52012DC0168

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi a finanţării terorismului

(Text cu relevanță pentru SEE)

1.           Introducere

Directiva 2005/60/CE (denumită în continuare a treia DCSB) instituie cadrul menit să protejeze soliditatea, integritatea şi stabilitatea instituţiilor de credit şi financiare şi încrederea în sistemul financiar în ansamblu împotriva riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului. Normele UE se bazează în mare măsură pe standarde internaţionale adoptate de Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (GAFI) şi, deoarece directiva aplică o abordare de armonizare minimă, cadrul este completat cu norme adoptate la nivel naţional[1].

GAFI a efectuat o revizuire substanţială a standardelor internaţionale, care a avut drept rezultat adoptarea unui set nou de recomandări în februarie 2012[2]. În paralel cu procesul internaţional, Comisia Europeană a efectuat propria revizuire a cadrului european. Această revizuire a inclus un studiu extern publicat de Comisie cu privire la aplicarea celei de-a treia DCSB (denumit în continuare studiul Deloitte)[3], contacte și consultări ample cu factorii interesați din sectorul privat și organizații ale societății civile[4], precum și cu reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare şi de supraveghere din statele membre ale UE.

Prin cea de-a treia DCSB Comisia este însărcinată să prezinte Parlamentului European şi Consiliului un raport de punere în aplicare, care să cuprindă o analiză specifică privind tratamentul rezervat avocaţilor şi membrilor altor profesii liberale juridice (articolul 42). S-a solicitat un alt raport referitor la pragurile procentuale pentru identificarea beneficiarilor efectivi (articolul 43).

Acest raport are un rol triplu:

1.           de a transmite concluziile procesului de revizuire desfăşurat de Comisie referitor la modul în care a fost pusă în aplicare directiva;

2.           de a îndeplini obligaţiile prevăzute la articolele 42 şi 43 ale celei de-a treia DCSB;

3.           de a analiza necesitatea unor posibile schimbări ale cadrului având în vedere atât constatările Comisiei, cât şi standardele internaţionale adoptate recent.

În urma adoptării acestui raport, Comisia invită toţi factorii interesaţi să îi furnizeze un feedback. Comisia intenţionează să înceapă pregătirea textelor legislative în vederea adoptării în toamna anului 2012.

2.           Punerea în aplicare a directivei

Prezentul raport a fost structurat pe mai multe teme cheie identificate, esenţiale pentru obiectivele celei de-a treia DCSB. Pentru fiecare temă se analizează modul în care au fost puse în aplicare normele existente, care factori pot genera schimbări (în special în urma procesului de revizuire internaţională) şi care ar putea fi opţiunile de modificare a normelor UE existente. În plus faţă de revizuirea temelor, există o analiză specifică a aspectelor identificate la articolele 42 şi 43 din directivă. În final, anexa la prezentul raport abordează o problemă strâns legată de cele de mai sus, mai precis viramentele electronice transfrontaliere.

2.1.        Punerea în aplicare a unei abordări bazate pe riscuri (ABR)

O abordare bazată pe riscuri permite o strategie mai specifică și mai orientată de evaluare a riscurilor şi de utilizare a resurselor acolo unde sunt cel mai utile. Cadrul existent al UE cuprinde deja elemente care permit aplicarea unei abordări bazate pe riscuri atât de către statele membre, de autorităţile implicate în procesul de supraveghere, cât şi de instituţiile şi persoanele responsabile cu aplicarea normelor de combatere a spălării banilor și de luptă împotriva finanţării terorismului (denumite în continuare „entităţi obligate”).

Directiva permite ţărilor să îşi conceapă propria abordare bazată pe riscuri şi să decidă nivelul măsurilor bazate pe riscuri pe care le pot aplica entităţile obligate. Studiul Deloitte a constatat că o mare diversitate a măsurilor naţionale poate complica conformitatea la nivel transfrontalier şi că nu sunt disponibile orientări practice.

Noile standarde GAFI au extins punerea în aplicare a abordării bazate pe riscuri. La nivel naţional, ţările sunt obligate să identifice, să evalueze şi să înţeleagă riscurile de spălare a banilor și de finanţare a terorismului şi să utilizeze resurse pentru a diminua aceste riscuri. Ţările trebuie să garanteze că riscurile mai mari sunt identificate şi diminuate, dar pot permite aplicarea unor măsuri simplificate pentru anumite cerinţe atunci când a fost identificat un risc mai scăzut. GAFI admite că ar trebui să se ţină cont de evaluările riscului de spălare a banilor și de finanţare a terorismului la nivel supranaţional. De asemenea, GAFI recunoaşte că autorităţile de supraveghere ar trebui să aplice o abordare bazată pe riscuri în activitatea de supraveghere, întemeiată pe propria înţelegere a riscurilor de spălare a banilor și de finanţare a terorismului din ţară şi din cadrul entităţilor pe care le supraveghează. GAFI solicită ca entităţile obligate să evalueze riscurile pentru clienţi, ţări/zone geografice şi produse/servicii/tranzacţii/canale de distribuţie.

S-ar putea analiza includerea în viitoarea revizuire a directivei a următoarelor elemente ale abordării bazate pe riscuri:

· evaluări ale riscului naţional/supranaţional: introducerea unor obligaţii pentru statele membre de a efectua şi a actualiza evaluări ale riscului, conform noilor recomandări ale GAFI. S-ar putea avea în vedere o abordare comună la nivelul statelor membre pentru a permite o mai bună coordonare şi coerenţă, precum şi aplicarea unei abordări supranaţionale pentru evaluările riscului, dacă este cazul.

· abordarea bazată pe riscuri în activitatea de supraveghere: utilizarea unei abordări bazate pe riscuri în activitatea de supraveghere ar putea fi recunoscută mai detaliat în cadrul UE, inclusiv necesitatea ca autorităţile de supraveghere să cunoască riscurile cu care se confruntă entităţile pe care le supraveghează. Acest fapt poate să includă furnizarea unei orientări sectoriale. De exemplu Comitetul pentru combaterea spălării banilor (CCSB)[5] ar putea fi însărcinat cu elaborarea de orientări cu privire la elementele care influenţează supravegherea sectorului financiar.

· abordarea bazată pe riscuri aplicată de instituţiile financiare şi de întreprinderile şi profesiile nefinanciare desemnate: introducerea unei cerinţe explicite ca procedurile bazate pe riscuri elaborate de entităţile obligate să fie proporţionale cu dimensiunea şi natura entităţii, să fie susţinute prin documente, să fie actualizate şi să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente.

2.2.        Incriminarea activităţilor de spălare a banilor și de finanţare a terorismului

Abordarea actuală în materie de incriminare la nivelul UE are la bază Decizia-cadru 2001/500 din 26 iunie 2001[6], un instrument juridic din fostul pilon al treilea. Convenţia din 1990 a Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, sechestrarea şi confiscarea sumelor rezultate din activităţile cu caracter infracţional şi privind finanţarea terorismului (actualizată în 2005)[7] menţionează, de asemenea, infracţiuni de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului.

În articolul 1 alineatul (1) din a treia DCSB se solicită statelor membre să garanteze că activităţile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului sunt interzise. Incriminarea acestor infracţiuni, o cerinţa esenţială în cadrul standardelor GAFI, a rămas să fie introdusă în mare măsură la aprecierea statelor membre prin intermediul sistemelor juridice proprii.

Se pot prezenta măsurile de incriminare la nivelul UE. Cu toate acestea, o revizuire a celei de-a treia DCSB în temeiul articolului 114 din Tratat nu ar furniza un temei juridic adecvat pentru incriminarea activităţilor de spălare a banilor și de finanţare a terorismului. Prin urmare, s-ar putea avea în vedere introducerea unei obligaţii pentru statele membre de a incrimina activităţile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului printr-un instrument specific în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE, introdus prin Tratatul de la Lisabona.

2.3.        Domeniu de aplicare

2.3.1.     Infracţiuni grave

Se comite infracţiunea de spălare a banilor [articolul 1 alineatul (2)] atunci când sunt spălate sume rezultate în urma unor „activităţi infracţionale”. La articolul 3 alineatul (5) se prevăd mai multe „infracţiuni grave” considerate activităţi infracţionale. În afara infracţiunilor enumerate, directiva adoptă o abordare generală în ceea ce priveşte toate celelalte infracţiuni pedepsite cu închisoarea, pe baza unui amestec de praguri maxime sau minime[8].

Noile standarde GAFI au inclus „infracţiunile fiscale (legate de impozitele directe şi impozitele indirecte)” ca infracţiuni principale, dar GAFI nu oferă indicaţii suplimentare legate de modul de aplicare al acestei prevederi.

Prin urmare, s-ar putea analiza:

· dacă abordarea curentă care vizează „toate infracţiunile grave” rămâne suficientă pentru a reglementa infracţiunile fiscale,

· dacă infracţiunile fiscale ar trebui să fie incluse ca o categorie specifică a „infracţiunilor grave” de la articolul 3 alineatul (5) și/sau

· dacă este necesară o altă definiţie a infracţiunilor fiscale.

2.3.2.     Extinderea domeniului de aplicare și la alte entități în afara entităţilor obligate existente

(a) Sectorul jocurilor de noroc: În domeniul de aplicare al celei de-a treia DCSB sunt incluse „cazinourile”, fără a furniza însă o definiţie a acestora. Directiva reglementează, de asemenea, activităţile „prestate pe internet” (considerentul 14), prin urmare, şi cazinourile on-line. Consultările au indicat că se susţine în general o definiție mai amplă a jocurilor de noroc în cadrul directivei, urmând ca domeniul de aplicare exact să fie stabilit la nivel naţional în funcţie de risc. S-ar putea analiza includerea activităţilor aferente jocurilor de noroc cu riscuri mai mari de spălare a banilor și de finanţare a terorismului, evitând totuşi impunerea unor sarcini excesive asupra activităţilor cu risc scăzut.

Serviciile Comisiei intenționează să adopte în 2012 un plan de acțiune privind jocurile de noroc on-line și, de aceea, este bine să se garanteze o abordare coerentă între eventualele inițiative propuse pentru combaterea spălării banilor din acest sector și revizuirile celei de-a treia DCSB.

(b) Alte tipuri de agent financiar: În timpul consultărilor cu statele membre, unii respondenţi au sugerat ca domeniul de aplicare al directivei să cuprindă toţi agenţii care efectuează operaţiuni în numele instituţiilor financiare. Unii respondenţi au sugerat că pot exista riscuri de spălare a banilor legate de activităţile agenţilor financiari. S-ar putea analiza posibilitatea de a reflecta rolul agenţilor fie în nume personal, fie în cadrul obligaţiilor care revin instituţiilor financiare, mai ales în cazul în care agenţii prestează servicii financiare transfrontaliere (acest aspect este tratat mai mult în secţiunea 2.10 - Supraveghere).

(c) Bănci centrale naţionale: În cadrul consultărilor, s-a sugerat că ar trebui să se analizeze posibilitatea de a aplica directiva în mod explicit băncilor centrale prin extinderea directivei astfel încât să ia în considerare elementele specifice operaţiunilor efectuate de acestea, supravegherea lor şi necesitatea de a le garanta independenţa.

(d) Agenţi imobiliari/de închiriere: Domeniul de aplicare al directivei include la articolul 2 alineatul (1) punctul (3) litera (d) agenţii imobiliari, dar nu definește activităţile acestora. În ceea ce priveşte activităţile agenţilor de închiriere, există probe care sugerează că şi acest sector este vulnerabil la activităţi de spălare a banilor. Standardele GAFI revizuite nu menţionează nimic în legătură cu acest aspect. În cadrul consultărilor cu statele membre s-a propus să se analizeze dacă directiva ar trebui să se aplice în mod explicit agenţilor de închiriere.

(e) Agenţi care comercializează pietre şi metale preţioase: Clauza generală de la articolul 2 alineatul (1) punctul (3) litera (e) care reglementează „alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri, numai în măsura în care plăţile sunt efectuate în numerar în valoare de cel puţin 15 000 EUR” cuprinde agenţii care comercializează pietre şi metale preţioase. Aceştia sunt menţionaţi şi în considerentul (18). Unii factori interesaţi din sectorul privat au semnalat Comisiei faptul că anumiţi infractori profită de lipsa procedurilor de precauţie privind clientela în unele state membre pentru a spăla sumele provenite din activităţi infracţionale în acest sector.

S-ar putea analiza dacă este nevoie să se adopte măsuri privind riscurile specifice de spălare a banilor și de finanţare a terorismului din acest sector.

(f) Derogări: La articolul 2 alineatul (2) din directivă se prevede că statele membre pot să decidă ca persoanele juridice şi fizice care desfăşoară o activitate financiară în mod ocazional sau foarte limitat şi atunci când riscul producerii fenomenului de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului este foarte mic să nu intre în domeniul de aplicare al directivei. Standardele GAFI revizuite stipulează că transferul de bani sau valori nu poate beneficia de această scutire.

S-ar putea analiza posibilitatea de a modifica directiva pentru a ţine cont de această revizuire.

2.4.        Precauţia privind clientela

A treia DCSB stabileşte cerinţe legate de precauţia privind clientela pe trei niveluri: precauţie obișnuită privind clientela, precauţie sporită privind clientela şi precauţie simplificată privind clientela. Precauţia obișnuită privind clientela impune entităţii obligate sarcina de a identifica şi verifica clienţii şi beneficiarii efectivi ai clienţilor, de a înţelege natura relaţiei de afaceri, precum şi de a efectua o monitorizare continuă. În cazul precauţiei sporite privind clientela, entitatea obligată trebuie să parcurgă mai multe etape prestabilite, în funcţie de riscul asociat. Precauţia simplificată privind clientela permite entităţilor obligate să aplice măsuri reduse de precauţie privind clientela pentru anumite tipuri de clienţi şi de societăţi comerciale.

Precauţia obișnuită privind clientela: studiul Deloitte a constatat că principalele dificultăţi în punerea în aplicare a directivei sunt legate de pragul de impunere a măsurilor de precauţie privind clientela pentru tranzacţii ocazionale. Respondenţii din cadrul procesului de revizuire organizat de Comisie au solicitat mai multe clarificări privind normele existente. S-ar putea avea în vedere:

· reducerea pragului de 15 000 EUR de la articolul 7 litera (b) pentru tranzacţiile ocazionale;

· reducerea pragului de 1 000 EUR pentru transferurile electronice de fonduri care fac obiectul Regulamentului nr.1781/2006;

· armonizarea abordării de identificare şi/sau elaborare a unei liste cu documente de identitate emise în statele membre şi recunoscute la nivelul UE, în vederea simplificării procedurii de identificare/verificare a clientului;

· clarificarea obligaţiilor ambelor părţi pentru invocarea unui terţ.

Precauţia sporită privind clientela: mai mulţi factori interesaţi au sugerat că se poate adopta o abordare mai flexibilă în ceea ce priveşte momentul şi măsurile de precauţie sporită privind clientela care trebuie să fie aplicate în raport cu riscurile asociate. De exemplu, unele state membre au solicitat reevaluarea abordării potrivit căreia cazurile în care părţile nu se întâlnesc faţă în faţă sunt clasificate automat ca situaţii cu risc ridicat şi garantarea faptului că directiva ţine cont în mod corespunzător de noile modalităţi de plată/noile tehnologii. S-ar putea avea în vedere o abordare care să includă revizuirile efectuate de GAFI, analizând tipurile de factori de care trebuie să se ţină cont (de exemplu, riscul clientului, riscul geografic şi factorii de risc asociaţi produsului, serviciului şi canalului de distribuţie), recunoscând în acelaşi timp faptul că riscul este variabil şi că acești factori nu ar trebui examinați în mod izolat.

Precauţia simplificată privind clientela: cadrul UE prevede că anumite tipuri de clienţi sau produse cu risc scăzut de spălare a banilor pot fi scutite de aplicarea cerinţelor de precauţie privind clientela, cu toate că entităţile obligate trebuie să efectueze o monitorizare continuă pentru a descoperi tranzacţiile neobișnuite. Această abordare a fost criticată în cadrul unor rapoarte de evaluare reciprocă ale GAFI ca fiind considerată o derogare absolută mai degrabă decât un regim simplificat. Un studiu efectuat de CCSB asupra măsurilor de precauţie simplificată privind clientela a constatat diferenţe în modul de aplicare în diferite state membre. În timp ce unele state membre acordă instituţiilor lor derogări totale de la aplicarea măsurilor de precauţie privind clientela, alte state solicită instituţiilor să demonstreze aplicarea unui nivel minim de măsuri de precauţie privind clientela.

Standardele GAFI permit ţărilor să își autorizeze instituţiile financiare să aplice măsuri de precauţie simplificată privind clientela „dacă riscurile de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului sunt reduse ... şi cu condiţia ca ţara sau instituţia financiară să efectueze o analiză corespunzătoare a riscului”. Standardele prezintă factori şi exemple de situaţii cu risc redus.

S-ar putea avea în vedere:

· clarificarea faptului că precauţia simplificată privind clientela nu constituie o derogare totală de la măsurile de precauţie privind clientela;

· dacă directiva ar trebui să stabilească factorii de risc care trebuie evaluaţi atunci când se stabileşte dacă aplicarea măsurilor de precauţie simplificată privind clientela este corespunzătoare sau dacă ar trebui să furnizeze exemple specifice de situaţii în care se pot aplica măsuri de precauţie simplificată privind clientela;

· dacă ar trebui să se elaboreze alte orientări referitoare la factorii de risc (de exemplu de către CCSB pentru sectorul financiar);

· dacă să se prevadă (fie în directivă, fie în orientări) un set minim de măsuri care trebuie să fie aplicate de entităţile obligate în cazurile de precauţie simplificată privind clientela;

· introducerea, conform noilor standarde GAFI, a unei abordări bazate pe riscuri pentru a stabili dacă precauţia simplificată privind clientela este aplicabilă sau nu atunci când se începe o relaţie de afaceri cu o altă instituţie financiară autorizată în UE sau situată într-o ţară terţă considerată ca echivalentă.

2.5.        Persoane expuse politic

În cea de-a treia DCSB „persoanele expuse politic” sunt definite ca persoane fizice cărora li se încredinţează sau li s-au încredinţat funcţii publice importante şi membrii direcţi ai familiilor lor sau persoanele cunoscute ca asociaţi apropiaţi ai acestor persoane. Entităţile obligate trebuie să aplice măsuri sporite de precauţie privind clientela în ceea ce priveşte persoanele expuse politic care sunt rezidente în alt stat membru sau într-o ţară terţă.

Standardele GAFI au introdus cerinţe bazate pe riscuri pentru persoanele expuse politic pe plan intern, astfel încât noile standarde vor aplica niveluri de obligativitate diferite pentru persoanele expuse politic pe plan intern şi pentru cele străine, atât în calitate de clienţi, cât şi de beneficiari efectivi ai clienţilor. Conform GAFI, persoanele expuse politic sunt persoane care dețin sau au deținut funcţii publice importante într-o țară străină, pe plan intern sau într-o organizaţie internaţională. Cerinţele pentru persoanele expuse politic străine nu presupun necesitatea de a fi rezident. GAFI a introdus, de asemenea, cerinţe speciale pentru a stabili dacă beneficiarul unei poliţe de asigurare este o persoană expusă politic.

Unii respondenţi din cadrul anchetei Deloitte au considerat că definiţia persoanelor expuse politic este prea extinsă. Au fost raportate dificultăţi legate în special de definiţia vastă a membrilor familiei şi a asociaţilor apropiaţi. De asemenea, există probleme legate de disponibilitatea, costurile şi exactitatea informaţiilor din bazele de date, precum şi neclarităţi legate de cât timp trebuie o persoană să ocupe o funcţie publică pentru a deveni o persoană expusă politic şi dacă prevederea directivei conform căreia o persoană încetează să mai fie expusă politic după un an de la părăsirea funcţiei este adecvată riscului potenţial pe care îl reprezintă aceste persoane. Mai mult, există neclarităţi dacă este suficientă menţiunea din considerentul directivei conform căreia obţinerea unei aprobări din partea conducerii superioare presupune „superiorul ierarhic direct al persoanei care solicită aprobarea”, deoarece acel superior poate fi o persoană cu experienţă relativ redusă.

De asemenea, factorii interesaţi din sectorul privat au solicitat în mod repetat măsuri de sprijin în ceea ce priveşte disponibilitatea, fiabilitatea şi costurile datelor disponibile entităţilor obligate referitoare la numele/categoriile de persoane expuse politic şi considerentele privind protecţia datelor cu caracter personal pe care le implică acestea. Ar trebui să se evalueze cu grijă posibilitatea de a pune în aplicare aceste măsuri şi cât de adecvate sunt acestea.

S-ar putea analiza posibilitatea de a clarifica a treia DCSB şi directiva de punere în aplicare[9] pentru a lua în considerare modificările efectuate de GAFI, de exemplu prin:

· integrarea noilor prevederi ale GAFI referitoare la persoanele expuse politic pe plan intern şi persoanele expuse politic din organizaţiile internaţionale;

· eliminarea criteriului de rezidenţă;

· includerea unor prevederi referitoare la asigurarea de viaţă;

· precizarea faptului că o abordare bazată pe riscuri ar trebui să se aplice în cazul persoanelor expuse politic chiar și după un an de când nu mai dețin funcţia publică;

· clarificarea definiţiei „conducerii superioare”.

2.6.        Beneficiarul efectiv

În această secţiune, pe lângă problema unui prag, se analizează aprofundat şi alte aspecte asociate beneficiarului efectiv în cea de-a treia DCSB.

2.6.1.     Pragul de 25% pentru beneficiarul efectiv

La articolul 43 din cea de-a treia DCSB se solicită Comisiei să prezinte Parlamentului European şi Consiliului un raport privind pragurile procentuale de la articolul 3 punctul (6), „acordând o atenţie specială posibilei oportunităţi şi consecinţelor unei reduceri a procentului prevăzut la articolul 3 punctul (6) litera (a) punctul (i) şi la articolul 3 punctul (6) litera (b) punctele (i) şi (ii) de la 25% la 20%.”

La articolul 3 punctul (6) din cea de-a treia DCSB, „beneficiarul efectiv” este definit ca persoana fizică (persoanele fizice) care deţine (deţin) sau controlează în ultimă instanţă clientul şi/sau persoana fizică în numele căruia se realizează o tranzacţie sau o activitate. Sunt furnizate clarificări suplimentare cu privire la cerinţele minime în cazul entităţilor comerciale şi în cazul altor persoane şi proceduri juridice prin care sunt administrate şi distribuite fonduri. Atunci când a fost aprobată cea de-a treia DCSB s-a considerat că un prag de 25% din acțiuni sau din drepturile de vot ori, în cazul fondurilor administrate, beneficiarul a 25% sau mai mult din bunuri, este suficient pentru a stabili că o persoană este „beneficiarul efectiv” în scopul combaterii spălării banilor și a finanţării terorismului.

Pe baza anchetei desfăşurate împreună cu factorii interesaţi şi autorităţile statelor membre, studiul Deloitte a concluzionat că un număr mare de factori interesaţi nu sunt în favoarea scăderii pragului. S-a considerat că diminuarea pragului nu ar aduce beneficii semnificative, ci ar creşte costurile de conformitate şi sarcina administrativă. Comisia nu a primit alte dovezi care să indice necesitatea modificării pragului.

Comisia va analiza cu atenţie dacă este adecvat să se modifice pragul de 25%.

2.6.2.     Beneficiarul efectiv - aspecte legate de punerea în aplicare

CCSB[10] a constatat diferenţe în modul în care statele membre stabilesc cum ar trebui să fie calculat pragul. Anumite state membre consideră că beneficiarul efectiv final este persoana (sunt persoanele) care deţine (deţin)/controlează minimum 25% din client, în timp ce alte state membre interpretează că beneficiarul efectiv final este persoana (sunt persoanele) care deţine (deţin)/controlează minimum 25% din client sau din orice entitate care deţine minimum 25% din client.

Alte aspecte ale definiţiei sunt neclare sau sunt interpretate diferit de statele membre, în special, semnificaţia menţiunii „care exercită controlul în alt mod asupra entităţii comerciale” de la articolul 3. Aceste diferenţe pot crea dificultăţi sau pot creşte costurile la nivel de grup atunci când sunt elaborate procedurile de identificare a clientului şi de evaluare a riscului clientului. Aceste diferenţe pot, de asemenea, să afecteze condiţiile de concurenţă echitabile pentru instituţiile financiare şi pentru societăţile comerciale şi profesiile nefinanciare desemnate din statele membre. Factorii interesaţi din sectorul privat au întâmpinat greutăţi în a implementa efectiv directiva datorită incertitudinilor legate de conceptul de măsuri „adecvate”.

Revizuirea standardelor GAFI a instituit o strategie de identificare şi de verificare a beneficiarului efectiv, cu măsuri care au scopul de a descoperi o persoană fizică care deţine un pachet de control sau (dacă nu poate fi identificată o astfel de persoană ori există îndoieli legate de faptul că persoana care deţine pachetul de control este beneficiarul efectiv) persoana fizică care exercită controlul prin alte mijloace. Dacă, urmărind etapele de mai sus nu a fost identificată o persoană fizică, atunci ar trebui să fie identificată persoana fizică cu funcţia de director general. Statele membre au susţinut în mare măsură această strategie, cu toate că s-a convenit ca opţiunea finală (identificarea unui director general) nu ar trebui interpretată ca o modalitate de evitare a necesităţii de a înţelege cine controlează în ultimă instanţă o entitate juridică.

2.6.3.     Disponibilitatea informaţiilor referitoare la beneficiarul efectiv

Unii factori interesaţi consideră lipsa informaţiilor publice referitoare la beneficiarul efectiv un obstacol în aplicarea în practică a cerinţelor. Entităţile obligate, cu sprijinul organizaţiilor din societatea civilă, au solicitat vehement iniţiative de asistenţă publică în acest sector. Strategia de securitate internă a Comisiei Europene a subliniat, de asemenea, acest aspect şi a recomandat, „în lumina discuţiilor cu partenerii internaţionali din cadrul Grupului de Acţiune Financiară Internaţională, revizuirea legislaţiei UE privind combaterea spălării banilor pentru a spori transparenţa entităţilor juridice şi a construcţiilor juridice”[11].

În Rezoluţia din 15 septembrie 2011 Parlamentul European invita Comisia „să facă din lupta împotriva societăţilor fictive anonime din jurisdicţii opace [...] un element central al viitoarei reforme a Directivei de combatere a spălării de bani”[12].

Noile standarde GAFI solicită statelor să se asigure că există un set de informaţii de bază în registrele comerciale şi/sau chiar la societate. În cazul construcţiilor juridice, standardele recunosc rolul administratorului ca deţinător al informaţiilor despre beneficiarul efectiv şi s-a introdus o cerinţă ca administratorii să îşi dezvăluie calitatea atunci când interacţionează cu părţile care raportează.

2.6.4.     Alte considerente

S-ar putea analiza introducerea mai multor modificări la directivă, cum ar fi:

· clarificarea definiţiei beneficiarului efectiv, în lumina revizuirilor convenite de GAFI şi a concluziilor CCSB;

· includerea, fie în Directiva privind combaterea spălării banilor, fie în alt instrument juridic din sectorul dreptului societăţilor comerciale, a unor măsuri care promovează transparenţa entităţilor juridice/construcţiilor juridice.

2.7.        Obligaţii de raportare

La articolul 22 alineatul (1) din a treia DCSB se solicită entităţilor şi persoanelor obligate să informeze rapid unitatea de informaţii financiare, dacă există motive întemeiate să suspecteze activităţi de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. Informaţiile ar trebui să fie furnizate direct sau „cu promptitudine şi nefiltrate“ prin intermediul unui organism de autoreglementare, în cazul în care o ţară a desemnat un astfel de organism pentru anumite profesii nefinanciare. La articolul 35 alineatul (3) din a treia DCSB se solicită statelor membre să se asigure, ori de câte ori este posibil, că se transmite un feedback prompt asupra rapoartelor privind tranzacţiile suspecte.

Au fost exprimate îndoieli cu privire la coerența datelor statistice referitoare la rapoartele privind tranzacţiile suspecte[13]. Eurostat a adunat de la unităţile de informaţii financiare un volum mare de informaţii referitoare la indicatori cheie[14]. În plus, în ceea ce priveşte depunerea rapoartelor, într-un document de lucru al serviciilor Comisiei[15] s-a clarificat cărei unităţi de informaţii financiare naționale ar trebui să fie transmise rapoartele în situaţiile transfrontaliere.

S-ar putea analiza introducerea în directivă a unor clarificări şi prevederi noi:

· noul cadru al UE ar putea consolida prevederile existente solicitând unităţilor de informaţii financiare să furnizeze un feedback generic prompt către entităţile raportoare;

· introducerea unui rol explicit în procesul de raportare pentru organismele de autoreglementare (de exemplu, prin elaborarea de orientări);

· introducerea unei cerințe explicite conform căreia raportarea să se facă către unitatea de informaţii financiare din ţara gazdă;

· s-ar putea preciza că, în situaţiile în care statele membre constată că transmiterea rapoartelor privind tranzacţiile suspecte este filtrată, acestea ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a solicita să se raporteze direct către unitatea de informaţii financiare;

· consolidarea cerinţei de la articolul 33 referitoare la datele statistice pentru a garanta informaţii statistice mai complete şi comparabile.

2.8.        Unităţile de informaţii financiare (UIF)

La articolul 38 din a treia DCSB Comisiei i se atribuie rolul de a înlesni o coordonare între UIF-uri, dar nu se tratează mai detaliat cooperarea între UIF-uri.

Cadrul actual de cooperare între UIF-uri are la bază o Decizie a Consiliului care datează din 2000[16]. Dezbaterile referitoare la platforma UIF[17] au relevat mai multe deficienţe ale procedurilor curente: decizia nu prevede cooperarea în materie de finanţare a terorismului, iar evenimentele internaţionale din trecut au relevat faptul că UIF-urile au dificultăţi în cooperarea pe baza listelor de persoane desemnate sau nu pot lua măsuri înainte de a depune un raport privind tranzacţii suspecte. Experienţa practică a ilustrat tipurile de probleme care apar din cauza interpretării în mod diferit a temeiului juridic conferit de decizie de a efectua tipuri specifice de cooperare, cum ar fi schimbul automat de informaţii atunci când se descoperă legături cu alt stat membru. Unele probleme legate de schimbul de informaţii sunt cauzate de competenţele diferite conferite UIF-urilor la nivel naţional, inclusiv posibilitatea de accesa informaţii, iar acest fapt are consecinţe asupra eficacităţii cooperării.

În cadrul Programului de la Stockholm pentru 2010-2014[18] se solicită Comisiei şi statelor membre să „îmbunătăţească în continuare schimbul de informaţii între unităţile de informaţii financiare (UIF-uri)” pentru a combate corupţia şi infracţionalitatea economică.

S-ar putea analiza posibilitatea de a ţine cont de îmbunătăţirile aduse recent de GAFI în ceea ce priveşte UIF-urile, câteva dintre modificările cele mai importante fiind: clarificarea faptului că UIF-urile ar trebui să poată accesa informaţiile obţinute de orice entitate obligată în scopul respectării cerinţelor de combatere a spălării banilor și de finanţare a terorismului, faptul că țările ar trebui să deţină mecanisme funcţionale pentru a identifica la timp dacă o persoană fizică sau juridică deţine sau controlează conturi şi faptul că o solicitare de cooperare ar trebui să confere aceleaşi competențe precum depunerea unui raport intern privind tranzacţii suspecte. În contextul specific al UE, se poate avea în vedere consolidarea cooperării UIF-urilor din UE în afara standardelor internaţionale prin armonizarea competenţelor care pot fi conferite UIF-urilor la nivel naţional şi prin preluarea unor activităţi dezvoltate în prezent pe această temă de platforma europeană a UIF-urilor. S-ar putea analiza, de asemenea, posibilitatea de a integra unele prevederi de cooperare între UIF-uri în viitoarea directivă privind combaterea spălării banilor.

2.9.        Conformitatea în cadrul grupului

La Articolul 34 din directivă se solicită persoanelor şi instituţiilor obligate să elaboreze politici şi proceduri „adecvate şi corespunzătoare” de gestionare a riscului de spălare a banilor și de finanţare a terorismului.

În documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 2009[19] s-a raportat faptul că instituţiile financiare care îşi desfăşoară activitatea într-un context transfrontalier au ales, în general, să elaboreze o strategie de combatere a spălării banilor la nivel de grup, mai ales în cadrul UE. Noile standarde GAFI introduc o cerinţă (care reflectă în mare măsură activitatea Comitetului de la Basel pentru supraveghere bancară) care prevede că grupurile financiare trebuie să pună în aplicare programe de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului la nivel de grup, inclusiv politici şi proceduri de partajare a informaţiilor în cadrul grupului.

S-ar putea analiza posibilitatea de a include noi cerinţe în directivă, luând în considerare faptul că forma actuală a directivei cuprinde mai multe ipoteze implicite privind conformitatea la nivel de grup la articolul 31 alineatul (1) şi la articolul 34 alineatul (2). S-ar putea analiza, de asemenea, posibilitatea unor clarificări suplimentare pentru problemele identificate în documentul de lucru al serviciilor Comisiei, după cum urmează:

· noţiunea de „grup” este cuprinsă în prezent numai la articolul 28 alineatul (3), care prevede scutirea de obligaţia care interzice divulgarea faptului că a fost depus un raport privind tranzacţii suspecte sau că se desfăşoară o anchetă privind spălarea de bani sau de finanţare a terorismului. La articolul 3 se poate include o definiţie a „grupului” pentru a extinde domeniul de aplicare;

· introducerea unei posibilităţi explicite care permite schimbul de informaţii în cadrul grupului cu privire la posibile tranzacţii suspecte înainte de a depune un raport, respectând totodată obligațiile de protecție a datelor;

· posibilitatea de a permite transmiterea de informaţii către auditorii de la sediul central. Auditorii independenţi nu sunt incluşi în definiţia „grupului” şi, prin urmare, nu beneficiază de scutirea de la articolul 28 alineatul (3).

2.10.      Supravegherea

La articolul 37 din a treia DCSB se impune statelor membre să solicite autorităţilor competente să monitorizeze şi să adopte măsurile necesare pentru a asigura respectarea cerinţelor directivei de către persoanele şi instituţiile obligate.

Cu toate că se referă la supravegherea instituţiilor de plată în vederea combaterii spălării banilor şi la rapoartele pe care acestea le întocmesc, documentul de lucru al serviciilor Comisiei[20] are implicaţii mai extinse în ceea ce privește aspectele de competența țării de origine și țării gazdă în alte domenii. Documentul Comisiei aduce clarificări asupra modului în care ar trebui să se realizeze conformitatea cu normele de combatere a spălării banilor ale statului gazdă, în special în ceea ce priveşte:

· alocarea competenţelor de supraveghere între autorităţile interne şi cele ale statului gazdă;

· competenţele de prevenire şi de punere în aplicare ale autorităţilor statului gazdă;

· posibilitatea dată autorităţilor unui stat gazdă, conform condiţiei de proporţionalitate, de a impune obligativitatea existenţei unui agent responsabil/punct central de contact pentru agenţi sau prezenţa unui agent de conformitate pe teritoriul ţării gazdă.

CCSB lucrează la elaborarea unui protocol propriu care va permite aplicarea în practică a clarificărilor aduse de Comisie.

S-ar putea analiza introducerea unor clarificări suplimentare în noua directivă, precum şi clarificarea legăturii dintre dispozițiile regimului de „pașapoarte” din Directiva privind serviciile de plată şi din Directiva privind moneda electronică, pe de o parte, şi respectarea normelor de combatere a spălării banilor ale statului gazdă, pe de altă parte. Se poate clarifica cum sunt aplicabile competenţele de supraveghere în vederea combaterii spălării banilor în situaţii transfrontaliere, de exemplu, prin stipularea faptului că autorităţile din țara gazdă ar trebui să poată să impună sancţiuni, inclusiv încheierea activităţii, dacă procedurile de precauţie privind clientela nu sunt aplicate suficient sau prin adoptarea unor dispoziții care vizează cooperarea, schimbul de informaţii şi delegarea responsabilităţilor. În fine, s-ar putea analiza şi introducerea în noua directivă a unor dispoziții referitoare la cooperarea între autorităţi.

2.11.      Organismele de autoreglementare

La articolul 37 alineatul (5) din a treia DCSB se permite organismelor de autoreglementare din anumite sectoare (auditori, experţi contabili externi, consilieri fiscali, notari şi alţi membri ai profesiilor juridice) să supravegheze şi să asigure conformitatea cu cerinţele de combatere a spălării banilor, în timp ce la articolul 23 se permite desemnarea unui organism de autoreglementare corespunzător care să transmită rapoartele privind tranzacţiile suspecte către unitatea de informaţii financiare.

Standardele GAFI recunosc rolul organismelor de autoreglementare, cu condiţia ca acestea să poată garanta că membrii lor respectă obligaţiile de combatere a spălării banilorși a finanţării terorismului. Standardele includ posibilitatea ca astfel de organisme să poată să elaboreze orientări şi să furnizeze un feedback privind modul de aplicare a măsurilor naţionale, în special în ceea ce priveşte raportarea tranzacţiilor suspecte. În cursul consultărilor organizate de Comisie, unele state membre s-au întrebat dacă este adecvat să se atribuie în continuare aceste funcţii organismelor de autoreglementare.

S-ar putea analiza dacă organismele de autoreglementare ar trebui să fie însărcinate în continuare cu asigurarea conformităţii cu standardele de combatere a spălării banilor sau dacă rolul acestora trebuie definit mai detaliat, de exemplu, prin atribuirea în mod explicit a sarcinii de a elabora orientări privind respectarea normelor de combatere a spălării banilor şi rapoartele aferente, în conformitate cu standardele GAFI. În timpul consultărilor organizate de Comisie, s-a propus, de asemenea, să se analizeze posibilitatea de a extinde dispozițiile directivei pentru a permite organismelor profesionale din domeniul imobiliar să preia și responsabilităţi de supraveghere şi asigurare a conformităţii cu normele de combatere a spălării banilor, cu condiţia ca acestea să întrunească condiţiile prevăzute la articolul 37 alineatul (2) din a treia DCSB.

2.12.      Echivalenţa ţărilor terţe

A treia DCSB permite aplicarea unor măsuri simplificate de precauţie privind clientela în cazul instituţiilor financiare din țările UE/SEE. Aceste măsuri simplificate sunt aplicate şi în cazul instituţiilor din ţările terţe care impun cerinţe de combatere a spălării banilor, considerate „echivalente” cu cele stipulate în directivă. Articolul 11 alineatul (4) din a treia DCSB prevede obligaţia statelor membre de a se informa reciproc şi de a informa Comisia asupra cazurilor în care o ţară terţă îndeplineşte standardele UE de combatere a spălării banilor și de luptă împotriva finanţării terorismului. Pentru a-şi coordona abordările privind echivalenţa, statele membre au convenit asupra unei liste actualizate periodic a „ţărilor terţe echivalente” în conformitate cu un Acord comun privind procedurile şi criteriile de recunoaştere a echivalenţei ţărilor terţe[21].

A treia DCSB nu însărcinează Comisia Europeană să instituie o listă obligatorie „pozitivă” a ţărilor terţe echivalente. Evaluarea echivalenţei unei ţări terţe rămâne de competenţa statelor membre. În acest proces Comisia are un rol de facilitare şi, dacă se menține acest sistem, se angajează să asigure un proces credibil şi transparent de stabilire a listei ţărilor terţe. Dată fiind tendinţa către o abordare bazată pe riscuri, unele state membre au întrebat dacă va mai fi adecvat să se mențină conceptul de echivalenţă în noua directivă.

S-ar putea analiza:

· dacă este necesar un regim de echivalenţă în noua directivă, având în vedere trecerea rapidă la o abordare bazată pe riscuri;

· dacă mai este necesar un proces de stabilire a unor liste „de echivalenţă“ şi, în caz afirmativ, dacă trebuie luate măsuri la nivelul UE (de exemplu, definirea unei abordări normative în directivă, menținerea abordării interguvernamentale actuale, delegarea unor atribuţii în acest sens către CCSB etc.);

· dacă mai este adecvată menţinerea în directivă a unei dispoziții [actualul articol 40 alineatul (4)] referitoare la „înscrierea pe o listă neagră”, dat fiind faptul că aceasta nu a fost utilizată niciodată;

· dacă ar fi necesară o abordare coordonată la nivelul UE pentru a alinia măsurile de luat în ceea ce privește procesul de elaborare de liste al GAFI.

2.13.      Sancţiuni administrative pentru nerespectarea dispozițiilor directivei

Articolul 39 alineatul (2) din a treia DCSB prevede obligativitatea statelor membre de a impune măsuri sau sancţiuni administrative corespunzătoare împotriva instituţiilor financiare care încalcă prevederile naţionale adoptate în temeiul directivei. Măsurile şi sancţiunile trebuie să fie efective, proporţionale şi disuasive.

Studiul Deloitte a concluzionat că toate statele membre au pus în aplicare un regim naţional de sancţiuni aplicabil în cazurile de nerespectare a dispozițiilor directivei şi că aceste sancţiuni sunt aplicate în practică. Cu toate acestea, studiul observă şi că „regimurile naţionale de sancţiuni sunt atât de variate încât este imposibil să se compare sancţiunile între toate statele membre”.

S-ar putea analiza posibilitatea de a aplica o abordare similară cu cea prezentată în Comunicarea Comisiei „Consolidarea regimurilor de sancţiuni în sectorul serviciilor financiare”[22], care presupune o armonizare mai detaliată a regimurilor de sancţiuni prin propunerea unui set de norme comune minime care să se aplice aspectelor esențiale ale regimurilor de sancţiuni.

2.14.      Protecţia datelor cu caracter personal

Majoritatea factorilor interesaţi din sectorul privat consideră că este necesar să se asigure o interacţiune mai bună între combaterea spălării banilor şi obligaţiile de protecţie a datelor cu caracter personal. Un studiu[23] efectuat în 2008 de platforma UIF a încercat să identifice posibilele puncte de convergenţă, precum şi domeniile în care ar fi nevoie să se soluționeze conflicte între legislaţii. În documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 2009[24] se concluzionează că interacţiunea dintre normele de combatere a spălării banilor şi normele naţionale de protecţie a datelor cu caracter personal pare să fie un factor principal care afectează politicile băncilor de combatere a spălării banilor la nivel de grup şi împiedică transferul eficace de informaţii în cadrul grupului.

În iunie 2011, Grupul de lucru „Articolul 29” pentru protecţia datelor a emis „Avizul 14/2011”[25]. Avizul tratează interacţiunea dintre dispozițiile privind combaterea spălării banilor şi cele privind protecţia datelor cu caracter personal la un nivel mult mai extins decât simplul transfer de informaţii şi solicită o analiză mai detaliată a aspectelor legate de protecţia datelor în cadrul legislaţiei de combatere a spălării banilor și de luptă împotriva finanţării terorismului pentru a impune respectarea efectivă a normelor privind protecția datelor. În aviz se solicită, în special sisteme de partajare a datelor de tip „push” (deținătorii datelor transmit ei datele în loc să acorde accesul la ele), evaluări ale modelului de gestionare globală a riscului gradului din perspectiva protecției vieții private şi introducerea unor ofițeri responsabili cu protecţia datelor de către diferitele organisme sau entităţi implicate în combaterea spălării banilor și în lupta împotriva finanţării terorismului, precum şi favorizarea unei gestionări segmentate a riscului la nivel local. În aviz se solicită, de asemenea, ca legislaţia de combatere a spălării banilor și de luptă împotriva finanţării terorismului să stipuleze perioade clare şi precise de păstrarea a datelor. Unele elemente prezentate în aviz sunt menţionate şi în propunerile publicate recent de actualizare a legislaţiei UE privind protecţia datelor[26].

S-ar putea analiza posibilitatea de a introduce în directiva revizuită norme clare şi echilibrate care să stabilească modul de manipulare a datelor cu caracter personal pentru a asigura o aplicare eficace a normelor de combatere a spălării banilor și de luptă împotriva finanţării terorismului, respectând, în acelaşi timp, drepturile fundamentale. În conformitate cu progresele din domeniul protecţiei datelor menţionate mai sus, s-ar putea să fie necesare dispoziții mai detaliate pentru a ţine cont, printre altele, de principiile de prelucrare a datelor cu caracter personal, pentru a conferi un temei juridic atât acestui proces de prelucrare, cât şi restricţionării proporţionale a drepturilor deţinătorului datelor atunci când trebuie să fie îndeplinite obiectivele Directivei privind combaterea spălării banilor și privind lupta împotriva finanţării terorismului, cu condiţia să se ia măsurile de protecţie corespunzătoare și să există o coerență cu acquis-ul în materie de protecție a datelor. În plus, s-ar putea analiza posibilitatea de a încuraja mai mult interacţiunea dintre autorităţile de reglementare din domeniul combaterii spălării banilor și al luptei împotriva finanţării terorismului şi autorităţile de supraveghere responsabile cu protecţia datelor, pentru a atinge un nivel echilibrat de aplicare a normelor.

3.           Analiza Comisiei privind tratamentul rezervat avocaţilor şi membrilor altor profesii liberale juridice în cadrul directivei

La articolul 42 din a treia DCSB se solicită Comisiei să prezinte Parlamentului European şi Consiliului un raport care să cuprindă o examinare specifică privind tratamentul rezervat avocaţilor şi membrilor altor profesii liberale juridice.

Notarii şi membrii altor profesii liberale juridice sunt în general vizați de domeniul de aplicare al directivei, putând fi scutiţi de statele membre de la obligaţia de a raporta tranzacţii suspecte în temeiul articolului 23 alineatul (2) în ceea ce priveşte „informaţiile pe care aceștia le primesc de la unul dintre clienţii lor sau le obţin în legătură cu unul dintre clienţii lor în cursul evaluării situaţiei juridice a clientului lor sau al îndeplinirii sarcinii de a apăra sau de a reprezenta clientul respectiv în sau în legătură cu o procedură judiciară”. Mai mult, la articolul 23 alineatul (1) se permite desemnarea „unui organism adecvat de autoreglementare al profesiei” care să primească în prima instanţă rapoartele privind tranzacţiile suspecte în loc ca acestea să fie transmise direct către UIF. În acest caz, organismul de autoreglementare are responsabilitatea de a transmite informaţiile „cu promptitudine şi nefiltrate” către UIF.

3.1.        Secretul profesional

Potrivit informațiilor de care dispune Comisia, toate statele membre au ales să includă în legislațiile lor naționale derogarea de la articolul 23 alineatul (2) din directivă referitoare la avocați, dar fără a preciza exact situațiile în care obligația de raportare prevalează asupra confidențialității față de client. Această situație dă naștere unor preocupări în rândul profesiilor juridice, care își exprimă adesea îngrijorarea că obligaţiile impuse de directivă ar încălca obligaţia unui avocat de a păstra secretul profesional şi dreptul fundamental la un proces şi o apărare echitabile.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre referitoare la această problemă[27]. Cu toate că hotărârea în cauză se referă la Directiva 91/308/CEE, concluziile principale ale Curţii sunt valabile şi pentru a treia DCSB. Pe baza acestei hotărâri se poate considera că obligaţiile de combatere a spălării banilor impuse membrilor profesiilor juridice nu încalcă dreptul la un proces echitabil garantat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE și de articolul 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Într-adevăr, obligaţiile prevăzute în directivă sunt aplicabile membrilor profesiilor juridice numai în măsura în care aceştia îi asistă pe clienţii lor la planificarea sau la realizarea anumitor tranzacţii de natură preponderent financiară sau imobiliară [articolul 2 alineatul (1) punctul (3) litera (b)] sau atunci când acţionează în numele şi pentru clientul lor în orice tranzacţie financiară sau imobiliară. În general, aceste activităţi, datorită chiar naturii lor, se situează într-un context care nu are nicio legătură cu o procedură judiciară şi, în consecinţă, în afara sferei de aplicare a dreptului la un proces echitabil.

Pe de altă parte, de îndată ce un membru al profesiilor juridice care acționează în cadrul unei tranzacţii imobiliare este chemat să intervină pentru a apăra sau a reprezenta în justiţie un client sau pentru consiliere privind iniţierea sau evitarea unei proceduri judiciare, respectivul membru este exonerat, în temeiul articolului 9 alineatul (5) al doilea paragraf şi al articolului 23 alineatul (2) din directivă, de obligaţiile prevăzute la articolul 9 alineatul (5) primul paragraf şi de obligaţiile de furnizare de informații şi de cooperare prevăzute la articolul 23 alineatul (1) din a treia DCSB. Astfel se respectă dreptul clientului la un proces echitabil.

Cât despre implementarea celei de-a treia DCSB, dreptul la un proces echitabil ar trebui să fie protejat în toate situațiile aplicabile prin norme naționale clare și suficient de detaliate care să le permită membrilor profesiilor juridice să facă distincția între situațiile în care se aplică obligația de raportare și situațiile în care nu se aplică.

Cu ocazia pregătirii revizuirii directivei, Comisia, în consultare cu factorii interesați relevanți, va ține seama de acest aspect în evaluarea impactului și, mai ales, de incidența asupra drepturilor fundamentale, în conformitate cu politica actuală[28].

3.2.        Rapoartele privind tranzacţii suspecte

Studiul Deloitte a constat că nivelurile de raportare a tranzacţiilor suspecte de către anumite profesii nefinanciare (în special avocaţi) sunt scăzute în comparaţie cu cele ale instituţiilor financiare. Nivelul scăzut de raportare în anumite sectoare rămâne o problemă şi s-ar putea analiza modalităţi de îmbunătăţire a acestuia, astfel cum se menţionează în secţiunea 2.7 de mai sus.

3.3.        Definiţia tranzacţiei

La articolul 2 alineatul (1) punctul (3) litera (b) se prevede că directiva se aplică „notarilor şi membrilor altor profesii liberale juridice, atunci când participă în numele și pe seama clientului, la orice tranzacţie financiară sau imobiliară sau când acordă asistenţă pentru planificarea sau executarea tranzacţiilor pentru client” în ceea ce priveşte mai multe activităţi enumerate (cumpărarea și vânzarea de bunuri imobile, gestionarea banilor clientului etc.). Reprezentanţii avocaţilor au întrebat care sunt „tranzacţiile” vizate și s-ar putea avea în vedere o posibilă clarificare a definiţiei.

3.4.        Măsuri de precauţie privind clientela

Reprezentanţii avocaţilor au cerut să aibă posibilitatea de a îndeplini cerințele de precauţie privind clientela într-o perioadă rezonabilă de timp şi nu întotdeauna la începutul unei relaţii profesionale, așa cum se prevede la articolul 7. Standardele GAFI[29] impun ca identificarea şi verificarea să se efectueze la începutul unei relaţii de afaceri, chiar dacă țările pot accepta ca verificarea să aibă loc imediat ce este posibil după stabilirea relației, dacă riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului au fost gestionate eficace şi dacă este important să nu se întrerupă desfăşurarea normală a activităţii. O dispoziție asemănătoare există deja la articolul 9 din a treia DCSB, problema rămânând la aprecierea statelor membre.

S-a sugerat, de asemenea, eliminarea cerinţei de furnizare de informaţii „la cerere” privind identitatea beneficiarilor efectivi ai conturilor colective deţinute de notari şi de membrii altor profesii liberale juridice [articolul 11 alineatul (2) litera (b)]. Cu toate acestea, noile standarde GAFI au eliminat referinţa la conturi colective, ca exemple de scenarii cu risc scăzut. Ar trebui să se analizeze în ce mod va fi prezentat în noua directivă tratamentul rezervat conturilor colective.

*          *          *

Constatările de mai sus par să sugereze că este posibil să nu fie necesară o revizie fundamentală a tratamentului rezervat avocaţilor în noua directivă. Cu toate acestea, ar putea fi adecvat să se analizeze mai detaliat nivelul scăzut de raportare a tranzacţiilor suspecte.

4.           Concluzie

Raportul prezintă diferitele probleme ridicate la revizuirea de către Comisie a celei de-a treia DCSB, la revizuirea recomandărilor GAFI şi de clauzele din directivă prin care Comisia este însărcinată să raporteze Parlamentului European şi Consiliului. În ansamblu, cadrul existent pare să funcţioneze relativ bine, nefiind identificate deficienţe fundamentale care să necesite modificări profunde ale celei de-a treia DCSB. Directiva va trebui să fie revizuită pentru a o actualiza ținând cont de recomandările GAFI. În acest context, un aspect care trebuie analizat este nivelul de armonizare a viitorul cadru al UE. O provocare importantă pentru viitor va fi concentrarea eforturilor pentru a îmbunătăţi eficacitatea normelor. GAFI desfăşoară în prezent activităţi în acest sens.

Comisia așteaptă până la 13 iunie 2012 observațiile pe marginea subiectelor ridicate și a impactului probabil, precum și efectele eventualelor modificări ale celei de-a treia DCSB asupra drepturilor fundamentale garantate de Carta drepturilor fundamentale a UE[30]. Factorii interesaţi sunt invitaţi să îşi trimită observaţiile la următoarea adresă de e-mail: MARKT-AML@ec.europa.eu

Observaţiile vor fi utilizate în cadrul propunerilor legislative de revizuire a directivei, care vor fi înaintate în perioada următoare a acestui an. Răspunsurile primite vor fi disponibile pe site-ul internet al Comisiei, cu excepţia cazurilor în care se solicită confidenţialitatea, iar Comisia va publica un rezumat al rezultatelor consultării.

*          *          *

Anexă: Viramente electronice transfrontaliere

Cu toate că reglementarea viramentelor electronice transfrontaliere nu intră sub incidenţa celei de-a treia DCSB, acestea sunt un element important în standardele GAFI. UE a pus în aplicare integral standardele GAFI existente prin intermediul unui regulament[31] separat şi, pentru a-şi îndeplini obligaţia prevăzută în clauza de revizuire de la articolul 19 din regulament, pregăteşte un studiu privind punerea în aplicare a regulamentului. Rezultatele acestui studiu vor fi luate în considerare în viitoarea propunere de punere în aplicare a modificărilor recente aduse recomandărilor GAFI. Noile standarde GAFI cuprind în special o cerință ca viramentele electronice să includă informaţii despre beneficiar, precum şi o obligaţie explicită de a lua măsuri de îngheţare a activelor conform rezoluţiilor ONU.

Mai precis, studiul va colecta informaţii referitoare la funcţionarea Regulamentului privind transferurile de fonduri (1781/2006) în statele membre şi la eventualele probleme care au apărut şi va oferi recomandări cu privire la îmbunătățirile care se pot aduce.

Comisia se va asigura că introducerea noilor norme ale UE referitoare la transferurile de fonduri este sincronizată cu revizuirea celei de-a treia DCSB.

[1]               Directiva face parte dintr-un set mai vast de măsuri legislative care au drept scop prevenirea spălării banilor şi a finanţării terorismului, care cuprinde Regulamentul 1781/2006 (informaţii privind plătitorul care însoţesc transferurile de fonduri), Regulamentul 1889/2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieşirea din Comunitate, Decizia 2000/642 a Consiliului privind acordurile de cooperare între unităţile de informaţii financiare ale statelor membre în ceea ce priveşte schimbul de informaţii, precum şi actele UE privind îngheţarea activelor.

[2]               http://www.fatf-gafi.org/dataoecd/49/29/49684543.pdf

[3]               Studiu final referitor la punerea în aplicare a Directivei privind combaterea spălării banilor (Final Study on the Application of the Anti-Money Laundering Directive), Deloitte, decembrie 2010, http://ec.europa.eu/internal_market/company/docs/financial-crime/20110124_study_amld_en.pdf

[4]               În plus, în 2011 au fost organizate două întâlniri cu factorii interesați din sectorul privat.

[5]               Subcomitetul pentru combaterea spălării banilor (Comitetul CSB, CCSB) din cadrul Comitetului comun al autorităţilor europene de supraveghere sprijină autorităţile europene de supraveghere, în calitate de supraveghetor, pentru a asigura aplicarea în mod uniform a legislației UE.

[6]               http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2005:068:0049:0051:en:PDF

[7]               http://conventions.coe.int/Treaty/EN/Treaties/html/198.htm

[8]               Articolul 3 alineatul (5) litera (f).

[9]               Directiva 2006/70/CE a Comisiei.

[10]             Raport privind punerea în aplicare din punct de vedere juridic, legislativ şi al supravegherii pe teritoriul statelor membre ale UE a cerinţelor de precauţie privind clientela pentru beneficiarul efectiv conform celei de-a treia DCSB, din 26 septembrie 2011.

[11]             Comunicarea Comisiei: „Strategia de securitate internă a UE în acţiune: cinci paşi către o Europă mai sigură”, COM (2010)673 final.

[12]             Rezoluţia Parlamentului European din 15 septembrie 2011 referitoare la eforturile UE de combatere a corupţiei.

[13]             La articolul 33 din a treia DCSB se stabilesc cerinţele referitoare la informaţiile statistice minime pe care statele membre au obligaţia de a le colecta.

[14]             A se vedea documentul de lucru al Eurostat „Spălarea banilor în Europa“ (Money Laundering in Europe), http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-RA-10-003/EN/KS-RA-10-003-EN.PDF

[15]             Documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind supravegherea instituţiilor de plată în ceea ce privește combaterea spălării de bani şi raportarea în materie de către aceste instituții în diferite situaţii transfrontaliere, SEC(2011) 1178 final, 4.10.2011, http://ec.europa.eu/internal_market/company/docs/financial-crime/20111104-paper_ro.pdf

[16]             Decizia 2000/642/JAI a Consiliului din 17 octombrie 2000 privind acordurile de cooperare între unităţile de informaţii financiare ale statelor membre în ceea ce priveşte schimbul de informaţii.

[17]             „Platforma UE a unităţilor de informaţii financiare” a fost creată în 2006 de Comisia Europeană și reuneşte unităţi de informaţii financiare din statele membre. Principalul său scop este înlesnirea cooperării între UIF-uri. .

[18]             (2010/C 115/01). Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 4.5.2010.

[19]             Documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Respectarea la nivel de grup a dispozițiilor Directivei privind combaterea spălării banilor de către instituţiile bancare transfrontaliere” SEC (2009) 939 din 30 iunie 2009. http://ec.europa.eu/internal_market/company/docs/financial-crime/compli_cbb_en.pdf.

[20]             A se vedea nota de subsol 15.

[21]             http://ec.europa.eu/internal_market/company/docs/financial-crime/3rd-country-common-understanding_en.pdf

[22]             Consolidarea regimurilor de sancţiuni în sectorul serviciilor financiare, COM (2010) 716 final, 8 decembrie 2010, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2010:0716:FIN:RO:PDF

[23]             Raport privind confidenţialitatea şi protecţia datelor cu caracter personal în activitatea UIF-urilor, http://ec.europa.eu/internal_market/company/financial-crime/index_en.htm#fiu-report-money

[24]             A se vedea nota de subsol 20.

[25]             Avizul 14/2011 privind aspecte de protecţie a datelor legate de prevenirea spălării banilor şi a finanţării terorismului, 01008/2011/EN, WP 186, 13 iunie 2011, http://ec.europa.eu/justice/policies/privacy/docs/wpdocs/2011/wp186_en.pdf

[26]             A se vedea propunerile Comisiei privind protecţia datelor (COM(2012) 11 final) şi (COM(2012) 10 final). http://ec.europa.eu/justice/newsroom/data-protection/news/120125_en.htm.

[27]             Cauza C305/05, Ordre des barreaux francophones et germanophone et al. V Conseil des Ministres, punctul 33, Hotărârea Curții, 26 iunie 2007.

[28]             Strategie pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană (COM (2010) 573).

[29]             Recomandarea 11 (exemplul 10).

[30]             Strategie pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană (COM (2010) 573 final).

[31]             Regulamentul nr. 1781/2006 din 15 noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul care însoţesc transferurile de fonduri.