Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52025PC0073

Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului de punere în aplicare (2025-2029) a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană

COM/2025/73 final

Bruxelles, 5.3.2025

COM(2025) 73 final

2025/0043(NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului de punere în aplicare (2025-2029) a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului (APP) dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană a fost semnat și a intrat în vigoare la 18 aprilie 2008 pentru o perioadă de șase ani. Acordul poate fi reînnoit în mod tacit cu perioade de șase ani și, prin urmare, este încă în vigoare. Un protocol anterior de punere în aplicare a APP, cu o durată de șase ani, a intrat în vigoare la 1 august 2018 și a expirat la 31 iulie 2024.

Pe baza Deciziei Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor în numele Uniunii Europene cu privire la un nou protocol de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului cu Republica Côte d’Ivoire și a directivelor de negociere cuprinse în această decizie 1 , Comisia a purtat negocieri cu Guvernul Republicii Côte d’Ivoire (denumită în continuare „Côte d’Ivoire”). După încheierea acestor negocieri, la 21 noiembrie 2024, negociatorii au parafat un protocol. Noul protocol acoperă o perioadă de patru ani de la data aplicării provizorii, stabilită la articolul 20, și anume data semnării de către părți.

Scopul prezentei propuneri este de a autoriza semnarea protocolului de punere în aplicare.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat

Obiectivul principal al noului protocol este de a furniza un cadru actualizat, care să țină seama de prioritățile politicii comune reformate în domeniul pescuitului și de dimensiunea externă a acesteia, în vederea continuării și a consolidării parteneriatului strategic în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire.

Protocolul oferă posibilități de pescuit pentru navele Uniunii Europene în zona de pescuit a Côte d’Ivoire în conformitate cu cele mai bune avize științifice disponibile și cu rezoluțiile și recomandările Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT), în limitele excedentului disponibil. Comisia și-a întemeiat poziția, printre altele, pe rezultatele unei evaluări a protocolului anterior (2018-2024) și ale unei evaluări prospective privind necesitatea încheierii unui nou protocol. Aceste evaluări au fost realizate de experți externi. În egală măsură, se urmărește obiectivul de a consolida cooperarea dintre Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire în vederea favorizării unei politici sustenabile în domeniul pescuitului și a exploatării responsabile a resurselor piscicole în zona de pescuit a Côte d’Ivoire și în Oceanul Atlantic, în interesul părților. În plus, această cooperare va contribui, de asemenea, la promovarea unor condiții de muncă decente în sectorul pescuitului.

Noul protocolul prevede posibilități de pescuit pentru următoarele categorii:

-    25 de nave de pescuit ton cu plasă-pungă;

-    7 nave de pescuit cu paragate plutitoare;

-    nave auxiliare, în conformitate cu rezoluțiile relevante ale ICCAT și cu limitele stabilite de legislația din Côte d’Ivoire;

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Negocierea unui nou protocol de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului cu Côte d’Ivoire face parte din acțiunea externă a Uniunii în raport cu țările din Organizația Statelor din Africa, Zona Caraibilor și Pacific (OEACP) și ține seama în special de obiectivele Uniunii privind creșterea economică sustenabilă, dezvoltarea umană și socială, combaterea schimbărilor climatice, gestionarea sustenabilă a resurselor naturale și respectarea principiilor democratice și a drepturilor omului.

2.TEMEIUL JURIDIC, SUBSIDIARITATEA ȘI PROPORȚIONALITATEA

Temeiul juridic

Temeiul juridic este Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), articolul 43 alineatul (2), care stabilește politica comună în domeniul pescuitului, și articolul 218 alineatul (5), care se referă la semnarea și posibilitatea de aplicare cu titlu provizoriu a acordurilor dintre Uniune și țările terțe.

Subsidiaritatea (în cazul competenței neexclusive)

Propunerea intră în sfera competenței exclusive a Uniunii Europene.

Proporționalitatea

Propunerea este proporțională cu obiectivul de stabilire a unui cadru de guvernanță juridic, economic, social și de mediu pentru activitățile de pescuit desfășurate de navele Uniunii în apele țărilor terțe, astfel cum se prevede la articolul 31 din Regulamentul privind politica comună în domeniul pescuitului. Ea respectă aceste dispoziții, precum și pe cele referitoare la asistența financiară acordată țărilor terțe, prevăzute la articolul 32 din regulamentul menționat.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente

În 2023, Comisia a efectuat o evaluare ex post a protocolului pentru perioada 2018-2024 la acordul de parteneriat în domeniul pescuitului cu Côte d’Ivoire, precum și o evaluare ex ante a unui eventual protocol nou 2 . Concluziile acestor evaluări ex post și ex ante sunt prezentate într-un document de lucru al serviciilor Comisiei (SWD)  3 .

Concluzia evaluării a fost că sectorul pescuitului din Uniune este foarte interesat să desfășoare activități în Côte d’Ivoire și că un nou protocol este în interesul ambelor părți. În plus, noul protocol ar contribui și la consolidarea monitorizării, a controlului și a supravegherii și la îmbunătățirea guvernanței activităților de pescuit din regiune.

Pentru Uniune, este important să se mențină un instrument care să permită o cooperare sectorială aprofundată cu un actor important în guvernanța oceanelor la nivel subregional, având în vedere întinderea zonei de pescuit aflate sub jurisdicția sa. Consolidarea relațiilor cu Côte d’Ivoire va permite, de asemenea, construirea unor alianțe în cadrul ICCAT. În plus, pentru flota Uniunii, acest lucru înseamnă menținerea accesului la o zonă de pescuit importantă pentru derularea strategiilor de exploatare într-un cadru juridic internațional multianual. În plus, situația, echipamentele și serviciile portului Abidjan, situat în mijlocul unei zone foarte frecventate fac din acesta un important centru logistic, un port de debarcare și de transbordare major care contribuie la însemnătatea noului protocol avut în vedere, atât pentru sectorul pescuitului din Uniune, cât și pentru țara parteneră. Pentru autoritățile Côte d’Ivoire, scopul este să mențină relații cu Uniunea în vederea consolidării guvernanței oceanelor, a primirii unui sprijin sectorial specific care să prevadă posibilități de finanțare multianuale și a inițierii industrializării sectorului său de prelucrare prin activitatea navelor, ca parte a diversificării economiei sale.

Consultarea părților interesate

În cadrul evaluării au fost consultate statele membre, reprezentanți ai sectorului, organizații internaționale ale societății civile, precum și administrația pescuitului și societatea civilă din Côte d’Ivoire. Au avut loc consultări și în cadrul Consiliului consultativ pentru flota de pescuit în ape îndepărtate.

Obținerea și utilizarea expertizei

Comisia a contractat un consultant independent pentru a efectua evaluările ex post și ex ante, în conformitate cu dispozițiile articolului 31 alineatul (10) din Regulamentul privind politica comună în domeniul pescuitului.

Evaluarea impactului

Nu se aplică.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Nu se aplică.

Drepturile fundamentale

Acordul negociat include o clauză privind consecințele încălcării unor elemente esențiale ale articolului 9 din Acordul din Samoa 4 , referitoare la drepturile omului.

4.IMPLICAȚII BUGETARE

Contribuția financiară anuală este de 740 000 EUR și se bazează pe:

a) o sumă anuală pentru accesul la resursele piscicole din zona de pescuit a Côte d’Ivoire, în valoare de 305 000 EUR, corespunzând unui tonaj de referință de 6 100 de tone pe an pentru speciile mari migratoare;

b) un sprijin pentru dezvoltarea politicii sectoriale a pescuitului din Côte d’Ivoire în valoare de 435 000 EUR pe an. Acest sprijin răspunde obiectivelor Planului strategic pentru pescuit al Côte d’Ivoire.

Cuantumul anual pentru creditele de angajament și de plată este stabilit în cursul procedurii bugetare anuale, inclusiv pentru linia aferentă rezervei pentru protocoalele care nu au intrat încă în vigoare la începutul anului 5 .

5.ALTE ELEMENTE

Planuri de punere în aplicare și modalități de monitorizare, evaluare și raportare

Modalitățile de monitorizare sunt prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil și în protocolul de punere în aplicare a acestuia.

2025/0043 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului de punere în aplicare (2025-2029) a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2), coroborat cu articolul 218 alineatul (5),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)La 17 martie 2008, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 242/2008 6 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului între Republica Côte d'Ivoire, pe de o parte, și Comunitatea Europeană, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). Acordul a intrat în vigoare la 18 aprilie 2008.

(2)Ultimul protocol de punere în aplicare a acordului a expirat la 31 iulie 2024.

(3)La 4 martie 2024 7 , Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri cu Republica Côte d’Ivoire în vederea instituirii unui nou protocol de punere în aplicare (denumit în continuare „protocolul”) la acord.

(4)Negocierile au fost încheiate cu succes prin parafarea protocolului la data de 21 noiembrie 2024.

(5)Obiectivul protocolului este de a permite navelor Uniunii Europene să pescuiască în zona de pescuit a Côte d’Ivoire și de a permite Uniunii și Republicii Côte d’Ivoire să colaboreze mai strâns pentru a dezvolta o politică sustenabilă în domeniul pescuitului, pentru a promova exploatarea responsabilă a resurselor piscicole din zona de pescuit a Côte d’Ivoire și din Oceanul Atlantic și pentru a contribui la instaurarea unor condiții de muncă decente în sectorul pescuitului.

(6)Prin urmare, protocolul trebuie semnat, în numele Uniunii Europene, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(7)Având în vedere importanța economică a activităților de pescuit ale Uniunii în zona de pescuit a Côte d’Ivoire și necesitatea de a se reduce cât mai mult posibil durata de întrerupere a respectivelor activități, protocolul ar trebui să se aplice cu titlu provizoriu, încă de la semnare, în așteptarea intrării lui în vigoare.

(8)Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) 2018/1725 8 al Parlamentului European și al Consiliului și a emis un aviz la [data],

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se aprobă semnarea, în numele Uniunii, a Protocolului de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană (2025-2029) (denumit în continuare „protocolul”), sub rezerva încheierii lui.

Textul protocolului care urmează a fi semnat este anexat la prezenta decizie.

Articolul 2

Protocolul se aplică cu titlu provizoriu, în conformitate cu articolul 20 din acord, începând de la data semnării acestuia și până la intrarea sa în vigoare.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.Denumirea propunerii/inițiativei

1.2.Domeniul (domeniile) de politică în cauză în structura ABM/ABB

1.3.Tipul propunerii/inițiativei

1.4.Obiectiv(e)

1.5.Motivele propunerii/inițiativei

1.6.Durata și impactul financiar

1.7.Modul (modurile) de gestionare preconizat(e)

2.MĂSURI DE GESTIUNE

2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare

2.2.Sistemul de gestiune și de control

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)

3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor 

3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor operaționale

3.2.3.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ

3.2.4.Compatibilitatea cu actualul cadru financiar multianual

3.2.5.Contribuțiile terților

3.3.Impactul estimat asupra veniturilor

FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

1.1.Denumirea propunerii/inițiativei

Propunere de decizie a Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului de punere în aplicare (2025-2029) a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană

1.2.Domeniul (domeniile) de politică în cauză în structura ABM/ABB 9  

08 – Agricultură și politica maritimă

08 05 – Acorduri de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil (APPS) și organizațiile regionale de gestionare a pescuitului (ORGP)

08 05 01 – Instituirea unui cadru de guvernanță pentru activitățile de pescuit efectuate de navele de pescuit ale Uniunii în apele țărilor terțe

1.3.Tipul propunerii/inițiativei

 Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă

 Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă întreprinsă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare 10  

 Obiectul propunerii/inițiativei este prelungirea unei acțiuni existente 

 Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune redirecționată către o acțiune nouă 

1.4.Obiectiv(e)

1.4.1.Obiectiv(e) strategic(e) multianual(e) al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă

Negocierea și încheierea de acorduri de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil (APPS) cu țări terțe corespund obiectivului general de a permite accesul navelor de pescuit din Uniunea Europeană în zonele de pescuit ale unor țări terțe și de a dezvolta un parteneriat cu aceste țări în vederea consolidării exploatării sustenabile a resurselor piscicole din afara apelor Uniunii.

Acordurile de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil asigură, de asemenea, coerența dintre principiile pe care se bazează politica comună în domeniul pescuitului și angajamentele care se înscriu în alte politici europene (exploatarea sustenabilă a resurselor din țări terțe, combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, integrarea țărilor partenere în economia globală, contribuția la dezvoltarea durabilă în toate dimensiunile sale, precum și o mai bună guvernanță, la nivel politic și financiar, a activităților de pescuit).

1.4.2.Obiectiv(e) specific(e) și activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză

Obiectivul specific nr. 1

Sprijinirea pescuitului sustenabil în apele din afara Uniunii, menținerea prezenței europene în zonele de pescuit îndepărtate și protejarea intereselor sectorului european al pescuitului și ale consumatorilor prin negocierea și încheierea de APPS cu state de coastă, care să fie coerente cu alte politici europene.

Activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză

08 05 01 – Instituirea unui cadru de guvernanță pentru activitățile de pescuit efectuate de navele de pescuit ale Uniunii în apele țărilor terțe

1.4.3.Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate

A se preciza efectele pe care propunerea/inițiativa ar trebui să le aibă asupra beneficiarilor vizați/grupurilor vizate.

Încheierea protocolului de punere în aplicare permite continuarea și consolidarea parteneriatului strategic în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Côte d’Ivoire. Încheierea protocolului contribuie la crearea de posibilități de pescuit pentru navele Uniunii în zona de pescuit a Côte d’Ivoire.

Protocolul va contribui, de asemenea, la o mai bună gestionare și conservare a resurselor piscicole, prin sprijinul financiar (sprijinul sectorial) în favoarea implementării programelor adoptate la nivel național de către țara parteneră, în special Planul global pentru pescuit, controlul și combaterea pescuitului ilegal și sprijinirea sectorului pescuitului la scară mică.

În sfârșit, protocolul va contribui la exploatarea sustenabilă a resurselor marine de către Côte d’Ivoire și la dezvoltarea sectorului pescuitului al Côte d’Ivoire prin promovarea creșterii, asociate cu activitățile economice legate de pescuit și instaurarea unor condiții de muncă decente.

1.4.4.Indicatori de rezultat și de impact

A se preciza indicatorii care permit monitorizarea punerii în aplicare a propunerii/inițiativei.

Rata de utilizare a posibilităților de pescuit (procent din autorizațiile de pescuit utilizate anual în raport cu disponibilitatea oferită în temeiul protocolului).

Date privind capturile (colectare și analiză) și valoarea comercială a acordului.

Contribuția la ocuparea forței de muncă și la crearea de condiții de muncă decente în sectorul pescuitului, precum și la realizarea de valoare adăugată în Uniune și la stabilizarea pieței Uniunii (la nivel agregat cu alte APPS).

Contribuția la îmbunătățirea cercetării, a monitorizării și a controlului activităților de pescuit de către țara parteneră și la dezvoltarea sectorului pescuitului din aceasta, în special al pescuitului artizanal.

1.5.Motivele propunerii/inițiativei

1.5.1.Cerință (cerințe) de îndeplinit pe termen scurt sau lung

Se preconizează ca noul protocol de punere în aplicare să se aplice provizoriu începând de la data semnării, pentru a limita perioada în care operațiunile de pescuit nu vor putea avea loc.

Noul protocol va permite reglementarea activităților de pescuit ale flotei Uniunii în zona de pescuit a Côte d’Ivoire și va autoriza armatorii navelor Uniunii să solicite autorizații de pescuit care să le permită să pescuiască în zona respectivă. În plus, noul protocol va consolida cooperarea dintre Uniune și Côte d’Ivoire în vederea susținerii dezvoltării unei politici sustenabile în domeniul pescuitului în toate dimensiunile sale. Acestea prevăd, în special, monitorizarea navelor prin VMS și comunicarea pe cale electronică a datelor privind capturile. Sprijinul sectorial disponibil conform protocolului va sprijini Côte d’Ivoire în ceea ce privește strategia sa națională în domeniul pescuitului, inclusiv pentru combaterea pescuitului INN, promovând în același timp condiții de muncă decente în sectorul pescuitului.

1.5.2.Valoarea adăugată a implicării UE

În cazul în care Uniunea nu ar încheia un nou protocol, navele din Uniune nu ar putea desfășura activități de pescuit, deoarece acordul actual conține o clauză care exclude activitățile de pescuit ce nu au loc în cadrul definit de un protocol la acord. Prin urmare, valoarea adăugată este evidentă pentru flota de pescuit în ape îndepărtate a Uniunii. Protocolul oferă totodată un cadru pentru o cooperare mai strânsă între Uniune și Côte d’Ivoire.

1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențe anterioare similare

Analiza capturilor istorice din zona de pescuit a Côte d’Ivoire, evaluările și avizele științifice disponibile au determinat părțile să stabilească un tonaj de referință pentru ton și specii înrudite de 6100 de tone pe an, cu posibilități de pescuit pentru 25 de nave de pescuit ton cu plasă-pungă și 7 nave de pescuit cu paragate plutitoare. Sprijinul sectorial a fost stabilit la un nivel ridicat, pentru a se ține seama de prioritățile strategiei naționale în domeniul pescuitului și al exploatării resurselor naturale.

1.5.4.Compatibilitatea și posibila sinergie cu alte instrumente corespunzătoare

Fondurile alocate cu titlu de contribuție financiară pentru acces în temeiul acordului de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil constituie venituri fungibile la bugetul de stat al Republicii Côte d’Ivoire. Cu toate acestea, fondurile dedicate sprijinului sectorial sunt alocate (în general prin înscrierea lor în legea anuală a bugetului) ministerului responsabil de pescuit, aceasta fiind o condiție pentru încheierea și monitorizarea APPS. Aceste resurse financiare sunt compatibile cu alte surse de finanțare din partea altor donatori internaționali pentru realizarea de proiecte și/sau programe la nivel național în sectorul pescuitului.

1.6.Durata și impactul financiar

 Propunere/inițiativă cu durată limitată

   Propunere/inițiativă în vigoare de la data semnării sale în 2025 și pentru o perioadă de 4 ani până în 2029.

   Impact financiar din 2025 până în 2030

 Propunere/inițiativă pe durată nedeterminată

punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din AAAA până în AAAA,

urmată de o perioadă de funcționare la capacitate maximă.

1.7.Modul (modurile) de gestionare preconizat(e) 11   

 Gestiune directă asigurată de către Comisie

prin intermediul departamentelor sale, inclusiv al personalului din delegațiile Uniunii;

   prin intermediul agențiilor executive

 Gestiune partajată cu statele membre

 Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție bugetară:

țărilor terțe sau organismelor pe care le-au desemnat acestea;

organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se preciza);

BEI și Fondului european de investiții;

organismelor menționate la articolele 211 și 212 din Regulamentul financiar;

organismelor de drept public;

organismelor de drept privat cu misiune de serviciu public, cu condiția să prezinte garanții financiare adecvate;

organismelor de drept privat dintr-un stat membru care sunt responsabile cu punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat și care prezintă garanții financiare adecvate;

persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în cadrul PESC, în temeiul titlului V din TUE, și care sunt identificate în actul de bază relevant.

Dacă se indică mai multe moduri de gestiune, a se furniza detalii suplimentare în secțiunea „Observații”.

Observații

[…]

2.MĂSURI DE GESTIUNE

2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare

A se preciza frecvența și condițiile aferente monitorizării și raportării.

Comisia (DG MARE, în colaborare cu atașatul său pentru pescuit responsabil de Côte d’Ivoire și cu serviciile relevante ale Comisiei) va asigura monitorizarea periodică a punerii în aplicare a protocolului în ceea ce privește utilizarea de către operatori a posibilităților de pescuit și în ceea ce privește datele privind capturile și respectarea condițiilor pentru sprijinul sectorial.

În plus, APPS prevede cel puțin o întrunire anuală a comisiei mixte, în cadrul căreia Comisia și Republica Côte d’Ivoire evaluează punerea în aplicare a acordului și a protocolului și, dacă este necesar, aduc modificări programării și, dacă este cazul, contribuției financiare.

2.2.Sistemul de gestiune și de control

2.2.1.Riscul (riscurile) identificat(e).

Riscul identificat este o subutilizare a posibilităților de pescuit de către armatorii din Uniune și o subutilizare sau întârzieri în utilizarea fondurilor destinate finanțării politicii sectoriale în domeniul pescuitului de către Republica Côte d’Ivoire. Este prevăzut un dialog susținut privind programarea și punerea în aplicare a politicii sectoriale prevăzute în acord și în protocol. Analiza comună a rezultatelor, menționată la articolul 9 din protocol, face parte, de asemenea, din aceste metode de control. În plus, acordul și protocolul prevăd clauze specifice privind suspendarea lor, cu anumite condiții și în anumite circumstanțe.

2.2.2.Informații privind sistemul de control intern instituit

Plățile vor fi executate în mod decuplat pentru contribuția legată de acces și contribuția aferentă sprijinului sectorial.

Plățile legate de acces se efectuează anual la data aniversară a protocolului, cu excepția primului an, în care plata se efectuează în termen de trei luni de la începerea aplicării provizorii. Accesul navelor va fi controlat prin eliberarea de autorizații de pescuit.

Sprijinul va fi plătit pentru prima dată în termen de trei luni de la începerea aplicării provizorii, sub rezerva ajungerii la un acord privind un program anual și multianual de punere în aplicare; pentru anii următori, sprijinul va fi condiționat de rezultatele obținute. Rezultatele obținute și rata de punere în aplicare vor fi monitorizate în conformitate cu Orientările privind punerea în aplicare a sprijinului sectorial pentru politica în domeniul pescuitului din Côte d’Ivoire, care urmează să fie convenite de către părți, pe baza rapoartelor sau a documentelor justificative furnizate de țara parteneră și a evaluărilor și verificărilor efectuate de atașatul pentru pescuit.

2.2.3.Estimarea costurilor și a beneficiilor controalelor și evaluarea nivelului prevăzut de risc de eroare

Plățile aferente costurilor de acces la acordurile de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil (APPS) fac obiectul unor controale pentru a se asigura că acestea respectă dispozițiile acordurilor internaționale. Controalele privind sprijinul sectorial vizează monitorizarea punerii în aplicare a acestui sprijin. Monitorizarea este realizată de personalul Comisiei din delegațiile Uniunii și în cadrul reuniunilor comisiei mixte. Pentru a evalua progresul, se utilizează o matrice de programare multianuală. Dacă progresul este nesatisfăcător, plata următoarei tranșe este suspendată sau, eventual, redusă. Costul total al controalelor privind toate APPS este estimat la aproximativ 1,8 % (din totalul contribuțiilor din 2018). Procedurile de control privind APPS se bazează în mare parte pe cerințele de reglementare esențiale. Dacă nu se constată deficiențe de natură să aibă un impact semnificativ asupra legalității și regularității operațiunilor financiare, controalele se consideră a fi eficace.

2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor

A se preciza măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate.

Comisia se angajează să stabilească un dialog politic și o colaborare regulată cu Côte d’Ivoire în vederea îmbunătățirii gestionării acordului și a protocolului și a consolidării contribuției Uniunii la gestionarea sustenabilă a resurselor. Toate plățile efectuate de Comisie în cadrul unui APPS sunt supuse normelor și procedurilor bugetare și financiare standard ale Comisiei. În special, conturile bancare ale țărilor terțe în care se plătește contribuția financiară sunt identificate în întregime. Articolul 8 alineatul (7) din protocol stabilește că contribuția financiară pentru acces și cea destinată dezvoltării sectorului trebuie plătite într-un cont al trezoreriei publice.

3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI

3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)

·Linii bugetare existente

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual

Linia bugetară

Tipul de
cheltuieli

Contribuție

Număr
[...] [Descriere...............................................]

Dif./Nedif.
( 12 )

din partea țărilor AELS 13

din partea țărilor candidate 14

din partea țărilor terțe

în sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar

08.05.01

Crearea unui cadru de guvernanță pentru activitățile de pescuit efectuate de navele de pescuit ale Uniunii Europene în apele țărilor terțe (APS)

Dif.

NU

NU

DA

NU

·Noile linii bugetare solicitate

În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.

Rubrica din cadrul financiar multianual

Linia bugetară

Tipul de
cheltuieli

Contribuție

Număr
[...] [Descriere...............................................]

Dif./Nedif.

din partea țărilor AELS

din partea țărilor candidate

din partea țărilor terțe

în sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar

[…][XX.YY.YY.YY]

DA/NU

DA/NU

DA/NU

DA/NU

3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor

3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Rubrica din cadrul financiar
multianual

Numărul 2

Creștere durabilă: resurse naturale

MARE

Anul
2025

Anul
2026

Anul
2027

Anul
2028

TOTAL

□Credite operaționale

Numărul liniei bugetare 08.05.01

Angajamente

(1)

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

Plăți

(2)

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice 15  

TOTAL credite
pentru DG
MARE

Angajamente

=1+1a +3

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

Plăți

=2+2a

+3

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960



TOTAL credite operaționale

Angajamente

(4)

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

Plăți

(5)

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

□ TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice

(6)

TOTAL credite
în cadrul RUBRICII 2

din cadrul financiar multianual

Angajamente

=4+ 6

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

Plăți

=5+ 6

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

În cazul în care propunerea/inițiativa afectează mai multe rubrici operaționale, a se repeta secțiunea de mai sus:

□ TOTAL credite operaționale

Angajamente

(4)

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

Plăți

(5)

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

□ TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul unor programe specifice

(6)

TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-4

din cadrul financiar multianual
(Suma de referință)

Angajamente

=4+ 6

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

Plăți

=5+ 6

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960





Rubrica din cadrul financiar
multianual

5

„Cheltuieli administrative”

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Anul
N

Anul
N+1

Anul
N+2

Anul
N+3

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctului 1.6)

TOTAL

DG: <…….>

□ Resurse umane

□ Alte cheltuieli administrative

TOTAL DG <….>

Credite

TOTAL credite
în cadrul RUBRICII 5

din cadrul financiar multianual 

(Total angajamente = Total plăți)

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Anul
2025

Anul
2026

Anul
2027

Anul
2028

TOTAL

TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-5

din cadrul financiar multianual 

Angajamente

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

Plăți

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor operaționale

   Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite operaționale.

   Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite operaționale, conform explicațiilor de mai jos:

Credite de angajament în milioane de euro (cu 3 zecimale)

A se indica obiectivele și realizările

Anul
2025

Anul
2026

Anul
2027

Anul
2028

TOTAL

REALIZĂRI

Tip 16

Costuri medii

Număr

Costuri

Număr

Costuri

Număr

Costuri

Număr

Costuri

Număr

Costuri

Total costuri

OBIECTIVUL SPECIFIC nr. 1 17

- Acces flotă

0,305

0,305

0,305

0,305

0,305

1,22

- Sprijin sectorial

0,435

0,435

0,435

0,435

0,435

1,74

- Realizare

Subtotal pentru obiectivul specific nr. 1

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

OBIECTIVUL SPECIFIC nr. 2

- Realizare

Subtotal pentru obiectivul specific nr. 2

COSTURI TOTALE

0,740

0,740

0,740

0,740

2,960

3.2.3.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ

3.2.3.1.Sinteză

   Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite cu caracter administrativ.

   Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos:

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Anul
N 18

Anul
N+1

Anul
N+2

Anul
N+3

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctului 1.6)

TOTAL

RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual

Resurse umane

Alte cheltuieli administrative

Subtotal RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual

În afara RUBRICII 5 19
din cadrul financiar multianual

Resurse umane

Alte cheltuieli
cu caracter administrativ

Subtotal
în afara RUBRICII 5

din cadrul financiar multianual

TOTAL

Necesarul de credite pentru resursele umane și pentru alte cheltuieli cu caracter administrativ va fi acoperit de creditele direcției generale (DG) respective care sunt deja alocate pentru gestionarea acțiunii și/sau au fost redistribuite intern în cadrul DG-ului respectiv, completate, după caz, cu resurse suplimentare care ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii anuale de alocare și ținând seama de constrângerile bugetare.    

3.2.3.2. Necesarul de resurse umane estimat

   Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane.

   Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos:

Estimări în echivalent normă întreagă

Anul
N

Anul
N+1

Anul N+2

Anul N+3

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctului 1.6)

□ Posturi din schema de personal (posturi de funcționari și de personal temporar)

XX 01 01 01 (la sediu și în reprezentanțele Comisiei)

XX 01 01 02 (în delegații)

XX 01 05 01 (cercetare indirectă)

10 01 05 01 (cercetare directă)

Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI) 20

XX 01 02 01 (AC, END, INT din „pachetul global”)

XX 01 02 02 (AC, AL, END, INT și JED în delegații)

XX 01 04 yy 21

- la sediu

- în delegații

XX 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare indirectă)

10 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare directă)

Alte linii bugetare (a se preciza)

TOTAL

XX este domeniul de politică sau titlul din buget în cauză.

Necesarul de resurse umane va fi asigurat din efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja pentru gestionarea acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și în lumina constrângerilor bugetare existente.

Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate:

Funcționari și personal temporar

Personal extern

3.2.4.Compatibilitatea cu actualul cadru financiar multianual

   Propunerea/inițiativa este compatibilă cu actualul cadru financiar multianual.

   Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii corespunzătoare din cadrul financiar multianual.

Se referă la utilizarea liniei de rezervă (capitolul 40).

   Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul de flexibilitate sau revizuirea cadrului financiar multianual.

A se explica necesitatea efectuării acestei acțiuni, precizând rubricile și liniile bugetare în cauză, precum și sumele aferente.

[…]

3.2.5.Contribuțiile terților

   Propunerea/inițiativa nu prevede cofinanțare din partea terților.

Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare, estimată în cele ce urmează:

Credite în milioane EUR (cu 3 zecimale)

Anul
N

Anul
N+1

Anul
N+2

Anul
N+3

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctului 1.6)

Total

A se preciza organismul care asigură cofinanțarea 

TOTAL credite cofinanțate



3.3.Impactul estimat asupra veniturilor

   Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.

   Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar:

   asupra resurselor proprii

   asupra diverselor venituri

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Linia bugetară pentru venituri:

Credite disponibile pentru exercițiul financiar în curs

Impactul propunerii/inițiativei 22

Anul
N

Anul
N+1

Anul
N+2

Anul
N+3

A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctului 1.6)

Articolul ….

Pentru diversele venituri alocate, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli afectată (afectate).

[…]

A se preciza metoda de calcul a impactului asupra veniturilor.

[…]

(1)    Decizia Consiliului adoptată cu ocazia Consiliului cu numărul 4008 „Energie” din 4 martie 2024 
(2)    Comisia Europeană: Direcția Generală Afaceri Maritime și Pescuit, Defaux, V., Cappell, R., Evaluarea retrospectivă și prospectivă a Protocolului 2018-2024 la Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Côte d’Ivoire – Raport final, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2023, https://data.europa.eu/doi/10.2771/605016
(3)    Document de lucru al serviciilor Comisiei, Evaluare care însoțește documentul Recomandare de decizie a Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor în numele Uniunii Europene pentru un nou protocol de punere în aplicare a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului cu Republica Côte d’Ivoire, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52024SC0022  
(4)    Acord de parteneriat între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și membrii Organizației statelor din Africa, zona Caraibilor și Pacific, pe de altă parte, JO L, 2023/2862, 28.12.2023 http://data.europa.eu/eli/agree_internation/2023/2862/oj
(5)    În conformitate cu Acordul interinstituțional privind cooperarea în chestiuni bugetare, punctul 20 (JO L 433 I, 22.12.2020) http://data.europa.eu/eli/agree_interinstit/2020/1222/oj .
(6)    JO L 75 18.3.2008, p.51 http://data.europa.eu/eli/reg/2008/242/oj
(7)    Decizia Consiliului adoptată cu ocazia Consiliului cu numărul 4008 „Energie” din 4 martie 2024.
(8)    Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39,   http://data.europa.eu/eli/reg/2018/1725/oj ).
(9)    ABM (activity-based management): gestiune pe activități – ABB: (activity-based budgeting): întocmirea bugetului pe activități.
(10)    Astfel cum este menționat(ă) la articolul 54 din Regulamentul financiar.
(11)    Explicații detaliate privind modurile de gestionare, precum și trimiterile la Regulamentul financiar sunt disponibile pe site-ul: Regulamentul financiar al UE – Comisia Europeană
(12)    Dif. = credite diferențiate / Nedif. = credite nediferențiate.
(13)    AELS: Asociația Europeană a Liberului Schimb.
(14)    Țările candidate și, după caz, țările potențial candidate din Balcanii de Vest.
(15)    Asistență tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă.
(16)    Realizările se referă la produsele și serviciile care vor fi furnizate (de ex.: numărul de schimburi de studenți finanțate, numărul de km de străzi construiți etc.).
(17)    Conform descrierii de la punctul 1.4.2. „Obiectiv(e) specific(e)…”.
(18)    Anul N este anul în care începe punerea în aplicare a propunerii/inițiativei.
(19)    Asistență tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE (fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă.
(20)    AC = agent contractual; AL = agent local; END = expert național detașat; INT = personal pus la dispoziție de agenții de muncă temporară; JED = expert tânăr în delegații.
(21)    Subplafoanele pentru personal extern acoperite din creditele operaționale (fostele linii „BA”).
(22)    În ceea ce privește resursele proprii tradiționale (taxe vamale, cotizații pentru zahăr), sumele indicate trebuie să fie sume nete, și anume sume brute după deducerea unei cote de 25 % pentru costurile de colectare.
Top

Bruxelles, 5.3.2025

COM(2025) 73 final

ANEXĂ

la

propunerea de DECIZIE A CONSILIULUI

privind semnarea, în numele Uniunii, și aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului de punere în aplicare (2025-2029) a Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană


ANEXĂ
PROTOCOL DE PUNERE ÎN APLICARE A ACORDULUI DE PARTENERIAT ÎN DOMENIUL PESCUITULUI DINTRE REPUBLICA CÔTE D'IVOIRE ȘI COMUNITATEA EUROPEANĂ

Având în vedere cooperarea strânsă dintre părți, în special în contextul relațiilor dintre Organizația Statelor din Africa, Zona Caraibilor și Pacific (OEACP) și Uniunea Europeană, precum și dorința lor comună de a intensifica această relație,

Având în vedere Acordul de Parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană,

Părțile la prezentul protocol convin după cum urmează:

Articolul  
Definiții aplicabile prezentului protocol

În sensul prezentului protocol, se aplică definițiile prevăzute la articolul 2 din Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană, denumite în continuare împreună „părțile” și separat „partea”. În plus, se aplică următoarele definiții:

„acord” înseamnă Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Republica Côte d’Ivoire și Comunitatea Europeană;

„Acordul din Samoa” înseamnă Acordul de parteneriat dintre membrii Organizației Statelor din Africa, Zona Caraibilor și Pacific, pe de o parte, și Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte; 1  

„autoritățile UE” înseamnă Comisia Europeană, dacă este cazul prin intermediul Delegației Uniunii în Côte d’Ivoire, echivalentul termenilor „autorități comunitare”, astfel cum sunt definiți la articolul 2 din acord;

„autoritățile din Côte d’Ivoire înseamnă ministerul responsabil cu resursele piscicole;

„sprijin sectorial” înseamnă sprijinul financiar din partea Uniunii pentru punerea în aplicare a politicii sectoriale a Côte d’Ivoire în domeniul pescuitului și acvaculturii;

„capturi” înseamnă speciile acvatice marine capturate cu o unealtă de pescuit utilizată de o navă de pescuit;

„debarcare” înseamnă descărcarea oricărei cantități de produse pescărești de la bordul unei nave de pescuit pe uscat;

„delegație” înseamnă delegația Uniunii Europene în Côte d’Ivoire;

„dispozitive de concentrare a peștilor” înseamnă obiecte artificiale sau naturale de la suprafață sub care se grupează diverse specii atrase de ele, sporind astfel capturabilitatea acestor specii;

„legislație națională” înseamnă legislația Côte d’Ivoire referitoare la activitățile de pescuit;

„licență de pescuit” înseamnă o autorizație administrativă eliberată de autoritățile din Côte d’Ivoire unui operator pentru o navă a Uniunii care îi conferă dreptul de a desfășura operațiuni de pescuit în zona de pescuit a Côte d’Ivoire pentru o perioadă determinată; termenii echivalenți cu termenul „autorizație de pescuit” definiți în legislația Uniunii;

„navă a Uniunii” înseamnă o navă aflată sub pavilionul unui stat membru al Uniunii și care este înregistrată în Uniune;

„nave auxiliare” înseamnă o navă, alta decât ambarcațiunile transportate la bord, care nu este echipată cu unelte de pescuit operaționale destinate prinderii sau atragerii de pește și care facilitează, sprijină sau pregătește operațiunile de pescuit;

„observator” înseamnă orice persoană împuternicită de o autoritate națională responsabilă, în conformitate cu anexa, cu observarea punerii în aplicare a normelor aplicabile activităților de pescuit sau cu observarea acestor activități în scopuri științifice;

„operator” înseamnă persoana fizică sau juridică care operează sau deține o întreprindere care desfășoară oricare dintre activitățile caracteristice etapelor lanțului de producție, prelucrare, comercializare, distribuție și vânzare cu amănuntul a produselor pescărești și de acvacultură;

„operațiune de pescuit” înseamnă toate activitățile legate de localizarea peștelui, lansarea, remorcarea și tractarea uneltelor active, fixarea, scufundarea, îndepărtarea sau refixarea uneltelor pasive, precum și scoaterea capturilor din uneltele de pescuit sau din juvelnice sau transferarea acestora din cuști de transport în cuști de îngrășare și de creștere;

„pescuit sustenabil” înseamnă pescuitul care respectă obiectivele și principiile stabilite de Codul de conduită pentru un pescuit responsabil adoptat de Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) din 1995;

„pescar” înseamnă orice persoană care este încadrată ca salariat sau angajată în orice calitate ori care exercită o ocupație la bordul unei nave de pescuit, inclusiv persoanele care lucrează la bord și sunt remunerate pe baza unei cote din peștele capturat, dar excluzând piloții, personalul naval, alte persoane aflate în serviciul permanent al unei administrații publice, persoanele de pe uscat care desfășoară activități la bordul unei nave de pescuit și observatorii activităților de pescuit. Marinarii ACP, astfel cum sunt definiți în acord, sunt considerați pescari în sensul prezentei definiții;

„posibilități de pescuit” înseamnă un drept legal de a pescui, cuantificat, exprimat în capturi sau efort de pescuit;

„protocol” înseamnă prezentul protocol de punere în aplicare a acordului, precum și anexa și apendicele la acesta;

„Côte d'Ivoire” înseamnă Republica Côte d’Ivoire;

„capturi aruncate înapoi în mare” înseamnă capturile care nu sunt reținute la bord;

„transbordare” înseamnă transferul direct al oricărei cantități de pește păstrate la bordul unei nave către o altă navă, indiferent de locul de manevră, fără ca peștele să fi fost înregistrat ca fiind debarcat;

„Uniune” înseamnă Uniunea Europeană, fosta Comunitate Europeană.

Articolul
Obiectiv

Obiectivul prezentului protocol este de a pune în aplicare dispozițiile acordului, precizând în special condițiile de acces ale navelor Uniunii la zona de pescuit a Côte d’Ivoire, precum și dispozițiile de punere în aplicare a parteneriatului în domeniul pescuitului sustenabil.

Articolul
Perioada de aplicare

Prezentul protocol se aplică pe o perioadă de patru ani de la data semnării sale, în conformitate cu articolul 20.

Articolul
Relația dintre prezentul protocol și acord

Protocolul se interpretează și se aplică în contextul acordului și într-un mod compatibil cu acesta.

În cazul în care un nou acord reziliază și înlocuiește sau modifică acordul existent, părțile convin asupra posibilității, la cererea oricăreia dintre părți, de a modifica prezentul protocol, după caz, pentru a-l aduce în conformitate cu acordul nou sau modificat.

Articolul
Principii

Părțile acționează și pun în aplicare protocolul în conformitate cu următoarele principii:

1.Punerea în aplicare a prezentului protocol, în special desfășurarea activităților de pescuit, se face astfel încât să se asigure o distribuție echitabilă a beneficiilor rezultate.

2.Părțile pun în aplicare prezentul protocol în conformitate cu articolul 9 din Acordul din Samoa.

3.În conformitate cu principiul transparenței, Côte d’Ivoire pune la dispoziția Uniunii, în cadrul comisiei mixte, informații cu privire la orice acord care autorizează accesul navelor străine de pescuit ton la zona sa de pescuit, precum și lista navelor de pescuit ton autorizate în acest cadru.

4.În conformitate cu principiul nediscriminării, Côte d’Ivoire se angajează să aplice aceleași măsuri tehnice și de conservare tuturor flotelor de pescuit de ton industrial străine care operează în zona sa de pescuit și care prezintă aceleași caracteristici ca cele vizate de prezentul protocol.

5.În ceea ce privește stocurile de pești anadromi sau stocurile de pești mari migratori, la stabilirea resurselor disponibile care pot fi accesibile, părțile vor lua în considerare în mod corespunzător avizele științifice realizate la nivel regional, precum și măsurile de conservare și gestionare adoptate de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) relevante.

6.Condițiile de angajare și de lucru ale pescarilor la bordul navelor din Uniune nu trebuie să contravină instrumentelor aplicabile pescarilor ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și ale Organizației Maritime Internaționale (OMI), în special Declarației OIM cu privire la principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă (1998), astfel cum a fost modificată în 2022, și Convenției OIM nr. 188 privind munca în domeniul pescuitului. Printre acestea se numără, în special, libertatea de asociere și recunoașterea efectivă a dreptului lucrătorilor la negociere colectivă, eliminarea muncii forțate și a muncii copiilor, eliminarea discriminării în materie de încadrare în muncă și profesie, precum și asigurarea unui mediu de lucru sigur și sănătos și condiții de viață și de muncă decente la bordul navelor de pescuit din Uniune.

7.Părțile se angajează să promoveze ratificarea convențiilor OIM și OMI aplicabile pescarilor. Ele se angajează, de asemenea, să promoveze formarea adecvată a pescarilor, în special cea prevăzută de Convenția internațională a OMI privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare și efectuare a serviciului de cart pentru personalul navelor de pescuit (STCW-F).

Articolul
Relația dintre protocol și alte acorduri și instrumente juridice referitoare la pescuit

Protocolul se interpretează și se aplică în conformitate cu:

(a)recomandările și rezoluțiile ICCAT sau ale altor organizații regionale de pescuit relevante, cum ar fi CECAF (Comitetul pentru pescuit în zona central-estică a Atlanticului) și FCWC (Comitetul pentru pescuit în zona centrală de vest a Golfului Guineea);

(b)Acordul Organizației Națiunilor Unite din 1995 privind stocurile de pește;

(c)Codul de conduită responsabilă privind activitățile din sectorul pescăresc din 1995 (FAO);

(d)Acordul privind măsurile de competența statului portului din 2009 (FAO);

(e)Orientările voluntare pentru asigurarea unui pescuit durabil la scară mică în contextul securității alimentare și al eradicării sărăciei, publicate în 2015 (FAO)

și într-un mod compatibil cu acestea.

Articolul
Accesul navelor Uniunii la zona de pescuit

1.Accesul la zona de pescuit în temeiul articolului 5 din acord este posibil pentru navele Uniunii în limitele următoare:

(a)nave de pescuit ton frigorifice cu plasă-pungă: 25 de nave;

(b)nave cu paragate plutitoare: 7 nave;

Navele auxiliare sunt autorizate în condițiile stabilite în anexă și în conformitate cu rezoluțiile și recomandările aferente ale ICCAT.

2.Activitățile de pescuit desfășurate de navele menționate la alineatul (1) vizează speciile mari migratoare (speciile enumerate în anexa 1 la Convenția Națiunilor Unite din 1982), cu excepția speciilor protejate sau a căror capturare este interzisă în cadrul Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) sau al altor convenții internaționale sau al legislației Côte d’Ivoire, în special speciile enumerate în apendicele 2.

3.Alineatul (1) se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 11 și 12 din prezentul protocol.

4.Navele Uniunii pot desfășura activități de pescuit în zona de pescuit a Côte d’Ivoire numai dacă dețin o licență de pescuit în zona de pescuit a Côte d’Ivoire în temeiul prezentului protocol.

5.Autoritățile din Côte d’Ivoire nu eliberează licențe de pescuit navelor Uniunii decât în cadrul prezentului protocol. Se interzice eliberarea oricărei licențe de pescuit pentru navele din Uniune care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului protocol, în special sub forma unei licențe de pescuit direcționat.

6.Coordonatele geografice ale zonei de pescuit sunt stabilite în apendicele la anexă.

Articolul
Contribuția financiară – modalități de plată

1.Contribuția financiară menționată la articolul 7 din acord este de 740 000 EUR pe an, adică o sumă totală de 2 960 000 EUR pentru perioada menționată la articolul 3.

2.Contribuția financiară este alcătuită din:

(c)(a)    o sumă anuală pentru accesul în zona de pescuit a Côte d'Ivoire în valoare de 305 000 EUR corespunzând unui tonaj de referință de 6100 de tone pe an; și

(d)(b)    o sumă anuală specifică de 435 000 EUR pentru a contribui la punerea în aplicare a politicii sectoriale în domeniul pescuitului a Côte d’Ivoire.

3.În plus, operatorii plătesc o contribuție financiară anuală pentru accesul navelor lor la zona de pescuit a Côte d’Ivoire, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în capitolul II din anexă.

4.Alineatul (2) se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 9, 11, 12, 17 și 18 din prezentul protocol și ale articolelor 12 și 13 din acord.

5.În cazul în care capturile efectuate de navele Uniunii într-un an depășesc tonajul de referință anual, valoarea contribuției financiare anuale se suplimentează cu o plată de 50 EUR per tonă suplimentară capturată. Plata acestor capturi suplimentare se efectuează după aprobarea de către părți a capturilor pentru anul respectiv, în conformitate cu dispozițiile capitolului II din anexă. Cu toate acestea, în cazul în care cantitățile capturate de navele europene depășesc dublul tonajului de referință anual, plata sumei datorate pentru capturile care depășesc acest prag se reportează cu un an.

6.Plata contribuției financiare prevăzute la alineatul (2) litera (a) se efectuează, pentru primul an, în termen de maximum nouăzeci de zile de la data aplicării provizorii a protocolului, iar pentru anii următori, cel târziu la data aniversară a protocolului.

7.Contribuția financiară se plătește Trezoreriei publice din Côte d’Ivoire.

8.Contribuția financiară menționată la alineatul (2) litera (b) se plătește într-un cont al Trezoreriei publice dedicat punerii în aplicare a sprijinului sectorial. Plata se efectuează în conformitate cu dispozițiile articolului 9 alineatul (10).

9.Côte d’Ivoire comunică în fiecare an Uniunii coordonatele contului sau conturilor menționate anterior.

10.Fiecare componentă a contribuției financiare se înscrie în bugetul de stat și se supune normelor și procedurilor de gestionare a finanțelor publice din Côte d’Ivoire.

Articolul
Sprijinul sectorial

1.Prezentul protocol definește un program de sprijin sectorial. Acesta contribuie la punerea în aplicare a politicii în domeniul pescuitului și acvaculturii în Côte d’Ivoire, sprijinind în special:

(a)îmbunătățirea cunoștințelor și a capacităților științifice privind resursele piscicole;

(b)măsurile de gestionare și de dezvoltare a pescuitului și a acvaculturii tradiționale sustenabile;

(c)comunitățile de pescari, în special prin sprijinirea ocupării forței de muncă și a formării profesionale, acordând o atenție deosebită femeilor și tinerilor;

(d)definirea și punerea în aplicare a politicilor de control și inspecție a activităților de pescuit care vizează, printre altele, combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) și descurajarea și sancționarea încălcărilor legate de pescuitul INN;

2.În cel mult trei luni de la data la care începe aplicarea provizorie a prezentului protocol, Uniunea și Côte d’Ivoire convin, în cadrul comisiei mixte prevăzute la articolul 9 din acord, cu privire la acest program de sprijin sectorial multianual care conține în special:

(a)orientările pentru care se utilizează contribuția financiară prevăzută la articolul 8 alineatul (2) litera (b);

(b)obiectivele care trebuie atinse pentru a promova un pescuit sustenabil și responsabil;

(c)criteriile de evaluare a rezultatelor și condițiile în care se efectuează plățile (orientări).

3.Acest program face obiectul unor consultări cu părțile interesate din Côte d’Ivoire și este publicat.

4.Se elaborează un program anual care stabilește pentru fiecare proiect sau activitate:

(a)nevoile pe care aceste proiecte sau activități urmăresc să le satisfacă;

(b)obiectivele;

(c)rezultatele preconizate și indicatorii măsurabili;

(d)estimările costurilor;

(e)calendarul provizoriu al realizărilor. Acest calendar poate prevedea ca realizările programului să fie repartizate pe mai mulți ani.

5.Părțile asigură vizibilitatea operațiunilor finanțate prin sprijin sectorial și a intervenției Uniunii în cadrul parteneriatului cu Côte d’Ivoire. Această vizibilitate face parte din obiectivele menționate mai sus.

6.Orice modificare substanțială propusă a programului sectorial sau a sumelor specifice alocate proiectelor care urmează să fie realizate trebuie să fie notificată în prealabil Uniunii și să fie aprobată de părți în cadrul comisiei mixte.

7.În fiecare an, Côte d’Ivoire prezintă comisiei mixte un raport scris privind punerea în aplicare a activităților programului și un raport privind execuția financiară, care evaluează rezultatele punerii în aplicare a programului sectorial multianual. Comisia mixtă decide cu privire la plata unei tranșe ulterioare în funcție de îndeplinirea obiectivelor la executarea programului.

8.Un raport final care acoperă întregul program multianual este, de asemenea, prezentat în termen de cel mult 6 luni de la ultima plată menționată la articolul 8 alineatul (2) litera (b). Acesta prezintă un bilanț al punerii în aplicare a programului pentru toate plățile efectuate în temeiul protocolului.

9.Părțile continuă să monitorizeze sprijinul sectorial până la utilizarea completă a contribuției financiare specifice prevăzute la articolul 8 alineatul (2) litera (b), inclusiv, dacă este necesar, după expirarea prezentului protocol.

10.Plata contribuției financiare specifice prevăzute la articolul 8 alineatul (2) litera (b) din prezentul protocol se efectuează astfel:

(a)pentru prima tranșă, după validarea de către comisia mixtă a programului de sprijin sectorial în conformitate cu dispozițiile alineatului (2).

(b)pentru tranșele ulterioare, după evaluarea rezultatelor menționate la alineatul (4), în funcție de progresele înregistrate în punerea în aplicare a activităților care urmează să fie evaluate de comisia mixtă.

Cu excepția cazurilor de forță majoră, plata acestei contribuții financiare specifice nu poate fi efectuată după o perioadă mai mare de doisprezece luni de la expirarea prezentului protocol.

11.Părțile convin să stabilească orientări pentru punerea în aplicare și monitorizarea sprijinului sectorial. Aceste orientări se validează în cadrul reuniunii primei comisii mixte și pot fi revizuite ori de câte ori este necesar.

12.Verificările și controalele privind utilizarea fondurilor contribuției menționate la articolul 8 alineatul (2) litera (b) pot fi efectuate de organismele de audit și de control ale fiecărei părți, inclusiv de Curtea de Conturi Europeană și de Oficiul European de Luptă Antifraudă. Sunt vizate de asemenea dreptul de acces la informațiile, documentele, localurile și instalațiile beneficiarilor.

Articolul
Cooperare științifică și tehnică pentru un pescuit sustenabil

1.Părțile se angajează să coopereze în domeniul științific și tehnic în conformitate cu principiile și obiectivele stabilite la articolul 3 din acord.

2.Părțile se angajează să promoveze, la nivelul subregiunii, cooperarea în ceea ce privește pescuitul sustenabil, în special în cadrul Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) și al oricărei alte organizații subregionale sau internaționale competente. Părțile respectă recomandările ICCAT.

3.Părțile colaborează pentru a consolida mecanismele de control, de inspecție și de combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat în Côte d’Ivoire.

4.În temeiul articolului 4 din acord, părțile pot convoca o reuniune științifică pentru orice evaluare științifică, pentru a recomanda măsuri care vizează gestionarea durabilă a resurselor piscicole și pentru a pune în aplicare articolul 12.

Articolul
Revizuirea de comun acord a posibilităților de pescuit

1.Posibilitățile de pescuit menționate la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (2) litera (a) pot fi majorate de comun acord în urma consultărilor prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din acord, cu condiția ca această majorare să nu afecteze gestionarea sustenabilă a resurselor Côte d’Ivoire. În acest caz, contribuția financiară menționată la articolul 8 alineatul (2) litera (a) se majorează proporțional și pro rata temporis.

2.În cazul în care, dimpotrivă, părțile convin să adopte o reducere a posibilităților de pescuit menționate la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (2) litera (a), contribuția financiară se reduce proporțional și pro rata temporis.

Articolul  
Noi posibilități de pescuit și pescuitul de explorare

1.În cazul în care operatorii navelor de pescuit din Uniune sunt interesați de activități de pescuit care nu sunt prevăzute la articolul 7 alineatul (1) sau (2), Uniunea consultă Côte d’Ivoire în vederea unei eventuale autorizări a acestor noi activități. În cadrul acestor consultări, părțile țin cont de avizele științifice pertinente, în special de cele emise de organizațiile regionale sau subregionale de pescuit.

2.Comisia mixtă poate însărcina reuniunea științifică prevăzută la articolul 10 alineatul (4) din prezentul protocol:

(a)să formuleze recomandări pentru explorarea unor noi activități de pescuit, în special sub forma unei campanii de pescuit experimental;

(b)să formuleze condițiile aplicabile acestor noi posibilități de pescuit, cum ar fi introducerea unor planuri de gestionare multianuale.

3.Părțile convin, în cadrul comisiei mixte, să aducă modificările necesare prezentului protocol.

4.Dacă reuniunea științifică recomandă acest lucru, părțile pot autoriza campanii de pescuit experimental în zona de pescuit a Côte d’Ivoire, cu scopul de a testa fezabilitatea tehnică și rentabilitatea economică a noilor activități de pescuit.

5.În acest scop, Uniunea Europeană transmite autorităților din Côte d’Ivoire cererile de acordare a licențelor de pescuit de explorare pe baza unui dosar tehnic în care sunt menționate:

(a)caracteristicile tehnice ale navei;

(b)nivelul de expertiză al ofițerilor navei în activitatea de pescuit în cauză;

(c)propunerea referitoare la parametrii tehnici ai campaniei (durată, echipamente, regiuni de explorare etc.).

6.Campaniile de pescuit de explorare se desfășoară pe o durată care respectă recomandările reuniunii științifice și nu pot depăși un total de șase luni. Ele sunt supuse plății unei redevențe stabilite de autoritățile din Côte d’Ivoire.

7.Un observator științific din partea statului de pavilion și un observator al Côte d’Ivoire sunt prezenți la bord pe toată durata campaniei. Protocoalele lor de observare sunt armonizate în conformitate cu recomandările reuniunii științifice.

8.Capturile efectuate pentru și în cursul campaniei de explorare sunt debarcate și vândute în Côte d’Ivoire.

9.Rezultatele detaliate ale campaniei sunt analizate în cadrul reuniunii științifice, iar concluziile sunt prezentate comisiei mixte spre examinare.

Articolul
Legislația aplicabilă

1.Activitățile navelor de pescuit ale Uniunii care operează în zona de pescuit a Côte d’Ivoire sunt reglementate de prezentul protocol și, în cazul dispozițiilor care nu sunt reglementate de acesta, de legislația din Côte d’Ivoire.

2.Côte d’Ivoire pune la dispoziția Uniunii legislația aplicabilă înainte de aplicarea provizorie a prezentului protocol.

3.Autoritățile din Côte d’Ivoire informează în cel mai scurt timp posibil Uniunea Europeană cu privire la orice modificare sau la orice nou act legislativ referitor la sectorul pescuitului. Modificările sunt opozabile navelor Uniunii în termen de 60 de zile de la notificare.

4.Uniunea Europeană informează autoritățile din Côte d’Ivoire cu privire la orice modificare sau la orice nou act legislativ care se referă la activitățile de pescuit ale flotei de pescuit în ape îndepărtate a Uniunii Europene.

Articolul
Schimbul de date pe cale electronică

1.Côte d’Ivoire și Uniunea pun în aplicare sisteme informatice securizate care automatizează schimburile în timp real de date referitoare la autorizațiile și activitățile navelor din Uniune sau schimburi prin mijloace electronice, în conformitate cu dispozițiile din prezentul protocol.

2.Uniunea asigură transmiterea periodică către Côte d’Ivoire a următoarelor informații:

(a)în cazul în care se referă la activități ale navelor Uniunii în zona de pescuit a Côte d’Ivoire:

pozițiile navelor, în conformitate cu dispozițiile prevăzute pentru sistemul de monitorizare a navelor (VMS);

capturile zilnice ale navelor Uniunii menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b);

notificarea intrării și ieșirii din zona de pescuit a navelor Uniunii menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b);

(b)în cazul în care se referă la porturile din Côte d’Ivoire:

notificările prealabile de transbordare și declarațiile de transbordare pentru navele menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b);

notificările prealabile de întoarcere în port și declarațiile de debarcare pentru navele menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b).

3.Versiunea electronică a unui document transmis va fi considerată în orice moment ca echivalentă a versiunii pe suport de hârtie.

4.Côte d’Ivoire și Uniunea își notifică reciproc fără întârziere orice defecțiune a sistemelor informatice menționate anterior și pun în aplicare procedurile necesare pentru continuitatea schimburilor de informații.

5.Modalitățile de transmitere a datelor, inclusiv dispozițiile privind continuitatea schimburilor de informații, sunt stabilite în anexă.

6.Părțile depun eforturi pentru a pune în aplicare transmiterea datelor ERS, astfel cum se menționează în capitolul III din anexă, în format UN/FLUX, în termen de maximum 12 luni de la semnarea protocolului.

7.În cazul unor dificultăți tehnice, părțile convin să se consulte reciproc în vederea găsirii unei soluții alternative și să ia măsuri pentru atingerea acestui obiectiv cât mai curând posibil.

Articolul
Protecția datelor

1.Côte d’Ivoire și Uniunea se asigură că datele care fac obiectul schimburilor de date în temeiul acordului sunt utilizate de autoritatea competentă exclusiv pentru punerea în aplicare a acordului și, în special, în scopuri de gestionare și pentru monitorizarea, controlul și supravegherea pescuitului.

2.Părțile se angajează să se asigure că toate datele sensibile din punct de vedere comercial și cu caracter personal referitoare la navele Uniunii și la activitățile lor de pescuit, obținute în temeiul acordului de pescuit, precum și toate informațiile sensibile din punct de vedere comercial referitoare la sistemele de comunicații utilizate de Uniune sunt tratate ca fiind confidențiale. Părțile se asigură că numai datele agregate referitoare la activitățile de pescuit din zona de pescuit sunt făcute publice.

3.Datele cu caracter personal trebuie să fie prelucrate în mod legal, echitabil și transparent față de persoana vizată.

4.Datele cu caracter personal care fac obiectul schimburilor de date în temeiul acordului se prelucrează în conformitate cu dispozițiile prevăzute în apendicele 6 la anexa la prezentul protocol. Comisia mixtă poate stabili garanții și căi de atac suplimentare în ceea ce privește datele cu caracter personal și drepturile persoanelor vizate.

5.Datele care fac obiectul schimbului în temeiul acordului continuă să fie prelucrate în conformitate cu prezentul articol și cu apendicele 6, chiar și după expirarea prezentului protocol.

Articolul
Prerogativele comisiei mixte

1.Comisia mixtă instituită prin articolul 9 din acord poate să delibereze sau să decidă prin schimb de scrisori sau prin reuniuni la distanță.

2.În conformitate cu procedurile specifice fiecărei părți, comisia mixtă adoptă modificări ale prezentului protocol referitoare la:

(a)posibilitățile de pescuit prevăzute la articolul 7 alineatul (1) și la articolul 8 alineatul (1) și, în consecință, contribuția financiară menționată la articolul 8 alineatul (2) litera (a);

(b)modalitățile de punere în aplicare a sprijinului sectorial menționate la articolul 9;

(c)condițiile și modalitățile tehnice de desfășurare a activităților de pescuit de către navele Uniunii;

(d)garanțiile suplimentare privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute la articolul 15 alineatul (4);

(e)punerea în aplicare a articolului 4 din prezentul protocol.

Aceste modificări ale prezentului protocol se consemnează într-un proces-verbal semnat de părți, care precizează data la care aceste modificări devin executorii.

Articolul
Revizuirea la jumătatea perioadei

În cadrul reuniunii sale anuale din 2026, comisia mixtă va examina dispozițiile tehnice ale prezentului protocol și ale anexei la acesta, în conformitate cu articolul 4 din prezentul protocol.

Articolul
Suspendarea aplicării protocolului

1.Aplicarea prezentului protocol poate fi suspendată la inițiativa uneia dintre părți după consultări în cadrul comisiei mixte și dacă se constată că sunt îndeplinite una sau mai multe dintre următoarele condiții:

(a)dacă intervin circumstanțe anormale, cum sunt cele definite la articolul 2 litera (h) din acord, care împiedică derularea activităților de pescuit în zona de pescuit a Côte d’Ivoire;

(b)dacă se produc schimbări semnificative în definirea și implementarea politicii de pescuit a uneia dintre părți, care împiedică desfășurarea acestor activități;

(c)în cazul declanșării mecanismelor prevăzute la articolul 101 alineatele (6) și (7) din Acordul din Samoa în cazul încălcării unor elemente esențiale sau în cazuri grave de corupție, astfel cum sunt definite în acordul respectiv;

(d)în cazul în care Uniunea Europeană nu efectuează plata contribuției financiare prevăzute la articolul 8 alineatul (2) litera (a) în conformitate cu dispozițiile prevăzute la alineatul (3) al prezentului articol;

(e)un litigiu grav și nesoluționat în cadrul comisiei mixte cu privire la interpretarea prezentului protocol sau în cazul nerespectării dispozițiilor acestuia constatate de una dintre părți.

2.Atunci când suspendarea aplicării protocolului survine din alte motive decât cele menționate la alineatul (1) litera (c), aceasta este condiționată de notificarea în scris de către partea interesată a intenției sale, cu cel puțin trei luni înainte de data intrării în vigoare a suspendării.

3.Neplata de către Uniunea Europeană menționată la alineatul (1) litera (d) poate fi considerată ca atare numai după expirarea unui termen de 60 de zile de la notificarea oficială de către autoritățile din Côte d’Ivoire a autorităților Uniunii prin care se constată neplata.

4.În caz de suspendare, părțile continuă consultările în vederea soluționării diferendului dintre ele pe cale amiabilă. Atunci când acest diferend este soluționat, aplicarea protocolului se reia, iar părțile se consultă în vederea identificării sumelor și a modalităților de compensare.

Articolul
Denunțarea

1.În cazul denunțării prezentului protocol, partea interesată notifică în scris celeilalte părți intenția sa de a denunța protocolul cu cel puțin șase luni înainte de data intrării în vigoare a denunțării.

2.Trimiterea notificării menționate la alineatul anterior determină deschiderea consultărilor între părți.

Articolul
Aplicare cu titlu provizoriu

Prezentul protocol se aplică cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2025, sub rezerva semnării sale de către părți, sau de la data semnării, dacă este semnat după 1 ianuarie 2025.

Articolul
Intrare în vigoare

Prezentul protocol intră în vigoare la data la care părțile își notifică reciproc îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop.

Articolul
Texte autentice

Protocolul se întocmește în două exemplare în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, irlandeză, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, fiecare dintre aceste texte fiind autentic în egală măsură.

Pentru Uniunea Europeană            Pentru Republica Côte d’Ivoire



ANEXĂ

Condiții de desfășurare a activităților de pescuit în zona de pescuit a Côte d’Ivoire de către navele Uniunii

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

1.Zona de pescuit

Coordonatele geografice ale liniilor de bază și ale punctelor care determină limitele zonei de pescuit a Côte d’Ivoire sunt stabilite în apendicele 1.

Navele Uniunii își vor putea desfășura activitățile de pescuit la peste 12 mile marine de linia de bază, sub rezerva dispozițiilor prevăzute la punctul 2 de mai jos.

2.Zone interzise navigației și pescuitului

Côte d’Ivoire comunică atât operatorilor, cât și Uniunii Europene, în momentul eliberării licenței de pescuit, coordonatele zonelor interzise navigației și pescuitului. Orice modificare a acestor zone trebuie comunicată cât mai curând posibil părții europene.

3.Cont bancar

Côte d’Ivoire comunică Uniunii Europene, înainte de aplicarea provizorie a protocolului, coordonatele contului Trezoreriei publice în care vor trebui plătite contribuțiile financiare datorate de operatorii navelor Uniunii în temeiul acordului. Costurile inerente transferurilor bancare sunt suportate de operatori.

4.Date de contact

Datele de contact necesare pentru comunicările prevăzute în prezenta anexă sunt furnizate în apendicele 3.

CAPITOLUL II

LICENȚE DE PESCUIT

Secțiunea 1: Proceduri aplicabile

1.Condiții prealabile obținerii unei licențe de pescuit – nave eligibile

Numai navele eligibile pot obține o licență de pescuit în zona de pescuit a Côte d’Ivoire. În acest scop, ele trebuie să fie înregistrate în registrul UE al navelor de pescuit. Cererile sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe.

Pentru ca o navă să fie eligibilă, operatorul, comandantul (și anume pescarul responsabil de comanda navei de pescuit) și nava în sine nu trebuie să aibă interdicție de a desfășura activități de pescuit în Côte d’Ivoire, iar nava Uniunii nu trebuie să fie inclusă în mod oficial pe lista navelor de pescuit INN. Aceștia trebuie să aibă o situație regulamentară în raport cu administrația din Côte d’Ivoire, în sensul că trebuie să își fi îndeplinit toate obligațiile anterioare aferente activităților lor de pescuit desfășurate în Côte d’Ivoire în cadrul acordurilor de pescuit încheiate cu UE.

2.Cererea de acordare a licenței

Uniunea îi prezintă Côte d’Ivoire, pe cale electronică, cererea de autorizare pentru fiecare navă, cu cel puțin 21 de zile lucrătoare înainte de data de începere a operațiunilor preconizate.

Transmiterea electronică a cererilor de autorizații de pescuit și indicarea acceptării acestora se fac utilizând sistemul LICENCE, și anume sistemul electronic securizat de gestionare a autorizațiilor de pescuit, pus la dispoziție de Comisia Europeană.

Cererile se depun împreună cu informațiile din apendicele 4, însoțite de următoarele documente:

   dovada plății avansului forfetar pentru perioada de valabilitate în cauză;

   copia certificatului de navigabilitate al navei;

   copia certificatul de asigurare al navei;

   o fotografie digitală color recentă a navei, cu o rezoluție adecvată, care să arate o vedere laterală și în mod lizibil numele navei și numărul ei de identificare;

   o ilustrație și o descriere detaliată a uneltelor de pescuit utilizate.

   certificatul de înmatriculare al navei.

3.La reînnoirea unei licențe de pescuit în temeiul protocolului în vigoare, pentru o navă ale cărei caracteristici tehnice nu s-au modificat, cererea de reînnoire poate să fie însoțită numai de dovada plății redevenței.

4.Perioada de valabilitate a licențelor de pescuit

Perioada de valabilitate este o perioadă anuală definită după cum urmează:

(a)în cursul primului an de aplicare a prezentului protocol, perioada cuprinsă între data la care începe aplicarea provizorie a acestuia și 31 decembrie a aceluiași an;

(b)ulterior, perioada cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie;

(c)pentru ultimul an de aplicare a prezentului protocol, perioada dintre 1 ianuarie și data expirării prezentului protocol.

5.Redevența forfetară

Cuantumul redevenței forfetare per navă pentru fiecare categorie este stabilit în secțiunea 2.

Plata redevenței se face într-un cont al Trezoreriei publice indicat de Côte d’Ivoire înainte de aplicarea prezentului protocol.

Pentru primul și ultimul an de aplicare a protocolului, redevențele forfetare și tonajele aferente pentru navele menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b) se reduc pro rata temporis.

6.Lista navelor autorizate să pescuiască

După eliberarea licenței, Republica Côte d’Ivoire stabilește lista actualizată a navelor autorizate să pescuiască în zona Côte d’Ivoire. Această listă se comunică autorității naționale însărcinate cu controlul activităților de pescuit, precum și Uniunii .

7.Eliberarea licențelor de pescuit

Licențele de pescuit originale se eliberează de către autoritățile din Côte d’Ivoire în termen de 21 de zile lucrătoare de la primirea tuturor documentelor menționate la punctul 2 de mai sus. Acestea sunt predate operatorilor sau reprezentanților acestora, după caz, prin intermediul Delegației Uniunii Europene în Côte d’Ivoire.

Côte d’Ivoire indică acceptarea cererii și încarcă în sistemul LICENCE o copie electronică a originalului semnat atunci când acesta este pe deplin operațional. Între timp, ea transmite Uniunii, prin e-mail, o copie scanată a licențelor emise.

8.Defecțiuni ale sistemului LICENCE

În cazul în care apar dificultăți în transmiterea informațiilor în sistemul LICENCE între Comisia Europeană și Côte d’Ivoire, schimburile electronice de licențe de pescuit se efectuează prin e-mail, până când sistemul devine din nou operațional.

După restabilirea sistemului, informațiile sunt actualizate în sistemul LICENCE de către fiecare parte.

9.Transferul licenței de pescuit

Licența de pescuit se eliberează pentru o anumită navă și nu este transferabilă. Cu toate acestea, la cererea Uniunii și în cazul unor circumstanțe anormale dovedite, cum ar fi pierderea sau imobilizarea prelungită a unei nave din cauza unei avarii tehnice grave, licența de pescuit a navei se înlocuiește cu o nouă licență de pescuit, eliberată pe numele altei nave din aceeași categorie, fără a fi necesară plata unei noi redevențe. În acest caz, la calcularea nivelului capturilor efectuate, pentru stabilirea unei eventuale plăți suplimentare, se ia în considerare suma capturilor totale ale celor două nave.

Operatorul navei care trebuie înlocuită sau reprezentantul acestuia returnează Côte d’Ivoire licența anulată originală, eventual prin intermediul Delegației UE.

Noua licență intră în vigoare la data la care operatorul returnează Côte d’Ivoire licența anulată.

Părțile actualizează lista navelor autorizate și informațiile în sistemul LICENCE.

10.Păstrarea la bord a licenței de pescuit

Originalul licenței de pescuit trebuie păstrat în permanență la bordul navei. Cu toate acestea, până la deținerea acestui document la bord:

poate fi utilizată o versiune electronică a licenței de pescuit pe o perioadă de maximum 60 de zile calendaristice de la data eliberării acestei licențe de pescuit. În acest interval, copia va fi considerată echivalentă cu originalul licenței de pescuit.

11.Nave auxiliare

Côte d’Ivoire autorizează navele de pescuit ale Uniunii Europene titulare ale unei licențe de pescuit să fie asistate de nave auxiliare în conformitate cu recomandările ICCAT.

Navele auxiliare nu pot fi echipate pentru a practica pescuitul. Sprijinul din partea acestora nu poate include nici alimentarea cu carburant, nici transbordarea capturilor.

Navele auxiliare fac obiectul aceleiași proceduri care se aplică și în cazul transmiterii cererilor de acordare a licenței de pescuit menționate în prezentul capitol, în măsura în care procedura respectivă le este aplicabilă. Côte d’Ivoire stabilește lista navelor auxiliare autorizate și o transmite UE.

În cazul anulării licenței pentru o navă auxiliară înainte de eliberarea licenței de către autoritățile din Côte d’Ivoire sau înainte ca nava să își înceapă operațiunile în zona de pescuit a Côte d’Ivoire, suma plătită se rambursează. Aceasta poate fi, de asemenea, creditată operatorului sau asociației de producători și poate fi utilizată pentru o altă plată.

Secțiunea 2: Redevențe și avansuri

1.Redevența pe tonă de pește capturat în zona de pescuit a Côte d’Ivoire pentru navele de pescuit ton cu plasă-pungă și navele de pescuit cu paragate plutitoare este stabilită la 80 EUR pentru primele două perioade anuale și la 85 EUR după aceea.

2.Licențele de pescuit se eliberează după plata următoarelor redevențe forfetare anuale anticipate:

(a)Pentru navele de pescuit ton cu plasă-pungă:

   12 000 EUR per navă pentru primele două perioade anuale și 12 750 EUR ulterior, sumă echivalentă cu redevențele datorate pentru 150 de tone pe an.

Navele auxiliare în sprijinul navelor de pescuit cu plasă-pungă sunt supuse plății unei redevențe anuale de 3 500 EUR.

(b)Pentru navele de pescuit cu paragate plutitoare:

   4 000 EUR per navă pentru primele două perioade anuale și 4 250 EUR ulterior, sumă echivalentă cu redevențele datorate pentru 50 de tone pe an.

3.Condiții aplicabile speciilor înrudite cu tonul

(a)obligația de a prezenta o declarație detaliată pe specii;

(b)în timpul operațiunilor de debarcare în Côte d’Ivoire, operatorii depun eforturi pentru a debarca, în vederea vânzării, capturile de specii înrudite cu tonul capturate în ZEE a Côte d’Ivoire.

4.Uniunea întocmește, pentru fiecare navă, un decont al capturilor și un decont al redevențelor datorate de navă pentru campania sa anuală din anul calendaristic precedent. UE transmite aceste deconturi autorităților din Côte d’Ivoire cel târziu la sfârșitul lunii aprilie a anului în curs. Côte d’Ivoire poate contesta aceste deconturi, pe baza unor elemente justificative, în termen de 30 de zile de la data primirii lor. În caz de dezacord, părțile se consultă în cadrul comisiei mixte. În cazul în care Côte d’Ivoire nu prezintă obiecții în termenul de 30 de zile, deconturile sunt considerate adoptate.

5.Dacă decontul final este superior redevenței forfetare plătite pentru obținerea autorizației de pescuit, operatorul achită fără întârziere soldul datorat Côte d’Ivoire în contul menționat la capitolul I alineatul (4) în termen de 45 de zile, cu excepția cazului în care face contestație. Cu toate acestea, în cazul în care suma din decontul final este mai mică decât valoarea avansului menționat la punctul 2 din prezenta secțiune, diferența nu poate fi recuperată de către operator.

CAPITOLUL III

DECLARAREA CAPTURILOR

Dispozițiile prezentului capitol se aplică navelor Uniunii menționate la articolul 7 alineatul (1) literele (a) și (b) și care dețin o licență de pescuit eliberată în temeiul prezentului protocol.

Secțiunea 1: Înregistrarea în jurnalul de pescuit și comunicarea capturilor prin ERS

1.Comandantul navei ține un jurnal de pescuit în conformitate cu recomandările și rezoluțiile ICCAT relevante. Responsabilitatea pentru exactitatea datelor înregistrate în jurnalul de pescuit îi revine comandantului.

2.Toate navele din Uniune trebuie să fie echipate cu un sistem electronic (denumit în continuare „sistemul ERS”) capabil să înregistreze și să transmită date referitoare la activitatea de pescuit a navei (denumite în continuare „date ERS”).

3.O navă din Uniune care nu este echipată cu un sistem ERS sau al cărei sistem ERS nu este funcțional nu este autorizată să intre în zona de pescuit a Côte d’Ivoire pentru a desfășura activități de pescuit.

4.Cerințele tehnice pentru comunicațiile ERS sunt stabilite în apendicele 5 secțiunile 1 și 3.

5.Pentru transmiterea datelor ERS se utilizează mijloacele electronice de comunicare gestionate de Comisia Europeană pentru schimburile sub formă standardizată de date privind pescuitul.

6.În caz de nerespectare a dispozițiilor prezentului capitol, autoritățile din Côte d’Ivoire își rezervă dreptul de a suspenda licența navei contraveniente până la îndeplinirea obligației care îi revine și de a-i aplica operatorului navei procedura în caz de încălcare a obligațiilor și sancțiunea prevăzută de legislația din Côte d’Ivoire. Uniunea și statul membru de pavilion sunt informate cu privire la această situație.

Secțiunea 2: Raportarea trimestrială a datelor privind capturile

1.Uniunea furnizează Côte d’Ivoire, înainte de sfârșitul celei de-a treia luni a fiecărui trimestru, datele privind capturile realizate în cursul trimestrului precedent. Aceste date sunt prezentate lunar, pe categorii de pescuit, pe nave și pe specii indicate prin codul FAO.

2.Datele agregate care provin din jurnalele de pescuit sunt provizorii, până la notificarea de către autoritățile Uniunii a unui decont anual definitiv privind capturile conform dispozițiilor din capitolul II secțiunea 2.

3.Côte d’Ivoire utilizează aceste date și raportează eventualele neconcordanțe cu datele primite prin ERS în conformitate cu secțiunea 1 din prezentul capitol.

CAPITOLUL IV

MĂSURI TEHNICE DE CONSERVARE

1.Măsurile tehnice aplicabile navelor titulare ale unei licențe, referitoare la zona de pescuit, la uneltele autorizate și la speciile interzise sunt definite în fișa tehnică din apendicele 1 la prezenta anexă.

2.Navele respectă măsurile și recomandările adoptate de către ICCAT pentru regiunea respectivă în ceea ce privește uneltele de pescuit și dispozitivele de concentrare a peștilor, specificațiile tehnice ale acestora și orice alte măsuri tehnice aplicabile activităților lor de pescuit.

3.Potrivit acestor măsuri și recomandări, părțile depun eforturi pentru a reduce nivelul capturilor accidentale de țestoase, de păsări marine și de alte specii nevizate. Navele Uniunii trebuie să elibereze aceste capturi și să maximizeze șansele de supraviețuire ale acestor specii.

CAPITOLUL V

CONTROL, MONITORIZARE ȘI SUPRAVEGHERE

Secțiunea I: Monitorizare, control și inspecție

1.Notificări la intrarea și ieșirea din zonă

(a)Operatorul unei nave de capturare a Uniunii notifică, cu cel puțin trei ore în prealabil, autorităților din Côte d’Ivoire însărcinate cu controlul pescuitului, intrarea sau ieșirea preconizată din zona de pescuit a Côte d’Ivoire a navei în cauză.

(b)În cazul în care ieșirea este anulată, aceasta trebuie, de asemenea, notificată cât mai curând posibil.

(c)La notificarea intrării sau a ieșirii, operatorul navei comunică în special:

data, ora și punctul de trecere prevăzute;

cantitatea din fiecare specie deținută la bord, identificată prin codul alfa 3 al FAO, exprimată în kilograme greutate în viu sau, după caz, prin numărul de exemplare; această dispoziție nu se aplică navelor auxiliare.

(d)Se consideră că o navă care este surprinsă desfășurând activități de pescuit fără să-și fi notificat intrarea autorității competente din Côte d’Ivoire a încălcat legislația.

2.Procedurile de inspecție

(a)Inspecția pe mare în zona de pescuit a Côte d’Ivoire sau în port efectuată asupra navelor Uniunii titulare ale unei autorizații de pescuit se face de către nave și inspectori funcționari ai Côte d’Ivoire mandatați corespunzător și care pot fi identificați ca fiind însărcinați cu controlul activităților de pescuit.

(b)Înainte de a urca la bord, inspectorii din Côte d’Ivoire înștiințează nava Uniunii cu privire la decizia lor de a efectua o inspecție. Inspecția se efectuează de maximum patru inspectori, care trebuie să își dovedească identitatea și calitatea oficială de inspectori înainte de efectuarea inspecției.

(c)Comandanții navelor Uniunii care dețin o autorizație de pescuit se supun îndeplinirii sarcinilor inspectorilor și facilitează îmbarcarea și activitatea acestora.

(d)Imaginile (fotografii sau înregistrări video) surprinse în timpul inspecțiilor sunt destinate autorităților însărcinate cu controlul și supravegherea pescuitului. Acestea nu pot fi făcute publice, cu excepția cazului în care legislația națională prevede altfel, asigurându-se, în același timp, că drepturile persoanelor vizate sunt respectate.

(e)Prezența la bord a acestor funcționari nu trebuie să depășească timpul necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor. Aceștia desfășoară inspecția astfel încât impactul asupra navei, asupra activității de pescuit și asupra încărcăturii sale să fie redus la minimum.

(f)La sfârșitul fiecărei inspecții, inspectorii ivorieni întocmesc un raport de inspecție. Comandantul navei Uniunii are dreptul de a introduce comentarii în acest raport de inspecție. Raportul de inspecție este semnat de către inspectorul care l-a întocmit și de către comandantul navei Uniunii. Semnarea raportului de inspecție de către comandant nu aduce atingere dreptului de apărare al operatorului în cursul procedurii asociate oricărei încălcări constatate. În cazul în care comandantul refuză să semneze documentul, acesta trebuie să precizeze motivele în scris, iar inspectorul adaugă mențiunea „refuză semnarea”. Înainte de părăsirea navei, inspectorii din Côte d’Ivoire remit o copie a raportului de inspecție comandantului navei Uniunii.

(g)Côte d’Ivoire transmite Uniunii o copie a raportului de inspecție în termen de opt zile de la inspecție.

(h)Pe baza unei evaluări a riscurilor, părțile pot conveni să efectueze inspecții comune pe navele Uniunii, în special în timpul operațiunilor de debarcare și de transbordare, pentru a asigura respectarea atât a legislației Uniunii, cât și a legislației din Côte d’Ivoire. În exercitarea atribuțiilor lor, inspectorii trimiși de părți în acest cadru respectă dispozițiile privind efectuarea inspecțiilor prevăzute în legislația Uniunii și, respectiv, în legislația din Côte d’Ivoire. Côte d’Ivoire, Uniunea și statele sale membre, în cadrul responsabilităților care le revin în calitate de stat de coastă sau de pavilion, pot coopera pentru a întreprinde acțiuni subsecvente inspecțiilor, în conformitate cu legislația lor aplicabilă.

(i)În plus, la cererea Uniunii, autoritățile din Côte d’Ivoire pot autoriza inspectorii Uniunii în domeniul pescuitului să efectueze inspecții asupra navelor Uniunii în ceea ce privește debarcarea, transbordarea și cântărirea capturilor, în limitele competențelor care le sunt conferite de legislația lor națională, în prezența inspectorilor din Côte d’Ivoire.

(j)În caz de nerespectare a dispozițiilor prezentului capitol, autoritățile din Côte d’Ivoire își rezervă dreptul de a suspenda licența navei contraveniente a Uniunii până la îndeplinirea obligației care îi revine și de a-i aplica procedurile în caz de încălcare a obligațiilor și sancțiunea prevăzută de legislația din Côte d’Ivoire. Uniunea și statul membru de pavilion sunt informate cu privire la această situație.

3.Supravegherea participativă în domeniul combaterii pescuitului INN

În scopul întăririi supravegherii pescuitului în marea liberă și a luptei împotriva pescuitului INN, navele de pescuit ale Uniunii Europene semnalează prezența în zona de pescuit a Côte d’Ivoire a tuturor navelor suspectate de activități de pescuit INN oferind cât mai multe informații cu putință în sprijinul constatărilor lor. Rapoartele de observare se trimit fără întârziere autorităților din Côte d’Ivoire și autorității competente a statului membru de pavilion al navei care a efectuat activitatea de observare, iar aceasta din urmă le transmite imediat Uniunii sau organismului desemnat de aceasta. Autoritățile din Côte d’Ivoire transmit Uniunii toate rapoartele de observare aflate în posesia lor cu privire la nave ale Uniunii care practică în zona de pescuit a Côte d’Ivoire activități susceptibile de a constitui activități de pescuit INN.

4.Debarcări și transbordări

(a)Orice operator al unei nave europene care efectuează o debarcare sau o transbordare în apele ivoriene efectuează această operațiune exclusiv în porturile sau în rada porturilor din Côte d’Ivoire. Transbordarea pe mare este interzisă.

(b)Operatorul navei furnizează autorităților din Côte d’Ivoire, în termenul stabilit:

informațiile solicitate de ICCAT pentru cererea de intrare prealabilă în port (18-09 punctul 13);

notificarea prealabilă a transbordării (ICCAT Rec 21-15 apendicele 3 punctul 3.1);

declarația de transbordare (ICCAT Rec. 21-15 apendicele 3 punctul 3.3 și apendicele 1). În plus, declarațiile de debarcare în porturile Côte d’Ivoire se comunică și Côte d’Ivoire în aceleași termene și formate ca cele stabilite pentru comunicarea lor către statul de pavilion.

(c)Côte d’Ivoire controlează operațiunile de transbordare și de debarcare în porturile Côte d’Ivoire în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul Acordului privind măsurile de competența statului portului. Comandanții navelor Uniunii angajate în operațiuni de debarcare sau de transbordare în Côte d’Ivoire se supun controlului operațiunilor respective. Se aplică procedurile de inspecție definite la punctul 2.

5.Modalități de transmitere a notificărilor și a declarațiilor

Transmiterea notificărilor și a declarațiilor menționate în prezenta secțiune se face cu prioritate prin ERS între statul de pavilion și autoritățile din Côte d’Ivoire și în conformitate cu dispozițiile din apendicele 5. Cu toate acestea, în cazul în care nu toate informațiile prevăzute în aceste notificări și declarații sunt transmise prin ERS, ansamblul informațiilor privind evenimentul în cauză se transmite prin e-mail de către operator autorităților din Côte d’Ivoire. În acest caz, ele trebuie să confirme primirea. Declarațiile de intrare și de ieșire din zona de pescuit se transmit Côte d’Ivoire atât prin e-mail, la adresa care figurează în apendicele 3, cât și prin ERS.

Secțiunea II: Sistemul de monitorizare a navelor (VMS)

6.Datele privind poziția navelor

(a)Navele Uniunii care dețin o licență de pescuit în temeiul prezentului protocol sunt echipate cu un dispozitiv de monitorizare prin satelit (Vessel Monitoring System - VMS), care să permită localizarea și identificarea automată a acestora printr-un dispozitiv de urmărire, grație transmiterii automate a datelor privind poziția navelor la intervale regulate, denumite în continuare „date VMS”.

(b)Comandantul se asigură tot timpul că sistemul VMS al navei sale este pe deplin operațional și că mesajele de poziție sunt transmise în mod corect către CMP-ul statului de pavilion.

(c)Punctele de contact, ale căror coordonate sunt comunicate înainte de data aplicării prezentului protocol, efectuează un schimb de informații utile privind echiparea navelor Uniunii, protocoalele de transmitere sau alte funcții necesare pentru monitorizarea prin satelit.

(d)CMP-ul statului de pavilion se asigură că pozițiile VMS sunt puse în mod automat la dispoziția CMP-ului din Côte d'Ivoire în timp real în perioada în care nava Uniunii este prezentă în apele Côte d'Ivoire.

(e)Sunt interzise deplasarea, deconectarea, distrugerea, deteriorarea sau transformarea într-un sistem neoperațional a dispozitivului de localizare continuă care utilizează comunicațiile prin satelit, aflat la bordul navei pentru transmiterea datelor, sau modificarea voluntară, deturnarea sau falsificarea datelor emise sau înregistrate de sistemul menționat.

(f)Comandantul va fi considerat responsabil de orice act de manipulare dovedită a sistemului VMS al navei de natură să perturbe funcționarea acestuia sau să falsifice mesajele de poziție. Toate încălcările vor face obiectul sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare a Côte d’Ivoire.

7.Defecțiune tehnică sau pană care afectează echipamentul de monitorizare de la bordul navei Uniunii

(a)Echipamentul defect trebuie înlocuit în termen de 10 zile lucrătoare, după ce statul de pavilion notifică defecțiunea către CMP-ul din Côte d'Ivoire. După acest termen, nava în cauză a Uniunii trebuie să revină într-un port desemnat de autoritățile din Côte d'Ivoire responsabile cu controlul activităților de pescuit pentru formalități reglementare și reparații sau trebuie să părăsească zona, cu condiția ca statul de pavilion să transmită CMP-ului din Côte d'Ivoire raportul de inspecție a echipamentului defect și motivele defecțiunii.

(b)Până la înlocuirea echipamentului, comandantul navei Uniunii transmite manual CMP-ului din Côte d'Ivoire, prin mijloace electronice, radio sau fax, un raport de poziție global din patru în patru ore, inclusiv rapoartele de poziție înregistrate de comandantul navei Uniunii.

(c)Toate mesajele netransmise în timpul întreruperii comunicării sunt retransmise imediat ce se restabilește comunicarea între CMP-ul statului de pavilion în cauză și CMP-ul din Côte d'Ivoire.

8.Comunicarea securizată a mesajelor de poziție către Côte d’Ivoire

Modalitățile de comunicare securizată sunt definite la secțiunile 1 și 2 din apendicele 5.

9.Revizuirea frecvenței mesajelor de poziție

CMP-ul din Côte d’Ivoire poate solicita CMP-ul statului de pavilion, cu o copie către Uniune, să reducă intervalul de transmitere a mesajelor de poziție ale unei nave la 30 minute pentru o perioadă de anchetă specificată, anexând dovezi ale unei încălcări. CMP-ul statului de pavilion trimite fără întârziere mesajele de poziție ale navei conform noii frecvențe.

La sfârșitul perioadei de anchetă stabilite, Côte d’Ivoire informează CMP-ul statului de pavilion și Uniunea cu privire la rezultatul investigațiilor sale și la orice acțiuni ulterioare necesare.

CAPITOLUL VI
ANGAJAREA DE MARINARI-PESCARI LA BORDUL NAVELOR UNIUNII

1.Numărul necesar de marinari-pescari ACP care trebuie luați la bord

1.1. Operatorul unei nave a Uniunii autorizate în temeiul prezentului protocol îmbarcă marinari-pescari ACP pentru a lucra la bordul navei sale ca membri ai echipajului pe durata activităților de pescuit ale navei în cadrul protocolului.

1.2. Numărul marinarilor-pescari din Côte d'Ivoire îmbarcați în conformitate cu punctul 1.1 este monitorizat periodic împreună cu administrația competentă din Côte d’Ivoire, cu scopul de a ajunge la 30 % de marinari-pescari ACP pe toate navele din categoria navelor cu plasă-pungă, din care o majoritate de marinari ivorieni.

1.3. Marinarii-pescari care trebuie să fie îmbarcați în conformitate cu punctul 1.1 respectă cerințele legislației statului de pavilion care transpun Directiva (UE) 2017/159 a Consiliului 2 , inclusiv în ceea ce privește pașaportul, carnetul de marinar, certificatul medical, carnetul internațional de vaccinare și certificatul de formare de bază. Lista cerințelor care decurg din această legislație este comunicată de către statul de pavilion autorităților din Côte d'Ivoire cu suficient timp înainte. Marinarii-pescari care urmează să fie îmbarcați în conformitate cu punctul 1.1 trebuie să fie în măsură să înțeleagă limba de lucru de la bordul navei de pescuit, să dea ordine și instrucțiuni și să raporteze în limba respectivă.

1.4. Pentru a facilita îmbarcarea marinarilor-pescari din Côte d’Ivoire, autoritățile competente din Côte d’Ivoire întocmesc, actualizează periodic și comunică operatorilor navelor Uniunii o listă a marinarilor-pescari competenți care îndeplinesc cerințele menționate la punctul 1.3.

1.5. Comandantul de navă întocmește, datează și semnează o listă a echipajului în conformitate cu formularul 5 din Convenția OMI privind facilitarea traficului maritim internațional (Convenția FAL) și transmite o copie a listei respective autorităților desemnate din Côte d'Ivoire înainte ca nava să părăsească zona portuară.

1.6. Operatorul navei Uniunii sau, în numele acestuia, comandantul refuză îmbarcarea unui marinar-pescar din Côte d'Ivoire la bordul navei sale în cazul în care acesta din urmă nu îndeplinește cerințele menționate la punctul 1.3.

2.Condiții de muncă

Condițiile în care marinarii-pescari din Côte d'Ivoire sunt luați la bord respectă legislația statului de pavilion care transpune Directiva (UE) 2017/159 a Consiliului, inclusiv în ceea ce privește programul de lucru sau de odihnă, drepturile de repatriere, precum și securitatea și sănătatea în muncă.

3.Contractul de muncă al pescarului

3.1. Pentru fiecare marinar-pescar angajat la bordul unei nave din Uniune în conformitate cu punctul 1.1, un contract de muncă scris este negociat și semnat atât de pescar, cât și de angajator. Acest contract semnat de cele două părți trebuie să fie supus aprobării autorității maritime din Côte d'Ivoire în conformitate cu legislația din Côte d'Ivoire.

3.2. Contractul este în conformitate cu cerințele legislației statului de pavilion care transpune Directiva (UE) 2017/159 a Consiliului (anexa I la directivă).

4.Remunerația marinarilor-pescari

4.1. Costul remunerației și costurile suplimentare cu forța de muncă sunt suportate direct sau, în cazul în care angajatorul marinar-pescarului este un serviciu privat de pe piața muncii, indirect de către armatorul navei de pescuit.

4.2. Pescarilor ACP trebuie să li se plătească o remunerație lunară sau regulată garantată, de preferință prin transfer bancar, indiferent de capturile și/sau de vânzările efective de pește. Aceasta se stabilește de comun acord între operatori sau reprezentanții lor și pescari și/sau sindicatele sau reprezentanții acestora. În cazul în care nu au fost încheiate convenții colective, condițiile de remunerare acordate pescarilor ACP nu sunt mai mici decât cele aplicate echipajelor din țările ACP respective și, în niciun caz, decât cele stabilite de Subcomisia privind salariile navigatorilor din cadrul Comitetului mixt maritim al OIM, în absența unui astfel de standard pentru pescari, al cărei scop este de a stabili și de a contribui la asigurarea unei plase de siguranță internaționale pentru protecția muncii decente a pescarilor.

4.3. Marinarii-pescari nu trebuie să suporte potențialele costuri ale plăților primite. Marinarii-pescari trebuie să dispună de posibilități de a transmite gratuit familiilor lor toate sau o parte din plățile primite, inclusiv avansurile.

4.4. Marinarul-pescar trebuie să primească o fișă de salariu pentru fiecare plată a salariului său și, în cazul în care solicită acest lucru, dovada plății salariului.

5.Securitatea socială

Côte d'Ivoire se asigură că marinarii-pescari care își au reședința obișnuită pe teritoriul său și persoanele aflate în întreținerea lor, în măsura prevăzută de legislația națională, au dreptul la protecție socială în condiții nu mai puțin favorabile decât cele aplicabile altor lucrători, în special lucrătorilor salariați care își au reședința obișnuită pe teritoriul său.

6.Servicii de pe piața muncii din sectorul privat

6.1. Constituie servicii de pe piața muncii din sectorul privat:

(a)un serviciu de recrutare și plasare, și anume orice persoană, societate, instituție, agenție sau altă organizație din sectorul public sau privat a cărei activitate constă în recrutarea marinarilor-pescari în numele operatorilor sau în plasarea pescarilor la operatori;

(b)o agenție privată de angajare, și anume orice persoană, societate, instituție, agenție sau altă organizație din sectorul privat a cărei activitate constă în încadrarea ca salariați sau angajarea marinarilor-pescari pentru a-i pune la dispoziția armatorilor de nave de pescuit care le atribuie sarcini și supraveghează executarea acestor sarcini.

6.2. Autoritățile competente din Côte d’Ivoire se asigură că agenții ivorieni care furnizează servicii private de pe piața muncii atât marinarilor-pescari, cât și operatorilor de nave din Uniune:

(a)nu utilizează mijloace, mecanisme sau liste menite să îi împiedice sau să îi descurajeze pe marinarii-pescari să obțină un loc de muncă;

(b)nu le percep marinarilor-pescari, în numerar sau în natură, direct sau indirect, integral sau parțial, comisioane sau alte costuri pentru serviciile de pe piața muncii pe care le prestează;

(c)nu acordă împrumuturi și nu furnizează bunuri sau servicii marinarilor-pescari pe care aceștia să fie obligați să le ramburseze sau să le plătească;

(d)nu deduc din remunerația marinarului-pescar plata sau rambursarea împrumuturilor, a bunurilor sau a serviciilor furnizate înainte de angajarea acestuia și

(e)se asigură că:

i) contractul de muncă al marinarului-pescar respectă prezentul capitol, legile, reglementările și convențiile colective care reglementează contractul de muncă al marinarului-pescar;

ii) contractul de muncă al pescarului este redactat într-o limbă înțeleasă de marinarul-pescar și în limba oficială sau de lucru a navei de pescuit în cauză din Uniune;

iii) marinarii-pescari angajați sunt informați, înainte de semnarea contractului lor de muncă, cu privire la drepturile și obligațiile lor;

iv) sunt luate măsurile necesare pentru a le permite marinarilor-pescari angajați să examineze termenii contractului lor de muncă și să solicite consiliere în acest sens înainte de a-l semna;

v) pescarii angajați primesc o copie semnată a contractului lor de muncă;

vi) marinarii-pescari își respectă obligațiile care le revin în temeiul prezentului capitol și

vii) operatorul navei Uniunii primește în timp util o copie a fiecărei fișe de salariu și dovada plății pentru fiecare plată a remunerației, în cazul în care remunerația este plătită de agent.

6.3. Autoritățile competente din Côte d’Ivoire garantează că agenții ivorieni care angajează marinari-pescari pentru a-i detașa la bordul navelor de pescuit ale Uniunii se asigură că contractele de muncă de marinar-pescar pe care le semnează cu pescarii respectivi indică în mod clar că marinarul-pescar în cauză este angajat de agent pentru a fi pus la dispoziția operatorilor de nave ale Uniunii care le atribuie sarcini și supraveghează îndeplinirea acestor sarcini.

6.4. Prin derogare de la punctul 6.2 litera (b), costurile aferente obținerii unui carnet de marinar, a unui certificat medical și a unui pașaport sunt suportate de marinarul-pescar sau de o altă persoană sau organizație stabilită de legislația aplicabilă, de contractul de muncă al pescarului sau de convenția colectivă, după caz. Costurile obținerii unei vize și a unui permis de muncă, dacă există, sunt suportate de angajator.

7.Respectarea dispozițiilor prezentului capitol

7.1. Autoritățile competente ale părților se asigură că legislația aplicabilă marinarilor-pescari este accesibilă cu ușurință și în mod gratuit, într-o formă cuprinzătoare și transparentă.

7.2. Autoritățile competente din Côte d’Ivoire asigură punerea în aplicare corespunzătoare a prezentului capitol în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional și cu obligațiile prevăzute în prezentul capitol.

7.3. Autoritățile statului de pavilion garantează aplicarea corespunzătoare a secțiunilor 1, 2 și 3 la bordul navelor care le arborează pavilionul. Acestea își exercită responsabilitățile în conformitate cu Orientările OIM privind inspecția de către statul de pavilion a condițiilor de viață și de muncă la bordul navelor de pescuit.

7.4. Cerințele la îmbarcare prevăzute la punctul 1.2 se reduc proporțional în următoarele cazuri:

— marinarul-pescar selectat din lista menționată la punctul 1.4 pare să nu îndeplinească cerințele enunțate la punctul 1.3;

— marinarul-pescar care a semnat un contract de muncă în conformitate cu punctul 3.1 nu se prezintă la comandantul navei la data și ora indicate în contractul său de muncă;

— autoritățile din Côte d’Ivoire nu furnizează lista menționată la punctul 1.4.

7.5. Părțile se consultă reciproc cu privire la aplicarea dispozițiilor prezentului capitol în cadrul comisiei mixte.

CAPITOLUL VII
OBSERVATORI

1.Observarea activităților de pescuit

1.1. Până la punerea în aplicare a unui sistem de observatori regionali, navele Uniunii autorizate să pescuiască în zona de pescuit a Côte d’Ivoire în temeiul acordului iau la bord observatori în conformitate cu recomandările ICCAT.

1.2. Toți observatorii aflați la bordul unei nave a Uniunii trebuie să fi beneficiat de formarea necesară pentru a le asigura siguranța la bord și pentru a îndeplini sarcinile de observare care urmează să fie îndeplinite.

1.3. Côte d’Ivoire asigură formarea observatorilor săi. Formarea observatorilor include luarea în considerare a procedurilor de observare instituită la bordul navelor din Uniune, în scopul armonizării și coordonării programelor naționale de observare.

1.4. Părțile convin să analizeze posibilitatea utilizării sistemului de monitorizare electronică în cadrul programelor lor de observare. Côte d’Ivoire și Uniunea cooperează cu celelalte state de coastă din Oceanul Atlantic de Est în vederea sprijinirii punerii în aplicare regionale concertate a programelor de observare, în cadrul ICCAT.

Îmbarcarea observatorilor desemnați de Côte d’Ivoire se efectuează pe navele Uniunii în conformitate cu normele prevăzute mai jos.

2.Navele și observatorii desemnați

2.1. Côte d’Ivoire întocmește o listă a observatorilor desemnați pentru a fi plasați la bordul navelor Uniunii, o actualizează și o comunică operatorilor și Uniunii. Observatorii de pe această listă trebuie să satisfacă cerințele de formare descrise la punctul 1 din prezenta secțiune.

2.2. Pentru a permite Côte d’Ivoire să își optimizeze programarea, toți operatorii comunică direct autorităților, în momentul depunerii cererii de licență, un calendar orientativ provizoriu al escalelor în port pentru anul următor.

2.3. Côte d’Ivoire elaborează un program pentru îmbarcările preconizate ale observatorilor pe care îi desemnează și comunică acest program operatorilor și Uniunii.

2.4. Côte d’Ivoire comunică operatorilor în cauză sau reprezentanților acestora numele observatorului desemnat pentru a fi luat la bordul navei în momentul eliberării licenței sau cu cel puțin 15 zile înainte de data prevăzută pentru îmbarcarea observatorului.

2.5. Observatorul este prezent la bord pe durata unei ieșiri în larg. Cu toate acestea, la cererea expresă a Côte d’Ivoire, această îmbarcare se poate desfășura pe parcursul mai multor ieșiri în larg, în funcție de durata medie a ieșirilor în larg pentru o anumită navă. Această cerere este formulată de către Côte d’Ivoire în momentul comunicării numelui observatorului desemnat pentru a se îmbarca pe nava în cauză.

3.Condițiile de îmbarcare și de debarcare

3.1. Condițiile de îmbarcare a observatorului sunt stabilite de comun acord între operator sau reprezentantul acestuia și autoritățile din Côte d’Ivoire.

3.2. Îmbarcarea observatorului are loc în portul ales de către operator, la începutul ieșirii în larg în zona de pescuit a Côte d’Ivoire.

3.3. În termen de două săptămâni și cu un preaviz de zece zile, operatorii în cauză confirmă datele și porturile prevăzute pentru îmbarcarea observatorilor.

3.4. În cazul în care observatorul este îmbarcat într-o altă țară decât Côte d’Ivoire, costurile aferente călătoriei acestuia sunt suportate de operator.

3.5. În cazul în care observatorul nu se prezintă în mod nejustificat la locul și momentul convenite sau în decurs de douăsprezece ore de la momentul respectiv, operatorul este în mod automat exonerat de obligația de a-l lua la bord pe respectivul observator.

3.6. Comandantul ia toate măsurile care sunt de competența sa pentru a garanta siguranța fizică și morală a observatorului aflat în exercițiul funcțiunii.

3.7. Observatorului trebuie să i se pună la dispoziție toate facilitățile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Comandantul îi dă acces la mijloacele de comunicare necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale, la documentele legate direct de activitățile de pescuit ale navei, inclusiv la jurnalul de pescuit și jurnalul de navigație, precum și la părțile navei necesare pentru facilitarea îndeplinirii sarcinilor acestuia.

3.8. Operatorul asigură, pe propria cheltuială, cazarea și masa observatorilor în condițiile prevăzute pentru ofițeri, în limitele posibilităților practice ale navei.

3.9. Salariul și contribuția la sistemul de asigurări sociale ale observatorului sunt suportate de Côte d’Ivoire.

4.Sarcinile observatorului

4.1. La bord, observatorul trebuie tratat ca un ofițer.

4.2. Atunci când nava își desfășoară activitatea în zona de pescuit a Côte d'Ivoire, acesta îndeplinește următoarele sarcini:

   observă activitățile de pescuit ale navelor;

   verifică poziția navelor angajate în operațiunile de pescuit;

   desfășoară operațiuni de eșantionare biologică în cadrul unor programe științifice;

   consemnează uneltele de pescuit utilizate;

   verifică datele privind capturile efectuate în zona de pescuit a Côte d'Ivoire înregistrate în jurnalul de bord;

   verifică procentajele capturilor accidentale și estimează cantitatea de capturi aruncate înapoi în mare;

   comunică autorității sale competente, prin orice mijloace adecvate, datele referitoare la pescuit, inclusiv cantitățile de capturi principale și accidentale aflate la bordul navei.

5.Obligațiile observatorului

Pe durata șederii sale la bordul navei, observatorul:

   ia toate măsurile adecvate pentru ca nici condițiile îmbarcării sale și nici prezența sa la bordul navei să nu întrerupă și să nu împiedice operațiunile de pescuit;

   respectă bunurile și echipamentele care se găsesc la bordul navei, precum și confidențialitatea tuturor documentelor care aparțin navei respective;

   pentru orice perioadă de observare petrecută la bordul unei nave a Uniunii, observatorul întocmește un raport cu observațiile sale și îl transmite autorităților din Côte d’Ivoire, operatorului navei, cu o copie către Uniune. Comandantul poate indica orice observații pe care le consideră utile.

6.Contribuția financiară forfetară

În momentul plății avansului anual pentru obținerea licenței, operatorul achită către Côte d’Ivoire o contribuție financiară forfetară anuală de 400 EUR per navă, pentru a contribui la costurile preluării observatorilor ivorieni la bordul navelor Uniunii.

CAPITOLUL VIII
ÎNCĂLCĂRI

1.Tratamentul aplicat încălcărilor

1.1. Orice încălcare comisă de o navă a Uniunii în apele ivoriene trebuie comunicată Uniunii de către autoritățile din Côte d’Ivoire prin orice mijloace adecvate în termen de 24 de ore lucrătoare.

1.2. După constatarea încălcării consemnate în procesul verbal întocmit de autoritățile din Côte d'Ivoire responsabile cu controlul, comandantul navei Uniunii semnează respectivul proces verbal. În cazul în care comandantul refuză să semneze sau se află în imposibilitatea de a o face, acest lucru se menționează în procesul-verbal.

1.3. Această semnătură sau absența semnăturii comandantului nu aduce atingere drepturilor și mijloacelor de apărare la care poate recurge comandantul pentru a contesta respectiva acuzație de încălcare.

1.4. Procesul-verbal referitor la încălcarea respectivă se transmite Uniunii și statului de pavilion în termen de șapte zile lucrătoare.

2.Devierea navei – reuniunea de informare

2.1. Orice navă a Uniunii suspectată de o încălcare poate fi obligată să își înceteze activitatea de pescuit și, dacă este cazul, când nava se află pe mare, să acosteze într-un port al Côte d’Ivoire indicat de autoritățile din Côte d'Ivoire însărcinate cu controlul. Nava Uniunii care încalcă reglementările ivoriene este reținută în port până la îndeplinirea formalităților prevăzute de reglementările respective.

2.2. Côte d’Ivoire notifică Uniunii, în termen de maximum 24 de ore, orice deviere a unei nave a Uniunii. Această notificare este însoțită de elemente doveditoare ale încălcării.

2.3. Înainte de a se lua orice măsură împotriva navei, a comandantului, a echipajului sau a încărcăturii, cu excepția măsurilor menite să conserve probele, Côte d’Ivoire organizează, la cererea Uniunii, în termen de 48 de ore de la notificarea devierii navei, o reuniune de informare pentru clarificarea faptelor și expunerea consecințelor posibile. La această reuniune de informare poate asista un reprezentant al statului de pavilion al navei.

2.4. Armatorul sau agentul său este informat cu privire la rezultatul reuniunii și cu privire la orice măsuri care decurg din arestarea sau reținerea navei.

3.Procesul-verbal al încălcării

3.1. În cazul unei încălcări, constatarea încălcării se consemnează într-un proces-verbal întocmit de autoritățile de control din Côte d’Ivoire. Comandantul navei Uniunii semnează procesul-verbal respectiv. În cazul în care comandantul refuză să semneze sau se află în imposibilitatea de a o face, acest lucru se menționează în procesul-verbal.

3.2. Această semnătură sau absența semnăturii comandantului nu aduce atingere drepturilor și mijloacelor de apărare la care poate recurge comandantul pentru a contesta respectiva acuzație de încălcare.

4.Sancționarea încălcării - procedura de conciliere

4.1.4.1 Sancționarea încălcării constatate se determină de către Côte d’Ivoire în conformitate cu dispozițiile legislației naționale în vigoare.

4.2. Atunci când soluționarea încălcării implică o procedură judiciară, înainte de lansarea acesteia, cu condiția ca încălcarea să nu constituie o faptă penală, poate fi inițiată o procedură de conciliere între Côte d’Ivoire și operator sau reprezentantul său pentru determinarea condițiilor și a nivelului sancțiunii. La această procedură de conciliere pot participa reprezentanți ai statului de pavilion al navei și ai Uniunii. Procedura de conciliere se încheie în cel mult trei zile lucrătoare de la notificarea devierii navei.

5.Procedura judiciară - cauțiunea bancară

5.1. Dacă procedura de conciliere eșuează și încălcarea este înaintată instanței judiciare competente, operatorul navei aflate în situație de încălcare depune o cauțiune bancară la o bancă desemnată de Côte d’Ivoire, a cărei valoare, stabilită de Côte d’Ivoire, acoperă costurile legate de devierea și imobilizarea navei, amenda estimată și eventualele indemnizații compensatorii. Cauțiunea bancară este blocată până la încheierea procedurii judiciare.

5.2. Cauțiunea bancară se deblochează și se rambursează operatorului fără întârziere după pronunțarea hotărârii:

(a)    integral, dacă nu s-a impus nicio sancțiune;

(b)    în limita soldului restant, dacă sancțiunea constă într-o amendă mai mică decât valoarea cauțiunii bancare.

5.3. În cazul în care cuantumul sancțiunii impuse depășește valoarea cauțiunii bancare, operatorul plătește suplimentul.

5.4. Côte d’Ivoire informează Uniunea cu privire la rezultatele procedurii judiciare în termen de șapte zile lucrătoare de la pronunțarea hotărârii.

6.Eliberarea navei și a echipajului

Nava și echipajul său sunt autorizați să părăsească portul:

   fie după îndeplinirea obligațiilor care decurg din procedura de conciliere;

   fie după depunerea cauțiunii bancare.



Lista apendicelor

Appendice 1 Coordonnées géographiques des lignes de base et de la zone de pêche de Côte d’Ivoire

Appendice 2 Fiche technique accès des navires de l’Union

Appendice 3 Coordonnées de contact pour les communications prévues au présent Protocole

Appendice 4 Informations à fournir lors de demande de licence dans le cadre du Protocole de mise en œuvre de l’accord de pêche Côte d’Ivoire - Union européenne

Appendice 5 Prescriptions techniques pour la mise en œuvre du système de surveillance des navires (VMS), et du système d'enregistrement des activités de pêche (ERS)

Appendice 6 Traitement des données à caractère personnel

Apendice1 Coordonatele geografice ale liniilor de bază și ale zonei de pescuit a Côte d’Ivoire

Puncte ale liniilor de bază:

ID

latitudine

longitudine

1

4,359901

-7,49759

2

4,3539

-7,48091

3

4,35372

-7,47834

4

4,36306

-7,45668

5

4,37798

-7,41153

6

4,38404

-7,39734

7

4,42568

-7,31199

8

4,45146

-7,25577

9

4,46686

-7,23731

10

4,53104

-7,11615

11

4,53818

-7,05595

12

4,5475

-7,03168

13

4,58922

-6,97921

14

4,65527

-6,83202

15

4,68612

-6,72211

16

1,096355

0,971844

17

4,363102

-7,52385

ID

1

5,089777778

-3,105888889

2

5,089916667

--3,107111111

3

5,090472222

-3,109805556

4

5,095361111

-3,134694444

5

5,102694444

-3,173138889

Puncte de demarcație maritimă

ID

Lat

Lon

Nume

1

5,0898

-3,1059

CIV_GHA_BP55

2

5,0177

-3,1218

CIV_GHA_A

3

4,9664

-3,1337

CIV_GHA_B

4

4,4449

-3,2491

CIV_GHA_C

5

3,2037

-3,4984

CIV_GHA_D

6

2,9847

-3,5445

CIV_GHA_E

7

2,6768

-3,6101

CIV_GHA_F

8

1,0021

-7,5400

CIV_LBR

9

4,1594

-7,5430

CIV_LBR

10

4,3012

-7,5346

CIV_LBR

11

4,3313

-7,5328

CIV_LBR

12

4,3606

-7,5311

CIV_LBR

13

4,3620

-7,5308

CIV_LBR

14

4,1580

-7,5450

CIV_LBR

15

4,0930

-7,5400

CIV_LBR

16

4,0780

-7,5400

CIV_LBR

17

3,0610

-7,5400

CIV_LBR

18

2,0440

-7,5400

CIV_LBR

19

1,0270

-7,5400

CIV_LBR



Apendice2 Fișă tehnică pentru accesul navelor Uniunii

NAVE DE PESCUIT TON CU INSTALAȚIE DE CONGELARE CU PLASĂ-PUNGĂ ȘI NAVE DE PESCUIT CU PARAGATE PLUTITOARE

1.    Zona de pescuit:

   Peste 12 mile marine de la linia de bază.

2.    Echipament autorizat:

Plasă-pungă

Paragate plutitoare

3.    Specii interzise:

Potrivit Convenției privind speciile migratoare și rezoluțiilor ICCAT, este interzis pescuitul următoarelor specii: rechinul pelerin (Cetorhinus maximus), rechinul alb (Carcharodon carcharias), rechinul-vulpe cu ochi mari (Alopias superciliosus), rechinul-ciocan din familia Sphyrnidae (cu excepția rechinului-ciocan tiburo), rechinul cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus), rechinul tigru (Carcharhinus falciformis), rechinul-taur (Carcharias taurus) și rechinul neted (Galeorhinus galeus).

Părțile se consultă în cadrul comisiei mixte în legătură cu actualizarea acestei liste în urma recomandărilor științifice.

4.    Redevențe aplicabile operatorilor:

4.1. Redevență per tonă:    80 EUR pentru primele două perioade anuale și 85 EUR ulterior.

4.2. Redevență forfetară anuală:    

Pentru navele de pescuit ton cu plasă-pungă, 12 000 EUR pentru primele două perioade anuale și 12 750 EUR ulterior (avans forfetar de 150 de tone).

Pentru navele de pescuit ton cu plasă-pungă, 4 000 EUR pentru primele două perioade anuale și 4 250 EUR ulterior (avans forfetar de 50 de tone).

4.3. Redevență forfetară observatori:    400 EUR/navă/an

4.4. Redevență per navă auxiliară:    3 500 EUR/navă/an

5. Numărul de nave autorizate să pescuiască:    25 de nave de pescuit ton cu plasă-pungă

7 nave de pescuit cu paragate plutitoare


Apendicele 3Date de contact pentru comunicările prevăzute în prezentul protocol

Pentru Uniune:

Autorizații de pescuit:

Aplicația LICENCE: https://webgate.ec.europa.eu/licence

MARE-LICENCES@ec.europa.eu  

Capturi agregate:

MARE-CATCHES@ec.europa.eu

Helpdesk UN /FLUX:

MARE-FISH-IT-SUPPORT@ec.europa.eu  

Pentru Côte d’Ivoire: datele de contact sunt comunicate de Côte d’Ivoire înainte de aplicarea prezentului protocol.


Apendicele 4 Informații care trebuie furnizate atunci când se solicită o licență în temeiul Protocolului de punere în aplicare a Acordului de pescuit Côte d’Ivoire – Uniunea Europeană

Trebuie furnizate obligatoriu următoarele informații privind solicitantul, proprietarul navei, identificarea navei, datele tehnice ale acesteia și perioada în cauză, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Numele solicitantului 

Nr. de telefon al solicitantului 

Adresa de e-mail a solicitantului: 

Numele proprietarului navei 

Localitatea și țara de reședință a proprietarului navei: 

Numele a maximum 5 proprietari principali efectivi/beneficiari ai navei

Localitatea și țara de reședință a maximum 5 proprietari principali efectivi/beneficiari ai navei: 

Numele comandantului 

Naționalitatea comandantului 

Adresa de e-mail a comandantului 

Numele și adresa agentului local 

Numele navei 

Statul de pavilion 

Portul de înregistrare 

IRCS 

Marcaj exterior 

MMSI 

Nr. OMI (dacă este cazul)

Nr. ICCAT

Data înregistrării pavilionului actual 

Pavilionul anterior (dacă este cazul) 

Locul construcției 

Data construcției 

Frecvența de apel radio 

Numărul de telefon prin satelit 

Lungimea maximă a navei (în metri): 

Tonaj (exprimat în tone brute în sensul Convenției de la Londra): 

Tipul motorului 

Puterea motorului (în kW) 

Numărul membrilor echipajului la bord 

Modul de conservare la bord 

Capacitatea de prelucrare pe zi (24 de ore) în tone 

Nr. de cale pentru pește 

Capacitatea totală a calelor pentru pește (în m3) 

VMS - producător

VMS - model

VMS - număr de serie

VMS - versiunea software-ului

Operator satelit

Unelte de pescuit autorizate: 

Locul de debarcare a capturilor 

Data de începere a autorizației solicitate 

Data de încetare a autorizației solicitate 

Apendicele5Cerințe tehnice pentru punerea în aplicare a sistemului de monitorizare a navelor (VMS) și a sistemului de raportare a activităților de pescuit (ERS)

Secțiunea 1 – Dispoziții comune privind transmiterea datelor privind poziția navelor și punerea în aplicare a sistemului ERS de către părți; continuitatea activităților

1.Cu toate acestea, în cazul în care o defecțiune tehnică intervine și afectează transmiterea datelor privind poziția navelor sau transmiterea datelor privind activitățile de pescuit (denumite în continuare „date ERS”) între CMP-urile părților, navele Uniunii afectate de defecțiunea respectivă nu sunt considerate ca fiind într-o situație de neconformitate.

2.Părțile stabilesc o conexiune utilizând software-ul FLUX Transportation Layer furnizat de Comisia Europeană și implementează formatul UN/FLUX. Côte d’Ivoire se asigură că echipamentele sale electronice sunt compatibile cu sistemul Uniunii.

3.Cele două părți pun în aplicare un mediu de acceptare în scopul testării, înainte de a utiliza mediul de producție. Uniunea Europeană va trimite mesaje de testare CMP-ului din Côte d’Ivoire în mediul de acceptare. După ce au trecut testele, cele două părți convin asupra datei de la care datele privind poziția navelor și datele ERS sunt transmise automat prin intermediul software-ului FLUX Transportation Layer și în formatul UN/FLUX.

4.Până la această dată, datele privind poziția navelor din Uniune și datele ERS se transmit utilizând formatele și modalitățile aflate deja în vigoare la data punerii în aplicare a prezentului protocol.

5.CMP-urile din statul de pavilion și din Côte d’Ivoire împreună cu Comisia Europeană fac schimb de adrese de e-mail de contact și se informează reciproc fără întârziere cu privire la orice modificare a acestor adrese.

6.CMP-urile din statul de pavilion și din Côte d’Ivoire împreună cu Comisia Europeană se informează reciproc cât mai curând posibil cu privire la orice întrerupere a comunicațiilor automate sau în cazul unei operațiuni de întreținere cu o durată mai mare de 48 de ore, depun toate eforturile pentru a restabili comunicațiile automate și informează cealaltă parte că au fost restabilite. Comisia mixtă este sesizată în legătură cu orice eventual litigiu.

7.În cazul în care întreruperea durează mai mult de 48 de ore, datele sunt furnizate între timp de către CMP-ul statului de pavilion prin poșta electronică la fiecare 24 de ore, până la reluarea comunicațiilor automate. Acest schimb poate fi solicitat CMP-ului statului de pavilion de către CMP-ul din Côte d’Ivoire în cazul în care defecțiunea se referă la sistemul acestuia din urmă și dacă, în ciuda eforturilor depuse pentru remedierea acesteia, defecțiunea persistă după 48 de ore.

8.Datele afectate de întrerupere sunt retransmise și prin intermediul sistemelor de comunicații automate, după restabilirea lor.

9.Autoritățile din Côte d’Ivoire își informează serviciile de control competente, astfel încât să nu se considere că navele Uniunii își încalcă obligațiile din cauza netransmiterii datelor.

10.Fiecare parte asigură coerența datelor și se asigură, în special, că filtrele corespunzătoare sunt integrate în sistemele lor și aplicate datelor, astfel încât să fie luate în considerare numai datele referitoare la activitățile de pescuit din zona de pescuit a Côte d’Ivoire.

Secțiunea 2 – Cerințe tehnice pentru transmisiile de date VMS

1.Date privind poziția navelor – sistem de monitorizare a navelor

1.1 CMP-ul statului de pavilion asigură prelucrarea automată și transmiterea electronică a datelor privind poziția navelor utilizând conexiunea centralizată furnizată de Comisia Europeană. Datele privind poziția navelor trebuie înregistrate în mod securizat și păstrate timp de trei ani de către părți.

1.2. Pozițiile navelor sunt furnizate cu o marjă de eroare mai mică de 100 de metri și cu un interval de încredere de 99 %.

1.3. Prima poziție înregistrată după intrarea în zona de pescuit a Côte d’Ivoire va fi identificată prin codul „ENT” (NAF) sau „ENTRY” (UN/FLUX). Toate pozițiile ulterioare vor fi identificate prin codul „POS”, cu excepția primei poziții înregistrate după ieșirea din zona de pescuit a Côte d’Ivoire, care va fi identificată prin codul „EXI” (NAF) sau „EXIT” (UN/FLUX).

2.Efectuarea transmisiilor de către navă în caz de pană a dispozitivului de monitorizare a navei

Navele care pescuiesc în zona de pescuit a Côte d’Ivoire cu un dispozitiv defect de monitorizare a navelor trebuie să își transmită mesajele de poziție prin e-mail către CMP-ul statului de pavilion, cel puțin o dată la patru ore, și trebuie să furnizeze toate informațiile obligatorii. CMP-ul statului de pavilion informează CMP-ul din Côte d’Ivoire cu privire la această modificare. Datele privind poziția navei se transmit apoi cu această frecvență.

CMP-ul din Côte d’Ivoire informează CMP-ul statului de pavilion și Uniunea cu privire la orice întrerupere în recepționarea mesajelor de poziție ale unei nave titulare a unei autorizații de pescuit, câtă vreme nava respectivă nu și-a notificat ieșirea din zonă.

3.Structura unui mesaj în format NAF care comunică date privind poziția navelor către Côte d’Ivoire

Date 

Cod 

Obligatoriu (O)/ Facultativ (F) 

Conținut 

Începutul înregistrării 

SR 

Date referitoare la sistem care indică începutul înregistrării 

Destinatar 

AD 

Date referitoare la mesaj – Destinatar, codul alfa-3 al țării (ISO-3166) 

Expeditor 

RO 

Date referitoare la mesaj – Expeditor, codul alfa-3 al țării (ISO-3166) 

Statul de pavilion 

FS 

Date referitoare la mesaj – Statul de pavilion, codul alfa-3 (ISO-3166) 

Tipul mesajului 

TM 

Date referitoare la mesaj – Tipul mesajului (ENT, POS, EXI, MAN) 

Indicativ de apel radio (IRCS) 

RC 

Date referitoare la navă – Indicativul de apel radio internațional al navei (IRCS) 

Numărul de referință intern al părții contractante 

IR 

Date referitoare la navă – Numărul unic atribuit de partea contractantă care identifică nava

Identificatorul unic al navei (numărul OMI) 

IM 

Date referitoare la navă - numărul OMI 

Obligatoriu în cazul în care nava are un astfel de număr 

Numărul de înregistrare extern 

XR 

Date referitoare la navă – Număr marcat pe partea laterală a navei (ISO 8859.1) 

Latitudine 

LT 

 Detalii privind poziția navei – Latitudinea poziției exprimate în grade zecimale (WGS84) +/-DD.ddd. Numere pozitive pentru emisfera nordică; valori negative pentru emisfera sudică. Semnul (+) nu trebuie transmis. Zerourile nesemnificative pot fi omise. Valoarea trebuie să fie cuprinsă între -90 și +90. 

Longitudine 

LG 

Detalii privind poziția navei – longitudinea poziției exprimate în grade zecimale (WGS84) +/-DDD.ddd. Numere pozitive pentru emisfera nordică; valori negative pentru emisfera sudică. Semnul (+) nu trebuie transmis. Zerourile nesemnificative pot fi omise. Valoarea trebuie să fie cuprinsă între -180 și +180.

Curs 

CO 

Cursul navei pe scala de 360° 

Viteză 

SP 

Viteza navei în zecimi de noduri 

Data 

DA 

Date referitoare la poziția navei – Data de înregistrare a poziției UTC (AAAALLZZ) 

Ora 

TI 

Date referitoare la poziția navei – Ora de înregistrare a poziției UTC (OOMM) 

Sfârșitul înregistrării 

ER 

Date referitoare la sistem care indică sfârșitul înregistrării 

4.Începând cu punerea în aplicare efectivă a noului format UN/FLUX și cu transmiterea prin intermediul FLUX Transportation Layer, datele VMS se transmit în conformitate în formatul și procesele descrise în documentul de punere în aplicare disponibil pe site-ul internet al Comisiei Europene.

5.Protecția datelor VMS

5.1. Toate datele de monitorizare furnizate de o parte celeilalte părți în conformitate cu prezentele dispoziții sunt destinate exclusiv:

- monitorizării, controlului și supravegherii flotei Uniunii care desfășoară activități de pescuit în temeiul acordului de pescuit, acțiuni efectuate de către autoritățile din Côte d’Ivoire;

- și studiilor de cercetare efectuate de Côte d’Ivoire în contextul gestionării și dezvoltării pescuitului.

5.2. Aceste date nu pot fi divulgate unor părți terțe, cu excepția cazului în care o parte este obligată prin lege să facă acest lucru.

Secțiunea 3 – Cerințe tehnice pentru implementarea sistemului de înregistrare a activităților de pescuit și de raportare a datelor ERS

1.Comandantul unei nave de pescuit a Uniunii titulare a unei autorizații de pescuit eliberate în temeiul prezentului protocol trebuie, atunci când se află în zona de pescuit a Côte d’Ivoire:

(a)să înregistreze fiecare intrare și ieșire din zona de pescuit printr-un mesaj specific care să indice cantitățile din fiecare specie deținute la bord în momentul intrării sau ieșirii din zona de pescuit, precum și data, ora și poziția respectivei intrări sau ieșiri. Acest mesaj este transmis cel târziu cu două ore înainte de intrare sau ieșire CMP-ului din Côte d’Ivoire, prin intermediul ERS sau prin alte mijloace de comunicare;

(b)să înregistreze zilnic poziția navei la prânz dacă nu s-a desfășurat nicio activitate de pescuit.

(c)să înregistreze, pentru fiecare operațiune de pescuit realizată, poziția, tipul de unelte de pescuit, cantitățile din fiecare specie capturată făcând distincția între capturile reținute la bord și capturile aruncate înapoi în mare. Fiecare specie trebuie identificată prin codul său alfa 3 al FAO; cantitățile sunt exprimate în kilograme de greutate în viu și, dacă este necesar, în număr de exemplare;

(d)să transmită zilnic către statul său de pavilion, cel târziu până la ora 24:00, datele înregistrate în jurnalul de pescuit electronic; această transmitere se efectuează pentru fiecare zi petrecută în zona de pescuit a Côte d’Ivoire, inclusiv în absența capturilor. Se efectuează, de asemenea, înainte de părăsirea zonei de pescuit.

2.CMP-ul statului de pavilion pune datele ERS la dispoziția CMP-ului din Côte d’Ivoire. CMP-ul statului de pavilion transmite automat și fără întârziere mesaje instantanee (notificarea la intrarea în zonă, notificarea la ieșirea din zonă, notificarea sosirii în port) de la ERS către CMP-ul din Côte d’Ivoire. Acesta transmite automat o dată pe zi celelalte mesaje ERS provenind de la navă.

3.Până la sfârșitul fazelor de testare prevăzute în secțiunea 1:

datele sunt transportate prin intermediul DEH (Data Exchange Highway) în format EU-ERS (v 3.1) 3 .

notificările transbordărilor se transmit prin e-mail autorității competente din Côte d’Ivoire.

numai mesajele instantanee (notificarea la intrarea în zonă – COE, catch on entry, notificarea la ieșirea din zonă – COX, catch on exit, notificarea sosirii în port – PNO, prior notification) sunt transmise automat și fără întârziere. Celelalte tipuri de mesaje sunt puse la dispoziție pentru cererea automată din partea CMP-ului din Côte d’Ivoire.

4.De la punerea în aplicare efectivă a formatului UN/FLUX și de la transmiterea prin intermediul FLUX Transportation Layer:

metoda de punere la dispoziție la cerere va viza numai cererile specifice privind datele istorice.

datele ERS se transmit în conformitate cu formatul și procesele descrise în documentul de punere în aplicare disponibil pe site-ul web al Comisiei Europene.

5.CMP-ul din Côte d’Ivoire confirmă primirea datelor ERS instantanee care îi sunt transmise, trimițând un mesaj de confirmare de primire și confirmând valabilitatea mesajului primit. Pentru schimburile de date ERS prin intermediul DEH, nu se transmite nicio confirmare de primire pentru datele pe care CMP-ul din Côte d’Ivoire le primește ca răspuns la o cerere introdusă chiar de această țară.

6.În cazul unei defecțiuni a transmisiei între navă și CMP-ul statului de pavilion, el notifică de îndată acest lucru comandantului sau operatorului navei sau reprezentantului (reprezentanților) lor. La primirea unei astfel de notificări, comandantul navei transmite datele lipsă autorităților competente ale statului de pavilion, prin orice mijloc de telecomunicații adecvat, în fiecare zi până cel târziu la ora 24.00.

7.În cazul unei defecțiuni a sistemului electronic de transmisie instalat la bordul navei, comandantul sau operatorul navei trebuie să se asigure că sistemul ERS este reparat sau înlocuit în termen de 10 zile de la detectarea defecțiunii. După expirarea acestui termen, nava nu mai este autorizată să pescuiască în zona de pescuit și trebuie să o părăsească sau să facă escală într-un port din Côte d’Ivoire în mai puțin de 24 de ore. Nava nu este autorizată să părăsească portul sau să revină în zona de pescuit decât după ce CMP-ul statului său de pavilion a stabilit că sistemul ERS funcționează din nou în mod corect.


Apendicele 6 – Prelucrarea datelor cu caracter personal

1.Definiții și domeniu de aplicare

(a)Definiții

În sensul prezentului apendice, se aplică definițiile prevăzute la articolul 1 din acord, la articolul 1 din prezentul protocol și următoarele definiții:

„date cu caracter personal” înseamnă: orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare;

„prelucrare” înseamnă: înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea;

„autoritate care comunică datele” înseamnă: autoritatea publică care trimite date cu caracter personal;

„autoritate care primește datele” înseamnă: autoritatea publică care primește comunicarea datelor cu caracter personal;

„încălcare a securității datelor” înseamnă: o încălcare a securității care duce, în mod accidental sau ilegal, la distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate în alt mod, sau la accesul neautorizat la acestea;

„transfer ulterior” înseamnă: transferul de date cu caracter personal de către o parte destinatară către o entitate care nu este parte semnatară la prezentul protocol („terț”);

„autoritate de supraveghere” înseamnă: autoritatea publică independentă responsabilă cu monitorizarea aplicării prezentului articol, în vederea protejării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

(b)Domeniul de aplicare

Persoanele vizate de prezentul protocol sunt în special persoanele fizice care dețin nave din Uniune, reprezentanții acestora, comandantul și echipajul care își desfășoară activitatea la bordul navelor din Uniune care operează în temeiul prezentului protocol.

În ceea ce privește punerea în aplicare a prezentului protocol, în special în ceea ce privește cererile de acordare a unei autorizații, monitorizarea activităților de pescuit și combaterea pescuitului ilegal, următoarele date ar putea face obiectul schimburilor și ar putea fi prelucrate ulterior:

— datele de identificare și coordonatele navei;

— activitățile unei nave sau legate de o navă, poziția și mișcările acesteia, activitatea de pescuit sau activitatea legată de pescuit, colectate prin intermediul controalelor, al inspecțiilor sau al observatorilor;

— datele referitoare la proprietarul (proprietarii) navei sau la reprezentantul acestuia (acestora), cum ar fi numele, naționalitatea, datele de contact profesionale și contul bancar profesional;

— datele agentului local, cum ar fi numele, naționalitatea și datele de contact profesionale;

— datele referitoare la comandanți și la membrii echipajului, cum ar fi numele, naționalitatea, funcția și, în cazul comandantului, datele de contact;

— datele referitoare la pescarii îmbarcați, cum ar fi numele, datele de contact, formarea și certificatul de sănătate.

(c)Autorități responsabile

Autoritatea responsabilă cu prelucrarea datelor este Comisia Europeană și autoritatea statului membru de pavilion pentru Uniune și autoritatea de reglementare a telecomunicațiilor din Côte d’Ivoire (ARTCI).

2.Garanții privind protecția datelor cu caracter personal

(a)Limitarea scopului și minimizarea datelor

Datele cu caracter personal solicitate și transferate în temeiul prezentului protocol sunt adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar pentru punerea în aplicare a protocolului, și anume pentru prelucrarea autorizațiilor de pescuit și pentru controlul și monitorizarea activităților desfășurate de navele din Uniune. Părțile fac schimb de date cu caracter personal în temeiul prezentului protocol numai în scopurile specifice prevăzute în protocol.

Datele primite nu vor fi prelucrate într-un alt scop decât cele menționate mai sus sau vor fi ulterior anonimizate.

La cerere, autoritatea care primește datele informează fără întârziere autoritatea care comunică datele cu privire la utilizarea datelor comunicate.

(b)Precizie

Părțile se asigură că datele cu caracter personal transferate în temeiul prezentului protocol sunt exacte, actuale și, după caz, actualizate periodic, în măsura informațiilor disponibile autorității care comunică datele. Dacă una dintre părți constată că datele cu caracter personal transferate sau primite sunt inexacte, ea informează fără întârziere cealaltă parte despre acest lucru și efectuează corecturile și actualizările necesare.

(c)Limitarea stocării

Stocarea datelor cu caracter personal nu depășește perioada necesară atingerii obiectivului pentru care a fost efectuat schimbul de date, fiind păstrate timp de un an după expirarea prezentului protocol, cu excepția cazului în care datele cu caracter personal sunt necesare pentru urmărirea unei infracțiuni, inspecții sau a unor proceduri judiciare sau administrative. În acest caz, datele pot fi păstrate atât timp cât este necesar pentru a asigura urmărirea încălcării sau a inspecției sau până la încheierea definitivă a procedurilor judiciare sau administrative.

Dacă sunt stocate pentru o perioadă mai lungă, datele cu caracter personal sunt anonimizate.

(d)Securitate și confidențialitate

Datele cu caracter personal sunt prelucrate astfel încât să se asigure securitatea corespunzătoare a acestora, ținând seama de riscurile specifice ale prelucrării, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, distrugerii sau deteriorării accidentale. Autoritățile responsabile cu prelucrarea datelor se vor ocupa de eventualele încălcări ale securității datelor cu caracter personal și vor lua toate măsurile necesare pentru a remedia orice efecte negative ale unei încălcări a securității datelor cu caracter personal și pentru a atenua posibilele efecte negative ale acesteia. Autoritatea care primește datele notifică încălcarea autorității care comunică datele fără întârzieri nejustificate și își garantează reciproc cooperarea necesară și promptă, astfel încât fiecare dintre aceste autorități să își poată îndeplini obligațiile care îi revin în urma încălcării securității datelor cu caracter personal în temeiul cadrului lor juridic național.

Părțile se angajează să pună în aplicare măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a se asigura că prelucrarea respectă dispozițiile prezentului protocol.

(e)Rectificare sau ștergere

Părțile se asigură că autoritatea care comunică datele și autoritatea care primește datele iau toate măsurile rezonabile pentru a garanta fără întârziere rectificarea sau ștergerea, după caz, a datelor cu caracter personal atunci când prelucrarea nu respectă dispozițiile prezentului protocol, în special din cauză că aceste date nu sunt adecvate, relevante, exacte sau dacă sunt excesive în raport cu scopul prelucrării.

Părțile trebuie să își notifice reciproc orice rectificare sau ștergere.

(f)Transparență

Părțile se asigură că persoanele vizate sunt informate, prin intermediul unei notificări individuale și al publicării acordului respectiv pe site-urile lor web, cu privire la categoriile de date transferate și prelucrate ulterior, la modul în care sunt prelucrate datele cu caracter personal, la instrumentul relevant utilizat pentru transfer, la scopul prelucrării, la părțile terțe sau categoriile de părți terțe cărora le pot fi transferate ulterior informațiile, la drepturile individuale și la mecanismele disponibile pentru exercitarea drepturilor lor și pentru obținerea de reparații, precum și cu privire la datele de contact pentru introducerea unui litigiu sau a unei plângeri.

(g)Transferul ulterior

Autoritatea care primește datele transferă datele cu caracter personal primite în temeiul prezentului protocol unei părți terțe stabilite într-o altă țară decât statele membre de pavilion doar dacă acest lucru este justificat de un obiectiv important de interes public, recunoscut, de asemenea, în cadrul juridic aplicabil autorității care comunică datele, și dacă sunt îndeplinite celelalte cerințe din apendice (în special în ceea ce privește limitarea scopului și reducerea la minimum a datelor) și

dacă țara în care se află terțul sau în care se află organizația internațională beneficiază de o decizie privind caracterul adecvat al nivelului de protecție adoptată de Comisia Europeană în temeiul articolului 45 din Regulamentul (UE) 2016/679 (decizia privind caracterul adecvat al nivelului de protecție) care acoperă transferul ulterior sau

în cazuri specifice, atunci când un astfel de transfer este necesar pentru ca autoritatea care comunică datele să își îndeplinească obligațiile față de organizațiile regionale de gestionare a pescuitului sau față de organizațiile regionale de pescuit; sau

în mod excepțional și atunci când se consideră necesar, terțul se angajează să prelucreze datele numai în scopul (scopurile) specific(e) pentru care sunt transferate ulterior și să le șteargă imediat după ce prelucrarea nu mai este necesară în acest scop.

3.Drepturile persoanelor vizate

(a)Accesul la datele cu caracter personal

La cererea unei persoane vizate, autoritatea care primește datele trebuie:

să confirme persoanei vizate dacă sunt prelucrate sau nu date cu caracter personal care o privesc;

să furnizeze informații privind scopul prelucrării, categoriile de date cu caracter personal, perioada de păstrare (dacă este posibil), dreptul de a solicita rectificarea/ștergerea, dreptul de a depune o plângere etc.;

să furnizeze o copie a datelor cu caracter personal;

să furnizeze informații generale privind garanțiile aplicabile.

(b)Rectificarea datelor cu caracter personal

La cererea unei persoane vizate, autoritatea care primește datele rectifică datele acesteia cu caracter personal care sunt incomplete, inexacte sau învechite.

(c)Eliminarea datelor cu caracter personal

La cererea unei persoane vizate, autoritatea care primește datele trebuie:

să șteargă datele cu caracter personal care o privesc și care au fost prelucrate într-un mod care nu este conform cu garanțiile prevăzute în prezentul protocol;

să șteargă datele cu caracter personal care o privesc și care nu mai sunt necesare în scopurile pentru care au fost prelucrate în mod legal.

să înceteze prelucrarea datelor cu caracter personal dacă persoana vizată se opune din motive legate de situația sa particulară, cu excepția cazului în care există motive legitime și imperioase pentru prelucrare care prevalează asupra intereselor, drepturilor și libertăților persoanei vizate.

(d)Modalități detaliate

Autoritatea care primește datele răspunde într-un termen rezonabil și în timp util și în orice caz în termen de o lună de la data cererii la o cerere din partea unei persoane vizate privind accesul la datele sale cu caracter personal, rectificarea și ștergerea acestora. Autoritatea care primește datele poate lua măsurile corespunzătoare, cum ar fi perceperea unor taxe rezonabile pentru a acoperi costurile administrative sau refuzul de a da curs unei cereri care este în mod evident nefondată sau excesivă.

În cazul în care răspunsul la cererea unei persoane vizate este negativ, aceasta din urmă trebuie să fie informată de către autoritatea care primește datele cu privire la motivele refuzului.

(e)Limitare

Drepturile menționate mai sus pot fi limitate dacă o astfel de limitare este prevăzută de lege și este necesară și proporțională într-o societate democratică pentru prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor.

Aceste drepturi pot fi, de asemenea, limitate pentru a garanta o misiune de monitorizare, inspecție sau reglementare legată, chiar și ocazional, de exercitarea autorității publice.

În aceleași condiții, ele pot fi limitate și pentru protecția persoanei vizate sau pentru drepturile și libertățile altora.

4.    Cale de atac și monitorizare independentă

(a)Monitorizare independentă

Conformitatea prelucrării datelor cu caracter personal cu prezentul protocol trebuie să fie monitorizată independent de un organism extern sau intern care exercită o supraveghere independentă și are competențe de investigare și de recurs.

(b)Autorități de supraveghere

Pentru Uniune, o astfel de supraveghere este exercitată de Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD), în cazul în care prelucrarea intră în sfera de competență a Comisiei, sau de către autoritățile naționale de supraveghere a protecției datelor din UE, în cazul în care prelucrarea intră în sfera de competență a statului membru de pavilion.

Pentru Côte d’Ivoire, ARTCI este competentă.

Autoritățile menționate mai sus vor trata și vor soluționa în mod eficace și în timp util plângerile persoanelor vizate cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal în temeiul prezentului protocol.

(c)Dreptul la o cale de atac

Fiecare parte se asigură că, în ordinea sa juridică, o persoană vizată care consideră că o autoritate nu a respectat garanțiile enunțate la articolul 15 și în prezentul apendice sau care consideră că datele sale cu caracter personal au fost încălcate poate introduce o cale de atac împotriva autorității respective în măsura permisă de dispozițiile legale aplicabile în fața unei instanțe sau a unui organism echivalent.

În special, orice plângere împotriva oricăreia dintre autorități poate fi adresată AEPD, în cazul Comisiei Europene, și ARTCI, în cazul Côte d’Ivoire. În plus, anumite plângeri împotriva oricăreia dintre autorități poate fi adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul Comisiei Europene, și instanțelor ivoriene, în cazul Côte d’Ivoire.

În cazul unui litigiu sau al unei plângeri depuse de o persoană vizată de prelucrarea datelor sale cu caracter personal împotriva autorității care comunică datele, a autorității care primește datele sau a ambelor, autoritățile se informează reciproc cu privire la astfel de litigii sau plângeri și depun toate eforturile pentru a soluționa litigiul sau plângerea pe cale amiabilă, fără întârzieri nejustificate.

(d)Informarea părților

Părțile se informează reciproc cu privire la plângerile pe care le primesc cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentului protocol și cu privire la soluționarea acestora.

5.    Revizuire

Părțile se informează reciproc cu privire la modificările legislației lor care afectează prelucrarea datelor cu caracter personal. Fiecare parte efectuează revizuiri periodice ale propriilor politici și proceduri care pun în aplicare articolul 15 și prezentul apendice și ale eficacității acestora și, la cererea rezonabilă a unei părți, cealaltă parte își examinează politicile și procedurile de prelucrare a datelor cu caracter personal pentru a verifica și a confirma punerea în aplicare efectivă a garanțiilor prevăzute la articolul 15 și în prezentul apendice. Rezultatele examinării sunt comunicate părții care a solicitat-o.

Dacă este necesar, părțile convin, în cadrul comisiei mixte, asupra modificărilor necesare ale acestui apendice.

6.    Suspendarea transferului

Partea care efectuează transferul poate suspenda sau înceta transferul de date cu caracter personal în cazul în care părțile nu reușesc să soluționeze pe cale amiabilă litigiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal în conformitate cu prezentul apendice până când ea consideră că chestiunea a fost soluționată în mod satisfăcător de către partea care primește datele. Datele deja transferate continuă să fie prelucrate în conformitate cu prezentul apendice.

(1)    JO UE L 2862, 28.12.2023, p. 10-11. 
(2)    Directiva (UE) 2017/159 a Consiliului din 19 decembrie 2016 de punere în aplicare a Acordului referitor la punerea în aplicare a Convenției din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului încheiat la 21 mai 2012 între Confederația Generală a Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COGECA), Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) și Asociația Organizațiilor Naționale ale Întreprinderilor de Pescuit din Uniunea Europeană („Europêche”) (Text cu relevanță pentru SEE.)
(3)    Documentația tehnică pe site-ul Europa.eu https://circabc.europa.eu/faces/jsp/extension/wai/navigation/container.jsp  
Top