COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 20.5.2020

COM(2020) 535 final

RAPORT AL COMISIEI

Italia

Raport elaborat în conformitate cu articolul 126 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

RAPORT AL COMISIEI

Italia

Raport elaborat în conformitate cu articolul 126 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

1.    Introducere

La 20 martie 2020, Comisia a adoptat o comunicare privind activarea clauzei derogatorii generale din Pactul de stabilitate și de creștere. Clauza, prevăzută la articolul 5 alineatul (1), la articolul 6 alineatul (3), la articolul 9 alineatul (1) și la articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1466/97, precum și la articolul 3 alineatul (5) și la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97, facilitează coordonarea politicilor bugetare în perioade de recesiune economică gravă. În comunicarea sa, Comisia a împărtășit opinia Consiliului potrivit căreia condițiile actuale permit activarea clauzei având în vedere recesiunea economică gravă preconizată cauzată de epidemia de COVID-19. La 23 martie 2020, miniștrii de finanțe ai statelor membre au fost de acord cu evaluarea Comisiei. Activarea clauzei derogatorii generale permite o deviere temporară de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu, cu condiția ca acest lucru să nu pună în pericol sustenabilitatea finanțelor publice pe termen mediu. În ceea ce privește componenta corectivă, Consiliul poate, de asemenea, decide, pe baza unei recomandări a Comisiei, să adopte o traiectorie bugetară revizuită. Clauza derogatorie generală nu suspendă procedurile Pactului de stabilitate și de creștere. Aceasta permite statelor membre să se abată de la cerințele bugetare care s-ar aplica în mod normal, permițând totodată Comisiei și Consiliului să ia măsurile necesare de coordonare a politicilor în cadrul Pactului.

Datele comunicate de autoritățile italiene la 22 aprilie 2020 și validate ulterior de Eurostat 1 arată că deficitul public din Italia a ajuns la 1,6 % din PIB în 2019, în timp ce datoria publică brută a rămas la 134,8 % din PIB. Conform Programului de stabilitate pentru 2020, Italia preconizează un deficit de 10,4 % din PIB în 2020, în timp ce datoria este planificată la 155,7 % din PIB.

Deficitul preconizat pentru 2020 furnizează elemente de probă prima facie privind existența unui deficit excesiv așa cum este definit în Pactul de stabilitate și de creștere.

În plus, datele pentru 2019 arată progrese insuficiente în ceea ce privește criteriul de referință privind reducerea datoriei, ceea ce dovedește, de asemenea, existența, prima facie, a unui deficit excesiv, astfel cum este definit în Pactul de stabilitate și de creștere.

Prin urmare, în acest context, Comisia a pregătit prezentul raport. Acesta analizează respectarea de către Italia a criteriilor din tratat privind deficitul și datoria. Acesta ia în considerare toți factorii relevanți și ține seama în mod corespunzător de șocul economic major legat de pandemia de COVID-19.

Tabelul 1. Deficitul public și datoria publică (% din PIB)

Sursă: Eurostat, Previziunile Comisiei din primăvara anului 2020

2.Criteriul deficitului

Pe baza Programului de stabilitate pentru 2020, se preconizează că, în 2020, deficitul public al Italiei va atinge 10,4 % din PIB, depășind și fiind departe de valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în tratat. Depășirea preconizată a valorii de referință prevăzute în tratat în 2020 este excepțională, deoarece rezultă dintr-o recesiune economică gravă. Luând în considerare impactul pandemiei de COVID-19, previziunile Comisiei din primăvara anului 2020 estimează o contracție cu 9,5 % a PIB-ului real în 2020. Se preconizează că scăderea activității economice va reduce veniturile publice, în timp ce cheltuielile publice vor crește din cauza costurilor stabilizatorilor automați și a răspunsului politic. Impactul bugetar direct al acestora din urmă este estimat la aproximativ 4,5 % din PIB în 2020.

Depășirea preconizată a valorii de referință prevăzute în tratat nu ar fi temporară conform previziunilor Comisiei din primăvara anului 2020, care estimează că deficitul va rămâne peste 3 % din PIB în 2021.

Pe scurt, deficitul preconizat pentru 2020 a depășit și a fost departe de valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în tratat. Depășirea preconizată este considerată excepțională, dar nu temporară, în sensul dispozițiilor tratatului și ale Pactului de stabilitate și de creștere.” De aceea, analiza sugerează că, prima facie, criteriul deficitului în sensul tratatului și al Regulamentului (CE) nr. 1467/97 nu este îndeplinit.

3.Criteriul datoriei

Ponderea datoriei publice în PIB a Italiei s-a stabilizat la aproximativ 134,8 % între 2018 și 2019. Mai precis, efectul de „bulgăre de zăpadă” de creștere a datoriei (1,8 % din PIB în 2019, datorită cheltuielilor cu dobânzile de aproximativ 3,4 % din PIB și creșterii PIB-ului nominal la 1,2 %) a fost compensat de excedentul primar principal (1,7 % din PIB) și de efectul foarte marginal de reducere a datoriei al ajustării stoc-flux.

Datele comunicate indică faptul că Italia nu a respectat criteriul de referință privind reducerea datoriei în 2019 (a se vedea tabelul 1), întrucât diferența față de criteriul de referință este de 7,4 % din PIB. Analiza sugerează astfel că, prima facie, criteriul datoriei nu este îndeplinit potrivit datelor din 2019 privind execuția.

4.Factori relevanți

Articolul 126 alineatul (3) din tratat prevede că, în cazul în care un stat membru nu îndeplinește cerințele unuia sau altuia dintre cele două criterii, Comisia trebuie să facă un raport. Raportul respectiv trebuie „să examineze și dacă deficitul public depășește cheltuielile publice de investiții și dacă ține seama de toți ceilalți factori relevanți, inclusiv de poziția economică și bugetară pe termen mediu a statului membru”.

Factorii respectivi sunt clarificați mai mult la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97, care prevede, de asemenea, că se ține seama în mod adecvat de „orice alți factori care, în opinia statului membru în cauză, sunt relevanți pentru evaluarea globală a respectării criteriilor privind deficitul și datoria și pe care statul membru i-a prezentat Consiliului și Comisiei”. În cazul unei încălcări aparente a criteriului datoriei, analiza factorilor relevanți este în mod special justificată, având în vedere faptul că dinamica datoriei este într-o mai mare măsură influențată de factori care nu se află sub controlul guvernului decât este cazul deficitului. Acest lucru este recunoscut la articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97, care prevede că factorii relevanți trebuie luați în considerare la evaluarea conformității pe baza criteriului datoriei indiferent de amploarea încălcării. În această privință, la evaluarea conformității cu criteriul datoriei, trebuie luate în considerare cel puțin următoarele trei aspecte, având în vedere impactul lor asupra dinamicii și sustenabilității datoriei: (i) respectarea OTM sau a traiectoriei de ajustare în vederea atingerii OTM; (ii) punerea în aplicare a unor reforme structurale; și (iii) condițiile economice existente.

Așa cum se specifică la articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97, în ceea ce privește respectarea criteriului deficitului în 2020, întrucât ponderea datoriei publice în PIB depășește valoarea de referință de 60 % și nu este îndeplinită dubla condiție – și anume deficitul rămâne apropiat de valoarea de referință, iar depășirea valorii de referință are caracter temporar – factorii relevanți respectivi nu pot fi luați în considerare în etapele care conduc la decizia privind existența unui deficit excesiv pe baza criteriului deficitului pentru Italia. 

În situația actuală, un factor suplimentar esențial care trebuie luat în considerare în ceea ce privește anul 2020 este impactul economic al pandemiei de COVID-19, care afectează extrem de mult situația bugetară și are drept rezultat perspective foarte nesigure. Pandemia a condus, de asemenea, la activarea clauzei derogatorii generale.

4.1.        Pandemia de COVID-19

Pandemia de COVID-19 a declanșat un șoc economic major care are un impact negativ semnificativ în întreaga Uniune. Consecințele asupra creșterii PIB-ului vor depinde atât de durata pandemiei, cât și de măsurile luate de autoritățile naționale și de cele luate la nivel european și mondial pentru a-i încetini răspândirea, pentru a proteja capacitățile de producție și pentru a sprijini cererea globală. Statele membre au adoptat deja sau sunt pe cale să adopte măsuri bugetare de creștere a capacității sistemelor de sănătate și de asistență destinată persoanelor și sectoarelor deosebit de afectate. Au fost adoptate, de asemenea, măsuri semnificative de sprijin în materie de lichidități și alte garanții. Sub rezerva unor informații mai detaliate, autoritățile statistice competente examinează dacă măsurile respective provoacă un impact imediat asupra soldului bugetului general sau nu. Împreună cu scăderea activității economice, aceste măsuri vor contribui la creșterea substanțială a deficitului public și a pozițiilor datoriei.

4.2    Poziția economică pe termen mediu, inclusiv reformele structurale

Pandemia de COVID-19 și restricțiile aferente de deplasare a persoanelor sunt menite să împingă economia Italiei înspre o recesiune profundă în 2020. Aceasta este o circumstanță atenuantă în evaluarea respectării de către Italia a criteriului deficitului în 2020. Mai precis, previziunile Comisiei din primăvara anului 2020 estimează o scădere a PIB-ului cu 9,5 % în anul în curs, în special deoarece restricțiile de deplasare a persoanelor au frânat brusc consumul privat, iar piețele exporturilor se contractă sever, turismul fiind unul dintre sectoarele cele mai afectate. În plus, se preconizează că întreprinderile vor reduce cheltuielile pentru investiții în contextul unei scăderi bruște a cererii, al unei epuizări a fluxurilor de numerar și al unei incertitudini ridicate. Se preconizează o revenire tehnică în a doua jumătate a anului 2020, susținută de măsurile adoptate, urmată de o redresare parțială în 2021. Perspectiva macroeconomică este marcată însă de un grad excepțional de incertitudine în ceea ce privește durata pandemiei și impactul economic al acesteia.

În plus, Italia s-a confruntat deja cu o încetinire macroeconomică înainte de criza actuală, atât în ceea ce privește creșterea PIB-ului real, cât și a deflatorului PIB sub 1 % din 2018. Mai precis, creșterea PIB-ului real a scăzut de la 1,7 % în 2017 la 0,8 % în 2018 și la 0,3 % în 2019, ajungând astfel sub creșterea potențială din anul respectiv (0,6 %), deoarece impactul unei încetiniri a comerțului mondial s-a extins asupra economiei și a fost amplificat de o cerere internă scăzută. Deflatorul PIB, în schimb, a crescut de la 0,7 % în 2017 la 0,9 % în 2018 și a rămas stabil în 2019. În ansamblu, se poate spune că încetinirea macroeconomică cu care se confruntă Italia de mult timp, cu o creștere a PIB-ului nominal mai mică de 2 % din 2018, explică parțial decalajul mare față de criteriul de referință privind reducerea datoriei din 2019.

În raportul de țară pentru 2020 2 , Comisia a apreciat că Italia a realizat unele progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a recomandărilor specifice care i-au fost adresate pentru 2019, ceea ce poate fi considerat ca fiind încă o circumstanță atenuantă. Mai precis, Italia a înregistrat progrese substanțiale în combaterea evaziunii fiscale, inclusiv prin consolidarea utilizării obligatorii a plăților electronice. Italia a înregistrat unele progrese în ceea ce privește integrarea efectivă a politicilor active de pe piața muncii și a politicilor sociale și aplicarea lor la grupurile vulnerabile; concentrarea politicii economice în materie de investiții asupra cercetării și inovării și asupra calității infrastructurii; eficientizarea administrației publice; promovarea restructurării bilanțurilor bancare; și îmbunătățirea finanțării nebancare pentru firmele mai mici și inovatoare. Pe de altă parte, Italia a înregistrat progrese limitate în ceea ce privește reorientarea impozitării veniturilor salariale, reducerea cheltuielilor fiscale și reformarea sistemului cadastral; combaterea muncii nedeclarate; sprijinirea participării femeilor pe piața forței de muncă; îmbunătățirea rezultatelor educaționale prin investiții adecvate și cu obiective precise, precum și promovarea actualizării competențelor; reducerea duratei proceselor civile prin aplicarea și raționalizarea normelor procedurale; și îmbunătățirea eficacității luptei împotriva corupției prin reformarea normelor procedurale pentru a reduce durata proceselor penale. În plus, Italia nu a înregistrat niciun progres în ceea ce privește reducerea ponderii pensiilor pentru limită de vârstă în cadrul cheltuielilor publice, pentru a lăsa loc pentru alte cheltuieli sociale și de stimulare a creșterii economice; și abordarea restricțiilor în calea concurenței, inclusiv prin intermediul unei noi legi anuale în materie de concurență.

4.3        Poziția bugetară pe termen mediu, inclusiv investițiile publice

Deficitul global a scăzut de la 2,2 % din PIB în 2018 la un nivel minim istoric de 1,6 % în 2019. Această scădere este legată de evoluțiile pozitive ale veniturilor, sprijinite de măsurile de politică adoptate de guvern, de exemplu pentru a combate evaziunea fiscală și o piață a forței de muncă rezilientă. Se estimează că investițiile publice au crescut ușor de la circa 2,1 % din PIB în 2018 la aproximativ 2,3 % în 2019, ceea ce este mai mult decât deficitul public înregistrat în 2019.

La 13 iulie 2018, Italiei i s-a recomandat să se asigure că rata de creștere nominală a cheltuielilor publice primare, fără măsurile discreționare în materie de venituri și măsurile cu caracter excepțional, nu va depăși 0,1 % în 2019 („criteriul de referință privind cheltuielile”), ceea ce corespunde unei ajustări structurale de 0,6 % din PIB. 3 Pe baza datelor privind execuția și a previziunilor Comisiei, creșterea cheltuielilor a depășit valoarea de referință. După ce se scade abaterea de 0,18% din PIB acordată în temeiul clauzei privind evenimentele neobișnuite din cerința componentei preventive 4 , acest lucru conduce la o abatere de 0,4% din PIB de la traiectoria de ajustare recomandată în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu, indicând astfel o oarecare abatere în 2019 și o abatere semnificativă în perioada 2018-2019. Soldul structural s-a îmbunătățit cu 0,8 puncte procentuale din PIB în 2019, indicând astfel (după analizarea clauzei privind evenimentele neobișnuite) respectarea ajustării recomandate în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu atât în 2019, cât și în perioada 2018-2019.

Diferența dintre cei doi indicatori se datorează în principal veniturilor excepționale (0,5 puncte procentuale din PIB) și variației cheltuielilor cu dobânzile (0,3 puncte procentuale din PIB). Primul este legat de o creștere puternică a veniturilor publice, în pofida unei creșteri slabe a PIB-ului real, care se explică prin evoluțiile pozitive ale pieței muncii, care au în mare parte legătură cu contracte permanente 5 și, într-o măsură mai mică, prin măsuri politice importante de combatere a evaziunii fiscale (de exemplu, facturarea electronică, transmiterea electronică a chitanțelor și metodologia revizuită pentru estimarea veniturilor contribuabililor), al căror impact discreționar exact este încă dificil de evaluat. Al doilea indicator se datorează scăderii randamentelor medii ale obligațiunilor suverane în 2019 față de 2018, ceea ce poate fi considerat, de asemenea, ca fiind rezultatul percepției pozitive pe piață a măsurilor bugetare adoptate de Italia în decembrie 2018 și iulie 2019, în urma unui dialog cu Comisia. Având în vedere natura structurală a evoluțiilor în materie de venituri mai pozitive decât se preconiza, pe baza dinamicii PIB-ului real, o evaluare globală subliniază astfel că nu există dovezi solide că Italia a avut o abatere semnificativă de la traiectoria de ajustare recomandată în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu în 2019 și în perioada 2018-2019.

Programul de stabilitate oferă informații privind măsurile substanțiale de limitare a răspândirii pandemiei și de sprijinire a economiei. El estimează la 4,5 % din PIB în 2020 impactul bugetar direct al acestor măsuri de sprijin. În cele din urmă, în pofida incertitudinilor persistente cu privire la perspectivele bugetare pe termen mediu, programul de stabilitate indică principalele caracteristici ale unei strategii pe termen mai lung de reducere a datoriei publice, după un nivel record de 155,7 % din PIB preconizat pentru 2020. Mai precis, acesta estimează că ponderea datoriei în PIB va începe să scadă deja în 2021, la 152,7 %, ca parte a unui „efort multianual de conservare a sustenabilității finanțelor publice, în cadrul unei strategii de dezvoltare echitabilă și durabilă din punct de vedere social și de mediu”. În acest context, autoritățile subliniază că, în urma șocului actual, economia italiană va avea nevoie de un anumit timp pentru a relansa creșterea fără consolidări fiscale contraproductive și că o strategie de reducere durabilă a datoriei va fi pusă în practică în paralel, pe baza unui sold primar în excedent și a unei consolidări a creșterii potențiale a Italiei, susținută de investiții publice și private ambițioase.

4.4.    Poziția datoriei publice pe termen mediu

Datoria publică a rămas, în linii mari, stabilă, situându-se la aproximativ 134,8 % din PIB între 2016 și 2019, deoarece efectul de creștere a datoriei al cheltuielilor cu dobânzile (deși tendința este de scădere) și a ajustărilor stoc-flux a fost în mare măsură compensat de un bilanț coerent de excedente primare globale și de o creștere scăzută, dar pozitivă, a PIB-ului nominal. Conform previziunilor Comisiei din primăvara anului 2020, se preconizează că datoria publică a Italiei va crește de la 134,8 % din PIB în 2019 la 158,9 % în 2020, reflectând în principal dinamica PIB-ului și un sold primar care se așteaptă să devină negativ doar pentru a doua oară de la lansarea monedei euro.

Analiza sustenabilității datoriei actualizată cu previziunile Comisiei din primăvara anului 2020 confirmă faptul că, în pofida riscurilor, poziția datoriei rămâne sustenabilă pe termen mediu în Italia, care ia în considerare circumstanțele atenuante importante, cum ar fi profilul datoriei publice și poziția externă. 6 În special, deși poziția datoriei se înrăutățește în urma crizei actuale de COVID-19, se preconizează că ponderea datoriei în scenariul de referință se va afla pe o traiectorie (în scădere) sustenabilă pe termen mediu 7 (graficul 1).

Graficul 1:Ponderea datoriei publice în PIB, Italia,% din PIB

Sursă: serviciile Comisiei

4.5    Alți factori prezentați de statul membru

La 15 mai 2020, autoritățile italiene au transmis o scrisoare privind factorii relevanți în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97. Analiza prezentată în secțiunile anterioare acoperă deja factorii esențiali prezentați de autorități. Factori suplimentari care nu au fost încă menționați mai sus sunt:

(I)soldul structural din 2019, care a înregistrat o îmbunătățire mai mare decât cea solicitată de Consiliu, care a fost sprijinită prin măsuri de politică de combatere a evaziunii fiscale și a fost însoțită de progrese majore în ceea ce privește incluziunea socială și creșterea investițiilor publice. Tendința fiscală pozitivă a continuat în primele două luni ale anului 2020;

(II)creșterea scăzută a PIB-ului nominal în 2019, care a pus piedici eforturilor de reducere a datoriei. Potrivit autorităților, performanțele macroeconomice slabe ale Italiei s-au datorat în mare parte unor factori externi și unor mecanisme deflaționiste din interiorul zonei euro;

(III)subestimarea capacităților neutilizate ale economiei italiene pe baza metodologiei stabilite de comun acord, ale cărei rezultate pentru Italia sunt discutabile pe o bază comparativă;

(IV)randamentele relativ ridicate ale obligațiunilor suverane în comparație cu alte țări mari din zona euro, care, potrivit autorităților, sunt în contradicție cu performanțele bugetare ale Italiei și parțial ca urmare a unei evaluări pesimiste a potențialului de creștere al Italiei de către organizațiile internaționale;

(V)prioritatea acordată incluziunii sociale în agenda de reforme a Italiei pe 2018-2019, având în vedere, de asemenea, riscul unor reforme menite să stimuleze productivitatea, care subminează coeziunea socială;

(VI)guvernul intenționează să înceapă reducerea deficitului global în cadrul bugetului 2022, în funcție de evoluțiile macroeconomice până la jumătatea anului 2021. Strategia de reducere a datoriei se va axa pe reformele structurale, investițiile și politicile de inovare care vizează creșterea potențialului de creștere al economiei, însoțite de o orientare bugetară adecvată.

5.Concluzii

Potrivit Programului de stabilitate, se preconizează că deficitul public al Italiei în 2020 va crește la 10,4 % din PIB, depășind și fiind departe de valoarea de referință de 3 % din PIB prevăzută în tratat. Depășirea preconizată a valorii de referință este considerată excepțională, dar nu temporară.

Datoria publică brută a Italiei se ridica la 134,8 % din PIB la sfârșitul anului 2019, peste valoarea de referință de 60 % din PIB prevăzută în tratat. Italia nu a respectat criteriul de referință privind reducerea datoriei în 2019.

În conformitate cu tratatul și cu Pactul de stabilitate și de creștere, acest raport a examinat și factorii relevanți. Așa cum se specifică la articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1467/97, în ceea ce privește respectarea criteriului deficitului în 2020, întrucât ponderea datoriei publice în PIB depășește valoarea de referință de 60 % și nu este îndeplinită dubla condiție – și anume deficitul rămâne apropiat de valoarea de referință, iar depășirea valorii de referință are caracter temporar – factorii relevanți respectivi nu pot fi luați în considerare în etapele care conduc la decizia privind existența unui deficit excesiv pe baza criteriului deficitului pentru Italia. Per ansamblu, analiza sugerează că criteriul deficitului, așa cum este el definit în tratat și în Regulamentul (CE) nr. 1467/1997, nu este îndeplinit.

În ceea ce privește respectarea criteriului datoriei în 2019, factorii relevanți considerați sunt: (i) condițiile macroeconomice observate, care permit să se considere că încetinirea înregistrată din 2018 explică parțial deficiențele mari ale Italiei în ceea ce privește respectarea criteriului de referință privind reducerea datoriei; (ii) unele progrese în ceea ce privește punerea în aplicare a reformelor structurale de stimulare a creșterii în ultimii ani; și (iii) faptul că nu există dovezi solide privind o abatere semnificativă de la componenta preventivă în 2019 și în perioada 2018-2019.

În general, analiza duce la concluzia că nu există suficiente dovezi în ceea ce privește respectarea sau nerespectarea criteriului datoriei, astfel cum este definit în tratat și în Regulamentul (CE) nr. 1467/1997.

(1)   https://ec.europa.eu/eurostat/documents/2995521/10294648/2-22042020-AP-EN.pdf/6c8f0ef4-6221-1094-fef7-a07764b0369f  

(2) A se vedea documentul de lucru al serviciilor Comisiei SWD (2020) 511 final, 26.2.2020, „Country Report Italy 2020. Including an In-Depth Review on the prevention and correction of macroeconomic imbalances” (Raport de țară pentru Italia 2019, care include un bilanț aprofundat privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice).  

(3) A se vedea JO 2019/C 301/12 „Recomandarea Consiliului din 9 iulie 2019 privind Programul național de reformă al Italiei pentru 2019 și care include un aviz al Consiliului privind Programul de stabilitate al Italiei pentru 2019”

(4) În Programul său de stabilitate pentru 2019, Italia a solicitat o abatere de 0,2 % din PIB în 2019 în temeiul clauzei privind evenimentele neobișnuite pentru impactul bugetar al întreținerii extraordinare a rețelei rutiere în urma prăbușirii podului Morandi din Genova și a unui plan preventiv de limitare a riscurilor hidrogeologice ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile. În proiectul său de plan bugetar pentru 2020, Italia a revizuit această cifră la 0,18 % din PIB. Programul de stabilitate pentru 2020 confirmă valoarea de 0,18 % din PIB pentru 2019 (din care 1,9 miliarde EUR pentru întreținerea rețelei rutiere și 1,3 miliarde EUR pentru riscul hidrogeologic).

(5) În 2019, numărul total de angajați a crescut cu 0,9 %, aproximativ 90 % din această creștere fiind legată de o creștere a numărului de contracte permanente. Această evoluție se explică parțial prin decretul guvernamental adoptat în noiembrie 2018, care a impus condiții mai stricte pentru contractele temporare. În același timp, salariile interne au crescut în medie cu 1,3 % în 2019.

(6) Mai exact, o mare parte a datoriei Italiei este emisă la rate fixe, iar scadența medie a acesteia a crescut în ultimii ani, ajungând la aproximativ 8 ani, atenuând efectul creșterilor potențiale ale costurilor de finanțare și reducând riscurile de refinanțare. Ponderea mare a datoriei publice deținute de rezidenți și o evoluție stabilă a rezervelor de lichidități contribuie, de asemenea, la reziliența poziției datoriei în fața fluctuațiilor pieței mondiale. Poziția investițională internațională netă a Italiei, care s-a apropiat de echilibru în ultimii ani, reprezintă, de asemenea, o circumstanță atenuantă. Cu toate acestea, există un anumit grad de incertitudine din cauza riscurilor de pasive eventuale care decurg din sectorul privat, inclusiv posibila mobilizare a garanțiilor de stat pentru întreprinderi și persoanele care desfășoară o activitate independentă în timpul actualei crize de COVID-19.

(7) Scenariul de referință se bazează pe previziunile Comisiei din primăvara anului 2020. După 2021, se presupune o adaptare treptată a politicii bugetare, în concordanță cu cadrele de coordonare și supraveghere economică și bugetară ale UE. Creșterea PIB-ului real este estimată în conformitate cu așa-numita metodă „T+10” a grupului de lucru privind deviația PIB (OGWG - output gap working group) a PDE. În special, creșterea efectivă a PIB-ului real este determinată de creșterea sa potențială și este afectată de orice ajustare bugetară suplimentară luată în considerare (prin multiplicatorul fiscal). Se presupune că inflația se apropie treptat de 2 %. Ipotezele privind ratele dobânzilor sunt stabilite în conformitate cu așteptările pieței financiare. În scenariul negativ, se presupune că vor fi (pe parcursul perioadei de previzionare) rate ale dobânzii mai mari (cu 500 de puncte de bază) și o creștere mai mică a PIB-ului (cu -0,5 puncte procentuale), în raport cu scenariul de referință.