COMUNICARE A COMISIEI

Comunicare a Comisiei privind recuperarea ajutoarelor de stat ilegale și incompatibile

(2019/C 247/01)

Cuprins

1.

INTRODUCERE

2

2.

PRINCIPII GENERALE

3

2.1.

Scopul și domeniul de aplicare al recuperării

4

2.2.

Principiul cooperării loiale

4

2.2.1.

Principiul general

4

2.2.2.

Principiul aplicat schimbului de informații

4

2.3.

Obligația de recuperare

5

2.4.

Limite ale obligației de recuperare

5

2.4.1.

Principii generale ale dreptului Uniunii

5

2.4.2.

Termenul de prescripție

9

2.5.

Aplicarea legislației naționale și executarea imediată și efectivă a deciziilor de recuperare ale Comisiei

10

3.

ROLUL COMISIEI ȘI CEL AL STATULUI MEMBRU ÎN CAUZĂ

10

3.1.

Rolul Comisiei

11

3.2.

Rolul statului membru

11

4.

EXECUTAREA DECIZIEI DE RECUPERARE

12

4.1.

Cererea de prelungire a termenului de executare a deciziei

12

4.2.

Reuniune inițială

13

4.3.

Identificarea beneficiarilor de la care trebuie recuperat ajutorul

13

4.3.1.

Identificarea beneficiarului ajutorului care aparține unui grup de întreprinderi

13

4.3.2.

Extinderea ordinului de recuperare; continuitatea economică

13

4.3.3.

Beneficiarii măsurilor fiscale

15

4.4.

Cuantificarea sumei de recuperat

15

4.4.1.

Măsuri fiscale

16

4.4.2.

Calcularea dobânzii de recuperat

16

4.5.

Comunicarea ordinelor de recuperare

17

4.6.

Punerea în aplicare provizorie a recuperării

17

4.7.

Mijloace alternative de recuperare

18

4.8.

Procedurile de insolvență

19

4.9.

Încheierea provizorie și definitivă a procedurilor de recuperare

20

5.

LITIGII ÎN FAȚA INSTANȚELOR NAȚIONALE

20

6.

CONSECINȚELE NEEXECUTĂRII DECIZIILOR DE RECUPERARE ALE COMISIEI

21

6.1.

Procedurile vizând încălcarea obligației de executare a deciziei de recuperare

21

6.1.1.

Acțiuni în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE

21

6.1.2.

Acțiuni în temeiul articolului 260 alineatul (2) din TFUE

22

6.2.

Jurisprudența Deggendorf

23

7.

DISPOZIȚII FINALE

23

1.   INTRODUCERE

1.

Începând cu anul 2012, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a pus în aplicare Agenda de modernizare a ajutoarelor de stat („MAS”) (1). În cadrul MAS, Comisia a raționalizat și consolidat o serie de orientări. Un pachet legislativ a consolidat, de asemenea, responsabilitatea statelor membre și a sporit cooperarea dintre Comisie și statele membre în domeniul asigurării respectării normelor privind ajutoarele de stat. În consecință, statele membre acordă mai multe ajutoare fără un control prealabil din partea Comisiei. Comisia Juncker a acordat o atenție deosebită acestui aspect și, începând din 2015, peste 96 % din noile măsuri de ajutor pentru care cheltuielile au fost raportate pentru prima dată au făcut obiectul Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare („RGECA”) (2), ceea ce reprezintă o creștere absolută de aproximativ 28 de puncte procentuale față de 2013 (3). Comisia a intensificat, la rândul său, monitorizarea în aval pentru a se asigura că statele membre înlătură efectele de denaturare a concurenței prin recuperarea ajutoarelor plătite prin încălcarea normelor privind ajutoarele de stat. Acest lucru reprezintă o parte importantă a agendei generale a Comisiei de asigurare a respectării legislației.

2.

Scopul prezentei comunicări este de a explica normele și procedurile Uniunii Europene care reglementează recuperarea ajutoarelor de stat și modul în care Comisia colaborează cu statele membre pentru a asigura respectarea obligațiilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii Europene. Aceasta se adresează autorităților din statele membre responsabile de executarea unei decizii prin care Comisia a dispus recuperarea unui ajutor de stat (denumită în continuare „decizie de recuperare”).

3.

În 1973, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „Curtea de Justiție”) a stabilit pentru prima dată competența Comisiei de a decide că un stat membru trebuie să modifice sau să desființeze un ajutor de stat considerat incompatibil cu piața internă și de a solicita restituirea acestui ajutor (4). În 1983 (5), Comisia a informat statele membre că a decis să pună în practică toate măsurile pe care le are la dispoziție pentru a se asigura că statele membre își îndeplinesc obligațiile care le revin în temeiul actualului articol 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”) (6), inclusiv cerința de recuperare a ajutoarelor acordate cu încălcarea normelor Uniunii privind ajutoarele de stat.

4.

În a doua jumătate a anilor '80 și în anii '90, Comisia a început să solicite în mod mai sistematic statelor membre să recupereze ajutoarele incompatibile. În 1999, Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului (7), înlocuit în prezent cu Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (8) (denumit în continuare „Regulamentul de procedură”), a introdus norme de bază cu privire la recuperare. În Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (9) (denumit în continuare „Regulamentul de punere în aplicare”) au fost prevăzute dispoziții mai detaliate de punere în aplicare.

5.

În 2007, Comisia și-a explicat politicile și practicile în Comunicarea intitulată „Pentru o punere în aplicare eficientă a deciziilor Comisiei de obligare a statelor membre să recupereze ajutorul de stat ilegal și incompatibil” (denumită în continuare „Comunicarea din 2007 privind recuperarea”) (10).

6.

De atunci, practica urmată de Comisie și jurisprudența Tribunalului și a Curții de Justiție (denumite împreună „instanțele Uniunii”) au evoluat. Prezenta comunicare explică aceste evoluții și înlocuiește Comunicarea din 2007 privind recuperarea.

7.

Prezenta comunicare face parte din cadrul modernizat de control al ajutoarelor de stat introdus de MAS, oferind sprijin statelor membre în îndeplinirea responsabilităților lor de a asigura în mod corect respectarea normelor privind ajutoarele de stat, promovând o mai bună cooperare între Comisie și statele membre și sporind gradul de previzibilitate al acțiunilor Comisiei.

8.

În plus, prezenta comunicare urmărește să contribuie la o aplicare riguroasă a politicii în domeniul concurenței, în conformitate cu prioritatea Comisiei de a remedia denaturările concurenței care subminează condițiile de concurență echitabile pe piața internă. Pe de o parte, aplicarea politicii de recuperare stimulează eficiența și creșterea pe piața internă. Pe de altă parte, cooperarea consolidată dintre Comisie și statele membre poate reduce recurgerea la proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

9.

Prezenta comunicare nu creează sau nu modifică niciun drept sau nicio obligație față de cele stabilite în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în Regulamentul de procedură și în Regulamentul de punere în aplicare astfel cum sunt interpretate de instanțele Uniunii.

2.   PRINCIPII GENERALE

10.

TFUE împiedică statele membre să acorde întreprinderilor avantaje financiare într-un mod care ar putea denatura concurența pe piața internă. În conformitate cu articolul 107 alineatul (1) din TFUE, ajutorul de stat este incompatibil cu piața internă, cu excepția cazului în care se încadrează în categoriile de excepții prevăzute la alineatele (2) și (3) din același articol. Articolele 42 și 93, articolul 106 alineatul (2), articolul 108 alineatul (2) și articolul 108 alineatul (4) din TFUE prevăd și condițiile în care ajutorul de stat este sau poate fi considerat compatibil cu piața internă.

11.

În conformitate cu articolul 108 alineatul (2) din TFUE, Comisia are competența exclusivă de a evalua compatibilitatea unei măsuri de ajutor cu piața internă (11). Evaluarea Comisiei este supusă examinării de către Tribunal și de către Curtea de Justiție (12).

12.

Articolul 108 alineatul (3) din TFUE prevede că fiecare stat membru trebuie să informeze în prealabil Comisia cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele. Acesta interzice statelor membre să pună în aplicare măsura de ajutor propusă înainte de adoptarea de către Comisie a unei decizii finale cu privire la compatibilitatea acesteia cu piața internă (așa-numita „clauză suspensivă”).

13.

Un ajutor nou (13) acordat fără informarea Comisiei sau înainte de aprobarea de către aceasta este ilegal (14). Întrucât clauza suspensivă are un efect direct (15), instanțele naționale trebuie să impună toate consecințele care rezultă din caracterul ilegal al ajutorului. În special, statul membru în cauză trebuie, în principiu, să pună capăt punerii sale în aplicare și, atunci când acesta este deja pus în aplicare, să dispună recuperarea acestuia în absența unor circumstanțe excepționale (16). Comisia, la rândul său, trebuie să stabilească incompatibilitatea ajutorului ilegal cu piața internă înainte de a dispune recuperarea acestuia (17).

14.

Deși TFUE nu conține nicio dispoziție explicită referitoare la recuperarea ajutoarelor de stat ilegale, Curtea de Justiție a hotărât că recuperarea constituie corolarul necesar al interdicției generale privind ajutoarele de stat, prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE, și protejează eficacitatea clauzei suspensive prevăzute la articolul 108 alineatul (3) din TFUE (18).

15.

Instanțele Uniunii au furnizat ulterior orientări suplimentare cu privire la domeniul de aplicare al obligației de recuperare și la modalitățile de îndeplinire a acesteia. Normele și procedurile prevăzute în Regulamentul de procedură și în Regulamentul de punere în aplicare se bazează pe această jurisprudență.

2.1.   Scopul și domeniul de aplicare al recuperării

16.

Scopul recuperării este de a restabili situația care exista pe piața internă înainte de plata ajutoarelor (19). Prin restituirea ajutoarelor ilegale, beneficiarul își pierde de fapt avantajul de care a beneficiat față de concurenții săi (20). Pentru a elimina orice avantaje colaterale ajutorului ilegal, trebuie recuperată și dobânda la suma ajutorului acordat în mod ilegal (denumită în continuare „dobânda de recuperat”). Prin restituirea dobânzii de recuperat, beneficiarul ajutorului pierde avantajul financiar rezultat din disponibilitatea ajutorului în cauză, în mod gratuit, de la data la care acesta a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data restituirii sale (21).

17.

Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul de procedură impune Comisiei să dispună recuperarea ajutoarelor ilegale și incompatibile, cu excepția cazului în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii Europene. Comisia obligă un stat membru să recupereze ajutorul printr-o decizie de recuperare.

18.

Articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul de procedură prevede că ajutorul trebuie recuperat împreună cu dobânda acumulată până la data recuperării sale efective; Regulamentul de punere în aplicare stabilește metoda de calculare a dobânzii de recuperat (a se vedea secțiunea 4.4.2).

19.

În cele din urmă, articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul de procedură prevede că „recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei”.

2.2.   Principiul cooperării loiale

2.2.1.   Principiul general

20.

Articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (22) („TUE”) impune statelor membre să faciliteze îndeplinirea misiunilor Uniunii Europene. În conformitate cu principiul cooperării loiale, Uniunea Europeană și statele membre trebuie să se ajute reciproc în îndeplinirea acestor misiuni, în vederea atingerii obiectivelor Uniunii Europene.

21.

Acest principiu, aplicabil în toate relațiile dintre Comisie și statele membre, este deosebit de important pentru politica în materie de recuperare a ajutoarelor de stat (23).

22.

Comisia și statele membre trebuie să coopereze cu bună credință în toate etapele procedurilor privind ajutorul de stat, în special în cursul unei investigații în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE. O bună cooperare prezentă încă din timpul investigației poate permite o executare mai ușoară și mai rapidă a unei decizii de recuperare.

2.2.2.   Principiul aplicat schimbului de informații

23.

Statul membru vizat de o decizie de recuperare trebuie să îi comice periodic Comisiei rapoarte cu privire la executarea deciziei. Această cooperare îi permite Comisiei să evalueze executarea corectă a unei decizii de recuperare și să identifice mai bine orice nevoie de asistență.

24.

În special, Comisia poate pune la dispoziție exemple de foi de calcul pentru ca statele membre să furnizeze informații referitoare la beneficiarii și sumele ajutoarelor. De asemenea, Comisia poate oferi simulări de calcule ale ajutoarelor care urmează să fie recuperate, pe baza formulelor sau a metodologiilor stabilite în decizia de recuperare relevantă.

25.

În acest context, Comisia, în conformitate cu decizia de recuperare, poate acorda asistență statului membru în cauză prin elaborarea unui standard probatoriu și unui tip de probe necesare pentru a se stabili, printre altele, identitatea beneficiarilor ajutorului, cuantumul ajutorului care face obiectul recuperării și sumele finale recuperate. Comisia poate, de asemenea, să dea exemple de acorduri de garanție (escrow) (a se vedea punctul 118).

2.3.   Obligația de recuperare

26.

Recuperarea ajutorului de stat nu constituie o sancțiune (24), ci mai degrabă consecința logică a constatării că ajutorul este ilegal (25), și nu poate depinde de forma în care a fost acordat ajutorul (26). Prin urmare, recuperarea nu poate fi considerată nici ca fiind disproporționată față de obiectivele TFUE în ceea ce privește ajutorul de stat (27) și nici ca antrenând îmbogățirea fără justă cauză pentru statul membru respectiv, deoarece presupune doar restituirea unei sume care nu ar fi trebuit plătită beneficiarului (28).

27.

În temeiul articolului 13 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comisia își poate folosi marja de apreciere și poate adopta un ordin de recuperare încă din cursul investigării măsurilor de ajutor în cauză – și anume înainte de adoptarea unei decizii finale privind compatibilitatea măsurilor de ajutor cu piața internă – cu condiția îndeplinirii unei serii de criterii cumulative.

28.

Dimpotrivă, în cazul în care adoptă o decizie prin care se constată că ajutorul este incompatibil cu piața internă („decizie negativă”), Comisia nu dispune de nicio competență de apreciere și trebuie să dispună recuperarea ajutorului (29), cu excepția cazului în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii. Din acest motiv, odată ce Comisia a stabilit că o măsură de ajutor este ilegală și incompatibilă cu piața internă, ea nu este obligată să menționeze motive suplimentare pentru a dispune recuperarea acestuia (30).

29.

Indiferent de sursa obligației de recuperare, fie că este vorba despre un ordin de recuperare, fie o decizie de recuperare, statul membru în cauză trebuie să pună în aplicare recuperarea în mod efectiv și imediat, în conformitate cu articolul 16 alineatul (2) și cu articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Măsurile luate de statul membru nu pot viza numai executarea imediată și efectivă a deciziei de recuperare, ci trebuie, de fapt, să o și realizeze (31).

2.4.   Limite ale obligației de recuperare

2.4.1.   Principii generale ale dreptului Uniunii

30.

În temeiul articolului 288 din TFUE, deciziile sunt obligatorii în toate elementele lor pentru cei cărora li se adresează. În cazul ajutoarelor de stat, Comisia își adresează decizia statului membru vizat, care este obligat să o execute (32) utilizând toate măsurile necesare pentru a asigura punerea sa în aplicare, inclusiv prin măsuri provizorii (33). Deciziile Comisiei sunt considerate legale și rămân obligatorii în toate elementele lor și pe parcursul procedurilor în fața instanțelor Uniunii (34).

31.

În conformitate cu jurisprudența instanțelor Uniunii și cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, Comisia nu solicită recuperarea ajutorului de stat dacă aceasta ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii Europene.

32.

Nici TUE, nici TFUE nu identifică sau nu enumeră principiile generale ale dreptului Uniunii Europene; în schimb, instanțele Uniunii le-au dedus din principiile generale comune legilor statelor membre. Următoarele paragrafe se referă la principiile generale ale dreptului Uniunii Europene cel mai frecvent invocate în contextul punerii în aplicare a obligației de recuperare.

33.

Deși aceste principii inspiră întregul cadru juridic al Uniunii Europene, în contextul politicii în materie de recuperare a ajutorului de stat, acestea fac obiectul unei interpretări restrictive (35). Prin urmare, nu pot fi acceptate afirmații generice referitoare la o presupusă încălcare a unui principiu general al dreptului Uniunii Europene.

2.4.1.1.   Principiul securității juridice

34.

Principiul securității juridice impune ca normele de drept să fie clare, precise și previzibile în privința efectelor lor, astfel încât părțile interesate să poată să își asigure poziția în situațiile și în raporturile juridice reglementate de dreptul UE (36). Prin urmare, statelor membre și beneficiarilor ajutoarelor li se acordă protecție împotriva unui ordin de recuperare în cazul unei încălcări a securității juridice.

35.

Instanțele Uniunii au interpretat restrictiv principiul securității juridice și au admis că recuperarea este limitată numai în circumstanțe excepționale, care trebuie evaluate de la caz la caz.

36.

În cazul în care ajutorul de stat a fost acordat cu încălcarea clauzei suspensive, o întârziere cu care Comisia își exercită competențele de control și dispune recuperarea ajutorului nu reprezintă un temei juridic suficient pentru a limita sau a exclude recuperarea (37).

37.

În plus, principiile supremației și eficacității dreptului Uniunii Europene au drept consecință faptul că statele membre și beneficiarii ajutoarelor nu pot invoca principiul securității juridice pentru a limita recuperarea în cazul unui presupus conflict între dreptul național și dreptul Uniunii Europene. Dreptul Uniunii Europene prevalează și normele naționale trebuie lăsate neaplicate sau interpretate într-un mod care să păstreze eficacitatea dreptului Uniunii Europene (38).

38.

În conformitate cu legislația anumitor state membre, temeiul juridic național al unei măsuri de ajutor devine nul de la data intrării sale în vigoare ca urmare a adoptării unei decizii de recuperare a Comisiei. Având în vedere principiul eficacității, orice astfel de dispoziție din legislația națională nu poate afecta legalitatea deciziei Comisiei și nici obligația de recuperare. Recuperarea nu poate depinde de consecințele nerespectării clauzei suspensive care ar rezulta din aplicarea legislației naționale (39).

2.4.1.2.   Principiul protecției încrederii legitime

39.

Principiul protecției încrederii legitime (40) este un corolar al principiului securității juridice, iar instanțele Uniunii le-au aplicat coroborat. Acesta se referă la orice persoană care poate să nutrească speranțe justificate și bine întemeiate, după ce a primit asigurări precise, necondiționate și coerente din partea instituțiilor competente ale Uniunii Europene. Aceste asigurări trebuie furnizate în conformitate cu normele aplicabile (41). Astfel, acest principiu protejează speranțele justificate ale statelor membre și ale beneficiarilor ajutorului potrivit cărora Comisia nu va dispune recuperarea ajutorului.

40.

Având în vedere caracterul imperativ al articolului 108 alineatul (3) din TFUE, un stat membru ale cărui autorități au acordat ajutoare care încalcă clauza suspensivă nu poate invoca faptul că respectiva încălcare creează o speranță legitimă a unui beneficiar că ajutorul nu va fi recuperat. În caz contrar, articolul 107 și articolul 108 din TFUE ar fi lipsite de orice efect (42).

41.

În mod similar, în cazul încălcării clauzei suspensive, beneficiarul ajutorului nu poate pretinde că are încredere legitimă în legalitatea acordării ajutorului, cu excepția aplicării unor circumstanțe excepționale (43). Un operator economic diligent ar trebui să fie în măsură să stabilească dacă ajutorul a fost aprobat în mod legal de către Comisie (44). Acest principiu se aplică și întreprinderilor mici (45).

42.

Instanțele Uniunii au identificat o serie de situații care nu dau naștere unei încrederi legitime și care, prin urmare, nu pot limita sau împiedica recuperarea ajutorului în cauză. În special, următoarele situații nu creează așteptări legitime: — tăcerea Comisiei cu privire la o măsură de ajutor care i-a fost notificată (46); — orice inacțiune aparentă a Comisiei cu privire la o măsură de ajutor care nu a fost notificată (47); — adoptarea unei decizii de deschidere a unei proceduri formale de investigare în temeiul articolului 6 din Regulamentul de procedură, în care Comisia se limitează la o evaluare provizorie a măsurilor de ajutor în cauză, întrucât un beneficiar al ajutorului nu își poate întemeia încrederea legitimă pe o decizie provizorie (48); — inacțiunea Comisiei pe o perioadă relativ lungă (49); — o decizie anterioară a Comisiei (50); — adoptarea de către Comisie a mai multor decizii succesive de autorizare a acordării ajutorului, anulate în mod subsecvent de instanțele Uniunii (51); — o propunere de decizie a Comisiei prezentată Consiliului (52).

2.4.1.3.   Principiul autorității de lucru judecat

43.

Principiul autorității de lucru judecat stabilește ca „hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate” (53).

44.

Curtea de Justiție a recunoscut importanța acestui principiu atât în ordinea juridică a Uniunii Europene, cât și în sistemele juridice ale statelor membre (54). Cu toate acestea, întrucât aplicarea sa nu poate submina supremația și eficacitatea dreptului Uniunii Europene, principiul res judicata nu poate fi utilizat pentru a justifica o încălcare a dreptului Uniunii Europene și pentru a împiedica recuperarea ajutorului de stat (55).

45.

Conform principiului supremației dreptului Uniunii Europene, normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat prevalează asupra prevederilor naționale contradictorii, care trebuie lăsate neaplicate. Acest lucru este valabil și în cazul normelor naționale și al hotărârilor judecătorești a căror aplicare ar avea ca efect faptul că principiul res judicata ar încălca normele Uniunii Europene privind ajutoarele de stat.

46.

În ceea ce privește în special ajutoarele ilegale, deși normele de punere în aplicare a principiului autorității de lucru judecat sunt reglementate de sistemul juridic al fiecărui stat membru în temeiul principiului autonomiei procedurale, prin aplicarea acestora nu trebuie să se ajungă în situația ca o hotărâre definitivă pronunțată de o instanță națională să constituie un obstacol sau ca instanțele ori autoritățile naționale să nu poată stabili consecințele necesare în cazul încălcării clauzei suspensive (56).

2.4.1.4.   Imposibilitatea absolută de recuperare

47.

În această privință, principiul potrivit căruia „nimeni nu poate fi obligat să facă imposibilul” face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii Europene (57). Existența unor împrejurări excepționale care fac absolut imposibilă executarea de către un stat membru a deciziei de recuperare este singura situație recunoscută de Curtea de Justiție ca justificând neexecutarea de către statul membru a acestei decizii (58).

48.

Instanțele Uniunii au interpretat imposibilitatea absolută într-un mod restrictiv. Un stat membru trebuie să demonstreze că a încercat, de bună-credință, să recupereze ajutorul și trebuie să coopereze cu Comisia în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din TUE, în scopul depășirii dificultăților întâmpinate (59).

49.

Sarcina probei îi revine statului membru, care va trebui să demonstreze existența motivelor care justifică nerecuperarea (60) sau recuperarea doar parțială a ajutorului incompatibil. Tipul de elemente de probă necesare pentru a dovedi imposibilitatea absolută de recuperare depinde de particularitățile fiecărui caz.

50.

Statul membru în cauză nu poate demonstra imposibilitatea absolută de a executa o decizie de recuperare prin simpla informare a Comisiei cu privire la dificultățile juridice, politice, practice sau interne (61).

51.

Astfel, pentru a-și justifica nerespectarea unei decizii de recuperare, statul membru în cauză nu poate invoca existența unei imposibilități absolute bazate pe cerințe prevăzute de legislația națională, cum ar fi termenele de prescripție naționale (62), absența unui drept în temeiul legislației naționale care să impună recuperarea (63) sau un vid juridic (64). De asemenea, un stat membru nu poate invoca dispoziții, practici sau situații care prevalează în ordinea sa juridică internă, inclusiv preocupări legate de tulburări sociale (65), pentru a justifica nerespectarea de către acesta a obligațiilor care decurg din dreptul Uniunii Europene (66). Numai în cazuri foarte specifice temeiul pentru invocarea unei imposibilități absolute poate fi unul de natură juridică, cu condiția să fie conform cu dreptul Uniunii (67).

52.

Statul membru trebuie să identifice și să adopte fără întârziere măsurile necesare (68). Pentru a atinge acest rezultat, este posibil ca statul membru în cauză să fie nevoit să adopte acte juridice noi, inclusiv acte legislative, sau să anuleze dispozițiile de drept intern care nu ar permite eliminarea rapidă a dificultăților întâmpinate. În cele din urmă, încercările de recuperare trebuie să fie exhaustive și justificate în mod corespunzător prin elemente de probă (69).

53.

Obligația de recuperare a ajutorului nu este afectată nici de situația economică a beneficiarului. Faptul că o întreprindere se află în dificultăți financiare sau chiar în insolvență nu constituie dovada faptului că recuperarea este imposibilă (70), decât dacă întreprinderea a fost lichidată și nu există active recuperabile (71) (a se vedea secțiunea 4.8). În plus, ajutorul este imposibil de recuperat în cazul în care beneficiarul a încetat deja să existe, fără succesor legal și economic (a se vedea punctul 135).

54.

Obiectivul recuperării nu este maximizarea beneficiului statelor membre, ci restabilirea situației care exista pe piața internă înainte de acordarea ajutorului. În consecință, posibilele pierderi pentru un stat membru în calitate de acționar sau creditor nu justifică neîndeplinirea de către acesta a obligației de recuperare.

55.

Deși imposibilitatea absolută de recuperare este, în mod obișnuit, o chestiune care apare în cursul executării unei decizii de recuperare, imposibilitatea absolută de recuperare poate fi deja stabilită în cadrul procedurii oficiale de investigare a Comisiei, în temeiul articolului 6 din Regulamentul de procedură (72).

2.4.2.   Termenul de prescripție

56.

Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul de procedură stabilește că prerogativele Comisiei de a dispune recuperarea ajutorului sunt supuse unui termen de prescripție de zece ani (denumit în continuare „termenul de prescripție”).

57.

În conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, termenul de prescripție începe să curgă din ziua în care ajutorul ilegal este acordat beneficiarului (73) fie ca ajutor individual, fie ca ajutor în cadrul unei scheme de ajutor (74). În cazul unei scheme de ajutor, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data adoptării temeiului său juridic, ci de la momentul acordării ajutorului individual în cadrul schemei respective (75).

58.

Data la care a fost acordat ajutorul depinde de natura ajutorului în cauză. În cazul unei scheme multianuale care presupune plăți sau acordarea periodică a altor avantaje financiare, intervalul de timp dintre data adoptării temeiului juridic al schemei de ajutor și data la care întreprinderile în cauză vor primi efectiv ajutorul poate fi considerabil. În acest caz, în scopul calculării termenului de prescripție, ajutorul trebuie considerat a nu fi fost acordat beneficiarului mai devreme de data la care a fost primit efectiv de către beneficiar (76).

59.

Principiul menționat la punctul 58 se aplică și unei scheme de ajutor care implică măsuri fiscale acordate periodic (de exemplu, scutiri fiscale la fiecare declarație fiscală anuală sau bianuală etc.), pentru care termenul de prescripție începe să curgă, pentru fiecare exercițiu fiscal, la data la care este datorat impozitul.

60.

Pentru a executa o decizie de recuperare, statul membru în cauză ar putea fi nevoit să efectueze controale, de exemplu audituri fiscale ale anumitor exerciții fiscale, chiar și atunci când acest lucru s-ar fi prescris în temeiul legislației naționale. În acest caz, normele naționale în materie de prescripție nu pot justifica neîndeplinirea obligației de recuperare și trebuie lăsate neaplicate, dacă este cazul (77).

61.

Întrucât investigarea unei măsuri de ajutor este o procedură bilaterală între statul membru și Comisie, după ce termenul de prescripție a început să curgă, acesta poate fi întrerupt de orice acțiune întreprinsă de Comisie sau de statul membru la cererea Comisiei (78). Acest lucru este valabil indiferent dacă acțiunea a fost notificată beneficiarului ajutorului (79) sau dacă a luat cunoștință de aceasta. Dacă o decizie a Comisiei face obiectul unei proceduri în fața instanțelor Uniunii, termenul de prescripție rămâne suspendat până la încheierea procedurii.

62.

Articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul de procedură prevede că „orice ajutor pentru care termenul de prescripție a expirat este considerat ajutor existent”. Termenul de prescripție prevăzut în Regulamentul de procedură „exclude doar recuperarea ajutoarelor acordate cu mai mult de zece ani înainte de prima intervenție a Comisiei” (80).

2.5.   Aplicarea legislației naționale și executarea imediată și efectivă a deciziilor de recuperare ale Comisiei

63.

Articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul de procedură a codificat cerințele principiului efectivității (81). Obligația de recuperare este îndeplinită numai atunci când statul membru în cauză a recuperat în mod efectiv valoarea ajutorului incompatibil, inclusiv a dobânzii aferente (82) („suma integrală de recuperat”).

64.

Statul membru în cauză își poate alege mijloacele necesare pentru a-și îndeplini obligația de recuperare a ajutorului, cu condiția ca acestea să respecte principiul eficacității (83) și principiul echivalenței (84). Întrebarea dacă statul membru în cauză și-a executat imediat și în mod eficace obligația de recuperare în conformitate cu aceste principii poate fi evaluată numai de la caz la caz (85).

3.   ROLUL COMISIEI ȘI CEL AL STATULUI MEMBRU ÎN CAUZĂ

65.

Atât Comisia cât și statele membre au un rol esențial în executarea deciziilor de recuperare și trebuie să contribuie la aplicarea eficientă a politicii de recuperare. O aplicare fermă a politicii de recuperare, împreună cu o cooperare strânsă și proactivă, remediază în mod eficace denaturarea concurenței pe piața internă și promovează utilizarea întregului potențial al acesteia.

3.1.   Rolul Comisiei

66.

În deciziile sale de recuperare, Comisia depune eforturi în sensul identificării beneficiarilor ajutoarelor incompatibile și al cuantificării ajutoarelor care trebuie recuperate (86). Acest lucru permite ca deciziile de recuperare să fie puse în aplicare mai rapid și facilitează îndeplinirea obligației de recuperare. Dacă acest lucru nu este posibil, Comisia descrie în decizia de recuperare metodologia prin care statul membru trebuie să identifice beneficiarii și să stabilească cuantumul ajutorului de recuperat (87).

67.

În conformitate cu principiul cooperării loiale, Comisia asistă statul membru în cauză în executarea deciziei de recuperare, printre altele, prin: — oferirea de exemple de foi de calcul pentru ca statul membru în cauză să furnizeze informații referitoare la beneficiarii și sumele ajutoarelor (a se vedea punctele 24 și 25); — evaluarea cererilor de prelungire a termenului limită pentru executarea unei decizii de recuperare (a se vedea secțiunea 4.1); — organizarea unei reuniuni inițiale (a se vedea secțiunea 4.2); — furnizarea unui instrument pentru calcularea dobânzii de recuperat (a se vedea punctul 111); — oferirea de exemple de acorduri de garanție adecvate pentru recuperarea provizorie a ajutorului (a se vedea punctul 118); — informarea statului membru în cauză cu privire la încheierea provizorie sau definitivă a unei proceduri de recuperare (a se vedea secțiunea 4.9).

3.2.   Rolul statului membru

68.

Statele membre joacă un rol esențial în eficientizarea politicii de recuperare. În special, prin furnizarea unor informații exacte și complete în cadrul procedurii formale de investigare în temeiul articolului 6 din Regulamentul de procedură, statele membre pot contribui la adoptarea de decizii de recuperare care să fie mai ușor de executat și pot preveni sau reduce riscul ca recuperarea să nu fie imediată și efectivă. În special, un stat membru poate prezenta circumstanțe specifice care, în opinia sa, ar trebui să fie luate în considerare de către Comisie la stabilirea termenului de îndeplinire a obligației de recuperare (a se vedea punctele 71 și 72).

69.

În conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statul membru în cauză trebuie să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar. Pe baza sistemului juridic al statului membru în cauză, în procesul de recuperare pot fi vizate mai multe autorități de la nivel local, regional sau național. O decizie a Comisiei adresată unui stat membru este obligatorie pentru toate organele acelui stat, inclusiv pentru instanțele acestuia (88).

70.

În absența unor dispoziții pertinente de drept al Uniunii Europene, statele membre trebuie să execute deciziile de recuperare prin aplicarea normelor și procedurilor prevăzute de legislația națională (89). În timp ce fiecare stat membru desemnează entitatea efectivă responsabilă de executarea deciziei de recuperare, unele state membre au încredințat unui singur organism sarcina de a coordona și de a supraveghea procesul național de recuperare. Din experiența Comisiei, un singur organism de coordonare contribuie la executarea imediată și efectivă a deciziilor de recuperare, prin colectarea și diseminarea cunoștințelor la nivel național și prin crearea unui canal stabil de comunicare cu serviciile Comisiei.

4.   EXECUTAREA DECIZIEI DE RECUPERARE

71.

În cazul în care Comisia concluzionează că ajutorul deja acordat este incompatibil cu piața internă și dispune recuperarea acestuia, statul membru în cauză trebuie să anuleze ajutorul (90) și să îl recupereze, după caz (91), în termenul stabilit de Comisie (denumit în continuare „termenul de recuperare”). Recuperarea după termenul stabilit nu poate fi considerată ca îndeplinind cerințele dreptului Uniunii Europene și reprezintă o neexecutare a deciziei de recuperare (92). În orice caz, statul membru în cauză rămâne supus obligației de a asigura recuperarea ajutorului ilegal și de a pune capăt încălcării dreptului Uniunii Europene cât mai repede posibil după expirarea termenului de recuperare.

72.

În decizia de recuperare, Comisia stabilește două termene-limită pentru ca statul membru în cauză: (i) să prezinte informații precise cu privire la măsurile pe care le-a planificat și cu privire la măsurile pe care le-a întreprins deja pentru executarea deciziei (în general 2 luni de la comunicare) și (ii) să îndeplinească obligația de recuperare (în general 4 luni de la comunicare (93)). În special, în primul termen, statul membru este, în general, obligat să furnizeze informații complete cu privire la identitatea beneficiarilor, dacă aceștia nu sunt deja identificați în decizia de recuperare, suma de recuperat și procedura națională aplicabilă pentru îndeplinirea obligației de recuperare.

73.

Statul membru în cauză este liber să aleagă procedura națională de executare a unei decizii de recuperare, cu condiția ca aceasta să permită executarea imediată și efectivă a deciziei de recuperare (94). În experiența Comisiei, procedurile administrative specializate și rapide pot fi foarte eficace și permit statelor membre să își îndeplinească obligațiile în mod corespunzător. Indiferent de procedura națională aleasă pentru executarea unei decizii de recuperare, autoritatea competentă sau instanța are obligația de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii Europene (95).

4.1.   Cererea de prelungire a termenului de executare a deciziei

74.

În cazul în care un stat membru se confruntă cu dificultăți în executarea deciziei de recuperare în termenul de recuperare, acesta are obligația de a prezenta aceste dificultăți Comisiei cu suficient timp înainte pentru a permite acesteia din urmă să evalueze situația, împreună cu propuneri de soluții adecvate (96). Acest lucru poate include o propunere de prelungire a termenului de recuperare.

75.

În aceste cazuri, Comisia și statul membru în cauză trebuie să colaboreze cu bună-credință pentru a depăși dificultățile, respectând totodată pe deplin dreptul Uniunii (97). În același mod, statul membru în cauză trebuie să îi furnizeze Comisiei toate informațiile care să îi permită acesteia să stabilească faptul că metodele alese vor conduce la executarea deciziei de recuperare (98).

76.

Practica Comisiei constă în acordarea unei prelungiri a termenului de executare a deciziei sale numai în situații excepționale în cazul în care statul membru demonstrează, cu dovezi concludente, că toate celelalte măsuri posibile care ar putea conduce la o executare în timp util a deciziei Comisiei nu ar fi eficace.

77.

Solicitările de prelungire a termenului de recuperare nu se acordă dacă întârzierea în procesul de recuperare are loc ca urmare a modalităților și mijloacelor alese de statul membru, în cazul în care erau disponibile opțiuni mai rapide.

78.

Cererile de prelungire a termenului de recuperare, odată ce acesta a trecut, nu pot fi acordate retroactiv (99) (a se vedea punctul 71).

4.2.   Reuniune inițială

79.

Comisia organizează în mod obișnuit o reuniune inițială cu autoritățile statelor membre în cauză la scurt timp după notificarea unei decizii de recuperare. Aceasta se organizează, de preferință, în termen de o lună și, în orice caz, înainte de expirarea primului termen de furnizare a informațiilor, astfel cum se prevede la punctul 72.

80.

Reuniunea inițială are drept scop facilitarea și accelerarea procesului de recuperare prin stabilirea unei relații transparente și de colaborare între Comisie și autoritățile statului membru în cauză. De asemenea, Comisia explică instrumentele pe care le poate pune la dispoziția statului membru pentru facilitarea recuperării.

81.

Comisia depune eforturi pentru a oferi, în cadrul reuniunii inițiale, un feedback inițial referitor la strategia de recuperare și la măsurile de executare pe care statul membru în cauză le-a planificat pentru a asigura respectarea deciziei de recuperare.

82.

Deși participarea la o reuniune inițială nu este obligatorie, Comisia încurajează cu insistență statelor membre să profite de această posibilitate de a primi îndrumări cu privire la principalele aspecte ale recuperării și de a anticipa orice solicitare de clarificări de care ar putea avea nevoie.

4.3.   Identificarea beneficiarilor de la care trebuie recuperat ajutorul

83.

Ajutorul ilegal considerat incompatibil cu piața internă trebuie să fie recuperat de la beneficiarii care au beneficiat efectiv de acesta (100). Atunci când beneficiarii ajutorului nu sunt identificați în decizia de recuperare, statul membru în cauză trebuie să analizeze situația individuală a fiecărei întreprinderi în cauză (101).

84.

În conformitate cu articolul 345 din TFUE, întreprinderile private și cele publice se supun acelorași norme în materie de ajutoare de stat; prin urmare, nu există nicio diferență între acestea atunci când este vorba despre recuperarea ajutoarelor ilegale.

4.3.1.   Identificarea beneficiarului ajutorului care aparține unui grup de întreprinderi

85.

În general, identificarea beneficiarului ajutorului nu este una complexă. Cu toate acestea, în anumite cazuri, Comisia poate fi nevoită să evalueze ce întreprindere din cadrul unui grup de întreprinderi care formează o unitate economică a beneficiat de ajutor.

86.

În cazul în care, în cadrul unui grup de întreprinderi, au avut loc anumite tranzacții, Comisia poate totuși să limiteze domeniul de aplicare a recuperării la un singur beneficiar al ajutorului din cadrul grupului. Cu toate acestea, Comisia poate ajunge, în decizia sa de recuperare, la concluzia că întreprinderile care aparțin unui grup, chiar dacă sunt considerate în temeiul dreptului intern ca entități juridice separate, constituie o unitate economică în sensul dreptului concurenței (102) și au beneficiat de ajutor. Comisia poate, de asemenea, ajunge la concluzia că alte întreprinderi din acest grup au beneficiat de ajutor.

87.

În cazul menționat la punctul 86, decizia de recuperare poate să oblige statul membru în cauză să recupereze ajutorul nu numai de la întreprinderea care a beneficiat în mod direct de acesta, ci și de la întregul grup de întreprinderi care formează o unitate economică sau de la o parte din entitățile juridice care îi aparțin (103) și care au beneficiat, de asemenea, de ajutor.

88.

La executarea unei astfel de decizii de recuperare, statul membru în cauză trebuie să demonstreze Comisiei că a recuperat în mod corect ajutorul fie de la beneficiarul său direct, fie de la celelalte întreprinderi supuse obligației de recuperare.

4.3.2.   Extinderea ordinului de recuperare; continuitatea economică

89.

Dacă, în etapa de executare a unei decizii de recuperare, ajutorul nu poate fi recuperat de la beneficiarul inițial întrucât a fost transferat unei alte întreprinderi, statul membru ar trebui să extindă recuperarea la întreprinderea care beneficiază efectiv de avantajul respectiv în urma transferului de activități și să se asigure că obligația de recuperare nu este eludată (104).

90.

Curtea de Justiție a operat o distincție între două mijloace de transferare a activităților unei întreprinderi. Acestea sunt (i) vânzarea totală sau parțială a activelor sale, în urma căreia activitatea nu mai este efectuată de aceeași persoană juridică (vânzare de active – „asset deal”); și (ii) vânzarea acțiunilor sale, în urma căreia întreprinderea care a beneficiat de ajutor își păstrează personalitatea juridică și continuă să își desfășoare activitățile (vânzare de acțiuni - „share deal”) (105).

4.3.2.1.   Vânzarea de active (asset deal)

91.

În cazul în care beneficiarul ajutorului incompatibil înființează o nouă societate sau își transferă activele către o altă întreprindere pentru a-și continua activitățile în tot sau în parte, continuarea acestor activități poate prelungi denaturarea concurenței cauzată de ajutor. În consecință, societatea nou înființată sau cumpărătorul activelor poate fi obligat, dacă păstrează acest avantaj, să restituie ajutorul în cauză.

92.

În cadrul unui scenariu de vânzare de active, Comisia evaluează existența continuității economice între întreprinderi de la caz la caz, utilizând un set deschis de criterii necumulative. În special, Comisia poate lua în considerare următoarele criterii (106): (i) domeniul de aplicare al transferului (active (107) și pasive, păstrarea forței de muncă și/sau conducerea); (ii) prețul transferului (108); (iii) identitatea acționarilor sau a proprietarilor vânzătorului și ai cumpărătorului; (iv) momentul în care are loc transferul (în cursul examinării preliminare în temeiul articolului 4 din Regulamentul de procedură sau al procedurii formale de investigare în temeiul articolului 6 din regulamentul menționat sau după adoptarea deciziei de recuperare); (v) logica economică a funcționării (109).

4.3.2.2.   Vânzarea de acțiuni (share deal)

93.

Vânzarea către un terț a acțiunilor unui beneficiar al ajutorului incompatibil nu afectează obligația beneficiarului de a restitui acest ajutor (110).

94.

În cazul în care acțiunile întreprinderii căreia i s-a acordat ajutorul de stat ilegal sunt vândute, însă întreprinderea își păstrează personalitatea juridică și continuă să desfășoare activitățile subvenționate prin ajutoarele de stat, statul membru trebuie să recupereze ajutorul de la aceasta (111). De fapt, acea întreprindere este cea care își menține un avantaj față de concurenții săi.

4.3.2.3.   Fuziuni și alte tipuri de reorganizare a întreprinderilor

95.

Pe lângă vânzările de active și de acțiuni, unui stat membru i se poate solicita să stabilească din ce întreprindere trebuie recuperat ajutorul ca urmare a unei fuziuni sau a unei alte forme de reorganizare a activității. În aceste cazuri, statul membru în cauză trebuie să identifice succesorul legal al beneficiarului inițial al ajutorului și să recupereze ajutorul de la entitatea supraviețuitoare (112).

4.3.3.   Beneficiarii măsurilor fiscale

96.

În ceea ce privește cazul specific al schemelor prin care se acordă scutiri fiscale, statul membru în cauză trebuie să identifice întreprinderile care au beneficiat de avantajul acordat prin intermediul schemei și să recupereze ajutorul de la acestea.

97.

În scopul identificării unui beneficiar, nu este relevant dacă măsura de ajutor a fost aplicată corect de întreprinderea în cauză în declarația sa fiscală sau, mai degrabă, cu încălcarea normelor naționale aplicabile (113). Întrebarea relevantă este dacă o întreprindere a beneficiat de scutirea fiscală considerat a constitui un ajutor de stat incompatibil cu piața internă. Procedurile naționale de abordare a aplicării incorecte sau a folosirii abuzive a normelor fiscale naționale nu pot pune în pericol recuperarea imediată și efectivă a ajutorului de stat.

4.4.   Cuantificarea sumei de recuperat

98.

În cazul în care decizia Comisiei cuantifică deja suma ajutorului, un stat membru este obligat să execute decizia adoptată de Comisie. În cazul în care statul membru contestă cuantificarea sumei ajutorului, problema trebuie să fie adusă în fața instanțelor Uniunii. Prin urmare, statul membru trebuie să recupereze suma ajutorului astfel cum a fost stabilită în decizia de recuperare, în cazul în care și atât timp cât aceasta nu a fost suspendată sau anulată de Tribunal sau de Curtea de Justiție.

99.

În cazul în care Comisia nu a cuantificat suma exactă a ajutorului de recuperat în decizia de recuperare, statul membru în cauză trebuie să cuantifice ajutorul care trebuie recuperat de la fiecare beneficiar, pe baza metodologiei stabilite în decizia de recuperare (114).

100.

În principiu, Comisia solicită statului membru să recupereze întregul ajutor, cu excepția cazului în care, la momentul acordării ajutorului, acesta îndeplinea cerințele aplicabile prevăzute de (i) un regulament prin care anumite categorii de ajutoare sunt declarate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 și al articolului 108 din TFUE (denumit în continuare „Regulamentul de exceptare pe categorii”); (ii) un regulament care stabilește că anumite ajutoare publice nu îndeplinesc toate criteriile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din TFUE și, prin urmare, sunt exceptate de la notificarea prevăzută la articolul 108 alineatul (3) din TFUE („Regulamentul de minimis”); (iii) o altă decizie anterioară a Comisiei (115).

101.

Comisia poate accepta aplicarea retroactivă a regulii de minimis în cazul unui beneficiar al ajutorului, în următoarele condiții: — întreaga sumă a ajutorului trebuie să fie sub plafonul de minimis (116); în acest sens, utilizarea unor sume medii per beneficiar nu poate fi acceptată, deoarece nu garantează că nicio întreprindere nu a beneficiat de o sumă totală care a depășit acest plafon (117); — atunci când verifică retroactiv suma ajutorului de minimis acordat pe orice perioadă de trei exerciții fiscale, un stat membru trebuie să ia în considerare fiecare perioadă de trei ani care include data la care a fost acordat ajutorul care ar fi trebuit să fie exclus din recuperare (118); precum și — toate condițiile prevăzute în regulamentul aplicabil, care pot fi aplicate retroactiv, trebuie să fie îndeplinite (119).

102.

Pentru a calcula suma de recuperat, un stat membru poate, de asemenea, să ia în considerare dacă beneficiarul a plătit impozit pentru ajutorul primit. În caz afirmativ (și anume ajutorul brut nu este egal cu ajutorul net), statul membru poate, în conformitate cu normele sale fiscale naționale, să ia în considerare plata anterioară a impozitului, recuperând doar suma netă primită de beneficiarul ajutorului.

103.

În schimb, în cazul în care un beneficiar al unui ajutor ilegal și incompatibil nu a plătit impozit pentru ajutorul primit (și anume ajutorul brut este egal cu ajutorul net), beneficiarul trebuie să restituie suma brută a ajutorului primit.

104.

În orice caz, statul membru în cauză trebuie să se asigure că beneficiarul ajutorului nu va putea profita de o scutire fiscală suplimentară pretinzând că, în urma restituirii, venitul său impozabil s-a redus.

4.4.1.   Măsuri fiscale

105.

În contextul unui ajutor de stat acordat prin intermediul unei scutiri fiscale, „restabilirea situației anterioare înseamnă revenirea, în măsura posibilului, la situația care ar fi existat în cazul în care operațiunile în cauză ar fi fost efectuate fără reducerea impozitului” (120).

106.

Prin urmare, statul membru în cauză trebuie să calculeze valoarea corectă a impozitului pe care o întreprindere ar fi trebuit să o plătească fără măsura de ajutor ilegal. Această cuantificare se poate baza numai pe alegerile efectiv făcute în trecut, fără a lua în considerare opțiunile alternative, ipotetice care ar fi fost disponibile (121). Se pot lua în considerare doar deducerile aplicabile în mod automat prevăzute de legislația națională și internațională, dacă este cazul, sau de decizia de recuperare.

107.

De exemplu, dacă un stat membru execută o decizie de recuperare mărind baza de impozitare a beneficiarului ajutorului, alte scutiri fiscale care erau disponibile la data scadenței impozitului inițial ar putea, în principiu, încă să se aplice (122).

108.

Pe baza obligației de păstrare a secretului profesional prevăzută la articolul 339 din TFUE și la articolul 30 din Regulamentul de procedură, confidențialitatea documentelor fiscale nu este o justificare valabilă pentru a nu furniza probele solicitate în acest context.

109.

În conformitate cu legislația națională, pentru a colecta sume fiscale (inclusiv ajutorul de stat acordat sub formă de scutiri fiscale), autoritățile fiscale ale statului membru în cauză ar putea fi nevoite să efectueze audituri fiscale interne înainte de recuperarea efectivă. Aceste audituri fiscale pot fi acceptate cu condiția ca (i) ele să conducă la recuperare în termenul de recuperare și (ii) să fie urmată metodologia stabilită în decizie pentru cuantificarea ajutorului de recuperat.

4.4.2.   Calcularea dobânzii de recuperat

110.

În temeiul articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, ajutorul care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda datorată de la data la care ajutorul a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data recuperării sale (123). În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare, dobânda trebuie aplicată pe o bază compusă (124).

111.

Statul membru în cauză are sarcina de a cuantifica suma exactă a dobânzii de recuperat. Pentru a facilita această sarcină, Comisia a pus la dispoziția statelor membre un instrument de calculare a dobânzii în conformitate cu normele stabilite de regulamentul de punere în aplicare (125).

4.5.   Comunicarea ordinelor de recuperare

112.

Statul membru căruia i se adresează o decizie de recuperare trebuie să oblige beneficiarul să restituie ajutorul incompatibil cu piața internă în termenul stabilit în decizie. O comunicare imediată a ordinului de recuperare, care să impună restituirea ajutorului de stat în termenul de recuperare, este esențială pentru a garanta îndeplinirea cerințelor prevăzute la articolul 16 alineatul (3) din Regulamentul de procedură (a se vedea punctul 19).

113.

Natura și caracteristicile unui ordin de recuperare pot varia în funcție, printre altele, de autoritatea de acordare, de modul de acordare a ajutorului incompatibil și de cuantumul acestuia. Fără a aduce atingere particularităților sistemului juridic național în cauză, din experiența Comisiei, existența unor formulare și a unor proceduri standardizate pentru comunicarea ordinelor de recuperare poate contribui la executarea efectivă și în timp util a deciziilor de recuperare.

114.

Trimiterea la legislația națională presupune de asemenea aplicarea, în principiu, a tuturor normelor și procedurilor din ordinea juridică a statului membru în cauză, indiferent de sursa acestora. Prin urmare, în ceea ce privește beneficiarii ajutoarelor care nu au sediul sau un sediu permanent pe teritoriul statului membru în cauză, comunicarea ordinelor de recuperare poate fi reglementată de normele și procedurile stabilite în acordurile internaționale sau în dreptul internațional privat aplicabile în statul membru respectiv.

115.

În conformitate cu principiul cooperării loiale, statele membre trebuie să înștiințeze Comisia cât mai curând posibil dacă se așteaptă la dificultăți în comunicarea unui ordin de recuperare.

4.6.   Punerea în aplicare provizorie a recuperării

116.

În cazul în care o decizie de recuperare face încă obiectul unor căi de atac, un stat membru poate accepta restituirea provizorie a ajutorului care trebuie recuperat.

117.

Statul membru în cauză poate lua în calcul recuperarea provizorie în măsura în care este adecvată pentru a asigura eliminarea completă, deși provizorie, a denaturării concurenței cauzată de ajutorul incompatibil. În acest scop, statul membru în cauză trebuie să se asigure că beneficiarul nu se mai bucură de avantajul legat de ajutorul ilegal și incompatibil. Statul membru în cauză trebuie să justifice Comisiei necesitatea unor măsuri provizorii și să prezinte o descriere exhaustivă a măsurilor provizorii avute în vedere.

118.

Executarea provizorie a deciziei de recuperare poate fi realizată, de exemplu, prin intermediul unei plăți efectuate de către beneficiar a sumei totale de recuperat într-un cont de garanție (126). Comisia este pregătită să pună la dispoziția statului în cauză exemple de acorduri de garanție adecvate. Un stat membru poate, de asemenea, să prezinte Comisiei un acord specific cu privire la contul de garanție care respectă condițiile menționate la punctul 117.

119.

În schimb, furnizarea de garanții pentru plata viitoare a sumei de recuperat nu constituie o măsură provizorie adecvată, deoarece ajutorul este lăsat între timp la dispoziția beneficiarului.

120.

În mod alternativ, dacă legislația națională prevede acest lucru, un beneficiar poate alege să restituie statului membru suma ajutorului și dobânda de recuperat în temeiul unei clauze speciale prin care ajutorul se reîntoarce la beneficiar dacă rezultatul final al litigiului în derulare este favorabil acestuia din urmă.

121.

Alte mijloace de executare provizorie pot fi, de asemenea, utilizate în cazuri excepționale, atâta timp cât se respectă principiile descrise mai sus. În lipsa unei recuperări finale imediate, statele membre ar trebui să utilizeze orice dispoziție existentă în ordinea lor juridică prin care să se permită autorităților lor să ordone o plată provizorie a ajutorului (127), chiar dacă dispoziția respectivă nu este concepută în scopul specific al recuperării ajutoarelor de stat (128).

4.7.   Mijloace alternative de recuperare

122.

Atunci când un stat membru recuperează un ajutor printr-un alt mijloc decât plata în numerar, acestuia îi revine obligația de a furniza Comisiei informațiile care îi permit acesteia să verifice dacă mijlocul ales constituie o executare adecvată a deciziei (129). Comisia acceptă mijloace alternative de recuperare numai dacă: (i) acestea reprezintă un instrument adecvat pentru restabilirea condițiilor de piață care au fost distorsionate de măsura ajutorului ilegal; (ii) acestea pot fi identificate ca atare de Comisie și alte părți interesate (130) și (iii) statul membru dovedește că acestea au un efect echivalent unei plăți în numerar.

123.

Comisia primește în mod periodic cereri de acceptare a recuperării executată prin mijloace alternative, cum ar fi recuperarea în natură sau compensarea creanțelor de ajutor de stat cu creditele existente deținute de beneficiarul ajutorului față de statul membru în cauză.

124.

Comisia poate accepta recuperarea în natură numai în cazuri excepționale, dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la punctul 122 și dacă statul membru în cauză acționează în conformitate cu următoarele principii de bază. — Valoarea activelor trebuie stabilită într-un mod obiectiv pentru a-i permite Comisiei să concluzioneze că valoarea este echivalentă cu suma de recuperat, inclusiv dobânda aferentă corespunzătoare. — Recuperarea în natură trebuie permisă în temeiul legislației naționale. Statul membru trebuie să informeze Comisia cu privire la dispozițiile legale în materie la nivel național care prevăd recuperarea în natură. — Trebuie evitată desfășurarea activităților economice utilizând activele beneficiarului pe o anumită perioadă de timp după adoptarea deciziei (de exemplu, cel puțin până la amortizarea completă a acestor active conform standardelor în materie de contabilitate). În această privință, se face referire la criteriile de evaluare a existenței continuității economice prevăzute la punctul 92.

125.

Comisia poate accepta compensarea creanțelor numai în cazuri excepționale, dacă statul membru în cauză acționează în conformitate cu următoarele principii de bază: — posibilitatea de compensare a creanțelor este prevăzută de legislația națională (131); — creanțele compensate sunt certe, lichide și exigibile precum și — măsurile luate sunt pe deplin transparente pentru a-i permite Comisiei să se asigure că sunt adecvate în scopul eliminării denaturării concurenței cauzate de ajutor.

126.

Amânările recuperării sau plățile în tranșe care depășesc termenul de recuperare ar echivala cu faptul că obligația de recuperare nu este executată fără întârziere și, prin urmare, nu sunt permise, chiar dacă ar maximiza rentabilitatea statului membru în cauză (a se vedea punctul 54).

4.8.   Procedurile de insolvență

127.

Beneficiarul ajutorului care nu poate plăti ajutorul și dobânda aferentă datorată supraviețuiește, în principiu, pe piață numai datorită ajutorului primit. Prin urmare, pentru a restabili situația de pe piața internă în mod retroactiv prin eliminarea ajutorului, beneficiarul ajutorului trebuie să iasă de pe piața internă. În cazul în care beneficiarul ajutorului iese de pe piață, dar o parte sau întregul avantaj este transferat unui succesor legal și economic, obligația de recuperare ar trebui să fie extinsă la aceasta din urmă (a se vedea secțiunea 4.3.2).

128.

Pentru a recupera ajutorul de la un beneficiar insolvabil, statul membru poate să pună sechestru pe activele beneficiarului ajutorului și să determine lichidarea acestuia numai în cazul în care beneficiarul se află în imposibilitatea de a restitui ajutorul, sau poate să adopte orice altă măsură care să îi permită recuperarea ajutorului, în conformitate cu legislația sa națională (132). În această privință, recuperarea ajutorului prin intermediul unei proceduri de lichidare a beneficiarului nu poate fi, în principiu, considerată disproporționată în raport cu obiectivele TFUE (133). Prin urmare, statul membru în cauză trebuie să inițieze procedura în calitate de creditor sau de acționar, în cazul în care are această ultimă calitate (134).

129.

Din momentul în care beneficiarul ajutorului este supus procedurii de insolvență, restabilirea situației anterioare și eliminarea denaturării concurenței care rezultă din ajutor pot fi realizate prin înscrierea în tabelul creanțelor a creanței corespunzătoare ajutorului de recuperat (135). În acest caz, înscrierea creanței trebuie să fie urmată de (i) recuperarea în întregime a cuantumului ajutorului sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, de (ii) lichidarea întreprinderii și încetarea definitivă a activității sale (136).

130.

În ceea ce privește prima condiție menționată la punctul 129, statul membru în cauză trebuie să înscrie suma care trebuie recuperată, și anume ajutorul incompatibil, împreună cu dobânda aferentă acumulată până la restituirea integrală sau până la o dată anterioară dacă, conform legislației naționale, dobânda încetează să se acumuleze pentru toți creditorii la acea dată anterioară (de exemplu, data deschiderii procedurii de insolvență). Întrucât prin restituirea dobânzii de recuperat, beneficiarul ajutorului pierde avantajul financiar rezultat din disponibilitatea ajutorului în cauză (a se vedea punctul 16) și, ca atare, recuperarea acesteia servește aceluiași scop ca recuperarea principalului, statele membre trebuie să înscrie valoarea principalului și a dobânzii de recuperat cu același rang.

131.

În ceea ce privește a doua condiție menționată la punctul 129, anumite state membre prevăd proceduri care vizează restructurarea sau continuarea temporară a unora sau a tuturor activităților întreprinderilor insolvabile. O astfel de procedură trebuie să rămână însă neaplicată în măsura în care, în absența recuperării în timp util a sumei integrale, se împiedică lichidarea și încetarea activității beneficiarului ajutorului (137).

132.

Astfel, în cazul în care comitetului creditorilor i se propune un plan care prevede continuarea activității beneficiarului ajutorului, autoritățile statului membru în cauză pot susține acest plan numai dacă acesta garantează recuperarea sumei integrale de recuperat în termenul de recuperare. Un stat membru nu poate renunța la o parte din cererea sa de recuperare în cazul în care beneficiarul ajutorului își continuă activitatea după termenul de recuperare.

133.

Ar putea exista cazuri în care acționarii unui beneficiar al ajutorului decid să îl lichideze în mod voluntar, în afara unei proceduri administrate de o instanță sau sub supravegherea acesteia. Indiferent de procedura aleasă, se aplică aceleași principii prezentate în această secțiune.

134.

Toate organele statului membru în cauză, inclusiv instanțele sale judecătorești, trebuie să lase neaplicate toate dispozițiile referitoare la procedurile de insolvență naționale sau normele naționale în materie de lichidare voluntară care, ținând ajutorul de recuperat la dispoziția beneficiarului, nu asigură executarea imediată și efectivă a unei decizii de recuperare a Comisiei. În același mod, Comisia consideră că statul membru trebuie să conteste orice decizie adoptată de instanțele sale naționale cu încălcarea dreptului Uniunii Europene (138).

135.

În scopul îndeplinirii obligației de recuperare, beneficiarul ajutorului este lichidat atunci când activitățile sale încetează, iar activele și interesele sale sunt vândute în condiții de piață (139). Deși se aplică normele naționale, vânzarea trebuie efectuată printr-o procedură deschisă, transparentă și nediscriminatorie (140). Evaluarea activelor ar trebui efectuată de către un expert independent. Pe baza experienței Comisiei, aceste cerințe sunt în general îndeplinite în cazul procedurilor de faliment desfășurate sub supravegherea unei instanțe. Pentru ca cumpărătorul activelor să nu fie obligat să restituie ajutorul, statul membru trebuie să se asigure că nu există o continuitate economică (a se vedea secțiunea 4.3.2).

4.9.   Încheierea provizorie și definitivă a procedurilor de recuperare

136.

În ultimii ani, Comisia a dezvoltat practica internă a „încheierii provizorii” a procedurilor de recuperare. Aceasta se aplică situațiilor în care o decizie de recuperare a fost executată în mod provizoriu de un stat membru dar nu poate fi considerată executată definitiv din cauza: (i) litigiilor în curs de desfășurare la nivelul Uniunii Europene sau la nivel național; (ii) procedurilor administrative naționale în curs de desfășurare care pot continua să afecteze îndeplinirea obligației de recuperare sau (iii) procedurilor de insolvență aflate încă în curs, în care cererile de ajutor de stat au fost înregistrate în mod adecvat la rangul corespunzător.

137.

În conformitate cu principiul cooperării loiale, Comisia depune toate eforturile pentru a comunica statului membru în cauză momentul în care încheie provizoriu o procedură de recuperare.

138.

În urma închiderii provizorii a unei proceduri de recuperare, statul membru în cauză trebuie să informeze permanent Comisia și să continue să furnizeze informații și dovezi la cerere și cel puțin o dată pe an, până când Comisia ajunge la concluzia că statul membru în cauză a executat definitiv decizia de recuperare.

139.

De asemenea, Comisia continuă să informeze statul membru în cauză cu privire la evaluarea sa privind stadiul procedurii. Printr-o adresă din partea serviciilor sale, aceasta informează, de asemenea, statul membru în momentul în care procedura de recuperare este încheiată definitiv. În această etapă, procedura de recuperare este, de asemenea, eliminată de pe lista cauzelor în materie de ajutor de stat cu proceduri de recuperare în curs, publicată pe site-ul internet al Direcției Generale Concurență a Comisiei (141).

140.

Nici încheierea provizorie, nici încheierea definitivă a unei proceduri de recuperare nu împiedică Comisia să reia examinarea mai atentă a deciziei de a redeschide cazul. De exemplu, dacă apar fapte noi care modifică situația care a determinat Comisia să închidă respectivul caz.

5.   LITIGII ÎN FAȚA INSTANȚELOR NAȚIONALE

141.

Executarea deciziilor de recuperare poate genera litigii în fața instanțelor naționale (142). În experiența Comisiei, procedurile aflate pe rolul instanțelor administrative, după caz, tind să garanteze o executare mai rapidă a ordinelor de recuperare decât procedurile derulate la instanțele civile.

142.

Se pot distinge două categorii principale de litigii în materie de recuperare: (i) acțiuni formulate de autoritatea recuperatoare care solicită un ordin judecătoresc pentru a obliga un beneficiar necooperant să ramburseze ajutorul și (ii) acțiuni formulate de beneficiari care contestă ordinul de recuperare, inclusiv măsuri individuale pentru a garanta recuperarea.

143.

Există riscul ca executarea unei decizii de recuperare să fie întârziată atunci când măsurile naționale adoptate pentru punerea sa în aplicare sunt contestate în instanță (143).

144.

În cazul în care beneficiarul ajutorului solicită o exonerare provizorie de la măsurile naționale adoptate pentru executarea deciziei de recuperare ca urmare a unei presupuse ilegalități a deciziei în cauză, instanța națională trebuie să evalueze dacă respectivul caz îndeplinește condițiile stabilite de Curtea de Justiție în cauzele Zuckerfabrik (144) și Atlanta (145). În temeiul acestei jurisprudențe, exonerarea provizorie poate fi acordată de o instanță națională doar dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative (146): (i) această instanță are îndoieli mari cu privire la validitatea actului Uniunii Europene și, dacă chestiunea validității actului contestat nu este deja pe rol în fața Curții de Justiție, instanța națională deferă problema acesteia (147); (ii) există o urgență, în sensul că exonerarea provizorie este necesară pentru a se evita riscul aducerii unui prejudiciu grav și ireparabil părții care solicită măsurile suspensive; (iii) instanța ia în considerare în mod adecvat interesul Uniunii Europene; precum și (iv) atunci când examinează toate aceste condiții, ea respectă orice decizie a Curții de Justiție sau hotărârea Tribunalului privind legalitatea actului Uniunii Europene sau privind aplicarea de măsuri provizorii care urmăresc o exonerare provizorie similară la nivel european.

145.

În cazul în care condițiile prevăzute la punctul 144 nu sunt îndeplinite, statul membru în cauză nu poate invoca măsurile provizorii acordate de instanțele naționale pentru a justifica neexecutarea deciziei (148). În acest context, statul membru trebuie să dovedească îndeplinirea tuturor condițiilor (149).

6.   CONSECINȚELE NEEXECUTĂRII DECIZIILOR DE RECUPERARE ALE COMISIEI

146.

Dacă statul membru în cauză nu s-a supus unei decizii de recuperare și dacă nu a putut demonstra existența unei imposibilități absolute, Comisia poate iniția procedurile privind încălcarea dreptului Uniunii. În plus, aceasta poate condiționa plata unor noi ajutoare compatibile către beneficiarul sau beneficiarii în cauză de recuperarea ajutorului anterior considerat ilegal și incompatibil.

6.1.   Procedurile vizând încălcarea obligației de executare a deciziei de recuperare

147.

Încălcarea dispozițiilor TFUE referitoare la ajutoarele de stat afectează comerțul și prejudiciază în mod direct interesele celorlalți actori de pe piețele în cauză, care nu beneficiază de același tip de sprijin.

6.1.1.   Acțiuni în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE

148.

Dată fiind importanța normelor în materie de ajutoare de stat pentru protejarea concurenței și pentru funcționarea eficace a pieței interne, articolul 108 alineatul (2) din TFUE prevede că, dacă statul membru în cauză nu se conformează unei decizii de recuperare în termenul fixat în decizie, Comisia poate deferi problema direct Curții de Justiție. De fapt, spre deosebire de articolul 258 din TFUE, articolul 108 alineatul (2) din TFUE nu prevede o fază precontencioasă (150).

149.

Pentru a sesiza Curtea de Justiție în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE, Comisia trebuie să stabilească mai întâi ce obligație impusă statului membru prin decizia de recuperare nu a fost îndeplinită. În general, decizia de recuperare include două tipuri diferite de obligații: (i) de a informa Comisia cu privire la măsurile luate sau care urmează să fie luate pentru executarea deciziei și de a o informa cu privire la stadiul actual al cazului după termenul de recuperare și (ii) de a executa obligația de recuperare a ajutorului de stat în termenul de recuperare.

150.

În consecință, încălcarea oricăreia dintre aceste obligații, precum și a oricărei alte obligații stabilite în decizia de recuperare poate conduce la o acțiune întemeiată pe articolul 108 alineatul (2) din TFUE. Chiar dacă încălcarea este constatată în cazul în care obligația relevantă nu a fost îndeplinită până la termenul de recuperare, statele membre rămân obligate să recupereze ajutorului ilegal și după împlinirea termenului.

151.

Obligația de recuperare este o obligație de rezultat. Pentru a elimina denaturarea concurenței cauzată de ajutor, statele membre trebuie să reușească să recupereze efectiv suma integrală în cauză (151).

152.

Comisia ia în considerare, în mod sistematic, inițierea unei acțiuni în justiție în cazul în care nu este obținută recuperarea, indiferent de motive (152) și de administrația sau organul național(ă) care poartă răspunderea, la nivel intern, pentru nerespectarea obligației de recuperare (153).

153.

Decizia de inițiere a unei acțiuni în justiție este la discreția Comisiei. Aceasta se adoptă de la caz la caz luându-se în considerare motive obiective, angajamentul statului membru și acțiunile deja întreprinse pentru executarea deciziei (154). De asemenea, Comisia poate ține seama de eventuala recuperare parțială a ajutorului și, în caz afirmativ, de procentul recuperat.

6.1.2.   Acțiuni în temeiul articolului 260 alineatul (2) din TFUE

154.

Articolul 260 alineatul (2) din TFUE prevede că, în cazul în care consideră că statul membru nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute într-o hotărâre în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție, după ce a dat statului în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile.

155.

Data de referință pentru a analiza existența unei încălcări în sensul articolului 260 alineatul (2) din TFUE este termenul stabilit în scrisoarea de punere în întârziere trimisă în conformitate cu articolul 260 alineatul (2) primul paragraf din TFUE (155).

156.

Procedura prevăzută la articolul 260 alineatul (2) din TFUE are ca obiectiv stimularea unui stat membru aflat în culpă să execute o hotărâre anterioară prin care se constată neîndeplinirea obligațiilor și, prin aceasta, să asigure aplicarea efectivă a dreptului Uniunii Europene. Ambele sancțiuni prevăzute în această dispoziție, și anume obligarea la plata unei sume forfetare și a unei penalități cu titlu cominatoriu, urmăresc atingerea acestui obiectiv.

157.

Sancțiunile sunt stabilite de Curtea de Justiție pe baza unei propuneri a Comisiei (care nu are caracter obligatoriu pentru Curtea de Justiție). Această propunere de sancțiuni în temeiul unei acțiuni prevăzute la articolul 260 alineatul (2) din TFUE respectă criteriile stabilite într-o comunicare a Comisiei (156) actualizată periodic. În conformitate cu această comunicare, atunci când se aplică o sancțiune financiară asupra unui stat membru, trebuie luate în considerare trei criterii fundamentale: (i) gravitatea încălcării; (ii) durata sa; și (iii) necesitatea de a se asigura că sancțiunea în sine acționează ca mijloc de descurajare a altor încălcări. Comisia consideră că încălcarea obligației de recuperare este întotdeauna o încălcare gravă (157).

158.

Comisia ia în considerare în mod sistematic deferirea către Curtea de Justiție, în temeiul articolului 260 alineatul (2) din TFUE, a cazurilor în care statul membru în cauză nu a respectat o hotărâre în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE (158).

6.2.   Jurisprudența Deggendorf

159.

În hotărârea pronunțată în cauza Deggendorf, Curtea de Justiție a statuat că un ajutor acordat unei întreprinderi poate fi declarat de Comisie ca fiind compatibil cu piața internă, cu condiția ca întreprinderea să restituie ajutorul ilegal anterior, având în vedere efectul cumulativ al ajutoarelor în cauză (159).

160.

În cazul în care persoane fizice sau juridice distincte din punct de vedere juridic constituie o unitate economică, acestea trebuie tratate ca o singură întreprindere în sensul dreptului Uniunii Europene în materie de concurență. În astfel de cazuri, în scopul evaluării efectului cumulativ al ajutoarelor anterioare și al noilor ajutoare planificate, Comisia trebuie să ia în considerare grupul din care face parte beneficiarul ajutoarelor (160).

7.   DISPOZIȚII FINALE

161.

Prezenta comunicare înlocuiește Comunicarea din 2007 privind recuperarea.

162.

Comisia poate revizui prezenta comunicare pe baza evoluțiilor importante viitoare din practica sa în ceea ce privește recuperarea ajutoarelor de stat sau a modificărilor relevante ale normelor sau jurisprudenței aplicabile la nivelul Uniunii Europene.

163.

Autoritățile statelor membre pot contacta punctul unic de contact al Comisiei pentru orice întrebări privind recuperarea ajutoarelor de stat: comp-recovery-state-aid@ec.europa.eu.

---

(1)  Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, Modernizarea ajutoarelor de stat în UE, COM/2012/0209 final.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat (JO L 187, 26.6.2014, p. 1).

(3)  A se vedea: http://ec.europa.eu/competition/state_aid/scoreboard/index_en.html

(4)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 12 iulie 1973, Comisia/Germania (Kohlegesetz), C-70/72, ECLI:EU:C:1973:87, punctul 13.

(5)  Comunicarea Comisiei (JO C 318, 24.11.1983, p. 3).

(6)  JO C 202, 7.6.2016, p. 47.

(7)  Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, 27.3.1999, p. 1).

(8)  Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (text codificat) (JO L 248, 24.9.2015, p. 9).

(9)  Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 140, 30.4.2004, p. 1).

(10)  JO C 272, 15.11.2007, p. 4.

(11)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 noiembrie 1991, Fédération nationale du commerce extérieur des produits alimentaires și alții/Franța (Saumon), C-354/90, ECLI:EU:C:1991:440, punctul 14; Hotărârea Curții de Justiție din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano, C-148/04, ECLI:EU:C:2005:774, punctul 42.

(12)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 8 decembrie 2011, Residex Capital IV, C-275/10, ECLI:EU:C:2011:814, punctul 27.

(13)  A se vedea articolul 1 litera (c) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (text codificat) (JO L 248, 24.9.2015, p. 9).

(14)  În conformitate cu articolul 109 și cu articolul 108 alineatul (4) din TFUE, anumite categorii de ajutoare de stat pot fi exceptate de la obligația de comunicare a acestora către Comisie, în temeiul așa-numitelor „Regulamente de exceptare”. Orice ajutor acordat în temeiul unui regulament de exceptare fără a îndeplini condițiile de exceptare de la notificare stabilite în regulamentul respectiv este, de asemenea, ilegal. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C-349/17, ECLI:EU:C:2019:172, punctele 84-87. Articolul 108 alineatul (2) din TFUE prevede, de asemenea, cazul excepțional și particular în care Consiliul poate decide ca ajutorul să fie compatibil cu piața internă. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 4 decembrie 2013, Comisia/Consiliul, C-117/10, ECLI:EU:C:2013:786, punctul 51.

(15)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 noiembrie 1991, Fédération nationale du commerce extérieur des produits alimentaires și alții/Franța (Saumon), C-354/90, ECLI:EU:C:1991:440, punctul 11; Hotărârea Curții de Justiție din 21 noiembrie 2013, Deutsche Lufthansa, C-284/12, ECLI:EU:C:2013:755, punctul 29.

(16)  A se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție din 11 iulie 1996, SFEI și alții, C-39/94, ECLI:EU:C:1996:285, punctele 68-71. A se vedea, de asemenea, Hotărârea Curții de Justiție din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C-349/17, ECLI:EU:C:2019:172, punctele 92-94. Pentru informații suplimentare cu privire la rolul instanțelor naționale în asigurarea respectării normelor privind ajutoarele de stat, a se vedea Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale (JO C 85, 9.4.2009, p. 1) sau orice act legislativ care o modifică sau o înlocuiește.

(17)  Curtea a precizat că Comisia nu poate solicita recuperarea unui ajutor ilegal fără a analiza mai întâi compatibilitatea ajutorului cu piața internă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) din TFUE. A se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție din 14 februarie 1990, Franța/Comisia (Boussac), C-301/87, ECLI:EU:C:1990:67, punctele 9 și 10-22. Aceasta nu exclude posibilitatea ca, în anumite cazuri, Comisia să emită un ordin de recuperare, a se vedea punctul 27.

(18)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 decembrie 1973, Lorenz GmbH/Bundesrepublik Deutschland și alții, C-120/73, ECLI:EU:C:1973:152, punctele 3 și 4.

(19)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania (Magefesa II), C-610/10, ECLI:EU:C:2012:781, punctul 105.

(20)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 4 aprilie 1995, Comisia/Italia (Alfa Romeo), C-348/93, ECLI:EU:C:1995:95, punctul 27.

(21)  A se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 iunie 1995, Siemens/Comisia, T-459/93, ECLI:EU:T:1995:100, punctele 97-101.

(22)  JO C 202, 7.6.2016, p. 13.

(23)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania (Biria Gruppe), C-527/12, ECLI:EU:C:2014:2193, punctele 51 și 56.

(24)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 iunie 1999, Belgia/Comisia (Operațiunea Maribel bis/ter), C-75/97, ECLI:EU:C:1999:311, punctul 65.

(25)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 decembrie 2016, Comisia/Aer Lingus, C-164/15 P și C-165/15 P, ECLI:EU:C:2016:990, punctele 114 și 116.

(26)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 septembrie 2015, Comisia/Italia (Veneția și Chioggia II), C-367/14, ECLI:EU:C:2015:611, punctul 41.

(27)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 martie 1990, Belgia/Comisia (Tubemeuse), C-142/87, ECLI:EU:C:1990:125, punctul 66.

(28)  A se vedea Hotărârea Tribunalului din 1 martie 2017, SNCM/Comisia, T-454/13, ECLI:EU:T:2017:134, punctul 269.

(29)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 7 martie 2002, Italia/Comisia (Măsuri privind încadrarea în muncă I), C-310/99, ECLI:EU:C:2002:143, punctul 99.

(30)  A se vedea Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2011, Regione autonoma della Sardegna și alții/Comisia, T-394/08, T-408/08, T-453/08 și T-454/08, ECLI:EU:T:2011:493, punctul 152.

(31)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 29 martie 2012, Comisia/Italia (Industria hotelieră din Sardinia), C-243/10, ECLI:EU:C:2012:182, punctul 35.

(32)  A se vedea articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, care prevede că deciziile negative se adresează statului membru vizat.

(33)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 14 noiembrie 2018, Comisia/Grecia (Hellenic Shipyards II), C-93/17, ECLI:EU:C:2018:903, punctul 69.

(34)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 iulie 2015, Comisia/Franța (Liniile maritime Marsilia-Corsica), C-63/14, ECLI:EU:C:2015:458, punctul 44.

(35)  A se vedea Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2011, Regione autonoma della Sardegna și alții/Comisia, T-394/08, T-408/08, T-453/08 și T-454/08, ECLI:EU:T:2011:493, punctul 283.

(36)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 15 februarie 1996, Duff și alții, C-63/93, ECLI:EU:C:1996:51, punctul 20.

(37)  Principiul securității juridice are ca efect prevenirea întârzierilor pe termen nelimitat ale Comisiei în ceea ce privește exercitarea competențelor sale. Cu toate acestea, Curtea de Justiție a stabilit că „întârzierea cu care Comisia își exercită competențele de control și dispune recuperarea ajutorului nu atrage nelegalitatea deciziei de recuperare decât în cazuri excepționale, care evidențiază o abținere vădită a Comisiei și o încălcare evidentă a obligației sale de diligență”: a se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 22 aprilie 2008, Comisia/Salzgitter, C-408/04 P, ECLI:EU:C:2008:236, punctul 106. În cauza GIE fiscale, Comisia a decis că, din cauza unui cumul specific de împrejurări excepționale în acest caz, recuperarea trebuie să se limiteze la ajutorul acordat după data deciziei Comisiei de a iniția procedura formală de investigare în temeiul articolului 6 din Regulamentul de procedură, pentru a proteja principiul securității juridice. A se vedea Decizia Comisiei din 20 decembrie 2006 privind sistemul de ajutoare pus în aplicare de Franța în temeiul articolului 39 CA din Codul general al impozitelor – Ajutor de stat C 46/2004 (ex NN 65/2004) (JO L 112, 30.4.2007, p. 41).

(38)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 5 octombrie 2006, Comisia/Franța (Scott), C-232/05, ECLI:EU:C:2006:651, punctele 50-53.

(39)  A se vedea Hotărârea Tribunalului din 7 octombrie 2010, DHL Aviation și DHL Hub Leipzig/Comisia, T-452/08, ECLI:EU:T:2010:427, punctele 34 și 41.

(40)  În ceea ce privește principiul protecției încrederii legitime, a se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 20 septembrie 1990, Comisia/Germania, C-5/89, ECLI:EU:C:1990:320, punctele 13 și 14.

(41)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 24 martie 2011, ISD Polska și alții/Comisia, C-369/09 P, ECLI:EU:C:2011:175, punctul 123; Hotărârea Curții de Justiție din 16 decembrie 2010, Kahla Thüringen Porzellan/Comisia, C-537/08 P ECLI:EU:C:2010:769, punctul 63; Hotărârea Curții de Justiție din 16 decembrie 2008, Masdar (UK)/Comisia, C-47/07 P, ECLI:EU:C:2008:726, punctele 34 și 81.

(42)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 iunie 2011, Diputación Foral de Vizcaya și alții/Comisia, C-465/09 P-C-470/09 P, ECLI:EU:C:2011:372, punctul 150.

(43)  A se vedea Hotărârea Tribunalului din 15 noiembrie 2018, Deutsche Telekom/Comisia, T-207/10, ECLI:EU:T:2018:786, punctul 42. Curtea de Justiție a recunoscut existența încrederii legitime a unui beneficiar al ajutorului numai o singură dată, în hotărârea RSV. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 24 noiembrie 1987, RSV/Comisia, C-223/85, ECLI:EU:C:1987:502. Cu toate acestea, instanțele Uniunii au subliniat circumstanțele excepționale ale cazului respectiv, refuzând să extindă protecția încrederii legitime dincolo de situația excepțională identificată în RSV; a se vedea, de exemplu, Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 14 ianuarie 2004, Fleuren Compost/Comisia, T-109/01, ECLI:EU:T:2004:4, punctele 145-148, și Hotărârea Curții de Justiție din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia, C-298/00 P, ECLI:EU:C:2004:240, punctul 90.

(44)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 20 martie 1997, Land Rheinland-Pfalz/Alcan Deutschland, C-24/95, ECLI:EU:C:1997:163, punctul 25.

(45)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia, C-298/00 P, ECLI:EU:C:2004:240, punctul 88.

(46)  A se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 30 noiembrie 2009, Franța/Comisia, T-427/04 și T-17/05, ECLI:EU:T:2009:474, punctul 261.

(47)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 8 decembrie 2011, France Télécom/Comisia, C-81/10 P, ECLI:EU:C:2011:811, punctele 58-60.

(48)  A se vedea Hotărârea Tribunalului din 27 februarie 2013, Nitrogénművek Vegyipari/Comisia, T-387/11, ECLI:EU:T:2013:98, punctul 121; Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 25 martie 2009, Alcoa Trasformazioni/Comisia, T-332/06, ECLI:EU:T:2009:79, punctul 61.

(49)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 28 iulie 2011, Diputación Foral de Vizcaya și alții/Comisia, C-471/09 P-C-473/09 P, ECLI:EU:C:2011:521, punctele 64-65, 68 și 75-77.

(50)  O decizie anterioară prin care se constată că o anumită măsură nu constituie ajutor de stat sau prin care se declară o anumită măsură de ajutor de stat ca fiind compatibilă cu piața internă trebuie interpretată ca fiind strict aplicabilă faptelor și împrejurărilor specifice ale cazului respectiv. Fiecare caz trebuie apreciat în raport cu caracteristicile proprii. Astfel, de exemplu, Curtea de Justiție a statuat că o decizie anterioară prin care se declară că o măsură nu constituie ajutor de stat pe o perioadă limitată și bazată pe circumstanțele care prevalează la un moment dat nu poate da naștere unei încrederi legitime în aprecierea viitoare a caracterului ajutorului de stat al unei măsuri similare. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 iulie 2011, Alcoa Trasformazioni/Comisia, C-194/09 P, ECLI:EU:C:2011:497, punctele 72-75. O situație diferită apare atunci când Comisia își modifică aprecierea referitoare la o măsură doar pe baza unei aplicări mai riguroase a normelor tratatului în materie de ajutoare de stat. În această situație, Curtea a concluzionat că beneficiarii ajutorului aveau dreptul să se aștepte ca o decizie a Comisiei de anulare a abordării sale anterioare să le acorde timpul necesar pentru a aborda această schimbare și că, prin urmare, aceștia beneficiază de protecția încrederii legitime. A se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție din 22 iunie 2006, Belgia/Comisia (Forum 187), C-182/03 și C-217/03, ECLI:EU:C:2006:416, punctul 71.

(51)  În hotărârea CELF II, Curtea de Justiție a statuat că succesiunea puțin obișnuită a anulărilor reflectă, în principiu, dificultatea cauzei și, departe de a da naștere unei încrederi legitime, este mai degrabă de natură a accentua incertitudinile beneficiarului cu privire la compatibilitatea ajutorului în litigiu. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 martie 2010, CELF și ministre de la Culture et de la Communication (CELF II), C-1/09, ECLI:EU:C:2010:136, punctele 51, 52 și 55.

(52)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 24 martie 2011, ISD Polska și alții/Comisia, C-369/09 P, ECLI:EU:C:2011:175, punctul 124.

(53)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 22 decembrie 2010, Comisia/Slovacia (Frucona Košice), C-507/08, ECLI:EU:C:2010:802, punctul 59.

(54)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 24 ianuarie 2013, Comisia/Spania (Magefesa), C-529/09, ECLI:EU:C:2013:31, punctul 64.

(55)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 18 iulie 2007, Lucchini, C-119/05, ECLI:EU:C:2007:434, punctele 61-63; Hotărârea Curții de Justiție din 11 noiembrie 2015, Klausner Holz Niedersachsen, C-505/14, ECLI:EU:C:2015:742, punctul 45.

(56)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 noiembrie 2015, Klausner Holz Niedersachsen, C-505/14, ECLI:EU:C:2015:742, punctul 40; a se vedea, de asemenea, Hotărârea Curții de Justiție din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C-349/17, ECLI:EU:C:2019:172, punctele 138 și 139.

(57)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, C-622/16 P-C-624/16 P, ECLI:EU:C:2018:873, punctul 79.

(58)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 noiembrie 2017, Comisia/Grecia (Larco), C-481/16, ECLI:EU:C:2017:845, punctul 28.

(59)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 12 februarie 2015, Comisia/Franța (Planuri de urgență), C-37/14, ECLI:EU:C:2015:90, punctul 67.

(60)  A se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție din 9 iulie 2015, Comisia/Franța (Liniile maritime Marsilia-Corsica), C-63/14, ECLI:EU:C:2015:458, punctele 52 și 53.

(61)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 noiembrie 2017, Comisia/Grecia (Larco), C-481/16, ECLI:EU:C:2017:845, punctul 29; a se vedea, de asemenea, Hotărârea Curții de Justiție din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, C-622/16 P-C-624/16 P, ECLI:EU:C:2018:873, punctele 91 și 95.

(62)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 20 martie 1997, Land Rheinland-Pfalz/Alcan Deutschland, C-24/95, ECLI:EU:C:1997:163, punctele 34-37.

(63)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 martie 1991, Italia/Comisia (Lanerossi), C-303/88, ECLI:EU:C:1991:136, punctele 52 și 60.

(64)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 octombrie 2013, Comisia/Grecia (Ellinikos Xrysos), C-263/12, ECLI:EU:C:2013:673, punctul 36.

(65)  În acest sens, Curtea a precizat că „în ceea ce privește survenirea unor eventuale tulburări sociale, de natură să aducă atingere ordinii publice, potrivit unei jurisprudențe constante, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 86 din concluziile sale, în prezența unor amenințări privind asemenea tulburări, revine statului membru în cauză sarcina să ia toate măsurile adecvate pentru garantarea aplicării și a eficacității dreptului Uniunii, pentru a asigura punerea în aplicare corectă a acestui drept în interesul tuturor operatorilor economici, cu excepția cazului în care se dovedește că o acțiune din partea acestui stat ar avea, asupra ordinii publice, consecințe cărora nu ar putea să le facă față cu mijloacele de care dispune”. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 iulie 2015, Comisia/Franța (Liniile maritime Marsilia-Corsica), C-63/14, ECLI:EU:C:2015:458, punctul 52.

(66)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 septembrie 2015, Comisia/Italia (Veneția și Chioggia II), C-367/14, ECLI:EU:C:2015:611, punctul 51.

(67)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania (Biria Gruppe), C-527/12, ECLI:EU:C:2014:2193, punctul 49.

(68)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 iulie 2015, Comisia/Franța (Liniile maritime Marsilia-Corsica), C-63/14, ECLI:EU:C:2015:458, punctul 49.

(69)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 iulie 2015, Comisia/Franța (Liniile maritime Marsilia-Corsica), C-63/14, ECLI:EU:C:2015:458, punctul 57.

(70)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 15 ianuarie 1986, Comisia/Belgia, C-52/84, ECLI:EU:C:1986:3, punctul 14.

(71)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 2 iulie 2002, Comisia/Belgia, C-499/99, ECLI:EU:C:2002:408, punctul 37.

(72)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, C-622/16 P-C-624/16 P, ECLI:EU:C:2018:873, punctele 82 și 84.

(73)  Hotărârea Tribunalului din 25 ianuarie 2018, BSCA/Comisia, T-818/14, ECLI:EU:T:2018:33, punctul 72.

(74)  Noțiunile de „schemă de ajutor” și, respectiv, „ajutor individual” sunt definite la articolul 1 litera (d) și, respectiv, (e) din Regulamentul de procedură.

(75)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 8 decembrie 2011, France Télécom/Comisia, C-81/10 P, ECLI:EU:C:2011:811, punctul 80.

(76)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 8 decembrie 2011, France Télécom/Comisia, C-81/10 P, ECLI:EU:C:2011:811, punctul 82.

(77)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 20 martie 1997, Land Rheinland-Pfalz/Alcan Deutschland, C-24/95, ECLI:EU:C:1997:163, punctele 34-37.

(78)  De exemplu, o solicitare de informații din partea Comisiei către statul membru în cauză întrerupe termenul de prescripție și un nou termen începe să curgă din acel moment. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 26 aprilie 2018, ANGED, C-233/16, ECLI:EU:C:2018:280, punctele 84 și 85.

(79)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 6 octombrie 2005, Scott/Comisia, C-276/03 P, ECLI:EU:C:2005:590, punctele 27 și 36.

(80)  Hotărârea Curții de Justiție din 23 ianuarie 2019, Fallimento Traghetti del Mediterraneo, C-387/17, ECLI:EU:C:2019:51, punctul 52; Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 30 aprilie 2002, Gibraltar/Comisia, T-195/01 și T-207/01, ECLI:EU:T:2002:111, punctul 130.

(81)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania (Biria Gruppe), C-527/12, ECLI:EU:C:2014:2193, punctele 39 și 41.

(82)  A se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție din 6 octombrie 2011, Comisia/Italia (Veneția și Chioggia I), C-302/09, ECLI:EU:C:2011:634, punctele 38 și 39.

(83)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 5 octombrie 2006, Comisia/Franța (Scott), C-232/05, ECLI:EU:C:2006:651, punctul 49.

(84)  În conformitate cu principiul echivalenței, legislația națională trebuie aplicată într-un mod nediscriminatoriu față de cazurile similare care sunt soluționate prin aplicarea exclusivă a legislației naționale. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 13 iunie 2002, Țările de Jos/Comisia, C-382/99, ECLI:EU:C:2002:363, punctul 90.

(85)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania (Biria Gruppe), C-527/12, ECLI:EU:C:2014:2193, punctul 43.

(86)  Deși în general nu este greu să se identifice beneficiarul unui ajutor individual, Comisia nu este, în general, în măsură să identifice toți beneficiarii unei scheme de ajutor incompatibile, cu atât mai puțin suma exactă a ajutorului primit.

(87)  Comisia nu este obligată, din punct de vedere legal, să precizeze în decizia sa de recuperare suma exactă care trebuie recuperată. Este suficient ca decizia Comisiei să cuprindă indicii care să îi permită statului membru să cuantifice această sumă fără dificultăți excesive. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 28 iulie 2011, Mediaset/Comisia, C-403/10 P, ECLI:EU:C:2011: 533, punctul 126.

(88)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 mai 1987, Albako/BALM, C-249/85, ECLI:EU:C:1987:245, punctul 17. A se vedea, de asemenea, Hotărârea Curții de Justiție din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C-349/17, ECLI:EU:C:2019:172, punctul 90.

(89)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 13 iunie 2002, Țările de Jos/Comisia, (Benzinării) C-382/99, ECLI:EU:C:2002:363, punctul 90.

(90)  Acest lucru presupune că un stat membru trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a restabili situația care a existat înainte de acordarea ajutorului, inclusiv, de exemplu, prin anularea unui contract. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 8 decembrie 2011, Residex Capital IV, C-275/10, ECLI:EU:C:2011:814, punctele 45-47.

(91)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 20 martie 1997, Land Rheinland-Pfalz/Alcan Deutschland, C-24/95, ECLI:EU:C:1997:163, punctul 34.

(92)  A se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție din 22 decembrie 2010, Comisia/Italia (Societăți cotate recent la bursă), C-304/09, ECLI:EU:C:2010:812, punctul 32.

(93)  Comisia poate stabili un termen de recuperare diferit, pe baza circumstanțelor specifice ale cazului. A se vedea punctul 68.

(94)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania (Biria Gruppe), C-527/12, ECLI:EU:C:2014:2193, punctul 41.

(95)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 5 martie 2019, Eesti Pagar, C-349/17, ECLI:EU:C:2019:172, punctul 91.

(96)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 noiembrie 2017, Comisia/Grecia (Larco), C-481/16, ECLI:EU:C:2017:845, punctul 29.

(97)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 20 martie 2014, Rousse Industry/Comisia, C-271/13 P, ECLI:EU:C:2014:175, punctul 78.

(98)  Pentru o ilustrare a propunerilor de executare, a se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 12 decembrie 2002, Comisia/Germania, C-209/00, ECLI:EU:C:2002:747, punctele 40-44.

(99)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 iulie 2015, Comisia/Franța (Liniile maritime Marsilia-Corsica), C-63/14, ECLI:EU:C:2015:458, punctul 45.

(100)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia (SMI), C-277/00, ECLI:EU:C:2004:238, punctul 75.

(101)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 13 februarie 2014, Mediaset, C-69/13, ECLI:EU:C:2014:71, punctul 22.

(102)  Conform jurisprudenței Curții de Justiție, în cazul în care persoane fizice sau juridice distincte din punct de vedere juridic constituie o unitate economică, acestea trebuie tratate ca o singură întreprindere în sensul dreptului Uniunii Europene în materie de concurență. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 12 iulie 1984, Hydrotherm, C-170/83, ECLI:EU:C:1984:271, punctul 11. Comisia dispune de o marjă largă de apreciere pentru a stabili dacă întreprinderile dintr-un grup ar trebui considerate unități economice sau entități separate în sensul legislației privind ajutoarele de stat. A se vedea Hotărârea Tribunalului din 29 iunie 2000, DSG/Comisia, T-234/95, ECLI:EU:T:2000:174, punctul 124.

(103)  A se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 29 iunie 2000, DSG/Comisia, T-234/95, ECLI:EU:T:2000:174, punctul 124.

(104)  A se vedea Hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2010, Grecia/Comisia, T-415/05, T-416/05 și T-423/05, ECLI:EU:T:2010:386, punctele 143-146.

(105)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia (SMI), C-277/00, ECLI:EU:C:2004:238, punctele 78 și 84.

(106)  Comisia nu este obligată să ia în considerare toate criteriile. A se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 28 martie 2012, Ryanair/Comisia, T-123/09, ECLI:EU:T:2012:164, punctele 155 și 156.

(107)  În ceea ce privește domeniul de aplicare al tranzacției, în principiu, activele vândute trebuie să reprezinte doar o parte din cele deținute de beneficiarul ajutorului. Cu cât este mai amplă partea activității inițiale transferată către o nouă entitate, cu atât este mai ridicată probabilitatea ca activitatea economică aferentă activelor vândute să beneficieze în continuare de ajutorul incompatibil. A se vedea Decizia (UE) 2015/1826 a Comisiei din 15 octombrie 2014 privind ajutorul de stat SA.3379 – (2013/C) (ex 2013/NN) (ex 2011/CP) acordat de Slovacia în favoarea întreprinderii NCHZ (JO L 269, 15.10.2015, p. 71). În ceea ce privește continuitatea economică, a se vedea Decizia Comisiei din 17 septembrie 2008, ajutorul de stat N 321/08, N 322/08 și N 323/08 – Grecia – Vente de certains actifs d'Olympic Airlines/Olympic Airways Services; Decizia Comisiei din 12 noiembrie 2008 ajutorul de stat N 510/2008 – Italia – Vânzarea activelor Alitalia; Decizia Comisiei din 4 aprilie 2012 SA.34547 – Franța – Reprise des actifs du groupe SERNAM dans le cadre de son redressement judiciaire.

(108)  În cazul în care activele sunt vândute în cadrul unei licitații deschise, transparente, nediscriminatorii și necondiționate către ofertantul cu oferta cea mai mare, se presupune, în general, că prețul plătit este prețul pieței. Acest principiu a fost urmat de Comisie în Decizia Comisiei din 1.10.2014 privind ajutorul de stat SA.31550 (2012/C) (ex 2012/NN) pus în aplicare de Germania pentru Nürburgring; Decizia Comisiei din 27.3.2014 privind ajutorul de stat SA.34572 (13/C) (ex 13/NN) acordat de Grecia companiei Larco General Mining & Metallurgical Company S.A.; Decizia Comisiei din 7.5.2015 privind ajutorul de stat SA.35546 (2013/C) (ex 2012/NN) pus în aplicare de Portugalia pentru Estaleiros Navais de Viana do Castelo S.A.

(109)  Comisia a constatat o continuitate economică în cazurile în care nu ar exista modificări în modul de desfășurare a activității, în domeniul de activitate sau în producție. A se vedea, de exemplu, Decizia (UE) 2015/1826 a Comisiei din 15 octombrie 2014 privind ajutorul de stat SA.33797 – (2013/C) (ex 2013/NN) (ex 2011/CP) acordat de Slovacia în favoarea întreprinderii NCHZ (JO L 269, 15.10.2015, p. 71). În schimb, în cazurile în care au fost demonstrate modificări semnificative ale activității sau ale strategiei de afaceri, Comisia a considerat că nu există o continuitate economică. A se vedea Decizia (UE) 2016/151 a Comisiei din 1 octombrie 2014 privind ajutorul de stat SA.31550 (2012/C) (ex 2012/NN) pus în aplicare de Germania pentru Nürburgring (JO L 34. 10.2.2016, p. 1); Decizia (UE) 2016/152 a Comisiei din 1 octombrie 2014 privind ajutorul de stat SA.27339 (12/C) (ex 11/NN) pus în aplicare de Germania în favoarea aeroportului Zweibrücken și a companiilor aeriene care utilizează aeroportul (JO L 34, 10.2.2016, p. 68). În orice caz, numai logica economică nu a fost considerată un element concludent în căutarea continuității economice dintre două întreprinderi.

(110)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia (SMI), C-277/00, ECLI:EU:C:2004:238, punctul 81.

(111)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 1 octombrie 2015, Electrabel și Dunamenti Erőmű/Comisia, C-357/14 P, ECLI:EU:C:2015:642, punctul 113.

(112)  A se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție din 7 martie 2018, SNCF Mobilités/Comisia, C-127/16 P, ECLI:EU:C:2018:165.

(113)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 14 iulie 2011, Comisia/Italia (Tremonti bis), C-303/09, ECLI:EU:C:2011:483, punctul 43.

(114)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 13 februarie 2014, Mediaset, C-69/13, ECLI:EU:C:2014:71, punctul 21. A se vedea, de asemenea, punctul 66 de mai sus.

(115)  A se vedea, de exemplu, Decizia Comisiei din 11 iulie 2001 privind schema de ajutor de stat aplicată de Spania anumitor societăți nou înființate din Álava (JO L 314, 18.11.2002, p. 1), considerentul 90.

(116)  A se vedea Hotărârea Tribunalului din 20 septembrie 2011, Regione autonoma della Sardegna și alții/Comisia, T-394/08, T-408/08, T-453/08 și T-454/08, ECLI:EU:T:2011:493, punctele 310-312, confirmată de Hotărârea Curții de Justiție din 13 iunie 2013, HGA și alții/Comisia, C-630/11 P-C-633/11 P, ECLI:EU:C:2013:387.

(117)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 13 septembrie 2017, Comisia/Belgia, C-591/14, ECLI:EU:C:2017:670, punctul 46.

(118)  De exemplu, dacă un stat membru pretinde în 2018 că un avantaj acordat la 31 decembrie 2014 ar putea fi considerat în mod retroactiv ca ajutor de minimis, statul membru respectiv trebuie să demonstreze că și în momentul includerii acelui nou ajutor de minimis, plafonul relevant nu este depășit în niciuna dintre următoarele perioade de trei ani: 2012-2014, 2013-2015 și 2014-2016. Prin urmare, Comisia poate permite includerea retroactivă a acestui pretins ajutor de minimis numai cu condiția ca plafonul de minimis relevant să nu fie depășit niciodată.

(119)  După cum s-a stabilit și prin Regulamentul (UE) nr. 1407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 de aplicare a articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis (JO L 352, 24.12.2013, p. 1).

(120)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano, C-148/04, ECLI:EU:C:2005:774, punctul 117.

(121)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 15 decembrie 2005, Unicredito Italiano, C-148/04, ECLI:EU:C:2005:774, punctele 118 și 119.

(122)  În acest caz, trebuie îndeplinite următoarele condiții privind alte scutiri fiscale: (i) acestea nu ar trebui să constituie un (nou) ajutor de stat; (ii) acestea ar trebui să vizeze toți contribuabilii în același mod; (iii) acestea se aplică prin respectarea unei reguli care exista la momentul acordării ajutorului incompatibil; și (iv) întreprinderilor care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de scutire trebuie să li se aplice deducerile în mod automat (și anume, aplicarea scutirii să nu necesite o autorizare prealabilă din partea statului membru sau activarea de către contribuabil a unei opțiuni în timp util).

(123)  În cazul deciziilor de recuperare care fac obiectul procedurilor judiciare, dobânda de recuperat se calculează și pentru perioadele în care decizia a fost suspendată printr-un ordin judecătoresc sau anulată printr-o hotărâre pronunțată în primă instanță care a fost apoi anulată de Curtea de Justiție. În acest sens, a se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 12 februarie 2008, CELF și ministre de la Culture et de la Communication (CELF I), C-199/06, ECLI:EU:C:2008:79, punctele 56-58 și 69.

(124)  Ratele de referință și de scont (în %) începând de la 1 august 1997 sunt publicate pe site-ul web al Direcției Generale Concurență a Comisiei.

(125)  Accesul la instrument este acordat în urma unui proces de înregistrare atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene. Această înregistrare garantează că numai funcționarii autorizați ai autorităților statului membru în cauză și ai serviciilor Comisiei pot accesa instrumentul.

(126)  Plata sumei totale a ajutorului, inclusiv a dobânzii de recuperat, într-un cont de garanție, poate face obiectul unui acord specific, semnat de statul membru, o bancă sau un administrator și beneficiarul ajutorului, prin care părțile convin ca suma plătită în contul de garanție să fie eliberată în favoarea uneia sau a celeilalte părți, în funcție de rezultatul final al litigiului. În cazul în care hotărârea definitivă a instanțelor Uniunii admite doar parțial decizia de recuperare în așa fel încât să cuprindă reducerea sumei de recuperat, fondurile deținute în contul de garanție, inclusiv orice câștiguri sau pierderi potențiale, trebuie transferate statului membru în cauză și beneficiarului ajutorului, în mod proporțional.

(127)  De exemplu, dreptul francez prevede ca instanțele naționale să dispună plata provizorie a ajutorului (și anume până la pronunțarea rezultatului procedurii pe fond) dacă obligația de a restitui ajutorul nu poate fi pusă la îndoială în mod grav. Această cerere de plată provizorie (denumită „référé-provision”) poate fi acordată pentru un ordin de recuperare emis în urma unei decizii a Comisiei.

(128)  De exemplu, unele state membre nu au dispoziții care să permită autorităților lor responsabile de recuperare să dispună plăți provizorii conform legislației fiscale, dar au prevederi similare în dreptul civil. În aceste cazuri, un stat membru ar trebui să utilizeze normele care îi permit executarea provizorie a deciziei, indiferent de procedura aleasă pentru executarea acesteia.

(129)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 7 iulie 2009, Comisia/Grecia (Olympic Airways II), C-369/07, ECLI:EU:C:2009:428, punctul 79.

(130)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 12 decembrie 2002, Comisia/Germania, C-209/00, ECLI:EU:C:2002:747, punctele 57 și 58.

(131)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 7 iulie 2009, Comisia/Grecia (Olympic Airways II), C-369/07, ECLI:EU:C:2009:428, punctul 68.

(132)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 ianuarie 2018, Comisia/Grecia (United Textiles), C-363/16, ECLI:EU:C:2018:12, punctul 36.

(133)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 martie 1990, Belgia/Comisia (Tubemeuse), C-142/87, ECLI:EU:C:1990:125, punctele 65 și 66.

(134)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 ianuarie 2018, Comisia/Grecia (United Textiles), C-363/16, ECLI:EU:C:2018:12, punctul 38.

(135)  Întrucât recuperarea este efectuată în conformitate cu procedurile prevăzute de legislația națională a statului membru în cauză, legislația națională este cea care reglementează rangul creanței ajutorului de stat în tabelul creanțelor, cu condiția ca rangul să respecte principiul eficacității și principiul echivalenței. A se vedea punctul 64. În orice caz, creanței aferente ajutorului de stat nu i se poate atribui un rang inferior celui al creanțelor negarantate obișnuite.

(136)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania (Magefesa II), C-610/10, ECLI:EU:C:2012:781, punctele 72 și 104.

(137)  A se vedea, în acest sens, Hotărârea Tribunalului din 21 octombrie 2014, Italia/Comisia, T-268/13, ECLI:EU:T:2014:900, punctele 62-64.

(138)  A se vedea, în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție din 17 noiembrie 2011, Comisia/Italia (Măsuri privind încadrarea în muncă II), C-496/09, ECLI:EU:C:2011:740, punctul 74.

(139)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia (SMI), C-277/00, ECLI:EU:C:2004:238, punctul 86.

(140)  În acest sens, a se vedea Comunicarea Comisiei privind noțiunea de ajutor de stat, astfel cum este menționată la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (JO C 262, 19.7.2016, p. 1), punctele 89-96.

(141)  A se vedea http://ec.europa.eu/competition/state_aid/studies_reports/recovery.html

(142)  Pentru informații suplimentare cu privire la rolul instanțelor naționale în asigurarea respectării normelor privind ajutoarele de stat, a se vedea Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale (JO C 85, 9.4.2009, p. 1) sau orice act legislativ care o modifică sau o înlocuiește.

(143)  Instanța națională în cauză poate coopera cu Comisia prin utilizarea instrumentelor de cooperare prevăzute la articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

(144)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 21 februarie 1991, Zuckerfabrik Süderdithmarschen și Zuckerfabrik Soest/Hauptzollamt Itzehoe și Hauptzollamt Paderborn, C-143/88 și C-92/89, ECLI:EU:C:1991:65, punctul 23 și următoarele.

(145)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 9 noiembrie 1995, Atlanta Fruchthandelsgesellschaft și alții (I)/Bundesamt für Ernährung und Forstwirtschaft, C-465/93, ECLI:EU:C:1995:369, punctul 51.

(146)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 29 martie 2012, Comisia/Italia (Industria hotelieră din Sardinia), C-243/10, ECLI:EU:C:2012:182, punctul 48.

(147)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 14 iulie 2011, Comisia/Italia (Tremonti bis), C-303/09, ECLI:EU:C:2011:483, punctul 46.

(148)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 6 octombrie 2011, Comisia/Italia (Veneția și Chioggia I), C-302/09, ECLI:EU:C:2011:634, punctul 50.

(149)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 septembrie 2015, Comisia/Italia (Veneția și Chioggia II), C-367/14, ECLI:EU:C:2015:611, punctul 50.

(150)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 3 iulie 2001, Comisia/Belgia, C-378/98, ECLI:EU:C:2001:370, punctul 26.

(151)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 ianuarie 2018, Comisia/Grecia (United Textiles), C-363/16, ECLI:EU:C:2018:12, punctul 34; Hotărârea Curții de Justiție din 24 ianuarie 2013, Comisia/Spania (Magefesa), C-529/09, ECLI:EU:C:2013:31, punctul 91. În mod evident, acest lucru nu aduce atingere limitelor obligației de a recupera: a se vedea secțiunea 2.4.

(152)  Acest lucru nu aduce atingere imposibilității absolute demonstrate de a recupera ajutorul.

(153)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 30 septembrie 2003, Köbler, C-224/01, ECLI:EU:C:2003:513, punctele 31-33.

(154)  De la adoptarea Comunicării din 2007 privind recuperarea, Curtea de Justiție a decis asupra mai multor probleme cu care a fost sesizată de Comisie în temeiul articolului 108 alineatul (2) din TFUE. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 ianuarie 2018, Comisia/Grecia (United Textiles), C-363/16, ECLI:EU:C:2018:12; Hotărârea Curții de Justiție din 9 noiembrie 2017, Comisia/Grecia (Larco), C-481/16, ECLI:EU:C:2017:845; Hotărârea Curții de Justiție din 9 iulie 2015, Comisia/Franța (Liniile maritime Marsilia-Corsica), C-63/14, ECLI:EU:C:2015:458; Hotărârea Curții de Justiție din 6 mai 2015, Comisia/Germania (Deutsche Post), C-674/13, ECLI:EU:C:2015:302; Hotărârea Curții de Justiție din 11 septembrie 2014, Comisia/Germania (Biria Gruppe), C-527/12, ECLI:EU:C:2014:2193; Hotărârea Curții de Justiție din 5 iunie 2014, Comisia/Italia (Scutire de acciză), C-547/11, ECLI:EU:C:2014:1319; Hotărârea Curții de Justiție din 12 decembrie 2013, Comisia/Italia (Tarif preferențial la energia electrică), C-411/12, ECLI:EU:C:2013:832; Hotărârea Curții de Justiție din 17 octombrie 2013, Comisia/Italia (Alcoa), C-344/12, ECLI:EU:C:2013:667; Hotărârea Curții de Justiție din 17 octombrie 2013, Comisia/Grecia (Ellinikos Xrysos), C-263/12, ECLI:EU:C:2013:673; Hotărârea Curții de Justiție din 10 octombrie 2013, Comisia/Italia (Ixfin), C-353/12, ECLI:EU:C:2013:651; Hotărârea Curții de Justiție din 21 martie 2013, Comisia/Italia (Sectorul navigației din Sardinia), C-613/11, ECLI:EU:C:2013:192; Hotărârea Curții de Justiție din 28 iunie 2012, Comisia/Grecia (Hellenic Shipyards I), C-485/10, ECLI:EU:C:2012:395; Hotărârea Curții de Justiție din 29 martie 2012, Comisia/Italia (Industria hotelieră din Sardinia), C-243/10, ECLI:EU:C:2012:182; Hotărârea Curții de Justiție din 1 martie 2012, Comisia/Grecia (Fond de rezervă scutit de impozit), C-354/10, ECLI:EU:C:2012:109; Hotărârea Curții de Justiție din 13 octombrie 2011, Comisia/Italia (New Interline), C-454/09, ECLI:EU:C:2011:650; Hotărârea Curții de Justiție din 6 octombrie 2011, Comisia/Italia (Veneția și Chioggia I), C-302/09, ECLI:EU:C:2011:634; Hotărârea Curții de Justiție din 14 iulie 2011, Comisia/Italia (Tremonti bis), C-303/09, ECLI:EU:C:2011:483; Hotărârea Curții de Justiție din 5 mai 2011, Comisia/Italia (Târguri), C-305/09, ECLI:EU:C:2011:274; Hotărârea Curții de Justiție din 14 aprilie 2011, Comisia/Polonia (Technologie Buczek), C-331/09, ECLI:EU:C:2011:250; Hotărârea Curții de Justiție din 22 decembrie 2010, Comisia/Slovacia (Frucona Košice), C-507/08, ECLI:EU:C:2010:802; Hotărârea Curții de Justiție din 22 decembrie 2010, Comisia/Italia (Societăți cotate recent la bursă), C-304/09, ECLI:EU:C:2010:812; Hotărârea Curții de Justiție din 13 noiembrie 2008, Comisia/Franța (articolul 44 septies din CGI), C-214/07, ECLI:EU:C:2008:619; Hotărârea Curții de Justiție din 19 iunie 2008, Comisia/Germania (Kahla/Thüringen), C-39/06, ECLI:EU:C:2008:349; Hotărârea Curții de Justiție din 14 februarie 2008, Comisia/Grecia (Olympic Airways I), C-419/06, ECLI:EU:C:2008:89; Hotărârea Curții de Justiție din 6 decembrie 2007, Comisia/Italia (Măsuri urgente în materie de încadrare în muncă), C-280/05, ECLI:EU:C:2007:753.

(155)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 17 septembrie 2015, Comisia/Italia (Veneția și Chioggia II), C-367/14, ECLI:EU:C:2015:611, punctul 35.

(156)  Comunicare a Comisiei privind aplicarea articolului 228 din Tratatul CE, SEC(2005) 1658 (JO C 126, 7.6.2007, p. 15), astfel cum a fost modificată și actualizată prin comunicările publicate pe site-ul internet al Comisiei.

(157)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 13 mai 2014, Comisia/Spania (Ajutoare fiscale în favoarea Țării Bascilor), C-184/11, ECLI:EU:C:2014:316, punctul 69.

(158)  De la adoptarea Comunicării din 2007 privind recuperarea, Curtea de Justiție a decis asupra mai multor probleme cu care a fost sesizată de Comisie în temeiul articolului 260 alineatul (2) din TFUE. A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 14 noiembrie 2018, Comisia/Grecia (Hellenic Shipyards II), C-93/17, ECLI:EU:C:2018:903; Hotărârea Curții de Justiție din 17 septembrie 2015, Comisia/Italia (Veneția și Chioggia II), C-367/14, ECLI:EU:C:2015:611; Hotărârea Curții de Justiție din 17 noiembrie 2011, Comisia/Italia („Măsuri privind încadrarea în muncă II”), C-496/09, ECLI:EU:C:2011:740; Hotărârea Curții de Justiție din 13 mai 2014, Comisia/Spania („Ajutoare fiscale în favoarea Țării Bascilor”), C-184/11, ECLI:EU:C:2014:316; Hotărârea Curții de Justiție din 7 iulie 2009, Comisia/Grecia (Olympic Airways II), C-369/07, ECLI:EU:C:2009:428; Hotărârea Curții de Justiție din 11 decembrie 2012, Comisia/Spania (Magefesa II), C-610/10, ECLI:EU:C:2012:781. În toate aceste hotărâri, cu excepția ajutoarelor fiscale în favoarea Țării Bascilor, Curtea de Justiție a impus atât o sumă forfetară, cât și o penalitate cu titlu cominatoriu. În special, în cauza Hellenic Shipyards, Curtea a aplicat o penalitate cu titlu cominatoriu de 7 294 000 EUR pentru fiecare șase luni de întârziere a aplicării măsurilor necesare pentru respectarea hotărârii Curții și o sumă forfetară de 10 milioane EUR; în cauza Veneția și Chioggia II, Curtea a aplicat o penalitate cu titlu cominatoriu de 12 milioane EUR pentru fiecare șase luni de întârziere a aplicării măsurilor necesare pentru respectarea hotărârii Curții și o sumă forfetară de 30 de milioane EUR; în cauza Măsuri privind încadrarea în muncă II, Curtea a aplicat o penalitate cu titlu cominatoriu al cărei cuantum s-a calculat prin înmulțirea sumei de bază de 30 de milioane EUR cu procentul din ajutorul ilegal a cărui recuperare nu se efectuase încă sau care nu fusese probată la sfârșitul perioadei în cauză, în raport cu suma totală care nu fusese încă recuperată la data pronunțării hotărârii, pentru fiecare șase luni de întârziere a aplicării măsurilor necesare pentru respectarea hotărârii Curții în temeiul articolului 108 din TFUE (punctul 68), plus o sumă forfetară de 30 de milioane EUR (punctul 97); în cauza privind ajutoarele fiscale în favoarea Țării Bascilor, Curtea a impus o sumă forfetară de 30 de milioane EUR (punctul 84); în cauza Olympic Airways II, Curtea a aplicat o penalitate cu titlu cominatoriu de 16 000 EUR pentru fiecare zi de întârziere în adoptarea măsurilor necesare pentru respectarea hotărârii Curții (punctul 127) și o sumă forfetară de 2 milioane EUR (punctul 150); în cauza Magefesa II, Curtea a aplicat o penalitate cu titlu cominatoriu de 50 000 EUR pentru fiecare zi de întârziere în adoptarea măsurilor necesare pentru respectarea hotărârii Curții (punctul 136) și o sumă forfetară de 20 de milioane EUR (punctul 148).

(159)  A se vedea Hotărârea Curții de Justiție din 15 mai 1997, TWD/Comisia, C-355/95 P, ECLI:EU:C:1997:241, punctele 25 și 26.

(160)  A se vedea Hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din 8 septembrie 2009, AceaElectrabel/Comisia, T-303/05, ECLI:EU:T:2009:312, punctul 163, confirmată de Hotărârea Curții de Justiție din 16 decembrie 2010, AceaElectrabel/Comisia, C-480/09 P, ECLI:EU:C:2010:787.