Cauza C‑503/04

Comisia Comunităților Europene

împotriva

Republicii Federale Germania

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Hotărâre a Curții de constatare a neîndeplinirii obligațiilor — Neexecutare — Articolul 228 CE — Măsuri impuse de executarea hotărârii Curții — Rezilierea unui contract”

Sumarul hotărârii

1.        Acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor — Hotărâre a Curții de constatare a neîndeplinirii obligațiilor — Nerespectarea obligației de a executa hotărârea — Sancțiuni pecuniare

[art. 228 alin. (2) CE]

2.        Apropierea legislațiilor — Proceduri privind căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări — Directiva 89/665

(art. 226 CE și 228 CE; Directiva 89/665 a Consiliului, art. 3)

3.        Apropierea legislațiilor — Proceduri privind căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări — Directiva 89/665

[art. 226 CE și 228 CE; Directiva 89/665 a Consiliului, art. 2 alin.(6) al doilea paragraf]

4.        Apropierea legislațiilor — Proceduri privind căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de servicii — Directiva 92/50

(art. 226 CE; Directiva 92/50 a Consiliului)

5.        State membre — Obligații — Neîndeplinirea obligațiilor — Justificare întemeiată pe ordinea internă — Inadmisibilitate

(art. 226 CE)

1.        În cadrul procedurii prevăzute la articolul 228 alineatul (2) CE, acțiunea nu este inadmisibilă pentru motivul potrivit căruia Comisia nu mai solicită impunerea unor penalități cu titlu cominatoriu. Într‑adevăr, întrucât Curtea are competența de a stabili o sancțiune pecuniară care nu a fost propusă de Comisie, acțiunea nu este inadmisibilă pentru simplul motiv că, într‑o anumită etapă a procedurii în fața Curții, Comisia consideră că nu se mai impune obligarea la plata de penalități cu titlu cominatoriu.

(a se vedea punctele 21 și 22)

2.        Procedura specială prevăzută la articolul 3 din Directiva 89/665 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, în temeiul căreia Comisia poate interveni pe lângă un stat membru în cazul în care aceasta consideră că s‑a comis o încălcare clară și evidentă a dispozițiilor comunitare în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, constituie o măsură preventivă care nu poate nici să deroge de la competențele Comisiei, întemeiate pe articolele 226 CE și 228 CE, nici să se substituie acestora.

(a se vedea punctul 23)

3.        Deși este adevărat că dispoziția de la articolul 2 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 89/665 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări autorizează statele membre să mențină efectele contractelor încheiate prin încălcarea directivelor în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice și protejează astfel încrederea legitimă a cocontractanților, această dispoziție nu poate avea drept consecință, fără a aduce atingere sferei de aplicare a dispozițiilor din tratat de instituire a pieței interne, faptul că atitudinea autorităților contractante față de terți trebuie considerată ca fiind conformă dreptului comunitar ulterior încheierii unor astfel de contracte.

Or, dacă dispoziția respectivă nu afectează aplicarea articolului 226 CE, aceasta nu poate afecta nici aplicarea articolului 228 CE, cu riscul de a aduce atingere sferei de aplicare a dispozițiilor din tratat de instituire a pieței interne. De altfel, după cum reiese din textul acesteia, dispoziția respectivă privește despăgubirea pe care o persoană prejudiciată printr‑o încălcare săvârșită de către o autoritate contractantă o poate obține de la aceasta din urmă. Or, ca urmare a specificității sale, această dispoziție nu poate fi considerată ca reglementând totodată și relația dintre un stat membru și Comunitate, relație avută în vedere în contextul articolelor 226 CE și 228 CE.

(a se vedea punctele 33-35)

4.        Chiar dacă se presupune că principiile securității juridice si protecției încrederii legitime, principiul pacta sunt servanda, precum și dreptul de proprietate pot fi opuse autorității contractante de către cocontractantul său în cazul rezilierii contractului încheiat cu încălcarea Directivei 92/50 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii, un stat membru nu se poate prevala în niciun caz de aceste principii sau de acest drept pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE și pentru a nu își asuma astfel propria răspundere în temeiul dreptului comunitar.

(a se vedea punctul 36)

5.        Un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul comunitar.

(a se vedea punctul 38)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

18 iulie 2007(*)

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Hotărâre a Curții de constatare a neîndeplinirii obligațiilor – Neexecutare – Articolul 228 CE – Măsuri impuse de executarea hotărârii Curții – Rezilierea unui contract”

În cauza C‑503/04,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 228 CE, introdusă la 7 decembrie 2004,

Comisia Comunităților Europene, reprezentată de domnul B. Schima, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,

împotriva

Republicii Federale Germania, reprezentată de domnul W.‑D. Plessing și de doamna C. Schulze‑Bahr, în calitate de agenți, asistați de H.‑J. Prieß, Rechtsanwalt,

pârâtă,

susținută de:

Republica Franceză, reprezentată de domnii G. de Bergues și J‑C. Gracia, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

Regatul Țărilor de Jos, reprezentat de doamna H. G. Sevenster și de domnul D. J. M. de Grave, în calitate de agenți,

Republica Finlanda, reprezentată de doamna T. Pynnä, în calitate de agent, cu domiciliul ales în Luxemburg,

interveniente,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul C. W. A. Timmermans (raportor), președinte de cameră, domnii P. Kūris, K. Schiemann, J. Makarczyk și J.‑C. Bonichot, judecători,

avocat general: doamna V. Trstenjak,

grefier: domnul H. von Holstein, grefier adjunct,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 7 decembrie 2006,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 28 martie 2007,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea introductivă, Comisia Comunităților Europene solicită Curții să constate că, prin faptul că nu a adoptat măsurile care decurg din Hotărârea din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania (C‑20/01 și C‑28/01, Rec., p. I‑3609), cu privire la încheierea unui contract pentru evacuarea apelor uzate ale comunei Bockhorn (Germania) și a unui contract pentru eliminarea deșeurilor orașului Braunschweig (Germania), Republica Federală Germania nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 228 alineatul (1) CE, precum și să oblige acest stat să achite Comisiei, în contul resurselor proprii ale Comunității Europene, penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 31 680 de euro pentru fiecare zi de întârziere în executarea măsurilor necesare pentru a se conforma acestei hotărâri în ceea ce privește contractul referitor la comuna Bockhorn și în cuantum de 126 720 de euro pentru fiecare zi de întârziere în executarea măsurilor necesare pentru a se conforma hotărârii menționate în ceea ce privește contractul referitor la orașul Braunschweig, aceasta începând de la data pronunțării prezentei hotărâri până la punerea în aplicare a măsurilor menționate.

2        Prin Ordonanța președintelui Curții din 6 iunie 2005, s‑a admis intervenția Republicii Franceze, a Regatului Țărilor de Jos și a Republicii Finlanda în susținerea concluziilor Republicii Federale Germania.

 Cadrul juridic

3        Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237) prevede la articolul 2 alineatul (6):

„Efectele exercitării competențelor menționate la alineatul (1) asupra unui contract încheiat după atribuirea acestuia sunt stabilite de legislația internă.

De asemenea, cu excepția cazurilor în care o decizie trebuie anulată înainte de acordarea daunelor interese, un stat membru poate prevedea că, după încheierea unui contract în urma acordării sale, competențele organismului responsabil cu procedurile privind căile de atac sunt limitate la acordarea de daune oricărei persoane lezate de o încălcare.”

4        Potrivit articolului 3 alineatul (1) din Directiva 89/665:

„Comisia poate invoca procedura prevăzută de prezentul articol în cazul în care, anterior încheierii unui contract, consideră că s‑a comis o încălcare clară și evidentă a dispozițiilor comunitare în domeniul achizițiilor publice în cursul unei proceduri de atribuire a unui contract care intră în domeniul de aplicare al Directivelor 71/305/CEE și 77/62/CEE.”

 Hotărârea Comisia/Germania, citată anterior

5        La punctele 1 și 2 din dispozitivul Hotărârii Comisia/Germania, citată anterior, Curtea a declarat și a hotărât:

„1)      Întrucât comuna Bockhorn (Germania) nu a lansat o cerere de ofertă pentru contractul referitor la evacuarea apelor uzate ale acesteia și întrucât nu a publicat rezultatul procedurii de atribuire în suplimentul Jurnalului Oficial al Comunităților Europene, Republica Federală Germania, atunci când a atribuit acest contract de achiziții publice de servicii, nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 8, ale articolului 15 alineatul (2) și ale articolului 16 alineatul (1) din Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii [JO L 209, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 50].

2)      Întrucât orașul Braunschweig (Germania) a încheiat un contract referitor la eliminarea deșeurilor acestuia recurgând la procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, deși nu fuseseră îndeplinite condițiile stabilite la articolul 11 alineatul (3) din Directiva 92/50 pentru atribuirea contractelor printr‑o procedură de negociere fără cerere de ofertă la nivel comunitar, Republica Federală Germania, atunci când a atribuit acest contract de achiziții publice de servicii, nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 8 și al articolului 11 alineatul (3) litera (b) din directiva menționată.”

 Procedura precontencioasă

6        Prin scrisoarea din 27 iunie 2003, Comisia a invitat guvernul german să îi comunice măsurile luate în vederea executării Hotărârii Comisia/Germania, citată anterior.

7        Întrucât răspunsul guvernului german din 7 august 2002 nu a fost considerat satisfăcător, la 17 octombrie 2003, Comisia a invitat autoritățile germane să își formuleze observațiile într‑un termen de două luni.

8        În comunicarea sa din 23 decembrie 2003, guvernul german s‑a referit la o scrisoare adresată guvernului landului Saxonia Inferioară la începutul lunii decembrie 2003, prin care invitase acest land să garanteze respectarea legislației în vigoare în domeniul atribuirii contractelor de achiziții publice și să îi comunice măsurile apte să asigure nerepetarea unor încălcări asemănătoare în viitor. În plus, guvernul german s‑a referit la articolul 13 din Decretul privind atribuirea contractelor de achiziții publice (Vergabeverordnung), dispoziție intrată în vigoare la 1 februarie 2001, care prevede că sunt lovite de nulitate contractele încheiate de autorități contractante în cazul în care ofertanții respinși nu au fost informați cu privire la încheierea contractelor menționate într‑un termen de 14 zile de la atribuirea unui contract. Acest guvern a arătat totodată că dreptul comunitar nu impune rezilierea celor două contracte în discuție în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Comisia/Germania, citată anterior.

9        La 1 aprilie 2004, Comisia a transmis un aviz motivat Republicii Federale Germania, la care aceasta din urmă a răspuns la 7 iunie 2004.

10      Întrucât a considerat că Republica Federală Germania nu luase măsurile pe care le impune executarea Hotărârii Comisia/Germania, citată anterior, Comisia a decis să introducă prezenta acțiune.

 Cu privire la acțiune

 Cu privire la obiectul acțiunii

11      Ca urmare a faptului că Republica Federală Germania a comunicat în memoriul său în apărare că, la 28 februarie 2005, ar urma să se anuleze contractul încheiat de comuna Bockhorn privitor la evacuarea apelor uzate ale acesteia, Comisia a declarat în replica sa că nu își menține nici acțiunea, nici cererea de impunere a unor penalități cu titlu cominatoriu în măsura în care acestea se refereau la contractul menționat.

12      Întrucât Comisia a renunțat astfel în parte la acțiunea sa, aceasta din urmă nu trebuie examinată decât în măsura în care se referă la contractul încheiat de orașul Braunschweig privitor la eliminarea deșeurilor.

 Cu privire la admisibilitate

13      Republica Federală Germania invocă, în primul rând, lipsa interesului Comisiei, ca urmare a faptului că nu a fost formulată o cerere de interpretare în sensul articolului 102 din Regulamentul de procedură. Potrivit acestui stat membru, litigiul referitor la determinarea consecințelor care decurg din Hotărârea Comisia/Germania, citată anterior, ar fi putut și ar fi trebuit să fie soluționat în cadrul unei cereri de interpretare a hotărârii menționate, și nu în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul 228 CE.

14      Această susținere nu poate fi totuși admisă.

15      Într‑adevăr, în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE, Curtea are numai obligația de a constata că a fost încălcată o dispoziție de drept comunitar. Ulterior, în temeiul articolului 228 alineatul (1) CE, statul membru în cauză este obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2004, Comisia/Germania, C‑126/03, Rec., p. I‑11197, punctul 26). Întrucât problema determinării măsurilor pe care le impune executarea unei hotărâri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE nu are legătură cu obiectul unei astfel de hotărâri, această problemă nu poate face obiectul unei cereri de interpretare a acestei hotărâri (a se vedea de asemenea în acest sens Ordonanța din 20 aprilie 1988, Maindiaux și alții/CES și alții, 146/85 INT și 431/85 INT, Rec., p. 2003, punctul 6).

16      Pe de altă parte, chiar în cadrul unei eventuale acțiuni formulate în temeiul articolului 228 alineatul (2) CE, statul membru, căruia îi revine obligația de a determina consecințele care i se pare că decurg din hotărârea de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, este cel ținut să justifice temeinicia acestor consecințe în cazul în care sunt criticate de Comisie.

17      În al doilea rând, în duplica sa, Republica Federală Germania, susținută de Regatul Țărilor de Jos, solicită Curții să dispună închiderea procedurii, în conformitate cu articolul 92 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, întrucât acțiunea a rămas fără obiect de vreme ce a încetat și contractul încheiat de orașul Braunschweig privitor la eliminarea deșeurilor, cu efect de la 10 iulie 2005.

18      În observațiile sale referitoare la memoriile în intervenție formulate de Republica Franceză, de Regatul Țărilor de Jos și de Republica Finlanda, Comisia răspunde că își menține interesul de a obține din partea Curții pronunțarea cu privire la aspectul dacă, la expirarea termenului stabilit în avizul motivat emis în temeiul articolului 228 CE, Republica Federală Germania se conformase deja Hotărârii din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania, citată anterior. Comisia precizează totodată că nu mai este necesară obligarea la plata unor penalități cu titlu cominatoriu.

19      În această privință, trebuie amintit faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, data de referință pentru a aprecia existența unei neîndepliniri a obligațiilor în temeiul articolului 228 CE este data expirării termenului stabilit în avizul motivat emis în temeiul acestei dispoziții (Hotărârea din 18 iulie 2006, Comisia/Italia, C‑119/04, Rec., p. I‑6885, punctul 27 și jurisprudența citată).

20      În speță, avizul motivat, care, după cum arată ștampila de primire, a fost primit de autoritățile germane la 1 aprilie 2004, conținea mențiunea unui termen de două luni. Prin urmare, data de referință pentru a aprecia existența unei neîndepliniri a obligațiilor în temeiul articolului 228 CE este 1 iunie 2004. Or, la această dată, încă nu încetase contractul încheiat de orașul Braunschweig privind eliminarea deșeurilor.

21      Pe de altă parte, contrar celor susținute de Republica Federală Germania în cursul ședinței, acțiunea nu este inadmisibilă nici pentru motivul potrivit căruia Comisia nu mai solicită impunerea unor penalități cu titlu cominatoriu.

22      Într‑adevăr, întrucât Curtea are competența de a stabili o sancțiune pecuniară care nu a fost propusă de Comisie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2005, Comisia/Franța, C‑304/02, Rec., p. I‑6263, punctul 90), acțiunea nu este inadmisibilă pentru simplul motiv că, într‑o anumită etapă a procedurii în fața Curții, Comisia consideră că nu se mai impune obligarea la plata de penalități cu titlu cominatoriu.

23      În al treilea rând, în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate întemeiată pe articolul 3 din Directiva 89/665, la care se referă avocatul general la punctul 44 din concluzii, trebuie să se arate că procedura specială prevăzută prin dispoziția menționată constituie o măsură preventivă care nu poate nici să deroge de la competențele Comisiei, întemeiate pe articolele 226 CE și 228 CE, nici să se substituie acestora (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 iunie 2005, Comisia/Grecia, C‑394/02, Rec., p. I‑4713, punctul 27 și jurisprudența citată).

24      Din ansamblul considerațiilor de mai sus rezultă că acțiunea este admisibilă.

 Cu privire la fond

25      Comisia consideră că Republica Federală Germania nu a luat măsurile suficiente pentru a se conforma Hotărârii din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania, citată anterior, întrucât acest stat membru nu a asigurat că, înainte de data expirării termenului stabilit în avizul motivat, se procedează la rezilierea contractului încheiat de orașul Braunschweig privitor la eliminarea deșeurilor.

26      Republica Federală Germania reiterează poziția exprimată în comunicarea guvernului german din 23 decembrie 2003 potrivit căreia nu se impunea rezilierea contractelor în cauză în această hotărâre și susține că intervențiile menționate în această comunicare au constituit măsuri suficiente pentru a se conforma hotărârii menționate.

27      În această privință, trebuie amintit faptul că, după cum reiese de la punctul 12 din Hotărârea din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania, citată anterior, orașul Braunschweig și Braunschweigsche Kohlebergwerke încheiaseră un contract prin care se încredința acesteia din urmă eliminarea de deșeuri reziduale în vederea unei tratări termice, începând cu iunie/iulie 1999 și pentru o durată de 30 de ani.

28      Or, după cum a arătat avocatul general la punctul 72 din concluzii, măsurile evocate de guvernul german în comunicarea din 23 decembrie 2003 au urmărit exclusiv prevenirea încheierii unor noi contracte care ar putea constitui neîndepliniri ale obligațiilor asemănătoare celor constatate în hotărârea menționată. În schimb, în pofida acestor măsuri, contractul încheiat de orașul Braunschweig a continuat să își producă în mod deplin efectele la 1 iunie 2004.

29      Prin urmare, întrucât contractul menționat nu încetase la 1 iunie 2004, neîndeplinirea obligațiilor ar fi persistat la acea dată. Într‑adevăr, atingerea adusă liberei prestări a serviciilor prin ignorarea dispozițiilor Directivei 92/50 se menține în cursul întregii perioade de executare a contractelor încheiate prin încălcarea acestei directive (Hotărârea din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania, citată anterior, punctul 36). În plus, la data menționată, se putea considera că neîndeplinirea obligațiilor s‑ar fi menținut timp de decenii, ținând seama de durata lungă pentru care fusese încheiat contractul în cauză.

30      Având în vedere toate aceste circumstanțe, într‑o situație precum cea în speță, nu se poate considera că, în ceea ce privește contractul încheiat de orașul Braunschweig, Republica Federală Germania luase, la 1 iunie 2004, măsurile pe care le impune executarea Hotărârii din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania, citată anterior.

31      Cu toate acestea, Republica Federală Germania, susținută de Republica Franceză, de Regatul Țărilor de Jos și de Republica Finlanda, arată că articolul 2 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 89/665, care permite statelor membre să prevadă în legislația lor că, după încheierea unui contract de achiziții publice în urma atribuirii sale, introducerea unei acțiuni nu poate avea ca rezultat decât acordarea de daune interese și să excludă astfel orice posibilitate de reziliere a acestui contract, se opune faptului ca, în urma constatării unei neîndepliniri a obligațiilor în sensul articolului 226 CE cu privire la un astfel de contract, să se impună obligația de reziliere a acestuia. De asemenea, potrivit acestor state membre, se mai opun acestui fapt și principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, principiul pacta sunt servanda, dreptul fundamental de proprietate, articolul 295 CE, precum și jurisprudența Curții în domeniul limitării în timp a efectelor unei hotărâri.

32      Totuși, aceste argumente nu pot fi admise.

33      În primul rând, în ceea ce privește articolul 2 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 89/665, Curtea a statuat deja că, deși este adevărat că dispoziția menționată autorizează statele membre să mențină efectele contractelor încheiate prin încălcarea directivelor în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice și protejează astfel încrederea legitimă a cocontractanților, această dispoziție nu poate avea drept consecință, fără a aduce atingere sferei de aplicare a dispozițiilor din Tratatul CE de instituire a pieței interne, faptul că atitudinea autorităților contractante față de terți trebuie considerată ca fiind conformă dreptului comunitar ulterior încheierii unor astfel de contracte (Hotărârea din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania, citată anterior, punctul 39).

34      Or, dacă articolul 2 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 89/665 nu afectează aplicarea articolului 226 CE, acesta nu poate afecta nici aplicarea articolului 228 CE, cu riscul, într‑o situație precum cea în speță, de a aduce atingere sferei de aplicare a dispozițiilor din tratat de instituire a pieței interne.

35      Pe de altă parte, după cum reiese din textul acestuia, articolul 2 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 89/665, care urmărește garantarea existenței, în toate statele membre, a unor căi de atac eficiente în cazul încălcării legislației comunitare în domeniul achizițiilor publice sau a normelor de drept intern care transpun această legislație, în scopul de a asigura aplicarea efectivă a directivelor privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea din 12 decembrie 2002, Universale‑Bau și alții, C‑470/99, Rec., p. I‑11617, punctul 71), privește despăgubirea pe care o persoană prejudiciată printr‑o încălcare săvârșită de către o autoritate contractantă o poate obține de la aceasta din urmă. Or, ca urmare a specificității sale, această dispoziție nu poate fi considerată ca reglementând totodată și relația dintre un stat membru și Comunitate, relație avută în vedere în contextul articolelor 226 CE și 228 CE.

36      În al doilea rând, în ceea ce privește principiile securității juridice și protecției încrederii legitime, principiul pacta sunt servanda, precum și dreptul de proprietate, chiar dacă se presupune că aceste principii și acest drept pot fi opuse autorității contractante de către cocontractantul său în cazul rezilierii contractului, un stat membru nu se poate prevala în niciun caz de acestea pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE și pentru a nu își asuma astfel propria răspundere în temeiul dreptului comunitar (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 17 aprilie 2007, AGM.‑COS.MET, C‑470/03, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 72).

37      În al treilea rând, în ceea ce privește articolul 295 CE, potrivit căruia „[…] tratat[ul] nu aduce atingere regimului proprietății în statele membre”, trebuie amintit că articolul menționat nu are drept efect exceptarea regimurilor de proprietate existente în statele membre din sfera de aplicare a normelor fundamentale ale tratatului (Hotărârea din 13 mai 2003, Comisia/Spania, C‑463/00, Rec., p. I‑4581, punctul 67 și jurisprudența citată). Caracteristicile unui regim al proprietății existent într‑un stat membru nu pot astfel justifica menținerea unei neîndepliniri a obligațiilor ce constă într‑o atingere adusă liberei prestări a serviciilor prin nerespectarea dispozițiilor Directivei 92/50.

38      De altfel, trebuie amintit că un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații din ordinea sa juridică internă pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care rezultă din dreptul comunitar (Hotărârea Comisia/Italia, citată anterior, punctul 25 și jurisprudența citată).

39      În al patrulea rând, în ceea ce privește jurisprudența Curții cu privire la limitarea în timp a efectelor unei hotărâri, este suficient să se constate că aceasta nu permite, în niciun caz, să se justifice neexecutarea unei hotărâri de constatare a unei neîndepliniri a obligațiilor în temeiul articolului 226 CE.

40      Dacă, în ceea ce privește contractul încheiat de orașul Braunschweig, se impune, așadar, să se constate că Republica Federală Germania nu luase la 1 iunie 2004 măsurile pe care le impune executarea Hotărârii din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania, citată anterior, această constatare nu se mai impune totuși la data la care Curtea analizează faptele. Rezultă astfel că nu se justifică impunerea unor penalități cu titlu cominatoriu, pe care, de altfel, Comisia nu o mai solicită.

41      În același mod, împrejurările prezentei cauze sunt de o asemenea natură încât nu pare necesar să se impună plata unei sume forfetare.

42      Prin urmare, trebuie să se constate că, prin faptul că nu a adoptat, la data la care a expirat termenul acordat în avizul motivat emis de Comisie în temeiul articolului 228 CE, măsurile pe care le impune executarea Hotărârii din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania, citată anterior, cu privire la încheierea unui contract pentru eliminarea deșeurilor orașului Braunschweig, Republica Federală Germania nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului respectiv.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

43      În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții cu privire la partea esențială a motivelor sale, se impune obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată. În conformitate cu alineatul (4) primul paragraf din același articol, Republica Franceză, Regatul Țărilor de Jos și Republica Finlanda, în calitate de interveniente, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște:

1)      Prin faptul că nu a adoptat, la data la care a expirat termenul acordat în avizul motivat emis de Comisia Comunităților Europene în temeiul articolului 228 CE, măsurile pe care le impune executarea Hotărârii din 10 aprilie 2003, Comisia/Germania (C‑20/01 și C‑28/01), cu privire la încheierea unui contract pentru eliminarea deșeurilor orașului Braunschweig (Germania), Republica Federală Germania nu și‑a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului menționat.

2)      Obligă Republica Federală Germania la plata cheltuielilor de judecată.

3)      Republica Franceză, Regatul Țărilor de Jos și Republica Finlanda, în calitate de interveniente, suportă propriile cheltuieli de judecată.

Semnături

---

* Limba de procedură: germana.