52014DC0165

CUPRINS

Evaluarea punerii în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize)

1........... INTRODUCERE......................................................................................................... 3

2........... OBIECTIVELE CODULUI DE VIZE ȘI EVALUĂRILE ANTERIOARE ………...4

2.1........ Obiectivele Codului de vize...........................................................................................

2.2........ Evaluările anterioare..................................................................................................... 5

2.2.1..... Punerea în aplicare și dezvoltarea politicii comune în materie de vize în vederea stimulării creșterii economice .........................................................................……….5

2.2.2..... Raport privind funcționarea cooperării locale Schengen în cursul primilor doi ani de punere în aplicare a Codului de vize………………………………………………….5

3........... PUNEREA GLOBALĂ ÎN APLICARE A CODULUI DE VIZE...................................................................................…………………………..6

3.1........ Considerații generale................................................................................................... 7

3.2........ Lipsa datelor statistice.……………………………………………………………………………...7

3.3........ Evaluarea în funcție de obiectivul specific................................................................. 8

3.3.1..... Simplificarea cadrului juridic........................................................................................ 8

3.3.2..... Consolidarea cadrului juridic pentru îmbunătățirea armonizării practicilor................ 8

3.3.3..... Consolidarea garanțiilor procedurale și asigurarea egalității de tratament............... 8

3.3.4..... Îmbunătățirea organizării și cooperării consulare (de asemenea, în vederea introducerii VIS)     14

4........... CONCLUZII ......……………………………………………………………………14

              1.       INTRODUCERE

O politică comună în materie de vize este o componentă fundamentală a creării unui spațiu comun fără frontiere interne. Acquis-ul Schengen privind politica în materie de vize stabilit în cadrul cooperării interguvernamentale Schengen a fost încorporat în cadrul instituțional și juridic al Uniunii Europene în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Amsterdam[1].

Codul de vize[2] stabilește proceduri și condiții armonizate pentru eliberarea vizelor de scurtă ședere. Codul a reprezentat o „reformare” și o consolidare a tuturor actelor juridice care reglementează condițiile și procedurile de eliberare a vizelor de scurtă ședere și a abrogat părțile caduce ale „acquis-ului Schengen”. Reformarea a vizat „Instrucțiunile consulare comune”, precum și părți din Convenția Schengen și 11 decizii ale „Comitetului Executiv Schengen”. În plus, Acțiunea comună 96/197/JAI din 4 martie 1996 cu privire la regimul de tranzit aeroportuar a fost integrată în cadrul juridic al Uniunii.

Consolidarea și, prin urmare, simplificarea cadrului juridic s-au numărat printre obiectivele Codului de vize. Un alt obiectiv a fost de a facilita călătoriile legitime și de a combate imigrația neregulamentară prin intermediul unei armonizări suplimentare a modului în care misiunile consulare locale ale statelor membre prelucrează cererile de viză. Obiectivul de a facilita călătoriile legitime urma să fie realizat, printre altele, pe baza premisei că persoanele care călătoresc frecvent și în mod regulat cunoscute de către consulate ar trebui să aibă posibilitatea de a obține o viză cu mai multă ușurință decât persoanele necunoscute care solicită pentru prima dată eliberarea unei vize.

Principalele facilități procedurale se referă la eliberarea de vize cu intrări multiple și la cerințe mai puțin stricte în ceea ce privește documentele justificative. Astfel, Codul de vize permite un tratament diferențiat al solicitanților pe baza „istoricului acestora în materie de vize”. Acesta este destinat, de asemenea, să asigure faptul că celelalte cazuri similare sunt tratate în mod similar.

Necesitatea de a facilita călătoriile în Europa într-un mediu sigur a beneficiat de o atenție politică sporită de la adoptarea Codului de vize. În acest scop, UE este implicată, în prezent, în dialoguri privind liberalizarea regimului vizelor cu o serie de țări partenere[3] și mai multe astfel de dialoguri vor urma probabil în anii următori. De asemenea, UE a încheiat nouă acorduri de facilitare a eliberării vizelor (AFV) cu țări partenere[4]. Acestea pot fi considerate un prim pas către liberalizarea vizelor și indică angajamentul UE de a promova mobilitatea și de a facilita călătoriile în Europa pentru o gamă mai largă de resortisanți din țări terțe. Este în interesul UE să fie „deschisă” pentru vizitatori deoarece călătorii contribuie la creșterea economică. În plus, contactele dintre popoare și culturi promovează înțelegerea reciprocă și dialogul intercultural.

Un studiu recent[5] privind impactul economic al facilitării eliberării vizelor de scurtă ședere concluzionează că numărul de călători descurajați să intre în spațiul Schengen de cerințele actuale de acordare a vizelor pentru cele șase țări examinate duce la pierderea unei contribuții la PIB directe, indirecte și induse semnificative. O estimare prudentă a pierderii anuale este de 4,2 miliarde EUR, în timp ce o estimare probabilă este de 12,6 miliarde EUR. Aceasta înseamnă aproximativ 80 000 de locuri de muncă pierdute din efecte directe și indirecte în spațiul Schengen conform estimării prudente și aproximativ 250 000 în scenariul probabil.

Codul de vize a îmbunătățit considerabil procedurile de acordare a vizelor Schengen de la intrarea sa în vigoare în urmă cu trei ani, însă lumea a evoluat, iar obiectivele și prioritățile au evoluat la rândul lor (a se vedea, de exemplu, punctul 2.2.1 de mai jos). Necesitatea de a asigura o mai mare coerență între politicile Uniunii (de exemplu, în conformitate cu articolul 167 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Uniunea trebuie să ia în considerare aspectele culturale în acțiunile sale în temeiul altor dispoziții din tratate), precum și perspectivele economice actuale au condus la adăugarea unui alt obiectiv al politicii comune în materie de vize, și anume „generarea de creștere economică”. În acest context, ar trebui asigurată o mai mare coerență și cu politicile comerciale. Acest lucru ar putea fi obținut, de exemplu, prin luarea în considerare a relațiilor comerciale, inclusiv a acordurilor comerciale, atunci când se are în vedere negocierea unor acorduri de facilitate a eliberării vizelor. Prezentul raport a fost elaborat în acest context. Acesta identifică noi îmbunătățiri care pot fi aduse pentru a se ajunge la o politică comună mai inteligentă în materie de vize, care să contribuie, de asemenea, la creșterea gradului de atractivitate al UE pentru întreprinderi, cercetători, studenți, precum și pentru artiști și profesioniști din domeniul culturii și care să răspundă la provocările prezente și viitoare.

              2.       OBIECTIVELE CODULUI DE VIZE ȘI EVALUĂRILE ANTERIOARE

              2.1.    Obiectivele Codului de vize

Obiectivul principal al Codul de vize este de a stabili condițiile și procedurile pentru eliberarea vizelor de tranzit sau de ședere în spațiul Schengen, pentru șederi de scurtă durată, precum și pentru tranzitarea zonelor de tranzit internațional din aeroporturi. De asemenea, Codul de vize este destinat să faciliteze călătoriile legitime și să combată imigrația neregulamentară. Pentru a-și realiza obiectivele, astfel cum sunt menționate în expunerea de motive[6] din propunerea Comisiei din 2006, Codul de vize ar trebui:

-           „să îmbunătățească organizarea și cooperarea consulară [și în vederea introducerii Sistemului de Informații privind Vizele (VIS)][7];

–          să consolideze garanțiile procedurale

–          să consolideze egalitatea de tratament a solicitanților de vize prin clarificarea unei serii de probleme pentru a consolida aplicarea armonizată a dispozițiilor legislative.”

Articolul 57 alineatul (1) din Codul de vize solicită Comisiei să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la aplicarea Codului de vize la doi ani de la intrarea în vigoare a tuturor dispozițiilor (și anume, 5 aprilie 2013), cu o examinare a rezultatelor obținute în raport cu obiectivele și a punerii în aplicare a dispozițiilor regulamentului. Prezentul raport, bazat pe o evaluare detaliată a Codului de vize prezentată în documentul de lucru al serviciilor Comisiei[8] (DLSC), îndeplinește această obligație și sugerează modalități pentru abordarea obiectivelor care nu au fost realizate pe deplin și a problemelor identificate privind punerea în aplicare.

              2.2.    Evaluările anterioare

Comisia a anticipat prezenta evaluare a punerii în aplicare a Codului de vize prin publicarea în noiembrie 2012 a unei comunicări privind „Punerea în aplicare și dezvoltarea politicii comune în materie de vize în vederea stimulării creșterii economice” și a „Raportului privind funcționarea cooperării locale Schengen în cursul primilor doi ani de punere în aplicare a Codului de vize”.

                        2.2.1    Punerea în aplicare și dezvoltarea politicii comune în materie de vize în vederea stimulării creșterii economice[9]

Având în vedere Declarația miniștrilor G20 în cadrul reuniunii acestora de la Mérida, Mexic, din mai 2012, privind potențialul de creștere economică prin facilitarea procedurilor de acordare a vizelor, Comisia a inițiat un proces de reflecție privind impactul economic al politicii în materie de vize asupra ansamblului economiei UE. Acesta s-a axat, în special, pe domeniul turismului și pe modul în care ar putea fi organizată politica pentru a asigura o mai mare coerență cu obiectivele de creștere ale Strategiei Europa 2020.

Scopul politicii comune în materie de vize este, împreună cu normele comune privind controalele la frontierele externe, de a sprijini eliminarea controalelor la frontierele interne, și anume, crearea „spațiului Schengen”[10]. Obiectivul principal al politicii în materie de vize este de a facilita călătoriile pentru călătorii legitimi, precum și de a preveni migrația neregulamentară și de a proteja ordinea și siguranța publică. Cu toate acestea, încetinirea economică actuală a subliniat necesitatea ca politica comună în materie de vize să abordeze, de asemenea, potențialul generării de creștere economică.

Pe de o parte, comunicarea a stabilit că: „în comparație cu situația dinainte de adoptarea acestuia, Codul de vize reprezintă un progres fundamental întrucât aduce îmbunătățiri considerabile procedurilor de acordare a vizelor”, enumerând o serie de îmbunătățiri substanțiale în ceea ce privește dispozițiile legale. Pe de altă parte, comunicarea a concluzionat, cu toate acestea, că „există loc de mai bine, întrucât Codul de vize nu a fost încă aplicat în mod optim” și că „cele mai multe dintre aceste obstacole [în calea facilitării procedurii de eliberare a vizelor] pot fi eliminate printr-o punere în aplicare corectă a Codului de vize de către consulatele statelor membre care urmează să fie monitorizată de către Comisie”. De asemenea, comunicarea a enumerat aspectele care trebuie abordate în cadrul unei revizuiri viitoare a Codului de vize în vederea „îmbunătățirii și facilitării procedurilor pentru călătorii de bună credință, asigurând, în același timp, posibilitatea de a gestiona riscurile privind migrația neregulamentară sau securitatea cauzate de unii călători”.

                        2.2.2    Raport privind funcționarea cooperării locale Schengen în cursul primilor doi ani de punere în aplicare a Codului de vize[11]

Dispozițiile Codului de vize se aplică tuturor. Cu toate acestea, colegiuitorii au recunoscut necesitatea de a lua în considerare circumstanțele locale, asigurând în același timp aplicarea armonizată a dispozițiilor legale generale. Articolul 48 din Codul de vize stabilește cadrul juridic pentru cooperarea consulară locală Schengen (CLS), făcând astfel din cooperarea coerentă dintre statele membre[12] la nivel local o parte esențială a punerii în aplicare a politicii comune în materie de vize.

Cooperarea este limitată, în prezent, la evaluarea necesității de a adapta anumite dispoziții la circumstanțele locale, în special în ceea ce privește documentele justificative pe care trebuie să le prezinte solicitanții. În cazul unei evaluări pozitive, normele comune „locale” vor fi adoptate de către Comisie prin intermediul unei decizii de punere în aplicare. Cu toate acestea, activitatea privind misiunea centrală a cooperării locale Schengen – care este, de asemenea, cea mai vizibilă pentru publicul larg – cu privire la armonizarea documentelor justificative a condus, până în prezent, numai la adoptarea a șase decizii de punere în aplicare ale Comisiei care acoperă 15 țări terțe și un stat membru al UE.

Aceasta arată că actualul cadru juridic consolidat nu a avut încă rezultatele scontate. Există o lipsă de înțelegere cu privire la valoarea adăugată a cooperării locale Schengen, iar statele membre trebuie să se implice în această sarcină colectivă. Constatările au fost confirmate de rapoartele anuale elaborate pentru perioada 2012-2013. Prin urmare, este esențial să fie consolidat cadrul juridic pentru cooperarea locală Schengen, întrucât lipsa de coerență în practicile diferitelor state membre în același loc constituie o sursă semnificativă de reclamații și frustrări în rândul solicitanților de viză, indiferent de naționalitatea, profesia sau statutul acestora.

Comisia propune introducerea de norme obligatorii pentru armonizarea documentelor justificative în cadrul cooperării consulare locale Schengen. Noul mecanism de evaluare Schengen care va deveni aplicabil în 2015 și care prevede posibilitatea de a efectua evaluări tematice poate avea un rol esențial în punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea consulară locală Schengen.

În prezent, trebuie elaborate rapoarte anuale în fiecare loc, iar Comisia trebuie să le transmită Parlamentului European și Consiliului pentru a asigura o transparență totală.

Comisia propune elaborarea unui raport anual cuprinzător privind cooperarea consulară locală Schengen la care să participe și colegislatorii pentru a asigura o transparență consecventă.

              3.       PUNEREA GLOBALĂ ÎN APLICARE A CODULUI DE VIZE

              3.1.    Considerații generale

Deși nu este posibilă demonstrarea impactului direct al Codului de vize asupra numărului de vize de scurtă ședere solicitate și eliberate în perioada 2010-2012, clarificarea cadrului juridic a contribuit la o creștere semnificativă a numărului de cereri de viză. În perioada 2009-2012, numărul total de cereri a crescut cu 48 %, cu o creștere anuală de aproximativ 15 %. Cu doar câteva excepții[13], statele membre au înregistrat o creștere a numărului de cereri de viză prelucrate în fiecare an. În aceeași perioadă, rata totală de refuz a scăzut[14], deși au existat diferențe mari între diferitele regiuni din lume[15].

Obiectivul general de a combate imigrația neregulamentară este considerat, în general, ca fiind îndeplinit. Nici statele membre și nici rezultatele studiilor și ale consultării publice nu identifică riscuri sau probleme în materie de securitate care decurg din Codul de vize sau din punerea în aplicare a acestuia. Desigur, atunci când se formulează orice propunere de nouă facilitate pentru călătorii legitimi trebuie menținut un nivel ridicat de securitate. De asemenea, ar trebui avută în vedere contribuția la securitate care decurge din introducerea Sistemului de informații privind vizele (VIS), care a început în octombrie 2011 și care ar trebui să fie finalizată în cursul anului 2015.

              3.2.    Lipsa datelor statistice

Statisticile adecvate, fiabile și comparabile sunt o condiție prealabilă pentru evaluarea bazată pe probe a punerii în aplicare a legislației și a eficienței și eficacității acesteia.

Articolul 46 prevede că statele membre trebuie să prezinte Comisiei statistici anuale pentru anul precedent. Anexa XII stabilește datele care trebuie furnizate (de exemplu, tipul de viză, numărul de vize solicitate/eliberate/refuzate, intrare unică sau multiplă).

Deși datele furnizate de statele membre au fost utile pentru evaluarea punerii în aplicare a anumitor elemente din Codul de vize, lipsa defalcării îngreunează evaluarea impactului anumitor dispoziții. De exemplu, pentru vizele cu intrări multiple (VIM), numai numărul total este colectat, fără a se ține seama de perioada de valabilitate. Astfel, cifrele totale acoperă vize cu intrări multiple cu perioade de valabilitate care variază între două săptămâni și cinci ani. Datele sunt colectate pe baza locului (de exemplu, locul în care a fost solicitată/eliberată viza) și a tipului de viză solicitat (viză de tranzit aeroportuar sau de scurtă ședere), însă datele privind naționalitatea solicitantului sau scopul călătoriei nu sunt disponibile. Prin urmare, este imposibil să se monitorizeze tendințele, de exemplu în ceea ce privește numărul de cereri de vize în scopuri turistice.

Comisia propune revizuirea anexei XII pentru a asigura colectarea unor date mai detaliate care să permită evaluarea adecvată a gradului de realizare a obiectivelor în viitor.

              3.3.    Evaluarea în funcție de obiectivul specific

              3.3.1. Simplificarea cadrului juridic

Integrarea tuturor textelor legislative privind prelucrarea cererilor de viză de scurtă ședere și modificarea vizelor eliberate într-un singur instrument a contribuit în mod clar la simplificarea legislației, îmbunătățirea transparenței și creșterea certitudinii juridice.

              3.3.2. Consolidarea cadrului juridic în vederea îmbunătățirii armonizării practicilor

Obiectivul de a stabili un cadru juridic clar pentru politica comună în materie de vize care să reglementeze șederile de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile a fost, în general, îndeplinit. Cu toate acestea, Comisiei i s-a adus în atenție de-a lungul anilor situația resortisanților din țări terțe care au motive legitime să stea mai mult de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile (secțiunea 2.1.9. din documentul de lucru al serviciilor Comisiei). Persoanele respective, indiferent dacă au sau nu obligația de a deține o viză, doresc să rămână în spațiul Schengen pentru o perioadă care depășește 90 de zile, fără a avea intenția de a rămâne în același stat membru o perioadă mai mare de 90 de zile.

Această categorie de persoane include, de regulă, artiștii care susțin spectacole și care se deplasează în spațiul Schengen pentru o perioadă prelungită de timp, dar și călători individuali, cum ar fi, de exemplu, artiștii, profesioniștii din domeniul culturii, studenții și pensionarii. Deoarece nu sunt eligibili pentru o viză națională de lungă ședere și nici pentru o viză Schengen de scurtă ședere sau altă autorizație, aceștia se confruntă cu un vid juridic. Această situație conduce, deseori, la o utilizare „creativă” a anumitor instrumente juridice de către statele membre. Decât să adopte o politică de ignorare a unor astfel de practici, Comisia propune introducerea unei autorizații specifice care să răspundă nevoilor persoanelor în cauză.

Comisia propune un instrument juridic de stabilire a unei noi autorizații pentru șederile în spațiul Schengen mai mari decât nivelul actual de 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

              3.3.3. Consolidarea garanțiilor procedurale și asigurarea egalității de tratament și a transparenței

Rezultatele consultării publice[16], studiul privind impactul economic menționat mai sus și reclamațiile individuale sugerează faptul că obiectivul privind garanțiile procedurale nu a fost îndeplinit în mod suficient. Atât solicitanții individuali, cât și părțile interesate profesioniste au considerat unele proceduri de cerere ca fiind îndelungate, complicate și costisitoare.

Orice cerere de viză începe cu necesitatea ca solicitantul să identifice statul membru competent să prelucreze cererea [secțiunea 2.1.1.1. alineatul (1) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei]. Există criterii clare și obiective care stabilesc statul membru competent să examineze cererea. Cu toate acestea, în practică, acest lucru s-a dovedit a fi destul de dificil atât pentru solicitanți, cât și pentru consulate în cazurile în care solicitantul dorește să călătorească în mai multe state membre cu o singură viză. Normele actuale sunt aparent confuze, iar solicitanții au adeseori o primă experiență negativă în ceea ce privește politica în materie de vize Schengen.

Următorul pas al procesului constă în completarea formularului de cerere [secțiunea 2.1.1.2 alineatul (10) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei]. Deși formularul nu ridică, în general, prea multe probleme, acesta ar putea fi simplificat în continuare. De exemplu, acesta ar putea fi revizuit pentru a elimina informațiile solicitate în prezent care vor fi disponibile efectiv în cadrul VIS, având în vedere introducerea sistemului. Explicații mai clare privind modul de completare a formularului pentru solicitanți ar fi, de asemenea, utile.

Comisia propune clarificarea normelor privind statul membru „competent” și simplificarea formularului de cerere.

Cerința privind „depunerea cererii în persoană” [secțiunea 2.1.1.1. alineatele (7)-(9) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei] a fost identificată drept un obstacol major deoarece acest lucru este deseori extrem de dificil. În anumite cazuri, aceasta presupune ca solicitanții să se deplaseze într-o țară învecinată, întrucât statul membru competent nu este prezent/reprezentat în țara lor de reședință. O asemenea deplasare majorează, în mod evident, costurile totale pentru solicitanți. Deși statele membre le permit solicitanților să depună cererea la un prestator extern de servicii sau printr-un intermediar comercial, solicitanților cunoscuți le sunt rareori acordate derogări opționale de la cerința „depunerii în persoană”.

Până în prezent, norma generală prevedea ca depunerea unei cereri de viză să se facă în persoană la un consulat sau la un prestator extern de servicii. Introducerea progresivă a VIS va însemna că persoanele care solicită o viză pentru prima dată vor trebui în orice caz să se prezinte la un consulat sau un prestator extern de servicii pentru amprentare.

Majoritatea statelor membre se confruntă însă cu o creștere a cererilor, combinată cu reducerea cheltuielilor publice. Acest lucru a condus la utilizarea în mai mare măsură a prestatorilor externi de servicii pentru colectarea cererilor de viză, la acreditarea intermediarilor comerciali (de exemplu, agenții de turism/operatori de turism) care depun cereri în numele unor (grupuri de) solicitanți de viză, precum și la derogarea acordată de statele membre individuale solicitanților cunoscuți cu privire la cerința depunerii cererii în persoană.

Aceasta pare să indice că deplasările la consulat tind să devină o excepție. La anumite consulate, numai 30 % din cererile de viză sunt „depuse în persoană”. Din informațiile colectate în cadrul evaluărilor Schengen, interviurile personale sunt rareori efectuate atunci când este depusă o cerere. Dimpotrivă, în conformitate cu evoluțiile tehnologiei moderne, statele membre permit într-o măsură din ce în ce mai mare solicitanților să depună cererile pe cale electronică.

În prezent, solicitanții pot depune cererile cu cel mult trei luni înainte de data prevăzută a călătoriei [secțiunea 2.1.1.1 alineatul (5) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei]. Termenul ridică probleme pentru navigatori (a se vedea, de asemenea, p. 11) și persoanele care doresc să evite momentele de vârf cu perioade lungi de așteptare. În interesul atât al solicitanților cât și al consulatelor, ar trebui să se poată depune o cerere cu până la șase luni înaintea deplasării prevăzute.

Comisia propune eliminarea principiului „depunerii în persoană” (fără a aduce atingere cerințelor privind colectarea amprentelor digitale pentru persoanele care solicită o viză pentru prima dată), menținând în același timp posibilitatea de a efectua un interviu. Aceasta propune, de asemenea, clarificarea normelor pentru depunerea candidaturilor online și posibilitatea ca toți solicitanții să poată depune cererile cu până la șase luni înaintea deplasării prevăzute.

Odată ce o cerere a fost depusă, încep să curgă diferite termene. Deși termenul-limită pentru o decizie este, de regulă, respectat, în cazul în care țara terță în cauză face obiectul unei consultări prealabile [secțiunea 2.1.1.5 alineatul (20) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei], un astfel de mecanism poate însemna prelungirea termenului de prelucrare. Cu toate acestea, sistemele informatice mai performante permit un termen de răspuns mai scurt în cazul unei consultări prealabile decât termenul actual de șapte zile calendaristice. De asemenea, ar trebui să fie posibil un termen limită mai scurt pentru luarea unei decizii.

Comisia propune revizuirea termenelor maxime, inclusiv a duratei de răspuns pentru consultarea prealabilă, care ar trebui redusă la cinci zile calendaristice.

Codul de vize include dispoziții menite să simplifice și să scurteze procedurile, permițând facilități procedurale pentru solicitanții cunoscuți de către consulate pentru „integritatea” și „încrederea” lor, inclusiv pentru utilizarea cu respectarea dispozițiilor legale a vizelor eliberate anterior. Cu toate acestea, astfel de facilități potențiale, care ar trebui să se aplice, în special, în ceea ce privește cerințele referitoare la documentele justificative și la eliberarea de vize cu intrări multiple (VIM), nu sunt aplicate de către statele membre într-o manieră uniformă și consecventă.

Majoritatea solicitanților consideră o povară obligativitatea furnizării unui număr mare de documente justificative [secțiunea 2.1.1.2 alineatul (12) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei] în mod repetat pentru a dovedi faptul că îndeplinesc condițiile de intrare. Mulți dintre aceștia se plâng de faptul că cerințele diferă de la un consulat la altul în aceeași țară terță, inclusiv atunci când scopul călătoriei este același.

Conform Codului de vize, solicitanții cunoscuți consulatelor pentru „integritatea” și „încrederea” lor pot beneficia deja de anumite facilități procedurale (derogarea de la obligația de a depune cererea în persoană și de a prezenta anumite documente justificative/toate documentele justificative). Cu toate acestea, statele membre nu par să fie sistematice în modul în care acordă derogările solicitanților cunoscuți. Acest lucru se datorează, în principal, faptului că aceasta este o clauză „facultativă”, precum și faptului că nu au fost definite criteriile de eligibilitate referitoare la „integritate” și „încredere”. În plus, aproximativ 70 % din numărul total de cereri sunt depuse prin intermediul unui prestator extern de servicii care nu este autorizat să efectueze o evaluare calitativă a cererii/solicitantului.

Valoarea adăugată a cerinței de a prezenta „o asigurare medicală de călătorie” [secțiunea 2.1.1.2 alineatul (14) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei] ridică semne de întrebare. Prin urmare, aceasta ar trebui eliminată.

Comisia propune elaborarea unei liste exhaustive și simplificate a documentelor justificative și eliminarea cerinței privind asigurarea medicală de călătorie.

Deși articolul din Codul de vize privind eliberarea de vize cu intrări multiple (VIM) [secțiunea 2.1.1.6 alineatul (24) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei] este o clauză „obligatorie”, acesta este subminat de evaluările discreționare ale condițiilor de eligibilitate pentru o viză cu intrări multiple, care includ din nou noțiunile de „integritate” și „încredere”. De asemenea, consultarea publică a arătat că consulatele statelor membre par să fie reticente în a elibera vize cu intrări multiple valabile pentru o perioadă mai lungă de șase luni. Prin urmare, în timp ce consulatele ar trebui, în principiu, să elibereze vize cu intrări multiple cu o perioadă de valabilitate de până la cinci ani pentru categoriile de persoane enumerate la articolul respectiv (care sunt, în principal, persoane care călătoresc cu regularitate și, prin urmare, „cunoscute”), marja de apreciere lăsată consulatelor, combinată cu reticența acestora de a elibera vize cu intrări multiple cu o perioadă lungă de valabilitate înseamnă că sunt eliberate mult mai puține vize cu intrări multiple cu perioadă lungă de valabilitate decât ar putea fi eliberate potențial.

Acest lucru este regretabil, deoarece o viză cu intrări multiple este cea mai importantă și cea mai simplă facilitate pe care călătorii o pot obține. Eliberarea de vize cu intrări multiple ar facilita, de asemenea, sarcina administrativă atât pentru solicitanți, cât și pentru consulate. Consolidarea articolului privind vizele cu intrări multiple ar oferi soluții pentru multe dintre problemele care au fost identificate în cadrul consultării publice și în diferite studii. Solicitanții, în special, nu ar fi nevoiți să treacă prin proceduri repetitive de depunere a cererilor. În practică, însă, consulatele diferențiază doar într-o mică măsură sau chiar deloc solicitanții între ei: cei care solicită pentru prima dată o viză sunt deseori tratați la fel precum persoanele care călătoresc cu regularitate.

Disponibilitatea VIS, care este introdus progresiv și ar trebui să fie pe deplin operațional la nivel mondial în cursul anului 2015, ar putea contribui la realizarea unei distincții între solicitanți, întrucât toate datele legate de cererile de viză vor fi introduse în sistem și pot fi consultate de toate consulatele țărilor membre. Informațiile sunt stocate în VIS pentru o perioadă de cinci ani. Va fi ușor să se facă o distincție între persoana care solicită o viză pentru prima dată, „necunoscută”, care nu este încă înregistrată în VIS, fără un „istoric în materie de vize” și solicitantul care are deja datele sale înregistrate.

O distincție suplimentară s-ar putea realiza între persoanele înregistrate în VIS, dar care nu au obținut nicio viză în intervalul de 12 luni dinaintea datei cererii lor și cele care au obținut și au folosit două vize cu respectarea dispozițiilor legale în cursul perioadei respective. Acestea din urmă ar putea fi definite ca „persoane care călătoresc cu regularitate” și ar trebui să se bucure de un nivel maxim al facilităților în ceea ce privește documentele justificative solicitate și perioada de valabilitate a vizei cu intrări multiple care urmează să fie eliberate.

Pe această bază, ar trebui introduse norme obligatorii care să ofere facilități procedurale specifice pentru „persoanele care călătoresc cu regularitate”. Printre facilități s-ar număra derogarea (parțială) de la cerințele privind documentele justificative și eliberarea de vize cu intrări multiple cu o perioadă lungă de valabilitate. În mod concret, solicitantul care a obținut și a utilizat, cu respectarea dispozițiilor legale, două vize în ultimele 12 luni ar trebui să aibă obligația de a prezenta numai documentele justificative pentru scopul călătoriei și ar trebui să primească o viză cu intrări multiple valabilă timp de trei ani. Solicitanții care au obținut și au folosit anterior, cu respectarea dispozițiilor legale, o astfel de viză cu intrări multiple valabilă timp de trei ani ar trebui să primească, la solicitarea următoare, o viză cu intrări multiple cu o perioadă de valabilitate de cinci ani.

Pe de altă parte, persoanele care solicită o viză pentru prima dată, în timp ce beneficiază de facilitățile generale, ar trebui în continuare să facă obiectul unor evaluări riguroase, întrucât acestea urmează să beneficieze de facilități semnificative în cazul în care solicită o nouă viză. O astfel de evaluare este necesară pentru menținerea securității sistemului.

Comisia propune norme obligatorii, pe baza unor criterii definite în mod clar și obiective, pentru a permite să se facă o distincție clară între diferitele categorii de solicitanți. Principiul ar trebui să fie cel potrivit căruia solicitanții cu un „istoric în materie de vize” pozitiv, înregistrate în VIS pe parcursul celor 12 luni care precedă cererea acestora, ar trebui să se bucure de un nivel maxim al facilităților în ceea ce privește documentele justificative care trebuie depuse și vizele cu intrări multiple care urmează să fie eliberate.

Pentru a se asigura că propunerile privind vizele cu intrări multiple cu o perioadă lungă de valabilitate (trei și cinci ani) au impactul maxim, consulatele ar trebui să aibă posibilitatea de a elibera o viză cu intrări multiple cu o valabilitate care să depășească valabilitatea documentului de călătorie al solicitantului [secțiunea 2.1.1.2 alineatul (11) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei].

Comisia propune introducerea de norme care să permită eliberarea unei vize cu o perioadă de valabilitate mai mare decât perioada de valabilitate a documentului de călătorie pe care se aplică autocolantul de viză.

Codul de vize a introdus scutiri obligatorii și opționale de la plata taxei de viză [secțiunea 2.1.1.3 alineatul (15) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei] pentru anumite categorii de solicitanți. Punerea în aplicare a dispozițiilor relevante a evidențiat două probleme. În primul rând, categoriile de persoane eligibile pentru o scutire de orice tip nu sunt definite în mod clar în toate cazurile și, în al doilea rând, consulatele dintr-un anumit loc aplică rareori scutirile opționale de la plata taxelor în mod consecvent. Rezultatul este acela că puțini solicitanți potențial eligibili beneficiază în mod efectiv de o scutire.

Comisia propune ca toate scutirile de la plata taxelor de viză să devină obligatorii, iar categoriile cărora li se aplică scutirile să fie definite mai clar.

Vizele pot fi eliberate la frontierele externe [secțiunea 2.1.1.8 alineatul (35) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei] numai în cazuri excepționale. Cu toate acestea, persoanele care lucrează în sectorul transportului și al industriilor de croazieră sunt deseori obligate să solicite o viză la frontieră, datorită naturii profesiei acestora. Pentru navigatori, au fost incluse un articol și o anexă specifice în Codul de vize. În pofida normelor respective, eliberarea de vize pentru navigatori rămâne o procedură complicată, nu în ultimul rând din cauza complexității anexei IX, care stabilește formularul pe care navigatorii trebuie să îl completeze pentru a solicita o viză.

Comisia propune revizuirea anexei IX în vederea simplificării formularului de cerere.

Astfel cum s-a menționat anterior, vizele pot fi eliberate la frontierele externe numai în cazuri excepționale. Cu toate acestea, Comisia a aprobat recent un proiect-pilot al unui stat membru prin care acesta poate să elibereze vize cu intrare unică la frontierele sale externe pentru turiști în sezonul estival, pentru a le permite acestora să facă o scurtă vizită. Având în vedere rolul sporit al politicii comune în materie de vize în facilitarea oportunităților de călătorie pentru călătorii legitimi, inclusiv pentru turiști, în vederea stimulării creșterii economice în UE, Comisia propune deschiderea acestei posibilități pentru toate statele membre.

Comisia propune introducerea unei dispoziții în Codul de vize care să permită eliberarea de vize cu intrare unică la frontierele externe în vederea promovării turismului pe termen scurt.

În timp ce Comisia recunoaște că un stat membru ar trebui să fie în măsură să impună vize de tranzit aeroportuar (secțiunea 2.1.7 din documentul de lucru al serviciilor Comisiei) atunci când se confruntă cu un aflux brusc și semnificativ de imigranți neregulamentari, dispozițiile existente ar trebui revizuite pentru a se asigura că astfel de măsuri sunt proporționale în ceea ce privește domeniul de aplicare și durata.

Comisia propune revizuirea normelor actuale privind vizele de tranzit aeroportuar în vederea asigurării proporționalității.

Codul de vize se aplică cererilor de vize depuse de toți resortisanții din țări terțe, inclusiv membri de familie ai cetățenilor UE [secțiunea 2.1.5. alineatele (47)-(52) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei]. Pentru a facilita mobilitatea, în special prin facilitarea vizelor familiale, ar trebui furnizate facilități procedurale pentru resortisanții din țări terțe care își vizitează rudele apropiate care sunt cetățeni ai Uniunii cu reședința pe teritoriul statului membru ai cărui resortisanți sunt și pentru rudele apropiate ale cetățenilor Uniunii care locuiesc într-o țară terță și care doresc să viziteze împreună statul membru al cărui resortisant este cetățeanul Uniunii. Legislația Uniunii nu prevede, în prezent, facilități specifice pentru cele două situații. Cu toate acestea, acordurile de facilitare a eliberării vizelor încheiate recent oferă o serie de facilități procedurale (de exemplu, simplificarea cerințelor privind documentele justificative, scutirea de la plata taxei de viză, eliberarea obligatorie a unei vize cu intrări multiple). Practica ar trebui generalizată în cadrul Codului de vize.

Articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE[17] prevede facilități speciale pentru beneficiarii directivei, cum ar fi eliberarea de vize „în mod gratuit” și „pe baza unei proceduri accelerate”. Comisia primește numeroase plângeri și cereri de clarificări cu privire la relația dintre Directiva 2004/38/CE și Codul de vize, întrucât facilitățile oferite membrilor de familie ai cetățenilor Uniunii în temeiul directivei sunt aparent aplicate în mod diferit în diferite state membre. Această situație generează incertitudine pentru membrii de familie. Prin urmare, cel puțin unele facilități propuse pentru resortisanții din țări terțe în cele două situații menționate mai sus ar trebui să fie acordate, de asemenea, membrilor de familie în situațiile reglementate de Directiva 2004/38/CE.

Comisia propune oferirea de facilități de acordare a vizelor pentru resortisanții țărilor terțe care își vizitează rudele apropiate care sunt cetățeni ai Uniunii cu reședința pe teritoriul statului membru ai cărui resortisanți sunt și pentru rudele apropiate ale cetățenilor Uniunii cu reședința într-o țară terță și care doresc să viziteze împreună statul membru al cărui resortisant este cetățeanul Uniunii. Cel puțin aceleași facilități ar trebui să se aplice în cazul membrilor de familie ai cetățenilor UE care beneficiază de dispozițiile Directivei 2004/38/CE.

              3.3.4. Îmbunătățirea organizării și cooperării consulare (de asemenea, în vederea introducerii VIS)

Codul de vize a stabilit un cadru juridic pentru diferitele forme de cooperare consulară [secțiunea 2.1.4. alineatele (40)-(46) din documentul de lucru al serviciilor Comisiei] pentru a reduce costurile pentru statele membre și pentru a asigura o mai bună acoperire consulară în beneficiul solicitanților. Cu toate acestea, există îndoieli serioase cu privire la eficacitatea și eficiența dispozițiilor respective.

În primul rând, în principiu, statele membre ar trebui să decidă să coopereze cu un prestator extern de servicii numai după evaluarea altor posibilități de cooperare. Aceasta ar trebui să fie o măsură „de ultimă instanță” deoarece implică anumite costuri suplimentare pentru solicitanți, iar statele membre ar trebui să mențină posibilitatea pentru toți solicitanții de a depune cereri direct la misiunile lor diplomatice sau la oficiile lor consulare. Cu toate acestea, în practică, statele membre optează, în majoritatea cazurilor, pentru cooperarea cu un prestator extern de servicii fără a evalua alte posibilități, întrucât externalizarea este de departe cea mai ieftină, cea mai rapidă și cea mai eficientă modalitate de a aborda o creștere masivă a numărului de cereri de viză și de a consolida acoperirea consulară. De asemenea, deseori în cazul externalizării nu este oferit accesul direct la consulat.

În al doilea rând, noile forme de cooperare definite în Codul de vize, și anume, reprezentarea limitată (numai pentru colectarea cererilor, inclusiv a datelor biometrice), oficiile consulare comune, centrele comune de primire a cererilor de viză și autorizarea consulilor onorifici să colecteze cererile, nu au fost utilizate pe scară largă. Nu există cazuri de reprezentare limitată și de oficii consulare comune ci doar forme hibride de centre comune de primire a cererilor de viză, în timp ce puține state membre au autorizat consuli onorifici să colecteze cereri.

În al treilea rând, în ceea ce privește prezența în vederea colectării și prelucrării vizelor (așa-numita „acoperire consulară”), deși s-au înregistrat progrese, în special prin încheierea de acorduri de reprezentare și de externalizare, acoperirea consulară trebuie extinsă în continuare în mod considerabil. Solicitanții nu ar trebui să fie nevoiți să se deplaseze în străinătate pentru a-și depune cererea pentru că statul membru competent nu are un consulat sau nu este reprezentat în țara lor de reședință.

Accesul la un consulat poate fi, de asemenea, dificil, costisitor și de lungă durată în țările terțe în care toate sau majoritatea statelor membre au prezență în capitală, iar numeroși solicitanți sunt nevoiți în continuare să parcurgă distanțe lungi pentru a ajunge la acestea. Aceasta este situația, de exemplu, în China, India și Rusia. Atât acordurile de reprezentare, cât și cele de externalizare sunt deja larg răspândite, însă colectarea și prelucrarea vizelor este concentrată în capitale și în câteva orașe mari. În sfârșit, în nouă țări terțe ai căror resortisanți sunt supuși obligației de a deține viză, nu este prezent niciun stat membru și nici nu există un prestator extern de servicii. Țările respective ar fi locuri ideale pentru ca statele membre să-și pună în comun resursele și să stabilească centre comune de depunere a cererilor sau oricare altă formă realizabilă de cooperare.

În acest sens, trebuie remarcat faptul că în cadrul componentei Frontiere externe și vize a Fondului pentru securitate internă (ISF)[18] se vor cofinanța acțiuni legate de infrastructură, clădiri și echipamente operaționale (inclusiv menținerea VIS) necesare pentru prelucrarea cererilor de vize și pentru formare. De asemenea, în cadrul elementului de sprijin operațional al Fondului pentru securitate internă, personalul consulatelor va fi eligibil pentru finanțare integrală.

Comisia propune revizuirea definițiilor existente pentru cooperarea consulară pentru a le face mai flexibile și introducerea principiului reprezentării obligatorii.

              4.       CONCLUZII

Obiectivul primordial al Codului de vize a fost de a asigura faptul că politica comună în materie de vize va deveni cu adevărat comună și că aceasta va fi aplicată în același mod de către toate statele membre, în toate locurile, prin intermediul unui set de dispoziții juridice și al unui set de instrucțiuni operaționale. De asemenea, normele comune ar trebui să contribuie la facilitarea călătoriilor legitime, în special pentru persoanele care călătoresc frecvent și cu regularitate, precum și la combaterea imigrației neregulamentare. Prezenta evaluare a evidențiat o serie de beneficii, dar și domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri în ceea ce privește procedurile și condițiile de eliberare a vizelor.

Deși facilitarea călătoriilor legitime aduce ipso facto avantaje economice, obiectivul de a oferi facilități privind eliberarea vizelor pentru a stimula creșterea economică și crearea de locuri de muncă nu a fost atribuit Codului de vize. Acesta a fost introdus ulterior prin comunicarea Comisiei din noiembrie 2012, ținând cont de necesitatea de a asigura coerența între toate politicile UE și perspectivele economice actuale. Prin urmare, prezentul raport a evaluat măsura în care a fost atins obiectivul general inițial de a facilita călătoriile legitime și de a asigura un tratament egal în cazuri similare, fără a evalua în mod specific eficiența acestuia în ceea ce privește contribuția la creșterea economică.

În general, în comparație cu situația existentă înainte de adoptarea acestuia, Codul de vize clarifică și simplifică cadrul juridic pentru politica comună în materie de vize. Codul a modernizat și a standardizat într-o măsură considerabilă procedurile de acordare a vizelor și, în cazul în care este pus în aplicare în mod corect, permite abordarea anumitor probleme evidențiate în evaluare. Cu toate acestea, punerea în aplicare a dispozițiilor legale nu a fost optimă. Acest lucru poate fi explicat, în mare parte, de faptul că majoritatea elementelor de flexibilitate sunt formulate ca opțiuni (clauze facultative) mai degrabă decât ca norme obligatorii.

Dispozițiile Codului de vize care urmăreau să mențină securitatea frontierelor externe s-au dovedit coerente și eficace și sunt în continuare esențiale pentru scopul sistemului. Cu toate acestea, dispozițiile care intenționau să ofere facilități procedurale anumitor categorii de persoane și care ar putea, de asemenea, să ușureze sarcina administrativă a consulatelor statelor membre, nu au avut impactul preconizat. Rezultatul nu este satisfăcător nu doar pentru călătorii legitimi, ci și pentru statele membre și UE în ansamblu în ceea ce privește beneficiile economice pierdute.

Codul de vize se aplică în mod universal, iar dispozițiile acestuia se aplică tuturor persoanelor resortisante ale țărilor care fac obiectul obligației de a deține viză. Prin urmare, este esențial ca anumite dispoziții să fie adaptate pentru a corespunde circumstanțelor locale. Cadrul juridic nu a fost însă cu adevărat adoptat la nivel local și doar în foarte puține locuri a fost introdusă cooperarea durabilă și continuă, în timp ce în altele o serie de obligații legale au fost pur și simplu ignorate.

Pentru a acționa în vederea realizării unei veritabile politici comune în materie de vize, Comisia propune o revizuire a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea unui Cod comunitar de vize (Codul de vize). Rezultatele evaluării au stat la baza unui raport privind evaluarea impactului elaborat de către Comisie.

Propunerea Comisiei de revizuire a Codului de vize se bazează, în esență, pe următoarele constatări:

Ø         Dispozițiile Codului de vize sunt aplicate tuturor solicitanților în același mod, indiferent de situația lor individuală, chiar dacă Codul de vize prevede un temei juridic pentru aplicarea de facilități procedurale pentru solicitanții cunoscuți de către consulate. În practică, consulatele nu fac distincția, într-o măsură suficientă, între solicitanții necunoscuți și cei care au un istoric pozitiv în ceea ce privește vizele.

Ø         Facilitățile procedurale prevăzute de Codul de vize pentru solicitanții cunoscuți sunt acordate prea rar.

Ø         Din cauza utilizării extensive a externalizării, posibilitatea de a aplica derogări de la cerința de a depune cererea de viză în persoană și de a excepta solicitanții de la obligația de a furniza anumite documente justificative pur și simplu nu poate fi pusă în practică. Efectuarea unei evaluări a situației solicitantului în raport cu noțiuni inerent discreționare precum „integritate” și „încredere” nu poate fi lăsată prestatorilor externi de servicii. Această lipsă de diferențiere constituie unul dintre principalele motive pentru care solicitanții și, într-o anumită măsură, unele consulate consideră procedurile existente de acordare a vizelor ca fiind îndelungate, complicate și costisitoare.

Prin urmare, Comisia propune:

(1)        Reducerea sarcinii administrative atât pentru solicitanți, cât și pentru consulate prin exploatarea pe deplin a beneficiilor Sistemului de informații privind vizele și prin diferențierea tratamentului aplicat în cazul călătorilor cunoscuți/care călătoresc cu regularitate și al solicitanților necunoscuți, pe baza unor criterii clare și obiective;

(2)        Facilitarea suplimentară a călătoriilor legitime prin simplificarea și armonizarea deplină a procedurilor și prin conferirea unui caracter obligatoriu anumitor dispoziții acolo unde, în prezent, este lăsată o marjă de apreciere consulatelor.

În cazul în care sunt adoptate, noile norme vor oferi solicitanților facilități procedurale semnificative, după cum urmează:

|| Depunere în persoană || Colectarea amprentelor digitale || Documente justificative || Vize care trebuie eliberate

Persoană care solicită pentru prima dată o viză, neînregistrată în VIS || DA || DA || Lista completă corespunzătoare tuturor condițiilor de intrare || În principiu cu intrare unică, dar și viză cu intrări multiple atunci când consulatul consideră solicitantul ca fiind de încredere

Persoană înregistrată în VIS (dar care nu călătorește cu regularitate) || NU || NU (cu excepția cazului în care amprentele digitale nu au fost colectate în ultimele 59 de luni) || Lista completă corespunzătoare tuturor condițiilor de intrare || Viză cu intrare unică sau viză cu intrări multiple

Persoană care călătorește cu regularitate înregistrată în VIS care a folosit, cu respectarea dispozițiilor legale, 2 vize în intervalul de 12 luni ce precede depunerea cererii || NU || NU || Doar dovada privind scopul călătoriei. Prezumție de îndeplinire a condițiilor de intrare ca urmare a „istoricului pozitiv în ceea ce privește vizele” || Viză cu intrări multiple pentru o perioadă de 3 ani

Persoană care călătorește cu regularitate înregistrată în VIS care a folosit, cu respectarea dispozițiilor legale, o viză cu intrări multiple pentru o perioadă de 3 ani || NU || NU || Doar dovada privind scopul călătoriei || Viză cu intrări multiple pentru o perioadă de 5 ani

Persoanele care solicită o viză pentru prima dată nu ar trebui să fie în mod automat eligibile pentru o viză cu intrări multiple deoarece cererile acestora trebuie să fie examinate atent pentru a menține un nivel ridicat de securitate în spațiul Schengen. Acestea vor beneficia însă de toate facilitățile procedurale generale pe care Comisia le propune, de exemplu, eliminarea asigurării medicale de călătorie, termene mai scurte pentru procesele de luare a deciziilor și formulare de cerere simplificate. Acestea vor beneficia de statutul de „persoană care călătorește cu regularitate înregistrată în VIS”, împreună cu facilitățile aferente, în cazul în care solicită o a treia viză în termen de 12 luni de la prima viză folosită cu respectarea dispozițiilor legale.

Lipsa prezenței în vederea colectării și prelucrării vizelor în multe țări terțe face ca depunerea unei cereri de viză să fie foarte costisitoare și îndelungată. Prin urmare, Comisia propune:

(3)        Revizuirea cadrului existent pentru a stimula cooperarea consulară și pentru a facilita accesul la procedurile de solicitare a vizelor Schengen în cât mai multe locuri posibil.

În conformitate cu obiectivul de creștere economică printr-o politică mai inteligentă în materie de vize ar trebui stabilită posibilitatea de a utiliza anumite dispoziții ale Codului de vize cu titlu temporar, în vederea promovării turismului pe termen scurt. Prin urmare, Comisia propune:

(4)        Introducerea unui articol în Codul de vize care să permită eliberarea de vize la frontierele externe în regim temporar în condiții stricte.

În vederea facilitării mobilității persoanelor prin facilitarea vizitelor familiale se propune:

(5)        Furnizarea anumitor facilități procedurale pentru resortisanții țărilor terțe care își vizitează rudele apropiate care sunt cetățeni ai Uniunii cu reședința pe teritoriul statului membru ai cărui resortisanți sunt și pentru rudele apropiate ale cetățenilor Uniunii cu reședința într-o țară terță și care doresc să viziteze împreună statul membru al cărui resortisant este cetățeanul Uniunii.

În vederea clarificării, în raport cu Codul de vize, a facilităților procedurale care se aplică membrilor de familie ai cetățenilor UE în temeiul Directivei 2004/38/CE[19], se propune:

(6)        Stabilirea faptului că cel puțin facilitățile procedurale menționate la punctul 5 ar trebui să li se aplice și membrilor de familie ai cetățenilor UE care fac obiectul Directivei 2004/38/CE.

În sfârșit, resortisanții țărilor terțe se confruntă cu probleme deoarece șederile autorizate în spațiul Schengen sunt limitate la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile. Din cauza lipsei unei autorizații corespunzătoare pentru șederi care depășesc 90 de zile, aceștia sunt nevoiți să-și limiteze șederile sau caută modalități prin care să valorifice instrumentele juridice care nu sunt concepute pentru „extinderea” duratei lor de ședere autorizată în spațiul Schengen în astfel de cazuri. Prin urmare:

(7)        Este propusă o inițiativă legislativă pentru a elimina lacuna legislativă între normele privind șederile de scurtă durată și normele privind admisia resortisanților din țările terțe în state membre individuale.

Propunerea de revizuire a Codului de vize ține cont, de asemenea, de alte probleme evidențiate în documentul de lucru al serviciilor Comisiei care sunt de mică importanță și/sau care sunt, în principal, de natură tehnică.

În cazul adoptării acesteia, o astfel de revizuire cuprinzătoare a Codului de vize ar stabili într-adevăr o politică comună mai inteligentă în materie de vize, care, la rândul său, ar putea conduce la o creștere a numărului de vizite în UE.

Până la adoptarea de către colegiuitori a propunerii de revizuire a Codului de vize, Comisia consideră importantă și necesară promovarea armonizării și a punerii în aplicare a dispozițiilor actuale. Prin urmare, Comisia va colabora cu statele membre, în cadrul Comitetului pentru vize și al altor foruri pertinente, în vederea asigurării punerii integrale în aplicare a dispozițiilor existente și prin promovarea celor mai bune practici identificate.

În ceea ce privește dispozițiile actuale, se va pune accentul pe eliberarea de vize cu intrări multiple și pe accelerarea armonizării listelor cu documentele justificative în jurisdicțiile în care acest lucru nu a fost realizat deja și care oferă cel mai bun potențial turistic. În ceea ce privește cele mai bune practici, noi propuneri de proiecte-pilot privind eliberarea de vize la frontierele externe pot fi evaluate de către Comisie. În sfârșit, pentru revizuirile viitoare ale anexelor la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 vor fi avute în vedere, de asemenea, considerente economice și comerciale, în conformitate cu noile criterii de evaluare a exonerărilor de obligația de a deține viză pe care colegislatorii le vor adopta în curând. Va fi introdus un nou articol în Regulamentul 539/2001, formulat după cum urmează: „Scopul prezentului regulament este să stabilească țările terțe ai căror resortisanți fac obiectul obligației de a deține viză sau sunt exonerați de această obligație, pe baza unei evaluări de la caz la caz a unei serii de criterii legate, printre altele, de imigrația ilegală, de ordinea publică și siguranța publică, de avantajele economice, îndeosebi în ceea ce privește turismul și comerțul exterior și relațiile externe ale Uniunii cu țările terțe pertinente, incluzând, în special, considerații referitoare la drepturile omului și la libertățile fundamentale, precum și implicațiile pentru coerența regională și reciprocitate.”

---------------------------------------------------

[1]               [articolul 62 alineatul (2) litera (b); în prezent, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), articolul 77 alineatul (2) litera (a)].

[2]               Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui Cod comunitar de vize, JO L 243, 15.9.2009, p. 1.

[3]               Rusia, Ucraina, Moldova, Georgia și Kosovo.

[4]               Astfel de acorduri de facilitare a eliberării vizelor sunt, în general, legate de acordurile de readmisie.

[5]               http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/tourism/international/index en.htm

[6]               COM(2006) 403 final/2.

[7]               Inițial, VIS urma să devină operațional în 2007, prin urmare, Comisia a decis să prezinte o propunere legislativă separată de stabilire a standardelor pentru datele biometrice de identificare care urmează să fie colectate și care să prevadă o serie de opțiuni pentru organizarea practică a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale statelor membre pentru înscrierea datelor biometrice ale solicitanților de vize, precum și pentru un cadru juridic pentru cooperarea dintre statele membre și prestatorii externi de servicii. Conținutul Regulamentului adoptat în final (JO L 131, 28.5.2009, p. 1) a fost introdus în Codul de vize adoptat în iulie 2009 și a fost adaptat la structura acestuia.

[8]               SWD(2014) 101.

[9]               COM(2012) 649.

[10]             http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/borders-and-visas/schengen/index_en.htm.

[11]             COM(2012) 648.

[12]             În prezentul document, cu excepția cazului în care se prevede altfel, „state membre” se referă la statele membre ale UE care aplică integral politica comună în materie de vize (toate statele membre ale UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei, României și Regatului Unit) și statele asociate, Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

[13]             Pentru Austria, creșterea globală în această perioadă a fost de doar 1,5 %, iar Slovenia a înregistrat o scădere de 58,5 %; este posibil ca ambele situații să fie legate de eliminarea cerințelor de acordare a vizelor pentru cetățenii din majoritatea țărilor din Balcanii de Vest în 2009 și 2010.

[14]             2010: 5,8 %; 2012: 4,8 %.

[15]             De la o rată de refuz de 1 % în Federația Rusă la 44 % în Guineea.

[16]             http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-is-new/public-consultation/2013/consulting_0025_en.htm.

[17]             Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, 30.4.2004, p. 27).

[18]             COM(2011) 750.

[19]             JO L 158, 30.4.2004, p. 77.