52011DC0735

I.            Introducere și obiectivul cărții verzi

Pentru imigranți, viața de familie este condiționată de reîntregirea familiei. Din 2003, există norme europene comune în materie de imigrare care reglementează condițiile de exercitare a dreptului la reîntregirea familiei pentru resortisanții țărilor terțe, la nivelul UE[1]. Directiva stabilește condițiile de intrare și de ședere pentru ca membrii familiei resortisanți ai țărilor terțe să se alăture unui resortisant al țărilor terțe care își are deja reședința legală într-un stat membru. Această directivă nu se aplică cetățenilor UE[2].

În momentul adoptării, directiva a fost considerată doar o primă etapă de armonizare, iar după adoptare a fost criticată de ONG-uri și de mediul universitar pentru că a stabilit un nivel relativ scăzut de armonizare. În același timp, în ultimii ani, unele state membre au instituit norme restrictive și chiar au solicitat o modificare a directivei[3] pentru a putea adăuga condiții suplimentare pentru reîntregirea familiei. Aceste state susțin că modificările sunt necesare pentru a aborda problema abuzurilor și a gestiona mai bine afluxul masiv de migranți.

Într-adevăr, deși ponderea cazurilor de reîntregire a familiei în raport cu totalul migrației legale este în scădere, ea rămâne importantă[4]. La începutul anilor 2000, reîntregirea familiei părea să constituie, în statele membre care dispuneau de date fiabile, peste 50 % din total imigrației legale. În prezent, ponderea se ridică la aproximativ o treime din totalul imigrației în UE. Procentajul este și mai redus dacă se iau în considerare doar persoanele vizate de directivă, adică resortisanții țărilor terțe care se alătură unor cetățeni din afara UE, numărul acestora fiind de aproximativ 500 000 de migranți la nivelul UE, adică 21 % din totalul permiselor de ședere eliberate[5].

Atât Programul de la Stockholm, cât și Pactul european privind imigrația și azilul au identificat reîntregirea familiei drept un aspect în care politicile UE ar trebui dezvoltate în continuare, în special în ceea ce privește măsurile de integrare. Comisia, în primul său raport privind punerea în aplicare a directivei (COM 2008/610)[6], a identificat problemele și deficiențele legate de punerea în aplicare la nivel național a directivei. Pe de o parte, au fost identificate câteva probleme orizontale privind transpunerea incorectă (dispozițiile privind facilitarea eliberării vizelor, acordarea autonomă a permiselor de ședere, respectarea interesului superior al copilului, dreptul la recurs și dispoziții mai favorabile pentru reîntregirea familiei refugiaților). Pe de altă parte, raportul a concluzionat că directiva în sine acordă statelor membre prea multă libertate în aplicarea unora dintre dispozițiile opționale ale acesteia (clauzele facultative), în special în ceea ce privește posibila perioadă de așteptare, cerința privind veniturile și posibilele măsuri de integrare.

Având în vedere cele de mai sus, Comisia consideră că este necesar să inițieze o dezbatere publică privind reîntregirea familiei, subliniind anumite aspecte din domeniul de aplicare al directivei[7], care reprezintă obiectivul prezentei cărți verzi. Toate părțile interesate sunt invitate să răspundă la diferitele întrebări privind modalitatea de a aplica norme mai eficace privind reîntregirea familiei la nivelul UE și să pună la dispoziție informații și date factuale privind aplicarea directivei în sprijinul analizei calitative furnizate. Obiectivul directivei, și anume acela de a stabili condițiile pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei și de a facilita integrarea resortisanților țărilor terțe care îndeplinesc condițiile din statul membru respectiv, ar trebui avut constant în vedere[8]. Comisia ar dori să invite în special statele membre care au raportat probleme de utilizare abuzivă a dreptului la reîntregirea familiei să precizeze și să cuantifice aceste probleme, pentru a permite găsirea unei soluții la nivelul UE printr-o abordare mai bine direcționată.

În funcție de rezultatele consultării, Comisia va decide dacă este necesar să se ia măsuri ulterioare concrete la nivel de politică (de exemplu, modificarea directivei, orientări interpretative sau statu-quo). Orice eventual instrument al UE va trebui să respecte Carta drepturilor fundamentale, în special respectarea vieții private și a vieții de familie, dreptul de a se căsători, drepturile copilului, principiul nediscriminării, precum și alte obligații internaționale. Așadar, Comisia se va asigura că eventualele măsuri ulterioare fac obiectul unei evaluări aprofundate din perspectiva impactului asupra drepturilor fundamentale și a respectării Cartei, în conformitate cu „lista de control” stabilită de Comisie în Strategia pentru punerea în aplicare efectivă a Cartei drepturilor fundamentale de către Uniunea Europeană[9].

II.          Întrebări adresate părților interesate

1.           Domeniul de aplicare

1.1         Cine poate obține statutul de susținător al reîntregirii în sensul directivei?

Directiva identifică două condiții pentru a putea obține statutul de susținător al reîntregirii familiei: un permis de ședere cu o perioadă de valabilitate mai mare sau egală cu un an și perspective întemeiate de a obține un drept de ședere permanent[10] [articolul 3 alineatul (1)]. Directiva lasă statelor membre o marjă de interpretare în ceea ce privește cea de a doua condiție, care ar putea duce la insecuritate juridică și la excluderea din domeniul de aplicare a directivei a aproape oricărui resortisant al unei țări terțe.

În plus față de aceste două condiții, articolul 8 alineatul (1) permite statelor membre să prevadă o perioadă minimă de ședere legală (care nu poate depăși doi ani) înainte ca reîntregirea să poată avea loc. Aceasta înseamnă că cererea poate fi depusă, dar statele membre pot amâna acordarea dreptului la reîntregirea familiei până când expiră perioada stabilită de legislațiile lor naționale.

Întrebarea 1 Aceste criterii (perspectiva rezonabilă de a obține un drept de ședere permanent la momentul depunerii cererii, conform articolului 3, și o perioadă de așteptare până când reîntregirea poate avea loc efectiv, conform articolului 8, reprezintă abordarea corectă și cea mai bună modalitate de a defini statutul de susținător al reîntregirii?

1.2.        Membrii familiei eligibili

1.2.1.     Dispoziții obligatorii - familia nucleară

În prezent, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1), directiva prevede (sub rezerva celorlalte condiții din directivă) că statele membre autorizează intrarea și șederea familiei „nucleare” sau „simple”, care înseamnă soțul/soția susținătorului reîntregirii și copiii minori ai susținătorului reîntregirii sau ai soțului/soției acestuia. Cu toate acestea, chiar și pentru această categorie, directiva permite anumite restricții.

În ceea ce privește soțul/soția, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5), statele membre pot stabili o vârstă minimă (21 de ani este pragul maxim autorizat de directivă) indiferent dacă aceasta corespunde sau nu vârstei majoratului în statele membre respective. Motivul pentru introducerea acestei dispoziții a fost îngrijorarea că normele privind reîntregirea familiei ar putea fi utilizate în mod abuziv pentru căsătoriile forțate. Cu toate acestea, este dificil să se estimeze dacă este vorba de o problemă reală și care ar fi amploarea acestui fenomen.

Întrebarea 2 Este legitim să se impună o vârstă minimă pentru soț/soție diferită de vârsta majoratului într‑un stat membru? Există alte modalități de a preveni căsătoriile forțate în contextul reîntregirii familiei și dacă da, care ar fi acestea? Aveți dovezi clare privind problema căsătoriilor forțate? Dacă da, care este amploarea acestei probleme (statistici) și este aceasta legată de normele privind reîntregirea familiei (stabilirea unei vârste minime diferită de vârsta majoratului)?

În ceea ce privește copiii minori, directiva permite alte două restricții, ambele sub forma unei derogări de la clauza de statu-quo. Prima dintre acestea [articolul 4 alineatul (1) ultimul paragraf], care solicită copiilor cu vârsta mai mare de 12 ani care sosesc independent de restul familiei să facă dovada că îndeplinesc condițiile de integrare[11], nu a fost utilizată decât de un singur stat membru. A doua posibilă restricție [articolul 4 alineatul (6)], care prevede că se poate solicita copiilor cu vârsta mai mare de 15 ani să prezinte alte motive decât reîntregirea familiei pentru a intra într-un stat membru, nu a fost utilizată de niciun stat membru.

Întrebarea 3 Considerați că există vreun interes pentru a menține aceste clauze de statu-quo care nu sunt utilizate de statele membre, cum ar fi clauza referitoare la copiii cu vârsta mai mare de 15 ani?

1.2.2.     Clauze opționale - alți membri ai familiei

Dat fiind că directiva obligă statele membre să asigure reîntregirea familiei numai pentru familia simplă/nucleară, statele membre au libertatea de a decide dacă să includă și alți membri ai familiei în legislația lor națională [articolul 4 alineatul (3)]. În ciuda faptului că aceasta este doar o clauză facultativă, peste jumătate din statele membre au ales să includă și părinții susținătorului reîntregirii și/sau ai soțului/soției acestuia. În acest context, ar trebui precizat faptul că din considerentul 5 al directivei reiese că statele membre care recunosc căsătoriile între persoanele de același sex în dreptul familiei aplicabil la nivel național ar trebui să recunoască aceste căsătorii și în aplicarea directivei[12]. În aceeași ordine de idei, atunci când parteneriatele înregistrate între persoane de același sex sunt recunoscute în temeiul dreptului familiei aplicabil la nivel național și statele membre aplică clauza facultativă din directivă pentru parteneriatele înregistrate, acestea ar trebui să procedeze la fel și pentru parteneriatele între persoane de același sex.

Întrebarea 4 Sunt normele privind membrii familiei eligibili adecvate și suficient de cuprinzătoare pentru a ține seama de diferitele definiții existente privind familia, altele decât cele privind familia nucleară?

2.           Condiții necesare pentru exercitarea dreptului la reîntregirea familiei

Directiva nu obligă statele membre să impună condiții privind reîntregirea familiei, cum ar fi diversele măsuri de integrare, însă le permite să facă acest lucru; a contrario, nu pot fi aplicate alte condiții pentru reîntregirea familiei în cadrul UE.

2.1         Măsurile de integrare

Clauză opțională [articolul 7 alineatul (2)] permite statelor membre să solicite resortisanților țărilor terțe să respecte măsurile de integrare. În cursul negocierilor, aceasta a fost una dintre cele mai controversate și mai dezbătute cerințe. În forma sa actuală, directiva nu oferă nicio indicație precisă privind conținutul acestor măsuri de integrare și modul în care acestea ar trebui aplicate, acestea fiind utilizate numai în câteva state membre. Trei state membre utilizează aceste măsuri drept o condiție preliminară admiterii pe teritoriile lor, impunând membrilor familiei să treacă teste lingvistice, teste privind cunoștințele despre societatea-gazdă sau să semneze un contract prin care se obligă să urmeze cursuri civice și, dacă este cazul, cursuri de limbă. Alte state membre impun membrilor familiei să îndeplinească anumite obligații numai după intrare, cum ar fi participarea la cursuri de integrare (în special, cursuri de limbă).

Astfel cum s-a precizat deja în raportul de evaluare, admisibilitatea măsurilor de integrare ar trebui să depindă de măsura în care acestea facilitează integrarea și respectă principiile proporționalității[13] și subsidiarității. Pentru cererile de reîntregire a familiei, deciziile legate de trecerea unor teste ar trebui să ia în considerare existența sau nu a facilităților (materiale traduse, cursuri) disponibile pentru pregătire și gradul de accesibilitate al acestora (locație, taxe). Circumstanțele individuale specifice (cum ar fi analfabetismul dovedit, afecțiunile medicale) ar trebui, de asemenea, să fie luate în considerare.

Noua Agendă europeană pentru integrarea resortisanților țărilor terțe[14] cuprinde, de asemenea, recomandări specifice adresate statelor membre privind punerea la dispoziție de cursuri de limbă, care să reflecte nevoile diferite ale migranților în diferite etape din procesul de integrare al acestora, inclusiv programe introductive pentru migranții care au sosit recent.

Întrebarea 5 Sunt aceste măsuri eficiente în scopul integrării? Cum poate fi evaluat în practică acest lucru? Ce măsuri de integrare sunt cele mai eficace în acest sens? Considerați că ar fi util să se definească mai precis aceste măsuri la nivelul UE? Ați recomanda măsuri premergătoare intrării pe teritoriu? Dacă da, cum pot fi introduse garanții pentru a se asigura că acestea nu creează, de fapt, obstacole nejustificate în calea reîntregirii familiei (cum ar fi taxe sau cerințe disproporționate) și că sunt luate în considerare caracteristicile individuale, cum ar fi vârsta, analfabetismul, handicapul, nivelul de educație?

2.2         Perioada de așteptare legată de capacitatea de primire

Articolul 8 al doilea paragraf prevede o derogare specială pentru acele state membre a căror legislație a ținut seama, la data adoptării directivei, de capacitatea de primire, permițându-le acestora să introducă o perioadă de așteptare de trei ani, începând cu data depunerii cererii. În legătură cu această clauză, Curtea Europeană de Justiție a clarificat[15] că permisul de ședere trebuie eliberat cel târziu în termen de trei ani de la data depunerii cererii dacă sunt îndeplinite condițiile necesare.

Cu alte cuvinte, capacitatea de primire poate fi unul dintre factorii luați în considerare la momentul analizării unei cereri, dar nu poate fi interpretată ca autorizând vreun sistem de cote sau ca impunând o perioadă de așteptare de trei ani fără a se ține seama de circumstanțele specifice cazurilor individuale. Această derogare este utilizată de un singur stat membru.

Întrebarea 6 Având în vedere aplicarea acesteia, este necesară și justificată menținerea unei astfel de derogări în directivă care prevede o perioadă de așteptare de trei ani de la data depunerii cererii?

3. Intrarea și șederea membrilor familiei

Statele membre trebuie să acorde membrilor familiei un prim permis de ședere cu o valabilitate de cel puțin un an [articolul 13 alineatul (2)]. Se prevede, de asemenea, că perioada de valabilitate a permiselor de ședere acordate membrilor familiei nu ar trebui să depășească, în principiu, data expirării permisului de ședere al susținătorului reîntregirii [articolul 13 alineatul (3)].

La punerea în aplicare a acestor dispoziții poate apărea o problemă dacă, la data eliberării permisului de ședere al membrului familiei, permisul de ședere al susținătorului nu mai este valabil decât pentru o perioadă mai mică de un an. În acest caz, aceste două reguli ar putea fi conflictuale, mai ales atunci când permisul de ședere al susținătorului reîntregirii este deja în curs de reînnoire.

Întrebarea 7 Normele specifice ar trebui să prevadă situația în care permisul de ședere al susținătorului nu mai este valabil decât pentru o perioadă mai mică de un an, dar este în curs de reînnoire?

4.           Aspecte legate de azil

4.1         Excluderea protecției subsidiare

Resortisanții țărilor terțe care beneficiază de protecție subsidiară sunt excluși din domeniul de aplicare a directivei [articolul 3 alineatul (2) litera (b)]. Cu toate acestea, Programul de la Stockholm a făcut apel la instituirea unui statut uniform de protecție drept unul din obiectivele principale pentru realizarea sistemului european comun de azil, pe baza faptului că nevoile de protecție ale refugiaților și ale beneficiarilor de protecție subsidiară sunt aceleași. Se urmărește, astfel, creșterea gradului de apropiere a drepturilor conferite beneficiarilor de protecție subsidiară și a celor acordate refugiaților, astfel cum s-a subliniat în reformarea Directivei privind standardele minime[16]. Prin urmare, se pune problema dacă o astfel de apropiere ar trebui să se realizeze și pentru reîntregirea familiei, ceea ce ar necesita adaptarea domeniului de aplicare propriu al directivei.

Întrebarea 8 Reîntregirea familiei pentru resortisanții țărilor terțe care beneficiază de protecție subsidiară ar trebui să facă obiectul normelor prevăzute în Directiva privind reîntregirea familiei? Beneficiarii de protecție subsidiară ar trebui să beneficieze de reglementarea mai favorabilă prevăzută în Directiva privind reîntregirea familiei, care îi exonerează pe refugiați de la obligația îndeplinirii anumitor cerințe (locuință, asigurări de sănătate, resurse stabile și constante)?

4.2         Alte aspecte legate de azil

Directiva prevede unele reguli mai favorabile pentru refugiați (capitolul V). Cu toate acestea, statele membre pot limita aplicarea acestor reguli mai favorabile la anumite situații, cum ar fi, de exemplu, la legăturile de familie care au fost constituite înainte de intrarea refugiatului într‑un stat membru [articolul 9 alineatul (2)] sau la cererile de reîntregire a familiei depuse în termen de trei luni de la data acordării statutului de refugiat [articolul 12 alineatul (1)]. Aceste posibile limitări nu iau suficient în considerare particularitățile situației refugiaților, care se confruntă cu dificultăți de ordin practic legate de situația lor specifică, diferite prin natura lor de cele cu care se confruntă resortisanții altor țări terțe (de exemplu, probleme legate de menținerea contactului cu familia rămasă în țara de origine). Mai mult, este posibil ca refugiații să fi petrecut perioade îndelungate în exil sau pe teritoriul unui stat membru, în așteptarea rezultatului procedurii de azil, timp în care este posibil să își fi întemeiat o familie. Este posibil, de asemenea, ca refugiații să nu aibă cunoștință despre membrii familiei care se află încă în viață sau să nu poată prezenta informații privind localizarea acestora sau furniza documentele necesare pentru o cerere de reîntregire a familiei într-o perioadă scurtă de timp după primirea statutului de protecție. Este posibil ca membrii familiei refugiaților să fi trecut prin situații de conflict, de traume și de dificultățile extreme similare celor prin care au trecut și refugiații. Prin urmare, ar trebui reexaminate anumite aspecte în acest context, în special pentru a aprecia dacă aceste limitări posibile ar trebui eliminate din directivă.

Întrebarea 9 Statele membre ar trebui să aibă în continuare posibilitatea de a aplica dispozițiile mai favorabile ale directivei numai refugiaților care și-au întemeiat legături de familie înainte de a intra pe teritoriul unui stat membru? Reîntregirea familiei ar trebui să fie asigurată pentru categoriile mai largi de membri ai familiei care sunt dependenți de refugiați și, dacă da, în ce măsură? Refugiații ar trebui să fie în continuare supuși obligației de a furniza dovezi că îndeplinesc cerințele privind cazarea, asigurările de sănătate și resursele în cazul în care cererea de reîntregire a familiei nu este depusă în termen de trei luni de la data acordării statutului de refugiat?

5.           Fraudă, abuz, aspecte procedurale

5.1         Interviuri și cercetări

Articolul 5 alineatul (2) din directivă prevede posibilitatea de a organiza interviuri și de a desfășura alte cercetări, dacă se consideră necesar. Un număr de state membre au introdus posibilitatea efectuării unor teste ADN pentru a dovedi existența legăturilor de familie. Directiva nu prevede nimic în ceea ce privește acest tip de probe. Comisia a afirmat că, pentru a fi admisibile din punct de vedere al dreptului UE, aceste interviuri și alte cercetări trebuie să fie proporționale, adică să nu facă inoperant dreptul la reîntregirea familiei, și să respecte drepturile fundamentale, în special dreptul la viața privată și la viața de familie.

Întrebarea 10 Aveți dovezi clare privind problemele de fraudă? Care este amploarea acestor probleme (statistici)? Considerați că normele privind interviurile și cercetările, inclusiv testele ADN, pot contribui la soluționarea acestora? Considerați că ar fi util ca aceste interviuri și cercetări să facă obiectul unor reglementări mai specifice la nivelul UE? Dacă da, ce tip de norme ați lua în considerare?

5.2         Căsătoriile de conveniență

Căsătoria de conveniență este un caz specific de fraudă, împotriva căruia statele membre ar trebui să întreprindă măsuri. În plus față de normele procedurale generale, articolul 16 alineatul (4) din directivă prevede posibilitatea efectuării de controale specifice atunci când există suspiciuni întemeiate de fraudă sau de căsătorie de conveniență. Fiecare sistem național dispune de astfel de norme; un proiect finanțat de UE a compilat practicile statelor membre[17]. Cu toate acestea, este dificil de estimat dacă aceasta este o problemă importantă pentru statele membre și dacă este legată de directivă.

Întrebarea 11 Aveți dovezi clare de probleme legate de căsătoriile de conveniență? Dispuneți de statistici referitoare la aceste căsătorii (dacă sunt identificate)? Sunt acestea legate de dispozițiile directivei? Dispozițiile directivei referitoare la controale ar putea fi puse în aplicare mai eficace și, dacă da, în ce mod?

5.3         Taxe

În prezent, nu există o armonizare la nivelul UE în ceea ce privește taxele care trebuie plătite în scopul reîntregirii familiei (taxele aferente cererii, taxele pentru vize și permise de ședere și alte costuri conexe pentru îndeplinirea condițiilor, cum ar fi eventualele teste de limbă înainte de plecare etc.). Taxele excesive pot submina efectul directivei, împiedicând dreptul la reîntregirea familiei. Absența normelor UE în acest domeniu a dus diferențe foarte mari între nivelurile taxelor aplicate de statele membre.

Întrebarea 12 Ar trebui reglementate taxele administrative care trebuie plătite în cadrul procedurii? Dacă da, reglementările ar trebui să se fie sub formă de garanții sau ar trebui oferite indicații mai precise?

5.4         Durata procedurii – termenul limită pentru decizia administrativă

Procedura de solicitare a reîntregirii familiei poate fi destul de lungă. Directiva stabilește un termen limită absolut în care decizia trebuie notificată în scris solicitantului. Notificarea deciziei trebuie să fie transmisă cel mai târziu în termen de nouă luni de la data la care a fost depusă cererea [articolul 5 alineatul (4)]. Cu toate acestea, statele membre pot să prelungească acest termen limită în cazul în care circumstanțe excepționale legate de complexitatea cererii justifică acest lucru. În practică, durata medie a acestor termene este de trei luni, combinată cu clauza de prelungire.

Întrebarea 13 Termenul administrativ prevăzut de directivă pentru examinarea cererii este justificat?

5.5         Clauze orizontale

Directiva cuprinde două clauze orizontale obligatorii. Articolul 5 alineatul (5) prevede obligația statelor membre de a acorda atenția cuvenită interesului superior al copilului minor atunci când se examinează o cerere. Această dispoziție reflectă obligația, prevăzută la articolul 24 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 3 alineatul (1) din Convenția ONU privind drepturile copilului, potrivit căreia interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial în toate acțiunile referitoare la copii, precum și necesitatea, exprimată la articolul 24 alineatul (3) din Cartă, ca un copil să întrețină cu regularitate relații personale cu ambii părinți. În jurisprudența din domeniu[18], Curtea Europeană de Justiție a pus accentul în mod deosebit pe aceste dispoziții ale Cartei și pe articolul 5 alineatul (5). După cum este indicat în raportul privind punerea în aplicare a directivei, numeroase state membre au pus totuși în aplicare această clauză doar printr-o referire generală la alte instrumente internaționale (de exemplu, Convenția europeană a drepturilor omului și Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului)[19].

Cealaltă clauză orizontală, articolul 17, impune obligația de a se ține seama de natura și de soliditatea legăturilor de familie ale persoanei, de durata șederii sale în statul membru și de existență unor legături familiale, culturale și sociale cu țara de origine. Cu alte cuvinte, această clauză impune statelor membre obligația de a efectua examinări individuale ale fiecărui caz, obligație reamintită de CEJ în jurisprudența sa[20].

Întrebarea 14 Cum ar putea să fie facilitată și asigurată în practică aplicarea acestor clauze orizontale?

6.           Concluzii și acțiuni ulterioare

Comisia își propune să lanseze o amplă discuție cu toate părțile interesate. Toate instituțiile Uniunii Europene, autoritățile naționale, regionale și locale, țările candidate, partenerii din țările terțe, organizațiile interguvernamentale și neguvernamentale, toți actorii statali și furnizorii de servicii private care au legătură cu membrii familiei, mediile universitare, partenerii sociali, organizațiile societății civile și persoanele fizice sunt invitate să contribuie răspunzând la întrebările de mai sus.

Comisia intenționează să organizeze o audiere publică. Pentru a pregăti această audiere, Comisia invită toate părțile interesate să își trimită în scris răspunsurile la această consultare până cel târziu la 1 martie 2012, la adresa:

Unitatea imigrație și integrare – „Cartea verde privind reîntregirea familiei”

Direcția Generală Afaceri Interne

Comisia Europeană

B-1049 Bruxelles

E-mail: HOME-family-reunification-green-paper@ec.europa.eu

Toate contribuțiile relevante vor fi publicate pe portalul web „Vocea ta în Europa” http://ec.europa.eu/yourvoice/consultations/index_en.htm

Anexă: Date privind reîntregirea familiei

Numărul total de permise de ședere eliberate resortisanților țărilor terțe care se alătură unor cetățeni din țările terțe (motive familiale) în comparație cu numărul total de permise de ședere eliberate resortisanților țărilor terțe (toate motivele)

|| Primele permise de ședere eliberate pe motive familiale resortisanților țărilor terțe care se alătură unor cetățeni din afara UE || Totalul primelor permise de ședere eliberate resortisanților țărilor terțe, toate motivele || Ponderea permiselor de ședere eliberate resortisanților țărilor terțe care se alătură unor cetățeni din afara UE în raport cu totalul primelor permise eliberate resortisanților țărilor terțe

ȚARA/ANUL || 2008 || 2009 || 2010 || 2008 || 2009 || 2010 || 2008 || 2009 || 2010

Belgia || 7 333 || 8 596 || 9 997 || 46 201 || 58 939 || 67 653 || 15,9 || 14,6 || 14,8

Bulgaria || 1 480 || 1 482 || 1 725 || 3 933 || 4 385 || 4 051 || 37,6 || 33,8 || 42,6

Republica Cehă || 9 712 || 8 281 || 13 398 || 61 350 || 27 539 || 34 653 || 15,8 || 30,1 || 38,7

Danemarca || : || 1 410 || 1 490 || 31 655 || 30 255 || 28 576 || : || 4,7 || 5,2

Germania || 29 215 || 29 761 || 28 200 || 114 289 || 121 954 || 117 202 || 25,6 || 24,4 || 24,1

Estonia || : || : || : || 3 884 || 3 777 || 2 647 || : || : || :

Irlanda || 456 || 568 || 300 || 28 926 || 25 509 || 22 235 || 1,6 || 2,2 || 1,3

Grecia || 18 684 || 19 570 || 13 398 || 40 411 || 45 148 || 33 623 || 46,2 || 43,3 || 39,8

Spania || 103 640 || 82 521 || 89 905 || 399 827 || 290 813 || 257 918 || 25,9 || 28,4 || 34,9

Franța || 32 333 || 29 607 || 29 400 || 188 723 || 193 500 || 194 973 || 17,1 || 15,3 || 15,1

Italia || 60 134 || 70 904 || 160 200 || 550 226 || 506 833 || 589 988 || 10,9 || 14,0 || 27,2

Cipru || 1 || 1 || 741 || 25 156 || 25 638 || 19 139 || 0,0 || 0,0 || 3,9

Letonia || 1 498 || 414 || 413 || 7 706 || 2 304 || 2 329 || 19,4 || 18,0 || 17,7

Lituania || 641 || 764 || 691 || 5 298 || 2 659 || 1 861 || 12,1 || 28,7 || 37,1

Luxemburg || : || : || : || : || : || : || : || : || :

Ungaria || 5 337 || 1 144 || 1 349 || 37 486 || 14 289 || 14 601 || 14,2 || 8,0 || 9,2

Malta || 172 || 61 || 30 || 4 989 || 3 682 || 2 763 || 3,4 || 1,7 || 1,1

Țările de Jos || : || : || : || 62 589 || 56 489 || 54 478 || : || : || :

Austria || 7 891 || 7 651 || 7 838 || 21 783 || 28 035 || 30 596 || 36,2 || 27,3 || 25,6

Polonia || 8 805 || 8 549 || 598 || 40 907 || 33 427 || 101 574 || 21,5 || 25,6 || 0,6

Portugalia || 17 087 || 11 036 || 11 967 || 63 715 || 46 324 || 37 010 || 26,8 || 23,8 || 32,3

România || 1 216 || 1 261 || 910 || 19 354 || 15 380 || 10 218 || 6,3 || 8,2 || 8,9

Slovenia || 0 || 2 110 || 2 231 || 29 215 || 15 759 || 7 537 || 0,0 || 13,4 || 29,6

Slovacia || 619 || 640 || 697 || 8 025 || 5 336 || 4 373 || 7,7 || 12,0 || 15,9

Finlanda || 4 915 || 4 304 || 4 302 || 21 873 || 18 034 || 19 210 || 22,5 || 23,9 || 22,4

Suedia || 35 050 || 36 325 || 25 358 || 84 144 || 91 337 || 74 931 || 41,7 || 39,8 || 33,8

Regatul Unit || 106 538 || 96 341 || 103 187 || 633 170 || 671 324 || 732 208 || 16,8 || 14,4 || 14,1

UE[21] || 452 757 || 423 301 || 508 325 || 2 534 835 || 2 338 669 || 2 466 347 || 17,9 || 18,1 || 20,6

Sursa datelor: Eurostat

Nu sunt disponibile date pentru perioada anterioară anului 2008, deoarece culegerea datelor privind permisele de ședere a fost stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 862/2007, 2008 fiind primul an de referință. Estonia și Țările de Jos nu au prezentat date privind permisele de ședere eliberate resortisanților țărilor terțe care se alătură unor cetățeni din afara UE, deoarece nu se poate face distincția între aceste date și datele privind alte permise eliberate pe motive familiale. Danemarca nu a furnizat date pentru 2008. Luxemburg nu a furnizat date pentru perioada 2008-2010.

Ponderea globală relativ scăzută a permiselor eliberate pe motive familiale în comparație cu alte permise se datorează faptului că această statistică acoperă numai scenariul reîntregirii familiei și nu îi include pe membrii familiei resortisanți ai țărilor terțe care se alătură unor resortisanți UE.

Numărul de prime permise de ședere eliberate pe motive familiale resortisanților țărilor terțe care se alătură unor cetățeni din afara UE, în funcție de tipul de membru al familiei.

Motiv || Motive familiale: Persoană care se alătură unui cetățean din afara UE ||

ȚARA/ANUL - 2010 || Total || Soț/soție/partener/ parteneră care se alătură unui cetățean din afara UE || Copil care se alătură unui cetățean din afara UE || Alt membru al familiei care se alătură unui cetățean din afara UE ||

Belgia || 9 997 || 4 157 || 5 831 || 9 ||

Bulgaria || 1 725 || : || : || : ||

Republica Cehă || 13 398 || 4 547 || 7 626 || 1 225 ||

Danemarca || 1 490 || 600 || 890 || 0 ||

Germania || 28 200 || 11 912 || 15 895 || 393 ||

Estonia || : || : || : || : ||

Irlanda || 300 || 112 || 117 || 71 ||

Grecia || 13 398 || 4 044 || 9 354 || 0 ||

Spania || 89 905 || 19 140 || 69 099 || 1 666 ||

Franța || 29 400 || : || : || : ||

Italia || 160 200 || 67 509 || 70 336 || 22 355 ||

Cipru || 741 || : || : || : ||

Letonia || 413 || 254 || 78 || 81 ||

Lituania || 691 || : || : || : ||

Luxemburg || : || : || : || : ||

Ungaria || 1 349 || 0 || 794 || 555 ||

Malta || 30 || 2 || 21 || 7 ||

Țările de Jos || : || : || : || : ||

Austria || 7 838 || : || : || : ||

Polonia || 598 || 291 || 286 || 21 ||

Portugalia || 11 967 || 916 || 1 013 || 10 038 ||

România || 910 || 424 || 429 || 57 ||

Slovenia || 2 231 || : || : || : ||

Slovacia || 697 || 401 || 75 || 0 ||

Finlanda || 4 302 || 1 576 || 2 497 || 229 ||

Suedia || 25 358 || 18 223 || 6 938 || 197 ||

Regatul Unit || 103 187 || : || : || : ||

[1]               Directiva 2003/86/CE privind dreptul la reîntregirea familiei, denumită în continuare „directiva”.

[2]               Situația reîntregirii familiei pentru cetățenii UE și membrii familiei lor resortisanți ai țărilor terțe este reglementată de dreptul UE prin Directiva 2004/38/CE. Totuși, această directivă acoperă numai cazurile în care un cetățean al Uniunii își mută domiciliul ori își stabilește sau și-a stabilit reședința într-un al stat membru decât cel al cărui cetățean este, iar membrul familiei sale, resortisant al unei țări terțe, i se alătură sau îl însoțește.

[3]               Document de poziție – punctul de vedere al Țărilor de Jos cu privire la politica de migrație a UE.

[4]               Această scădere se datorează, probabil, parțial modificărilor recente ale politicii în unele state membre care au introdus condiții mai stricte. Se susține că aceste modificări ale politicii permit o mai bună gestionare a afluxurilor masive de migranți, însă pun sub semnul întrebării dreptul recunoscut la reîntregirea familiei, astfel cum este prevăzut în directivă, care constituie în prezent o garanție juridică minimă în întreaga UE.

[5]               Eurostat - a se vedea cifrele specifice în anexă; nu sunt disponibile date pentru Estonia, Luxemburg și Țările de Jos.

[6]               http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0610:FIN:RO:PDF.

[7]               În special, această consultare nu abordează aspectele legate de Directiva 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.

[8]               A se vedea considerentul (4) din directivă.

[9]               COM(2010)573 final din 19.10.2010; a se vedea, de asemenea, Orientările operaționale privind luarea în considerare a drepturilor fundamentale în cadrul analizelor de impact ale Comisiei, SEC (2011) 567 final din 6.5.2011.

[10]             Conform lucrărilor pregătitoare, ideea pe care se întemeiază această condiție a fost că dreptul la reîntregirea familiei nu va fi acordat persoanelor care dispun numai de un permis de ședere temporar, care nu poate fi reînnoit.

[11]             A se vedea pagina 5 a raportului (COM 2008/610).

[12]             „Statele membre ar trebui să pună în aplicare dispozițiile prezentei directive fără să facă discriminare pe bază de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau orice alte tipuri de opinii, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.”

[13]             Pentru mai multe detalii, a se vedea punctul 4.3.4 din raport.

[14]             COM (2011) 455 final, adoptată la 19.7.2011.

[15]             C 540/03 punctele 100 și 101.

[16]             Standardele minime referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională și referitoare la conținutul protecției acordate (reformare) COM (2009) 551.

[17]             Proiectul ARGO, un program de acțiune privind „Cooperarea în combaterea abuzului sau a folosirii necorespunzătoare a statutelor administrative ale UE” care se ocupă, printre altele, și de căsătoriile de conveniență a subliniat necesitatea promovării unei baze de date comune și nevoia unei abordări comune în ceea ce privește „căsătoriile în alb”.

[18]             CEJ C-540/03.

[19]             COM (2008) 610, p. 11.

[20]             C-540/03; CEJ c-578/08

[21]             Totalul UE, cu excepția statelor membre pentru care nu sunt disponibile date.