52013PC0884

EXPUNERE DE MOTIVE

1.           CONTEXTUL PROPUNERII

1.1.        Contextul general

În pofida faptului că legislația vamală este pe deplin armonizată, punerea sa în aplicare, de natură să asigure respectarea normelor vamale și impunerea de sancțiuni în temeiul legii, se încadrează în domeniul de aplicare al legislațiilor naționale ale statelor membre. În consecință, legislația vamală este pusă în aplicare în conformitate cu 28 de norme juridice diferite și cu tradiții administrative sau juridice diferite. Aceasta înseamnă că statele membre pot impune, drept penalități pentru încălcarea anumitor obligații care decurg din legislația vamală armonizată a Uniunii, sancțiunile pe care le consideră a fi corespunzătoare.

Sancțiunile în cauză sunt diferite din punct de vedere al naturii și al gravității acestora, în funcție de statul membru care este competent să le aplice. Mai precis, există diferite tipuri de sancțiuni (de exemplu, amenzi, pedeapsa cu închisoarea, confiscarea mărfurilor, interdicția temporară sau permanentă de a desfășura activități industriale sau comerciale), indiferent de natura lor, și chiar dacă se presupune că sunt de același tip și de aceeași natură, cum ar fi, de exemplu, o amendă,  nivelurile și sistemele diferă de la un stat membru la altul.

O evaluare generală a situației privind tipurile de încălcări ale normelor vamale și sistemele de sancțiuni în domeniul vamal în rândul statelor membre a avut loc în cadrul unui grup de proiect înființat pe bază de voluntariat de către Comisie împreună cu 24 de state membre[1], în cadrul programului pe 2013 în domeniul vamal. Grupul de proiect a analizat cele 24 de regimuri naționale în materie de încălcări ale normelor vamale, precum și sancțiunile aferente, apoi a întocmit un raport în atenția Comisiei. Au fost constatate mai multe diferențe semnificative:

Tabelul 1 – Diferențe între sistemele de sancțiuni în domeniul vamal instituite de statele membre

Natura sancțiunilor prevăzute de statele membre pentru încălcarea normelor vamale || 16 state membre din 24 au prevăzut atât sancțiuni penale, cât și nepenale. 8 state membre din 24 au prevăzut numai sancțiuni penale.

Praguri financiare diferite pentru cazuri penale și nepenale de încălcare a legislației vamale, precum și pentru sancțiuni penale și nepenale || Statele membre ale căror sisteme prevăd atât încălcări de natură penală, cât și nepenală, precum și sancțiunile corespunzătoare, aplică praguri financiare diferite atunci când stabilesc natura încălcării – fie că aceasta este de natură penală sau nepenală - și, prin urmare, natura sancțiunii vamale. Astfel, pragurile financiare se situează între 266 EUR și 50 000 EUR.

Cerințele statelor membre de stabilire a răspunderii operatorului economic pentru încălcarea normelor vamale || 11 state membre din 24 consideră că un operator economic este responsabil pentru anumite încălcări în domeniul vamal ori de câte ori are loc o încălcare a legislației vamale, indiferent dacă s-a produs cu intenție, din neglijență sau din cauza existenței unor elemente ale unui comportament neglijent sau iresponsabil (încălcări în cazul cărora se aplică răspunderea obiectivă). 13 state membre din 24 nu pot sancționa un operator economic pentru o încălcare a legislației vamale dacă nu s-a constatat intenția, neglijența sau existența unor elemente ale unui comportament neglijent sau iresponsabil.

Termene: - pentru inițierea unei proceduri de sancționare vamală - pentru impunerea unei sancțiuni vamale - pentru punerea în aplicare a sancțiunilor vamale || Marea majoritate a statelor membre au prevăzut termene pentru inițierea unei proceduri de sancționare, pentru impunerea unei sancțiuni vamale și pentru punerea ei în aplicare. Aceste termene variază între 1 an și 30 de ani. 1 stat membru din 24 nu prevede niciun termen – acesta poate iniția procedura de sancționare sau poate impune o sancțiune în orice moment.

Răspunderea persoanelor juridice || În 15 state membre din 24, un operator economic care este persoană juridică poate fi tras la răspundere pentru o încălcare a normelor vamale. În 9 state membre din 24, persoanele juridice nu pot fi trase la răspundere pentru încălcări ale normelor vamale.

Înțelegere   || Înțelegerea înseamnă aplicarea oricărei proceduri în cadrul sistemului juridic sau administrativ al unui stat membru, de natură să permită autorităților să ajungă la un acord cu un infractor pentru ca acesta să repare prejudiciul în cazul unei încălcări a normelor vamale, ca alternativă la inițierea sau la încheierea procedurilor de sancționare vamală. 15 state membre din 24 aplică această procedură în cazul încălcării normelor vamale.

(Sursa: Raportul grupului de proiect privind sancțiunile vamale - anexa 1B privind evaluarea impactului în vederea unui act juridic de stabilire a unui cadru legislativ al Uniunii cu privire la încălcările dispozițiilor vamale și la sancțiunile aferente)

Aceste diferențe între tipurile de încălcări ale dispozițiilor vamale și sancțiunile aferente au repercusiuni la mai multe niveluri:

- din perspectivă internațională, diferitele sisteme de sancțiuni existente în statele membre dau naștere unor preocupări în anumite state membre ale OMC în ceea ce privește respectarea de către Uniunea Europeană a obligațiilor în acest domeniu, asumate la nivel internațional;

- în cadrul Uniunii Europene, diferențele în ceea ce privește aplicarea legislației vamale îngreunează gestionarea eficace a uniunii vamale, având în vedere că același comportament neconform poate fi tratat în moduri foarte diferite în fiecare stat membru, așa cum rezultă din tabelul prezentat anterior;

- pentru operatorii economici, diferențele în ceea ce privește tratarea încălcărilor legislației vamale a Uniunii afectează condițiile unei concurențe echitabile, care ar trebui să fie inerentă pieței interne, oferind astfel un avantaj celor care încalcă legea într-un stat membru în care legislația privind sancțiunile vamale este permisivă. De asemenea, această situație afectează accesul la simplificările și la facilitățile vamale sau procesul de acordare a statutului de operator economic autorizat (authorized economic operator – AEO), întrucât criteriul care se referă la respectarea legislației vamale și la inexistența unor încălcări grave ca fiind o condiție pentru obținerea statutului de AEO, este interpretat în mod diferit de legislațiile naționale.

Pentru abordarea acestor probleme, propunerea stabilește un cadru juridic comun de tratament al încălcărilor normelor vamale și a sancțiunilor, ceea ce reduce discrepanța dintre regimuri juridice diferite prin intermediul unei platforme comune de norme, contribuind astfel la aplicarea unui tratament egal între operatorii economici din UE, precum și la protecția eficientă a intereselor financiare ale Uniunii și la aplicarea legislației în domeniul vamal.

1.2.        Contextul juridic

Legislația vamală care se referă la comerțul cu mărfuri între teritoriul vamal al Uniunii și țările terțe este pe deplin armonizată și a fost asamblată într-un Cod Vamal Comunitar (CVC)[2] încă din 1992. Acest cod a fost revizuit în profunzime prin intermediul Regulamentului (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat sau CVM)[3], în prezent reformat și abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare) (CVU)[4], care vizează adaptarea legislației vamale la mediul electronic în domeniul vamal și comercial, promovarea continuării procesului de armonizare și aplicarea uniformă a legislației vamale, precum și furnizarea pentru operatorii economici din Uniune a instrumentelor adecvate pentru a-și desfășura activitățile într-un mediu de afaceri mondial.  

Legislația vamală armonizată trebuie consolidată cu norme comune privind punerea sa în aplicare. În două dintre rapoartele sale[5] – din 2008 și, respectiv, din 2011 -, Parlamentul European a subliniat deja necesitatea de a se lua măsuri în această direcție și a solicitat să se efectueze armonizarea în acest domeniu.

Toate aceste eforturi sunt sprijinite în cadrul obligației generale prevăzute în tratat[6]: „Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor Uniunii”.  Această obligație include sancțiuni, fără a se face diferența între sancțiuni penale și cele care nu sunt penale.

Mai precis, Codul Vamal Modernizat (CVM) și Codul Vamal al Uniunii (CVU) includ, pentru prima dată, o dispoziție[7] privind sancțiunile administrative în domeniul vamal.

2.           REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI

2.1.        Consultarea părților interesate

Au fost utilizate patru instrumente de consultare, dar niciunul dintre acestea nu a fost o consultare publică (dat fiind caracterul specific și tehnic al încălcărilor normelor vamale și al sancțiunilor) și, ca urmare a solicitării formulate de părțile interesate, răspunsurile au fost tratate în regim de confidențialitate.

–          S-a transmis administrațiilor vamale din statele membre un chestionar cu privire la propriile sisteme naționale în materie de încălcare a normelor vamale și de sancțiuni și s-au centralizat răspunsurile primite din partea celor 24 de state membre, astfel cum s-a menționat anterior în această expunere de motive. Compararea datelor obținute a scos în evidență diferențele semnificative în rândul statelor membre în ceea ce privește sistemele de sancțiuni în domeniul vamal.

–          Un seminar la nivel înalt având ca temă respectarea conformității (compliance) și gestionarea riscurilor legate de nerespectarea conformității, la care au participat administrații vamale din toate statele membre și din țările candidate, precum și reprezentanți ai operatorilor economici, desfășurat la Copenhaga în perioada 20-21 martie 2012, în cadrul căruia problema încălcărilor normelor vamale și cea a sancțiunilor aplicate a fost recunoscută drept un element al schemei de „conformitate” și totodată drept o problemă care trebuie analizată în continuare.

–          A avut loc o primă consultare cu privire la chestiuni vamale între părțile interesate și organismul consultativ pentru probleme vamale din DG TAXUD – Grupul de contact pentru comerț (GCC). Din GCC fac parte reprezentanți ai Uniunii din 45 de asociații de comerț europene – inclusiv IMM-uri – care desfășoară activități conexe domeniului vamal.  Ca răspuns la această consultare, majoritatea asociațiilor prezente la reuniune și-au exprimat acordul general privind relevanța inițiativei DG TAXUD pentru activitățile lor economice.

–          O a doua consultare a părților interesate a fost efectuată prin intermediul unui alt chestionar, transmis IMM-urilor prin intermediul Enterprise Europe Network (Rețeaua întreprinderilor europene), cu privire la efectele diferitelor tipuri de încălcare a normelor vamale și de sisteme de sancțiuni existente în statele membre asupra activității comerciale a întreprinderilor care desfășoară activități de import/export.

2.2.        Evaluarea impactului

Comisia a evaluat impactul alternativelor de politică (evaluare disponibilă la:...). Au fost analizate patru opțiuni de politică: A – scenariul de referință; B – o modificare a legislației din cadrul juridic în vigoare al Uniunii; C – o măsură legislativă privind apropierea tipurilor de încălcări ale legislației vamale și a sancțiunilor, și D – două măsuri legislative distincte care vizează apropierea tipurilor de încălcare a legislației vamale și a sistemelor de sancțiuni nepenale, pe de o parte, și apropierea tipurilor de infracțiuni vamale și a sistemelor de sancțiuni penale, pe de altă parte.

După examinarea opțiunilor posibile, în evaluarea impactului se concluzionează că ar fi de preferat o măsură legislativă de natură să identifice obligațiile vamale cărora ar trebui să li se acorde protecție specială prin stabilirea de sancțiuni nepenale pentru orice încălcare a acestora (opțiunea C).

La data de 14 iunie 2013, raportul privind evaluarea impactului a primit un aviz favorabil din partea Comitetului pentru evaluarea impactului.

3.           ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

3.1.        Temeiul juridic

Propunerea este întemeiată pe articolul 33 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Articolul 33 din TFUE prevede că ar trebui consolidată cooperarea vamală între statele membre și între acestea și Comisie, în cadrul domeniului de aplicare a tratatelor.

Conform Codului Vamal, o decizie luată de un stat membru se aplică în toate statele membre și, prin urmare, necesită consultarea între autorități în scopul de a se consolida aplicarea ei uniformă.

De asemenea, introducerea anumitor facilități și simplificări în legislația vamală a Uniunii și accesul operatorilor economici autorizați (AEO) la acestea reprezintă un motiv puternic pentru a se consolida în continuare cooperarea între statele membre. În special, evaluarea criteriilor necesare pentru ca aceștia să poată beneficia de statutul de AEO și, în mod deosebit, criteriul privind absența oricăror încălcări grave sau repetate de către AEO necesită sisteme comparabile de sancțiuni pe întreg teritoriul UE, pentru a se asigura condiții echitabile de concurență între operatorii economici.

Prin urmare, pentru apropierea tipurilor de încălcări ale normelor vamale și de sancțiuni este nevoie nu numai de cooperare vamală între statele membre, ci și de participarea la aplicarea corectă și uniformă a legislației vamale a Uniunii, precum și la asigurarea respectării acesteia.

3.2.        Subsidiaritate, proporționalitate și respectarea drepturilor fundamentale

Apropierea tipurilor de încălcări ale normelor vamale și a sistemelor de sancțiuni nepenale este considerată o parte integrantă a legislației secundare pe care Uniunea o poate adopta pentru consolidarea cooperării între autoritățile vamale din statele membre și între statele membre și Comisie, în rolul pe care aceasta îl îndeplinește privind punerea în aplicare a legislației vamale a Uniunii, un domeniu în care Uniunea are competența exclusivă. Prin urmare, nu este necesar ca acțiunea Uniunii în acest domeniu să fie evaluată din perspectiva principiului subsidiarității prevăzut la articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, chiar în cazul în care ar trebui să se țină seama de principiul subsidiarității, deși în acest caz specific ne aflăm într-un domeniu de politică pe deplin armonizat (uniunea vamală), în care există norme pe deplin armonizate a căror aplicare efectivă determină existența însăși a uniunii vamale, Uniunea este singura în măsură să îndeplinească obiectivele prezentei directive, inclusiv pentru faptul că există diferențe semnificative între legislațiile naționale.

În conformitate cu principiul proporționalității prevăzut la articolul 5 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană, prezenta propunere nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivului respectiv. Conținutul prezentei propuneri este conform cu cerințele prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În special, anumite dispoziții din capitolul consacrat normelor procedurale au fost introduse în conformitate cu principiul privind dreptul la o bună administrare și la un proces echitabil, precum și ținând seama de principiul de drept ne bis in idem.

3.3.        Alegerea instrumentelor

Prezenta propunere privind apropierea legislațiilor naționale în domeniul cooperării vamale în Uniune va lua forma unei directive pe care statele membre vor trebui să o transpună în legislația lor națională.

3.4.        Dispoziții specifice

Propunerea abordează încălcări legate de obligațiile care decurg din Codul Vamal al Uniunii. În acest scop, propunerea include o listă comună a diferitelor încălcări (răspunderea obiectivă, încălcări comise din neglijență și săvârșite cu intenție) ale dispozițiilor Codului Vamal al Uniunii și, ca atare, cuprinde toate situațiile posibile pe care persoanele le pot întâlni în acest sens în relația lor cu autoritățile vamale. În propunere se consideră drept încălcare nu numai toate formele de manifestare a comportamentelor enumerate în propunere, ci și tentativa săvârșită cu intenție.

În paralel cu aceste comportamente, prezenta propunere stabilește, de asemenea, un barem comun de sancțiuni eficace, proporționale și disuasive cu privire la încălcările și circumstanțele relevante care ar trebui să fie luate în considerare de către autoritățile competente din statele membre atunci când determină tipul și nivelul sancțiunilor aplicabile în cazul încălcărilor normelor vamale care contribuie la adaptarea sancțiunii la situația specifică. Coroborarea între baremul de sancțiuni și circumstanțele relevante permite stabilirea mai multor niveluri de gravitate, astfel încât să se respecte principiul proporționalității sancțiunilor. În plus, propunerea definește anumite cazuri în care un comportament care intră în categoriile definite de prezenta propunere ca fiind încălcări cu răspundere obiectivă nu vor fi considerate ca atare atunci când acestea au drept cauză o eroare comisă de autoritățile vamale competente.

Propunerea se referă la răspunderea persoanelor care au un rol important în săvârșirea cu intenție a acțiunilor de încălcare a normelor vamale și prevede, în cazul persoanelor care instigă la astfel de încălcări, care sunt complice ori favorizează comiterea lor,  un tratament echivalent cu cel aplicat persoanelor care comit încălcări ale dispozițiilor legale. De asemenea, propunerea se referă la răspunderea persoanelor juridice, întrucât încălcările normelor vamale pot rezulta, de asemenea, din comportamente ale persoanelor juridice.

În cele din urmă, propunerea include anumite dispoziții procedurale necesare pentru a se evita suprapunerea sancțiunilor în cazul acelorași fapte și persoane. Mai exact, propunerea se referă la termenul-limită de care dispun autoritățile competente pentru a iniția procedura împotriva persoanei responsabile de încălcare, la posibilitatea de a se suspenda procedura de sancționare în situațiile în care procedurile penale sunt desfășurate cu privire la aceleași fapte, precum și la competența teritorială prin stabilirea statului membru considerat a fi competent să instrumenteze cauza atunci când încălcarea implică mai multe state membre, nu doar unul singur.

Introducerea acestor articole în legislațiile naționale ale statelor membre va asigura un tratament uniform aplicat operatorilor economici, indiferent de statul membru în care aceștia își îndeplinesc formalitățile vamale și își desfășoară operațiunile comerciale. De asemenea, se va asigura respectarea obligațiilor internaționale care decurg din Convenția de la Kyoto.

4.           IMPLICAȚII BUGETARE

Propunerea nu va avea niciun impact asupra resurselor umane și asupra bugetului Uniunii Europene și, prin urmare, nu este însoțită de fișa financiară prevăzută la articolul 31 din Regulamentul financiar [Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului].

Prezenta propunere nu are implicații bugetare pentru Uniune.

5.           DOCUMENTE EXPLICATIVE

Este important pentru Comisie să se asigure transpunerea corectă a directivei în legislațiile naționale. Pentru a atinge acest scop și ținând seama de diferitele structuri ale sistemelor juridice naționale, statele membre ar trebui să comunice trimiterea exactă la normele naționale și la modul în care transpun fiecare dispoziție specifică din directivă. Aceasta nu depășește ceea ce este necesar pentru a permite Comisiei să se asigure că este îndeplinit obiectivul principal vizat de directivă, și anume punerea în aplicare efectivă a legislației vamale a Uniunii, în cadrul uniunii vamale, precum și asigurarea respectării acestei legislații.

2013/0432 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind cadrul juridic al Uniunii referitor la încălcările dispozițiilor vamale și la sancțiunile aferente

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 33,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,

întrucât:

(1)       Dispozițiile în domeniul uniunii vamale sunt armonizate de dreptul Uniunii. Cu toate acestea, punerea în aplicare a normelor menționate se încadrează în domeniul de aplicare a legislației naționale a statelor membre.

(2)       În consecință, tipurile de încălcări ale normelor vamale și sancțiunile aplicate sunt prevăzute în 28 de norme juridice diferite.  Prin urmare, o încălcare a legislației vamale a Uniunii nu este tratată în același fel în întreaga Uniune și sancțiunile care pot fi impuse în fiecare caz diferă, din punct de vedere al naturii și al gravității, în funcție de statul membru care impune sancțiunea.

(3)       Această discrepanță între sistemele juridice ale statelor membre afectează nu numai gestionarea optimă a uniunii vamale, ci împiedică și îndeplinirea unor condiții de concurență echitabile pentru operatorii economici în cadrul uniunii vamale, din cauza impactului pe care îl are asupra accesului acestora la simplificări și la facilități vamale.

(4)       Regulamentul (CE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului[8] (denumit în continuare „codul”) a fost conceput pentru un mediu electronic multinațional în care există o comunicare în timp real între autoritățile vamale și în care o decizie luată de către un stat membru este aplicabilă în toate statele membre. Prin urmare, acest cadru juridic necesită o punere în aplicare armonizată. Codul cuprinde, de asemenea, o dispoziție care impune statelor membre să prevadă sancțiuni eficace, disuasive și proporționale.

(5)       Cadrul juridic pentru aplicarea legislației vamale a Uniunii prevăzut în prezenta directivă este conform cu legislația în vigoare în ceea ce privește protejarea intereselor financiare ale Uniunii[9]. Tipurile de încălcări ale normelor vamale acoperite de cadrul de reglementare stabilit de prezenta directivă include încălcările normelor vamale care au impact asupra intereselor financiare respective, dar nu se încadrează în domeniul de aplicare a legislației care le protejează prin intermediul dreptului penal, precum și încălcările dispozițiilor vamale care nu au niciun impact asupra intereselor financiare ale Uniunii.

(6)       Ar trebui să se stabilească o listă de comportamente care ar trebui să fie considerate drept o încălcare a legislației vamale a Uniunii și care atrag după sine sancțiuni. Aceste încălcări ale dispozițiilor vamale ar trebui să fie bazate în totalitate pe obligațiile care decurg din legislația vamală, cu trimitere directă la cod. Prezenta directivă nu stabilește dacă statele membre ar trebui să aplice sancțiuni administrative sau penale cu privire la acele încălcări ale dispozițiilor vamale.

(7)       Prima categorie de comportament ar trebui să includă încălcări ale dispozițiilor vamale pe baza răspunderii obiective, care nu necesită niciun element de culpă, având în vedere caracterul obiectiv al obligațiilor implicite, precum și faptul că persoanele responsabile de îndeplinirea acestor obligații nu pot ignora existența acestor dispoziții și caracterul lor obligatoriu.

(8)       A doua și a treia categorie comportamentală ar trebui să includă încălcări ale normelor vamale săvârșite din neglijență sau, respectiv, cu intenție, atunci când trebuie să se stabilească un astfel de element subiectiv din care să rezulte răspunderea pentru actul săvârșit.

(9)       Instigarea sau complicitatea la un comportament vamal care constituie o încălcare săvârșită cu intenție și favorizarea acestui comportament, precum și tentativa de a săvârși, cu intenție, anumite încălcări ale normelor vamale ar trebui să fie considerate încălcări ale normelor vamale.

(10)     Pentru a se asigura securitatea juridică, ar trebui să se prevadă că orice act sau omisiune care rezultă dintr-o eroare comisă de autoritățile vamale nu ar trebui să fie considerate o încălcare a legislației vamale.

(11)     Statele membre trebuie să se asigure că răspunderea poate apărea în cazul persoanelor juridice, precum și al persoanelor fizice, pentru aceeași încălcare a legislației vamale atunci când încălcarea a fost săvârșită în folosul unei persoane juridice.

(12)     În vederea apropierii sistemelor naționale de sancțiuni ale statelor membre, ar trebui să se stabilească niveluri de sancțiuni care să reflecte diversele categorii de încălcări ale normelor vamale și gravitatea acestora. Pentru a impune sancțiuni eficace, proporționale și disuasive, statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că autoritățile naționale competente țin seama de circumstanțele agravante sau atenuante specifice atunci când stabilesc tipul și nivelul sancțiunilor care urmează să fie aplicate.

(13)     Perioada de prescripție a procedurilor privind încălcarea normelor vamale ar trebui să fie stabilită la patru ani de la data la care s-a comis încălcarea normelor vamale sau, în cazul unei încălcări continue sau repetate, atunci când încetează comportamentul care constituie o încălcare. Statele membre ar trebui să se asigure că perioada de prescripție este întreruptă de o acțiune care implică cercetări sau proceduri judiciare legate de încălcarea normelor vamale.  Statele membre pot stabili cazurile în care se suspendă perioada de prescripție. Începerea sau continuarea acestor proceduri ar trebui să fie interzisă după expirarea unei perioade de opt ani, în timp ce perioada de prescripție pentru executarea unei sancțiuni ar trebui să fie de trei ani.

(14)     Ar trebui să se prevadă suspendarea procedurilor administrative privind încălcările normelor vamale, în cazul în care au fost inițiate procedurile penale împotriva aceleiași persoane și pentru aceleași fapte. Continuarea procedurilor administrative după finalizarea procedurilor penale ar trebui să fie posibilă numai în condiții de strictă conformitate cu principiul de drept ne bis in idem.

(15)     Pentru a se evita conflictele pozitive de competență, este necesar să se stabilească norme pentru a se determina care dintre statele membre de jurisdicție ar trebui să examineze cazul.

(16)     Prezenta directivă ar trebui să prevadă cooperarea între statele membre și Comisie pentru a se asigura o acțiune eficace împotriva încălcărilor normelor vamale.

(17)     Pentru a se facilita investigarea încălcărilor normelor vamale, ar trebui să se permită autorităților competente să pună sechestru temporar pe orice mărfuri, mijloace de transport sau orice alt instrument utilizat pentru săvârșirea încălcării.

(18)     În conformitate cu Declarația politică comună a statelor membre și a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative[10], statele membre s-au angajat ca, în cazuri întemeiate, la notificarea măsurilor de transpunere pe care le adoptă, să anexeze unul sau mai multe documente în care se precizează relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, organul legislativ consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(19)     Având în vedere că prezenta directivă vizează stabilirea unei liste a încălcărilor dispozițiilor vamale, comună tuturor statelor membre, precum și baza unor sancțiuni eficace, disuasive și proporționale pe care statele membre le pot impune în domeniul uniunii vamale (pe deplin armonizat), întrucât aceste obiective nu pot fi îndeplinite în mod satisfăcător de statele membre în baza diverselor tradiții juridice proprii, dar, ținând seama de amploarea și de efectele acțiunii, ele pot fi îndeplinite mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri conforme cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestor obiective,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul și domeniul de aplicare

1.           Prezenta directivă stabilește un cadru privind încălcările legislației vamale a Uniunii și prevede sancțiuni pentru aceste încălcări.

2.           Prezenta directivă se aplică în cazurile de nerespectare a obligațiilor stabilite în Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (denumit în continuare „codul”) și a obligațiilor identice stabilite în alte secțiuni din legislația vamală a Uniunii, astfel cum sunt definite la articolul 5 alineatul (2) din cod.

Articolul 2

Încălcări ale dispozițiilor vamale și sancțiuni

Statele membre stabilesc norme cu privire la sancțiunile aplicabile în cazul încălcării dispozițiilor vamale prevăzute la articolele 3-6.

Articolul 3

Răspunderea obiectivă privind încălcările dispozițiilor vamale

Statele membre se asigură că următoarele acte sau omisiuni constituie încălcări ale dispozițiilor vamale, indiferent de natura elementului de culpă:

(a) nerespectarea de către persoana care depune o declarație vamală, o declarație de depozit temporar, o declarație sumară de intrare, o declarație sumară de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport, a obligației de a asigura corectitudinea și caracterul complet al informațiilor furnizate în această declarație, notificare sau cerere, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) litera (a) din cod;

(b) nerespectarea de către persoana care depune o declarație vamală, o declarație de depozit temporar, o declarație sumară de intrare, o declarație sumară de ieșire, o declarație de reexport sau o notificare de reexport, a obligației de a asigura autenticitatea, corectitudinea și valabilitatea oricărui document de însoțire, în conformitate cu articolul 15 alineatul (2) litera (b) din cod;

(c) nerespectarea de către persoana care depune o declarație sumară de intrare, în conformitate cu articolul 127 din cod, a obligației de a trimite o notificare privind sosirea unui vapor aflat pe mare sau a unei aeronave, în conformitate cu articolul 133 din cod, o declarație de depozit temporar, în conformitate cu articolul 145 din cod, o declarație vamală, în conformitate cu articolul 158 din cod, o notificare a activităților din zonele libere, în conformitate cu articolul 244 alineatul (2) din cod, o declarație prealabilă la ieșire, în conformitate cu articolul 263 din cod, o declarație de reexport, în conformitate cu articolul 270 din cod, o declarație sumară de ieșire, în conformitate cu articolul 271 din cod sau o notificare de reexport, în conformitate cu articolul 274 din cod;

(d) nerespectarea de către un operator economic a obligației de a păstra documentele și informațiile legate de îndeplinirea formalităților vamale prin orice mijloace accesibile pentru perioada de timp prevăzută de legislația vamală, în conformitate cu articolul 51 din cod;

(e) scoaterea mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al Uniunii de sub supravegherea vamală fără permisiunea autorităților vamale, contrar dispozițiilor articolului 134 alineatul (1) primul și al doilea paragraf din cod;

(f) scoaterea mărfurilor de sub supravegherea vamală, contrar dispozițiilor articolului 134 alineatul (1) al patrulea paragraf, ale articolului 158 alineatul (3) și ale articolului 242 din cod;

(g) nerespectarea de către o persoană care introduce mărfuri pe teritoriul vamal al Uniunii a obligației de a transporta mărfurile la locul desemnat, în conformitate cu articolul 135 alineatul (1) din cod sau nerespectarea obligației de a informa autoritățile vamale atunci când aceste obligații nu pot fi respectate, în conformitate cu articolul 137 alineatele (1) și (2) din cod;  

(h) nerespectarea de către o persoană care introduce mărfuri într-o zonă liberă, în cazul în care zona liberă se învecinează cu frontiera terestră dintre un stat membru și o țară terță, a obligației de a duce aceste mărfuri direct în zona liberă respectivă, fără a le trece printr-o altă parte a teritoriului vamal al Uniunii, în conformitate cu articolul 135 alineatul (2) din cod;

(i) nerespectarea de către declarantul unui depozit temporar sau al unui regim vamal a obligației de a furniza documente autorităților vamale în cazul în care legislația Uniunii prevede acest lucru sau în cazul în care este necesar pentru efectuarea controalelor vamale, în conformitate cu articolul 145 alineatul (2) și cu articolul 163 alineatul (2) din cod;

(j) nerespectarea de către operatorul economic responsabil de mărfurile din afara UE, aflate în depozit temporar, a obligației de a plasa aceste mărfuri sub un regim vamal sau de a le reexporta în termenul prevăzut, în conformitate cu articolul 149 din cod;

(k) nerespectarea de către declarantul unui regim vamal a obligației de a deține și de a pune la dispoziția autorităților vamale, în momentul în care prezintă declarația vamală sau o declarație suplimentară, documentele însoțitoare necesare pentru aplicarea procedurii în cauză, în conformitate cu dispozițiile articolului 163 alineatul (1) și ale articolului 167 alineatul (1) al doilea paragraf din cod;

(l) nerespectarea de către declarantul unui regim vamal, în cazul unei declarații simplificate în temeiul articolului 166 din cod sau al unei intrări în registrele declarantului în temeiul articolului 182 din cod, a obligației de a depune o declarație suplimentară la biroul vamal competent, în termenul prevăzut în acest sens, în conformitate cu dispozițiile articolului 167 alineatul (1) din cod;  

(m) eliminarea sau distrugerea mijloacelor de identificare aplicate de către autoritățile vamale pe mărfuri, ambalaje sau mijloace de transport, fără să existe autorizarea prealabilă din partea autorităților vamale, în conformitate cu articolul 192 alineatul (2) din cod;

(n) nerespectarea de către titularul regimului de perfecționare activă a obligației de a îndeplini o procedură vamală în termenul specificat, în conformitate cu articolul 257 din cod;

(o) nerespectarea de către titularul regimului de perfecționare pasivă a obligației de a exporta mărfurile defecte în termenul specificat, în conformitate cu articolul 262 din cod;

(p) construirea unei clădiri într-o zonă liberă fără aprobarea autorităților vamale, în conformitate cu articolul 244 alineatul (1) din cod;

(q) neplata taxelor la import sau la export de către persoana plătitoare în termenul stabilit, în conformitate cu articolul 108 din cod.

Articolul 4

Încălcări ale dispozițiilor vamale comise din neglijență

Statele membre se asigură că următoarele acte sau omisiuni constituie încălcări ale dispozițiilor vamale atunci când sunt săvârșite din neglijență:

(a) nerespectarea de către operatorul economic responsabil de mărfurile din afara UE, aflate în depozit temporar, a obligației de a plasa aceste mărfuri sub un regim vamal sau de a le reexporta în termenul prevăzut, în conformitate cu articolul 149 din cod;

(b) nerespectarea de către operatorul economic a obligației de a furniza autorităților vamale tot sprijinul necesar pentru îndeplinirea formalităților vamale sau a controalelor, în conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din cod;

(c) nerespectarea de către titularul unei decizii privind aplicarea legislației vamale a obligației de a se conforma obligațiilor care rezultă din respectiva decizie, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din cod,

(d) nerespectarea de către titularul unei decizii privind aplicarea legislației vamale a obligației de a informa autoritățile vamale fără întârziere cu privire la orice factor intervenit după luarea deciziei de către autoritățile respective, care influențează menținerea sau conținutul acesteia, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din cod;

(e) nerespectarea de către operatorul economic a obligației de a prezenta autorităților vamale mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Uniunii, în conformitate cu articolul 139 din cod;

(f) nerespectarea de către titularul regimului de tranzit al UE a obligației de a prezenta mărfurile intacte la biroul vamal de destinație în termenul prevăzut, în conformitate cu articolul 233 alineatul (1) litera (a) din cod;

(g) nerespectarea de către operatorul economic a obligației de a prezenta la vamă mărfurile introduse într-o zonă liberă, în conformitate cu articolul 245 din cod;

(h) nerespectarea de către operatorul economic a obligației de a prezenta autorităților vamale, la ieșire, mărfurile scoase de pe teritoriul vamal al Uniunii, în conformitate cu articolul 267 alineatul (2) din cod;

(i) descărcarea sau transbordarea mărfurilor de pe mijloacele de transport în care circulă, fără autorizație acordată de autoritățile vamale sau în locuri care nu sunt desemnate sau aprobate de aceste autorități, în conformitate cu articolul 140 din cod;

(j) depozitarea mărfurilor în spațiile de depozitare temporară sau în antrepozite fără autorizație acordată de către autoritățile vamale, în conformitate cu articolele 147 și 148;

(k) nerespectarea de către titularul autorizației sau de către titularul regimului vamal a obligațiilor care rezultă din stocarea mărfurilor aflate sub regimul de antrepozit vamal, în conformitate cu dispozițiile articolului 242 alineatul (1) literele (a) și (b) din cod.

Articolul 5

Încălcări ale dispozițiilor vamale săvârșite cu intenție

Statele membre se asigură că următoarele acte sau omisiuni constituie încălcări ale dispozițiilor vamale atunci când sunt săvârșite cu intenție:

(a) furnizarea către autoritățile vamale, la cererea acestora întemeiată pe articolul 15 sau 163 din cod, de informații sau documente false;

(b) utilizarea, de către un operator economic, de declarații false sau de orice alte mijloace care sunt contrare dispozițiilor legale, în scopul de a obține o autorizație din partea autorităților vamale:

(i)      pentru a deveni un operator economic autorizat, în conformitate cu articolul 38 din cod;

(ii)     pentru a face uz de o declarație simplificată, în conformitate cu articolul 166 din cod; 

(iii)    pentru a face uz de alte instrumente simplificate, în conformitate cu articolele 177, 179, 182 și 185 din cod;

(iv)    pentru a plasa mărfurile în regim special, în conformitate cu articolul 211 din cod;

(c) introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal al Uniunii ori scoaterea lor fără a fi prezentate autorităților vamale, în conformitate cu articolele 139 și 245 sau cu articolul 267 alineatul (2) din cod;  

(d) nerespectarea de către titularul unei decizii privind aplicarea legislației vamale a obligației de a se conforma obligațiilor care rezultă din respectiva decizie, în conformitate cu articolul 23 alineatul (1) din cod;

(e) nerespectarea de către titularul unei decizii privind aplicarea legislației vamale a obligației de a informa autoritățile vamale fără întârziere cu privire la orice eveniment survenit după luarea deciziei de către autoritățile respective, care influențează menținerea sau conținutul acesteia, în conformitate cu articolul 23 alineatul (2) din cod;

(f) prelucrarea mărfurilor într-un antrepozit vamal fără să existe o autorizație acordată de către autoritățile vamale, în conformitate cu articolul 241 din cod;

(g) achiziționarea sau deținerea mărfurilor implicate în oricare dintre tipurile de încălcare a dispozițiilor vamale prevăzute la articolul 4 litera (f) și la litera (c) din prezentul articol.

Articolul 6

Instigarea, complicitatea, favorizarea și tentativa

1.           Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că instigarea sau complicitatea la un act, precum și favorizarea unui astfel de act sau omisiunea menționată la articolul 5 constituie o încălcare a legislației vamale.

2.           Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că tentativa de a comite un act sau omisiunea prevăzută la articolul 5 literele (b) sau (c) constituie o încălcare a legislației vamale.

Articolul 7

Eroare comisă de autoritățile vamale

Actele sau omisiunile menționate la articolele 3-6 nu constituie încălcări ale dispozițiilor vamale, în cazul în care acestea apar în urma unei erori comise de autoritățile vamale.

Articolul 8

Răspunderea persoanelor juridice

1.           Statele membre se asigură că persoanele juridice sunt considerate răspunzătoare pentru actele de încălcare a legislației vamale săvârșite în beneficiul lor de către orice persoană care acționează fie individual, fie ca membru al unui organism al persoanei juridice și care deține o poziție de conducere în cadrul persoanei juridice, în baza oricăreia dintre următoarele:

(a) o împuternicire din partea persoanei juridice;

(b) prerogativa de a lua decizii în numele persoanei juridice;

(c) prerogativa de a exercita controlul în cadrul persoanei juridice.

2.           Statele membre se asigură, de asemenea, că persoanele juridice sunt considerate răspunzătoare atunci când lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menționate la alineatul (1) a făcut posibilă comiterea unei încălcări a legislației vamale în beneficiul acelei persoane juridice de către o persoană aflată sub autoritatea persoanei menționate la alineatul (1).

3.           Răspunderea unei persoane juridice în temeiul alineatelor (1) și (2) se aplică fără a se aduce atingere răspunderii persoanelor fizice care au săvârșit actul de încălcare a legislației vamale.

Articolul 9

Sancțiuni aplicabile în cazul încălcărilor legislației vamale prevăzute la articolul 3

Statele membre se asigură că se aplică sancțiuni eficace, proporționale și disuasive atunci când se comit încălcări ale legislației vamale, astfel cum sunt menționate la articolul 3, în conformitate cu următoarele praguri:

(a) în cazul în care încălcarea dispozițiilor vamale se referă la mărfuri specifice, o amendă pecuniară de 1 % până la 5 % din valoarea mărfurilor;

(b) în cazul în care încălcarea dispozițiilor vamale nu se referă la mărfuri specifice, o amendă pecuniară cuprinsă între 150 EUR și 7 500 EUR.

Articolul 10

Sancțiuni aplicabile în cazul încălcărilor legislației vamale prevăzute la articolul 4

Statele membre se asigură că se aplică sancțiuni eficace, proporționale și disuasive atunci când se comit încălcări ale legislației vamale, astfel cum sunt menționate la articolul 4, în conformitate cu următoarele praguri:

(a) în cazul în care încălcarea dispozițiilor vamale se referă la mărfuri specifice, o amendă pecuniară de cel mult 15 % din valoarea mărfurilor;

(b) în cazul în care încălcarea dispozițiilor vamale nu se referă la mărfuri specifice, o amendă pecuniară de cel mult 22 500 EUR.

Articolul 11

Sancțiuni aplicabile în cazul încălcărilor legislației vamale prevăzute la articolele 5 și 6

Statele membre se asigură că se aplică sancțiuni eficace, proporționale și disuasive atunci când se comit încălcări ale legislației vamale, astfel cum sunt menționate la articolele 5 și 6, în conformitate cu următoarele praguri:

(a) în cazul în care încălcarea dispozițiilor vamale se referă la mărfuri specifice, o amendă pecuniară de cel mult 30 % din valoarea mărfurilor;

(b) în cazul în care încălcarea dispozițiilor vamale nu se referă la mărfuri specifice, o amendă pecuniară de cel mult 45 000 EUR.

Articolul 12

Aplicarea efectivă a sancțiunilor și exercitarea de către autoritățile competente a prerogativelor de a impune sancțiuni

Statele membre se asigură că, atunci când stabilesc tipul și nivelul sancțiunilor în cazul încălcării dispozițiilor vamale menționate la articolele 3-6, autoritățile competente iau în considerare toate circumstanțele relevante, inclusiv, dacă este cazul:

(a) gravitatea și durata încălcării;

(b) faptul că persoana responsabilă de încălcare este un operator economic autorizat;

(c) valoarea taxei de import sau de export eludate;

(d) faptul că mărfurile vizate fac obiectul interzicerilor sau al restricțiilor prevăzute la articolul 134 alineatul (1) a doua teză din cod și la articolul 267 alineatul (3) litera (e) din cod sau pun în pericol siguranța publică;

(e) nivelul de cooperare cu autoritatea competentă a persoanei responsabile de încălcare;

(f) încălcările anterioare săvârșite de către persoana răspunzătoare pentru încălcare.

Articolul 13

Prescripția

1.           Statele membre se asigură că termenul de prescripție a acțiunii privind o încălcare vamală menționată la articolele 3-6 este de patru ani și începe să curgă de la data la care s-a comis încălcarea dispozițiilor vamale.

2.           Statele membre se asigură că, în cazul unor infracțiuni vamale continue sau repetate, termenul de prescripție începe să curgă din ziua în care încetează actul sau omisiunea care constituie o încălcare a legislației vamale.

3.           Statele membre se asigură că termenul de prescripție este întrerupt de orice act al autorității competente, este notificat persoanei în cauză, este legat de cercetarea sau urmărirea în justiție cu privire la același act de încălcare a dispozițiilor vamale. Termenul de prescripție începe să curgă din ziua în care autoritățile competente emit un act de întrerupere a perioadei de prescripție.

4.           Statele membre se asigură că începerea sau continuarea oricăror acțiuni legate de o încălcare a dispozițiilor vamale menționată la articolele 3-6 este interzisă după expirarea unei perioade de opt ani de la data menționată la alineatul (1) sau (2).

5.           Statele membre se asigură că perioada de prescripție pentru executarea unei decizii de impunere a unei sancțiuni este de trei ani. Acest termen începe să curgă de la data la care decizia devine definitivă.

6.           Statele membre stabilesc cazurile în care termenele de prescripție prevăzute la alineatele (1), (4) și (5) se suspendă.

Articolul 14

Suspendarea procedurilor

1.           Statele membre se asigură că procedurile administrative privind o încălcare a unei dispoziții vamale menționate la articolele 3-6 se suspendă atunci când au fost inițiate proceduri penale împotriva aceleiași persoane în legătură cu aceleași fapte.

2.           Statele membre se asigură că procedurile administrative suspendate privind o încălcare a unei dispoziții vamale menționate la articolele 3-6 se suspendă în cazul în care s-a renunțat, în cele din urmă, la procedurile penale prevăzute la alineatul (1). În alte cazuri, procedurile administrative suspendate privind o încălcare a unei dispoziții vamale menționate la articolele 3-6 pot fi reluate.

Articolul 15

Competență

1.           Statele membre se asigură că își exercită competența cu privire la actele de încălcare a legislației vamale, astfel cum sunt menționate la articolele 3-6, în conformitate cu oricare dintre următoarele criterii:

(a) actul de încălcare a dispozițiilor vamale este săvârșit, în totalitate sau parțial, pe teritoriul statului membru respectiv;

(b) persoana care săvârșește actul de încălcare a dispozițiilor vamale este resortisant al acelui stat membru;

(c) mărfurile care fac obiectul actului de încălcare a dispozițiilor vamale se află pe teritoriul statului membru respectiv.

2.           Statele membre se asigură că, în cazul în care mai mult de un stat membru își declară competența asupra aceleiași încălcări a dispozițiilor vamale, competența este exercitată de statul membru în care se desfășoară procedurile penale împotriva aceleiași persoane în legătură cu aceleași fapte. În cazul în care competența nu poate fi stabilită în conformitate cu primul paragraf, statele membre se asigură că această competență este exercitată de statul membru a cărui autoritate competentă este prima care inițiază procedurile privind o încălcare a dispozițiilor vamale împotriva aceleiași persoane în legătură cu aceleași fapte.

Articolul 16

Cooperarea dintre statele membre

Statele membre cooperează și schimbă orice informații necesare în cadrul procedurilor privind o acțiune sau o omisiune care constituie o încălcare a dispozițiilor vamale menționate la articolele 3-6, în special în cazul în care mai mult de un stat membru a inițiat procedurile împotriva aceleiași persoane în legătură cu aceleași fapte.

Articolul 17

Sechestru

Statele membre se asigură că autoritățile competente au posibilitatea de a sechestra temporar orice mărfuri, mijloace de transport și orice alt instrument utilizat pentru săvârșirea actelor de încălcare a dispozițiilor vamale menționate la articolele 3-6.

Articolul 18

Rapoartele Comisiei și revizuirea

Până la [1 mai 2019], Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la aplicarea prezentei directive, în care evaluează dacă statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive.

Articolul 19

Transpunere

1.           Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la [1 mai 2017]. Statele membre comunică imediat Comisiei textul acestor dispoziții.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă ori sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

2.           Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 20

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 21

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European                       Pentru Consiliu

Președintele                                                  Președintele

[1]               Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Țările de Jos și Ungaria.

[2]               Codul Vamal Comunitar, instituit prin Regulamentul (CEE) 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992, pus în aplicare de la 1 ianuarie 1994, JO L 302, 19.10.1992, p.1: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:1992R2913:20070101:RO:PDF.

[3]               Regulamentul (CE) nr. 450/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2008 de stabilire a Codului Vamal Comunitar (Codul Vamal Modernizat), JO L 145, 4.6.2008, p. 1.: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2008:145:0001:0064:RO:PDF.

[4]               Regulamentul (CE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (reformare), JO L 269, 10.10.2013, p. 1 (corrigendum în JO L 287, 29.10.2013, p.90): http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2013:269:0001:0101:EO:PDF.

[5]               Raportul Comisiei pentru comerț internațional privind implementarea politicii comerciale prin norme și proceduri eficace în domeniul importului și exportului [2007/2256(INI)]. Raportor:  Jean-Pierre Audy, precum și Raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor privind modernizarea serviciilor vamale [2011/2083(INI)]. Raportor:  Matteo Salvini.

[6]               Articolul 4 alineatul (3) din TUE.

[7]               Articolul 21 din CVM, care a devenit articolul 42 din CVU.

[8]               Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).

[9]               Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal, COM(2012)363.

[10]             JO C 369, 17.12.2011, p. 14.