This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52013PC0190
Proposal for a COUNCIL DECISION on the signature, on behalf of the European Union, and the provisional application of the Protocol agreed between the European Union and the Republic of Côte d'Ivoire setting out fishing opportunities and the financial contribution provided for in the Fisheries Partnership Agreement between the two parties currently in force
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a protocolului dintre Uniunea Europeană și Republica Côte d'Ivoire de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare între cele două părți
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a protocolului dintre Uniunea Europeană și Republica Côte d'Ivoire de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare între cele două părți
/* COM/2013/0190 final - 2013/0100 (NLE) */
Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea provizorie a protocolului dintre Uniunea Europeană și Republica Côte d'Ivoire de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare între cele două părți /* COM/2013/0190 final - 2013/0100 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Pe baza
autorizației acordate de către Consiliu[1], Comisia Europeană a
deschis negocieri cu Republica Côte d'Ivoire în vederea reînnoirii Protocolului
la Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului dintre Comunitatea
Europeană și Republica Côte d'Ivoire. După încheierea acestor
negocieri, la 9 ianuarie 2013, negociatorii au parafat un proiect de protocol
nou. Acesta acoperă o perioadă de 5 ani începând de la data de
aplicare provizorie stabilită la articolul 13, și anume 1 iulie 2013. Obiectivul
principal al protocolului la acord este de a oferi navelor din Uniunea
Europeană posibilități de pescuit în apele Republicii Côte
d'Ivoire în limitele surplusului disponibil. Comisia s-a bazat, printre altele,
pe rezultatele unei evaluări ex-post realizate de experți externi. Obiectivul
general este acela de a intensifica cooperarea dintre Uniunea Europeană
și Republica Côte d'Ivoire în vederea instituirii unui cadru de
parteneriat pentru dezvoltarea unei politici sustenabile în domeniul
pescuitului și pentru exploatarea responsabilă a resurselor
halieutice din zona de pescuit ivoriană, în interesul ambelor
părți. Mai precis, protocolul prevede
posibilități de pescuit în următoarele categorii: –
28 de nave de pescuit ton frigorifice cu
plasă-pungă: –
10 nave cu paragate plutitoare. Pe această bază, Comisia propune
Consiliului să autorizeze semnarea și aplicarea provizorie a noului
protocol. 2. REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU
PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI Părțile interesate au fost
consultate în contextul evaluării protocolului 2007-2013. In cadrul
reuniunilor tehnice au fost consultați și experți din statele
membre. În urma acestor consultări s-a ajuns la concluzia că este
oportun să se mențină un protocol în domeniul pescuitului cu
Republica Côte d'Ivoire. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII Prezenta
procedură este demarată în paralel cu procedurile aferente deciziei
Consiliului privind încheierea protocolului însuși și cu regulamentul
Consiliului referitor la alocarea posibilităților de pescuit între
statele membre ale Uniunii Europene. 4. IMPLICAȚII BUGETARE Contribuția
financiară anuală în valoare de 680 000 EUR se bazează pe:
a) un tonaj de referință de 6 500 de tone, pentru o sumă
aferentă accesului în zona de pescuit în valoare de 422 500 EUR
și b) un sprijin pentru dezvoltarea politicii sectoriale a pescuitului din
Republica Côte d'Ivoire în valoare de 257 500 EUR. Acest sprijin răspunde
obiectivelor politicii naționale în domeniul pescuitului și mai ales
nevoilor Republicii Côte d'Ivoire în ceea ce privește combaterea
pescuitului ilegal. 2013/0100 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii Europene,
și aplicarea provizorie a protocolului dintre Uniunea Europeană
și Republica Côte d'Ivoire de stabilire a posibilităților de
pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de
parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare între cele două
părți CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolul 43, coroborat cu articolul 218 alineatul
(5), având în vedere propunerea Comisiei Europene, întrucât: (1) În data de 12 februarie 2008,
Consiliul a adoptat Decizia 2008/151/CE privind încheierea Acordului sub forma
unui schimb de scrisori referitor la aplicarea provizorie a Protocolului de
stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției
financiare prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului
încheiat între Comunitatea Europeană și Republica Côte d’Ivoire
privind pescuitul în zonele de pescuit ivoriene, pentru perioada cuprinsă
între 1 iulie 2007 și 30 iunie 2013[2].
(2) Comunitatea Europeană
și guvernul Republicii Côte-d’Ivoire și-au comunicat, în data de 18
aprilie 2008, îndeplinirea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a
Acordului de parteneriat dintre Comunitatea Europeană și Republica
Côte d’Ivoire[3].
(3) Protocolul la Acordul de
parteneriat care este în prezent în vigoare expiră la 30.6.2013. (4) Consiliul a autorizat Comisia
să negocieze un nou protocol care acordă navelor din Uniunea
Europeană posibilități de pescuit în apele asupra cărora
Republica Côte d'Ivoire deține jurisdicția în sectorul pescuitului. După încheierea negocierilor, la 9 ianuarie
2013, a fost parafat un proiect de protocol nou. (5) Pentru a se garanta
continuarea fără întreruperi a activităților de pescuit ale
navelor Uniunii Europene, la articolul 13 din noul protocol se prevede
posibilitatea aplicării acestuia cu titlu provizoriu, de către
fiecare dintre părți, începând cu data de 1 iulie 2013. (6) Este oportun să se
autorizeze semnarea acestui nou protocol și aplicarea sa cu titlu
provizoriu, în așteptarea finalizării procedurilor necesare pentru
încheierea acestuia, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Semnarea protocolului convenit între Uniunea
Europeană și Republica Côte d'Ivoire de stabilire a
posibilităților de pescuit și a contribuției financiare
prevăzute în Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului în vigoare
între cele două părți este autorizată în numele Uniunii
Europene, sub rezerva încheierii acestuia. Textul protocolului este anexat la prezenta
decizie. Articolul 2 Secretariatul General al Consiliului trebuie
să stabilească instrumentele pentru semnarea acordului, sub rezerva
încheierii acestuia, pentru persoana sau persoanele indicate de negociatorul
acordului. Articolul 3 Protocolul se aplică cu titlu provizoriu
începând cu 1 iulie 2013, în conformitate cu articolul 13, în
așteptarea finalizării procedurilor necesare pentru încheierea acestuia. Articolul 4 Prezenta decizie intră în vigoare la data
semnării sale. Decizia se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Adoptată la Bruxelles, Pentru
Consiliu Președintele ANEXĂ PROTOCOL de stabilire a
posibilităților de pescuit și a contribuției financiare
prevăzute în Acordul dintre Uniunea Europeană și Republica Côte
d’Ivoire (2013-2018) Articolul 1 Perioada de aplicare și
posibilitățile de pescuit 1. Începând cu 1
iulie 2013, pentru o perioadă de cinci (5) ani, posibilitățile
de pescuit acordate în temeiul articolului 5 din acord sunt stabilite după
cum urmează: Specii mari
migratoare (specii enumerate în anexa 1 la Convenția Națiunilor Unite
din 1982): — nave de pescuit
ton frigorifice cu plasă-pungă: 28 nave. — nave de pescuit
cu paragate plutitoare: 10 nave. 2. Alineatul (1)
se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 5 și 6 din
prezentul protocol. 3. Navele care
arborează pavilionul unui stat membru al Uniunii Europene (denumite în
cele ce urmează „nave europene”) nu pot desfășura
activități de pescuit în zona de pescuit a Republicii Côte d’Ivoire
decât dacă dețin o licență de pescuit valabilă
eliberată de Côte d’Ivoire în cadrul prezentului protocol. Articolul 2 Contribuția financiară –
Modalități de plată 1. Pentru perioada
menționată la articolul 1, contribuția financiară
prevăzută la articolul 7 din Acordul de parteneriat în sectorul
pescuitului este de 680 000 EUR. 2.
Contribuția financiară include: a) o sumă
anuală pentru accesul în zona de pescuit a Republicii Côte d'Ivoire în
valoare de 422 500 EUR corespunzând unui tonaj de referință de
6 500 de tone pe an; și b) o sumă
specifică de 257 500 EUR pe an pentru sprijinirea și
implementarea politicii sectoriale în domeniul pescuitului a Republicii Côte
d’Ivoire. 3. Alineatul (1)
de mai sus se aplică sub rezerva dispozițiilor articolelor 3, 5, 6
și 9 din prezentul protocol și ale articolelor 12 și 13 din
Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului. 4. În cazul în
care cantitatea totală a capturilor realizate de către navele
europene în zonele de pescuit ivoriene depășește tonajul de
referință, suma contribuției financiare anuale va fi
majorată cu 65 EUR pentru fiecare tonă suplimentară
capturată. Cu toate acestea, suma totală anuală
plătită de către Uniunea Europeană nu poate
depăși dublul sumei indicate la alineatul (2) litera (a)
(422 500 EUR). Atunci când cantitățile capturate de navele
europene depășesc cantitățile corespunzătoare dublului
sumei anuale totale, suma datorată pentru cantitatea care
depășește această limită se plătește în
cursul anului următor. 5. Plata
contribuției financiare stabilite la alineatul (1) se efectuează în
termen de maximum 90 de zile de la data aplicării provizorii a
protocolului pentru primul an și cel târziu la împlinirea câte unui an de la
intrarea în vigoare a protocolului pentru anii următori. 6. Destinația
contribuției financiare menționate la alineatul (2) litera (a)
ține de competența exclusivă a autorităților ivoriene. 7.
Contribuția financiară este vărsată într-un cont bancar
unic la trezoreria publică a Republicii Côte d’Ivoire, ale cărui date
sunt comunicate anual de către autoritățile ivoriene. Articolul 3 Promovarea unui pescuit responsabil în
apele ivoriene 1. Uniunea
Europeană și Republica Côte d’Ivoire se pun de acord în cadrul
comisiei mixte prevăzute la articolul 9 din acord, până la 1
octombrie 2013 cel târziu, cu privire la un program sectorial multianual
și la modalitățile de aplicare ale acestuia, mai exact cu
privire la: a)
orientările, pe bază anuală și multianuală, conform
cărora va fi utilizată contribuția financiară
prevăzută la articolul 2 litera (b); b) obiectivele
care trebuie îndeplinite pe o bază anuală și multianuală
astfel încât să se poată instaura în timp util un pescuit durabil
și responsabil, ținând cont de prioritățile exprimate de
Republica Côte d'Ivoire în cadrul politicii sale naționale în domeniul
pescuitului, în special în ceea ce privește supravegherea, controlul
și combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN); c) criteriile
și procedurile care trebuie aplicate pentru a permite evaluarea
anuală a rezultatelor obținute. 3. Orice propunere
de modificare a programului sectorial multianual sau a utilizării sumelor
specifice destinate inițiativelor care urmează a fi luate în fiecare
an trebuie aprobată de către cele două părți în cadrul
comisiei mixte. 4. Cele două
părți evaluează în fiecare an, în cadrul comisiei mixte,
rezultatele implementării programului sectorial multianual. Dacă este
necesar, cele două părți continuă să urmărească
programul și după expirarea prezentului protocol, până la
epuizarea contribuției financiare specifice prevăzute la articolul 2
alineatul (2) litera (b). Articolul 4 Cooperare științifică
și tehnică pentru un pescuit responsabil 1. Cele două
părți se angajează să promoveze un pescuit responsabil în
apele Republicii Côte d’Ivoire, pe baza principiului nediscriminării
aplicat tuturor flotelor prezente în aceste ape. 2. Pe întreaga
durată de aplicare a prezentului protocol, Uniunea Europeană și
autoritățile ivoriene vor coopera pentru a monitoriza evoluția
stării resurselor din zona de pescuit ivoriană. 3. Cele două
părți se angajează să promoveze cooperarea la nivelul
subregiunii în ceea ce privește pescuitul responsabil, în special în
cadrul Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul
Atlantic (ICCAT) și al oricărei alte organizații subregionale
sau internaționale de resort. Cele două părți se
angajează să respecte în totalitate recomandările ICCAT. 4. În conformitate
cu articolul 4 din acord, pe baza recomandărilor și rezoluțiilor
adoptate în cadrul ICCAT și ținând seama de cele mai bune avize
științifice disponibile, părțile se consultă în cadrul
comisiei mixte (menționate mai sus la articolul 3) pentru a adopta,
dacă este cazul, în urma unei reuniuni științifice organizate
eventual la nivelul subregiunii și de comun acord, măsuri care
să vizeze gestionarea durabilă a resurselor halieutice care
afectează activitățile navelor europene. 5. Cele două
părți colaborează cu scopul de a consolida mecanismele de
control și inspecție a pescuitului din Republica Côte d’Ivoire. Articolul 5 Revizuirea de comun acord a
posibilităților de pescuit 1.
Posibilitățile de pescuit menționate la articolul 1 pot fi
extinse de comun acord în urma consultărilor prevăzute la articolul 4
alineatul (4), cu condiția ca această creștere să nu
afecteze gestionarea durabilă a resurselor Republicii Côte d’Ivoire. În
acest caz, contribuția financiară menționată la articolul 2
alineatul (1) este majorată proporțional și pro rata temporis. 2. În cazul în
care, dimpotrivă, părțile convin să adopte o reducere a
posibilităților de pescuit menționate la articolul 1,
contribuția financiară se reduce proporțional și pro rata
temporis. 3. Repartizarea
posibilităților de pescuit între diferite categorii de nave poate fi,
de asemenea, revizuită în urma consultărilor și de comun acord
între părți, cu respectarea eventualelor recomandări făcute
în cadrul reuniunii științifice menționate la articolul 4
alineatul (4) cu privire la gestionarea stocurilor care ar putea fi afectate de
această redistribuire. Părțile convin asupra ajustării în
mod corespunzător a contribuției financiare în cazul în care
redistribuirea posibilităților de pescuit justifică acest lucru. Articolul 6 Noi posibilități de pescuit
și pescuitul experimental 1. În cazul în
care navele de pescuit europene sunt interesate de activități de
pescuit care nu sunt prevăzute la articolul 1, Uniunea Europeană
consultă autoritățile din Republica Côte d’Ivoire în vederea
unei eventuale autorizări a acestor noi activități. În cadrul
acestor consultări, părțile țin cont de avizele
științifice pertinente, în special de cele emise de
organizațiile regionale de pescuit cum ar fi Comitetul pentru pescuit în
zona central‑estică a Atlanticului (CECAF). Dacă este cazul,
părțile convin asupra condițiilor aplicabile acestor noi
posibilități de pescuit și asupra implementării unor
planuri de gestionare multianuale. Dacă este necesar, părțile aduc
modificări prezentului protocol și anexei la acesta. 2. În urma
consultărilor prevăzute la articolul 4 alineatul (4),
părțile pot autoriza campanii de pescuit experimental în zona de
pescuit ivoriană, cu scopul de a testa fezabilitatea tehnică și
rentabilitatea economică a noilor activități de pescuit. 2.1 În acest scop,
Uniunea Europeană transmite autorităților ivoriene cererile de
acordare a licențelor de pescuit experimental pe baza unui dosar tehnic în
care sunt menționate: — caracteristicile
tehnice ale navei; — nivelul de
expertiză al ofițerilor navei în activitatea de pescuit în
cauză; - propunerea pentru parametrii tehnici ai
campaniei (durată, unelte, regiuni de explorare etc.). 2.2 Campaniile de
pescuit experimental se desfășoară pe o durată maximă
de șase luni și fac obiectul plății unei redevențe stabilite
de autoritățile ivoriene. 2.3 Un observator
științific din partea statului de pavilion și un observator ales
de autoritățile ivoriene sunt prezenți la bord pe toată
durata campaniei. 2.4 Capturile
efectuate pentru și în cursul campaniei de explorare rămân în
proprietatea armatorului. 2.5 Rezultatele
detaliate ale campaniei sunt comunicate comisiei mixte pentru analiză. Articolul 7 Dispoziții naționale
aplicabile 1.
Activitățile pe care le desfășoară navele de pescuit
europene în apele ivoriene sunt guvernate de legislația aplicabilă în
Republica Côte d’Ivoire, cu excepția unor dispoziții contrare
prevăzute în acord și în prezentul protocol. 2.
Autoritățile ivoriene informează în cel mai scurt timp posibil
Uniunea Europeană cu privire la eventuale modificări sau noi
reglementări legislative referitoare la sectorul pescuitului. 3. Uniunea
Europeană informează autoritățile ivoriene cu privire la
orice modificare sau la orice nou act legislativ care se referă la
activitățile de pescuit ale flotei îndepărtate a Uniunii
Europene. Articolul 8 Suspendarea aplicării
protocolului 1. Aplicarea
prezentului protocol poate fi suspendată la inițiativa uneia dintre
cele două părți după consultări în cadrul comisiei
mixte și dacă se constată că sunt îndeplinite una sau mai
multe dintre următoarele condiții: (a) dacă intervin
circumstanțe anormale, cum sunt cele definite la articolul 2
litera (h) din Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului, care
împiedică derularea activităților de pescuit în zona de pescuit ivoriană; (b) dacă se produc schimbări
semnificative în definirea implementării politicii de pescuit a uneia sau
alteia dintre părți, care afectează dispozițiile
prezentului protocol; (c) în cazul declanșării
mecanismelor de consultare prevăzute la articolul 96 din Acordul de la
Cotonou legate de încălcarea unor elemente esențiale și
fundamentale ale drepturilor omului așa cum sunt definite la articolul 9
din acest Acord; (d) în cazul în care Uniunea
Europeană nu efectuează plata contribuției financiare prevăzute
la articolul 2 alineatul (2) litera (a) din alte motive decât
cele prevăzute la articolul 9 din prezentul protocol; (e) dacă între cele două
părți a avut loc o dispută gravă și
nesoluționată cu privire la aplicarea sau interpretarea prezentului
protocol. 2. Atunci când suspendarea aplicării
protocolului survine pentru alte motive decât cele menționate anterior la
alineatul (1) litera (c), aceasta este condiționată de
notificarea în scris de către partea interesată a intenției
sale, cu cel puțin trei luni înainte de data intrării în vigoare a
suspendării. Suspendarea protocolului pentru motivele expuse la
alineatul (1) litera (c) se aplică imediat după luarea
deciziei de suspendare. 3. În caz de suspendare, părțile
continuă consultările în vederea soluționării pe cale
amiabilă a disputei dintre ele. Atunci când se ajunge la o soluție,
aplicarea protocolului este reluată, iar suma contribuției financiare
este redusă proporțional și pro rata temporis în funcție de
perioada în care a fost suspendată aplicarea protocolului. Articolul 9 Suspendarea și revizuirea
plății contribuției financiare 1.
Contribuția financiară menționată la articolul 2 alineatul
(2) literele (a) și (b) poate fi revizuită sau suspendată
după consultările din cadrul comisiei mixte dacă se
constată îndeplinirea uneia sau mai multora dintre condițiile
următoare: (a) dacă intervin
circumstanțe anormale, cum sunt cele definite la articolul 2
litera (h) din Acordul de parteneriat în sectorul pescuitului, care
împiedică derularea activităților de pescuit în zona de pescuit
ivoriană; (b) dacă se produc schimbări
semnificative în definirea implementării politicii de pescuit a uneia sau
alteia dintre părți, care afectează dispozițiile
prezentului protocol; (c) în cazul declanșării
mecanismelor de consultare prevăzute la articolul 96 din Acordul de la
Cotonou legate de încălcarea unor elemente esențiale și
fundamentale ale drepturilor omului așa cum sunt definite la articolul 9
din acest Acord. 2. În urma unei evaluări realizate de
comisia mixtă, Uniunea Europeană poate revizui sau suspenda,
parțial sau total, plata contribuției financiare specifice
prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din prezentul protocol
în cazul neexecutării acestei contribuții financiare sau dacă
rezultatele obținute nu sunt conforme programării. 3. Plata
contribuției financiare se reia după consultarea și acordul
celor două părți de îndată ce s‑a revenit la
situația anterioară evenimentelor menționate la alineatul (1)
și/sau dacă rezultatele execuției financiare menționate la
alineatul (2) permit acest lucru. Cu toate acestea, plata contribuției
financiare specifice prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) nu
se poate face după o perioadă mai mare de șase luni de la expirarea
protocolului. 4. Autorizațiile
de pescuit acordate navelor europene pot fi suspendate în același timp cu
suspendarea plății contribuției financiare prevăzute la
articolul 2 alineatul (2) litera (a). Dacă autorizațiile sunt redate,
valabilitatea lor se prelungește cu o durată egală cu perioada
în care au fost suspendate activitățile de pescuit. 5. Sub rezerva
dispozițiilor alineatului (1) al prezentului articol, în cazul în care
Uniunea Europeană omite să efectueze plata prevăzută la
articolul 2 alineatul (2) litera (a), autoritățile ivoriene
informează oficial Uniunea Europeană în legătură cu
neefectuarea plății. UE întreprinde verificările de rigoare
și, dacă este cazul, efectuează plata în termen de maximum
șaizeci de zile lucrătoare de la data primirii cererii oficiale. Dacă plata nu
se efectuează în acest interval sau dacă nu se primește nicio
justificare pentru neefectuarea plății, autoritățile
ivoriene pot suspenda aplicarea protocolului conform dispozițiilor
prevăzute la articolul 8. Aplicarea protocolului se reia de îndată ce
a fost efectuată plata restantă. Articolul 10 Comunicarea electronică 1. Republica Côte
d'Ivoire și Uniunea Europeană se angajează să
introducă fără întârziere sistemele informatice necesare pentru
schimbul electronic al tuturor informațiilor și documentelor legate
de punerea în aplicare a acordului. 2. Versiunea
electronică a unui document va fi considerată în orice moment ca
echivalentă a versiunii pe suport de hârtie. 3. Republica Côte
d'Ivoire și Uniunea Europeană își comunică fără
întârziere orice problemă de funcționare a unui sistem informatic.
Informațiile și documentele legate de punerea în aplicare a acordului
sunt în acest caz înlocuite în mod automat cu versiunea lor pe hârtie. Articolul 11 Confidențialitatea datelor Republica Côte
d'Ivoire și Uniunea Europeană se angajează să trateze în
orice moment cu strictețe și în conformitate cu principiile de
confidențialitate și de protecție a datelor toate datele
nominale referitoare la navele europene și la activitățile de
pescuit ale acestora pe care le-au obținut în cadrul acordului. Articolul 12 Denunțare 1. În cazul
denunțării prezentului protocol, partea interesată notifică
în scris celeilalte părți intenția sa de a denunța
protocolul cu cel puțin șase (6) luni înainte de data intrării
în vigoare a denunțării. 2.
Consultările dintre părți demarează odată cu
trimiterea notificării prevăzute la alineatul precedent. Articolul 13 Aplicare cu titlu provizoriu Prezentul
protocol se aplică cu titlu provizoriu de la data de
1 iulie 2013. Articolul 14 Intrare în vigoare 1. Prezentul
protocol intră în vigoare la data la care părțile își
comunică reciproc îndeplinirea procedurilor necesare în acest scop. ANEXĂ CONDIȚII DE DESFĂȘURARE A ACTIVITĂȚILOR DE
PESCUIT ÎN ZONA DE PESCUIT A REPUBLICII CÔTE D’IVOIRE DE CĂTRE NAVELE
UNIUNII EUROPENE CAPITOLUL I Dispoziții generale 1.
Desemnarea autorității competente Pentru chestiuni legate de prezenta anexă
și în absența unor indicații contrare, toate trimiterile la
Uniunea Europeană (UE) sau la Republica Côte d'Ivoire cu privire la o
autoritate competentă desemnează: –
pentru UE: Comisia Europeană, dacă este
cazul prin intermediul Delegației UE în Republica Côte d'Ivoire; –
pentru Republica Côte d'Ivoire: ministerul
însărcinat cu sectorul pescuitului. 2. Zona de
pescuit Navele UE își vor putea
desfășura activitățile de pescuit la peste 12 mile marine
de liniile de bază sub rezerva dispozițiilor prevăzute la
punctul 3 de mai jos. 3. Zone
interzise navigației și pescuitului Ministerul
însărcinat cu sectorul pescuitului din Republica Côte d'Ivoire le
comunică armatorilor, la momentul eliberării licențelor de
pescuit, delimitările zonelor interzise navigației și
pescuitului. Delegația UE este și ea informată. 4. Cont bancar Republica Côte d'Ivoire comunică UE,
înainte de intrarea în vigoare a protocolului, coordonatele contului bancar în
care vor trebui plătite contribuțiile financiare datorate de navele
din UE în temeiul acordului. Costurile inerente transferurilor bancare sunt
suportate de armatori. CAPITOLUL II Formalități aferente cererii și eliberării de
autorizații de pescuit În scopul aplicării dispozițiilor
prezentei anexe, termenul „licență” este echivalent termenului
„autorizație de pescuit” astfel cum este definit în legislația
europeană. 1.
Condiții prealabile obținerii unei licențe de pescuit – nave
eligibile Numai navele
eligibile pot obține o licență de pescuit în zona de pescuit
ivoriană. Pentru aceasta, ele trebuie să fie înscrise în registrul
navelor de pescuit ale UE. Pentru ca o
navă să fie eligibilă, trebuie ca armatorul, comandantul și
nava în sine să nu aibă interdicție de a pescui în Côte
d’Ivoire. Aceștia trebuie să aibă o situație legală în
raport cu administrația din Côte d’Ivoire, în sensul că trebuie
să își fi îndeplinit toate obligațiile anterioare aferente
activităților de pescuit desfășurate în Côte d’Ivoire în
cadrul acordurilor de pescuit încheiate cu UE. 2. Cererea
de acordare a licenței Autoritățile
competente din UE transmit ministerului însărcinat cu sectorul pescuitului
din Côte d’Ivoire, pe cale electronică sau prin orice alt mijloc rapid,
cererea depusă de fiecare navă care intenționează să
pescuiască în temeiul acordului, cu cel puțin 30 de zile
lucrătoare înainte de data începerii perioadei de valabilitate solicitate. Cererile se
înaintează ministerului însărcinat cu sectorul pescuitului pe un
formular al cărui model figurează în apendicele I. Fiecare cerere de
licență este însoțită de următoarele documente: — dovada
plății avansului forfetar pentru perioada de valabilitate; — 1 fotografie color
a navei (vedere laterală), a navelor de pescuit auxiliare și a
echipamentelor aeriene auxiliare de detectare a peștelui; — o
ilustrație și o descriere detaliată a uneltelor de pescuit
utilizate. La reînnoirea unei
licențe de pescuit în temeiul protocolului în vigoare, pentru o navă
ale cărei caracteristici tehnice nu s-au modificat, cererea de reînnoire
trebuie să fie însoțită numai de dovada plății
redevenței. 3.
Redevența forfetară Plata
redevenței se efectuează în contul indicat de autoritățile
ivoriene în conformitate cu alineatul 4 de la capitolul 1 al prezentei anexe. Redevențele
includ toate taxele naționale și locale, cu excepția taxelor
portuare și a celor pentru prestarea de servicii. 4. Lista
provizorie a navelor autorizate să pescuiască La primirea
cererilor de autorizare a pescuitului și a notificării
plății avansului, Côte d'Ivoire stabilește lista provizorie a
navelor solicitante. Această listă este comunicată imediat
autorității naționale însărcinate cu controlul
activităților de pescuit și Uniunii Europene. UE transmite o
copie a listei provizorii armatorului sau agentului acestuia. În cazul în care
birourile UE sunt închise, copia listei provizorii poate fi furnizată
direct armatorului sau agentului acestuia de către Côte d'Ivoire. Navele
sunt autorizate să pescuiască imediat după înscrierea pe lista
provizorie. Navele respective trebuie să păstreze în
permanență la bord o copie a listei provizorii până la
eliberarea autorizației de pescuit. 5.
Eliberarea licențelor Pentru toate
navele, licențele se eliberează armatorilor sau reprezentanților
acestora de către ministerul însărcinat cu sectorul pescuitului din
Côte d’Ivoire, prin intermediul Delegației Uniunii Europene în Côte
d’Ivoire, în termen de 21 de zile lucrătoare de la data primirii întregii
documentații prevăzute la punctul 2 de mai sus. Licențele au
o durată de valabilitate de un an și pot fi reînnoite. Ele sunt
eliberate pentru perioada cuprinsă între data de 1 iulie și data de
30 iunie a anului următor. 6. Lista
navelor autorizate să pescuiască După
eliberarea licenței, Republica Côte d'Ivoire stabilește în cel mai
scurt timp posibil lista definitivă a navelor autorizate să
pescuiască în zona ivoriană. Această listă este
comunicată imediat autorității naționale însărcinate
cu controlul activităților de pescuit și Uniunii Europene
și înlocuiește lista provizorie menționată mai sus. 7.
Transferul licenței Licența se
eliberează pentru o anumită navă și nu este
transferabilă. Cu toate acestea, la solicitarea Uniunii Europene și
în caz de forță majoră dovedită, cum ar fi pierderea sau
imobilizarea prelungită a unei nave din cauza unei avarii tehnice grave,
licența unei nave se înlocuiește cu o nouă licență,
eliberată pe numele unei alte nave din aceeași categorie cu prima
navă, conform dispozițiilor articolului 1 din protocol,
fără a fi necesară plata unei noi redevențe. În acest caz,
la calcularea nivelului capturilor efectuate, pentru stabilirea unei eventuale
plăți suplimentare, se ia în considerare suma capturilor totale ale
celor două nave. Armatorul primei
nave sau reprezentantul acestuia returnează licența anulată
ministerului însărcinat cu sectorul pescuitului din Côte d’Ivoire prin
intermediul Delegației Uniunii Europene. Noua
licență intră în vigoare la data la care armatorul returnează
licența anulată ministerului însărcinat cu sectorul pescuitului
din Côte d’Ivoire. Delegația UE în Côte d’Ivoire este informată în
legătură cu transferul licenței. 8.
Păstrarea la bord a licenței Licența
trebuie păstrată în permanență la bordul navei.
Totuși, navele sunt autorizate să pescuiască imediat după
înscrierea pe lista provizorie menționată la alineatul 4 de la
prezentul capitol. CAPITOLUL III Condițiile licenței – redevențe și avansuri 1. Redevența
este stabilită la 35 EUR pe tonă de pește capturat în zona de
pescuit ivoriană pentru navele de pescuit ton cu plasă-pungă
și navele de pescuit cu paragate plutitoare. 2. Licențele
se eliberează după plata către autoritățile
naționale competente a următoarelor sume forfetare: — 5 390 EUR
pentru fiecare navă de pescuit ton cu plasă-pungă, reprezentând
redevențele datorate pentru 154 de tone pe an; — 1 960 EUR
pentru fiecare navă de pescuit cu paragate plutitoare, reprezentând
redevențele datorate pentru 56 de tone pe an. 3. Statele membre
comunică Comisiei Europene, până la data de 15 iunie a fiecărui
an, tonajele capturilor efectuate în anul precedent, astfel cum au fost
confirmate de către institutele științifice menționate la
punctul 6 de mai jos. 4. Decontul final
al redevențelor datorate pentru anul n este stabilit de Comisia
Europeană până cel târziu la data de 31 iulie a anului n + 1 pe baza
declarațiilor de capturi stabilite de fiecare armator și confirmate
de institutele științifice competente. 5. Acest decont
este comunicat simultan ministerului însărcinat cu sectorul pescuitului
din Côte d’Ivoire și armatorilor, prin intermediul statelor membre. 6. Dacă decontul final este superior
redevenței forfetare plătite pentru obținerea autorizației
de pescuit, armatorul achită fără întârziere soldul datorat
Republicii Côte d’Ivoire în termen de 45 de zile, cu excepția cazului în
care face contestație. 7. Pe de altă
parte, în cazul în care suma din decontul final este mai mică decât
valoarea avansului menționat la punctul 2 din prezenta secțiune, diferența
nu poate fi recuperată de către armator. CAPITOLUL IV Sistemul de declarare a capturilor 1. Jurnalul de pescuit Comandantul unei nave din UE care
pescuiește în cadrul acordului trebuie să țină un jurnal de
pescuit al cărui model, pentru fiecare categorie de pescuit,
figurează în apendicele 3 la prezenta anexă. Jurnalul de pescuit este completat de
comandant pentru fiecare zi de prezență a navei în zona de pescuit a
Republicii Côte d’Ivoire. În fiecare zi, comandantul înscrie în jurnalul
de pescuit cantitatea capturată și deținută la bord din
fiecare specie, identificată prin codul său alfa 3 al FAO,
exprimată în kilograme greutate în viu sau, după caz, în număr
de indivizi. Pentru fiecare specie principală, comandantul
menționează și capturile nule. Dacă este cazul, comandantul
înscrie, de asemenea, zilnic în jurnalul de pescuit cantitățile
aruncate înapoi în mare din fiecare specie, exprimate în kilograme greutate în
viu sau, după caz, în număr de indivizi. Jurnalul de pescuit se completează lizibil,
cu litere majuscule, și se semnează de către comandant. Responsabilitatea pentru exactitatea datelor
înregistrate în jurnalul de pescuit îi revine comandantului. 2. Declararea capturilor Comandantul declară capturile navei prin
remiterea către ministerul însărcinat cu sectorul pescuitului a
jurnalelor de pescuit ale acesteia pentru perioada de prezență în
zona de pescuit a Republicii Côte d’Ivoire. El mai trimite câte un exemplar
Centrului de cercetare oceanologică din Côte d'Ivoire [Centre de Recherche
Océanologique de Côte d'Ivoire (CRO)] și unuia dintre următoarele
institute științifice: i. IRD
(Institut de recherche pour le développement – Institutul de cercetare pentru
dezvoltare) ii. IEO
(Instituto Español de Oceanografia – Institutul spaniol de oceanografie) iii. INIAP
(Instituto Nacional de investigação agrária e das Pescas – Institutul
național de cercetare agrară și pescuit). Jurnalele de pescuit sunt remise într-unul
dintre următoarele moduri: i. în
cazul trecerii printr-un port ivorian se remite originalul fiecăruia
dintre jurnalele de pescuit reprezentantului local al Côte d'Ivoire care îl
transmite autorităților ivoriene, acestea confirmând primirea în
scris; ii. în
cazul ieșirii din zona de pescuit a Côte d'Ivoire fără a se
trece în prealabil printr-un port ivorian, jurnalul de pescuit este trimis în
termen de 30 de zile de la ieșirea din zona de pescuit ivoriană
prin unul din mijloacele următoare: a. de preferință prin
e-mail, b. prin poștă c. sau prin fax. Numerele de fax și de telefon și
adresa de e-mail sunt comunicate în momentul eliberării licenței de
pescuit. Côte d'Ivoire notifică fără întârziere navelor în
cauză și UE orice modificare a adresei de e-mail, a numărului de
telefon sau a frecvenței de transmisie. În caz de nerespectare a dispozițiilor
prezentului capitol, guvernul ivorian își rezervă dreptul de a
suspenda licența navei contraveniente până la îndeplinirea
formalității necesare și de a-i aplica armatorului navei
sancțiunea prevăzută de legislația în vigoare în Côte d’Ivoire.
Uniunea Europeană și statul membru de pavilion sunt informate cu
privire la această situație. 3. Tranziția către un sistem
electronic Cele două părți își
exprimă voința comună de a asigura tranziția către un
sistem de declarare electronică a capturilor pe baza specificațiilor
tehnice definite în apendicele 5. Părțile convin să
definească împreună, în cadrul comisiei mixte, modalitățile
acestei tranziții, cu obiectivul ca sistemul să devină operațional
la 31 decembrie 2014. CAPITOLUL V Îmbarcarea marinarilor 1. Armatorii
europeni se angajează să angajeze resortisanți din
țările ACP, în condițiile și în limitele următoare: — pentru flotele
de nave de pescuit ton cu plasă pungă, cel puțin 20 % din
marinarii îmbarcați pe durata sezonului de pescuit în zona de pescuit a
țării terțe vor proveni din țările ACP; — pentru flota
navelor de pescuit cu paragate plutitoare, cel puțin 20 % din
marinarii îmbarcați în timpul campaniei de pescuit în zona de pescuit a
țării terțe vor proveni din țările ACP. 2. Armatorii vor
face toate eforturile pentru a lua la bord cu prioritate marinari de
naționalitate ivoriană. 3. Declarația
Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind principiile
și drepturile fundamentale la locul de muncă se aplică de drept
marinarilor îmbarcați pe navele europene. Aceasta se referă, în
special, la libertatea de asociere și la recunoașterea efectivă
a dreptului la negociere colectivă al lucrătorilor, precum și la
eliminarea discriminării cu privire la încadrarea în muncă și
profesie. 4. Contractele de
muncă ale marinarilor ACP, din care o copie se înmânează
semnatarilor, se încheie între reprezentantul sau reprezentanții
armatorilor și marinari și/sau sindicatele sau reprezentanții
acestora. Aceste contracte garantează marinarilor faptul că vor
beneficia de sistemul de asigurări sociale care li se aplică,
inclusiv asigurarea de viață, de sănătate și în caz de
accident. 5. Salariile
marinarilor din țările ACP sunt plătite de armatori. Acestea se
stabilesc de comun acord între armatori sau reprezentanții lor și
marinari și/sau sindicatele sau reprezentanții acestora. Cu toate
acestea, condițiile de remunerare a marinarilor ACP nu pot fi inferioare
celor aplicabile echipajelor din țările lor respective și în
niciun caz inferioare standardelor OIM. 6. Toți
marinarii angajați la bordul navelor europene trebuie să se prezinte
la comandantul navei desemnate cu o zi înainte de data propusă pentru
îmbarcare. În cazul în care un marinar nu se prezintă la data și ora
prevăzute pentru îmbarcare, armatorul este exonerat în mod automat de
obligația de a-l lua la bord pe marinarul respectiv. 7. Armatorii
comunică anual informațiile referitoare la marinarii luați la
bord. Aceste informații includ numărul marinarilor care provin: - din Uniunea
Europeană - dintr-o
țară ACP, făcându-se o distincție între marinarii ivorieni
și cei din alte țări ACP - dintr-o
țară din afara ACP și din afara UE. CAPITOLUL VI Măsuri tehnice Măsurile
tehnice aplicabile navelor titulare ale unei licențe în ceea ce
privește zona, uneltele de pescuit și capturile secundare sunt
definite în fișa tehnică din apendicele 2 al prezentei anexe. Navele
respectă măsurile și recomandările adoptate de către
ICCAT pentru regiunea respectivă în ceea ce privește uneltele de
pescuit, specificațiile tehnice ale acestora și orice alte
măsuri tehnice aplicabile activităților lor de pescuit. CAPITOLUL VII Observatori 1. Navele
autorizate să pescuiască în apele ivoriene în cadrul acordului iau la
bord observatori desemnați de către organizația regională
de pescuit (ORP) competentă, în următoarele condiții: 1.1. La
solicitarea autorității competente, navele europene iau la bord un
observator desemnat de către aceasta, în vederea verificării
capturilor realizate în apele ivoriene. 1.2. Autoritatea
de resort întocmește o listă a navelor desemnate pentru a lua la bord
un observator, precum și o listă a observatorilor desemnați
pentru îmbarcare. Aceste liste trebuie ținute la zi. Ele se
înaintează Uniunii Europene imediat după redactare și apoi în
fiecare trimestru, cu eventuala actualizare. 1.3. Autoritatea
competentă comunică armatorilor în cauză sau
reprezentanților acestora numele observatorului desemnat pentru a fi luat
la bordul navei în momentul eliberării licenței sau cu cel puțin
15 zile înainte de data prevăzută pentru îmbarcarea observatorului. 2. Observatorul
este prezent la bord pe durata unei ieșiri în larg. Cu toate acestea, la
cererea expresă a autorităților competente ivoriene,
această îmbarcare se poate desfășura pe parcursul mai multor
ieșiri în larg, în funcție de durata medie a ieșirilor în larg
pentru o anumită navă. Această cerere este formulată de
către autoritatea de resort în momentul comunicării numelui
observatorului desemnat pentru a se îmbarca pe nava în cauză. 3. Condițiile
de îmbarcare a observatorului sunt stabilite de comun acord între armator sau
reprezentantul acestuia și autoritatea de resort. 4. Îmbarcarea
observatorului are loc în portul ales de către armator, la începutul
primei ieșiri în larg în apele de pescuit ivoriene după comunicarea
listei navelor desemnate. 5. În termen de
două săptămâni și cu un preaviz de zece zile, armatorii în
cauză comunică datele și porturile din subregiune prevăzute
pentru îmbarcarea observatorilor. 6. În cazul în
care observatorul este îmbarcat într-o țară din afara subregiunii,
costurile aferente călătoriei acestuia sunt suportate de armator.
Dacă o navă care are la bord un observator regional
părăsește zona de pescuit regională, se iau toate
măsurile pentru a asigura repatrierea observatorului cât mai repede
posibil, pe cheltuiala armatorului. 7. În cazul în
care observatorul nu se prezintă la locul și momentul convenite sau
în decurs de douăsprezece ore de la momentul respectiv, armatorul este în
mod automat exonerat de obligația de a-l lua la bord pe respectivul
observator. 8. La bord,
observatorul trebuie tratat ca un ofițer. Atunci când nava își
desfășoară activitatea în apele ivoriene, acesta
îndeplinește următoarele sarcini: 8.1. observă
activitățile de pescuit ale navelor; 8.2. verifică
poziția navelor angajate în operațiuni de pescuit; 8.3.
desfășoară operațiuni de eșantionare biologică în
cadrul unor programe științifice; 8.4.
consemnează echipamentele de pescuit utilizate; 8.5. verifică
datele capturilor efectuate în apele de pescuit ivoriene înregistrate în
jurnalul de bord; 8.6. verifică
procentajele de capturi secundare și estimează cantitatea capturilor
de specii de pește comercializabil aruncate înapoi în mare; 8.7. comunică
autorității competente, prin orice mijloace adecvate, datele
referitoare la pescuit, inclusiv cantitățile de capturi principale
și secundare aflate la bordul navei. 9. Comandantul ia
toate măsurile care sunt de competența sa pentru a garanta
siguranța fizică și morală a observatorului aflat în
exercițiul funcțiunii. 10. Observatorului
trebuie să i se pună la dispoziție toate facilitățile
necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Comandantul îi dă
acces la mijloacele de comunicare necesare pentru îndeplinirea sarcinilor sale,
la documentele legate direct de activitățile de pescuit ale navei,
inclusiv la jurnalul de bord și jurnalul de navigație, precum și
la părțile navei necesare pentru facilitarea îndeplinirii sarcinilor
acestuia. 11. Pe durata
șederii la bordul navei, observatorul: 11.1. ia toate
măsurile adecvate pentru ca prezența sa la bordul navei, precum
și condițiile de îmbarcare să nu întrerupă sau să
împiedice operațiunile de pescuit; 11.2.
respectă bunurile și echipamentele care se găsesc la bordul
navei, precum și confidențialitatea oricăror documente care
aparțin navei respective. 12. La
sfârșitul perioadei de observație și înainte de a
părăsi nava, observatorul întocmește un raport de activitate
care este transmis autorităților competente, o copie a acestuia fiind
transmisă Uniunii Europene. Observatorul semnează raportul în
prezența comandantului, care poate să adauge sau să dispună
adăugarea tuturor observațiilor pe care le consideră utile,
urmate de propria semnătură. La debarcarea observatorului
științific, o copie a raportului se înmânează comandantului. 13. Armatorul
asigură, pe propria cheltuială, cazarea și masa observatorilor
în condițiile prevăzute pentru ofițeri, în limitele
posibilităților practice ale navei. 14. Salariul
și contribuția la sistemul de asigurări sociale ale observatorului
sunt suportate de autoritatea competentă. 15. Cele două
părți se consultă cât mai curând posibil cu țările
terțe interesate cu privire la stabilirea unui sistem de observatori
regionali și la alegerea organizației regionale de pescuit de resort.
Până la punerea în aplicare a unui sistem de observatori regionali, navele
autorizate să pescuiască în zona de pescuit ivoriană în cadrul
acordului vor lua la bord, în locul observatorilor regionali, observatori
desemnați de către autoritățile competente ivoriene, în
conformitate cu regulile stabilite mai sus. CAPITOLUL VIII Control și inspecții 1. Intrarea
și ieșirea din zonă 1.1. Navele
europene notifică, cu cel puțin trei ore în prealabil,
autorităților ivoriene competente însărcinate cu controlul
pescuitului, intenția lor de a intra sau de a ieși din zona de
pescuit a Côte d’Ivoire. Concret, la notificarea intrării sau
ieșirii sale, nava comunică: i. data, ora și punctul de trecere
prevăzute; ii. cantitatea din fiecare specie
deținută la bord, identificată prin codul său alfa 3
al FAO, exprimată în kilograme greutate în viu sau, după caz, prin
numărul de indivizi; iii. natura și prezentarea
produselor. 1.2. Aceste
comunicări se vor efectua cu prioritate prin e-mail sau, dacă acest
lucru nu este posibil, prin fax. Republica Côte d'Ivoire confirmă în cel
mai scurt timp primirea informațiilor, prin e-mail sau fax. 1.3. Se
consideră că o navă care este surprinsă
desfășurând activități de pescuit fără să fi
informat autoritatea competentă ivoriană a încălcat legislația. 2. Procedurile
de inspecție 2.1.
Comandanții navelor europene angajate în activități de pescuit
în apele Republicii Côte d'Ivoire acceptă misiunile desfășurate
de orice funcționar ivorian abilitat și identificabil ca fiind
împuternicit să inspecteze activitățile de pescuit. 2.2. Prezența
la bord a acestor funcționari nu trebuie să depășească
timpul necesar pentru îndeplinirea sarcinilor lor. 2.3. La sfârșitul fiecărei
inspecții, inspectorii ivorieni întocmesc un raport de inspecție.
Comandantul navei UE are dreptul de a introduce comentarii în raportul de
inspecție. Raportul de inspecție este semnat de inspectorul care l-a
redactat și de către comandantul navei UE. Semnarea raportului de
inspecție de către comandant nu aduce atingere dreptului de apărare
al armatorului în cursul procedurii asociate unei infracțiuni. În cazul în
care comandantul refuză să semneze documentul, acesta trebuie să
precizeze motivele în scris, iar inspectorul adaugă mențiunea
„refuză semnarea”. Înainte de părăsirea navei, inspectorii
ivorieni remit o copie a raportului de inspecție comandantului navei UE. 2.4
Comandanții navelor europene angajate în operațiuni de debarcare sau
transbordare într‑un port ivorian se supun controlului acestor
operațiuni de către inspectorii din Côte d’Ivoire abilitați în
acest sens și identificabili ca atare. La încheierea fiecărei
inspecții și a fiecărui control, comandantului navei i se
eliberează un certificat. 2.5 Côte d’Ivoire
poate autoriza UE să participe la inspecții în calitate de observator. 3. Transbordări 3.1. Orice
navă europeană care dorește să transbordeze capturile de
pește în apele ivoriene efectuează această operațiune în
porturile sau/și în rada porturilor din Côte d’Ivoire. 3.2. Armatorii
acestor nave trebuie să comunice autorităților competente
ivoriene, cu cel puțin 24 de ore înainte, următoarele
informații: — numele navelor
de pescuit care trebuie să efectueze transbordarea; — numele,
numărul OMI și pavilionul navelor cargo; — tonajul de
transbordat, pe specii; — ziua și
locul transbordării. 3.3. Transbordarea
este considerată drept o ieșire din zona de pescuit ivoriană.
Comandanții navelor trebuie să înainteze autorităților
competente ivoriene declarațiile de capturi și să își
notifice intenția de a continua pescuitul sau de a ieși din zona de
pescuit ivoriană. 3.4. Orice
operațiune de transbordare a capturilor nemenționată la punctele
anterioare este interzisă în zona de pescuit ivoriană. Persoanele
care încalcă această dispoziție sunt pasibile de
sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare în Côte d’Ivoire. CAPITOLUL IX Sistemul de monitorizare prin satelit (VMS) 1. Mesajele
de poziție a navelor – sistemul VMS Atunci când se află în zona de pescuit
ivoriană, navele UE titulare ale unei licențe de pescuit trebuie
să fie echipate cu un sistem de monitorizare prin satelit (Vessel
Monitoring System – VMS), care asigură comunicarea automată și
continuă a poziției lor, la fiecare oră, către centrul de
control al activităților de pescuit (Fisheries Monitoring Center –
FMC) al statului lor de pavilion. Fiecare mesaj de poziție trebuie să
conțină: a. datele
de identificare a navei; b. poziția
geografică cea mai recentă a navei (longitudine, latitudine), cu o
marjă de eroare mai mică de 500 de metri și cu un interval de
încredere de 99 %; c. data
și ora înregistrării poziției; d. viteza
și cursul navei; Fiecare mesaj trebuie configurat în
funcție de formatul din apendicele 4 din prezenta anexă. Prima
poziție înregistrată după intrarea în zona de pescuit
ivoriană va fi identificată prin codul „ENT”. Toate pozițiile
subsecvente vor fi identificate prin codul „POS”, cu excepția primei
poziții înregistrate după ieșirea din zona de pescuit
ivoriană, care va fi identificată prin codul „EXI”. Centrul de monitorizare a
activităților de pescuit al statului de pavilion asigură
procesarea automată și, dacă este cazul, transmiterea
electronică a mesajelor de poziție. Mesajele de poziție trebuie
înregistrate în mod securizat și păstrate timp de trei ani. 2. Efectuarea transmisiilor de
către navă în caz de pană a sistemului VMS Comandantul trebuie să se asigure că
sistemul VMS al navei sale este pe deplin operațional în orice moment
și că mesajele de poziție sunt transmise în mod corect
către FMC al statului de pavilion. În caz de pană, sistemul VMS al navei
trebuie reparat sau înlocuit în termen de o lună. După scurgerea
acestui interval, nava respectivă nu va mai fi autorizată să
pescuiască în zona de pescuit ivoriană. Navele care pescuiesc în zona de pescuit
ivoriană și al căror sistem VMS este defectuos vor trebui
să își comunice mesajele de poziție prin e-mail, prin radio sau
prin fax către FMC al statului de pavilion cel puțin la fiecare patru
ore, transmițând toate informațiile obligatorii prezentate la alineatul
1. 3. Comunicarea securizată a mesajelor
de poziție către Republica Côte d'Ivoire FMC al statului de pavilion transmite automat
mesajele de poziție ale navelor în cauză FMC ivorian, imediat ce
acesta este în măsură să primească mesaje. FMC al statului
de pavilion și cel al Republicii Côte d'Ivoire fac schimb de adrese
electronice de contact și se informează reciproc fără
întârziere cu privire la orice modificare a acestor adrese. Transmiterea mesajelor de poziție între
FMC al statului de pavilion și cel al Republicii Côte d'Ivoire se face pe
cale electronică printr-un sistem securizat de comunicare. FMC al Republicii Côte d'Ivoire
informează fără întârziere FMC al statului de pavilion și
UE cu privire la orice întrerupere în recepționarea mesajelor de
poziție consecutive ale unei nave titulare de licență de pescuit
câtă vreme nava respectivă nu și-a notificat ieșirea din
zonă. 4. Defecțiuni ale sistemului de
comunicații Republica Côte d'Ivoire se asigură de
compatibilitatea echipamentului său electronic cu cel al FMC al statului
de pavilion și informează UE fără întârziere cu privire la
eventualele disfuncții în comunicarea și recepționarea mesajelor
de poziție, în vederea găsirii unei soluții tehnice în cel mai
scurt timp. Comisia mixtă este sesizată în legătură cu
orice eventual litigiu. Comandantul va fi considerat responsabil de
orice act de manipulare dovedită a sistemului VMS al navei de natură
să perturbe funcționarea acestuia sau să falsifice mesajele de
poziție. Toate infracțiunile vor face obiectul sancțiunilor
prevăzute de legislația în vigoare a Republicii Côte d'Ivoire. 5. Revizuirea frecvenței mesajelor
de poziție Pe baza unor elemente fondate care conduc la
suspiciunea de infracțiune, Republica Côte d'Ivoire poate solicita FMC al
statului de pavilion, cu UE în copie, să reducă intervalul de
trimitere a mesajelor de poziție ale unei nave la treizeci de minute
pentru o perioadă de anchetă determinată. Aceste elemente
doveditoare trebuie transmise fără întârziere de către Republica
Côte d'Ivoire către FMC al statului de pavilion și UE. FMC al
statului de pavilion trimite fără întârziere Republicii Côte d'Ivoire
mesajele de poziție cu noua frecvență stabilită. Când perioada de anchetă determinată
ia sfârșit, Republica Côte d'Ivoire informează imediat FMC al
statului de pavilion și UE în legătură cu acest lucru și
ulterior cu privire la consecințele eventuale ale anchetei. CAPITOLUL X Infracțiuni 1. Regimul aplicabil infracțiunilor Orice infracțiune comisă de o
navă a UE titulară a unei licențe în conformitate cu
dispozițiile prezentei anexe trebuie menționată într-un raport
de inspecție. Acest raport este transmis UE și statului de pavilion
într-un interval de 7 zile lucrătoare. 2. Arestarea navei – Reuniunea de
informare Orice navă din UE care comite o
infracțiune poate fi obligată să-și înceteze activitatea de
pescuit și, dacă se află pe mare, să acosteze într-un port
din Côte d'Ivoire. Republica Côte d'Ivoire notifică UE, în
termen de maximum 24 de ore, orice arestare a unei nave a UE titulară a
unei licențe. Această notificare este însoțită de elemente
doveditoare cu privire la infracțiunea denunțată. Înainte de a se lua orice măsură cu
privire la navă, la comandant, la echipaj sau la
încărcătură, cu excepția măsurilor menite să
conserve probele, Republica Côte d'Ivoire organizează, la cererea UE, în
termen de o zi lucrătoare după notificarea arestării navei, o
reuniune de informare pentru clarificarea faptelor care au condus la arestarea
navei și pentru explicarea eventualelor măsuri ulterioare. La
această reuniune de informare poate asista un reprezentant al statului de
pavilion al navei. 3.
Sancționarea infracțiunii – Procedura de conciliere Sancționarea infracțiunii
denunțate se determină de către Republica Côte d'Ivoire în
conformitate cu dispozițiile legislației naționale în vigoare. Atunci când soluționarea
infracțiunii implică o procedură judiciară, înainte de
lansarea acesteia, cu condiția ca infracțiunea să nu reprezinte
un act cu caracter penal, se inițiază o procedură de conciliere
între Republica Côte d'Ivoire și armator sau reprezentantul său
pentru determinarea termenilor și nivelului sancțiunii. La
această procedură de conciliere pot participa reprezentanți ai
statului de pavilion al navei și ai UE. Procedura de conciliere se încheie
în cel mult trei zile de la notificarea arestării navei. 4. Procedura judiciară –
Cauțiunea bancară Dacă procedura de conciliere
eșuează și infracțiunea este adusă în fața
instanței judiciare competente, armatorul navei aflate în situație de
infracțiune depune o cauțiune bancară la o bancă
desemnată de Republica Côte d'Ivoire, a cărei valoare, stabilită
de Côte d'Ivoire, acoperă costurile legate de arestarea navei, amenda
estimată și eventualele indemnizații compensatorii.
Cauțiunea bancară este blocată până la încheierea
procedurii judiciare. Cauțiunea bancară se
deblochează și se rambursează armatorului fără
întârziere după pronunțarea hotărârii: a. integral,
dacă nu s-a pronunțat nicio sancțiune; b. în
limita soldului restant, dacă sancțiunea constă într-o
amendă mai mică decât valoarea cauțiunii bancare. Republica Côte d'Ivoire informează UE cu
privire la rezultatele procedurii judiciare în termen de 7 zile lucrătoare
de la pronunțarea hotărârii. 5. Eliberarea navei și a
echipajului Nava și
echipajul său sunt autorizați să părăsească portul: - fie după
îndeplinirea obligațiilor rezultate din procedura de conciliere, - fie după
depunerea cauțiunii bancare. Apendice 1. Formular de
cerere de licență 2. Fișă
tehnică 3. Jurnal de bord
ICCAT. 4. Formatul
mesajului de poziție VMS 5. Raportarea
electronică a operațiunilor de pescuit (ERS) Apendicele 1 –
Formular de cerere de licență ACORD DE PESCUIT CÔTE D'IVOIRE – UNIUNEA
EUROPEANĂ CERERE DE LICENȚĂ DE PESCUIT I
- SOLICITANT 1. Numele
armatorului: ............................................................................Naționalitate:
…................................ 2. Numele
asociației sau al reprezentantului armatorului:
................................................................................... 3. Adresa
asociației sau a reprezentantului armatorului:
............................................................................... ....................................................................................................................................................................... 4. Telefon:
................................................. Fax:
....................................................................... 5. Numele
comandantului:
............................................................................Naționalitate:
….................................. II
- NAVA ȘI ELEMENTELE DE IDENTIFICARE 1. Numele
navei:
.................................................................................................................................................... 2. Naționalitatea
pavilionului:
....................................................................................................................................... 3. Pavilionul
anterior (dacă este cazul): …………………………………………………………………………… 4. Data
dobândirii pavilionului actual: …………………………………………………………………………. 5. Numărul
de înmatriculare extern:
............................................................................................................... 6. Portul
de înmatriculare: ........................................ MMSI:
…………………………………………. 7. Anul
și locul construirii:
.................................................................................................................. 8. Indicativul
de apel radio: .................................. Frecvența de apel
radio: ........................................................ 9. Materialul
din care este construită coca: Oțel ¨ Lemn ¨ Poliester ¨ Altul ¨ III
- CARACTERISTICILE TEHNICE ALE NAVEI ȘI ECHIPAMENTE 1. Lungimea
totală: .................................................. Lățime:
.......................................................................... 2. Tonaj
(exprimat în tone brute în sensul Convenției de la Londra):
................................................................................................................ 3. Puterea
motorului principal în Kw : ................ Marcă:
.............................. Tip: ........................... 4. Tipul
navei: .................................................. Categoria
de pescuit: ..................................................... 5. Unelte
de pescuit:
........................................................................................................................................... 6. Zonele
de pescuit: .................................................. Specii
țintă: ............................................................ 7. Efectivul
total al echipajului la bord:
................................................................................................................. 8. Modul
de conservare la bord: Proaspăt ¨ Refrigerare ¨ Mixt ¨ Congelare ¨ 9. Capacitatea
de congelare în 24 de ore (în tone):
........................................................................................ 10. Capacitatea
calelor: ................................................. Numărul:
....................................................... Întocmită
la .............................................................., în data de
................................... Semnătura
solicitantului
............................................................................... Apendicele 2 – Fișă
tehnică NAVE DE PESCUIT TON CU INSTALAȚIE DE CONGELARE CU PLASĂ PUNGĂ ȘI NAVE DE PESCUIT CU PARAGATE 1. Zona de pescuit: Peste 12 mile marine de la linia de bază. 2. Unelte autorizate Plasă-pungă Paragate plutitoare 3. Specii interzise: Potrivit Convenției privind speciile migratoare și rezoluțiilor ICCAT, este interzis pescuitul următoarelor specii: rechinul pelerin (Cetorhinus maximus), rechinul alb (Carcharodon carcharias), rechinul-vulpe cu ochi mari (Alopias superciliosus), rechinul-ciocan din familia Sphyrnidae (cu excepția rechinului-ciocan tiburo), rechinul cu înotătoare albe (Carcharhinus longimanus) și rechinul tigru (Carcharhinus falciformis). Este interzis pescuitul rechinului-taur (Carcharias taurus) și al rechinului neted (Galeorhinus galeus). Cele două părți se consultă în cadrul comisiei mixte în legătură cu actualizarea acestei liste în urma recomandărilor științifice. 4. Tonaj autorizat/Redevențe: 4.1. Redevență suplimentară per tonă capturată || 35 EUR/tonă 4.2. Redevență forfetară anuală: || 5 390 EUR pentru 154 de tone pentru navele cu plasă-pungă 1 960 EUR pentru 56 de tone pentru navele cu paragate 4.3. Numărul de nave autorizate să pescuiască || 28 de nave cu plasă-pungă 10 nave cu paragate plutitoare Apendicele 3 – Jurnal de pescuit JURNAL DE BORD ICCAT PENTRU PESCUITUL DE TON || || || Paragat Momeală vie Plasă pungă Traul Outros (Altele) || || || || || || || || || || || || || Numele navei: ……………………………………………………………………. || Tonaj registru brut: …………………………………………………............................. || PLECAREA navei: ÎNTOARCEREA navei: || Luna || Ziua || Anul || Portul || || || Țara de pavilion: ……………………………………………………………………........................... || Capacitatea – (TM): ……………………………………………........ || || || || || || || || Numărul de înmatriculare: ………………………………………………………………................................... || Comandant: ……………………………………………………….... || || || || Armator: ………………………………………………………….......................... || Numărul de membri ai echipajului: ….…………………………………………………........................ || || || || || || || || Adresa: ………………………………………………………………………….... || Data raportului: ………………………………………………...... || || || || (Auteur du rapport): ………………………………………………................................. || Numărul de zile pe mare: || || Numărul de zile de pescuit: Numărul de lansări: || || Nr. campaniei de pescuit: || || || || || || Dată || Sectorul || T° a apei la suprafață (ºC) || Efortul de pescuit Numărul de cârlige folosite || Capturas (Capturi) || Isco usado na pesca (Momeală folosită) || Luna || Ziua || Latitudine N/S || Longitudine E/V || Ton roșu Thunnus thynnus sau maccoyi || Ton cu aripioare galbene Thunnus albacares || (Ton obez) Thunnus Obesus || (Ton alb) Thunnus alalunga || (Pește-spadă) Xiphias gladius || (Pește sabie mediteraneean) (Marlin alb de Atlantic) Tetraptunus audax sau albidus || (Marlin negru) Makaira indica || (Istiophoridae) Istiophorus albicane sau platypterus || Ton dungat Katsuwonus pelamis || (Capturi amestecate) || Total zilnic (greutate numai în kg) || Zărgan || Calmar || Momeală vie || (Altele) || || || || || || || Numărul de realizări || Greutate kg || Numărul de realizări || kg || Numărul de realizări || Kg || Numărul de realizări || kg || Numărul de realizări || kg || Numărul de realizări || kg || Numărul de realizări || kg || Numărul de realizări || kg || Numărul de realizări || kg || Numărul de realizări || kg || Numărul de realizări || kg || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || CANTITĂȚI DEBARCATE (ÎN KG) || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || || Observații || || || || || 1 - Utilizați o fișă pe lună și un rând pentru fiecare zi. || || 3 - Prin „zi” se înțelege ziua instalării paragatului. || 5 - Ultimul rând (Cantități debarcate) se completează numai la sfârșitul campaniei de pescuit. Trebuie să se indice greutatea reală în momentul debarcării. || || 2 - După fiecare ieșire, transmiteți o copie a jurnalului corespondentului dvs. sau la ICCAT, Calle Corazón de María, 8, 28002 Madrid, Spania. || || 4 - Sectorul de pescuit înseamnă poziția navei. Rotunjiți minutele și notați latitudinea și longitudinea. Indicați N/S și E/V. || || 6 - Toate informațiile incluse aici rămân strict confidențiale. || || || Apendicele 4 – Formatul mesajului de
poziție VMS COMUNICAREA
MESAJELOR VMS REPUBLICII CÔTE D'IVOIRE
RAPORT DE POZIȚIE Date || Cod domeniu || Obligatoriu/ Facultativ || Observații Începutul înregistrării || SR || O || Date despre sistem; indică începutul înregistrării Adresa de destinație || AD || O || Date despre mesaj; codul ISO Alpha 3 al țării destinatarului Sursă || FR || O || Date despre mesaj; codul ISO Alpha 3 al țării expeditorului Număr || RN || F || Date despre mesaj; numărul de ordine al înregistrării pentru anul relevant Tipul mesajului || TM || O || Date despre mesaj; tipul mesajului: „ENT”, „POS” sau „EXI” Denumirea navei || NA || F || Denumirea navei Numărul extern de înmatriculare || XR || F || Date despre navă; numărul care figurează pe flancul navei Indicativ de apel radio || RC || O || Date despre navă; indicativul de apel radio internațional al navei Numărul de înmatriculare în registrul flotei UE || IR || F || Date despre navă; numărul unic al navei; cod Alfa-3 ISO al statului de pavilion, urmat de un număr Latitudine || LT || O || Date despre poziția geografică; poziția ± 99.999 (WGS-84) Longitudine || LG || O || Date despre poziția geografică; poziția ± 999.999 (WGS-84) Viteză || SP || O || Date despre poziția geografică; viteza navei în zecimi de noduri Rută || CO || O || Date despre poziția geografică; ruta navei pe scala de 360° Dată || DA || O || Date despre poziția geografică; data înregistrării poziției OUC (AAAALLZZ) Ora || TI || O || Date despre poziția geografică; ora înregistrării poziției OUC (AAAALLZZ) Sfârșitul înregistrării || ER || O || Date despre sistem; indică sfârșitul înregistrării Format de prezentare Fiecare transmisie de date este
structurată după cum urmează: - o bară oblică dublă (//)
și caracterele „SR” marchează începutul mesajului; - o bară oblică dublă (//)
și codul domeniului indică începutul unui element constituent al
datelor; - o singură bară oblică (/)
marchează separarea între codul domeniului și date; - perechile de date sunt separate prin
spațiu; - caracterele „ER” și o bară
oblică dublă (//) indică sfârșitul înregistrării. Apendicele 5 – Raportarea
electronică a operațiunilor de pescuit Sisteme electronice de înregistrare
și raportare 1. Orice navă a UE care pescuiește
în temeiul prezentului protocol trebuie să fie dotată cu un sistem
electronic de înregistrare și raportare, denumit în continuare sistemul
ERS (ERS - Electronic Reporting System), care să fie operațional
și capabil să înregistreze și să transmită datele
referitoare la activitățile de pescuit pe toată durata
prezenței navei în apele Republicii Côte d'Ivoire. O navă
europeană care nu este dotată cu sistemul ERS sau al cărei
sistem ERS nu funcționează nu este autorizată să
înceapă o operațiune de pescuit în apele ivoriene. 2. Statul membru de pavilion și Côte
d'Ivoire se asigură că centrul lor național de supraveghere a
activităților de pescuit (FMC) este dotat cu echipamente informatice
și dispune de programele informatice necesare pentru transmiterea
automată a datelor ERS în format XML disponibil la adresa http://ec.europa.eu/cfp/control/codes/index_en.htm
și pentru salvarea electronică a datelor ERS timp de cel puțin 3
ani. Orice modificare sau actualizare a formatului va trebui să fie
identificată și datată și va intra în vigoare după un
termen de 6 luni. 3. Transmiterea datelor ERS utilizează
mijloacele electronice de comunicare gestionate de Comisia Europeană, în
numele UE. 4. Părțile se asigură că
datele ERS sunt înregistrate secvențial. 5. Statul membru de pavilion și Côte
d'Ivoire se asigură că FMC-urile lor își comunică reciproc
numele, adresele electronice și numere de telefon și de fax utile.
Orice modificare ulterioară a acestor date va fi comunicată
fără întârziere. Transmiterea datelor ERS 6. Fiecare navă a UE care pescuiește
în temeiul prezentului protocol: a. ține un jurnal de bord
electronic pentru fiecare zi de prezență în apele ivoriene. Fiecare
specie este identificată prin codul său alfa 3 al FAO,
exprimată în kilograme greutate în viu sau, după caz, prin
numărul de indivizi; b. fără a aduce atingere
dispozițiilor prevăzute în capitolul VII, transmite la fiecare
intrare în sau ieșire din apele ivoriene cantitățile
deținute la bord din fiecare dintre speciile identificate pe
autorizația de pescuit; c. înregistrează capturile
efectuate în apele ivoriene pe specii și pentru fiecare operațiune de
pescuit, identificând cantitățile capturate și capturile
aruncate înapoi în mare. Pentru fiecare dintre speciile identificate pe
autorizația de pescuit, comandantul trebuie să indice și
absența capturilor; d. fără a aduce atingere
dispozițiilor prevăzute în capitolul V, înregistrează pe specii
cantitățile transbordate și/sau debarcate; e. transmite datele ERS pe cale
electronică către FMC din statul său de pavilion înainte de ora
23:59 UTC. 7. Responsabilitatea pentru exactitatea
datelor ERS înregistrate și transmise îi revine comandantului. 8. Statul de pavilion se asigură că
FMC-ul său transmite fără întârziere datele ERS către FMC
din Côte d'Ivoire în conformitate cu procedurile și respectând formatul
prevăzute la punctul 2. 9. FMC din Côte d'Ivoire: a. prelucrează în
condiții de confidențialitate toate datele ERS; b. transmite datele ERS către
FMC din statul de pavilion al navei în termen de maximum 48 de ore de la
încheierea fiecărei operațiuni de transbordare și/sau debarcare.
Defecțiuni tehnice 10. Statul
de pavilion al unei nave a UE se asigură că comandantul, proprietarul
sau reprezentantul acestuia este informat fără întârziere în
legătură cu orice defecțiune tehnică a sistemului ERS
instalat pe nava sa. 11. În caz de defecțiune tehnică a
sistemului ERS, comandantul și/sau proprietarul se asigură că
sistemul ERS este reparat sau înlocuit într-un termen de o lună de la data
defecțiunii. 12. Orice navă a UE care pescuiește
cu un sistem ERS defect transmite în fiecare zi înainte de ora 23:59 UTC datele
ERS către FMC din statul său de pavilion utilizând orice alt mijloc
electronic de comunicare aflat la dispoziție. Nerecepționarea datelor ERS 13. FMC
din Côte d'Ivoire informează fără întârziere FMC din statul de
pavilion competent, precum și UE cu privire la orice întrerupere în
transmiterea datelor ERS ale unei nave a UE care pescuiește în temeiul
prezentului protocol. 14. De
îndată ce este informat despre aceasta, FMC din statul de pavilion
identifică fără întârziere motivele pentru care nu au fost
transmise datele ERS și ia măsurile adecvate pentru a soluționa
problema. FMC din statul de pavilion
informează fără întârziere FMC din Côte d'Ivoire, precum și
UE cu privire la cauzele identificate și măsurile corective aferente. 15. FMC din statul de pavilion transmite
fără întârziere datele ERS lipsă către FMC din Côte
d'Ivoire . 16. În
cazul în care FMC din Côte d'Ivoire nu funcționează, UE comunică
lunar autorităților ivoriene datele ERS compilate ale navelor
europene care au pescuit în apele Côte d'Ivoire. [1] Adoptată la 24 septembrie 2012 de Consiliul
Agricultură și Pescuit. [2] JO L 48, 22.2.2008. [3] JO L 118, 6.5.2008.