COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 27.11.2017

COM(2017) 661 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind reexaminarea aplicării articolelor 13, 18 și 45 în ceea ce privește competențele ABE de a efectua o mediere obligatorie, pentru a ține seama de evoluțiile viitoare ale legislației din domeniul serviciilor financiare

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind reexaminarea aplicării articolelor 13, 18 și 45 în ceea ce privește competențele ABE de a efectua o mediere obligatorie, pentru a ține seama de evoluțiile viitoare ale legislației din domeniul serviciilor financiare

Introducere

În conformitate cu articolul 129 din Directiva 2014/59/UE de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții („BRRD”) și după consultarea Autorității Bancare Europene (ABE), Comisia Europeană a pregătit prezentul raport pentru Parlamentul European și Consiliu privind reexaminarea aplicării articolului 13 (planul de rezoluție a grupului), a articolului 18 (obstacolele din calea posibilităților de soluționare: tratamentul grupurilor) și a articolului 45 (MREL) în ceea ce privește competența ABE de a efectua o mediere obligatorie, pentru a ține seama de evoluțiile serviciilor financiare.

Dispoziții

Articolele 13, 18 și 45 din Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare sunt fundamentate pe principiul general conform căruia, în cazul grupurilor, deciziile în domeniile respective ar trebui să fie luate în comun de către autoritățile de rezoluție în cauză. Toate cele trei dispoziții stabilesc un termen de patru luni în care trebuie să se ajungă la un acord în acest sens. Articolele 13 și 18 stabilesc că, în această perioadă, ABE poate fi însărcinată cu acordarea de asistență autorităților în vederea ajungerii la o decizie comună cu privire la planurile de rezoluție a grupului, respectiv cu privire la obstacolele din calea posibilităților de soluționare, în cazul în care aceasta este solicitată de către o autoritate de rezoluție. În plus, cele trei dispoziții stabilesc că, în lipsa unei decizii comune, orice autoritate de rezoluție, la sfârșitul termenului de patru luni [care este considerat a fi termenul de conciliere în sensul articolului 19 alineatul (2) din Regulamentul privind ABE] 1 poate sesiza ABE, solicitându-i acesteia să ia o decizie de mediere obligatorie în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul privind ABE. Într-un astfel de caz, responsabilitatea de a decide cu privire la această chestiune este lăsată în seama ABE de către autoritatea de rezoluție responsabilă inițial. În conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din respectivul regulament, ABE ia o decizie în termen de o lună. Decizia ABE devine obligatorie pentru autoritățile de rezoluție respective.

Tabelul următor face o comparație între competențele de mediere obligatorie și competențele de mediere facultativă ale ABE și indică temele dispozițiilor respective.

În detaliu, articolul 13 alineatul (4) din BRRD prevede că planul de rezoluție a grupului este stabilit în comun de autoritatea de rezoluție a grupului și de autoritatea de rezoluție a filialelor. ABE poate fi consultată pentru a contribui la acest proces. În lipsa unei decizii comune privind planul de rezoluție în termen de patru luni de la data la care informațiile au fost transmise, autoritatea de rezoluție a grupului ia decizia la nivel de grup, iar autoritățile de rezoluție ale filialelor iau propriile decizii la nivel individual [alineatul (5) și, respectiv, alineatul (6)]. În cazul în care, totuși, orice autoritate de rezoluție aduce problema în atenția ABE în termen de patru luni, autoritatea de rezoluție a grupului sau autoritatea de rezoluție responsabilă pentru filială la nivel individual își amână decizia și așteaptă eventuala decizie pe care ABE o poate lua. ABE adoptă propria sa decizie în termen de o lună, care devine obligatorie pentru autoritatea competentă și este aplicată de către celelalte autorități de rezoluție vizate.

Cu toate acestea, în cazul în care autoritatea de rezoluție a grupului identifică obstacole în calea rezoluției, termenul pentru pregătirea planului de rezoluție a grupului este suspendat 2 . În acest caz, instituția trebuie să propună autorității de rezoluție măsuri posibile având ca scop abordarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative în termen de patru luni. Autoritatea de rezoluție evaluează eficiența măsurilor propuse.

În cazul în care autoritatea de rezoluție estimează că măsurile propuse nu reduc sau nu înlătură în mod eficient obstacolele în cauză, aceasta solicită instituției să ia măsuri alternative. În contextul unui grup, în conformitate cu articolul 18 din BRRD, autoritatea de rezoluție a grupului, în cooperare cu supraveghetorul consolidant și cu ABE, trebuie să elaboreze un raport cu privire la măsurile de abordare a acestor obstacole.

Întreprinderea-mamă din Uniune poate prezenta observații în termen de patru luni de la data primirii raportului.

Autoritatea de rezoluție a grupului și autoritățile de rezoluție ale filialelor, în termen de patru luni de la primirea observațiilor din partea întreprinderii-mamă sau la expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea observațiilor, ajung la o decizie comună cu privire la identificarea obstacolelor semnificative și a măsurilor de salvare, după consultarea autorității competente și a autorităților de rezoluție ale jurisdicțiilor în care sunt situate sucursalele relevante și după luarea în considerare a posibilelor observații ale întreprinderii-mamă din Uniune. În conformitate cu articolul 18 alineatul (5), ABE poate fi consultată în vederea ajungerii la o decizie comună. În lipsa unei decizii comune cu privire la raportul privind obstacolele din calea posibilităților de soluționare, autoritatea de rezoluție a grupului ia decizia la nivel de grup, iar autoritățile de rezoluție ale filialelor iau propriile decizii la nivel individual. Cu toate acestea, în cursul perioadei de patru luni, ABE i se poate solicita să ofere mediere obligatorie 3 cu privire la măsurile referitoare la modificarea semnificativă a structurilor juridice sau operaționale, 4 înființarea unei societăți holding 5 sau înființarea unui holding cu scopul de a controla instituția 6 . În cazul în care orice autoritate de rezoluție aduce problema în atenția ABE în termen de patru luni, autoritatea de rezoluție a grupului sau autoritatea de rezoluție responsabilă pentru filială la nivel individual își amână decizia și așteaptă eventuala decizie pe care ABE o poate lua. ABE adoptă propria sa decizie cu caracter obligatoriu în termen de o lună.

În conformitate cu articolul 45 alineatul (9) din Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare, referitor la aplicarea cerinței minime de fonduri proprii și pasive eligibile, autoritatea de rezoluție a grupului și autoritățile de rezoluție responsabile pentru filiale la nivel individual fac tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună privind cerința minimă consolidată. În lipsa unei decizii comune a autorităților de rezoluție relevante referitoare la cerința minimă la nivel consolidat, autoritatea de rezoluție a grupului ia o decizie, după examinarea atentă a evaluării filialelor, efectuată de către autoritatea de rezoluție relevantă. În lipsa unei decizii comune la nivel de filială, decizia este luată de către autoritățile de rezoluție respective ale filialelor, după luarea în considerare a avizelor și a rezervelor exprimate de autoritatea de rezoluție a grupului. În cazul în care orice autoritate de rezoluție aduce problema în atenția ABE în termen de patru luni, autoritatea de rezoluție a grupului sau, respectiv, autoritatea de rezoluție responsabilă pentru filială la nivel individual își amână decizia și așteaptă eventuala decizie pe care ABE o poate lua, în termen de o lună, decizie care devine obligatorie pentru autoritățile de rezoluție în cauză. Decizia este revizuită și, după caz, actualizată periodic.

Experiența dobândită de ABE din aplicarea competențelor de mediere

De la înființarea sa prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE a primit nouă cereri de mediere, dintre care trei pentru mediere obligatorie și șase pentru mediere facultativă. Din aceste nouă cazuri, două cereri de mediere au fost adresate ABE în temeiul Directivei privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015 7 . Până în prezent, toate cererile pentru proceduri de mediere (obligatorie sau facultativă) au fost în cele din urmă soluționate printr-un acord între părțile interesate, sub îndrumarea și cu asistența ABE. Din acest motiv, până în prezent nu a fost necesară medierea obligatorie pentru luarea unei decizii.

Experiența dobândită din aceste cazuri, deși limitată, pare să indice faptul că procesul de mediere poate fi un instrument eficace pentru a stimula luarea unor decizii comune între autoritățile competente, întrucât ABE a fost în măsură să soluționeze dezacordurile în cadrul fazei de conciliere 8 (sau în cadrul medierii facultative 9 ).

Cu toate acestea, nu au fost luate decizii comune cu privire la măsurile care vizează abordarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative 10 sau cu privire la cerința minimă de fonduri proprii și pasive eligibile (MREL) 11 .

Pe baza acestei experiențe limitate, provocările la adresa aplicării eficiente a competențelor sale de mediere ar putea fi identificate după cum urmează:

-limitarea participării autorităților de rezoluție la grupurile de mediere;

-lipsa de competență a ABE de a deschide o procedură de conciliere sau de mediere obligatorie din proprie inițiativă;

-implicațiile dispoziției actuale din BRRD asupra măsurilor de salvgardare fiscală.

Provocările identificate

1.Componența grupurilor de mediere

Regulamentul privind ABE limitează participarea autorităților de rezoluție la grupurile de mediere. Dispozițiile relevante în acest sens limitează participarea în cadrul grupurilor pentru soluționarea dezacordurilor la membrii cu drept de vot ai Consiliului supraveghetorilor al ABE 12 .

Prin urmare, Regulamentul privind ABE exclude participarea câtorva entități (care nu sunt membri cu drept de vot ai Consiliului supraveghetorilor al ABE) din grupurile de mediere, inclusiv Comitetul unic de rezoluție (SRB), BCE și autoritățile naționale de rezoluție 13 . Participarea redusă a autorităților de rezoluție creează situații potențial contradictorii în cazul medierilor privind aspectele legate de rezoluție, întrucât este posibil ca entitățile care ar trebui să gestioneze aspectele legate de rezoluție să nu își poată exprima interesele și preocupările și să nu poată contribui la deciziile de mediere relevante.

Pe de altă parte, articolul 127 din Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare impune ABE să creeze un comitet permanent de rezoluție în cadrul ABE, alcătuit din reprezentanți ai conducerii superioare a autorităților de rezoluție, în vederea elaborării deciziilor Consiliului supraveghetorilor în conformitate cu articolele 41 și 44 din Regulamentul privind ABE.

În acest context, se poate stabili dacă în cazurile de dezacord care implică autoritățile de rezoluție, membrii și supleanții grupului ar putea numi un membru supleant din cadrul Comitetului permanent de rezoluție. Concret, acest lucru ar însemna că un grup de mediere ar fi compus din președintele Consiliului supraveghetorilor și din alți șase membri, care ar trebui să fie membri ai Consiliului supraveghetorilor în caz de dezacord cu privire la aspecte legate de supraveghere și membri ai Comitetului permanent de rezoluție în caz de dezacord cu privire la aspecte legate de rezoluție. În cazurile în care dezacordul privește atât o chestiune de rezoluție, cât și o chestiune de supraveghere, dintre ceilalți șase membri, trei membri ar trebui să reprezinte Consiliul supraveghetorilor și trei membri ar trebui să reprezinte Comitetul permanent de rezoluție.

În orice caz, această problemă va fi soluționată odată cu adoptarea recentei Propuneri a Comisiei de regulament privind revizuirea normelor referitoare la autoritățile europene de supraveghere („revizuirea AES”) 14 . Textul Comisiei conține în special propuneri de modificare a articolului 41 din Regulamentul privind ABE. Dacă propunerile de modificare vor fi confirmate în forma finală a textului legislativ, grupurile vor fi eliminate complet din Regulamentul privind ABE.

2.Competența de inițiativă

În conformitate cu articolele 13, 18 și 45 din BRRD, ABE are competența de a interveni cu obiectivul de a încuraja concilierea și de a adopta măsuri de mediere obligatorie numai la cererea unei autorități de rezoluție.

Se poate susține că, prin prevederea posibilității ca ABE să intervină din proprie inițiativă în contextul procedurii de conciliere și de mediere obligatorie în temeiul BRRD, probabilitatea ca deciziile să fie luate în comun ar crește, iar riscul ca autoritățile individuale să ia decizii separat ar scădea. În plus, competența de a adopta măsuri de mediere obligatorie din proprie inițiativă ar putea facilita rolul ABE în contextul grupurilor de mediere, deoarece aceasta i-ar permite să ia măsuri mai devreme în cursul procesului. Astfel, consolidarea competențelor de mediere și de conciliere poate duce la creșterea eficacității prin prevenirea dezacordului și creșterea motivației autorităților de rezoluție de a ajunge la un acord încă de la început.

Propunerea Comisiei de revizuire a AES abordează această problemă, deoarece conține propuneri de modificare a articolului 19 din Regulamentul privind ABE 15 și îi conferă ABE competențe de a ajuta, și din proprie inițiativă, autoritățile competente să ajungă la un acord.

3.Măsuri de salvgardare fiscală

Articolul 13 alineatul (9) din BRRD prevede că ABE își poate exercita competențele de mediere obligatorie numai în cazul în care niciuna dintre autoritățile de rezoluție vizate nu consideră că aspectul care face obiectul dezacordului poate afecta în vreun fel responsabilitățile fiscale ale statelor membre.

Măsura de salvgardare fiscală prevăzută de această dispoziție poate duce la discrepanțe cu măsura de salvgardare corespunzătoare prevăzută la articolul 38 din Regulamentul privind ABE.

În special, în conformitate cu articolul 13 alineatul (9), se poate susține că autorităților de rezoluție li se conferă competența de a împiedica medierea de către ABE, prin invocarea faptului că decizia de mediere poate afecta responsabilitatea fiscală a unui stat membru, și de a face acest lucru numai pe baza propriei evaluări.

Articolul 38 din Regulamentul privind ABE este mai specific. Dispoziția impune ABE să se asigure că nicio decizie de mediere nu afectează responsabilitățile fiscale ale statelor membre și prevede că statele membre își pot notifica ex post (adică după adoptarea deciziei) preocupările cu privire la faptul că o decizie de mediere le afectează responsabilitățile fiscale. De asemenea, notificarea trebuie să fie efectuată atât către ABE, cât și către Comisie, într-un anumit termen după notificarea deciziei către autoritatea competentă.

Concluzii

Medierea este o componentă esențială a procesului de rezoluție și poate fi extrem de utilă pentru a asigura că deciziile cu privire la chestiunile complexe referitoare la grupuri de entități, cum ar fi adoptarea unui plan de rezoluție, abordarea obstacolelor din calea rezoluției și definirea nivelurilor MREL, sunt adoptate sub forma unor decizii comune. Acest lucru este în conformitate cu principiile de bază ale BRRD și poate facilita procesul de rezoluție.

Propunerea Comisiei de revizuire a AES abordează unele dintre chestiunile evidențiate mai sus.

În ceea ce privește restul chestiunilor, și în funcție de rezultatul procedurii legislative privind propunerea Comisiei de revizuire a AES, Comisia le va analiza la momentul oportun, ținând cont și de experiența dobândită în cadrul revizuirii generale a BRRD pe care Comisia este mandatată să o efectueze 16 .

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 privind ABE.

(2)

Articolul 17 alineatul (2) din BRRD.

(3)

Articolul 18 alineatul (9) din BRRD.

(4)

Articolul 17 alineatul (5) litera (g) din BRRD.

(5)

Articolul 17 alineatul (5) litera (h) din BRRD.

(6)

Articolul 17 alineatul (5) litera (k) din BRRD.

(7)

Un caz a fost legat de medierea facultativă, iar celălalt s-a referit inițial la o cerere de mediere obligatorie, care ulterior a fost retrasă și prezentată din nou ca cerere de mediere facultativă.

(8)

Articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul privind ABE.

(9)

Articolul 31 litera (c) din Regulamentul privind ABE.

(10)

Articolul 18 din BRRD.

(11)

Articolul 45 din BRRD.

(12)

Articolul 41 alineatul (2) și articolul 41 alineatul (3) din Regulamentul privind ABE, astfel cum a fost clarificat în considerentul 15 al Regulamentului nr. 1022/2013 (care a modificat Regulamentul privind ABE).

(13)

Autoritățile naționale de rezoluție pot participa la reuniunile Consiliului supraveghetorilor numai dacă însoțesc reprezentanți ai administrațiilor naționale.

(14)

COM(2017) 536 final.

(15)

Articolul 1 punctul 9 din propunerea Comisiei.

(16)

Articolul 129 din BRRD.