This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52014DC0440R(01)
COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT, THE COUNCIL, THE EUROPEAN ECONOMIC AND SOCIAL COMMITTEE AND THE COMMITTEE OF THE REGIONS GREEN ACTION PLAN FOR SMEs Enabling SMEs to turn environmental challenges into business opportunities
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR PLAN DE ACȚIUNE VERDE PENTRU IMM-URI Permițând IMM-urilor să transforme provocările legate de mediu în oportunități de afaceri
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR PLAN DE ACȚIUNE VERDE PENTRU IMM-URI Permițând IMM-urilor să transforme provocările legate de mediu în oportunități de afaceri
/* COM/2014/0440 final/2 */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR PLAN DE ACȚIUNE VERDE PENTRU IMM-URI Permițând IMM-urilor să transforme provocările legate de mediu în oportunități de afaceri /* COM/2014/0440 final/2 */
Introducere
și context Consiliul European din martie 2014 a subliniat faptul că
Europa are nevoie de o bază industrială puternică și competitivă, atât pentru
producție, cât și pentru investiții, ca factor-cheie pentru creșterea economică
și crearea de locuri de muncă. Utilizarea eficientă a resurselor[1] este unul dintre factorii
principali ai competitivității întreprinderilor, deoarece se pare că
întreprinderile europene de producție cheltuiesc, în medie, 40 % din
costurile lor pentru materii prime, iar dacă se adaugă energia și apa, se
ajunge la 50 % din totalul costurilor de producție, comparativ cu
20 % pentru cheltuielile cu forța de muncă.[2] Consiliul European a
cerut de asemenea să se facă eforturi susținute pentru a scădea costurile cu
energia suportate de utilizatorii finali de energie, în special prin investiții
susținute în eficiența energetică și prin gestionarea cererii de-a lungul
întregului lanț valoric și în faza de cercetare și dezvoltare. Într-adevăr, îmbunătățirea eficienței de utilizare a resurselor
necesită combinarea unei abordări bazate pe lanțul valoric cu implementarea
unor soluții tehnice complexe la nivel de întreprindere. Se estimează că
îmbunătățirea eficienței de utilizare a resurselor de-a lungul lanțurilor
valorice ar putea reduce nevoile de materii prime cu 17 %- 24 % până
în 2030[3].
În plus, în UE, 60 % din deșeurile totale nu sunt în prezent reciclate,
compostate sau reutilizate[4],
ceea ce indică o enormă pierdere de resurse valoroase și de oportunități de
afaceri importante pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri)[5],
care pot crea și vinde produse, servicii și soluții verzi. Oportunități de
afaceri pot fi, de asemenea, create integrând modele de afaceri mai circulare
și tehnologii verzi în IMM-uri existente și viitoare, în toate sectoarele,
inclusiv în cel al serviciilor. Strategia Europa 2020 subliniază prioritatea UE de a deveni
o economie sustenabilă și de a stabili obiective ambițioase pentru combaterea
schimbărilor climatice și pentru creșterea eficienței energetice. Small
Business Act (SBA)[6] a subliniat faptul că UE
și statele membre trebuie să permită IMM-urilor să transforme dificultățile
legate de mediu în oportunități. Planul de acțiune verde (Green Action Plan)
oferă un cadru și orientări clare privind modul în care UE, în parteneriat cu
statele membre și cu regiunile, intenționează să ajute IMM-urile să exploateze
oportunitățile de afaceri pe care le oferă tranziția către o economie verde[7]. Această inițiativă
prezintă în mod concret o serie de acțiuni, noi sau revizuite, vizând
IMM-urile, propuse la nivel european. Planul de acțiune verde urmărește (1) să
îmbunătățească eficiența de utilizare a resurselor, (2) să încurajeze spiritul
antreprenorial verde, (3) să exploateze oportunitățile unor lanțuri de valori mai
verzi și (4) să faciliteze accesul pe piață al IMM-urilor verzi.[8] Acest plan de acțiune
completează comunicarea Inițiativa privind locurile de muncă verzi. –
Valorificarea potențialului de creare de locuri de muncă al economiei verzi, care propune o foaie de
parcurs pentru sprijinirea creării de locuri de muncă verzi în întreaga UE, și
comunicarea Oportunitățile de utilizare eficientă a resurselor în sectorul
clădirilor , precum și pachetul privind economia circulară și reexaminarea
obiectivelor în materie de deșeuri. Planul de acțiune verde vizează să contribuie la
reindustrializarea Europei, promovată de comunicarea intitulată „Pentru o
renaștere industrială europeană” [COM (2014) 14] și susținută de Consiliul
European, prin creșterea competitivității IMM-urilor și prin sprijinirea
dezvoltării de activități economice verzi în toate regiunile europene, în
special având în vedere faptul că, în această etapă, există diferențe
semnificative în ceea ce privește eficiența utilizării resurselor între
sectoare și statele membre. Planul de acțiune se bazează pe planul de acțiune privind
ecoinovarea (EcoAP)[9], care oferă orientări
pentru politica de ecoinovare și finanțare în cadrul Strategiei Europa 2020. O
serie de acțiuni și instrumente ale EcoAP sunt extrem de relevante pentru
IMM-uri. Exemple în acest sens sunt Tabloul de bord european privind inovarea,
Observatorul ecoinovării, Forumul european privind ecoinovarea, parteneriatele
europene pentru inovare și instrumentele de finanțare a ecoinovării din cadrul
Orizont 2020. Acțiunile cuprinse în planul de acțiune verde și în EcoAP sunt,
prin urmare, complementare și generează sinergii importante. Pe parcursul
etapei de implementare, se va asigura o coordonare corespunzătoare între EcoAP
și planul de acțiune verde. Planul de acțiune verde se concentrează pe acțiuni la nivel
european care sunt concepute să integreze și să consolideze inițiativele verzi
existente vizând sprijinirea IMM-urilor la nivel național și regional.[10] Planul a fost elaborat
prin consultare cu actorii activi în acest domeniu în statele membre și va fi
pus în aplicare în cooperare cu aceștia. Majoritatea statelor membre și
numeroase regiuni au organizații și instrumente dedicate prin care oferă
sprijin IMM-urilor - în special prin finanțări oferite în cadrul politicii
regionale - în domeniile care fac obiectul prezentului plan de acțiune. Printre
aceste acțiuni se numără furnizarea de informații, consolidarea capacităților,
promovarea cooperării și crearea de rețele, finanțarea directă, facilitarea accesului
la finanțare etc. Planul de acțiune verde stabilește o serie de obiective și
enumeră acțiunile care vor fi puse în aplicare la nivel european în contextul
cadrului financiar multianual 2014-2020.[11] Toate acțiunile sunt fie acțiuni noi, fie versiuni revizuite ale unor
acțiuni anterioare care acum iau în considerare potențialul pentru afaceri al
utilizării eficiente a resurselor și al accesului la piețele verzi.[12]
Acțiunile țin cont, de asemenea, de rezultatele consultării publice privind
Planul de acțiune verde, care a avut loc în cursul celui de-al patrulea
trimestru al anului 2013.[13] Informații concrete cu privire la măsurile anunțate în
prezenta comunicare, cu referire la programe care le sprijină, cum ar fi
fondurile structurale și de investiții europene, COSME, Orizont 2020, Erasmus
+, LIFE sau instrumentul de parteneriat, vor fi încărcate în mod punctual pe
site-ul de internet al Comisiei Europene, Direcția Generală Întreprinderi și
Industrie[14]: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/public-consultation-green-action-plan/index_en.htm I.
Tranziția către IMM-uri verzi, având ca scop creșterea competitivității și a
sustenabilității Îmbunătățirea eficienței de utilizare a resurselor în
IMM-uri oferă un potențial enorm pentru reducerea costurilor de producție și
pentru creșterea productivității. Conform calculelor, o mai bună utilizare a
resurselor poate duce la economii globale potențiale de 630 de miliarde de euro
pentru industria europeană.[15]
Prea puține IMM-uri din Europa sunt conștiente de acest potențial. În plus,
IMM-urile nu sunt suficient sprijinite în eforturile lor de a realiza
potențialele economii de costuri prin îmbunătățirea eficienței de utilizare a
resurselor. Acest lucru nu numai că poate conduce la creșterea decalajului de
productivitate dintre întreprinderile europene care își îmbunătățesc eficiența
de utilizare a resurselor și cele care nu o fac, ci poate de asemenea să scadă
competitivitatea generală a întreprinderilor europene, precum și șansele multor
IMM-uri de a se poziționa în lanțurile valorice globale. De ce toate acestea sunt
importante pentru IMM-uri? IMM-urile europene sunt în general conștiente că utilizarea
eficientă a resurselor este importantă, având în vedere că 75 % dintre
IMM-urile din UE au înregistrat în ultimii cinci ani o creștere a costurilor cu
materialele. Cel puțin 93 % dintre IMM-urile din UE întreprind cel puțin o
acțiune pentru a crește eficiența de utilizare a resurselor; în majoritatea
cazurilor, este vorba de o acțiune cu costuri reduse. Cu toate acestea, numai
42 % dintre IMM-urile care pun în aplicare măsuri de îmbunătățire a
eficienței de utilizare a resurselor au înregistrat o reducere a costurilor lor
de producție.[16]
Acest lucru indică necesitatea de a oferi IMM-urilor orientări privind
rentabilitatea investițiilor în eficiența de utilizare a resurselor. În plus, există diferențe mari între nivelurile eficienței
de utilizare a resurselor din sectoarele de producție ale statelor membre.
Modul în care se utilizează energia și se generează deșeuri pentru un anumit
tip de producție diferă considerabil între întreprinderile de producție din
diferite țări europene.[17] Îmbunătățirea eficienței de utilizare a resurselor necesită
cunoștințe de specialitate, de care IMM-urile nu dispun de obicei; de aceea, au
nevoie de consultanță pentru a identifica potențialele beneficii pe termen lung
ale inovării proceselor și a organizării pentru a îmbunătăți eficiența de
utilizare a resurselor. În plus, IMM-urile care caută finanțare pentru
investiții inițiale mari vizând utilizarea eficientă a resurselor constată, în
unele cazuri, că intermediarii financiari consideră că aceste investiții au un
grad ridicat de risc. Prin urmare, este important în primul rând să se
încurajeze IMM-urile să caute consiliere privind eficiența utilizării adecvate
a resurselor, prin campanii de afaceri orientate către IMM-uri și, în al doilea
rând, să li se ofere o astfel de consiliere în regiunile lor. Comisia
a stabilit o serie de obiective, care urmează să fie atinse prin următoarele
acțiuni: 1. Informații practice, consultanță și sprijin
furnizate IMM-urilor europene cu privire la modul în care își pot îmbunătăți
eficiența de utilizare a resurselor într-un mod rentabil: § Centrul european de
excelență pentru utilizarea eficientă a resurselor, care urmează să fie
înființat în 2015 pe baza experienței statelor membre în furnizarea de sprijin
pentru a îmbunătăți eficiența, va furniza consultanță și va sprijini IMM-urile
care doresc să își îmbunătățească performanțele în materie de eficiență a
utilizării resurselor, direct și prin intermediul unei rețele de parteneri la
nivelul regiunilor europene, și va deveni un punct de referință privind eficacitatea
și rentabilitatea diferitelor tipuri de îmbunătățiri ale eficienței de
utilizare a resurselor în întreaga UE. Centrul va oferi, de asemenea,
informații privind strategiile, programele și acțiunile naționale în domeniul
eficienței de utilizare a resurselor și al sprijinirii IMM-urilor și, dacă este
cazul, va invita IMM-urile să recurgă la aceste măsuri naționale. § Sondajul Eurobarometru „IMM-urile, utilizarea eficientă a resurselor și
piețele ecologice” va evalua tendințele în materie de eficiență a utilizării
resurselor în rândul IMM-urilor din întreaga Europă și din SUA, pentru a ghida
evoluțiile viitoare ale politicii în acest domeniu. § Rețeaua întreprinderilor
europene (EEN)[18]
va fi încurajată (1) să organizeze o campanie europeană pentru utilizarea
eficientă a resurselor, care să cuprindă activități de sensibilizare
(informații pe site-ul său de internet, site-urile de socializare, prezentări
la evenimente (ale rețelelor existente), evenimente B2B) pentru a informa
IMM-urile cu privire la avantajele și oportunitățile oferite de utilizarea
eficientă a resurselor și (2) să ofere servicii de consultanță privind
eficiența de utilizare a resurselor pentru IMM-uri. § Autoritățile de gestionare
a fondurilor structurale și de investiții europene vor fi sprijinite de Comisie
în ceea ce privește încurajarea proiectelor în domeniul eficienței de utilizare
a resurselor și în ceea ce privește informarea publicului cu privire la
oportunitățile de afaceri ale piețelor verzi, în special prin evidențierea unor
exemple și instrumente de succes din UE. 2. Susținerea mecanismelor de
transfer de tehnologii eficiente pentru tehnologiile verzi: § Comercializarea de
tehnologii verzi este o prioritate majoră pentru creșterea IMM-urilor într-o
economie verde. Prin urmare, în baza de date privind transferul de tehnologie,
care conține peste 23 000 de profiluri, Rețeaua întreprinderilor europene
(EEN) va continua să actualizeze clasificarea cuvintelor-cheie care descriu
utilizarea eficientă a resurselor și a tehnologiile legate de climă, pentru a
asigura o concordanță mai bună a cererii cu oferta printre clienții IMM-uri. § În plus, partenerii EEN
vor fi invitați să asigure o cooperare strânsă între diferitele grupuri
sectoriale care intervin în utilizarea eficientă a resurselor, pentru a
facilita schimbul de informații și transferul de bune practici. 3. Facilitarea accesului la
finanțări pentru îmbunătățiri legate de resurse și de eficiența energetică în
IMM-uri § Mai multe site-uri ale
Comisiei Europene vizând IMM-urile vor fi actualizate pentru a oferi informații
mai bune în ceea ce privește mediul, finanțarea UE disponibilă pentru
îmbunătățirea eficienței de utilizare a resurselor, precum și sprijinul
nefinanciar disponibil pentru IMM-uri. § Banca Europeană de
Investiții (BEI) va oferi, prin intermediari financiari, finanțare pentru
îmbunătățirea eficienței de utilizare a resurselor în ceea ce privește
serviciile ecosistemice și adaptarea la schimbările climatice, în cadrul
mecanismului de finanțare a capitalului natural (NCFF). § Instrumentele de finanțare
privată pentru eficiență energetică (PF4EE) pot sprijini IMM-urile și
întreprinderile mai mari cu capitalizare medie care, printre altele, realizează
mici investiții în eficiența energetică și sunt capabile să utilizeze
economiile de energie pentru a rambursa împrumutul inițial. §
Se
vor crea o rețea și o comunitate de finanțiști și investitori publici și
privați care sprijină ecoinovarea. § Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) și Fondul european
pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) pentru perioada 2014-2020 vor
sprijini competitivitatea IMM-urilor, inclusiv îmbunătățirea eficienței lor
energetice și a utilizării surselor de energie regenerabile, precum și a
eficienței de utilizare a resurselor, dat fiind că acestea sunt menționate ca
priorități de investiții. Prin urmare, astfel de investiții ar putea fi
selectate de statele membre și de regiuni pentru finanțare în cadrul FEADR și
EMFF. II.
Antreprenoriat verde pentru întreprinderile viitorului Prevenirea și corectarea daunelor provocate
mediului și trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon reprezintă o
provocare societală, care oferă, de asemenea, noi oportunități de afaceri
pentru întreprinderi. Cu toate acestea, „ecoinovarea”, la fel ca orice alte
tipuri de inovare, are nevoie de un ecosistem fertil pentru a înflori, iar
inovatorii verzi au nevoie de sprijin pentru a-și dezvolta ideile și de acces
la finanțare pentru a le pune în aplicare. Dezvoltarea antreprenoriatului verde
beneficiază de proximitatea față de instituțiile din domeniul cunoașterii,
precum și de disponibilitatea forței de muncă calificate și de relațiile
industriale care facilitează cooperarea transsectorială; aceste condiții permit
apariția unor clustere de ecoinovare. De
ce toate acestea sunt importante pentru IMM-uri? IMM-urile au nevoie de un mediu de afaceri favorabil, în
care ideile pot fi dezvoltate, finanțate și introduse pe piață într-un mod
simplu. „Antreprenoriatul verde” ar trebui să fie deja studiat în învățământ
(învățământul superior), pentru a-i pregăti în acest spirit pe viitorii
antreprenori verzi. „Antreprenoriatul verde” ar trebui, de asemenea, să fie
încurajat sprijinindu-i pe potențialii antreprenori să identifice oportunități
de afaceri generate de tranziția către o economie eficientă din punctul de
vedere al utilizării resurselor, cu emisii scăzute de carbon, inclusiv prin noi
forme de cooperare între întreprinderi și mediul academic. Toate formele de
inovare care stimulează antreprenoriatul verde ar trebui sprijinite.
Într-adevăr, antreprenoriatul verde este favorizat și de noi idei de afaceri
care combină eficiența de utilizare a resurselor cu creativitatea, cum ar fi
noul fenomen de „reciclare în amonte”, care combină reciclarea cu proiectarea.
În plus, trebuie depuse eforturi suplimentare pentru a valorifica tehnologiile
verzi care sunt dezvoltate prin cercetare și care au reușit să-și demonstreze
fezabilitatea. În acest context, este esențial să se sprijine IMM-urile pentru
a explora fezabilitatea științifică sau tehnică și potențialul comercial al
ideilor de afaceri ecoinovatoare, având în vedere faptul că multe IMM-uri nu au
resursele necesare pentru a face acest lucru pe cont propriu. Comisia
a stabilit o serie de obiective, care urmează să fie atinse prin următoarele
acțiuni: 1. Promovarea tuturor formelor de ecoinovare, inclusiv
ecoinovarea netehnologică: § Instrumentul pentru
IMM-uri din cadrul Orizont 2020 va ajuta IMM-urile să exploreze fezabilitatea
științifică sau tehnică și potențialul comercial al ideilor foarte
ecoinovatoare, pentru a dezvolta în mod concret noi activități economice. O
evaluare pozitivă a fezabilității comerciale va permite finanțarea
activităților demonstrative. IMM-urile pot deja solicita acest tip de sprijin
în cadrul cererilor de propuneri specifice, axate pe ecoinovare și pe
aprovizionarea cu materii prime, pe producția și prelucrarea alimentară
ecoinovatoare și pe inovația într-un sistem energetic eficient, cu emisii
scăzute de carbon. § În Orizont 2020, acțiunile din cadrul provocării societale „combaterea schimbărilor
climatice, mediu, utilizarea eficientă a resurselor și materiile prime”
sprijină obiectivele Planului de acțiune verde în ceea ce privește creșterea
eficienței de utilizare a resurselor printr-o abordare sistemică a ecoinovării
și prin crearea unei economii circulare. Toate formele de inovare sunt
acoperite. Sunt abordate diferitele tipuri de activități, mergând de la
cercetare până la demonstrare, intrarea pe piață, coordonarea și crearea de
rețele. § Fondul european de dezvoltare regională (FEDER), Fondul european
agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și
afaceri maritime (FEPAM) pentru perioada 2014-2020 vor sprijini
competitivitatea IMM-urilor, vizând eficiența energetică și utilizarea surselor
regenerabile de energie. Acestea sunt identificate ca priorități investiționale
care trebuie realizate de statele membre și de regiuni prin intermediul
programelor lor operaționale. 2. Facilitarea parteneriatelor comerciale, a
competențelor și a cunoștințelor vizând antreprenoriatul verde: § Comunicarea Inițiativa
privind locurile de muncă verzi. – Valorificarea potențialului de creare de
locuri de muncă al economiei verzi propune o foaie de parcurs cuprinzătoare pentru
dezvoltarea competențelor în vederea tranziției la o economie verde. § Furnizarea de informații
de înaltă calitate privind ecoinovarea și IMM-urile ecoinovatoare va fi
încurajată pentru a stimula încrederea și a reduce riscurile investiționale,
prin intermediul unor inițiative precum verificarea tehnologiilor de mediu
(ETV), inițiativă pusă în prezent în aplicare ca program pilot al UE. § Noi modele de afaceri
pentru eficiența energetică și pentru eficiența utilizării resurselor în cadrul
IMM-urilor vor fi sprijinite prin intermediul programului LIFE. § Premiile pentru promovarea
întreprinderilor europene vor răsplăti eforturile de sprijinire a
antreprenoriatului verde, recompensând organismele publice și parteneriatele
public-privat care susțin dezvoltarea piețelor verzi și îmbunătățirea
eficienței de utilizare a resurselor. 3. Exploatarea mai eficientă a
rolului clusterelor în susținerea IMM-urilor ecoinovatoare: § Utilizarea eficientă a
resurselor va deveni un subiect specific al cursurilor de formare din cadrul
programului COSME (2014-2020), care vizează să îi facă pe managerii de clustere
pe deplin conștienți de potențialele acțiuni care pot fi lansate în clusterele
lor pentru a încuraja ecoinovarea și utilizarea eficientă a resurselor în
cadrul IMM-urilor și între IMM-urile membre. III.
Oportunități pentru IMM-uri într-un lanț valoric mai verde Refabricarea, repararea, întreținerea, reciclarea și
proiectarea ecologică au un mare potențial de a deveni factori de creștere
economică și de creare de locuri de muncă și, în același timp, de a aduce o
contribuție importantă la soluționarea provocărilor legate de mediu. Prin
inovare și prin reproiectarea produselor și a modelelor de producție și de
afaceri, întreprinderile pot reduce utilizarea de materii prime costisitoare și
pot crea mai puține deșeuri. 60 % din totalul deșeurilor din UE care nu
sunt reciclate, compostate sau reutilizate[19] le oferă IMM-urilor
oportunități economice de a profita de lanțurile valorice transsectoriale care
utilizează resursele mai eficient. Economia „circulară”[20] sau „simbiotică”[21] sporește economiile de
resurse și de costuri, prelungind durata de utilizare a resurselor, a
produselor și a componentelor. Pentru o utilizare mai bună și mai eficientă a
resurselor prin reducerea deșeurilor și conversia deșeurilor în noi bunuri și
servicii, este nevoie de ecoinovare, de noi intermediari și de servicii de
intermediere. IMM-urile și întreprinzătorii au nevoie de un mediu favorabil
pentru a se angaja în noi relații industriale care să le permită să treacă la o
economie circulară. De ce toate acestea sunt importante pentru IMM-uri? În pofida dovezilor care arată beneficiile inovării
(reducerea deșeurilor) și ale colaborării intersectoriale în cadrul lanțului
valoric, o combinație de obstacole de reglementare, instituționale, tehnice și
culturale reprezintă bariere sistemice care încă împiedică o acțiune mai
eficientă și crearea de rețele între întreprinderi, împiedicând astfel sporirea
eficienței de utilizare a resurselor. De exemplu, în prezent 44 % dintre
întreprinderile mari din UE își vând deșeurile unei alte întreprinderi, în
vreme ce doar 24 % dintre IMM-uri fac acest lucru[22]. Deoarece operațiunea
necesită cunoștințe specializate și rețele, IMM-urile au adesea dificultăți să
dezvolte și să partajeze cunoștințe privind reducerea și gestionarea deșeurilor
și să exploateze potențialul evitării deșeurilor și al reutilizării produselor,
materialelor și deșeurilor ca parte a diferitelor lanțuri valorice. Costurile
mari ale tranzacțiilor și costurile ridicate ale investițiilor inițiale pot
reduce și mai mult interesul de a încheia tranzacții legate de reutilizarea și
reciclarea resurselor, mai ales că potențialele beneficii sunt dificil de
stabilit dinainte, având în vedere lipsa de experiență și incertitudinile
legate de variațiile de calitate, specificații sau termene de livrare. În plus,
schimburile din cadrul lanțului valoric pot prezenta provocări tehnologice,
deoarece pot fi necesare transformări și adaptări ale „deșeurilor ca produse
secundare” înainte de a putea fi reintroduse în lanțul valoric. Comisia a stabilit o serie de
obiective, care urmează să fie atinse prin următoarele acțiuni: 1. Eliminarea barierelor sistemice privind colaborarea
transsectorială și transnațională în cadrul lanțului valoric și privind crearea
de întreprinderi și cooperarea între întreprinderi, prin facilitarea creării
unor modele comerciale de servicii și reutilizarea materialelor, a produselor
și a deșeurilor: § Analiza barierelor
sistemice care împiedică dezvoltarea unor modele de afaceri circulare de către
IMM-uri, utilizarea eficientă a materialelor din fluxurile de deșeuri și
procesele de simbioză industrială. Acest lucru este esențial pentru a dezvolta
cele mai bune acțiuni posibile la nivelul UE care să vizeze rezolvarea acestor
deficiențe și promovarea rolului IMM-urilor în economia circulară. 2. Facilitarea colaborării
intersectoriale pentru a promova o economie circulară: § Acțiunea viitoare privind
„proiectele facilitate de clustere pentru noi lanțuri valorice industriale” din
cadrul Orizont 2020 vor aloca cel puțin 75 % din bugetul total pentru
sprijinirea inovării în IMM-uri. Aceasta urmărește să susțină colaborarea
intersectorială și interregională și proiectele de inovare desfășurate de
IMM-uri, printr-o mai bună integrare a acestora în clustere și în diferite
lanțuri valorice. § Observatorul european al
clusterelor va oferi regiunilor o mai bună cartografiere a concentrațiilor
geografice de competențe în industriile ecologice și le va furniza o descriere
și o analiză a tendințelor privind clusterele transsectoriale, inclusiv a
tendințelor privind internaționalizarea clusterelor și transformarea
industrială în domeniul industriilor ecologice. § Regiuni de demonstrare a
modelului vor fi selecționate pentru a servi drept exemplu de soluții ecoinovatoare
sistemice. § Programul LIFE va promova
adoptarea modelelor comerciale circulare și va prezenta beneficiile pentru
IMM-uri. § Înființarea unui grup de
experți care să se concentreze pe o abordare sistemică a ecoinovării în cadrul
Orizont 2020. IV.
Accesul la piețe pentru IMM-urile verzi UE are un interes strategic să răspundă în mod
corespunzător celor mai importante provocări globale de mediu, cum ar fi
schimbările climatice. Din cauza creșterii economice puternice și, în unele
cazuri, a etapelor incipiente de industrializare, epuizarea resurselor de mediu
și creșterea emisiilor se accelerează în numeroase țări din lume. Acordarea de
asistență acestor țări pentru tranziția către o economie verde va fi crucială.
În același timp, UE are un rol de lider în ceea ce privește tehnologiile verzi
și cu emisii scăzute de carbon, care oferă posibilități extraordinare de
combinare a obiectivelor privind schimbările climatice și a altor obiective de
protecție a mediului cu dezvoltarea schimburilor comerciale, a investițiilor și
a afacerilor pentru întreprinderile europene, în special pentru IMM-uri, în
aceste țări. De ce toate acestea sunt importante pentru IMM-uri? Angajamentele internaționale ale UE în domenii cum ar fi
cooperarea privind schimbările climatice sau politicile de vecinătate oferă
IMM-urilor europene care dețin expertiza necesară posibilități concrete de a
obține acces la piețe noi pentru tehnologiile, produsele și serviciile lor
destinate reducerii eficiente a emisiilor de dioxid de carbon. UE însumează
aproximativ o treime din piața mondială a industriilor ecologice și este un
exportator net. Această piață mondială crește cu 5 % pe an și se estimează
că dimensiunea sa se va tripla până în 2030[23], oferind astfel
oportunități importante pentru întreprinderile din UE. Cu toate acestea, puține
dintre IMM-urile din UE își oferă tehnologiile, produsele sau serviciile verzi
în țări din afara UE. 87 % dintre IMM-urile din UE vând numai pe piețele
lor naționale.[24]
Această lipsă de internaționalizare a IMM-urilor se explică de obicei prin
absența unui cadru propice care să faciliteze accesul IMM-urilor pe piețele
străine. IMM-urile au o șansă mai bună de a intra în lanțurile
valorice globale dacă, în loc să acționeze individual, cooperează cu alte
întreprinderi. Obținerea unei eficiențe sporite de utilizare a resurselor în
Europa și sprijinirea IMM-urilor pentru a se integra cu succes în lanțurile
valorice globale necesită intensificarea cooperării internaționale. Pentru a
concura pe plan internațional, IMM-urile din domeniul utilizării eficiente a
resurselor trebuie să caute parteneri internaționali nu doar pentru a vinde, ci
și pentru a se aproviziona cu materii prime și a obține acces la cercetare,
cunoștințe sau competențe de-a lungul lanțului valoric. O astfel de cooperare
este adesea facilitată de clustere, care acționează ca adevărate „trambuline”
pentru IMM-uri, pe de o parte, pentru a obține acces la piețe internaționale
și, pe de altă parte, pentru a se angaja în activități de cooperare și a
dezvolta parteneriate strategice pe termen lung în interiorul și de-a lungul
lanțurilor valorice. În plus, contactele internaționale și rețelele deja create
de companiile multinaționale, universități și alte instituții în clusterele lor
pot fi exploatate de IMM-uri. Comisia
a stabilit o serie de obiective, care urmează să fie atinse prin următoarele
acțiuni: 1. Promovarea unei piețe interne europene mai verzi: § Organizațiile europene de
standardizare vor fi încurajate să ia în considerare obiectivele economiei
circulare atunci când creează standarde, pentru a continua eforturile
anterioare ale Comisiei vizând integrarea aspectelor de mediu în standardizarea
europeană.[25] 2. Facilitarea accesului la
piețele internaționale pentru antreprenorii verzi: § Stabilirea de parteneriate
strategice de clustere europene, încurajând alianțe între clustere din diferite
sectoare, cu scopul de a elabora o strategie comună pentru internaționalizare.
Vor fi încurajate alianțele în domeniul tehnologiilor verzi și al ecoinovării. § Misiunile de căutare de parteneri
internaționali vor încuraja cooperarea în domeniul utilizării eficiente a
resurselor și al ecoinovării și, de la caz la caz, vor constitui o prioritate
ținând seama de particularitățile țării țintă și de potențialul comercial. § Instrumentele financiare
din cadrul COSME vor sprijini în special IMM-urile să se internaționalizeze,
prin promovarea dezvoltării transfrontaliere a acestora. 3. Facilitarea adoptării
tehnologiilor de creștere a eficienței de utilizare a resurselor în țările
partenere, prin cooperarea cu IMM-urile europene: §
Un
plan de acțiune în favoarea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon
va prevedea asistență tehnică pentru stabilirea de parteneriate de cooperare
între întreprinderile și clusterele din UE și întreprinderi și alte contrapărți
din țări cu venituri medii și pentru elaborarea de propuneri comune finanțabile[26],
care reflectă interesele ambelor părți, asigurând în același timp coerența
politicilor pentru dezvoltare. ■ Stabilirea
de noi activități antreprenoriale bazate pe tehnologii verzi în țările din
sudul Mediteranei, prin intermediul cooperării cu IMM-urile europene. V. Guvernanța Conceptul și liniile principale ale planului de acțiune
verde pentru IMM-uri, așa cum au fost prezentate în cadrul consultărilor
publice legate de viitorul politicii privind IMM-urile și, în special,
consultarea publică privind planul de acțiune verde care a avut loc în cursul
celui de-al patrulea trimestru al anului 2013, au beneficiat de un larg sprijin
din partea administrațiilor statelor membre și din partea IMM-urilor interesate
care au răspuns.[27] De asemenea, rețeaua
reprezentanților IMM-urilor[28]
a reacționat pozitiv la plan, apreciind prioritatea clară acordată
oportunităților comerciale care răspund provocărilor legate de mediu. Prin urmare,
este important să fie pus în aplicare în mod riguros. În acest scop, este
indispensabil un angajament politic deplin atât din partea Comisiei, cât și din
partea statelor membre. De
ce toate acestea sunt importante pentru IMM-uri? Numai o aplicare eficientă și efectivă a obiectivelor și a
acțiunilor ulterioare ale acestui plan de acțiune va asigura efecte benefice
asupra IMM-urilor din întreaga Europă. Comisia
a stabilit o serie de obiective, care urmează să fie atinse prin următoarele
acțiuni: 1.
Asigurarea
monitorizării și a actualizării acțiunilor stabilite de Comisie pentru a
sprijini IMM-urile în acest domeniu: §
Acțiunile
legate de acest plan de acțiune verde pentru IMM-uri vor fi monitorizate în mod
regulat, inclusiv resursele financiare dedicate, în dialog cu IMM-urile
interesate, iar eficacitatea programelor va fi, de asemenea, evaluată.
Informații actualizate privind acțiunile vor fi furnizate prin intermediul
site-ului de internet al Comisiei. § Analiza performanțelor IMM-urilor[29] monitorizează și
evaluează anual progresele statelor în aplicarea Small Business Act, inclusiv
performanțele lor în raport cu principiul 9, care „permite IMM-urilor să
transforme provocările legate de mediu în oportunități de afaceri”, completând
astfel monitorizarea planului de acțiune verde. 2. Coordonarea, cooperarea și
schimbul de bune practici vor fi sprijinite la nivel european, național și
regional: §
Mecanismul
de guvernanță prevăzut de Small Business Act, care include analiza
performanțelor IMM-urilor și rețeaua reprezentanților IMM-urilor, va fi
utilizat pentru a furniza o platformă pentru schimbul de bune practici între
statele membre în ceea ce privește sprijinirea IMM-urilor, pentru a le ajuta să
transforme provocările de mediu în oportunități de afaceri. În special, rețeaua
reprezentanților IMM-urilor va fi utilizată pentru a discuta punerea în
aplicare a acestor practici, rezultatele și obstacolele. §
Coordonarea
va fi stabilită cu grupul de lucru la nivel înalt EcoAP pentru a asigura fluxul
continuu de informații, coerența și o mai bună valorificare a sinergiilor
dintre diferitele inițiative. Ori de câte ori este cazul, se va încerca, de
asemenea, coordonarea cu grupuri la nivel european care funcționează în alte
domenii de politică, cum ar fi mediul, ocuparea forței de muncă, educația,
cooperarea pentru dezvoltare etc. [1] Utilizarea eficientă a resurselor înseamnă folosirea sustenabilă a
resurselor limitate ale Pământului, reducând în același timp impactul asupra
mediului și permițând creșterea economică (prin decuplarea relativă de
utilizarea materiilor prime). [2] „Guide to
resource efficiency in manufacturing: Experiences from improving resource
efficiency in manufacturing companies”. Europe INNOVA (2012) [3] Meyer, B. et al
(2011) „Macroeconomic modelling of sustainable development and the links
between the economy and the environment”. Studiu realizat pentru Comisia
Europeană (DG Mediu), disponibil la http://ec.europa.eu/environment/enveco/studies_modelling/pdf/report_macroeconomic.pdf [4] Statisticile
Eurostat privind deșeurile (2011) [5] A se vedea
definiția IMM-urilor la http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/facts-figures-analysis/sme- definition/index_en.htm [6] Pentru mai multe informații: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/small-business-act/index_en.htm [7] „Economia verde” vizează „să asigure creșterea și dezvoltarea, să
protejeze sănătatea și bunăstarea oamenilor, să ofere locuri de muncă decente,
să reducă inegalitățile și [...] să investească în biodiversitate, inclusiv în
serviciile ecosistemice pe care le asigură aceasta (capitalul natural) și să le
protejeze pentru valoarea lor intrinsecă și pentru contribuția lor esențială la
bunăstarea și prosperitatea economică a oamenilor”. (Definiție din Decizia
nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
20 noiembrie 2013 privind un Program general al Uniunii de acțiune
pentru mediu până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre”). [8] Planul de acțiune verde pentru IMM-uri se concentrează pe utilizarea
eficientă a resurselor în general, fără un accent special pe eficiența
energetică sau pe producția de energie din surse regenerabile, care au făcut
deja obiectul unor comunicări specifice ale Comisiei sau al unor propuneri
legislative. [9] http://ec.europa.eu/environment/ecoap/index_en.htm [10] De exemplu, UE va sprijini acțiunile relevante pentru Planul de
acțiune verde prin politica de coeziune. Statele membre au convenit să aloce
peste 100 de miliarde de euro din Fondul european de dezvoltare regională
pentru investiții în IMM-uri, în economia cu emisii scăzute de carbon și în
cercetare și inovare. [11] Acțiunile prevăzute în comunicare nu au niciun impact asupra bugetului
UE dincolo de creditele prevăzute deja în programul financiar oficial al
Comisiei. [12] Documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei include o listă
a acțiunilor, indicându-se, acolo unde este cazul, calendarul pentru punerea
lor în aplicare în perioada 2014-2020. [13] Link către rezultatele consultării publice:
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/public-consultation-green-action-plan/index_en.htm [14] Aceste informații vor include trimiteri la resursele financiare
specifice pentru acțiunile prevăzute în cadrul guvernanței Planului de acțiune
verde, precum și referiri la eficacitatea acestora. [15] „Guide to resource
efficiency in manufacturing: Experiences from improving resource efficiency in
manufacturing companies”. Europe INNOVA (2012). [16] Toate cifrele
utilizate în prezentul alineat provin din sondajul Flash Eurobarometru 2013
privind „IMM-urile, eficiența resurselor și piețele ecologice”: ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_381_eapdf. [17] Calogirou C.,
S. Y. Sørensen, P. B. Larsen, S. Alexopoulou et al. (2010) SMEs and the environment
in the European Union, PLANET SA and Danish Technological Institute, publicat
de Comisia Europeană , DG Întreprinderi și Industrie. http://ec.europa.eu/enterprise/newsroom/cf/itemdetail.cfm?item_id=4711 [18] Pentru mai multe
informații: http://een.ec.europa.eu/ [19] Statisticile Eurostat privind deșeurile (2011) [20] O economie circulară păstrează valoarea adăugată în produse cât mai
mult timp posibil și elimină deșeurile. Resursele încorporate în produse sunt
utilizate în continuare în mod productiv după ce produsul ajunge la sfârșitul
duratei sale de viață, oferind o valoare adăugată. [21] Într-o economie simbiotică, subprodusele unei întreprinderi sau ale
unui sector (inclusiv energia, apa, logistica și materiile) sunt utilizate de o
altă întreprindere sau un alt sector. [22] Flash Eurobarometru 2013, „IMM-urile, eficiența resurselor și piețele
ecologice”. ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_381_eapdf. [23] IDEA Consult,
ECORYS, 2009. Studiu privind competitivitatea ecoindustriei UE; Ministerul
Federal pentru Mediu, Conservarea Naturii și Securitate Nucleară, 2009,
„Greentech - Fabricat în Germania 2.0” [24] Flash Eurobarometru 2013, „IMM-urile, eficiența resurselor și piețele
ecologice”. ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_381_eapdf. [25] Eforturile anterioare ale Comisiei includ comunicarea „Integrarea
aspectelor de mediu în standardizarea europeană” [COM (2004) 130 final] și
comunicarea „O viziune strategică pentru standardele europene: avansând în
direcția îmbunătățirii și accelerării creșterii durabile a economiei europene
până în 2020 [COM(2011)311 final]. [26] O propunere
finanțabilă este un proiect sau o propunere care are o bază financiară și
conceptuală suficientă astfel încât să poată solicita cu succes finanțare de la
creditori instituționali. [27] Rezultatele consultării publice:
http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/public-consultation-green-action-plan/index_en.htm [28] Pentru mai multe
informații: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/small-business-act/sme-envoy/index_en.htm [29] Pentru mai multe informații: http://ec.europa.eu/enterprise/policies/sme/facts-figures-analysis/performance-review/index_en.htm