COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 18.10.2017

COM(2017) 606 final

2017/0265(NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196)

EXPUNERE DE MOTIVE

1.OBIECTUL PROPUNERII

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (Convenția nr. 196) a fost deschisă spre semnare la 16 mai 2005. Uniunea Europeană a semnat Convenția nr. 196 la 22 octombrie 2015 1 . Prezenta propunere se referă la decizia de a încheia Convenția nr. 196 în numele Uniunii. Ea trebuie citită împreună cu o propunere privind o decizie de încheiere a Protocolului adițional (Convenția nr. 217) care completează Convenția privind prevenirea terorismului (Convenția nr. 196).

2.CONTEXTUL PROPUNERII

Obiectivul Convenției nr. 196 este de a spori eforturile depuse de părți în ceea ce privește prevenirea terorismului și a efectelor negative ale acestuia asupra exercitării depline a drepturilor omului, în special a dreptului la viață, atât prin măsuri care trebuie adoptate la nivel național, cât și prin cooperare internațională (articolul 2). Astfel, Convenția nr. 196 incriminează următoarele fapte, atunci când sunt comise cu intenție: instigarea publică la săvârșirea unei infracțiuni de terorism (articolul 5), recrutarea în scopuri teroriste (articolul 6), instruirea în scopuri teroriste (articolul 7), complicitatea și instigarea la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și tentativa de săvârșire a infracțiunilor menționate anterior (așa-numitele „infracțiuni accesorii”, astfel cum sunt definite la articolul 9). Articolul 1 definește noțiunea de „infracțiune de terorism”, făcând trimitere la actele enumerate în apendicele I la Convenția nr. 196.

Aceste dispoziții ce definesc infracțiunile sunt completate de dispoziții care stabilesc răspunderea entităților juridice pentru infracțiunile menționate anterior (articolul 10) și de dispoziții care impun anumite condiții regimului de sancțiuni și măsuri (articolul 11). Instituirea, implementarea și aplicarea incriminării acestor activități sunt supuse condițiilor și garanțiilor aferente drepturilor fundamentale, astfel cum se prevede la articolul 12. Convenția nr. 196 prevede norme în materie de competență pentru infracțiunile prevăzute în aceasta (articolul 14). Aceasta stabilește obligația de a investiga (articolul 15) și de a urmări penal sau de a extrăda (articolul 18). Aceste măsuri sunt însoțite de norme privind protecția, despăgubirea și sprijinirea victimelor terorismului (articolul 13), de politici naționale de prevenire (articolul 3) și de cooperare internațională în materie de prevenire (articolul 4). De asemenea, Convenția nr. 196 conține mai multe dispoziții care vizează consolidarea cooperării internaționale în materie penală prin intermediul asistenței juridice reciproce, inclusiv schimbul spontan de informații (articolele 17 și 22) și extrădarea (articolele 19, 20 și 21), aceasta fiind supusă unei clauze de nediscriminare (articolul 21).

Convenția nr. 196 prevede că este deschisă spre semnare Uniunii Europene [articolul 23 alineatul (1)]. În plus, aceasta include o „clauză de deconectare” în conformitate cu care, în ceea ce privește relațiile dintre statele membre ale Uniunii Europene, se aplică normele UE [articolul 26 alineatul (3)].

În urma celei de-a șasea ratificări, dintre care patru au fost efectuate de către state membre ale Consiliului Europei, Convenția nr. 196 a intrat în vigoare la 1 iunie 2007. La 21 februarie 2017, douăzeci și trei de state membre ale UE ratificaseră Convenția și toate state membre ale UE o semnaseră 2 .

Consiliul Europei a adoptat la 19 mai 2015 un Protocol adițional (Convenția nr. 217). Protocolul adițional completează Convenția nr. 196 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2017. Orice parte la Protocolul adițional trebuie să fie parte și la Convenția nr. 196 3 .

Uniunea Europeană a semnat Convenția nr. 196, precum și Protocolul adițional la aceasta 4 .

3.MOTIVELE PROPUNERII

Terorismul are un caracter mondial și reprezintă o amenințare tot mai mare la adresa drepturilor fundamentale, a democrației și a statului de drept în Europa și în întreaga lume. Atacurile teroriste nu fac nicio deosebire, victimele terorismului pot fi originare de oriunde.

Atacurile teroriste comise în ultimii ani în Uniunea Europeană și în alte părți ale lumii au reprezentat încălcări inacceptabile ale principiilor care stau la baza societăților democratice. În fața unei astfel de amenințări de durată, Uniunea Europeană este mai mult ca niciodată obligată să acționeze ca un tot unitar pentru a promova și a susține principiile care reprezintă rațiunea sa de a fi.

Acțiunea împotriva terorismului trebuie să fie intensificată, nu doar la nivel național, ci și la nivel paneuropean și dincolo de acesta. Natura transfrontalieră a terorismului necesită o cooperare internațională puternică. O înțelegere comună a infracțiunilor teroriste și a celor legate de terorism, completată de dispoziții pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile naționale, astfel cum se prevede în Convenția nr. 196, contribuie la sporirea în continuare a eficacității instrumentelor de justiție penală și a cooperării la nivelul Uniunii și la nivel internațional.

Convenția nr. 196 se referă la incriminarea activităților teroriste și a activităților legate de terorism, precum și la cooperarea internațională în ceea ce privește astfel de infracțiuni și la protecția, despăgubirea și sprijinirea victimelor terorismului. Tratatele, și în special dispozițiile din titlul V din partea a treia a TFUE, conferă UE competențe în domeniul reglementat de Convenția nr. 196. Acest lucru este confirmat de faptul că Uniunea a adoptat deja măsuri în diferitele domenii reglementate de Convenția nr. 196:

·Directiva (UE) 2017/541 privind combaterea terorismului 5 , care înlocuiește Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului privind combaterea terorismului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2008/919/JAI în ceea ce privește statele membre care au obligații în temeiul directivei;

·Decizia 2005/671/JAI a Consiliului privind schimbul de informații și cooperarea referitoare la infracțiunile de terorism 6 ;

·Directiva (UE) 2012/29 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului 7 ;

·Directiva 2004/80/CE a Consiliului privind despăgubirea victimelor infracționalității 8 ;

·Directiva (UE) 2011/99 a Parlamentului European și a Consiliului privind ordinul european de protecție 9 ;

·Decizia-cadru 2009/948/JAI a Consiliului privind prevenirea și soluționarea conflictelor referitoare la exercitarea competenței în cadrul procedurilor penale 10 ;

·Decizia-cadru 2002/465/JAI a Consiliului privind echipele comune de anchetă 11 ;

·Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre 12 ;

·Directiva (UE) 2014/41 privind ordinul european de anchetă în materie penală 13 ;

·Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene 14 ;

·Convenția de punere în aplicare a acordului Schengen 15 ;

·Decizia-cadru 2006/960/JAI a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind simplificarea schimbului de informații și date operative între autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre ale Uniunii Europene 16 ;

·Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (Decizia Prüm) 17 ;

Prin urmare, Uniunea Europeană a adoptat un set cuprinzător de instrumente juridice pentru combaterea terorismului. Acest lucru evidențiază necesitatea ca statele membre să acționeze în cadrul instituțiilor UE atunci când își asumă angajamente internaționale în domeniul luptei împotriva terorismului.

Prin adoptarea Directivei privind combaterea terorismului, Uniunea Europeană este pregătită să își onoreze angajamentul de a fi parte la Protocolul adițional prin încheierea acestui instrument. Acest lucru poate fi realizat numai prin încheierea Convenției nr. 196, cel mai târziu simultan cu încheierea Protocolului adițional la aceasta.

4.ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

Alegerea temeiului juridic al unei măsuri a UE trebuie să se întemeieze pe elemente obiective, care pot fi supuse controlului jurisdicțional; printre acestea se numără scopul și conținutul măsurii 18 . Dacă din examinarea unei măsuri a Uniunii Europene reiese faptul că aceasta servește unui scop dublu sau că are o componentă dublă și că unul dintre scopuri sau una dintre componente poate fi identificată ca principală sau predominantă, în timp ce cealaltă este doar incidentală, măsura trebuie să fie întemeiată pe un temei juridic unic, mai exact acel temei necesar scopului sau componentei principale sau predominante.

Scopul predominant al Convenției nr. 196 este de a introduce infracțiuni legate de terorism, pentru care Uniunea are competență în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE. Temeiul juridic material pentru semnarea Convenției nr. 196 este, prin urmare, articolul 83 alineatul (1) din TFUE.

Potrivit articolului 218 alineatul (6) din TFUE, Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie privind încheierea acordului. Articolul 218 alineatul (6) litera (a) din TFUE prevede că, pentru acordurile din domeniile în care se aplică procedura legislativă ordinară, Consiliul adoptă o decizie privind încheierea acordului după obținerea aprobării Parlamentului European.

Convenția nr. 196 acoperă domenii în care se aplică procedura legislativă ordinară, în special stabilirea unor norme minime privind definirea infracțiunilor din domeniul terorismului, precum și cooperarea polițienească și judiciară în materie penală [articolul 82, articolul 83 alineatul (1) și articolul 87 din TFUE]. Temeiul juridic procedural al propunerii de decizie este, prin urmare, articolul 218 alineatul (6) litera (a) din TFUE.

5.APLICAREA TERITORIALĂ

În conformitate cu Protocolul nr. 22 la Tratatul privind Uniunea Europeană, Convenția nr. 196 semnată și, în cele din urmă, încheiată de Uniunea Europeană este obligatorie și se aplică în toate statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei. În conformitate cu Protocolul 21 la Tratatul privind Uniunea Europeană, Convenția nr. 196 semnată și, în cele din urmă, încheiată de Uniunea Europeană nu este obligatorie și nu se aplică în Regatul Unit decât dacă acest stat membru notifică Consiliului intenția sa de a participa la adoptarea și punerea în aplicare a acestui instrument. Irlandei îi revin obligații în temeiul Deciziei-cadru 2002/475/JAI și, prin urmare, participă la adoptarea prezentei decizii.

2017/0265 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 83 alineatul (1), coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) ,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere aprobarea Parlamentului European,

întrucât:

(1)În conformitate cu Decizia (UE) 2015/1913 a Consiliului din 18 septembrie 2015 19 , Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196) a fost semnată la 22 octombrie 2015, sub rezerva încheierii sale.

(2)Articolul 23 din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196; denumită în continuare „convenția”) prevede că aceasta va fi deschisă spre aprobare Uniunii Europene.

(3)Uniunea a adoptat deja măsuri în diferitele domenii reglementate de convenție.

(4)Irlandei îi revin obligații în temeiul Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului 20 și, prin urmare, participă la adoptarea prezentei decizii.

(5)[În conformitate cu articolul 3 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit și-a exprimat dorința de a participa la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.
SAU
În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 21) privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, și fără a aduce atingere articolului 4 din protocolul menționat anterior, Regatul Unit nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.]

(6)În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul (nr. 22) privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

(7)Prin urmare, convenția ar trebui aprobată în numele Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196) se aprobă în numele Uniunii.

Textul convenției este atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului desemnează persoana împuternicită să depună, în numele Uniunii Europene, instrumentul de aprobare prevăzut la articolul 23 din convenție, prin care se exprimă consimțământul Uniunii Europene de a-și asuma obligații în temeiul convenției.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării 21 .

Adoptată la Bruxelles,

(1) Decizia (UE) 2015/1913 a Consiliului din 18 septembrie 2015 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196, JO L 280, 24.10.2015, p. 22) și Decizia (UE) 2015/1914 a Consiliului din 18 septembrie 2015 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului adițional la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196, JO L 280, 24.10.2015, p. 24).

(2) Biroul tratatelor Consiliului Europei, Situația semnăturilor și a ratificărilor Tratatului 196 , la 29 august 2017.

(3) A se vedea articolul 10 din Protocolul adițional.

(4) Decizia (UE) 2015/1913 a Consiliului din 18 septembrie 2015 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196, JO L 280, 24.10.2015, p. 22) și Decizia (UE) 2015/1914 a Consiliului din 18 septembrie 2015 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului adițional la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196, JO L 280, 24.10.2015, p. 24).

(5) Directiva (UE) 2017/541 privind combaterea terorismului și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului și de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului (JO L 88 din 31 martie 2017, p.6).

(6) JO L 253, 29.9.2005, p. 22.

(7) JO L 315, 14.11.2012, p. 57.

(8) JO L 261, 6.8.2004, p. 15.

(9) JO L 338, 21.12.2011, p. 2.

(10) JO L 328, 15.12.2009, p. 42.

(11) JO L 162, 20.6.2002, p. 1.

(12) JO L 190, 18.7.2002, p.1.

(13) JO L 130, 1.5.2014, p. 1.

(14) Actul Consiliului din 29.5.2000 de elaborare a Convenției privind asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, JO C197, 12.7.2000, p. 1.

(15) JO L 239, 22.9.2000, p. 19.

(16) JO L 386, 29.12.2006, p. 89.

(17) JO L 210, 6.6.2008, p. 1.

(18) C-377/12, Comisia/Consiliul, punctul 34.

(19) JO L 280, 24.10.2015, p. 22.

(20) Decizia-cadru 2002/475/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (JO L 164, 22.6.2002, p. 3).

(21) Data intrării în vigoare a convenției pentru Uniunea Europeană va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.

COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 18.10.2017

COM(2017) 606 final

ANEXĂ

la

Propunerea de Decizie a Consiliului

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196)

ANEXĂ

la

Propunerea de Decizie a Consiliului

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea terorismului (CETS nr. 196)

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului

Varșovia, 16 mai 2005

Preambul

Statele membre ale Consiliului Europei și ceilalți semnatari ai prezentei convenții,

având în vedere că scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi;

recunoscând importanța consolidării cooperării cu celelalte părți la prezenta convenție;

dorind să ia măsuri eficace de prevenire a terorismului și de combatere în special a instigării publice la săvârșirea infracțiunilor de terorism, a recrutării și a instruirii în scopuri teroriste;

conștiente de îngrijorarea profundă cauzată de multiplicarea infracțiunilor de terorism și de amenințarea din ce în ce mai mare pe care o generează terorismul;

conștiente de situația dificilă cu care se confruntă cei care suferă din cauza terorismului și, în acest sens, reafirmându-și profunda solidaritate cu victimele terorismului și cu familiile acestora;

recunoscând că infracțiunile de terorism și infracțiunile prevăzute în prezenta convenție, indiferent de către cine ar fi comise, nu pot fi în niciun caz justificate politic, filozofic, ideologic, rasial, etnic, religios sau în alt mod similar și reamintind obligația tuturor părților de a preveni săvârșirea unor astfel de infracțiuni sau, dacă nu sunt prevenite, de a le urmări penal și a asigura că acestea sunt pasibile de sancțiuni care țin seama de gravitatea faptelor;

reamintind necesitatea de a consolida lupta împotriva terorismului și reafirmând că toate măsurile luate pentru prevenirea sau reprimarea infracțiunilor teroriste trebuie să respecte statul de drept și valorile democratice, drepturile omului și libertățile fundamentale, precum și alte prevederi ale dreptului internațional, inclusiv, acolo unde se aplică, ale dreptului internațional umanitar;

recunoscând că prezenta convenție nu intenționează să aducă atingere principiilor consacrate referitoare la libertatea de exprimare și libertatea de asociere;

reamintind faptul că actele de terorism, prin natură sau context, au scopul de a intimida în mod grav o anumită populație sau de a obliga în mod nejustificat un guvern sau o organizație internațională să îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act sau de a destabiliza grav sau de a distruge structurile fundamentale politice, constituționale, economice sau sociale ale unei țări sau ale unei organizații internaționale;

convin după cum urmează:

Articolul 1 – Terminologie

(1)În sensul prezentei convenții, prin „infracțiune de terorism” se înțelege oricare dintre infracțiunile care se încadrează în domeniul de aplicare al unuia dintre tratatele enumerate în apendice,astfel cum este definită în unul dintre aceste tratate.

(2)La depunerea instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, un stat sau Comunitatea Europeană, în cazul în care nu este parte la un tratat enumerat în apendice, poate declara că, atunci când i se aplică prezenta convenție, tratatul în cauză se consideră a nu fi inclus în apendice. Declarația menționată încetează să producă efecte de îndată ce tratatul în cauză intră în vigoare pentru partea care a făcut o astfel de declarație, aceasta având obligația să notifice Secretarului General al Consiliului Europei această intrare în vigoare.

Articolul 2 - Obiectiv

Obiectivul prezentei convenții este de a spori eforturile depuse de părți în ceea ce privește prevenirea terorismului și a efectelor negative ale acestuia asupra respectării depline a drepturilor omului, în special a dreptului la viață, atât prin măsuri care trebuie adoptate la nivel național, cât și prin cooperare internațională, ținând seama în mod corespunzător de tratatele sau de acordurile internaționale, multilaterale sau bilaterale existente între părți.

Articolul 3 - Politicile naționale de prevenire

(1)Fiecare parte ia măsuri adecvate, în special în domeniul formării autorităților de asigurare a respectării legii și a altor organisme, precum și în domeniile educației, culturii, informației, mass-mediei și sensibilizării publicului, în vederea prevenirii infracțiunilor de terorism și a efectelor negative ale acestora, respectând, în același timp, obligațiile în materie de drepturile omului, astfel cum sunt prevăzute în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, în cazul în care aceste instrumente i se aplică părții în cauză, precum și alte obligații în temeiul dreptului internațional.

(2)Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a îmbunătăți și a dezvolta cooperarea dintre autoritățile naționale în vederea prevenirii infracțiunilor de terorism și a efectelor negative ale acestora prin metode precum: 

(a)schimbul de informații;

(b)îmbunătățirea protecției fizice a persoanelor și a infrastructurilor;

(c)îmbunătățirea planurilor de formare și de coordonare pentru situațiile de criză civilă.

(3)Fiecare parte promovează toleranța prin încurajarea dialogului interreligios și intercultural, implicând, după caz, organizații neguvernamentale și alte componente ale societății civile cu scopul de a preveni tensiunile ce ar putea contribui la săvârșirea infracțiunilor de terorism.

(4)Fiecare parte se străduiește să promoveze acțiuni de sensibilizare a publicului cu privire la existența, cauzele și gravitatea infracțiunilor de terorism și ale infracțiunilor prevăzute în prezenta convenție, precum și cu privire la amenințarea reprezentată de acestea și are în vedere încurajarea publicului să furnizeze un ajutor efectiv și specific autorităților competente care poate contribui la prevenirea infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor prevăzute în prezenta convenție.

Articolul 4 - Cooperarea internațională în materie de prevenire

Părțile își acordă asistență și sprijin reciproc, după caz și ținând seama de capacitățile lor, în vederea consolidării capacității acestora de a preveni săvârșirea de infracțiuni de terorism, inclusiv prin schimb de informații și de cele mai bune practici, precum și prin activități de formare și alte eforturi comune cu caracter preventiv.

Articolul 5 - Instigare publică la săvârșirea unei infracțiuni de terorism

(1)În sensul prezentei convenții, prin „instigare publică la săvârșirea unei infracțiuni de terorism” se înțelege fapta de a distribui un mesaj sau de a-l pune la dispoziția publicului în orice altă formă, cu intenția de a incita la săvârșirea unei infracțiuni de terorism, atunci când un astfel de comportament, indiferent dacă încurajează sau nu în mod direct săvârșirea unei infracțiuni de terorism, creează riscul ca una sau mai multe astfel de infracțiuni să fie comise.

(2)Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a incrimina ca infracțiune, în dreptul său intern, instigarea publică la comiterea unei infracțiuni de terorism, astfel cum este definită la alineatul (1), atunci când aceasta este săvârșită ilegal și cu intenție.

Articolul 6 - Recrutarea în scopuri teroriste

(1)În sensul prezentei convenții, prin „recrutare în scopuri teroriste” se înțelege fapta de a solicita altei persoane să comită sau să participe la săvârșirea unei infracțiuni de terorism sau să adere la o asociație sau grup în scopul de a contribui la comiterea uneia sau mai multor infracțiuni de terorism de către asociație sau grup.

(2)Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a incrimina ca infracțiune, în dreptul său intern, recrutarea în scopuri teroriste, astfel cum este definită la alineatul (1), atunci când aceasta este săvârșită ilegal și cu intenție.

Articolul 7 - Instruirea în scopuri teroriste

(1)În sensul prezentei convenții, prin „instruire în scopuri teroriste” se înțelege fapta de a oferi instrucțiuni privind fabricarea sau folosirea de explozibili, de arme de foc sau de alte arme sau substanțe toxice sau periculoase ori privind alte metode și tehnici specifice, cu scopul de a săvârși sau de a contribui la săvârșirea unei infracțiuni de terorism, știind că aptitudinile furnizate sunt menite să fie utilizate în acest scop.

(2)Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a incrimina ca infracțiune, în dreptul său intern, instruirea în scopuri teroriste, astfel cum este definită la alineatul (1), atunci când aceasta este săvârșită ilegal și cu intenție.

Articolul 8 - Irelevanța săvârșirii unei infracțiuni de terorism

Pentru ca o faptă să constituie infracțiune, astfel cum este prevăzută la articolele 5-7 din prezenta convenție, nu este nevoie ca infracțiunea de terorism să fie comisă efectiv.

Articolul 9 - Infracțiuni accesorii

(1)Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a incrimina ca infracțiune, în dreptul său intern:

(a)participarea în calitate de complice la săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 din prezenta convenție;

(b)organizarea săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 din prezenta convenție sau faptul de a comanda unor persoane să comită oricare dintre aceste infracțiuni;

(c)contribuția la comiterea uneia sau mai multor infracțiuni prevăzute la articolele 5-7 din prezenta convenție de către un grup de persoane care acționează într-un scop comun. O astfel de contribuție trebuie să fie intenționată și:

fie (i)să aibă scopul de a promova activitatea infracțională sau scopul infracțional al grupului, în cazul în care o astfel de activitate sau scop implică săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 din prezenta convenție; fie

(ii)să fie adusă cunoscând intenția grupului de a săvârși una dintre infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 din prezenta convenție.

(2)Fiecare parte adoptă, de asemenea, măsurile necesare pentru incriminarea ca infracțiune, în temeiul dreptului său intern și în conformitate cu acesta, a tentativei de comitere a uneia dintre infracțiunile prevăzute la articolele 6 și 7 din prezenta convenție.

Articolul 10 – Răspunderea persoanelor juridice

(1)Fiecare parte adoptă măsurile necesare, în conformitate cu principiile sale juridice, pentru a stabili răspunderea persoanelor juridice în cazul participării la infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție.

(2)Sub rezerva principiilor juridice ale părții, răspunderea entităților juridice poate fi penală, civilă sau administrativă.

(3)Această răspundere nu aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care au săvârșit infracțiunile.

Articolul 11 - Sancțiuni și măsuri

(1)Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru ca săvârșirea infracțiunilor prevăzute la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție să se pedepsească prin sancțiuni eficace, proporționale și disuasive.

(2)Condamnările definitive pronunțate anterior într-un alt stat pentru infracțiunile prevăzute în prezenta convenție pot fi luate în considerare, în măsura în care dreptul intern permite acest lucru, la stabilirea pedepsei în conformitate cu dreptul intern.

(3)Fiecare parte se asigură că persoanelor juridice cărora li s-a antrenat răspunderea în conformitate cu articolul 10 fac obiectul unor sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, de natură penală sau extrapenală, inclusiv sancțiuni pecuniare.

Articolul 12 – Condiții și garanții

(1)Fiecare parte se asigură că instituirea, punerea în practică și aplicarea incriminării în temeiul articolelor 5-7 și 9 din prezenta convenție sunt efectuate respectându-se obligațiile în materie de drepturile omului, în special dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de asociere și libertatea religioasă, astfel cum sunt prevăzute în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, în cazul în care aceste instrumente i se aplică părții în cauză, precum și alte obligații prevăzute de dreptul internațional.

(2)Instituirea, punerea în practică și aplicarea incriminării în temeiul articolelor 5-7 și 9 din prezenta convenție ar trebui, de asemenea, să respecte principiul proporționalității în ceea ce privește obiectivele legitime urmărite și necesitatea lor într-o societate democratică și ar trebui să excludă orice formă de arbitrar sau de tratament discriminatoriu sau rasist.

Articolul 13 - Protecția, despăgubirea și sprijinirea victimelor terorismului

Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a proteja și a sprijini victimele actelor de terorism care au fost săvârșite pe teritoriul său. Aceste măsuri pot include, prin intermediul sistemelor naționale corespunzătoare și sub rezerva legislației interne, printre altele, asistență financiară și despăgubire pentru victimele terorismului și membrii de familie apropiați ai acestora.

Articolul 14 - Competența

(1)Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a-și stabili competența în privința infracțiunilor prevăzute în prezenta convenție:

(a)atunci când infracțiunea este săvârșită pe teritoriul părții în cauză;

(b)atunci când infracțiunea este săvârșită la bordul unei nave care arborează pavilionul părții în cauză sau la bordul unei aeronave înmatriculate în conformitate cu legislația părții în cauză;

(c)atunci când infracțiunea este săvârșită de o persoană care deține cetățenia părții în cauză;

(2)Fiecare parte își poate stabili competența în privința infracțiunilor prevăzute în prezenta convenție:

(a)atunci când infracțiunea a avut ca scop sau ca efect săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la articolul 1 din prezenta convenție pe teritoriul părții în cauză sau împotriva unei persoane care deține cetățenia părții în cauză;

(b)atunci când infracțiunea a avut ca scop sau ca efect săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la articolul 1 din prezenta convenție împotriva unei structuri publice sau guvernamentale deținute de partea în cauză în străinătate, inclusiv împotriva sediilor diplomatice sau consulare ale acesteia;

(c)atunci când infracțiunea a avut ca scop sau ca efect săvârșirea unei infracțiuni prevăzute la articolul 1 din prezenta convenție în încercarea de a obliga partea în cauză să facă sau să se abțină de la executarea unui act;

(d)atunci când infracțiunea este săvârșită de către un apatrid care își are reședința obișnuită pe teritoriul părții în cauză;

(e)atunci când infracțiunea este săvârșită la bordul unei aeronave care este exploatată de guvernul părții în cauză.

(3)Fiecare parte adoptă măsurile necesare pentru a-și stabili competența asupra infracțiunilor prevăzute în prezenta convenție în cazul în care autorul prezumat se află pe teritoriul său și aceasta nu îl extrădează către o parte a cărui competență se întemeiază pe o normă de competență care este prevăzută și în legislația părții solicitate.

(4)Prezenta convenție nu exclude exercitarea competenței penale în conformitate cu legislația națională.

(5)Dacă mai multe părți își revendică competența cu privire la o presupusă infracțiune prevăzută în prezenta convenție, părțile implicate se consultă reciproc, acolo unde este cazul, pentru a stabili care este cea mai adecvată jurisdicție pentru a instrumenta cazul.

Articolul 15 - Obligația de a investiga

(1)Atunci când o parte primește informații conform cărora este posibil ca o persoană care a săvârșit sau se presupune că a săvârșit o infracțiune prevăzută în prezenta convenție să fie prezentă pe teritoriul său, partea în cauză ia măsurile necesare în temeiul dreptului său intern pentru a investiga faptele care i-au fost aduse la cunoștință.

(2)Atunci când apreciază că circumstanțele justifică acest lucru, partea pe al cărei teritoriu este prezent autorul sau presupusul autor al infracțiunii ia măsurile corespunzătoare, în conformitate cu dreptul său intern, astfel încât să se asigure prezența persoanei în scopul urmăririi penale sau extrădării.

(3)Orice persoană în privința căreia se iau măsurile menționate la alineatul (2) are dreptul:

(a)să comunice fără întârziere cu cel mai apropiat reprezentant al statului al cărui cetățean este sau care are în alt mod dreptul de a proteja drepturile persoanei respective sau, în cazul în care persoana respectivă este apatrid, al statului pe teritoriul căruia această persoană își are reședința obișnuită;

(b)să primească vizita unui reprezentant al statului respectiv;

(c)să fie informată cu privire la drepturile de care beneficiază în temeiul literelor (a) și (b).

(4)Drepturile menționate la alineatul (3) se exercită în conformitate cu actele cu putere de lege și normele administrative ale părții pe teritoriul căreia este prezent autorul sau presupusul autor al infracțiunii, sub rezerva dispoziției conform căreia actele cu putere de lege și normele administrative menționate anterior trebuie să permită acordarea de efecte depline scopurilor urmărite de drepturile acordate în temeiul alineatului (3).

(5)Dispozițiile alineatelor (3) și (4) se aplică fără a se aduce atingere dreptului oricărei părți care poate pretinde competența în conformitate cu articolul 14 alineatul (1) litera (c) și alineatul (2) litera (d) de a invita Comitetul Internațional al Crucii Roșii să comunice cu autorul prezumtiv al infracțiunii și să îl viziteze .

Articolul 16 – Neaplicarea convenției

Prezenta convenție nu se aplică atunci când una din infracțiunile stabilite în conformitate cu articolele 5-7 și 9 este săvârșită pe teritoriul unui singur stat, autorul prezumat este un cetățean al statului respectiv și se află pe teritoriul acelui stat și niciun alt stat nu are un fundament juridic în temeiul articolului 14 alineatele (1) și (2) din prezenta convenție să își exercite competența, fiind de la sine înțeles că dispozițiile articolelor 17 și 20-22 ale prezentei convenții se aplică, după caz, în aceste situații.

Articolul 17 - Cooperare internațională în materie penală

(1)Părțile își acordă reciproc cel mai înalt grad de asistență cu privire la investigațiile penale sau procedurile penale ori de extrădare în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție, inclusiv asistență în vederea obținerii elementelor de probă aflate în posesia lor care sunt necesare pentru desfășurarea procedurii.

(2) Părțile își îndeplinesc obligațiile prevăzute la alineatul (1) în conformitate cu orice tratate sau alte acorduri referitoare la asistența juridică reciprocă care există între acestea. În lipsa unor astfel de tratate sau acorduri, părțile își acordă reciproc asistență în conformitate cu dreptul lor intern.

(3)Părțile cooperează în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu legile, tratatele, acordurile și înțelegerile relevante ale părții solicitate în ceea ce privește investigațiile și procedurile penale deschise în legătură cu infracțiunile pentru care se poate antrena răspunderea entităților juridice, în temeiul articolului 10 din prezenta convenție.

(4)Fiecare parte poate să ia în considerare instituirea de mecanisme suplimentare prin care să împărtășească altor părți informațiile sau elementele de probă necesare pentru a stabili răspunderea penală, civilă sau administrativă în temeiul articolului 10.

Articolul 18 - Extrădarea sau urmărirea penală

(1)În cazul în care partea pe al cărei teritoriu se găsește autorul prezumat al infracțiunii are competență în conformitate cu articolul 14, dar nu extrădează persoana respectivă, este obligată, fără nicio excepție și indiferent dacă infracțiunea a fost sau nu săvârșită pe teritoriul său, să înainteze cazul fără întârziere nejustificată autorităților sale competente în scopul urmăririi penale, în conformitate cu procedurile prevăzute în legislația sa. Aceste autorități soluționează cazul în același mod ca în cazul oricărei alte infracțiuni grave în conformitate cu legislația acelei părți.

(2)Atunci când o parte este autorizată în temeiul dreptului său intern să îl extrădeze sau să îl predea în alt mod pe unul dintre cetățenii săi doar cu condiția ca această persoană să fie returnată părții respective pentru executarea pedepsei pronunțate în urma procesului sau procedurii care a stat la baza cererii de extrădare sau de predare, iar această parte și partea care solicită extrădarea persoanei sunt de acord cu această opțiune și cu alte condiții pe care le pot considera corespunzătoare, această extrădare sau predare condiționată este suficientă pentru a dispensa partea solicitată de obligația prevăzută la alineatul (1).

Articolul 19 - Extrădarea

(1)Infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție se consideră ca făcând parte din cazurile de extrădare prevăzute în orice tratat de extrădare în vigoare între oricare dintre părți înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenții. Părțile se angajează să includă aceste infracțiuni drept infracțiuni în cazul cărora se poate recurge la extrădare în fiecare tratat de extrădare pe care acestea îl vor încheia între ele ulterior.

(2)Atunci când o parte care condiționează extrădarea de existența unui tratat primește o cerere de extrădare de la altă parte cu care nu a încheiat un tratat de extrădare, partea solicitată poate, în cazul în care decide în acest sens, să ia în considerare prezenta convenție drept temei juridic al extrădării cu privire la infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție. Extrădarea se supune celorlalte condiții prevăzute în legislația părții solicitate.

(3)Părțile care nu condiționează extrădarea de existența unui tratat recunosc infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție drept cazuri de extrădare între ele, în condițiile prevăzute în legislația părții solicitate.

(4)În cazul în care este necesar, infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție se consideră, în sensul extrădării între părți, ca și cum ar fi fost comise atât la locul săvârșirii, cât și pe teritoriul părților care și-au stabilit competența în conformitate cu articolul 14.

(5)Dispozițiile tuturor tratatelor de extrădare și ale acordurilor încheiate între părți în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție se consideră a fi modificate între părți, în măsura în care acestea sunt incompatibile cu prezenta convenție.

Articolul 20 - Excluderea clauzei de exceptare din rațiuni politice

(1)Niciuna dintre infracțiunile menționate la articolele 5-7 și 9 din prezenta convenție nu se consideră, în sensul extrădării sau asistenței juridice reciproce, drept infracțiune politică, infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau infracțiune săvârșită din motive politice. Prin urmare, o cerere de extrădare sau de asistență juridică reciprocă întemeiată pe o asemenea infracțiune nu poate fi refuzată doar din motivul că se referă la o infracțiune politică, o infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau o infracțiune săvârșită din motive politice.

(2)Fără a aduce atingere aplicării articolelor 19-23 din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor din 23 mai 1969 celorlalte articole din prezenta convenție, orice stat sau Comunitatea Europeană, la momentul semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare la convenție, poate să declare că își rezervă dreptul de a nu aplica alineatul (1) al prezentului articol în ceea ce privește extrădarea cu privire la o infracțiune prevăzută în prezenta convenție. Părțile se angajează să aplice această rezervă de la caz la caz, printr-o decizie motivată corespunzător.

(3)Oricare dintre părți poate, în întregime sau parțial, să retragă o rezervă pe care a formulat-o în conformitate cu alineatul (2) prin intermediul unei declarații adresate Secretarului General al Consiliului Europei care devine efectivă începând cu data primirii acesteia.

(4)O parte care a formulat o rezervă în conformitate cu alineatul (2) al prezentului articol nu poate solicita aplicarea alineatului (1) al prezentului articol de către o altă parte; cu toate acestea, în cazul în care rezerva este parțială sau condițională, partea în cauză poate pretinde aplicarea prezentului articol în măsura în care l-a acceptat.

(5)Rezerva este valabilă pe o perioadă de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei convenții pentru partea în cauză. Cu toate acestea, o astfel de rezervă poate fi reînnoită cu perioade de aceeași durată.

(6)Cu douăsprezece luni înainte de data de expirare a rezervei, Secretarul General al Consiliului Europei notifică părții în cauză faptul că rezerva va expira. Cu cel puțin trei luni înainte de expirare, partea notifică Secretarului General al Consiliului Europei menținerea, modificarea sau retragerea rezervei. În cazul în care una dintre părți notifică Secretarului General al Consiliului Europei menținerea rezervei sale, aceasta trebuie să furnizeze o explicație cu privire la motivele pe care se întemeiază decizia de menținere. În lipsa unei notificări de la partea în cauză, Secretarul General al Consiliului Europei informează partea respectivă că rezerva sa se consideră extinsă în mod automat pentru o perioadă de șase luni. Dacă partea în cauză nu își notifică intenția de a menține sau de a modifica rezerva înainte de expirarea perioadei respective, rezerva se consideră ridicată.

(7)În cazul în care o parte nu extrădează o persoană invocând această rezervă, după ce primește o cerere de extrădare de la altă parte, trimite cazul, fără nicio excepție sau întârziere nejustificată, autorităților sale competente pentru derularea urmăririi penale, cu excepția cazului în care partea solicitantă și partea solicitată convin altfel. În scopul desfășurării urmăririi penale în partea solicitată, autoritățile competente decid în același mod ca în cazul oricărei alte infracțiuni grave în conformitate cu legislația acelei părți. Partea solicitată comunică fără întârziere nejustificată rezultatul final al procedurii părții solicitante și Secretarului General al Consiliului Europei, care o transmite părților reunite în scopul consultării, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 30.

(8)Decizia de a refuza cererea de extrădare pe baza acestei rezerve este transmisă cu promptitudine părții solicitante. În cazul în care nu se pronunță o hotărâre pe fond într-un termen rezonabil în partea solicitată în conformitate cu alineatul (7), partea solicitantă poate comunica acest lucru Secretarului General al Consiliului Europei care supune chestiunea părților reunite în scopul consultării, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 30. Părțile reunite în scopul consultării analizează problema și emit un aviz cu privire la conformitatea refuzului cu convenția, care se înaintează Comitetului de Miniștri în scopul emiterii unei declarații în acest sens. Atunci când își îndeplinește atribuțiile în temeiul prezentului alineat, Comitetul de Miniștri se reunește în componența sa limitată la statele părți.

Articolul 21 - Clauza privind discriminarea

(1)Nicio dispoziție a prezentei convenții nu se interpretează ca impunând obligația de extrădare sau de acordare de asistență juridică în cazul în care partea solicitată are motive întemeiate să creadă că cererea de extrădare pentru infracțiunile prevăzute la articolele 5-7 și 9 sau cererea de asistență juridică reciprocă în legătură cu astfel de infracțiuni s-a făcut în scopul urmăririi penale sau pedepsirii unei persoane din cauza rasei, religiei, cetățeniei, originii etnice sau opiniei politice a persoanei respective sau că admiterea cererii ar aduce atingere poziției persoanei în cauză din oricare dintre aceste motive.

(2)Nicio dispoziție a prezentei convenții nu se interpretează ca impunând obligația de extrădare în cazul în care persoana care face obiectul cererii de extrădare riscă să fie supusă torturii sau unor tratamente sau pedepse inumane sau degradante.

(3)Nicio dispoziție a prezentei convenții nu se interpretează ca impunând obligația de extrădare dacă persoana care face obiectul cererii de extrădare riscă să fie condamnată la pedeapsa cu moartea sau, în cazul în care legislația părții solicitate nu permite închisoarea pe viață, la închisoare pe viață fără posibilitatea de eliberare condiționată, cu excepția cazului în care, în conformitate cu tratatele de extrădare aplicabile, partea solicitată are obligația de a extrăda dacă partea solicitantă oferă un nivel de asigurare pe care partea solicitată îl consideră suficient cu privire la faptul că nu va fi pronunțată o hotărâre de condamnare la pedeapsa cu moartea sau, în cazul în care a fost pronunțată, că nu va fi executată sau că persoana în cauză nu va face obiectul unei pedepse cu închisoarea pe viață fără posibilitatea de eliberare condiționată.

Articolul 22 – Furnizarea de informații în mod spontan

(1)Fără a aduce atingere propriilor investigații sau proceduri, autoritățile competente ale unei părți pot să trimită autorităților competente ale altei părți, fără a i se fi cerut acest lucru în prealabil, informații obținute în cadrul propriilor investigații, atunci când consideră că dezvăluirea acestor informații ar putea asista partea care primește informațiile în inițierea sau desfășurarea de investigații ori proceduri sau ar putea conduce la o cerere a părții respective în temeiul prezentei convenții.

(2)Partea care furnizează informațiile poate, în conformitate cu dreptul său intern, să impună condiții privind utilizarea respectivelor informații de către partea care primește informațiile.

(3)Partea care primește informațiile are obligația de a respecta acele condiții.

(4)Cu toate acestea, orice parte poate, la orice dată ulterioară, printr-o declarație adresată Secretarului General al Consiliului Europei, să declare că își rezervă dreptul de a nu fi obligată să respecte condițiile impuse de partea care furnizează informațiile menționate la alineatul (2), cu excepția cazului în care primește o notificare prealabilă cu privire la natura informațiilor care urmează să fie furnizate și este de acord cu transmiterea acestora.

Articolul 23 - Semnare și intrarea în vigoare

(1)Prezenta convenție este deschisă pentru semnare de către statele membre ale Consiliului Europei, Comunitatea Europeană și de către statele care nu sunt membre care au participat la elaborarea sa.

(2)Prezenta convenție este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se depun la Secretarul General al Consiliului Europei.

(3)Prezenta convenție intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează după ziua în care expiră o perioadă de trei luni de la data la care șase părți semnatare, dintre care cel puțin patru sunt state membre ale Consiliului Europei, și-au exprimat consimțământul de a le reveni obligații în temeiul convenției, în conformitate cu dispozițiile alineatului (2).

(4)Pentru orice semnatar care își exprimă ulterior consimțământul de a-i reveni obligații în temeiul convenției, aceasta intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează după ziua în care expiră o perioadă de trei luni de la data la care și-a exprimat consimțământul de a-i reveni obligații în temeiul convenției, în conformitate cu dispozițiile alineatului (2).

Articolul 24 – Aderarea la convenție

(1)După intrarea în vigoare a prezentei convenții, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, după consultarea și obținerea consimțământului unanim al părților la convenție, poate invita să adere la prezenta convenție orice stat care nu este membru al Consiliului Europei și care nu a participat la elaborarea prezentei convenții. Decizia se ia cu majoritatea prevăzută la articolul 20 litera (d) din Statutul Consiliului Europei și prin votul unanim al reprezentanților părților îndreptățite să facă parte din Comitetul de Miniștri.

(2)Pentru orice stat care aderă la convenție în temeiul alineatului (1), convenția intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează după ziua în care expiră o perioadă de trei luni de la data la care instrumentul de aderare a fost depus la Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 25 - Aplicarea teritorială

(1)Orice stat sau Comunitatea Europeană poate specifica, la momentul semnării sau la depunerea instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, teritoriul sau teritoriile în care se aplică prezenta convenție.

(2)Orice parte poate extinde, în orice moment ulterior, printr-o declarație adresată Secretarului General al Consiliului Europei, aplicarea prezentei convenții la orice alt teritoriu specificat în declarație. În ceea ce privește teritoriul respectiv, convenția intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează după ziua în care expiră o perioadă de trei luni de la data primirii declarației de către Secretarul General.

(3)Orice declarație făcută în temeiul celor două aliniate precedente cu privire la teritoriul specificat în declarație poate fi retrasă printr-o notificare adresată Secretarului General al Consiliului Europei. Retragerea devine aplicabilă în prima zi a lunii care urmează după ziua în care expiră o perioadă de trei luni de la data primirii unei astfel de notificări de către Secretarul General.

Articolul 26 – Efectele convenției

(1)Prezenta convenție completează tratatele sau acordurile multilaterale sau bilaterale aplicabile între părți, inclusiv dispozițiile următoarelor tratate ale Consiliului Europei:

–Convenția europeană de extrădare, deschisă spre semnare la Paris la 13 decembrie 1957 (ETS nr. 24);

–Convenția europeană de asistență judiciară reciprocă în materie penală, deschisă pentru semnare la Strasbourg la 20 aprilie 1959 (ETS nr. 30);

–Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, deschisă pentru semnare la Strasbourg la 27 ianuarie 1977 (ETS nr. 90);

–Protocolul adițional la Convenția europeană de asistență judiciară reciprocă în materie penală, deschis pentru semnare la Strasbourg la 17 martie 1978 (ETS nr. 99);

–Al doilea protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară reciprocă în materie penală, deschis pentru semnare la Strasbourg la 8 noiembrie 2001 (ETS nr. 182);

–Protocolul de modificare a Convenției europene pentru reprimarea terorismului, deschis pentru semnare la Strasbourg la 15 mai 2003 (ETS nr. 190).

(2)Dacă două sau mai multe părți au încheiat deja sau vor încheia un acord sau un tratat privind chestiunile abordate în prezenta convenție sau au stabilit ori vor stabili altfel de relații cu privire la aceste aspecte, părțile respective sunt îndreptățite să aplice și respectivul tratat ori acord sau să reglementeze relațiile respective în conformitate cu tratatul sau acordul în cauză. Cu toate acestea, atunci când stabilesc relații în ceea ce privește aspectele tratate în prezenta convenție într-un alt mod decât cel prevăzut în aceasta, părțile trebuie să procedeze într-un mod care nu contravine obiectivelor și principiilor convenției.

(3)Părțile care sunt membre ale Uniunii Europene aplică, în relațiile reciproce, normele comunitare și ale dreptului Uniunii Europene, în măsura în care există astfel de norme comunitare sau ale Uniunii Europene care reglementează domeniul în cauză și care sunt aplicabile cazului respectiv, fără a aduce atingere obiectului și scopului convenției și fără a aduce atingere aplicării depline a acesteia în relațiile cu alte părți la convenție.

(4)Nicio dispoziție a prezentei convenții nu afectează alte drepturi, obligații și responsabilități ale unei părți și persoane fizice prevăzute de dreptul internațional, inclusiv de dreptul internațional umanitar.

(5)Activitățile forțelor armate pe durata unui conflict armat, astfel cum sunt acești termeni înțeleși în dreptul internațional umanitar, care sunt reglementate de acest drept, nu fac obiectul prezentei convenții, iar activitățile întreprinse de forțele militare ale unei părți în exercitarea atribuțiilor lor oficiale, în măsura în care sunt reglementate de alte norme ale dreptului internațional, nu sunt reglementate de prezenta convenție.

Articolul 27 – Modificarea convenției

(1)Oricare dintre părți, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei sau părțile reunite în scopul consultării pot face propuneri de modificare a convenției.

(2)Orice propunere de modificare este comunicată părților de către Secretarul General al Consiliului Europei.

(3)În plus, orice modificare propusă de către una dintre părți sau de Comitetul de miniștri se comunică părților reunite în scopul consultării, care înaintează Comitetului de Miniștri avizul lor cu privire la modificarea propusă.

(4)Comitetul de Miniștri examinează propunerea de modificare, precum și orice aviz prezentat de părțile reunite în scopul consultării și poate aproba modificarea.

(5)Textul oricărei modificări adoptate de Comitetul de Miniștri în conformitate cu alineatul (4) se transmite părților pentru acceptare.

(6)Orice modificare aprobată în conformitate cu alineatul (4) intră în vigoare în a treizecea zi de la data la care toate părțile i-au transmis Secretarului General faptul că au acceptat-o.

Articolul 28 – Revizuirea apendicelui

(1)În vederea actualizării listei de tratate din apendice, oricare dintre părți sau Comitetul de Miniștri poate face propuneri de modificare. Aceste propuneri de modificare se referă numai la tratatele universale încheiate în cadrul sistemului Organizației Națiunilor Unite care au ca obiect în mod specific terorismul internațional și care au intrat în vigoare. Modificările se comunică părților de către Secretarul General al Consiliului Europei.

(2)După consultarea părților care nu sunt membre, Comitetul de Miniștri poate adopta o propunere de modificare cu majoritatea prevăzută la articolul 20 litera (d) din Statutul Consiliului Europei. Modificarea intră în vigoare după expirarea unui termen de un an de la data la care a fost transmisă părților. În cursul acestei perioade, orice parte poate notifica Secretarului General al Consiliului Europei orice obiecție față de intrarea în vigoare a modificării în ceea ce o privește.

(3)În cazul în care o treime dintre părți notifică Secretarului General al Consiliului Europei o obiecție față de intrarea în vigoare a modificării, aceasta nu intră în vigoare.

(4)În cazul în care mai puțin de o treime dintre părți notifică o obiecție, modificarea intră în vigoare pentru părțile care nu au notificat o obiecție.

(5)După intrarea în vigoare a unei modificări în conformitate cu alineatul (2) și notificarea unei obiecții cu privire la aceasta de către una dintre părți, modificarea în cauză intră în vigoare în ceea ce privește respectiva parte în prima zi a lunii următoare datei la care partea în cauză notifică Secretarului General al Consiliului Europei că a acceptat modificarea.

Articolul 29 – Soluționarea diferendelor

În cazul unui diferend între părți cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, acestea încearcă să ajungă la o soluție prin negociere sau prin orice alte metode pașnice pe care le consideră oportune, inclusiv prin supunerea diferendului unui tribunal arbitral ale cărui decizii sunt obligatorii pentru părțile la diferend sau Curții Internaționale de Justiție, astfel cum au convenit părțile în cauză.

Articolul 30 – Reunirea părților în scopul consultării

(1)Părțile se consultă periodic în vederea:

(a)prezentării de propuneri pentru a facilita sau a îmbunătăți utilizarea și punerea în aplicare eficace a prezentei convenții, inclusiv identificarea oricăror probleme și efectele oricărei declarații făcute în temeiul prezentei convenții;

(b)formulării avizului cu privire la conformitatea unui refuz de a extrăda care le este supus atenției în conformitate cu articolul 20 alineatul (8);

(c)prezentării de propuneri pentru modificarea prezentei convenții în conformitate cu articolul 27;

(d)formulării unui aviz cu privire la orice propunere de modificare a prezentei convenții care le este supusă atenției în conformitate cu articolul 27 alineatul (3);

(e)exprimării unui aviz cu privire la orice chestiune privind aplicarea prezentei convenții și facilitării schimbului de informații în ceea ce privește evoluțiile juridice, politice sau tehnologice.

(2)Reunirea părților în scopul consultării este convocată de Secretarul General al Consiliului Europei ori de câte ori se consideră că este necesar și în orice caz atunci când o majoritate a părților sau Comitetul de Miniștri solicită convocarea.

(3)În îndeplinirea funcțiilor acestora în temeiul prezentului articol, părțile sunt asistate de Secretariatul Consiliului Europei.

Articolul 31 – Denunțarea

(1)Orice parte poate denunța oricând prezenta convenție printr-o notificare adresată Secretarului General al Consiliului Europei.

(2)Denunțarea intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează după ziua în care expiră o perioadă de trei luni de la data la care Secretarul General primește notificarea.

Articolul 32 – Notificare

Secretarul General al Consiliului Europei notifică statelor membre ale Consiliului Europei, Comunității Europene, statelor care nu sunt membre care au participat la elaborarea prezentei convenții, precum și oricărui stat care a aderat sau a fost invitat să adere la prezenta convenție:

(a)orice semnătură;

(b)depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare;

(c)orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenții în temeiul articolului 23;

(d)orice declarație făcută în temeiul articolului 1 alineatul (2), articolului 22 alineatul (4) și articolului 25;

(e)orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezenta convenție.

Drept care, subsemnații, pe deplin împuterniciți, au semnat prezenta convenție.

Adoptată la Varșovia, la șaisprezece mai două mii cinci, în engleză și în franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care se depune la arhivele Consiliului Europei. Secretarul General al Consiliului Europei transmite copii certificate pentru conformitate fiecărui stat membru al Consiliului Europei, Comunității Europene, statelor care nu sunt membre care au participat la elaborarea prezentei convenții și oricărui stat invitat să adere la aceasta.

Apendice 

(1)Convenția pentru combaterea capturării ilicite a aeronavelor, semnată la Haga la 16 decembrie 1970;

(2)Convenția pentru combaterea actelor ilicite îndreptate împotriva siguranței aviației civile, semnată la Montreal la 23 septembrie 1971;

(3) Convenția privind prevenirea și reprimarea infracțiunilor contra persoanelor care beneficiază de o protecție internațională, inclusiv a agenților diplomatici, adoptată la New York la 14 decembrie 1973;

(4) Convenția internațională împotriva luării de ostatici, adoptată la New York la 17 decembrie 1979;

(5) Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare, adoptată la Viena la 3 martie 1980;

(6) Protocolul cu privire la reprimarea actelor ilicite de violență în aeroporturile destinate aviației civile internaționale, încheiată la Montreal la 24 februarie 1988;

(7) Convenția pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime, semnată la Roma la 10 martie 1988;

(8) Protocol pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței platformelor fixe situate pe platoul continental, semnată la Roma la 10 martie 1988;

(9) Convenția internațională privind reprimarea atentatelor teroriste comise cu explozibil, adoptată la New York la 15 decembrie 1997;

(10) Convenția internațională privind reprimarea finanțării terorismului, adoptată la New York la 9 decembrie 1999;

(11)Convenția internațională privind reprimarea actelor de terorism nuclear, adoptată la New York la 13 aprilie 2005 1 .

(1) Amendament la apendicele adoptat de miniștrii adjuncți în cadrul celei de a 1 034-a reuniuni (11 septembrie 2008, punctul 10.1) și intrat în vigoare la 13 septembrie 2009 în conformitate cu articolul 28 din convenție.