EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62006CA0304

Cauza C-304/06 P: Hotărârea Curții (Camera întâi) din 8 mai 2008 — Eurohypo AG/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (Recurs — Marcă comunitară — Regulamentul (CE) nr. 40/94 — Articolul 7 alineatul (1) litera (b) — Marcă verbală EUROHYPO — Motiv absolut de respingere a înregistrării — Marcă lipsită de caracter distinctiv)

JO C 158, 21.6.2008, p. 4–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

21.6.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 158/4


Hotărârea Curții (Camera întâi) din 8 mai 2008 — Eurohypo AG/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

(Cauza C-304/06 P) (1)

(Recurs - Marcă comunitară - Regulamentul (CE) nr. 40/94 - Articolul 7 alineatul (1) litera (b) - Marcă verbală EUROHYPO - Motiv absolut de respingere a înregistrării - Marcă lipsită de caracter distinctiv)

(2008/C 158/05)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurent: Eurohypo AG (reprezentanți: C. Rohnke și M. Kloth, Rechtsanwälte)

Cealaltă parte în proces: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (reprezentanți: G. Schneider și J. Weberndörfer, agenți)

Obiectul

Recurs declarat împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a treia) din 3 mai 2006, Eurohypo/OAPI (T-439/04), prin care Tribunalul a respins acțiunea în anulare împotriva deciziei de respingere a cererii de înregistrare a mărcii verbale „EUROHYPO” pentru servicii din clasa 36 — Caracter distinctiv al unei mărci compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească pentru a desemna caracteristicile unui serviciu

Dispozitivul

1)

Anulează hotărârea Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 3 mai 2006, Eurohypo/OAPI (EUROHYPO) (T-439/04), în măsura în care Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene s a pronunțat în sensul că articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 3288/94 al Consiliului din 22 decembrie 1994, nu a fost încălcat de către Camera a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) prin faptul că, prin decizia din 6 august 2004 (cauza R 829/2002-4), a refuzat înregistrarea ca marcă comunitară a sintagmei EUROHYPO pentru serviciile din clasa 36 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, clasă care corespunde următoarei descrieri: „[a]faceri financiare, monetare, imobiliare; servicii financiare; finanțări […]”.

2)

Respinge acțiunea împotriva deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 6 august 2004 (cauza R 829/2002-4).

3)

Eurohypo AG este obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate la cele două instanțe.


(1)  JO C 224, 16.9.2006.


Top