COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 6.1.2023

COM(2023) 5 final

RAPORT AL COMISIEI

privind evaluarea încălcărilor și a sancțiunilor vamale din statele membre


Codul vamal al Uniunii

{SWD(2023) 2 final}

1.Contextul istoric

Având în vedere diversitatea sistemelor de sancțiuni vamale din statele membre, care includ sancțiuni penale alături de cele administrative, sancțiunile vamale nu fac parte din legislația Uniunii în domeniul vamal. Prin urmare, sancțiunile în domeniul vamal nu sunt armonizate 3 .

Tratatele includ obligația statelor membre de a lua măsurile adecvate, la nivel general sau specific, pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă dintr-o acțiune întreprinsă de instituțiile Uniunii 4 .

Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene a stabilit principiul sancțiunilor administrative. 5

În 2008, Codul Vamal Modernizat 6 a introdus, la articolul 21, obligația statelor membre de a notifica regimurile lor de sancțiuni Comisiei. Un grup de proiect vamal a efectuat o evaluare în domeniul încălcărilor și al sancțiunilor vamale 7 . Raportul său a fost publicat de Comisie în anul 2010 8 .

Codul vamal al Uniunii, în vigoare din anul 2016, a consolidat obligația statelor membre de a notifica dispozițiile naționale în vigoare și orice modificări ulterioare ale acestor dispoziții naționale către Comisie.

În comunicarea sa intitulată „Trecerea uniunii vamale la o etapă superioară: un plan de acțiune” 9 , adoptată în septembrie 2020, Comisia a evidențiat problemele care decurg dintr-o aplicare inegală a normelor vamale și a propus, cu sprijinul statelor membre în cadrul unui grup de proiect, elaborarea unui raport cuprinzător actualizat cu privire la sistemele individuale de sancțiuni vamale din fiecare stat membru.

Cel mai recent, în raportul publicat în martie 2022 10 , Grupul de experți eminenți privind provocările cu care se confruntă uniunea vamală a subliniat divergențele și diferențele din domeniul sancțiunilor vamale, dar, cel mai important, consecințele posibile ale acestora și necesitatea de a lua măsuri în acest domeniu.

2.Contextul juridic

Articolul 4 alineatul (3) din TUE impune statelor membre să ia toate măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii. În acest sens, deși alegerea sancțiunilor în domeniul vamal rămâne la latitudinea lor, acestea trebuie să se asigure în special că încălcările dreptului Uniunii sunt sancționate în condiții, atât procedurale, cât și de fond, care fac sancțiunea efectivă, proporționată și cu efect de descurajare.

Articolul 42 alineatul (3) din CVU prevede că „statele membre informează Comisia, în termen de 180 de zile de la data aplicării prezentului articol, determinată în conformitate cu articolul 288 alineatul (2), asupra dispozițiilor naționale în vigoare, astfel cum se prevede la alineatul (1) din prezentul articol, și îi comunică fără întârziere orice modificare ulterioară care afectează dispozițiile respective”.

Articolul 42 alineatul (1) din CVU impune statelor membre obligația de a prevedea sancțiuni în caz de încălcare a legislației vamale. În absența unei armonizări a legislației UE în materie de sancțiuni vamale, statele membre dispun de o marjă de apreciere pentru a alege sancțiunile pe care le consideră adecvate, ținând seama de principiile proporționalității, eficacității și efectului de descurajare 11 , 12 .

Directiva privind protecția intereselor financiare ale UE („Directiva PIF”) 13 prevede o serie de infracțiuni împotriva bugetului UE, inclusiv fraude privind taxele vamale. Deși încălcările dispozițiilor vamale pot intra în domeniul de aplicare al Directivei PIF dacă sunt îndeplinite anumite condiții stricte, Directiva PIF vizează numai infracțiunile săvârșite cu intenție. Încălcările dispozițiilor vamale în temeiul CVU implicând un prejudiciu mai mic de 10 000 EUR nu intră sub incidența Directivei PIF, indiferent dacă sunt săvârșite cu intenție sau din neglijență.

3.Principalele caracteristici ale raportului

Descrierea încălcărilor CVU și a metodologiei

Articolele din CVU care prevăd încălcări au fost identificate și enumerate în tabelul comparativ general care însoțește raportul. Analiza sancțiunilor notificate de statele membre referitoare la încălcările articolelor respective din CVU a fost elaborată pornind de la 10 criterii care oferă o imagine clară a aplicării articolului 42 alineatul (1) din CVU.

Evaluarea cantitativă/Conformitatea

Datele cantitative colectate în tabelul comparativ general arată că statele membre prevăd sancțiuni pentru încălcările în temeiul CVU și, ca atare, se poate considera că își respectă obligația de a adopta sancțiuni. Este important de subliniat faptul că aceste sancțiuni sunt preluate din legislația națională, nu dintr-o abordare și o metodologie comune armonizate.

Evaluarea calitativă/Diversitate și divergențe

În ceea ce privește evaluarea calitativă, situația din statele membre pare mai divergentă, în sensul că, deși fiecare stat membru dispune de o marjă de apreciere pentru a aplica sancțiunile pe care le consideră cele mai adecvate pentru o anumită încălcare a CVU, metodologia de alegere și de aplicare a sancțiunilor diferă atât în ceea ce privește natura, cât și severitatea sancțiunilor.

4.Metodologie

Comisia a înființat un grup de proiect 14 din proprie inițiativă pentru a colecta date relevante de la statele membre în vederea evaluării. Este vorba despre „grupul de proiect” în cadrul programului Vamă 2020.

Activitatea grupului de proiect s-a derulat în jurul a două obiective: (a) stabilirea faptelor: colectarea de informații de la statele membre în vederea elaborării unui raport cuprinzător și (b) orientări 15 : pe baza informațiilor colectate și în cooperare cu statele membre, să încerce să evalueze, deși fără obligativitate juridică, aplicarea sancțiunilor în statele membre.

Participarea la grupul de proiect a fost voluntară și toate cele 27 de state membre s-au înscris în grup. Doi experți independenți au fost invitați să participe în cadrul grupului de proiect.

Lucrările grupului s-au desfășurat în cadrul a trei reuniuni plenare și 27 de reuniuni individuale, referitoare la situațiile particulare din fiecare țară. Lucrările grupului de proiect au fost structurate după cum urmează:

a)Membrilor grupului li s-a pus la dispoziție un model predefinit, „Fișa de țară”, pentru a le permite să furnizeze informații structurate în legătură cu încălcările, astfel cum sunt prevăzute la articolele relevante din CVU.

b)Fișa de țară a utilizat o metodologie comună:

-lista articolelor relevante din CVU care stabilesc încălcări pentru care statele membre trebuiau să prevadă sancțiunile aplicabile în conformitate cu legislația lor națională;

-datele colectate au fost structurate în jurul a zece criterii relevante care au permis o evaluare și o comparație obiective.

c)Datele colectate au fost grupate într-un tabel general comun în cazul căruia s-a respectat aceeași metodologie comună utilizată și pentru fișele de țară individuale.

Activitatea grupului de proiect a condus la obținerea ulterioară a unui volum de date, datorită participării active a statelor membre. Fișele de țară individuale [prezentate în documentul de lucru al serviciilor Comisiei („SWD”) – părțile 2-4] arată că toate statele membre și-au îndeplinit obligațiile, adoptând sancțiuni în domeniul vamal, pe baza legislației lor naționale.

Evaluarea datelor a fost structurată într-un tabel general, prezentat în partea 1 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei. Acest tabel reunește toate dispozițiile referitoare la încălcările CVU, astfel cum sunt prevăzute în legislația națională a fiecărui stat membru, și oferă o prezentare generală a situației actuale din statele membre.

În sensul prezentului raport, al documentului de lucru al serviciilor Comisiei aferent raportului și al terminologiei criteriilor utilizate ca bază a raportului, următorii termeni sunt definiți după cum urmează:

1)Sancțiuni. Orice măsură administrativă, penală, pecuniară etc. adoptată pentru o încălcare a unei dispoziții a CVU. În prezentul raport, termenul „sancțiuni” se referă strict la domeniul vamal.

2) Sancțiune. Orice măsură administrativă, penală, pecuniară etc. adoptată pentru o încălcare a unei dispoziții din CVU.

3)Infracțiune vamală. Infracțiunea vamală se referă la o încălcare a unei dispoziții a CVU. În prezentul raport, se va face referire numai la încălcarea dispozițiilor vamale.

4)Încălcare. Încălcarea se referă la o încălcare a unei dispoziții din CVU. În prezentul raport, termenul „încălcare” se referă strict la încălcări în domeniul vamal.

2.1. Articole relevante din CVU și criteriile utilizate pentru evaluare

Evaluarea s-a bazat pe articolele din CVU care impun operatorilor obligații pe care aceștia ar putea să le încalce. 16 Articolele în cauză sunt următoarele:

Analiza sancțiunilor notificate de statele membre referitoare la încălcările articolelor respective din CVU a fost elaborată pornind de la următoarele 10 criterii, care oferă o imagine clară a aplicării articolului 42 alineatul (1) din CVU.

4.2Evaluare cantitativă

Evaluarea generală duce la concluzia că toate statele membre impun sancțiuni în domeniul vamal, bazate fie pe legislația lor națională, fie pe dispoziții specifice 17 adoptate pentru încălcările CVU. În cazurile în care statele membre au adoptat dispoziții specifice în lumina CVU, aceste dispoziții sunt exclusiv de natură administrativă. Prima parte a tabelului comparativ general prezintă natura sancțiunilor, abordată în secțiunea următoare a prezentului raport. Totuși, aceasta urmărește, în general, să demonstreze că statele membre respectă obligația prevăzută la articolul 42 alineatul (1) din CVU. Această primă parte a tabelului general evidențiază domeniile în care nu se aplică sancțiuni, fie la modul general, fie în funcție de situația specifică din statele membre. Două dintre aceste domenii sunt cele mai importante:

ØArticolul 108 din CVU – Neplata taxelor la import sau la export de către persoana căreia îi revine obligația plății în termenul stabilit: 11 state membre 18 nu au adoptat sancțiuni pentru această încălcare. Neplata taxelor la import nu se pedepsește nici în temeiul dreptului administrativ, nici în temeiul dreptului penal, dar face obiectul unor măsuri de executare.

ØNu există în toate statele membre zone libere 19 – articolul 135 alineatul (2), articolul 244 alineatul (1) și articolul 245 din CVU – și, prin urmare, statele membre respective nu au adoptat sancțiuni în acest sens.

Alte domenii în care nu au fost adoptate sancțiuni reprezintă cazuri individuale și sunt foarte limitate ca număr. În acest număr limitat de cazuri, încălcarea respectivă este vizată de un articol generic din CVU, iar statul membru nu a adoptat măsuri specifice în acest context, ci mai degrabă a permis ca aceasta să intre sub incidența sancțiunii impuse de articolul generic.

1.Considerații generale

Diversitatea sistemelor naționale de sancțiuni nu împiedică existența anumitor convergențe între ele. Astfel, aceste sisteme diferite vizează stabilirea unor sancțiuni cu efect de descurajare, efective și proporționate, astfel cum se stipulează în CVU. Curtea de Justiție asigură respectarea acestor concepte, care sunt în unele privințe subiective, prin delimitarea lor.

În ceea ce privește similitudinile, nu există cazuri de similitudine absolută între toate statele membre, în sensul că fiecare dintre acestea aplică exact aceeași sancțiune, cu aceleași modalități, pentru aceeași încălcare.

Pot exista convergențe între anumite state membre sau grupuri de state membre. De exemplu, majoritatea statelor membre au un sistem care prevede atât sancțiuni administrative, cât și penale. Cele mai multe dintre ele aplică termene de prescripție, iau în calcul circumstanțele agravante sau atenuante atunci când stabilesc severitatea unei sancțiuni impuse etc. (o analiză detaliată este prezentată la punctele 2-7 din prezentul raport).

Fișele de țară individuale și tabelul comparativ general arată modul în care diverse măsuri referitoare la sancțiuni pot să difere de la un stat membru la altul. Aceste diferențe rezultă tocmai din faptul că fiecare stat membru dispune de o marjă de apreciere în legătură cu alegerea tipului de sancțiune aplicabilă unei anumite încălcări, iar acestea sunt preluate din legislația națională. Ca atare, în temeiul legislației naționale a unui stat membru, o încălcare în cadrul CVU poate fi considerată pur administrativă, în timp ce, într-un alt stat membru, ea poate atrage după sine proceduri penale. Alte state membre pot aplica sancțiuni administrative în cazul în care nu se depășește un anumit prag, iar peste acest prag, sancțiunea impusă va fi de natură penală.

Articolul 51 din CVU prevede următoarea încălcare: „nerespectarea de către un operator economic a obligației de a păstra documentele și informațiile legate de îndeplinirea formalităților vamale prin orice mijloace accesibile pentru perioada de timp prevăzută de legislația vamală”. În acest context, 12 state membre 20 impun o sancțiune administrativă, 5 state membre 21  prevăd atât sancțiuni penale, cât și administrative (alegerea între cele două tipuri de sancțiuni în statele membre care le prevăd pe ambele este detaliată la punctul 2 din prezentul raport), un stat membru 22 nu prevede nicio sancțiune, iar 9 state membre 23 prevăd sancțiuni penale.

2.Natura sancțiunilor: penală sau administrativă

Natura unei sancțiuni vamale este importantă din mai multe motive, cum ar fi procedurile aplicabile, executarea, durata și consecințele pe care le poate avea pentru operatori.

În ceea ce privește consecințele, natura unei sancțiuni vamale poate avea un impact asupra operatorilor legat de statutul de operator economic autorizat („AEO”). Una dintre cerințele impuse pentru obținerea și menținerea statutului de AEO este aceea ca operatorul să nu fi comis o încălcare gravă sau încălcări repetate ale normelor vamale. Calificarea de „încălcare gravă” sau cea de „încălcare repetată” reprezintă criterii pentru determinarea tipului de sancțiune aplicabilă (a se vedea circumstanțele agravante) care, în acest caz, va deveni penală în statele membre care aplică sisteme ce permit atât sancțiuni penale, cât și administrative. Distincția nu este necesară în acele state membre care aplică doar sancțiuni penale. Totuși, consecința pe care acest aspect o are asupra operatorului este aceea că, în statele membre care aplică sancțiuni penale, dobândirea sau menținerea statutului de AEO poate fi mai dificilă decât în cele care aplică doar sancțiuni administrative, ceea ce generează condiții de concurență inegale.

Evaluarea naturii sancțiunilor aplicate de statele membre relevă complexitatea metodelor utilizate de statele membre în definirea unei sancțiuni. Datele furnizate au arătat că statele membre care utilizează un sistem care aplică atât sancțiuni penale, cât și sancțiuni administrative, folosesc aceste sisteme pentru aceeași încălcare în temeiul aceluiași articol 24 din CVU. Statele membre respective au fost considerate state membre care aplică atât sancțiuni penale, cât și sancțiuni administrative [litera (a) de mai jos]. Trei state membre aplică în principal sancțiuni administrative, cu excepții pentru unele încălcări în temeiul CVU, în cazul cărora sunt prevăzute doar sancțiuni penale. Aceste 3 state membre au fost considerate țări cu un sistem de sancțiuni în general administrative [litera (d) de mai jos].

Analiza datelor furnizate în ceea ce privește natura sancțiunilor a arătat că:

a)14 state membre au un sistem care prevede atât sancțiuni penale, cât și sancțiuni administrative; 25

b)8 state membre au un sistem care prevede doar sancțiuni penale; 26  

c)2 state membre aplică sancțiuni administrative; 27

d)3 state membre aplică preponderent sancțiuni administrative 28 .

Figura 1: Natura sancțiunilor

Din punct de vedere juridic, o instanță penală impune sancțiuni penale, în timp ce un organism administrativ (de obicei, autoritățile vamale) se ocupă de sancțiunile administrative.

Un element important în gestionarea sancțiunilor administrative de către statele membre este dreptul la o cale de atac definit în CVU, care diferă de dreptul la o cale de atac în cadrul procedurilor penale. Dreptul de a exercita o cale de atac este prevăzut la articolul 44 din CVU. Acesta constă într-o procedură desfășurată în două etape: (1) prima se referă la contestarea deciziei autorităților vamale din punct de vedere administrativ (operatorul își exprimă în mod oficial dezacordul față de deciziile vamale care îl afectează în mod direct) și (2) cea de-a doua prevede posibilitatea de a ataca decizia în fața unei instanțe administrative naționale, în conformitate cu dispozițiile în vigoare în statele membre. Deși nu reprezintă un criteriu de evaluare a fișei de țară individuale pentru colectarea datelor, statele membre au confirmat că toate asigură această procedură de atac desfășurată în două etape.

Graficul din figura 1 de mai sus arată că 52 % din totalul de 27 de state membre utilizează un sistem care aplică atât sancțiuni penale, cât și sancțiuni administrative. Conform datelor furnizate, atunci când se aplică sancțiuni, metodologia de stabilire a naturii sancțiunii care urmează să fie aplicată pare să fie aceeași în toate statele membre. Această metodologie prevede luarea în considerare a doi factori: pragurile (cu referire la valoarea taxelor, valoarea mărfurilor etc.) și circumstanțele agravante (acestea putând fie să determine aplicarea celei mai mari amenzi administrative, fie să califice încălcarea drept infracțiune). Întrucât acest criteriu nu a fost evaluat în scopul prezentului raport și chiar dacă statele membre au furnizat unele informații cu privire la limita peste care o sancțiune va fi considerată de natură penală, prezentul raport nu va evalua acest aspect.

3. Neglijența sau intenția

În majoritatea statelor membre, se face o distincție între încălcările legislației vamale săvârșite cu intenție și cele din neglijență. Cu toate acestea, în cazul a două state membre (Republica Cehă 29 , Croația), neglijența sau intenția nu reprezintă un criteriu de evaluare a încălcării, având în vedere că, în general, acestea aplică în mare parte sancțiuni administrative.

4.Răspunderea persoanelor fizice și juridice

Răspunderea persoanelor fizice și juridice este unul dintre punctele de convergență între statele membre. Evaluarea acestui criteriu nu se referă la definiția persoanei răspunzătoare. A fost evaluată numai prevalența răspunderii persoanelor fizice în raport cu cea a persoanelor juridice.

CVU identifică deja persoanele care pot fi trase la răspundere în cazul încălcărilor dispozițiilor vamale. În ceea ce privește persoanele fizice, toate statele membre par să identifice aceleași tipuri de persoane ca în CVU.

Evaluarea generală a dus la concluzia că statele membre pot, de asemenea, să tragă la răspundere persoane juridice, pe lângă persoanele fizice, pentru o încălcare a dispozițiilor vamale. Datele identificate au arătat însă mai multe divergențe în ceea ce privește persoanele juridice.

Deși, teoretic, persoanele juridice pot fi ținute răspunzătoare pentru încălcări în toate cele 27 de state membre, nu toate tipurile de încălcări atrag răspunderea persoanelor juridice în toate statele membre. Unele încălcări nu pot fi comise decât de persoane fizice 30 , 31 .

ØArticolul 15 din CVU – persoanele juridice sunt ținute răspunzătoare, mai puțin în Malta și în Polonia

ØArticolul 23 alineatul (2) din CVU – persoanele juridice sunt ținute răspunzătoare, mai puțin în Malta, Polonia și Suedia

ØÎn general, în Malta, Polonia și Lituania, persoanele juridice nu sunt ținute răspunzătoare decât în cazul unui număr limitat de încălcări în temeiul CVU.

Totodată, evaluarea a arătat că reprezentantul persoanei juridice este răspunzător în cazul sancțiunilor vamale. În general, în ceea ce privește persoanele juridice, se impun doar sancțiuni administrative, adică o amendă (însoțite sau nu de numite sancțiuni accesorii).

5.Tipuri de sancțiuni

Tipurile de sancțiuni sunt direct legate de natura lor juridică. Metodologia utilizată pentru evaluarea acestui criteriu este identică cu cea stabilită la punctul 2 din prezentul raport: Natura sancțiunilor aplicate.

Evaluarea datelor furnizate arată că toate statele membre pun în aplicare două tipuri principale de sancțiuni (ca principiu general): amenzi (administrative sau penale) și pedepse cu închisoarea. Figura 2 oferă o imagine mai clară a tipurilor de sancțiuni aplicate în statele membre:

Figura 2: Tipuri de amenzi

Pe lângă aceste două tipuri principale de sancțiuni, se aplică și diverse alte sancțiuni (sancțiuni accesorii). Potrivit analizei generale, o sancțiune accesorie poate fi definită drept o sancțiune care, cel mai adesea, nu este de sine stătătoare, ci se aplică împreună cu o sancțiune principală.

Cea mai frecventă sancțiune accesorie constă în confiscarea mărfurilor și/sau măsuri legate de autorizații. Acestea sunt concepte incluse și în CVU. În temeiul articolului 198 din CVU, statele membre sunt împuternicite să confiște mărfurile și pot lua măsuri cu privire la autorizații în cazul în care se încalcă cerințele dispozițiilor respective.

Analiza datelor furnizate a arătat că 17 state membre aplică sancțiuni accesorii pe lângă sancțiunile principale. Figura 3 ilustrează cele patru tipuri de sancțiuni accesorii utilizate. Analiza de la figura 3 utilizează o metodologie comună, luând în considerare doar numărul de state membre care aplică același tip de sancțiune.

Figura 3: Sancțiuni accesorii

6.Tranzacția

Articolul 42 alineatul (2) din CVU prevede că „[î]n cazul în care se aplică sancțiuni administrative, acestea pot lua, inter alia, una sau ambele forme de mai jos: (a) o sancțiune pecuniară aplicată de autoritățile vamale, inclusiv o tranzacție aplicată în locul unei sancțiuni penale, dacă este cazul”.

Deși tranzacția este un instrument important, aceasta permițând evitarea procedurilor penale sau a procedurilor judiciare lungi și costisitoare etc., numai 17 state membre 32 îl folosesc în privința sancțiunilor în domeniul vamal.

Posibilitatea de a recurge la o tranzacție se aplică în principal încălcărilor în cazul cărora procedurile penale pot fi evitate, iar aceasta implică recunoașterea vinovăției și plata unei penalități.

7.Cuantumul sancțiunilor financiare și pedeapsa cu închisoarea

Pe baza datelor evaluate, cuantumul amenzii pecuniare, administrative sau penale, precum și anii de închisoare care pot fi impuși constituie unul dintre domeniile în care apar diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește severitatea.

Evaluarea utilizează o metodologie comună. Tabelele din documentul de lucru al serviciilor Comisiei includ o prezentare detaliată a amenzilor și a anilor de închisoare. Evaluarea generală ia în considerare pragurile minim și maxim aplicabile atunci când se impune o sancțiune, fie că este vorba de o amendă sau de o pedeapsă cu închisoarea.

·Fixe: între 200 EUR și 600 000 EUR (în Spania),

·Calculate pe baza unui procent din taxele eludate sau din valoarea mărfurilor (cel mai mare procent se ridică la 600 % în Spania) sau

·Zile-amendă (o zi-amendă este o unitate de plată a amenzii care, peste nivelul unei amenzi minime, se bazează pe venitul personal zilnic al contravenientului): 7 33 , 34 state membre utilizează un sistem de zile-amendă; nivelul maxim al amenzilor pentru persoanele fizice este de până la 6 000 de ori mai mare decât suma zilnică necesară pentru un nivel minim de trai (50 EUR) în Lituania. Nivelul maxim al amenzilor pentru persoanele juridice este de până la 100 000 de ori mai mare decât suma zilnică necesară pentru un nivel minim de trai (50 EUR), tot în Lituania.

În ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea, durata variază între minimum 1-30 de zile (în Estonia) și 10 ani (în România).

8.Circumstanțe atenuante sau agravante

Atunci când stabilesc dacă și în ce măsură trebuie impusă o sancțiune, autoritățile pot fi nevoite să ia în considerare circumstanțele cazurilor. Pot exista elemente pentru care se consideră că sunt adecvate sancțiuni mai severe, și anume circumstanțele agravante. În schimb, autoritățile ar putea fi nevoite să ia în considerare și circumstanțele atenuante pentru a reduce sancțiunile. Ambele considerații sunt aplicate pe scară largă în statele membre, întrucât toate țin seama de circumstanțele agravante și atenuante atunci când stabilesc nivelul sancțiunii.

Analiza generală utilizează o metodologie comună, luând în considerare statele membre care utilizează aceleași circumstanțe agravante sau atenuante.

Diferențele dintre statele membre sunt substanțiale. Analiza arată că există 17 circumstanțe agravante și 19 circumstanțe atenuante care pot fi luate în considerare la impunerea sancțiunilor.

Circumstanțele agravante cel mai des utilizate sunt criminalitatea organizată (19 state membre) 35 , recidiva (24 de state membre) 36 , intenția frauduloasă (17 state membre) 37 , cuantumul taxelor eludate (17 state membre) 38 , statutul autorului încălcării (10 state membre 39 ) și utilizarea violenței (10 state membre) 40 .

În ceea ce privește circumstanțele atenuante, cele mai utilizate sunt cooperarea cu autoritățile vamale (10 state membre) 41 , neglijența (absența intenției frauduloase) (13 state membre) 42 , plata imediată (9 state membre) 43 , gravitatea încălcării (9 state membre) 44 și buna-credință (9 state membre) 45 .

9.Termenele

Analiza datelor furnizate arată că termenele rămân unul dintre elementele care diferă cel mai mult de la un stat membru la altul, conducând astfel la divergențe. Termenele reprezintă un aspect important al regimurilor de sancțiuni vamale. Termenele clar definite contribuie la creșterea securității juridice și la asigurarea unor proceduri echitabile.

Pentru evaluarea termenelor se utilizează o metodologie comună prin analizarea a trei categorii cărora li se pot aplica termene: termenul de inițiere a unei proceduri, termenul de impunere a unei sancțiuni și termenul de executare a unei sancțiuni.

Datele evaluate arată că aproape toate statele membre aplică termene în cadrul sistemelor lor de sancțiuni vamale. Cu toate acestea, situația este mai complicată atunci când se analizează metoda utilizată la impunerea termenelor. Termenele de inițiere a unei proceduri și termenele de impunere a sancțiunilor par să urmeze aceleași principii și limitări în timp sau, în orice caz, acestea par să fie legate între ele.

Descrierea de mai jos arată că unele state membre prevăd aceleași limite pentru ambele categorii de termene (de exemplu dacă o procedură trebuie inițiată în termen de cinci ani, sancțiunea va trebui impusă la sfârșitul celor cinci ani). Alte state membre acordă o anumită perioadă pentru procedura propriu-zisă, iar pentru impunerea sancțiunilor prevăd o perioadă diferită care începe la sfârșitul perioadei anterioare. Datele arată, de asemenea, că termenele se calculează de la momentul în care a avut loc încălcarea.

Termenul de inițiere a unei proceduri împiedică autoritățile vamale sau autoritățile judiciare să inițieze, după o anumită perioadă, o procedură de impunere a unei sancțiuni unui operator economic pentru o încălcare a dispozițiilor vamale. Un astfel de termen este în vigoare în toate statele membre, cu excepția Ciprului 46 .    
Totuși, diferențele de la un stat membru la altul în materie de termene sunt semnificative:

·Până la 5 ani în Austria, Belgia, Grecia, Finlanda, Franța, Croația, Ungaria, Letonia (unde se aplică cel mai mic termen – 3 zile 47 ), Țările de Jos, Polonia, Portugalia și Slovacia

·Între 5 și 10 ani în Republica Cehă, Danemarca 48 , Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, România, Spania 49 și Slovenia.

·Peste 10 ani în Germania, Lituania 50 și Suedia.

În ceea ce privește termenul pentru impunerea unei sancțiuni ulterior inițierii procedurii, toate statele membre, cu excepția Ciprului, Maltei și a Țărilor de Jos, recurg la un astfel de termen. În aceste cazuri, procedura a fost inițiată, dar încă nu a fost aplicată nicio sancțiune. În general, acest termen coincide cu termenul de inițiere a unei proceduri și, ca atare, sancțiunea trebuie pusă în aplicare până la termenul de inițiere a procedurii. Există, de asemenea, state membre în care nu se prevede un termen pentru impunerea unei sancțiuni ulterior inițierii procedurii.

În ceea ce privește termenul de executare a unei sancțiuni, principiul care guvernează termenul inițial este acela că, odată adoptată decizia de sancționare, sancțiunea ar trebui executată fără întârziere. Irlanda, Malta 51 și Letonia nu utilizează astfel de termene. În state membre precum Belgia, Estonia 52 , Finlanda, Germania, Ungaria, Lituania, Grecia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania 53 , termenul poate varia între 1 an și 20 sau 25 de ani. În cazul celorlalte state membre, termenul poate varia între 6 luni (Republica Cehă) și 15 ani (Estonia).

Descrierea de mai sus arată că unele state membre aplică aceleași limite pentru ambele categorii de termene (de exemplu, dacă o procedură trebuie inițiată în termen de 5 ani, sancțiunea va trebui impusă la sfârșitul celor cinci ani), în timp ce alte state membre acordă o anumită perioadă pentru procedura propriu-zisă, stabilind pentru impunerea sancțiunilor o perioadă diferită care începe la sfârșitul perioadei anterioare. Datele arată, de asemenea, că termenele se calculează de la momentul în care a avut loc încălcarea.

Prezentul raport oferă o prezentare generală actualizată a situației sistemelor de sancțiuni vamale din statele membre. Evaluarea se bazează pe informațiile furnizate de statele membre în fișele lor de țară individuale și colectate în tabelul comparativ general.

Principalele concluzii care pot fi trase sunt următoarele:

1.Statele membre și-au utilizat pe scară largă competența de a aplica sancțiuni în ceea ce privește articolele din CVU care prevăd o încălcare, fie că acestea sunt măsuri specifice pentru încălcarea în temeiul CVU, fie că sunt preluate din legislația administrativă sau penală națională.

2.Atunci când impun sancțiuni, statele membre utilizează sisteme care le permit să aplice fie sancțiuni administrative, fie sancțiuni penale, în funcție de gravitatea încălcării.

3.Diferențele în materie de abordare și metodologie aplicate în alegerea unei sancțiuni, referitoare la natură, gravitate, limite temporale etc., par a fi cu adevărat semnificative. Evaluarea indică foarte puține puncte de convergență din această perspectivă. În plus, o scurtă comparație cu evaluările anterioare arată că, deși legislația națională a evoluat în toate statele membre, există încă diferențe semnificative între acestea. Chiar și în cazul în care pot fi identificate puncte de convergență între un număr mare de state membre (de exemplu cele care aplică atât sancțiuni penale, cât și administrative), diferențele sunt în continuare semnificative în ceea ce privește severitatea sancțiunilor, cuantumul amenzilor sau anii de închisoare.

4.După cum s-a subliniat deja în comunicarea intitulată „Trecerea uniunii vamale la o etapă superioară: un plan de acțiune”, care a fost adoptată în septembrie 2020, absența unui sistem comun de încălcări și sancțiuni poate crea insecuritate juridică pentru întreprinderi și posibile denaturări ale concurenței pe piața internă, generând vulnerabilități în colectarea veniturilor și deficiențe în aplicarea politicilor. Autorii fraudelor ar putea avea tendința să aleagă sistemul considerat cel mai slab, în detrimentul întregii uniuni vamale.

5.Se are în vedere instituirea unui mecanism care să permită realizarea de progrese în direcția unei mai bune convergențe a sistemelor de sancțiuni din statele membre. Măsurile care vor fi luate în urma acestui raport vor fi prezentate în cadrul viitoarei reforme a Uniunii vamale a UE.

(1)      Grupul de proiect și raportul au fost inițiate înainte să survină situația actuală privind sancțiunile internaționale împotriva Rusiei și a Belarusului. Grupul de proiect a vizat evaluarea sistemului de sancțiuni din statele membre, în raport cu obligația acestora de a adopta sancțiuni în temeiul Codului vamal al Uniunii. Trimiterile la sancțiuni în contextul prezentului raport se referă strict la infracțiunile vamale și nu la sancțiunile împotriva Rusiei și a Belarusului.

(2)      Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 269/1, 10.10.2013.

(3)      Dezbaterile pe tema armonizării în domeniul sancțiunilor vamale datează de la începutul anului 2000. Diferențele dintre sistemele de sancțiuni vamale care ar putea conduce la un tratament diferit al încălcărilor normelor vamale în statele membre au făcut obiectul unor dezbateri și analize (de exemplu în 2004, cauza OMC împotriva UE referitoare la neîndeplinirea obligațiilor în cadrul GATT).

(4)    Articolul 10 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE) – în prezent articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).

(5)      Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, JO L 312, 23.12.1995, p. 1.

(6)

Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008

de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat), JO L 145, 4.6.2008, p. 1.

(7)      A fost creat un grup de proiect cu scopul de a colecta informații de la statele membre cu privire la regimurile lor de sancțiuni. Cu toate că grupul de proiect nu era legat în totalitate și exclusiv de obligația de notificare, aceasta a rămas în fundalul activității grupului.

(8)      SWD(2013) 514 final.

(9)    COM(2020) 581 final.

(10)      Raportul Grupului de experți eminenți privind provocările cu care se confruntă uniunea vamală, Zece propuneri pentru ca uniunea vamală a UE să devină pregătită pentru o Europă geopolitică. https://ec.europa.eu/taxation_customs/system/files/2022-03/TAX-20-002-Future%20customs-REPORT_BIS_v5%20%28WEB%29.pdf .

(11) Jurisprudența este foarte clară în acest sens, Curtea de Justiție reamintind în repetate rânduri marja de apreciere de care dispun statele membre în ceea ce privește alegerea sancțiunilor, dar și cadrul în care statele membre își pot exercita competența.

(12)      A se vedea cauza C36/94 Siesse/Director da Alfândega de Alcântara, Rec. 1995, p. I-3573; a se vedea cauza C-68/88, Rec. 1989, p. 2965;

(13)      Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal; JO L 198, 28.7.2017.

(14)      Planul de acțiune vamală al UE, COM(2020) 581 final.

(15)      Având în vedere viitoarea reformă a uniunii vamale, necesitatea de a elabora orientări va fi reevaluată în viitor.

(16)    A se vedea PARTEA 1 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei aferent raportului (tabelul comparativ general) și  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=celex%3A32013R0952 .

(17) Un nou element important în domeniul sancțiunilor. CVU prevede la articolul 42 alineatul (1) adoptarea de sancțiuni administrative. Croația a adoptat acte legislative specifice în sensul aplicării de sancțiuni în domeniul vamal.

(18)       Aceste state membre sunt: Austria, Croația, Cipru, Estonia, Finlanda, Danemarca, Letonia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia.

(19)    Statele membre care nu au zone libere: Austria, Belgia, Finlanda, Țările de Jos, Suedia, Irlanda, Slovacia.

(20)    Statele membre care impun o sancțiune administrativă: Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Grecia, Germania, Ungaria, Italia, Letonia, Portugalia, România, Slovacia, Spania.

(21)    Statele membre care impun fie o sancțiune administrativă, fie o sancțiune penală: Estonia, Irlanda, Lituania, Țările de Jos, Suedia.

(22)    Statul membru care nu impune nicio sancțiune: Finlanda.

(23)    Statele membre care impun o sancțiune penală: Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Franța, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovenia.

(24)      Acest punct de convergență este prezentat în tabelul comparativ general, PARTEA I din documentul de lucru al serviciilor Comisiei.

(25)      Austria, Grecia, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Ungaria, Lituania, Letonia, Țările de Jos, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia.

(26)    Belgia, Cipru, Franța, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia. Danemarca are un sistem care prevede în cea mai mare parte sancțiuni penale, cu câteva excepții, iar în sensul prezentului raport, Danemarca a fost considerată un stat membru care aplică sancțiuni penale.

(27)    Republica Cehă și Croația. În ceea ce privește Republica Cehă, în cazul în care fapta ilegală îndeplinește caracteristicile unei infracțiuni (de exemplu din punctul de vedere al valorii prejudiciului cauzat, al pericolului social etc.), comportamentul ilegal poate fi calificat drept infracțiune. Aceasta depinde de circumstanțele cauzei. Încălcările dispozițiilor relevante ale CVU sunt, în principiu, pedepsite prin sancțiuni administrative în cadrul sistemului juridic ceh. Cu toate acestea, nu este exclusă aplicarea de sancțiuni penale.

(28)      România, Bulgaria, Slovacia.

(29)      A se vedea nota de subsol 23 în legătură cu aplicarea sancțiunilor în Republica Cehă. În cazul infracțiunilor săvârșite de persoane fizice, neglijența sau intenția constituie un criteriu de evaluare a răspunderii pentru infracțiune, având în vedere că în cazul acestor persoane trebuie dovedită cel puțin culpa din neglijență, iar gradul de culpă constituie un criteriu pentru stabilirea cuantumului și a tipului de sancțiune administrativă.

(30) Acest aspect este reprezentat în tabelul comparativ general, partea I din documentul de lucru al serviciilor Comisiei, secțiunea „Răspundere”.

(31)      O comparație cu rapoartele anterioare arată că în acest domeniu specific situația a evoluat. În 2010, datele arătau că doar 15 state membre prevedeau sancțiuni pentru persoanele juridice.

(32)    Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Germania, Grecia, Estonia, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Slovacia, Spania.

(33)      În Lituania, amenda se calculează în funcție de cuantumul aprobat de stat ca nivel minim de trai (care este de 50 EUR). Acest nivel aprobat se aplică în cazul tuturor persoanelor, indiferent de venitul acestora.

(34)    În Danemarca, zilele-amendă variază între 1 000 DKK și 100 000 DKK, indiferent de venit.

(35) Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia.

(36)      Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Spania.

(37)      Austria, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia.

(38)      Austria, Belgia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Grecia, Finlanda, Ungaria, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania.

(39)      Cipru, Danemarca, Estonia, Germania, Republica Cehă, Ungaria, Malta, Portugalia, Slovacia.

(40)      Austria, Germania, Estonia, Italia, Republica Cehă, Polonia, Portugalia, România, Lituania, Letonia.

(41)      Austria, Cipru, Estonia, Republica Cehă, Finlanda, Germania, Letonia, Lituania, România.

(42)    Cipru, Danemarca, Grecia, Republica Cehă, Luxemburg, Țările de Jos, Bulgaria, Finlanda, Germania, Portugalia, Slovenia și Ungaria, Malta.

(43)      Austria, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Germania, Ungaria, Letonia, Lituania, România și Slovenia.

(44)      Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Germania, Ungaria, România, Țările de Jos, Slovenia.

(45)      Cipru, Finlanda, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Italia, Letonia, Slovenia.

(46)      În Cipru, legea nu prevede termene specifice; se acționează în conformitate cu jurisprudența și practica generală.

(47)      Procedura contravențională trebuie inițiată în termen de 3 zile lucrătoare de la data obținerii informațiilor relevante, însă nu mai târziu de un an de la data săvârșirii încălcării (în cazul unei încălcări continue – de la data încetării acesteia). (Adică în termen de 3 zile de la data la care administrația vamală a luat cunoștință de informațiile privind încălcarea și nu mai târziu de un an de la data săvârșirii/încetării încălcării).

(48)      În Danemarca, termenul variază de la 2 ani la 10 ani.

(49)      Termenul de prescripție aplicabil infracțiunilor este de 5 ani sau, în cazul în care există anumite circumstanțe agravante, de 10 ani. Termenul de prescripție aplicabil contravențiilor este de 4 ani. Astfel, în Spania termenul este cuprins între 4 și 10 ani.

(50)      Trebuie remarcat faptul că termenul de 10 ani se aplică în cazul unei infracțiuni. În cazul unei proceduri administrative, termenul este de 2 ani în Lituania. Astfel, în Lituania termenul este cuprins între 2 și peste 10 ani.

(51)      În Malta, sancțiunile sunt executate imediat după pronunțarea unei hotărâri. Întrucât există doar sancțiuni penale (sau soluționări alternative în loc de proceduri penale), sancțiunea este executată de îndată ce instanța pronunță hotărârea (sau de îndată ce se ajunge la o soluționare alternativă) (sancțiunea este plătită imediat, odată cu încheierea tranzacției).

(52)      O hotărâre judecătorească nu se execută în cazul în care, după intrarea în vigoare a hotărârii, au expirat următoarele termene: (1) trei ani de la intrarea în vigoare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză privind o infracțiune; (2) un an de la intrarea în vigoare a unei hotărâri sau decizii pronunțate cu privire la un delict.

(53)      Termenul de prescripție aplicabil sancțiunilor impuse pentru săvârșirea de infracțiuni este de 5 ani sau, în cazul existenței anumitor circumstanțe agravante, de 15 ani. Termenul de prescripție aplicabil sancțiunilor administrative este de 4 ani. Astfel, în Spania termenul este cuprins între 4 și 15 ani.