Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52025DC0488

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 453/2008 al Parlamentului European și al Consiliului referitor la statisticile trimestriale privind locurile de muncă vacante în Comunitate

COM/2025/488 final

Bruxelles, 12.9.2025

COM(2025) 488 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 453/2008 al Parlamentului European și al Consiliului referitor la statisticile trimestriale privind locurile de muncă vacante în Comunitate


1.Introducere

Statisticile privind locurile de muncă vacante (SLMV) înregistrează numărul de locuri de muncă vacante la un moment dat, reflectând cererea nesatisfăcută de forță de muncă.

Prin urmare, ele oferă informații esențiale privind posibilele decalaje dintre cererea și oferta de forță de muncă, inclusiv neconcordanțele de pe piața forței de muncă, care apar atunci când competențele sau locul unde se află persoanele aflate în căutarea unui un loc de muncă nu corespund așteptărilor potențialilor angajatori.

Eurostat publică un comunicat de presă trimestrial pe site-ul ei de internet 1 , cu un set amplu de date SLMV defalcate în funcție de activitatea economică.

Regulamentul (CE) nr. 453/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 referitor la statisticile trimestriale privind locurile de muncă vacante în Comunitate 2 („Regulamentul SLMV”) stabilește un cadru comun pentru ca statele membre să furnizeze date comparabile și să le transmită Comisiei.

Articolul 10 din Regulamentul SLMV solicită Comisiei să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a regulamentului în cauză până la 24 iunie 2010 și, ulterior, o dată la trei ani. Raportul urmărește evaluarea calității atât a statisticilor furnizate de statele membre, cât și a agregatelor UE. În plus, el va identifica domeniile în care ar putea fi aduse îmbunătățiri în viitor.

Acesta este cel de al șaselea raport al Comisiei privind SLMV către Parlamentul European și Consiliu 3 . Raportul se axează pe datele privind SLMV primite în perioada scursă de la ediția precedentă, pentru trimestrele de referință cuprinse între primul trimestru al anului 2022 (T1-2022) și al treilea trimestru al anului 2024 (T3-2024). El reflectă observațiile formulate de Eurostat în cursul procesului de colectare și validare a datelor privind SLMV pentru aceste trimestre de referință și se bazează pe documentația furnizată de statele membre în rapoartele lor anuale privind calitatea 4 .



Pentru completarea cadrului general stabilit de Regulamentul SLMV, Comisia a adoptat două regulamente de punere în aplicare:

-    Regulamentul (CE) nr. 1062/2008 al Comisiei 5 , care definește procedurile de ajustare sezonieră care trebuie aplicate începând cu primul trimestru al anului 2014, structura și conținutul rapoartelor anuale privind calitatea pe care statele membre trebuie să le pună la dispoziția Comisiei, precum și datele la care aceste rapoarte trebuie să fie transmise;

-    Regulamentul (CE) nr. 19/2009 al Comisiei 6 , care definește termenul de „loc de muncă vacant”, stabilește termenele pentru trimiterea datelor și precizează perioadele care trebuie să fie vizate de prima serie de date furnizate. Anexa la acest act juridic enumeră statele membre care efectuează studii de fezabilitate și subiectele vizate de aceste studii.

În anexa 2 la Regulamentul (CE) nr. 1062/2008, calitatea datelor privind SLMV este definită utilizând următoarele criterii: relevanță, acuratețe, actualitate și punctualitate, accesibilitate și claritate, comparabilitate și coerență.

Accesibilitatea și claritatea datelor privind SLMV sunt în prezent bine stabilite, prin publicarea de metadate detaliate și de rapoarte naționale privind calitatea pe site-ul de internet al Eurostat. Prin urmare, prezentul raport privind SLMV se va concentra asupra celorlalte criterii.

2.Progresele generale înregistrate de la ultimul raport

Temeiul juridic descris mai sus pentru SLMV se aplică perioadei de referință vizate de prezentul raport.

În 2022, Comisia a efectuat o analiză și o evaluare a impactului pentru toate statisticile privind piața forței de muncă referitoare la întreprinderi (labour market statistics on businesses – LMB), inclusiv pentru SLMV. Pe această bază, Comisia a prezentat o propunere de înlocuire a regulamentului-cadru, care a fost adoptată la 28 iulie 2023 7 . Noul Regulament (UE) 2025/941 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile Uniunii Europene în domeniul pieței forței de muncă referitoare la întreprinderi, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 530/1999 al Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 450/2003 și (CE) nr. 453/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului a fost adoptat la 7 mai 2025 8 .

Principalele evoluții care au avut loc în perioada de referință au fost următoarele:

-actualizarea agregatului pentru zona euro pentru a reflecta includerea Croației după adoptarea de către ea a monedei euro la 1 ianuarie 2023;

-includerea în comunicatul de presă trimestrial a unei analize a ratei locurilor de muncă vacante pe secțiuni NACE, atât pentru zona euro, cât și pentru agregatele UE;

-difuzarea comunicatului de presă trimestrial într-un format revizuit, cu grafice interactive;

-extinderea sferei de cuprindere a SLMV, pentru Franța, pentru a include întreprinderile mici cu mai puțin de 10 angajați.

În secțiunile următoare, observăm cele mai recente evoluții în ceea ce privește sfera de cuprindere, standardele de colectare a datelor, validarea datelor și ajustarea sezonieră.

2.1    Sfera de cuprindere

În temeiul legislației UE, statele membre au obligația de a furniza numărul de locuri de muncă vacante și de posturi ocupate pentru toate unitățile operaționale și pentru fiecare activitate economică, pentru fiecare secțiune a Nomenclatorului statistic al activităților economice 9 din Uniunea Europeană (NACE Rev. 2). Cu toate acestea, pentru întreprinderile mici (definite ca unități cu mai puțin de 10 angajați) și secțiunile O – S 10 din NACE Rev. 2 (unde activitățile principale sunt administrația publică, serviciile de sănătate și educația), Regulamentul SLMV prevede că statele membre care au dificultăți în furnizarea datelor ar trebui să efectueze studii de fezabilitate. Cu toate că aceste studii de fezabilitate au permis unor state membre să realizeze o cuprindere a întregii economii, acest aspect nu este încă valabil pentru Danemarca, Franța și Italia.

De la ultimul raport, Franța a început să transmită date privind locurile de muncă vacante pentru toate întreprinderile de toate dimensiunile, inclusiv pentru cele cu 1 – 9 angajați. Au fost transmise inclusiv seriile retrospective pentru perioada începând cu al doilea trimestru al anului 2011 (T2-2011).

În Danemarca sunt analizate numai unitățile din cadrul economiei întreprinderilor (secțiunile B – N din NACE Rev. 2). În Franța și Italia, „Administrația publică și apărarea; asigurările sociale obligatorii” (NACE Rev. 2 secțiunea O) nu sunt analizate, în timp ce instituțiile publice nu sunt cuprinse integral în „Educație” sau „Activități de sănătate umană și asistență socială” (secțiunile P și Q din NACE Rev. 2).

2.2    Standarde de colectare a datelor

Cea mai recentă versiune a structurii datelor și metadatelor statistice eXchange (SDMX) 11 și listele de coduri convenite la nivel internațional (disponibile online prin intermediul unui registru dedicat) 12 au fost utilizate cu succes pentru a primi datele statelor membre; pentru a elabora SLMV și a le transmite Băncii Centrale Europene.

2.3    Validarea datelor

Eurostat a continuat să efectueze verificări ale plauzibilității fiecărei transmiteri trimestriale prin compararea seriilor în timp și între activitățile economice în conformitate cu NACE. În cazul în care există modificări semnificative de la trimestru la trimestru, Eurostat solicită statelor membre să confirme datele sau să transmită un fișier de date corectate. Atunci când se depistează revizuiri majore sau modificări neprevăzute în cadrul oricărei secțiuni din NACE, ele sunt monitorizate în mod sistematic împreună cu țările implicate.

2.4    Ajustarea sezonieră

În temeiul Regulamentului nr. 1062/2008 al Comisiei, toate statele membre ale UE și alte țări din Spațiul Economic European (SEE) 13 ar trebui, în plus, să transmită serii ajustate sezonier (SA) cu date privind locurile de muncă vacante și posturile ocupate cel puțin pentru secțiunile B – E, F, G – I, J, K, L, M – N, O – Q și R – S individuale/agregate în conformitate cu NACE rev. 2. Eurostat utilizează datele furnizate cu privire la locurile de muncă vacante și posturile ocupate ajustate sezonier pentru a calcula ratele locurilor de muncă vacante ajustate sezonier ca procent.

La nivelul UE și al zonei euro, posturile ocupate și locurile de muncă vacante sunt mai întâi agregate în statele membre și, ulterior, sunt ajustate sezonier (ajustare sezonieră directă).

Eurostat publică datele SA pentru agregatele UE în baza de date relevantă 14 și în articolul „Statistics Explained” (Statistici explicate) privind SLMV 15 , alături de datele neajustate sezonier (NSA) (a se vedea secțiunea 4.5).

Eurostat a continuat să monitorizeze procedurile de ajustare sezonieră prin intermediul anexei specifice atașate la rapoartele naționale privind calitatea. Respectiva anexă detaliază în special modelele de ajustare sezonieră utilizate, valorile excepționale detectate, dimensiunea ajustărilor și volatilitatea rezultatelor.



2.5    Rapoarte privind calitatea

Rapoartele anuale privind calitatea au fost, în general, transmise de statele membre la timp, și anume până la 31 august 2024, utilizând cea mai recentă versiune a instrumentului de gestionare a metadatelor Sistemului Statistic European. Rapoartele au fost puse la dispoziția tuturor utilizatorilor 16 .

3.Evoluții economice prin prisma SLMV

În cursul perioadei de referință, Eurostat a continuat să ofere utilizatorilor instituționali și publicului larg SLMV și indicatori derivați privind schimbările ciclice și structurale de pe piețele forței de muncă din UE. Cele mai recente evoluții sunt descrise în secțiunile 3.1 și 3.2 de mai jos.

3.1    Ciclul locurilor de muncă vacante

După cum se arată în graficul de mai jos, SLMV indică un punct de cotitură în al doilea trimestru al anului 2022 (T2-2022) atât pentru UE, cât și pentru zona euro. Acest moment a marcat începutul unei scăderi a ratelor locurilor de muncă vacante după mai multe trimestre de creșteri consecutive.

3.2    Curba Beveridge

Pe lângă faptul că este un indicator important pentru analizarea ciclurilor economice, SLMV furnizează informații privind corelarea performanței piețelor forței de muncă prin intermediul „curbei Beveridge”.

Figura de mai jos prezintă curba Beveridge a UE, ilustrând relația negativă dintre șomaj și locurile de muncă vacante; cu alte cuvinte, pe măsură ce numărul locurilor de muncă vacante crește, numărul de șomeri scade. În timp ce mișcările de-a lungul curbei Beveridge pot fi atribuite schimbărilor de pe piața forței de muncă, modificările curbei pot indica schimbări în eficiența corelării dintre oferta de forță de muncă și cererea de forță de muncă, adică ușurința cu care șomerii își pot găsi un loc de muncă. Rata locurilor de muncă vacante și cifrele privind rata șomajului utilizate pentru a crea curbele Beveridge de mai jos sunt medii pe patru trimestre ale datelor trimestriale.

Între primul trimestru al anului 2021 (T1-2021) și al patrulea trimestru al anului 2022 (T4-2022) se observă o creștere continuă a ratelor locurilor de muncă vacante pe un segment mai abrupt al curbei Beveridge. De la momentul de cotitură, ratele locurilor de muncă vacante au scăzut drastic în UE, fără creșteri concomitente ale ratelor șomajului până în prezent.

În perioada de referință a prezentului raport, Eurostat a actualizat curba Beveridge a UE de două ori pe an și a comentat rezultatele într-un articol „Statistics Explained” (Statistici explicate) 17 . Această curbă este prezentată mai jos, până în ultimul trimestru vizat de prezentul raport (T3-2024).

4.Calitatea datelor

Această parte a raportului examinează toate dimensiunile calitative din cadrul statisticilor europene privind locurile de muncă vacante: relevanță, acuratețe, actualitate și punctualitate, accesibilitate și claritate, comparabilitate și coerență.

4.1Relevanță

SLMV sunt importante pentru analiza economică, deoarece reprezintă principala sursă de date care măsoară cererea nesatisfăcută de forță de muncă 18 . Datele trimestriale privind SLMV sunt utilizate de Comisie (Direcția Generală Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune și Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare) și de Banca Centrală Europeană în vederea monitorizării evoluției pe termen scurt a ciclului economic și a pieței forței de muncă.

Rata locurilor de muncă vacante este unul dintre principalii indicatori economici europeni 19 , principala sursă de informații utilizată pentru analizarea și monitorizarea evoluțiilor economice ciclice pe termen scurt în UE, în zona euro și în fiecare stat membru al UE în parte.

SLMV au fost, în plus, utilizate în mai multe documente oficiale, inclusiv în Raportul comun al Comisiei privind ocuparea forței de muncă (2024) 20 și în previziunile economice europene ale Comisiei (primăvara anului 2023) 21 .

4.2Acuratețe

Ca indicator al acurateței, statele membre calculează coeficienții de variație a numărului de locuri de muncă disponibile (care nu sunt ajustate în funcție de variațiile sezoniere), ținând seama de caracteristicile planului lor național de eșantionare. Coeficientul de variație exprimă eroarea standard ca procent din valoarea medie estimată. Conform rapoartelor privind calitatea pentru anul de referință 2023, coeficienții de variație pentru totalul locurilor de muncă vacante s-au situat sub 15 % în toate statele membre, cu excepția Irlandei 22 .



Rata de răspuns afectează în mod semnificativ acuratețea estimărilor. Conform rapoartelor privind calitatea ale statelor membre, ea a variat de la 14,7 % în Germania 23 (pentru ancheta prin poștă efectuată în al patrulea trimestru al anului 2023, T4-2023) și între 21,1 % și 32,7 % pentru Grecia (în funcție de trimestre), până la 98,3 % în Lituania, Danemarca și 98,7 % în Franța. În 2023, rata medie de răspuns la nivelul statelor membre a rămas mare, variind între 83 % și 86 %, în funcție de trimestru.

În ceea ce privește revizuirile, situația diferă pentru cele două versiuni ale ratei locurilor de muncă vacante, și anume estimările preliminare și estimările finale. Estimările preliminare, care sunt publicate la T + 50 de zile, pot fi revizuite la T + 78 de zile atunci când se publică estimările finale. Deși datele preliminare nu vizează toate statele membre, revizuirile estimărilor preliminare nu au depășit 0,1 puncte procentuale pentru zona euro și UE, în cursul perioadei de referință a prezentului raport.

În ceea ce privește estimările finale publicate la T + 78 de zile, revizuirile pot fi măsurate prin compararea primei transmiteri cu cea mai recentă versiune disponibilă. Pentru zona euro și pentru UE, revizuirile ratei locurilor de muncă vacante nu au depășit niciodată 0,1 puncte procentuale în perioada de referință a prezentului raport, cu excepția primului și celui de al doilea trimestru al anului 2023 (T1-2023 și T2-2023), pentru care revizuirile au atins 0,2 puncte procentuale.



4.3Actualitate și punctualitate

Tuturor statelor membre li se solicită să furnizeze serii de timp pentru numărul total de locuri de muncă vacante și numărul de posturi ocupate la nivel național, începând cu primul trimestru al anului 2010. Ele trebuie să furnizeze datele în termen de cel mult 70 de zile de la sfârșitul trimestrului (T + 70). În plus, statele membre cu un număr total de angajați de peste 3 % din totalul UE trebuie să transmită estimări preliminare în termen de cel mult 45 de zile de la încheierea trimestrului (T + 45).

Transmiterea în timp util a SLMV a fost în general satisfăcătoare atât în ceea ce privește estimarea preliminară, cât și în ceea ce privește publicarea definitivă. Statelor membre li s-a reamintit în mod regulat importanța respectării termenelor obligatorii pentru transmiterea datelor privind principalii indicatori economici europeni, inclusiv privind SLMV. Unele întârzieri au fost înregistrate ocazional în Irlanda, Croația, Ungaria și Luxemburg (întârzieri de o zi), precum și în Grecia, Portugalia și Islanda (întârzieri de două zile). În al treilea trimestru al anului 2022 (T3-2022), Portugalia a transmis datele sale prea târziu pentru a fi incluse în versiunea trimestrială. Nu au existat livrări întârziate din punct de vedere structural care ar putea afecta publicarea la timp a agregatelor europene.

4.4Accesibilitate și claritate

SLMV sunt diseminate prin canalele de distribuție standard ale Eurostat, și anume baza de date online și paginile „Statistics Explained” (Statistici explicate) de pe site-ul de internet al Eurostat 24 . Site-ul de internet prezintă în timp util informații cu privire la rata locurilor de muncă vacante atât pentru agregatele europene, cât și pentru fiecare stat membru în parte, inclusiv diagrame privind evoluțiile în timp. Întrucât rata locurilor de muncă vacante este cuprinsă în principalii indicatori economici europeni, în fiecare trimestru se publică un comunicat de presă 25 .

Metadatele puse la dispoziția utilizatorilor pentru a sprijini comunicarea datelor au fost actualizate utilizându-se rapoartele anuale privind calitatea furnizate de statele membre. Ele pot fi găsite pe site-ul de internet al Eurostat 26 .

4.5Comparabilitate și coerență

Nu există nicio altă sursă armonizată disponibilă la nivel european pentru măsurarea cererii nesatisfăcute de pe piața forței de muncă care să poată fi utilizată pentru a realiza comparația cu SLMV. Multe state membre contabilizează locurile de muncă vacante raportate serviciilor publice pentru ocuparea forței de muncă, însă utilizarea acestor cifre pentru a evalua consecvența SLMV este problematică. Aceasta deoarece astfel de date pot avea o acoperire incompletă (având în vedere că nu toate locurile de muncă vacante pot fi raportate serviciului public pentru ocuparea a forței de muncă) și/sau fac obiectul unei raportări excesive (în cazul în care eventualele locuri de muncă vacante care au fost ocupate rămân încă în registrul administrației). În plus, SLMV provenite din surse administrative se bazează pe definiții naționale, care diferă de la o țară la alta.

Numărul de posturi ocupate, care reprezintă numitorul ratei locurilor de muncă vacante, poate fi comparat cu informații din alte surse, în special cu numărul de salariați raportat în ancheta UE asupra forței de muncă (UE-LFS). Comparațiile și evaluările ulterioare trebuie să țină seama însă de diferențele conceptuale și referitoare la anchetă dintre surse. Astfel, SLMV sunt estimate pe baza unui eșantion de întreprinderi, în timp ce UE-LFS se bazează pe un eșantion de gospodării.

Datele UE-LFS au fost extrase pentru anul de referință 2023 în funcție de țara în care se desfășoară activitatea, nu de țara de reședință, care este utilizată pentru majoritatea statisticilor bazate pe LFS. Această extragere este mai conformă cu conceptul de posturi ocupate utilizat în SLMV, deoarece exclude navetiștii transfrontalieri și alți nerezidenți ale căror posturi nu sunt înregistrate în cazul din urmă. Astfel s-ar putea elimina decalajul negativ măsurat pentru Luxemburg, explicat de proporția mare a transfrontalierilor, ceea ce creează discrepanțe mari între conceptele de UE-LFS și SLMV: UE-LFS analizează doar gospodăriile rezidente, chiar și persoanele care lucrează în străinătate, în timp ce SLMV vizează întreprinderile rezidente, inclusiv lucrătorii nerezidenți (adică transfrontalieri) ai acestora.

Astfel cum se arată în figura de mai jos, diferența dintre numărul de angajați raportat în UE-LFS și numărul de posturi ocupate înregistrate în SLMV pentru întreaga economie variază, în general, între - 15 % și + 15 %, cu excepția Portugaliei (+ 16 %) și a Greciei, Ungariei și României (toate peste + 20 %).

* Danemarca: comparație pentru secțiunile B – N agregate din NACE rev. 2.

** Franța și Italia: posturile ocupate nu sunt înregistrate pentru secțiunea O și doar într-o măsură extrem de mică pentru secțiunile P și Q. Prin urmare, aceste secțiuni au fost omise în cadrul acestei comparații cu datele aferente UE-LFS.

În cazul Greciei, decalajul identificat relevă diferențe între cele două surse în ceea ce privește metodologia și definițiile. SLMV vizează numai întreprinderile cu trei sau mai mulți angajați. În plus, este posibil ca unele întreprinderi să nu fie incluse în baza de eșantionare, deoarece au început să funcționeze ulterior actualizării registrului comerțului, generând o subestimare, într-o oarecare măsură, a posturilor ocupate.

Ungaria nu include întreprinderile cu mai puțin de cinci angajați în SLMV, ceea ce explică o parte din decalajul înregistrat.

România a explicat în raportul ei privind calitatea 27 că discrepanțele dintre UE-LFS și SLMV în ceea ce privește numărul de posturi ocupate au reflectat faptul că posturile ocupate obținute prin utilizarea metodelor SLMV nu includ următoarele:

-persoanele fizice al căror contract de muncă este suspendat pentru o anumită perioadă (având ca motiv concediul de maternitate, concediul pentru îngrijirea copilului, concediul medical sau concediul fără plată ori alt tip de absență);

-posturi care, deși sunt suspendate temporar, ar putea deveni vacante și ar putea fi ocupate pentru o perioadă limitată de timp;

-posturi în cadrul forțelor armate sau în sectorul informal.

Împreună cu autoritățile naționale responsabile ale țărilor enumerate mai sus, Eurostat va monitoriza în continuare discrepanțele dintre numărul de angajați înregistrați în UE-LFS și numărul de posturi ocupate înregistrate în SLMV.

În plus, este important ca locurile de muncă vacante și posturile incluse pe statul de plată al agențiilor temporare să fie acoperite și atribuite secțiunii N din NACE rev. 2.

În fine, principala provocare în ceea ce privește comparabilitatea este ca toate statele membre să vizeze întreaga economie în statisticile lor privind LMV, adică să cuprindă întreprinderile mici și secțiunile O – S din NACE rev.2, inclusiv instituțiile publice. De la data ultimului raport privind progresele înregistrate, Franța vizează în prezent întreprinderile cu mai puțin de 10 angajați. Totuși, astfel cum s-a menționat în secțiunea 2.1, datele aferente Danemarcei, Franței și Italiei nu sunt încă pe deplin comparabile cu cele ale altor state membre.

5.Concluzie

În general, calitatea SLMV din statele membre și a agregatelor UE a rămas bună. În ultimii trei ani, actualitatea SLMV a continuat să se îmbunătățească.

Rapoartele privind calitatea transmise de statele membre au fost prelucrate folosind cea mai recentă versiune a instrumentului de gestionare a metadatelor din Sistemul Statistic European și au fost puse la dispoziția tuturor utilizatorilor 28 .

În ceea ce privește ajustarea sezonieră, Eurostat a colectat informații metodologice detaliate din partea statelor membre și le-a pus la dispoziție sub forma unei anexe la rapoartele anuale privind calitatea.

Eurostat a continuat să ofere utilizatorilor instituționali și publicului larg SLMV și indicatori derivați privind schimbările ciclice și structurale de pe piețele forței de muncă din UE. În particular, SLMV au reușit să surprindă punctul de cotitură care a afectat ciclurile economice din zona euro și din UE.

Agregatele europene au fost publicate conform planificării. În general, s-au înregistrat doar revizuiri minore ale agregatelor europene, atât în ceea ce privește estimările preliminare, cât și cele finale.

Pentru a îmbunătăți și mai mult comparabilitatea SLMV între țări, este important ca toate statele membre să vizeze integral sectorul public (în cazul Danemarcei, Franței și Italiei). Îmbunătățirea gradului de acoperire ar permite, în plus, publicarea numărului de locuri de muncă vacante, pentru agregatele europene, pe lângă rata locurilor de muncă vacante. Eurostat va continua să abordeze această problemă în strânsă cooperare cu țările în cauză.

Noul regulament privind statisticile Uniunii Europene în domeniul pieței forței de muncă referitoare la întreprinderi va introduce următoarele îmbunătățiri pentru SLMV:

-eliminarea posibilelor erori sistematice prin vizarea tuturor activităților economice și a mărimilor de întreprinderi, inclusiv a întreprinderilor mici cu mai puțin de 10 angajați, a instituțiilor publice și a sectorului public;

-introducerea unor obiective de precizie pentru numărul de posturi vacante și ocupate;

-menționarea în legislație a unităților statistice utilizate pentru colectarea datelor aferente SLMV, limitându-le la întreprinderi și unități locale.

Eurostat va continua să monitorizeze conformitatea și calitatea SLMV la intervale regulate, utilizând datele furnizate și alte documente naționale, inclusiv rapoartele privind calitatea, și va urmări îndeaproape aceste aspecte împreună cu autoritățile statistice naționale responsabile.

Noul Regulament (UE) 2025/941 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile Uniunii Europene în domeniul pieței forței de muncă referitoare la întreprinderi, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 530/1999 al Consiliului și a Regulamentelor (CE) nr. 450/2003 și (CE) nr. 453/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului a fost adoptat la 7 mai 2025 29 .

Întrucât cadrul juridic a fost actualizat prin Regulamentul (UE) 2025/941 al Parlamentului European și al Consiliului privind statisticile Uniunii Europene în domeniul pieței forței de muncă referitoare la întreprinderi, adoptat la 7 mai 2025, prezentul raport este ultimul raport în temeiul Regulamentului (CE) nr. 453/2008.

(1)   https://ec.europa.eu/eurostat/en/web/products-euro-indicators/w/3-16122024-bp .
(2) JO L 145, 4.6.2008, p. 234. https://eur-lex.europa.eu/eli/reg/2008/453/oj/eng .
(3) A se vedea raportul anterior: COM(2022) 355 din 26 iulie 2022.  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52022DC0355 ,
(4)   https://ec.europa.eu/eurostat/cache/metadata/en/jvs_esms.htm .
(5) Regulamentul (CE) nr. 1062/2008 al Comisiei din 28 octombrie 2008 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 453/2008 al Parlamentului European și al Consiliului referitor la statisticile trimestriale privind locurile de muncă vacante în Comunitate, în ceea ce privește procedurile de ajustare sezonieră și rapoartele de calitate (JO L 285, 29.10.2008, p. 3).
(6) Regulamentul (CE) nr. 19/2009 al Comisiei din 13 ianuarie 2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 453/2008 al Parlamentului European și al Consiliului referitor la statisticile trimestriale privind locurile de muncă vacante în Comunitate, în ceea ce privește definiția unui loc de muncă vacant, datele calendaristice de referință pentru colectarea datelor, specificațiile privind transmiterea datelor și studiile de fezabilitate (JO L 9, 14.1.2009, p. 3).
(7)   https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX%3A52023PC0459 .
(8)   https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32025R0941 .
(9) Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE Rev. 2 și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393, 30.12.2006, p. 1). JO L 393, 30.12.2006, p. 1; ELI: https://data.europa.eu/eli/reg/2006/1893/oj .
(10) Care cuprinde: administrația publică și apărarea, asigurările sociale obligatorii (secțiunea O), educația (secțiunea P), activitățile privind sănătatea umană și asistența socială (secțiunea Q), artele, spectacolele și activitățile recreative (secțiunea R) și alte activități de servicii cum ar fi activități ale organizațiilor asociative, repararea computerelor și a bunurilor personale și de uz casnic, precum și alte activități de servicii personale (secțiunea S).
(11)   https://sdmx.org/ (disponibil numai în limba engleză).
(12)   https://webgate.ec.europa.eu/sdmxregistry/ (disponibil numai în limba engleză).
(13) Exceptând Liechtenstein, deoarece Regulamentul (CE) nr. 1062/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 februarie 2003 nu se aplică acestei țări. În întregul document, Norvegia și Islanda sunt denumite „alte țări SEE”.
(14)   https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/jvs_q_nace2/default/table?lang=en&category=labour.jvs .
(15)   https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Job_vacancy_statistics .
(16)   https://ec.europa.eu/eurostat/cache/metadata/en/jvs_esms.htm (disponibil numai în limba engleză).
(17)   https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Job_vacancy_and_unemployment_rates_- Beveridge_curve .
(18) În situațiile în care nu sunt disponibile date privind locurile de muncă vacante, cererea nesatisfăcută de forță de muncă a fost, în unele cazuri, reprezentată în analiza economică de indicatori bazați pe sondaje, de exemplu cu privire la deficitele de forță de muncă percepute, astfel cum au fost raportate de întreprinderi.
(19) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind statisticile din zona euro Către metodologii îmbunătățite pentru statisticile și indicatorii zonei euro, COM(2002) 661 final.
(20)   https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/93b9c730-8da5-11ee-8aa6-01aa75ed71a1/language-en .
(21) https://economy-finance.ec.europa.eu/publications/european-economic-forecast-spring-2023_en#:~:text=The%20European%20economy%20continues%20to%20show%20resilience%20in,lifting%20the%20growth%20outlook%20for%202023%20and%202024 .
(22) Metadate SLMV: https://ec.europa.eu/eurostat/cache/metadata/en/jvs_esms.htm .
(23) Ancheta privind locurile de muncă vacante nu este obligatorie în Germania, ceea ce explică rata mică de răspuns la ancheta efectuată prin poștă în fiecare al patrulea trimestru al anului. Rezultatele acestei anchete sunt ponderate din nou utilizându-se datele administrative, prin estimarea de regresie generalizată, pentru corectarea eventualelor erori cauzate de non-răspunsuri.
(24)   https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Job_vacancy_statistics și https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Job_vacancy_and_unemployment_rates_- Beveridge_curve (disponibil numai în limba engleză).
(25) A se vedea calendarul de publicare pentru indicatorii euro: (disponibil numai în limbile engleză, franceză și germană).
(26) A se vedea metadatele SLMV și rapoartele UE și naționale privind calitatea: https://ec.europa.eu/eurostat/cache/metadata/en/jvs_esms.htm (disponibil numai în limba engleză).
(27)   https://webgate.ec.europa.eu/estat/spe/metaconv/previewMetadataFile.htm?metadataFileId=36727 .
(28)   https://ec.europa.eu/eurostat/cache/metadata/en/jvs_esms.htm (disponibil numai în limba engleză).
(29)   https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32025R0941 .
Top