COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 20.5.2020
COM(2020) 221 final
2020/0099(COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
de stabilire a unor măsuri temporare privind termenele pentru etapele de colectare, verificare și examinare prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/788 privind inițiativa cetățenească europeană având în vedere pandemia de COVID-19
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Temeiurile și obiectivele propunerii
Pandemia de COVID-19 a afectat statele membre și pe cetățenii acestora într-un mod fără precedent. Ca răspuns la pandemie, statele membre au luat măsuri pentru a opri sau a încetini transmiterea COVID-19, inclusiv măsuri de limitare a mișcării persoanelor, care au condus la o oprire aproape totală a vieții publice în aproape toate statele membre.
În mod inevitabil, pandemia are un impact grav și asupra inițiativei cetățenești europene (ICE): un instrument al democrației participative care depinde de implicarea cetățenilor din întreaga UE. Dreptul de a prezenta o ICE este consacrat în Tratatul privind Uniunea Europeană [articolul 11 alineatul (4) din TUE]. Din cauza măsurilor naționale de izolare și, în general, a ubicuității pandemiei, în prezent este aproape imposibil ca organizatorii să își continue cu succes activitățile de campanie la nivel local și colectarea declarațiilor de susținere pe hârtie pentru a-i ajuta să strângă declarațiile necesare în termenul stabilit de 12 luni.
Statele membre și instituțiile europene au, de asemenea, anumite obligații în ceea ce privește verificarea (inclusiv certificarea) valabilității declarațiilor de susținere colectate și examinarea unei inițiative reușite. În același timp, aceste obligații au termene precise. Din cauza circumstanțelor excepționale care decurg din măsurile naționale adoptate ca răspuns la criza de sănătate publică fără precedent cauzată de pandemia de COVID-19, este posibil ca statele membre și instituțiile europene să nu își poată îndeplini aceste obligații în termenele legale stabilite.
Pentru a păstra eficacitatea instrumentului inițiativei cetățenești europene în perioada acestei pandemii și pentru a oferi siguranță și claritate juridică organizatorilor inițiativelor a căror colectare, verificare sau examinare este în desfășurare, este necesar să se adopte măsuri temporare care să permită prelungirea perioadelor de colectare pentru aceste inițiative. Ar trebui luate măsuri temporare similare pentru a permite statelor membre să solicite Comisiei Europene o prelungire a perioadei de verificare în cazul în care, din cauza măsurilor luate pentru combaterea pandemiei, autoritățile lor competente nu pot finaliza verificarea la timp. De asemenea, Parlamentului European și Comisiei Europene ar trebui să li se permită amânarea audierii publice și a reuniunii cu organizatorii până când situația în materie de sănătate publică din țara în care intenționează să organizeze aceste reuniuni permite din nou acest lucru. Perioada corespunzătoare pentru examinarea unei inițiative valabile ar trebui prelungită în consecință.
•Coerența cu dispozițiile deja existente în domeniul de politică vizat
Actul legislativ vizat de prezentul regulament este Regulamentul (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind inițiativa cetățenească europeană. Respectivul regulament nu conține dispoziții specifice care ar permite prelungirea perioadei de colectare, verificare și examinare a inițiativelor înregistrate în situații precum cele cauzate de criza provocată de pandemia de COVID-19. Prin urmare, este necesar să se adopte dispoziții relevante pentru a ține seama de efectul măsurilor luate ca răspuns la criza de sănătate publică provocată de pandemia de COVID-19 și să se asigure securitatea juridică grupurilor de organizatori și autorităților din statele membre.
•Coerența cu alte domenii de politică ale Uniunii
Dificultățile semnificative cu care se confruntă în prezent organizatorii, din cauza măsurilor luate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19, în ceea ce privește colectarea declarațiilor de susținere pe hârtie și organizarea campaniilor locale de informare a publicului despre inițiativele lor le-ar putea compromite capacitatea de a atinge pragul de un milion de declarații de susținere în cel puțin șapte state membre. Aceasta reprezintă o condiție prealabilă pentru a solicita Comisiei Europene să prezinte o propunere de act juridic al Uniunii pe tema respectivă în vederea aplicării tratatelor. Drept urmare, eficacitatea acestui instrument al democrației participative la nivelul Uniunii, prin care cetățenilor Uniunii li s-a acordat dreptul de a prezenta o propunere a unui astfel de act juridic, ar fi subminată. La fel ca în cazul altor politici și instrumente juridice ale Uniunii, afectate de pandemia de COVID-19, se propune, prin urmare, luarea de măsuri temporare pentru a contracara aceste efecte imprevizibile și excepționale.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temeiul juridic
Propunerea se referă la termenele aplicabile pentru etapele de colectare, verificare și examinare din Regulamentul (UE) 2019/788. Adoptarea regulamentului respectiv are ca temei articolul 24 din TFUE. Articolul 24 din TFUE prevede un temei juridic specific pentru inițiativa cetățenească europeană și adoptarea, prin intermediul unor regulamente, a dispozițiilor privind procedurile și condițiile necesare pentru prezentarea unei inițiative cetățenești în înțelesul articolului 11 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În consecință, propunerea se întemeiază și pe articolul 24 din TFUE.
•Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)
Durata termenelor relevante pentru inițiativele cetățenești europene este definită în Regulamentul (UE) 2019/788. Acest regulament, în forma sa actuală, nu prevede flexibilitatea necesară în aplicarea termenelor care ar permite grupurilor de organizatori, statelor membre și instituțiilor europene să beneficieze de o prelungire a acestor termene în caz de circumstanțe excepționale, cum ar fi cea pe care o reprezintă pandemia de COVID-19. Aceste prelungiri se pot obține numai prin dispoziții ale dreptului Uniunii, adică sub formă de derogări temporare.
•
Proporționalitatea
Această acțiune a Uniunii este necesară pentru a îndeplini obiectivul funcționării adecvate a inițiativei cetățenești europene prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/788, având în vedere amploarea efectelor determinate de măsurile statelor membre ca răspuns la pandemia de COVID-19. Propunerea se limitează la măsuri temporare specifice, adoptate ca răspuns la efectele determinate de măsurile luate de statele membre în contextul pandemiei de COVID19. Măsurile se limitează la ceea ce este necesar pentru a asigura securitatea juridică și pentru a păstra eficacitatea inițiativei cetățenești europene, astfel cum este consacrată în Tratatul privind Uniunea Europeană.
Competența de executare a Comisiei legată de o prelungire suplimentară a perioadei de colectare în ceea ce privește inițiativele afectate este limitată ca sferă de aplicare și proporțională. Aceasta este supusă cerinței obiective și verificabile conform căreia măsurile luate de statele membre sunt sau continuă să fie puse în aplicare în majoritatea statelor membre sau într-un număr de state membre reprezentând mai mult de 35 % din populația UE. De asemenea, Comisia doar acordă unui stat membru autorizația de a aplica o prelungire a perioadei de verificare pentru o anumită inițiativă, în cazul în care statul membru în cauză demonstrează că, din cauza măsurilor referitoare la COVID în vigoare, nu poate finaliza verificarea în perioada stabilită de trei luni. Statul membru în cauză prezintă o solicitare motivată privind o astfel de prelungire.
Modificarea propusă este limitată în timp, presupunând că pandemia va fi fost depășită până la sfârșitul anului 2022.
•Alegerea instrumentului
Un regulament este instrumentul adecvat pentru introducerea flexibilităților necesare prin prelungirea termenelor legale care se aplică etapei de colectare, verificare și examinare a inițiativei cetățenești europene în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788. Prelungirea acestor termene necesită un act cu aplicare generală al Uniunii, care este obligatoriu și se aplică direct în toate statele membre. De asemenea, un regulament este considerat adecvat pentru prevederea temeiului legal necesar pentru a acorda Comisiei competențe de executare pentru a prelungi perioada de colectare și perioada de verificare la cererea statului membru în cauză.
3.REZULTATE ALE EVALUĂRILOR EX POST, CONSULTĂRILOR CU
PĂRȚILE INTERESATE ȘI EVALUĂRII IMPACTULUI
•Evaluările ex post/verificarea adecvării legislației existente
•Consultările părților interesate
Având în vedere caracterul urgent al acestei chestiuni, nu au fost organizate consultări oficiale cu părțile interesate. Totuși, propunerea reprezintă urmarea unei consultări cu Grupul de experți pentru inițiativa cetățenească europeană. La 30 aprilie 2020, a avut loc o reuniune cu grupul de experți, în urma unui sondaj cu privire la principalele aspecte ale unui amendament. De asemenea, Comisia a primit mai multe scrisori de la organizatorii inițiativelor în derulare în perioada pandemiei, prin care aceștia solicitau găsirea unor soluții potrivite și corespunzătoare – în special privind prelungirea termenelor – pentru a-și rezolva problemele legate de colectarea declarațiilor de susținere necesare. S-au primit cereri similare de la deputați în Parlamentul European, inclusiv de la președintele Comisiei pentru afaceri constituționale.
•Obținerea și utilizarea expertizei
•Evaluarea impactului
Din motive excepționale în contextul izbucnirii epidemiei de COVID-19, măsurile temporare specifice propuse urmăresc în primul rând să asigure prelungirile perioadelor relevante din Regulamentul 2019/788. Măsurile se aplică pe o perioadă relativ scurtă de timp. Prin urmare, o evaluare a impactului nu este considerată necesară.
•Adecvarea reglementărilor și simplificarea
N/A
•Drepturile fundamentale
4.IMPLICAȚII BUGETARE
Propunerea nu are implicații bugetare.
În conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/788, organizatorii trebuie să instituie un sistem de colectare online pentru colectarea online a declarațiilor de susținere. Aceștia pot decide să instituie ei înșiși un astfel de sistem, dar pot utiliza și sistemul central de colectare online instituit și gestionat de Comisie. Pentru inițiativele care utilizează sistemul central de colectare online, prelungirea perioadei de colectare implică o utilizare continuă mai îndelungată a sistemului centralizat de colectare de către grupurile de organizatori. Deoarece sistemul a fost proiectat pentru a găzdui mai multe inițiative în același timp, nu există costuri suplimentare pentru o astfel de utilizare continuă. O prelungire a perioadei de colectare nu necesită resurse umane suplimentare în cadrul administrației Comisiei pentru gestionarea acestor inițiative, întrucât obligațiile Comisiei prevăzute de Regulamentul (UE) 2019/788 cu privire la inițiative rămân aceleași.
5.ELEMENTE DIVERSE
•Planurile de implementare și mecanismele de monitorizare, evaluare și raportare
Punerea în aplicare a măsurilor va fi monitorizată și raportată în cadrul mecanismelor generale de raportare stabilite în Regulamentul (UE) 2019/788.
•Documentele explicative (în cazul directivelor)
•Explicații detaliate cu privire la prevederile specifice ale propunerii
Măsurile temporare propuse vizează Regulamentul (UE) 2019/788 privind inițiativa cetățenească europeană.
Propunerea prevede o prelungire a termenelor de colectare a declarațiilor de susținere pentru inițiativele înregistrate în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788 sau în temeiul Regulamentului (UE) nr. 211/2011. Propunerea prevede, de asemenea, posibilitatea unui stat membru de a solicita prelungirea perioadei de verificare. O măsură similară este propusă pentru prelungirea perioadei de examinare a unei inițiative valabile, în funcție de circumstanțele specifice. Măsurile au caracter temporar, deoarece se aplică numai până la sfârșitul anului 2022.
În ceea ce privește prelungirea perioadei de colectare, propunerea conține, ca primă măsură temporară, prevederea că perioada de colectare se prelungește cu șase luni în cazul inițiativelor pentru care colectarea declarațiilor de susținere era în derulare la 11 martie 2020, ziua în care Organizația Mondială a Sănătății a anunțat oficial că epidemia de COVID-19 a devenit pandemie la nivel mondial. De atunci, toate statele membre au luat măsuri pentru oprirea sau încetinirea pandemiei, ceea ce împiedică substanțial posibilitatea organizatorilor de inițiative de a desfășura campanii locale și de a colecta declarații de susținere pe hârtie.
Dispoziția relevantă este completată de o împuternicire a Comisiei în vederea prelungirii perioadei de colectare a acestor inițiative și a inițiativelor a căror colectare a început la o dată ulterioară, în cazul în care majoritatea statelor membre sau un număr de state membre reprezentând mai mult de 35 % din populația UE pun (în continuare) în aplicare astfel de măsuri sau în cazul unei noi izbucniri epidemice care să impună statelor membre să ia din nou astfel de măsuri, afectând inițiativele în aceeași măsură. Împuternicirea este limitată în timp (numai prelungiri de trei luni, perioada de colectare fiind de maximum 24 de luni) și bazată pe criterii obiective.
Actele de punere în aplicare pentru prelungirea suplimentară a perioadei de colectare a inițiativelor a căror colectare era deja în derulare la 11 martie 2020 sau la data intrării în vigoare a prezentului regulament pot fi adoptate numai după intrarea în vigoare a prezentului regulament. Perioada de prelungire de șase luni prevăzută în prezentul regulament oferă Comisiei suficient timp după intrarea sa în vigoare pentru a decide cu privire la o prelungire suplimentară a perioadei de colectare a acestor inițiative, dacă este necesar.
Propunerea conține o măsură temporară specifică în cazul în care un stat membru consideră că, din cauza circumstanțelor excepționale determinate de măsurile din țara respectivă, autoritatea sa națională nu poate finaliza în mod rezonabil verificarea și certificarea declarațiilor de susținere în termenul de trei luni. Într-un astfel de caz, statul membru poate transmite Comisiei o solicitare motivată de prelungire a acestei perioade cu cel puțin o lună și cel mult trei luni.
Mai multe inițiative care se află în prezent în procesul de colectare a declarațiilor de susținere au fost înregistrate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 211/2011. În ceea ce privește procesul de colectare și verificare, aceste inițiative se supun în continuare dispozițiilor regulamentului respectiv. Propunerea asigură că măsurile relevante privind prelungirea perioadei de colectare și verificare se aplică și acestor inițiative.
În conformitate cu Regulamentul (UE) 2019/788, perioada de examinare este, de asemenea, supusă unor termene specifice. Instituțiile europene sunt obligate să organizeze o reuniune cu organizatorii (care va fi organizată de Comisie în termen de o lună de la prezentarea unei inițiative încununate de succes) și o audiere publică (care va fi organizată de Parlamentul European în termen de trei luni de la prezentare). Organizarea acestor evenimente se poate dovedi dificilă în termenele stabilite în Regulamentul (UE) 2019/788, ținând cont de măsurile instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19 în țara în care instituțiile intenționează să organizeze aceste evenimente. În acest caz, instituțiilor europene ar trebui să li se permită să organizeze astfel de evenimente de îndată ce situația în materie de sănătate publică din țara respectivă permite din nou organizarea unor astfel de evenimente. În astfel de cazuri, Comisia Europeană adoptă comunicarea sa ca răspuns la o inițiativă valabilă în termen de trei luni de la audierea publică în Parlamentul European.
Dacă, din cauza măsurilor temporare definite în prezenta propunere, perioada de colectare, verificare sau examinare se prelungește, este necesară o măsură temporară adaptată prelungirii perioadelor de păstrare definite în Regulamentul (UE) 2019/788 pentru a evita o cerință legală care ar duce la o distrugere prematură a declarațiilor de susținere.
2020/0099 (COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
de stabilire a unor măsuri temporare privind termenele pentru etapele de colectare, verificare și examinare prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/788 privind inițiativa cetățenească europeană având în vedere pandemia de COVID-19
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 24,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1)La 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că epidemia de COVID19 a devenit o pandemie la nivel mondial. Statele membre au fost afectate întrun mod dramatic și excepțional de consecințele acestei pandemii. Acestea au luat o serie de măsuri restrictive pentru a opri sau a încetini transmiterea COVID-19, inclusiv măsuri de limitare a mișcării persoanelor pentru a restrânge libera circulație a cetățenilor lor, interzicerea evenimentelor publice și închiderea magazinelor, a restaurantelor și a școlilor. Aceste măsuri au condus la o oprire aproape totală a vieții publice în aproape toate statele membre.
(2)Măsurile luate de statele membre au avut în mod inevitabil un impact grav și asupra inițiativelor cetățenești europene. Pentru ca o inițiativă cetățenească europeană să fie încununată de succes, Regulamentul (UE) 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului impune organizatorilor să colecteze cel puțin un milion de declarații de susținere din cel puțin 7 state membre în termen de 12 luni. În special, colectarea declarațiilor de susținere pe suport de hârtie, campaniile locale și organizarea de evenimente publice, care sunt de o importanță deosebită pentru o inițiativă reușită, au devenit mult mai dificile din cauza măsurilor luate ca răspuns la pandemia de COVID19.
(3)De asemenea, statele membre și instituțiile Uniunii au anumite obligații legale în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788. Aceste obligații sunt supuse unor termene stricte de la care Regulamentul (UE) 2019/788 nu permite derogări.
(4)Tratatul privind Uniunea Europeană a conferit cetățenilor Uniunii dreptul de a adresa Comisiei o cerere prin care aceasta este invitată să prezinte o propunere de act juridic al Uniunii în vederea aplicării tratatelor. Inițiativa cetățenească este unul dintre instrumentele principale prin care cetățenii Uniunii se pot implica într-un mod ușor și accesibil în dezbaterea democratică și politică despre Uniune și pot pune probleme care contează pentru ei pe ordinea de zi a Uniunii.
(5)În circumstanțele excepționale actuale și în special din cauza măsurilor luate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19, sunt necesare măsuri temporare pentru a păstra eficacitatea instrumentului respectiv și pentru a asigura securitatea juridică cu privire la posibilele prelungiri ale termenelor aplicabile.
(6)Statele membre au indicat că vor reduce treptat nivelul restricțiilor introduse prin măsurile luate ca răspuns la pandemia de COVID-19, pentru a monitoriza și controla situația în materie de sănătate publică. Prin urmare, este adecvată o prelungire cu șase luni a perioadei de colectare a declarațiilor de susținere, acoperind perioada începând cu data de 11 martie 2020, când Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că epidemia a devenit pandemie. Această prelungire se bazează pe presupunerea că, cel puțin în primele șase luni de la data de 11 martie 2020, majoritatea statelor membre sau un număr de state membre reprezentând mai mult de 35 % din populația Uniunii vor institui măsuri care să împiedice în mod substanțial posibilitățile organizatorilor de a desfășura campanii locale și de a colecta declarații de susținere pe hârtie. Prin urmare, perioada de colectare a inițiativelor a căror colectare era în derulare la 11 martie 2020 ar trebui prelungită cu șase luni. În cazul în care perioada de colectare a unei inițiative a început după 11 martie, această perioadă ar trebui prelungită în mod proporțional.
(7)Având în vedere că sfârșitul pandemiei în Uniune este dificil de prevăzut, este oportună împuternicirea Comisiei în vederea adoptării actelor de punere în aplicare pentru a prelungi și mai mult perioada de colectare în ceea ce privește inițiativele pentru care perioada de colectare este încă în curs la 11 septembrie 2020 în cazurile în care există în continuare circumstanțele excepționale care decurg din pandemia de COVID-19. Prelungirea cu șase luni a perioadei de colectare prevăzută de prezentul regulament ar trebui să acorde Comisiei suficient timp pentru a decide dacă se justifică o prelungire suplimentară a perioadei de colectare. Împuternicirea ar trebui să permită, de asemenea, Comisiei să adopte acte de punere în aplicare pentru prelungirea perioadei de colectare în cazul unei noi crize de sănătate publică legată de o nouă izbucnire a epidemiei de COVID-19, dacă majoritatea statelor membre sau un număr de state membre reprezentând mai mult de 35 % din populația Uniunii au luat măsuri susceptibile de a avea același efect.
(8)Pentru a se asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prelungirii perioadei de colectare, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului.
(9)Măsurile luate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19 pot afecta semnificativ capacitatea autorităților competente de a verifica valabilitatea declarațiilor de susținere în termenul de trei luni prevăzut în Regulamentul (UE) 2019/788. De exemplu, este posibil să fie disponibil mai puțin personal sau autoritățile competente să aibă sarcini și responsabilități suplimentare ca urmare a pandemiei.
(10)Statele membre ar trebui să se asigure că, în ciuda măsurilor luate ca răspuns la pandemia de COVID-19, administrațiile lor funcționează cât mai normal. Cu toate acestea, în circumstanțe excepționale, unui stat membru ar trebui să i se permită să prezinte Comisiei o solicitare motivată pentru autorizarea aplicării unei prelungiri a perioadei de verificare și certificare. Cererea ar trebui să fie justificată și să țină seama de efectele măsurilor legate de pandemie asupra funcționării autorităților competente ale statului membru respectiv. Nicio prelungire acordată nu ar trebui să depășească perioada de verificare inițială.
(11)Din cauza măsurilor luate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19, este posibil să fie dificil pentru instituțiile Uniunii să organizeze reuniuni cu organizatorii sau audieri publice în contextul examinării inițiativelor valabile în statul membru în care intenționează să organizeze asemenea reuniuni. În astfel de cazuri, instituțiilor ar trebui să li se permită să amâne organizarea acestor reuniuni până la o dată la care situația în materie de sănătate publică din statul membru respectiv permite acest lucru. În cazul în care audierea publică este amânată, Comisia ar trebui să poată amâna adoptarea comunicării de prezentare a concluziilor sale juridice și politice cu privire la inițiativă la trei luni după ce a avut loc audierea publică, pentru a-i permite să țină seama în mod corespunzător de constatările din cadrul audierii.
(12)În cazul în care perioada de colectare, verificare sau examinare se prelungește din cauza măsurilor luate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19, perioadele de păstrare a declarațiilor de susținere prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/788 se prelungesc în consecință.
(13)Izbucnirea neprevăzută și bruscă a epidemiei de COVID-19 și măsurile rezultate adoptate de statele membre, care au fost prelungite în mod regulat, au însemnat că, în cazul anumitor situații individuale, nu a fost posibil să se adopte la timp măsurile prevăzute în prezentul regulament. Din acest motiv, măsurile temporare ar trebui să acopere și perioada anterioară intrării în vigoare a acestuia.
(14)Prezentul regulament ar trebui să se aplice și inițiativelor înregistrate înainte de 1 ianuarie 2020 în temeiul Regulamentului (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului, cărora li se aplică în continuare dispozițiile regulamentului respectiv privind perioada de colectare a declarațiilor de susținere, verificare și certificare de către statele membre, în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (UE) 2019/788.
(15)Având în vedere caracterul temporar al măsurilor luate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19, perioada de aplicare a prezentului regulament ar trebui, de asemenea, să fie limitată.
(16)Prezentul regulament ar trebui adoptat în regim de urgență, astfel încât situațiile de insecuritate juridică care afectează cetățenii, organizatorii, administrațiile naționale și instituțiile Uniunii, în special în cazul în care perioadele de timp relevante pentru colectarea declarațiilor de susținere, verificare și examinare cu privire la o serie de inițiative s-au încheiat deja sau urmează să se încheie, să rămână cât mai reduse cu putință. Prin urmare, este oportun să se prevadă o excepție de la perioada de opt săptămâni menționată la articolul 4 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
(17)Prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în regim de urgență în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament stabilește măsuri temporare aplicabile perioadelor de colectare, verificare și examinare pentru inițiativele cetățenești înregistrate în temeiul Regulamentului (UE) 2019/788 și al Regulamentului (UE) nr. 211/2011, în contextul măsurilor luate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19.
Articolul 2
Prelungirea termenelor de colectare a declarațiilor de susținere
(1)Fără a se aduce atingere articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/788 și articolului 5 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 211/2011, în cazul în care perioada de colectare a declarațiilor de susținere pentru o inițiativă era în curs la 11 martie 2020, perioada maximă de colectare se prelungește cu o perioadă de șase luni în fiecare caz.
În cazul în care colectarea declarațiilor de susținere pentru o inițiativă a început între 11 martie 2020 și 11 septembrie 2020, perioada maximă de colectare va dura până la 11 septembrie 2021.
(2)Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru prelungirea perioadelor maxime de colectare a inițiativelor menționate la alineatul (1), dacă, ulterior datei de 11 septembrie 2020, majoritatea statelor membre sau un număr de state membre reprezentând mai mult de 35 % din populația Uniunii continuă să aplice măsuri ca răspuns la pandemia de COVID-19 care îngreunează într-o măsură substanțială posibilitatea organizatorilor de a colecta declarații de susținere pe hârtie și de a informa publicul cu privire la inițiativele lor în derulare.
Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru prelungirea perioadei maxime de colectare a inițiativelor pentru care colectarea este în derulare în momentul unei noi izbucniri a epidemiei de COVID-19 care obligă o majoritate a statelor membre sau un număr de state membre reprezentând mai mult de 35 % din populația Uniunii să aplice măsuri care afectează organizatorii acelor inițiative în aceeași măsură.
Aceste acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 6 alineatul (2) și identifică inițiativele vizate și noua dată de încheiere a perioadei de colectare a acestora.
Durata fiecărei prelungiri este de trei luni.
Pentru a evalua dacă cerința din primul și al doilea paragraf este îndeplinită, statele membre furnizează Comisiei, la cerere, informații despre măsurile pe care le-au luat sau intenționează să le ia ca răspuns la pandemia de COVID-19.
(3)Fără a se aduce atingere alineatelor (1) și (2), durata totală a perioadei de colectare nu depășește 24 de luni.
(4)Comisia informează organizatorii și statele membre despre prelungirea acordată cu privire la inițiativele în cauză. Aceasta își publică decizia în registrul online menționat la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/788.
Articolul 3
Prelungirea termenelor de verificare și certificare a declarațiilor de susținere de către statele membre
(1)Fără a se aduce atingere articolului 12 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2019/788 și articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 211/2011, în cazul în care un stat membru consideră că, din cauza măsurilor luate ca răspuns la pandemia de COVID-19, nu va fi posibilă finalizarea verificării și a certificării declarațiilor de susținere pentru o anumită inițiativă în termenul prevăzut în aceste dispoziții, acesta poate depune o cerere motivată pentru autorizarea aplicării unei prelungiri a acestei perioade. Respectiva cerere se transmite Comisiei cu cel puțin o lună înainte de sfârșitul perioadei vizate.
(2)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (1), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă un act de punere în aplicare prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadei specificate la alineatul (1). Prelungirea nu va fi mai mică de o lună și nici mai mare de trei luni.
Comisia informează statul membru și organizatorii cu privire la prelungirea inițiativei în cauză. Aceasta își publică decizia în registrul online menționat la articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2019/788.
Articolul 4
Prelungirea termenelor de examinare a inițiativelor valabile
(1)Fără a se aduce atingere articolului 14 alineatul (2) și articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/788, în cazul în care, începând cu data de 11 martie 2020, Parlamentul European sau Comisia întâmpină dificultăți în organizarea unei audieri publice sau, respectiv, a unei reuniuni cu organizatorii, din cauza măsurilor luate ca răspuns la pandemia de COVID-19 de către statul membru în care respectivele instituții intenționează să organizeze audierea sau reuniunea, acestea organizează audierea sau reuniunea imediat ce situația în materie de sănătate publică din statul membru în cauză face posibil acest lucru.
(2)Fără a se aduce atingere articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2019/788, în cazul în care Parlamentul European amână audierea publică în conformitate cu alineatul (1) al prezentului articol, Comisia adoptă comunicarea prin care își prezintă concluziile juridice și politice cu privire la inițiativă în termen de trei luni de la audierea publică.
Articolul 5
Prelungirea termenelor de păstrare a datelor cu caracter personal
(1)Fără a se aduce atingere articolului 19 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2019/788, în cazul în care perioada maximă de colectare, verificare și certificare pentru o anumită inițiativă se prelungește în conformitate cu articolele 2 și 3 din prezentul regulament, termenul de 21 de luni în care trebuie distruse declarațiile de susținere și copiile acestora se prelungește cu aceeași perioadă.
(2)Fără a se aduce atingere articolului 19 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2019/788, în cazul în care perioada maximă de colectare, de verificare și certificare sau de examinare pentru o anumită inițiativă se prelungește în conformitate cu articolele 2, 3 și 4 din prezentul regulament, termenele în care înregistrările adreselor de e-mail trebuie distruse în temeiul articolului respectiv se prelungesc cu aceeași perioadă.
Articolul 6
Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de comitetul privind inițiativa cetățenească europeană instituit prin articolul 22 din Regulamentul (UE) 2019/788.
(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Articolul 7
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Aceasta se aplică până la 31 decembrie 2022.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European,
Pentru Consiliu,
Președintele
Președintele