Cauza C‑45/06

Campina GmbH & Co., fostă TUFFI Campina emzett GmbH,

împotriva

Hauptzollamt Frankfurt (Oder)

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de

Finanzgericht des Landes Brandenburg)

„Lapte și produse lactate – Prelevare suplimentară – Depășire minimă a termenului de comunicare a extrasului deconturilor – Sancțiune pecuniară – Regulamentul (CEE) nr. 536/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1001/98 – Articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf – Regulamentul (CE) nr. 1392/2001 – Articolul 5 alineatul (3) – Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 – Articolul 2 alineatul (2) a doua teză – Principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe”

Sumarul hotărârii

1.        Drept comunitar – Principii – Principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe

2.        Agricultură – Organizarea comună a piețelor – Lapte și produse lactate – Prelevare suplimentară asupra laptelui

[Regulamentul nr. 536/93 al Comisiei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1001/98 al Comisiei, art. 3 alin. (2) al doilea paragraf, și Regulamentul nr. 1392/2001 al Comisiei, art. 5 alin. (3)]

1.        Principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe trebuie respectat de instanța națională atunci când trebuie să sancționeze un comportament care nu este conform cu prevederile dreptului comunitar.

(a se vedea punctul 40 și dispozitivul)

2.        În cazul în care este vorba de o depășire minimă a termenului de comunicare a extrasului deconturilor, termen stabilit pentru cumpărători, de exemplu de o zi lucrătoare, sistemul sancțiunilor pecuniare prevăzut la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1392/2001 de stabilire a normelor de aplicare a prelevării suplimentare asupra laptelui este mai puțin sever decât cel prevăzut la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf prima liniuță din Regulamentul nr. 536/93 de stabilire a normelor de aplicare a respectivei prelevări, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1001/98.

(a se vedea punctul 40 și dispozitivul)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)

8 martie 2007(*)

„Lapte și produse lactate – Prelevare suplimentară – Depășire minimă a termenului de comunicare a extrasului deconturilor – Sancțiune pecuniară – Regulamentul (CEE) nr. 536/93, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1001/98 – Articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf – Regulamentul (CE) nr. 1392/2001 – Articolul 5 alineatul (3) – Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 – Articolul 2 alineatul (2) a doua teză – Principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe”

În cauza C‑45/06,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Finanzgericht des Landes Brandenburg (Germania), prin decizia din 9 noiembrie 2005, primită de Curte la 30 ianuarie 2006, în procedura

Campina GmbH & Co., fostă TUFFI Campina emzett GmbH,

împotriva

Hauptzollamt Frankfurt (Oder),

CURTEA (Camera a cincea),

compusă din domnul R. Schintgen, președinte de cameră, domnii M. Ilešič (raportor) și E. Levits, judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: domnul R. Grass,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul elen, de domnul G. Kanellopoulos și de doamna S. Papaioannou, în calitate de agenți,

–        pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul J. Schieferer și de doamna C. Cattabriga, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește proporționalitatea articolului 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul (CEE) nr. 536/93 al Comisiei din 9 martie 1993 de stabilire a normelor de aplicare a prelevării suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO L 57, p. 12), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1001/98 al Comisiei din 13 mai 1998 (JO L 142, p. 22, denumit în continuare „Regulamentul nr. 536/93”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Campina GmbH & Co., fostă TUFFI Campina emzett GmbH (denumită în continuare „Campina”), succesor cu titlu universal al întreprinderii de prelucrare și achiziționare a laptelui Meierei‑Zentrale GmbH (denumită în continuare „MZ”), pe de o parte, și Hauptzollamt Frankfurt (Oder), pe de altă parte, în legătură cu o depășire minimă a termenului de comunicare a extrasului deconturilor (denumită în continuare „comunicarea”).

 Cadrul juridic comunitar

3        Articolul 3 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 536/93 prevede:

„În fiecare an, înainte de 15 mai, cumpărătorul comunică autorității competente a statului membru un extras al deconturilor stabilite pentru fiecare producător sau, dacă este cazul, în conformitate cu decizia statului membru, cantitatea totală, cantitatea corectată în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) și procentul mediu de grăsimi din laptele și/sau din echivalentul lapte care i‑a fost livrat de producători, precum și suma cantităților individuale de referință și procentul reprezentativ mediu de grăsimi de care dispun acești producători.” [traducere neoficială]

4        Articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93 prevedea, în forma sa inițială:

„În caz de nerespectare a termenului, cumpărătorul trebuie să plătească o penalitate corespunzătoare prelevării datorate pentru o depășire de 0,1 % din cantitățile de lapte și de echivalent lapte care i‑au fost livrate de producători. Această penalitate nu poate depăși 20 000 ECU.” [traducere neoficială]

5        Această ultimă dispoziție a fost declarată disproporționată prin hotărârea Curții din 6 iulie 2000, Molkereigenossenschaft Wiedergeltingen (C‑356/97, Rec., p. I‑5461).

6        Între timp, Comisia Comunităților Europene a adoptat Regulamentul nr. 1001/98. Articolul 1 din acest regulament prevede:

„Articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93 se înlocuiește cu următorul text:

«În caz de nerespectare a termenului, cumpărătorul trebuie să plătească o penalitate calculată după cum urmează:

–        în cazul în care comunicarea prevăzută la primul paragraf este făcută înainte de 1 iunie, penalitatea este egală cu cuantumul prelevării datorate pentru o depășire de 0,1 % din cantitățile de lapte și de echivalent lapte care i‑au fost livrate de producători. Această penalitate trebuie să fie cuprinsă între 500 și 20 000 ECU;

[…]»” [traducere neoficială]

7        Articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1392/2001 al Comisiei din 9 iulie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului de stabilire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate (JO L 187, p. 19) prevede:

„[…]

(3) […] cumpărătorul care nu a respectat termenul prevăzut la alineatul (2) trebuie să plătească o sumă corespunzătoare prelevării datorate pentru o depășire de 0,01 %, pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, din cantitățile de lapte și de echivalent lapte care i‑au fost livrate de producători […]. Suma trebuie să fie cuprinsă între 100 și 100 000 EUR.

[…]” [traducere neoficială]

8        Articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166) prevede:

„În cazul modificării ulterioare a dispozițiilor care impun sancțiuni administrative și care sunt incluse în normele comunitare, se aplică retroactiv dispozițiile mai favorabile.”

 Acțiunea principală și întrebarea preliminară

9        MZ a prezentat, printr‑un formular semnat la 17 mai 1999 și primit în aceeași zi de Hauptzollamt Cottbus (denumit în continuare „HZA”), comunicarea referitoare la cantitățile de lapte care îi fuseseră livrate de producători în cursul exercițiului financiar 1998-1999.

10      Formularul conține, pe verso, mențiunea că această comunicare trebuie să fie primită de HZA cel târziu la 14 mai. Întrucât a primit respectiva comunicare cu o întârziere de trei zile, HZA a decis, în temeiul articolului 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93, că depășirea termenului stabilit impunea aplicarea unei penalități în cuantum egal cu cel al prelevării datorate pentru o depășire de 0,1 % din cantitățile de lapte și de echivalent lapte livrate de producători. Pe baza indicațiilor furnizate de MZ cu privire la cantitatea de lapte livrată și având în vedere plafonul de 20 000 ECU, penalitatea aplicată se ridica astfel la 39 116,60 DEM.

11      MZ a introdus o contestație împotriva acestei decizii, precum și o cerere de suspendare a executării acesteia. MZ a susținut că, pe data de 14 mai 1999, colaboratorul căruia îi încredințase întocmirea, precum și expedierea comunicărilor a fost suprasolicitat din cauza volumului de muncă, întrucât trebuia să respecte și alte termene importante. Dat fiind faptul că 14 mai 1999 a fost o zi de vineri, comunicarea a fost trimisă la HZA în următoarea zi lucrătoare, luni, 17 mai 1999.

12      Astfel, în opinia întreprinderii MZ, chiar dacă HZA nu a primit comunicarea la data prevăzută, depășirea ar fi minimă, deoarece HZA nu ar fi putut să se ocupe de aceasta înainte de 17 mai 1999 și, prin urmare, depășirea nu ar fi avut nicio consecință. MZ a concluzionat că penalitatea care i‑a fost aplicată este disproporționată în raport cu depășirea constatată.

13      După ce a refuzat să acorde suspendarea executării deciziei sale, HZA a suspendat procedura de soluționare a contestației până în momentul în care Curtea de Justiție a Comunităților Europene se va fi pronunțat în cauza care a stat la baza hotărârii Molkereigenossenschaft Wiedergeltingen, citată anterior.

14      Ulterior, prin decizia din 4 iulie 2001, HZA a respins contestația întreprinderii MZ ca nefondată. În temeiul articolului 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93, HZA a subliniat, pe de o parte, că, în sensul acestei dispoziții, penalitatea pentru comunicările făcute după 14 mai 1999, dar înainte de 1 iunie 1999, a fost egală cu 0,1 % din cantitățile de lapte și de echivalent lapte livrate de producători, fără a putea fi mai mică de 500 ECU sau mai mare de 20 000 ECU, și, pe de altă parte, că eventuala culpă a întreprinderii MZ nu este un criteriu pertinent, potrivit prevederilor acestui regulament.

15      Campina a introdus o acțiune în anulare împotriva acestei decizii.

16      În ceea ce privește argumentele HZA întemeiate pe articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93, Campina a susținut că acest regulament este lipsit de validitate și, prin urmare, de efecte juridice, întrucât nu a prevăzut un mecanism care să țină seama de durata depășirii și de culpa întreprinderii în cauză în situația în care se aplică o penalitate în sensul respectivului regulament. Or, exact acest lucru ar fi fost criticat de Curte, în hotărârea sa Molkereigenossenschaft Wiedergeltingen, citată anterior, cu privire la forma inițială a acestei dispoziții.

17      Hauptzollamt Frankfurt (Oder) a solicitat respingerea acțiunii, susținând că articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93 ia în considerare îndeajuns durata depășirii prin eșalonarea penalităților în funcție de această durată. HZA a precizat că textul regulamentului nu se referă la criteriul culpei sau la cel al prejudiciului efectiv.

18      Instanța de trimitere consideră că regimul sancțiunilor pecuniare prevăzut la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93 este disproporționat, întrucât nu îmbunătățește în niciun fel situația cumpărătorului de lapte, în cazul unor întârzieri minime, în comparație cu regimul prevăzut de articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93, în forma inițială, care a fost declarat ca nefiind valid de către Curte în hotărârea Molkereigenossenschaft Wiedergeltingen, citată anterior.

19      Aceasta precizează că perioada 15 mai-1 iunie este prea lungă și produce efecte disproporționate, prin aceea că se ajunge la aplicarea unei sancțiuni pecuniare maxime chiar și pentru depășiri care nu sunt mai mari de o zi lucrătoare, cum este și cazul în speță, și care nu au avut niciun efect aparent asupra plății prelevării suplimentare pe care cumpărătorul trebuie să o efectueze înainte de 1 septembrie, în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul nr. 536/93. Aceasta adaugă faptul că, în plus, întreprinderea de produse lactate în cauză nu trebuie să achite nicio prelevare suplimentară.

20      În final, instanța de trimitere constată că sancțiunea pecuniară nu ține seama de aspectul dacă transmiterea cu întârziere a comunicării a avut vreo consecință asupra procedurii administrative, în special asupra plății la 1 septembrie. În această privință, aceasta precizează că a fost deja subliniat de către Curte faptul că o depășire minimă a datei de 15 mai nu ar pune în pericol plata prelevării suplimentare înainte de 1 septembrie (a se vedea hotărârea Molkereigenossenschaft Wiedergeltingen, citată anterior, punctul 41).

21      În aceste condiții, Finanzgericht des Landes Brandenburg a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Sistemul penalităților prevăzut la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul [nr. 536/93] este contrar principiului proporționalității în cazul în care este vorba numai de o depășire minimă a termenului, care, de altfel, nu are niciun efect sesizabil?”

 Cu privire la întrebarea preliminară

 Observații transmise Curții

22      Guvernul elen susține că respectarea termenului de 15 mai este, în acțiunea principală, necesară pentru buna funcționare a sistemului de prelevare suplimentară, precum și a organizării comune a pieței laptelui și a produselor lactate, întrucât calculul acestei prelevări este pus în pericol prin comunicarea cu întârziere a datelor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) primul paragraf din Regulamentul nr. 536/93.

23      Același guvern precizează că sancțiunile pecuniare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93 variază în funcție de importanța întârzierii și de gravitatea abaterii, ceea ce permite, pe de o parte, să îi determine pe cumpărătorii de lapte să respecte termenul de 15 mai și, pe de altă parte, să evite nerespectarea acestui termen de către fabricile de produse lactate care nu sunt supuse prelevării suplimentare. În final, intervalul de aproximativ 15 zile prevăzut la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93 nu este considerat de guvernul menționat ca fiind o măsură vădit improprie pentru realizarea scopului urmărit.

24      În opinia Comisiei, ar trebui ca, în conformitate cu principiul aplicării retroactive a sancțiunii pecuniare mai puțin severe pentru abaterea în cauză în acțiunea principală, să se aplice Regulamentul nr. 1392/2001.

25      Comisia subliniază că acest regulament a stabilit, pe de o parte, procentul de 0,01 % pe zi calendaristică de întârziere, față de 0,1 % prevăzut de Regulamentul nr. 536/93, și a diminuat, pe de altă parte, penalitatea minimă la 100 de euro. În opinia sa, aplicabilitatea Regulamentului nr. 1392/2001 nu ar putea fi afectată de faptul că sancțiunea pecuniară întemeiată pe Regulamentul nr. 536/93 fusese deja aplicată reclamantei din acțiunea principală, întrucât decizia de aplicare a sancțiunii ce formează obiectul acțiunii principale ar fi fost atacată. Prin urmare, sancțiunea astfel dispusă nu ar constitui o situație juridică imposibil de contestat.

26      În ceea ce privește principiul proporționalității în legătură cu dispozițiile articolului 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93, Comisia amintește că dispune de o putere de apreciere extinsă în materie de politică agricolă.

27      În temeiul acestei puteri de apreciere, Comisia nu ar fi fost obligată să prevadă o eșalonare pe zile a cuantumului sancțiunii pecuniare și putea, pe cale de consecință, să instituie sistemul care face obiectul acțiunii principale, în temeiul căruia cumpărătorii care nu au respectat termenul de 15 mai ar fi fost determinați să realizeze acea comunicare înainte de începutul perioadei următoare, pentru a evita o sancțiune mai severă. Reținând un interval de aproximativ 15 zile pentru fiecare fază de depășire a termenului prevăzut pentru comunicare, Comisia consideră că nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere.

28      În plus, obligarea la plata unei sancțiuni pecuniare în temeiul articolului 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93 nu ar depăși ceea ce este necesar și adecvat pentru atingerea obiectivului urmărit, și anume a‑i determina pe cumpărători să transmită comunicarea în timp util.

29      În final, Comisia susține că orice depășire a termenului de către cumpărători determină o reducere a intervalului de care dispun autoritățile naționale competente pentru a calcula cuantumul prelevării suplimentare și reprezintă, așadar, un risc la adresa bunei funcționări a acestui sistem. Prin urmare, obligația de a dovedi dacă depășirea termenului a avut vreo consecință asupra procedurii administrative ar fi pus în pericol efectul de descurajare și eficiența sancțiunilor pecuniare.

 Răspunsul Curții

30      În cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte instituite prin articolul 234 CE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care a fost sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate (hotărârea din 4 mai 2006, Haug, C‑286/05, Rec., p. I‑4121, punctul 17 și jurisprudența citată).

31      În plus, trebuie reamintit că misiunea Curții este de a interpreta toate dispozițiile de drept comunitar care sunt necesare instanțelor naționale pentru a statua în cauzele cu care sunt sesizate, chiar dacă respectivele dispoziții nu sunt expres indicate în întrebările adresate de aceste instanțe (hotărârea din 11 decembrie 1997, Immobiliare SIF, C‑42/96, Rec., p. I‑7089, punctul 28 și jurisprudența citată).

32      Este important să se arate că principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe face parte din tradițiile constituționale comune ale statelor membre și, prin urmare, trebuie considerat ca fiind un principiu general al dreptului comunitar, a cărui respectare este asigurată de Curte și căruia instanța națională este obligată să i se conformeze (a se vedea în acest sens hotărârea din 3 mai 2005, Berlusconi și alții, C‑387/02, C‑391/02 și C‑403/02, Rec., p. I‑3565, punctele 67-69).

33      Acest principiu își găsește expresia în special în articolul 2 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 2988/95, dispoziție conform căreia autorităților competente le revine sarcina să aplice retroactiv unei fapte sancțiunile prevăzute de o reglementare sectorială, ca urmare a faptului că acestea sunt mai puțin severe (a se vedea în acest sens hotărârea din 1 iulie 2004, Gerken, C‑295/02, Rec., p. I‑6369, punctul 61).

34      Din decizia de trimitere rezultă că în acțiunea principală este vorba de o depășire minimă a termenului de 15 mai, deoarece comunicarea a fost primită de autoritatea națională competentă în următoarea zi lucrătoare.

35      Pentru a da un răspuns util instanței de trimitere, trebuie, așadar, să se determine dacă, fiind vorba despre o situație specială, precum aceea din acțiunea principală, caracterizată de o depășire minimă a termenului de 15 mai, trebuie să se considere că Regulamentul nr. 1392/2001 prevede un sistem de sancțiuni pecuniare mai puțin sever decât cel impus prin Regulamentul nr. 536/93.

36      Or, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1392/2001, valoarea sancțiunii pecuniare pentru nerespectarea termenului de 15 mai, astfel cum este cazul în acțiunea principală, este, pe de o parte, stabilită la un nivel egal cu cel al prelevării datorate pentru o depășire de 0,01 %, pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, din cantitatea de referință „vânzări directe” de care dispune cumpărătorul și, pe de altă parte, această sumă trebuie să fie cuprinsă între 100 și 100 000 EUR.

37      În schimb, în temeiul articolului 3 alineatul (2) al doilea paragraf prima liniuță din Regulamentul nr. 536/93, sancțiunea pecuniară pentru nerespectarea termenului de 15 mai, astfel cum este cazul în acțiunea principală, pe de o parte, reprezintă 0,1 % din cantitățile de lapte și de echivalent lapte care au fost livrate cumpărătorului de către producători și, pe de altă parte, această sancțiune trebuie să fie cuprinsă între 500 ECU și 20 000 ECU.

38      Așadar, trebuie constatat, astfel cum în mod întemeiat a subliniat Comisia în observațiile transmise Curții, că, în cazul în care este vorba de o depășire minimă a termenului de 15 mai, precum în speță, sistemul sancțiunilor pecuniare prevăzut la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1392/2001 este mai puțin sever decât cel prevăzut la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf prima liniuță din Regulamentul nr. 536/93.

39      Ținând seama de interpretarea care precedă, Curtea nu trebuie să se pronunțe asupra proporționalității sistemului sancțiunilor pecuniare prevăzut la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 536/93.

40      Având în vedere tot ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că:

–        principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe trebuie respectat de instanța națională atunci când trebuie să sancționeze un comportament care nu este conform cu prevederile dreptului comunitar;

–        în cazul în care este vorba de o depășire minimă a termenului stabilit, astfel cum este cazul în acțiunea principală, sistemul sancțiunilor pecuniare prevăzut la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1392/2001 este mai puțin sever decât cel prevăzut la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf prima liniuță din Regulamentul nr. 536/93.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

41      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Principiul aplicării retroactive a sancțiunii mai puțin severe trebuie respectat de instanța națională atunci când trebuie să sancționeze un comportament care nu este conform cu prevederile dreptului comunitar.

În cazul în care este vorba de o depășire minimă a termenului stabilit, astfel cum este cazul în acțiunea principală, sistemul sancțiunilor pecuniare prevăzut la articolul 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1392/2001 al Comisiei din 9 iulie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3950/92 al Consiliului de stabilire a unei prelevări suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate este mai puțin sever decât cel prevăzut la articolul 3 alineatul (2) al doilea paragraf prima liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 536/93 al Comisiei din 9 martie 1993 de stabilire a normelor de aplicare a prelevării suplimentare în sectorul laptelui și al produselor lactate, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1001/98 al Comisiei din 13 mai 1998.

Semnături

---

* Limba de procedură: germana.