52011DC0763

CONTEXTUL POLITIC

Europa are nevoie de o strategie care să o ajute să iasă mai puternică din criza economică și care să transforme UE într-o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, caracterizată prin niveluri ridicate de ocupare a forței de muncă, productivitate și coeziune socială. Europa 2020 oferă o imagine de ansamblu a economiei sociale de piață a Europei pentru secolul al XXI-lea.

Deși piața unică nu constituie în sine una dintre cele șapte politici de referință identificate ca fiind esențiale pentru a îndeplini principalele obiective ale strategiei Europa 2020, comunicarea privind UE 2020 indică faptul că instrumentele UE, în special piața unică, ajutoarele financiare și instrumentele de politică externă, vor fi pe deplin mobilizate pentru eliminarea blocajelor și îndeplinirea obiectivelor strategiei Europa 2020. Propunerile operaționale menite să asigure contribuția deplină a acestor instrumente la strategie fac parte integrantă din Europa 2020.

În comunicare se afirmă, de asemenea, că o piață unică mai puternică, mai aprofundată și mai cuprinzătoare reprezintă un element vital pentru asigurarea creșterii și crearea de locuri de muncă. În vederea relansării pieței unice, președintele Barroso l-a invitat la sfârșitul anului 2009 pe profesorul Mario Monti să pregătească un raport care să conțină recomandări și soluții. Profesorul Monti și-a prezentat raportul în 2010, observând că piața unică contribuie la diverse alte domenii de elaborare a politicilor UE care suscită un mare interes politic, dar care riscă să nu își atingă obiectivele, în cazul în care nu se pot baza în totalitate pe o piață unică solidă.

În ceea ce privește bunurile, în special, profesorul Monti a afirmat că pentru a menține dinamismul și expansiunea pieței unice a bunurilor este necesară punerea în aplicare în totalitate a „pachetului bunuri”, aprobat în 2008, în special în ceea ce privește principiul recunoașterii reciproce și supravegherea pieței.

Prezenta inițiativă reprezintă un pas important pentru punerea în aplicare a cadrului legislativ adoptat ca parte a „pachetului bunuri” la 9 iulie 2008. Obiectivul pachetului din 2008 era stimularea liberei circulații a produselor sigure prin creșterea eficienței legislației UE privind siguranța produselor, consolidarea protecției consumatorilor și crearea unor condiții de concurență echitabile pentru operatorii economici.

În contextul crizei economice mondiale, acest obiectiv rămâne deosebit de important astăzi deoarece o piață internă care funcționează eficient este fundamentală pentru stimularea competitivității, a creșterii și a ocupării forței de muncă în Uniunea Europeană – priorități politice majore ale Comisiei Europene, astfel cum se demonstrează în propunerea de Act privind piața unică[1].

„PACHETUL BUNURI” șI CONTRIBUțIA SA LA PIAțA INTERNă

Libera circulație a mărfurilor, astfel cum este consacrată în tratat, reprezintă o piatră de temelie majoră pentru piața internă și se află în centrul dezvoltării Uniunii Europene.

Începând cu anii '70, o mare varietate de mărfuri au fost reglementate de legislația UE menită să asigure, printre altele, protecția uniformă a consumatorilor, a lucrătorilor la locul de muncă, a mediului, a resurselor energetice, asigurând astfel libera circulație în întreaga Uniune.

Adoptarea, în 1985, a tehnicii legislative a „noii abordări”, limitând cerințele legislative la cele care sunt esențiale și abordând aspecte tehnice detaliate în standardele europene armonizate, a contribuit la accelerarea procesului de armonizare, permițând unor întregi sectoare industriale să beneficieze de libera circulație.

Legislația de armonizare tehnică s-a dovedit a fi un succes. Piața internă a bunurilor este o realitate, asigurând un grad ridicat de siguranță a bunurilor și facilitând în același timp libera lor circulație în întreaga Uniune Europeană.

Cu toate acestea, punerea în aplicare și asigurarea respectării acestei legislații a scos la iveală o serie de puncte slabe care îi compromit eficacitatea, demonstrate de prezența în continuare pe piață a produselor neconforme și potențial periculoase. Acest fenomen afectează încrederea în sistem în ansamblul său și creează condiții de concurență inegale pentru operatorii economici. El se explică, printre altele, prin nivelul nesatisfăcător de performanță al anumitor organisme notificate și prin incoerențele legislației care complică inutil aplicarea sa pentru producători și autorități.

Neconformitatea poate fi potențial dăunătoare pentru utilizatorii bunurilor. Ea reduce, de asemenea, competitivitatea întreprinderilor care respectă legislația, deoarece concurenții care nu fac acest lucru beneficiază de un avantaj neloial (de exemplu, prin evitarea procedurilor costisitoare de evaluare a conformității).

O dificultate majoră pentru autoritățile naționale de supraveghere a pieței este faptul că, foarte frecvent, nu se poate asigura trasabilitatea bunurilor neconforme și a operatorilor care le-au furnizat, în special când bunurile provin din țări terțe. De asemenea, supravegherea pieței nu este întotdeauna efectuată în statele membre într-un mod suficient de coerent și de riguros, permițând circulația unor bunuri potențial periculoase. Deoarece supravegherea pieței este efectuată în principal la nivel național, există o necesitate urgentă de a asigura o monitorizare, o coordonare și un schimb de informații mai eficiente la nivelul UE pentru a garanta un nivel mai uniform de siguranță pe teritoriul UE.

Cerințele legislative referitoare la bunuri au devenit tot mai complicate pentru operatorii economici. Bunurile moderne au devenit mai complexe din punct de vedere tehnologic și prezintă riscuri mai diverse decât în trecut atât pentru sănătatea și siguranța persoanelor, cât și pentru mediu. Acest fapt înseamnă că producătorii și alți operatori economici trebuie să facă față în prezent unui număr mare și aflat în creștere de acte legislative diferite care se aplică simultan unui singur produs. În plus, au apărut progresiv incoerențe în legislația privind produsele – se utilizează o terminologie diferită pentru a descrie concepte care sunt, de fapt, comune întregii legislații de armonizare (de exemplu, proceduri de evaluare a conformității și clauze de salvgardare). Această ultimă problemă este mai importantă decât pare la prima vedere.

Din cauza acestor divergențe, chiar minore, poate fi dificil pentru operatorii economici să înțeleagă cum să se conformeze cerințelor legislative ale UE. Astfel, operatori integri ar putea să investească masiv în domenii care sunt de fapt inutile, crezând că acest fapt va garanta cu siguranță conformitatea produselor lor. În același timp, incoerențele și ambiguitățile legislative oferă operatorilor lipsiți de scrupule modalități de a eluda controalele autorităților publice. Adesea, nu este clar pentru autoritățile naționale ce controale trebuie efectuate sau în ce mod. Prin urmare, statele membre (sau chiar regiuni din cadrul acelor state) adoptă abordări diferite, astfel încât frecvența, criteriile de operare și rigoarea supravegherii pieței nu sunt uniforme în cadrul UE. Această situație permite apariția unor condiții de concurență inegale pentru operatorii economici, fie că sunt producători sau importatori.

Pe baza acestor considerații, Comisia a prezentat, în 2003, o Comunicare către Parlament și Consiliu privind punerea în aplicare a „noii abordări”, adoptată în 1985[2]. Aceasta a concluzionat că tehnica legislativă a noii abordări trebuia reexaminată și completată prin cerințe legislative pentru acreditarea organismelor de evaluare a conformității, precum și printr-o politică generală privind supravegherea pieței bunurilor.

NOUL CADRU LEGISLATIV șI PUNEREA SA ÎN APLICARE

În contextul acestui proces de reexaminare, Comisia a prezentat un ansamblu de măsuri cunoscute sub numele „pachetul bunuri”. Actele care fac parte din Noul cadru legislativ (NCL) - Regulamentul (CE) nr. 765/2008 și Decizia nr. 768/2008/CE - au fost adoptate în cadrul pachetului (care a inclus, de asemenea, o comunicare privind înmatricularea vehiculelor și o propunere de regulament privind recunoașterea reciprocă). Aceste acte depășesc cu mult simpla reexaminare a noii abordări și stabilesc de fapt un nou mediu legislativ pentru domeniul armonizat.

Cele două acte NCL constituie o realizare politică majoră pentru funcționarea pieței interne a bunurilor, deoarece ele nu numai că stabilesc o abordare globală și coerentă pentru politica de armonizare tehnică în ceea ce privește siguranța produselor, ci deschid, de asemenea, calea către o politică de supraveghere a pieței reale și eficiente pentru toate bunurile introduse pe piață, indiferent dacă provin din UE sau din țări terțe.

Obiectivul actelor NCL este de a consolida eficiența legislației privind protejarea sănătății și a siguranței (și a altor interese publice) prin:

- adăugarea elementelor lipsă ale politicii UE, de exemplu, acreditarea și supravegherea pieței, inclusiv controlul bunurilor din țări terțe;

- remedierea deficiențelor situației existente în lumina celor douăzeci de ani de punere în aplicare a noii abordări, în paralel cu o legislație mai tradițională;

- asigurarea coerenței unei legislații care vizează în prezent tot mai multe sectoare.

Cele două acte contribuie, fiecare în felul său, la satisfacerea acestor necesități și completează lanțul de calitate creat prin intermediul legislației: cerințe (esențiale) privind protecția sănătății, a siguranței și a altor interese publice, exigențe calitative pentru producători și organisme de evaluare a conformității, un sistem de acreditare pentru a asigura calitatea organismelor de evaluare a conformității, proceduri transparente de evaluare a conformității, consolidarea supravegherii pieței și controale ale bunurilor din țări terțe. O verigă slabă sau o verigă lipsă în acest lanț poate permite bunurilor nesigure să ajungă pe piață și la utilizatorul final, indiferent dacă este vorba despre persoane private sau întreprinderi. Actele NCL sunt documente complementare, indisociabile unul de altul; ambele sunt foarte strâns legate de legislația sectorială, pe care o sprijină și o completează.

Regulamentul introduce principii, norme, drepturi și obligații. Dispozițiile sale sunt direct aplicabile de la 1 ianuarie 2010 și sunt puse în aplicare de autoritățile naționale, o abordare coordonată fiind asigurată cu ajutorul Comisiei.

Decizia conține modele de dispoziții bazate pe cele care apar în multe acte existente din legislația de armonizare a Uniunii, însă nu are efect juridic în sine. Fiind o decizie sui generis, ea constituie un angajament din partea organului legislativ al Uniunii de a aplica într-un mod cât mai sistematic posibil conținutul său la întreaga legislație trecută, prezentă și viitoare privind produsele, facilitând astfel punerea sa în aplicare de către toate părțile implicate.

Efectele depline ale regulamentului depind într-o anumită măsură de procesul de integrare a dispozițiilor deciziei în legislația sectorială.

Actele NCL se aplică, coroborate cu legislația de armonizare a Uniunii, în următorul mod:

- legislația sectorială stabilește nivelurile de protecție a sănătății, siguranței și a altor interese publice, impune cerințe aplicabile operatorilor economici și autorităților naționale, desemnează procedurile adecvate de evaluare a conformității și include mecanisme de salvgardare;

- Regulamentul (CE) nr. 765/2008 stabilește norme pentru acreditarea organismelor de evaluare a conformității care oferă servicii de evaluare a conformității în temeiul legislației sectoriale și impune autorităților de supraveghere a pieței obligații referitoare la asigurarea respectării obligațiilor stabilite în legislația sectorială și la controlul bunurilor din țări terțe.

Prin intermediul procesului de aliniere, dispozițiile Deciziei nr. 768/2008/CE privind definițiile, obligațiile operatorilor economici, cerințele în materie de trasabilitate, criteriile consolidate și procedurile pentru notificarea organismelor de evaluare a conformității, precum și procedurile consolidate de evaluare a conformității sunt toate integrate în legislația sectorială, permițând astfel dispozițiilor privind supravegherea pieței prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 să aibă un efect deplin.

PROCESUL DE ALINIERE șI PREZENTUL PACHET

Pentru elaborarea legislației viitoare, Comisia va examina în mod sistematic dacă este fezabilă integrarea dispozițiilor deciziei în legislația sectorială, efectuând o astfel de aliniere cât mai frecvent posibil și într-un mod cât mai complet posibil. În cazul în care decide să nu efectueze alinierea, caracterul inadecvat al dispozițiilor deciziei trebuie explicat în detaliu. Acest proces va avea loc în momentul modificării legislației sectoriale.

De la adoptarea deciziei, mai multe acte legislative au făcut obiectul unei reexaminări. Directiva privind jucăriile a fost revizuită prin Directiva 2009/48/CE din 18 iunie 2009[3] și este prima directivă aliniată complet la Decizia nr. 768/2008/CE. Alte reexaminări sunt în curs.

Întrebarea este cum ar trebui să se procedeze în cazul în care nu se preconizează nicio reexaminare/revizuire în viitorul apropiat. Evident, cu cât legislația privind produsele este mai coerentă, cu atât este mai ușor să fie înțeleasă și prin urmare, respectată și aplicată. Soluțiile armonizate orizontale și nesectoriale contribuie cu siguranță la o mai bună coerență, ca în cazul procedurilor de evaluare a conformității, al normelor pentru organismele notificate etc.

Prin urmare, există o necesitate reală de a reexamina un anumit număr de directive care nu ar trebui să facă în mod normal obiectul unei revizuiri în viitorul apropiat, pentru a permite punerea în aplicare rapidă a dispozițiilor privind supravegherea pieței în sectoarele în cauză.

În consecință, se propune alinierea la decizie a unui pachet de directive care nu trebuiau să facă obiectul unei revizuiri, însă care ar putea beneficia de dispozițiile privind supravegherea pieței și alte aspecte transsectoriale, fără a pune în discuție considerații pur sectoriale.

Obiectivul prezentului pachet este, prin urmare, de a modifica directivele selectate doar pentru a integra dispozițiile orizontale ale deciziei în cadrul unui proces punctual și simplificat, fără a reexamina aspecte sectoriale, pentru a se obține beneficiile imediate ale NCL în cât mai multe sectoare posibil.

Pentru a maximiza claritatea juridică, Comisia a optat pentru tehnica legislativă a reformării. Acest fapt, precum și Acordul interinstituțional între Parlamentul European, Consiliu și Comisie, ar trebui să permită ca dezbaterile din cadrul procedurii de codecizie să se concentreze asupra alinierii orizontale a actelor la Decizia nr. 768/2008/CE și să se evite reluarea discuțiilor cu privire la aspecte sectoriale specifice.

De asemenea, directivele ar trebui să fie aliniate la terminologia și la dispozițiile Tratatului de la Lisabona. În special, trebuie introduse noile dispoziții privind comitologia, deoarece câteva dintre directivele în cauză au instituit comitete.

SELECTAREA DIRECTIVELOR ÎN CAUZă

În urma adoptării NCL în iulie 2008, serviciile Comisiei au examinat legislația privind produsele pentru a identifica instrumentele care urmau să facă obiectul unei revizuiri în următorii 3-5 ani (și anume, până în 2013) din motive specifice sectorului în cauză (de exemplu, pentru a clarifica sau extinde domeniul lor de aplicare, pentru a actualiza cerințele în materie de siguranță etc.). Cea mai mare parte a legislației existente necesita o actualizare din motive sectoriale specifice; aceste revizuiri individuale sunt prevăzute în programul de lucru al Comisiei. Alinierea va avea loc în contextul acestor revizuiri.

De asemenea, Comisia a căutat acte legislative care prezentau, în mare măsură, aceeași structură și aceeași abordare ca și dispozițiile Deciziei nr. 768/2008 /CE pentru a le include într-un demers dedicat exclusiv alinierii la decizie. Acest fapt a limitat în mod automat alegerea directivelor la cele adoptate conform tehnicii „noii abordări”, deoarece alte acte legislative (în special, directivele adoptate conform unei abordări vechi sau tradiționale) ar necesita o adaptare mai aprofundată, dincolo de o simplă „aliniere”.

În urma acestui proces, Comisia a identificat următoarele zece directive, adoptate conform noii abordări, pentru a le include în prezentul pachet de aliniere:

- Directiva privind explozivii de uz civil: Directiva 93/15/CEE privind armonizarea dispozițiilor referitoare la introducerea pe piață și controlul explozivilor de uz civil;

- Directiva privind echipamentele destinate utilizării în atmosfere explozive (ATEX): Directiva 94/9/CE de apropiere a legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele și sistemele de protecție destinate utilizării în atmosfere potențial explozive;

- Directiva privind ascensoarele : Directiva 95/16/CE de apropiere a legislațiilor statelor membre referitoare la ascensoare;

- Directiva privind echipamentele sub presiune: Directiva 97/23/CE de apropiere a legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele sub presiune;

- Directiva privind mijloacele de măsurare: Directiva 2004/22/CE privind mijloacele de măsurare;

- Directiva privind compatibilitatea electromagnetică (CEM): Directiva 2004/108/CE privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică;

- Directiva privind joasa tensiune (DJT): Directiva 2006/95/CE privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune;

- Directiva privind articolele pirotehnice: Directiva 2007/23/CE privind introducerea pe piață a articolelor pirotehnice;

- Directiva privind instrumentele de cântărire neautomate: Directiva 2009/23/CE privind instrumentele de cântărire neautomate;

- Directiva privind recipientele simple sub presiune : Directiva 2009/105/CE referitoare la recipientele simple sub presiune.

Principala caracteristică comună a acestor directive este faptul că au o structură similară: definiții, cerințe esențiale în materie de sănătate și siguranță, trimiteri la standardele europene armonizate, cerințe pentru producători, cerințe în materie de trasabilitate și cerințe în materie de evaluare a conformității (toate conțin proceduri de evaluare a conformității, opt dintre ele impun intervenția organismelor notificate) și mecanisme de salvgardare.

Unele dintre directive au o relevanță transsectorială (în special, directivele privind joasa tensiune, CEM, mijloacele de măsurare, echipamentele destinate utilizării în atmosfere explozive și echipamentele sub presiune) consolidând astfel beneficiile alinierii pentru operatorii economici și autoritățile naționale responsabile cu supravegherea acestor piețe.

Sectoarele vizate sunt sectoare industriale foarte importante care fac față unei concurențe internaționale acerbe și care, prin urmare, vor beneficia de pe urma simplificării și a garantării unor condiții de concurență echitabile pe piața UE.

Datele de bază pentru unele dintre aceste sectoare pot fi rezumate după cum urmează:

Directiva privind joasa tensiune și Directiva CEM vizează în general toate aparatele electrocasnice și cele electrice profesionale, reprezentând o producție de aproximativ 235,59 miliarde EUR pentru echipamentele care fac obiectul DJT și 200,12 miliarde EUR pentru echipamentele care fac obiectul CEM. Balanța comercială este negativă (DJT: importuri în valoare de 103,93 miliarde EUR și exporturi în valoare de 83,09 miliarde EUR. Consumul intern este estimat la 256,42 miliarde EUR. CEM: importuri în valoare de 100,78 miliarde EUR și exporturi în valoare de 76,07 miliarde EUR. Consumul intern este estimat la 224,83 miliarde EUR).

Directiva privind echipamentele ATEX vizează orice produs susceptibil de a fi utilizat într-o atmosferă explozivă, indiferent dacă este electric, mecanic sau sub presiune (în mine, uzine petrochimice, mori, stații de alimentare etc.). Producția este de aproximativ 2,2 miliarde EUR, iar balanța comercială este pozitivă: importurile se ridică la 400 milioane EUR, în timp ce consumul intern este estimat la 1,9 miliarde EUR, 86% din producția internă.

Sectorul mijloacelor de măsurare (inclusiv instrumentele de cântărire neautomate), care vizează toate contoarele pentru apă, gaze, electricitate, benzină și toate celelalte lichide și include toate instrumentele de cântărire disponibile în comerțul cu amănuntul, generează o producție de aproximativ 5,75 miliarde EUR. Majoritatea instrumentelor sunt produse în UE, importurile reprezentând mai puțin de un sfert din producția UE.

Articolele pirotehnice, care includ nu doar articolele pirotehnice de divertisment, ci și tehnologia utilizată pentru airbagurile automobilelor, generează o producție de 4,2 miliarde EUR (2,8 miliarde EUR pentru airbaguri). Faptul că 95% dintre articolele pirotehnice de divertisment sunt produse în afara UE subliniază necesitatea de a stabili cerințe de trasabilitate stricte.

Echipamentele sub presiune (inclusiv recipientele simple sub presiune) se pot încadra în mai multe sectoare diferite, deoarece sunt folosite în principal drept componente ale unor produse finale mai voluminoase. Bunurile care cuprind echipamente sub presiune variază de la bunuri de consum (de exemplu, oale sub presiune, sisteme de aer condiționat pentru locuințe, extinctoare etc.) la bunuri industriale (de exemplu, vase și țevi sub presiune în uzinele chimice, diverse tipuri de mașini etc.).

Acest fapt arată în mod clar importanța sectoarelor în cauză și subliniază că sporirea coerenței legislative și instituirea unei supravegheri eficiente a pieței, în special în ceea ce privește bunurile originare din țări terțe, vor avea efecte pozitive.

CONțINUTUL PROPUNERILOR

Conținutul propunerilor vizate de prezenta inițiativă este strict limitat la alinierea la Decizia nr. 768/2008/CE și la noua terminologie a Tratatului de la Lisabona (inclusiv noile dispoziții privind comitologia). Mai precis, ele vor alinia definițiile, cerințele în materie de trasabilitate, obligațiile operatorilor economici, criteriile și procedurile pentru selectarea organismelor de evaluare a conformității (organisme notificate) și cerințele privind evaluarea conformității.

Limbajul utilizat în dispozițiile din decizie a fost păstrat pe cât posibil, însă în anumite cazuri a fost adaptat pentru a permite o integrare corectă și judicioasă în directive. Astfel, terminologia poate fi diferită de la o directivă la alta, însă sensul și obligațiile juridice vor fi aceleași.

Principalele elemente ale alinierii celor zece directive pot fi rezumate după cum urmează:

1. Măsuri menite să remedieze problema neconformității:

2. obligațiile impuse importatorilor și distribuitorilor de a verifica dacă produsele poartă marcajul CE, sunt însoțite de documentele necesare și conțin informații legate de trasabilitate. Obligații suplimentare sunt impuse importatorilor.

3. obligațiile impuse producătorilor de a oferi instrucțiuni și informații în materie de siguranță într-o limbă care poate fi ușor înțeleasă de către consumatori și utilizatori finali, precum și de a efectua teste prin eșantionare și de a asigura monitorizarea produselor.

4. cerințe în materie de trasabilitate de-a lungul întregului lanț de distribuție: producătorii și importatorii trebuie să indice numele și adresele lor pe produse; fiecare operator economic trebuie să poată fi în măsură să indice autorităților de la cine a cumpărat un produs și cui i l-a furnizat.

5. reorganizarea procedurii clauzei de salvgardare (supravegherea pieței) pentru a clarifica modul în care autoritățile relevante responsabile cu asigurarea respectării legislației sunt informate cu privire la produsele periculoase și pentru a garanta că se adoptă aceleași măsuri cu privire la aceste produse în toate statele membre.

6. Măsuri menite să asigure calitatea activității efectuate de organismele notificate:

7. consolidarea cerințelor privind notificarea pentru organismele notificate (inclusiv subcontractanți și filiale) cum ar fi imparțialitatea, competența în efectuarea activităților lor și aplicarea orientărilor definite de grupurile de coordonare.

8. revizuirea procesului de notificare: Statele membre care notifică un organism trebuie să furnizeze informații privind evaluarea competenței organismului respectiv. Alte state membre pot ridica obiecții cu privire la notificare într-un anumit termen.

9. cerințe aplicabile autorităților de notificare (și anume, autoritățile naționale responsabile cu evaluarea, notificarea și monitorizarea organismelor notificate), cum ar fi obiectivitatea și imparțialitatea în desfășurarea activității lor.

10. obligații de informare : organismele notificate trebuie să informeze autoritățile de notificare cu privire la refuzurile, restricțiile, suspendările și retragerile certificatelor.

11. Măsuri menite să asigure o mai mare coerență între directive:

12. alinierea definițiilor și terminologiei utilizate în mod frecvent.

13. alinierea textelor dispozițiilor privind procedurile de evaluare a conformității .

Ar trebui subliniat faptul că aspectele legate de punerea în aplicare a politicii de standardizare a UE, care ar putea avea repercusiuni asupra punerii în aplicare a directivelor menționate mai sus, sunt abordate în contextul unei alte inițiative (pachetul privind standardizarea).

CONCLUZII

Comisia acordă o mare importanță acestor propuneri, care constituie o contribuție importantă la obiectivul politic de a asigura buna funcționare a pieței interne pentru consumatori, profesioniști și operatori economici în general. Directivele aliniate vor contribui la consolidarea competitivității întreprinderilor europene, garantând condiții de concurență echitabile pentru toți și protejând operatorii care respectă legea împotriva celor care sunt mai puțin scrupuloși.

Această inițiativă este, de asemenea, conformă cu obiectivul Comisiei referitor la o mai bună legiferare și la simplificare, deoarece asigură coerență și uniformitate legislativă în multe sectoare industriale diferite, contribuind la facilitarea înțelegerii, punerii în aplicare, respectării și asigurării aplicării legislației UE.

Comisia a selectat instrumentele pentru acest pachet pe baza faptului că singurele modificări care le sunt aduse sunt legate de alinierea la dispozițiile NCL. Aspectele tehnice de fond ale legislației sectoriale specifice în cauză rămân neschimbate[4]. În consecință, Comisia solicită Parlamentului European și Consiliului să examineze pachetul ca atare, pentru a asigura coerența sa globală, care decurge în mod implicit din tehnica reformării, și pentru a evita fragmentarea dezbaterilor într-o serie de discuții sectoriale.

[1] COM(2011) 206 final din 13.4.2011.

[2] Comunicare din partea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: consolidarea punerii în aplicare a directivelor „noii abordări”, COM(2003) 240 final din 7.5.2003.

[3] JO L 170. 30.6.2009, p. 1.

[4] Se face o excepție în cazul directivei privind articolele pirotehnice. Comisia propune o mică corectură la anexa I punctul (4) pentru a evita o interzicere neintenționată a airbagurilor și a anumitor alte articole pirotehnice după 4 iulie 2013. Modificarea este relativ minoră în ceea ce privește schimbările aduse textului existent. Prin urmare, se consideră mai adecvat și mai eficient să se păstreze directiva în cadrul pachetului, în loc să se efectueze un proces de revizuire separat.