 1 mai 2004, iar procedura referitoare la această cerere s‑a desfășurat în fața acestei autorități în cea mai mare parte înaintea datei de 1 mai 2004, adică înaintea aderării Republicii Cehe la Comunitățile Europene?

4)      În măsura în care, în perioada în care au avut loc faptele, respectiv între 1 mai 2004 și 30 aprilie 2005, Republica Cehă nu transpusese în mod corespunzător directivele menționate mai sus, [Directiva‑cadru] și [Directiva privind accesul] pot fi aplicate direct și, așadar,

a)      aceste directive (sau una dintre acestea) sunt necondiționate și suficient de precise pentru ca o instanță de judecată să le aplice în locul legislației naționale?

b)      un operator care dispune de o putere semnificativă (dominantă) pe piața telecomunicațiilor este îndreptățit să invoce (are calitatea necesară pentru a invoca), ca urmare a transpunerii lor necorespunzătoare, efectul direct al [Directivei privind accesul] și al [Directivei‑cadru] și aceste directive (sau vreuna dintre acestea) garantează protecția intereselor acestui operator, care a refuzat să încheie un acord de interconectare (privind servicii ADSL) cu alți operatori naționali de telecomunicații (și atunci când acest operator nu respectă obiectivele noului cadru de reglementare, potrivit opiniei [autorității de reglementare], care trebuie să facă obiectul unui control jurisdicțional)?

c)      operatorul amintit anterior poate invoca efectul direct al directivelor care nu au fost transpuse în mod corespunzător (sau al uneia dintre acestea) atunci când (chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de directive) [autoritatea de reglementare], prin decizii, hotărăște întotdeauna cu privire la condițiile concrete de interconectare a rețelelor operatorilor și impune așadar obligații concrete particularilor?”

 Cu privire la redeschiderea procedurii orale

12      Prin cererea depusă la grefa Curții la 9 martie 2007, TO2 a solicitat redeschiderea procedurii orale, care fusese terminată la 27 februarie 2007 ca urmare a prezentării concluziilor avocatului general.

13      În susținerea cererii sale, TO2 afirmă că acesta din urmă a examinat în cadrul concluziilor sale argumente care nu le‑au fost prezentate părților din acțiunea principală, în special cel întemeiat pe efectul direct al obligației pozitive de a realiza o analiză a pieței, în condițiile în care litigiul se referă la o obligație negativă de a nu se pronunța asupra obligației de conectare fără să se fi realizat o asemenea analiză.

14      Trebuie amintit că, din oficiu, la propunerea avocatului general sau la cererea părților, Curtea poate dispune redeschiderea procedurii orale, în conformitate cu articolul 61 din Regulamentul de procedură, în cazul în care consideră că nu este suficient lămurită sau că trebuie să soluționeze cauza în baza unui argument care nu a fost pus în discuția părților (hotărârea din 18 iunie 2002, Philips, C‑299/99, Rec., p. I‑5475, punctul 20).

15      Curtea consideră că problema efectului direct al prevederilor care fac obiectul acțiunii principale a fost ridicată prin intermediul celei de a patra întrebări adresate de instanța de trimitere și că dispune de toate elementele necesare pentru a‑i putea da un răspuns.

16      Prin urmare, cererea de redeschidere a procedurii orale formulată de TO2 urmează a fi respinsă.

 Cu privire la competența Curții

17      Cu titlu introductiv, guvernul ceh contestă competența Curții de a răspunde tuturor întrebărilor adresate, pentru motivul că elementele de fapt ale acțiunii principale sunt anterioare datei aderării Republicii Cehe la Uniunea Europeană.

18      În cursul ședinței, TO2, COL și Comisia au considerat că, în speță, Curtea este competentă ratione temporis, deoarece, pe de o parte, chiar dacă acțiunea principală a fost inițiată în cursul lunii februarie 2003, aceasta a continuat până când a fost adoptată o decizie a președintelui autorității de reglementare, la 20 ianuarie 2005, și, pe de altă parte, în temeiul legislației cehe, decizia autorității de reglementare din 30 aprilie 2004 a fost anulată în timp ce o nouă decizie a fost adoptată la 20 ianuarie 2005. În plus, TO2 precizează că această din urmă decizie, care are un caracter constitutiv, și nu unul declarativ, are drept obiect stabilirea temeiului obligațiilor juridice viitoare, iar nu constatarea cu autoritate a obligațiilor născute din fapte care ar fi avut loc anterior.

19      Reiese din decizia de trimitere că cererea adresată de COL autorității de reglementare privind obligarea TO2 de a‑i furniza o interconectare la rețeaua ADSL a fost examinată și a dus la adoptarea de către această autoritate a unei decizii la 30 aprilie 2004, anterior așadar datei aderării Republicii Cehe la Uniune.

20      Totuși, această decizie a fost anulată la 9 septembrie 2004, o nouă decizie fiind adoptată în data de 14 a aceleiași luni. Aceasta din urmă a fost confirmată, în urma contestării ei, de președintele autorității de reglementare la 20 ianuarie 2005. Părțile consideră că la această dată respectiva decizie a devenit definitivă și executorie.

21      Fără a fi necesar să se examineze consecințele anulării unei decizii în dreptul ceh, trebuie reținut, pe de o parte, că decizia contestată în cadrul acțiunii principale este ulterioară datei aderării Republicii Cehe la Uniune, că aceasta reglementează o situație pentru viitor fără a avea efecte pentru trecut și că, pe de altă parte, instanța națională adresează Curții o serie de întrebări referitoare la legislația comunitară aplicabilă în litigiul care formează obiectul acțiunii principale.

22      Atunci când întrebările preliminare se referă la interpretarea dreptului comunitar, Curtea se pronunță fără a avea nevoie, în principiu, să se preocupe de circumstanțele care au determinat instanțele naționale să îi adreseze întrebările și de circumstanțele în care acestea intenționează să aplice prevederea de drept comunitar pe care i‑au cerut Curții să o interpreteze (hotărârea din 5 decembrie 1996, Reisdorf, C‑85/95, Rec., p. I‑6257, punctul 15).

23      Situația ar fi diferită numai în cazurile în care prevederea de drept comunitar supusă interpretării Curții nu ar fi aplicabilă în ceea ce privește faptele din litigiul care formează obiectul acțiunii principale, care s‑ar fi produs anterior aderării unui nou stat membru la Uniune (a se vedea în acest sens hotărârea din 10 ianuarie 2006, Ynos, C‑302/04, Rec., p. I‑371, punctele 35 și 36) sau atunci când ar fi evident că respectiva prevedere nu poate fi aplicată (a se vedea hotărârea Reisdorf, citată anterior, punctul 16).

24      Or, aceasta nu se întâmplă în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea este competentă să interpreteze directivele sus‑menționate și trebuie să se răspundă întrebărilor formulate de instanța de trimitere.

 Cu privire la întrebările preliminare

25      Prin intermediul primei, al celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă autoritatea de reglementare era îndreptățită, ținând seama de prevederile dreptului comunitar aplicabile ulterior datei de 1 mai 2004, să oblige o întreprindere de telecomunicații care dispunea de o putere semnificativă pe piața telecomunicațiilor să încheie un acord de interconectare a rețelei sale cu cea a unui alt operator.

26      În această privință, trebuie precizat, în lumina prevederilor articolului 27 din Directiva‑cadru și ale articolului 7 alineatul (1) din Directiva privind accesul care se referă la dispozițiile tranzitorii care pot fi puse în aplicare independent de transpunerea acestor directive, că Directiva 97/33, în privința căreia este cert că a fost transpusă în dreptul ceh prin Legea nr. 151/2000, continuă să își producă efectele în măsura în care acest lucru este necesar.

27      Prin urmare și astfel cum susține, în mod întemeiat, Comisia, autoritatea de reglementare putea să intervină în cadrul Directivei 97/33.

28      Din cele prezentate anterior rezultă că trebuie să se răspundă la prima, la a doua și la a treia întrebare că, în temeiul dispozițiilor tranzitorii ale Directivei privind accesul și ale Directivei‑cadru, autoritatea de reglementare era îndreptățită să examineze obligația unei întreprinderi de telecomunicații care dispunea de o putere semnificativă pe piață, în sensul Directivei 97/33, de a încheia un acord de interconectare a rețelei sale cu cea a unui alt operator, ulterior datei de 1 mai 2004, în cadrul dispozițiilor Directivei 97/33.

29      Având în vederea răspunsul dat primei, celei de a doua și celei de a treia întrebări, nu mai este necesar să se răspundă la a patra întrebare.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

30      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

În temeiul dispozițiilor tranzitorii ale Directivei 2002/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la rețelele de comunicații electronice și la infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora (Directiva privind accesul) și ale Directivei 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă‑cadru), Český telekomunikační úřad era îndreptățită să examineze obligația unei întreprinderi de telecomunicații care dispunea de o putere semnificativă pe piață, în sensul Directivei 97/33/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 iunie 1997 privind interconectarea în telecomunicații în vederea asigurării unui serviciu universal și a interoperabilității prin aplicarea principiilor de furnizare a unei rețele deschise (ONP), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/61/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 1998, de a încheia un acord de interconectare a rețelei sale cu cea a unui alt operator, ulterior datei de 1 mai 2004, în cadrul dispozițiilor Directivei 97/33, astfel cum a fost modificată.

Semnături

---

* Limba de procedură: ceha.