52013PC0154

EXPUNERE DE MOTIVE

1.           CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Prin Rezoluția 53/111 din 9 decembrie 1998, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a decis crearea unui comitet ad-hoc interguvernamental cu mandat pe durată nedeterminată, pe care l-a însărcinat cu elaborarea unei Convenții a Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, completată de trei protocoale în următoarele domenii:

· prevenirea, combaterea și pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și copii („Protocolul privind traficul de persoane”);

· traficul ilegal de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare („Protocolul privind traficul de migranți”); și

· fabricarea și traficul ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții („Protocolul privind armele de foc”).

Prima ședință oficială a comitetului ad-hoc a avut loc în ianuarie 1999 la Viena. În 2000, Consiliul a autorizat Comisia ca, în plus față celelalte protocoale, să negocieze în numele Comunității Europene[1] Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocolul ONU privind armele de foc.

Comisia a participat în mod activ la negocierile ONU de la Viena, în strânsă cooperare cu statele membre și țările G8 din afara UE. Negocierile referitoare la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate au fost încheiate în iulie 2000, însă negocierile referitoare la Protocolul privind traficul de migranți și la Protocolul privind traficul de persoane au fost finalizate abia în octombrie 2000. Adunarea Generală a ONU a adoptat aceste trei instrumente în cadrul celei de a 55-a sesiuni, la 15 noiembrie 2000, și le-a deschis pentru semnare. Negocierile referitoare la Protocolul ONU privind armele de foc au durat cu o jumătate de an mai mult (până în mai 2001), acest instrument fiind adoptat de Adunarea Generală a ONU în cadrul celei de a 55-a sesiuni, la 31 mai 2001[2], și deschis ulterior pentru semnare.

La 12 decembrie 2000 a avut loc în Palermo semnarea oficială a acestor trei instrumente de către Comunitatea Europeană împreună cu toate statele membre ale UE. În octombrie 2001, Consiliul a autorizat semnarea Protocolului ONU privind armele de foc[3], acest instrument fiind semnat în mod oficial de Comunitatea Europeană la 16 ianuarie 2002 la sediul Organizației Națiunilor Unite din New York.

Uniunea a aprobat încheierea Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate în aprilie 2004[4], iar încheierea Protocolului privind traficul de migranți și a Protocolului privind traficul de persoane în iulie 2006.

Încheierea Protocolului ONU privind armele de foc a fost amânată deoarece s-a considerat că protocolul cuprindea dispoziții care impuneau adoptarea unor noi acte legislative și modificarea unora existente. Aceste dispoziții ar afecta anumite dispoziții ale UE în materie de înregistrare, marcare și neutralizare a armelor de foc, anumite cerințe pentru sistemele de acordare a licențelor sau a autorizațiilor de export, de import și de tranzit, consolidarea controalelor la punctele de export și activități de intermediere.

În 2005, Comisia a publicat o comunicare care se referă la măsurile de asigurare a unei securități sporite în materie de explozive, detonatoare, echipamente de fabricare a bombelor și arme de foc în Uniunea Europeană[5]. Măsurile concrete adoptate ca urmare a acestei comunicări sunt Directiva 2008/51/CE de modificare a Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și al deținerii de arme și Regulamentul (UE) nr. 258/2012 privind punerea în aplicare a articolului 10 din Protocolul ONU privind armele de foc și de stabilire a măsurilor privind autorizațiile de export, importul și tranzitul pentru arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și muniții.

Protocolul ONU privind armele de foc a intrat în vigoare la 3 iulie 2005. Până în prezent, 18 state membre ale UE au semnat protocolul și 16 state membre sunt părți contractante, dintre care 12 l-au ratificat (Belgia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Italia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Portugalia, Suedia și Finlanda) și patru au aderat la acesta (Spania, Letonia, Țările de Jos și România).

Contextul general

Printre acțiunile relevante incluse în Planul de acțiune al Consiliului și al Comisiei de punere în aplicare a Programului de la Haga privind consolidarea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană[6] se numără o propunere referitoare la încheierea, în numele Comunității Europene, a Protocolului ONU privind armele de foc. În Programul de la Stockholm[7], care succedă Programului de la Haga, s-a subliniat că traficul de arme constituie una dintre activitățile ilegale care continuă să amenințe securitatea internă a Uniunii Europene și s-a reafirmat că Uniunea ar trebui să promoveze în continuare ratificarea convențiilor internaționale (și a protocoalelor acestora), în special a celor elaborate sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite. Faptul că traficul cu arme de foc reprezintă una dintre formele de criminalitate organizată care trebuie combătute de Uniunea Europeană a fost menționat și în Strategia de securitate internă[8].

Dispozițiile în vigoare în domeniul propunerii

Au fost adoptate mai multe acte legislative ale UE prin care se vizează reducerea și eliminarea impedimentelor pentru transferurile de arme convenționale în cadrul pieței interne sau reglementarea exporturilor de arme convenționale în țări terțe:

· Directiva 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și deținerii de arme, astfel cum a fost modificată;

· la 12-13 iunie 2007, Consiliul a adoptat o Recomandare privind o procedură standard a statelor membre pentru anchetele transfrontaliere efectuate de către autoritățile polițienești în urmărirea rutelor de proveniență a armelor de foc cu care au fost săvârșite infracțiuni și care au fost confiscate sau recuperate, care, alături de utilizarea manualului anexat, va determina îmbunătățirea activităților de urmărire și a cooperării autorităților de asigurare a respectării legislației în domeniu;

· Directiva 2008/51/CE din 21 mai 2008 de modificare a Directivei 91/477/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și al deținerii de arme, în vederea integrării dispozițiilor corespunzătoare referitoare la transferurile intraeuropene de arme, astfel cum decurg din Protocolul ONU privind armele de foc[9];

· Directiva 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului stabilește normele și procedurile aplicabile transferului intracomunitar de produse din domeniul apărării. La articolul 4 alineatul (1) se prevede: „Nu sunt necesare alte autorizații din partea altor state membre pentru tranzitul de produse din domeniul apărării prin state membre sau pentru intrarea pe teritoriul statului membru unde se află destinatarul acestor produse.”;

· la 8 martie 2012, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 258/2012 pentru a combate traficul ilegal de arme prin îmbunătățirea urmăririi și a controlului exporturilor de arme de foc pentru uz civil din Uniunea Europeană, inclusiv prin măsuri referitoare la importul și tranzitul acestora. Acest regulament armonizează legislația UE cu articolul 10 din Protocolul ONU privind armele de foc[10]. Regulamentul se bazează pe principiul conform căruia armele de foc și piesele aferente nu ar trebui să fie transferate între state fără cunoștința și consimțământul tuturor statelor implicate. Regulamentul nu se aplică în cazul armelor de foc pentru uz militar. El reglementează numai comerțul și transferurile din sau în țări din afara Uniunii Europene.

Coerența cu celelalte politici și obiective ale Uniunii

Încheierea Protocolului ONU privind armele de foc de către Uniunea Europeană concordă cu politicile actuale ale UE care vizează combaterea criminalității transnaționale, intensificarea luptei împotriva traficului ilegal de arme de foc, inclusiv controlul și urmărirea exporturilor, și reducerea proliferării și a răspândirii armelor de calibru mic în lume.

2.           REZULTATELE CONSULTĂRII CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI

În paralel cu adoptarea actelor legislative ale Uniunii Europene având ca scop adaptarea legislației Uniunii la dispozițiile relevante ale protocolului, au fost organizate consultări ample cu diferite părți interesate. Nu este necesară o evaluare suplimentară a impactului deoarece prezenta propunere constituie etapa finală a îndeplinirii unei obligații internaționale și legislația Uniunii corespunde deja standardelor stabilite în protocol.

3.           ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

Rezumatul acțiunii propuse

La articolul 1 din prezenta propunere se aprobă protocolul în numele Uniunii Europene. Prin articolul 2, președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită să depună, în numele Uniunii Europene, instrumentul de aprobare. Anexa I cuprinde declarația referitoare la sfera de competență a Uniunii Europene în ceea ce privește chestiunile reglementate de protocol, care trebuie depusă împreună cu instrumentul de aprobare [articolul 17 alineatul (3) din Protocolul ONU privind armele de foc].

Protocolul promovează cooperarea între statele care sunt părți la acesta în scopul de a preveni, a combate și a eradica fabricarea și traficul ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții. Textul prevede:

· păstrarea unor evidențe detaliate privind importul, exportul și tranzitul de arme de foc;

· adoptarea unui sistem internațional pentru marcarea armelor de foc în momentul fabricării și cu ocazia fiecărui import;

· instituirea unui sistem armonizat de acordare a licențelor de import, export, tranzit și reexport de arme de foc;

· prevenirea furtului, pierderii sau deturnării de arme de foc prin consolidarea controalelor exporturilor, a punctelor de export și a controalele la frontieră;

· schimbul de informații cu privire la producătorii, distribuitorii, importatorii și exportatorii autorizați, la rutele utilizate de comercianții ilegali de arme și la cele mai bune practici de combatere a traficului, în vederea consolidării capacității statelor de a preveni, a depista și a investiga traficul ilegal cu arme de foc.

Temeiul juridic

Protocolul se referă la chestiuni care intră în sfera de competență a Uniunii, deoarece acestea se încadrează în domeniul de aplicare al politicii comerciale comune și deoarece încheierea Protocolului ONU privind armele de foc ar putea afecta anumite acte legislative ale UE sau ar putea modifica domeniul de aplicare al acestora [articolul 3 alineatul (2) din TFUE]. În consecință, articolele 114 și 207 din TFUE constituie temeiul juridic al prezentei decizii.

4.           IMPLICAȚIILE BUGETARE

Propunerea nu are implicații asupra bugetului Uniunii.

5.           Concluzii

Protocolul ONU privind armele de foc este primul instrument mondial de combatere a criminalității transnaționale organizate și a traficului cu arme de foc. Acesta stabilește un cadru multilateral foarte util și o serie de standarde minime importante pentru toate statele participante.

Propunerea de decizie a Consiliului anexată constituie instrumentul juridic pentru încheierea Protocolului ONU privind armele de foc de către Uniunea Europeană, având ca temei juridic articolele 114 și 207 din TFUE, coroborate cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) din TFUE.

Comisia propune, în consecință, adoptarea de către Consiliu a deciziei anexate.

2013/0083 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Protocolului împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 114 și 207, coroborate cu articolul 218 alineatul (6),

având în vedere propunerea Comisiei[11]:

având în vedere aprobarea Parlamentului European[12],

întrucât:

(1)       Elementele Protocolului împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții (denumit în continuare „protocolul”), care intră în sfera de competență a Uniunii, au fost negociate de Comisie, cu aprobarea Consiliului, în numele Uniunii.

(2)       În conformitate cu Decizia 2001/748/CE a Consiliului[13], protocolul a fost semnat la 16 ianuarie 2002, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(3)       Încheierea Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, care, în temeiul articolului 37 alineatul (2) din convenție, reprezintă o condiție pentru ca Uniunea Europeană să devină parte la protocol, a fost aprobată în numele Uniunii Europene prin Decizia 2004/579/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004[14].

(4)       Protocolul prevede măsuri care intră în domeniul de aplicare al politicii comerciale comune a Uniunii. Au fost adoptate mai multe acte legislative ale Uniunii Europene prin care se vizează reducerea și eliminarea impedimentelor pentru transferurile de arme convenționale în cadrul pieței interne sau reglementarea exporturilor de arme în țări terțe.

(5)       Un instrument obligatoriu din punct de vedere juridic privind standardele internaționale comune cele mai stricte posibil pentru transferul și controlul armelor se referă la chestiuni care intră în sfera de competență a Uniunii, deoarece se încadrează în domeniul de aplicare al politicii comerciale comune sau încheierea protocolului ar putea afecta actele legislative ale Uniunii Europene menționate anterior ori le-ar putea modifica domeniul de aplicare.

(6)       În măsura în care dispozițiile protocolului se încadrează în domeniul de aplicare al competențelor atribuite Uniunii, acordul ar trebui aprobat în numele Uniunii Europene.

(7)       În momentul depunerii instrumentului de aprobare, Uniunea trebuie să depună și o declarație referitoare la sfera de competență a Uniunii Europene în ceea ce privește chestiunile reglementate de protocol, astfel cum se prevede la articolul 17 alineatul (3) din protocol.

(8)       Controlul achiziționării și al deținerii de arme de foc în Uniune, precum și formalitățile pentru transferul de arme de foc în interiorul statelor membre sunt reglementate de Directiva 91/477/CEE a Consiliului, modificată prin Directiva 2008/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

(9)       Normele și procedurile aplicabile transferurilor intracomunitare de produse din domeniul apărării sunt reglementate de Directiva 2009/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului,

DECIDE:

Articolul 1

Protocolul împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate se aprobă în numele Uniunii Europene.

Instrumentul de aprobare oficială al Uniunii cuprinde o declarație de competență, în conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din protocol, al cărei text este redat în anexa I.

Articolul 2

Președintele Consiliului desemnează persoana împuternicită să depună, în numele Uniunii Europene, instrumentul de aprobare prevăzut la articolul 17 alineatul (3) din protocol pentru a exprima consimțământul Uniunii Europene de a-și asuma obligații în temeiul protocolului.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la [15].

Adoptată la Bruxelles,

                                                                       Pentru Consiliu

                                                                       Președintele

ANEXA I

Declarație referitoare la competența Uniunii Europene în ceea ce privește chestiunile reglementate de Protocolul împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate

La articolul 17 alineatul (3) din Protocolul împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții se prevede că instrumentul de ratificare, de acceptare sau de aprobare al unei organizații regionale de integrare economică trebuie să conțină o declarație în care se specifică chestiunile reglementate de protocol pentru care competența a fost transferată organizației respective de către statele sale membre care sunt părți la protocol.

Uniunea Europeană are competență exclusivă în ceea ce privește politica comercială. Aceasta are, de asemenea, competență partajată în ceea ce privește normele pentru realizarea pieței interne și competență exclusivă în ceea ce privește dispozițiile acordului care pot afecta sau modifica domeniul de aplicare al normelor comune adoptate de Uniunea Europeană. Uniunea a adoptat norme în special privind combaterea fabricării și traficului ilegale de arme de foc, care reglementează standardele și procedurile din domeniul politicii comerciale a statelor membre, mai ales în ceea ce privește înregistrarea, marcarea și neutralizarea armelor de foc, cerințele pentru sistemele de acordare a licențelor sau a autorizațiilor de export, de import și de tranzit, consolidarea controalelor la punctele de export și activitățile de intermediere.

Protocolul împotriva fabricării și traficului ilegale de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții este valabil, în ceea ce privește competențele transferate Uniunii Europene, pentru teritoriile în care se aplică Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în condițiile prevăzute de tratatul respectiv.

Sfera și exercitarea acestei competențe a Uniunii fac, prin natura lor, obiectul unor dezvoltări continue, Uniunea urmând să completeze sau să modifice prezenta declarație, dacă va fi necesar, în conformitate cu articolul 17 alineatul (3) din protocol.

[1]               Decizia din 31 ianuarie 2000.

[2]               Rezoluția A/RES/55/255 a Adunării Generale a ONU.

[3]               Decizia 2001/748/CE a Consiliului, JO L 280, 24.10.2001, p. 5.

[4]               Decizia 2004/579/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, JO L 261, 6.8.2004, p. 69.

[5]               Comunicare din 18.7.2005 referitoare la măsurile de asigurare a unei securități sporite în materie de explozive, detonatoare, echipamente de fabricare a bombelor și arme de foc; COM(2005) 329 final.

[6]               JO C 198, 12.8.2005, punctul 4.2, Ordinea juridică internațională (o), p. 20.

[7]               Documentul 17024/09 al Consiliului UE, CO EUR-PREP 3 JAI 896 POLGEN 229 din 2 decembrie 2009.

[8]               Comunicarea Comisiei intitulată „Strategia de securitate internă a UE în acțiune: cinci pași către o Europă mai sigură”, COM(2010) 673.

[9]               Directiva 2008/51/CE publicată în JO L 179 din 8.7.2008; a intrat în vigoare la 20 iulie 2008 (transpunerea trebuia să se realizeze până la 28.7.2010).

[10]             Regulamentul (UE) nr. 258/2012 publicat în JO L 94 din 30 martie 2012.

[11]             JO, p.

[12]             JO, p.

[13]             JO L 280, 24.10.2001, p. 5.

[14]             JO L 261, 6.8.2004.

[15]             Data intrării în vigoare a deciziei va fi publicată de Secretariatul General al Consiliului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.