18.1.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 15/26

—

este convins că macroregiunile pot fi o formă inovatoare de cooperare europeană interregională și transnațională, care poate crea un cadru adecvat pentru o cooperare între autoritățile locale și regionale, statele membre și organele Uniunii Europene, bine delimitată în timp, în spațiu, și sub aspectul obiectivelor;

—

subliniază că strategiile macroregionale nu trebuie să cuprindă toate domeniile politice, ci ar trebui să se concentreze mai întâi asupra provocărilor comune unei macroregiuni; de asemenea, precizează că macroregiunea nu este un alt nivel instituțional al Uniunii Europene;

—

subliniază că prioritățile comune de acțiune în zona Marea Nordului - Canalul Mânecii vizează în primul rând următoarele domenii: politica maritimă, mediul, energia, transporturile, industria și știința și efectele acestora asupra coeziunii sociale;

—

solicită statelor membre ale UE să sprijine etapele următoare ale elaborării unei strategii macroregionale pentru această zonă, având în vedere necesitatea urgentă de a aborda provocările din domeniile transporturi, mediu pescuit și cercetare;

—

solicită Comisiei Europene să pună la dispoziție chiar înainte de anul 2013 resurse pentru elaborarea de strategii macroregionale și să sprijine elaborarea unei strategii macroregionale pentru zona Marea Nordului – Canalul Mânecii până în 2013;

—

pledează pentru ca politica de coeziune să integreze în măsura posibilului, după 2013, strategiile macroregionale în domeniile ei de cooperare teritorială și consideră că este imperios necesar să se stabilească mai exact, într-o Carte verde, rolul și funcția macroregiunilor.

Raportor

:

dl Hermann Kuhn (DE-PSE), membru al Parlamentului landului Bremen

1.

salută Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Mării Baltice, prezentată de Comisia Europeană la 10 iunie 2009, care se referă la respectiva macroregiune. În momentul publicării documentului, Comisia a menționat că Strategia pentru Marea Baltică poate servi ca exemplu pentru abordări similare în alte macroregiuni europene;

2.

atrage atenția asupra faptului că Strategia pentru Marea Baltică se bazează pe o abordare integrată, pe voluntariat și o cooperare activă între actorii regionali, pe consultarea dintre aceștia, precum și pe neutralitatea financiară, fiind orientată spre o utilizare mai bine coordonată a resurselor disponibile. Acest mod de abordare este un bun reper pentru activitatea legată de strategiile macroregionale, în care caracteristicile și provocările unei macroregiuni trebuie să constituie mereu punctul de plecare;

3.

salută solicitarea Consiliului European, din 18-19 iunie 2009, adresată Comisiei, de a prezenta o strategie a UE pentru regiunea Dunării;

4.

reamintește că, încă de la început, Comitetul Regiunilor a fost în favoarea acestor eforturi și și-a adus contribuția la acestea, întrucât ele pot susține în mod corespunzător implicarea politică a autorităților locale și regionale;

5.

constată că multe regiuni europene se ocupă de tema strategiilor macroregionale. Acest lucru a fost evidențiat la Conferința Comitetului Regiunilor din 13 aprilie 2010, intitulată „Macroregiunile europene: integrare prin cooperare teritorială”;

6.

este convins că macroregiunile pot fi o formă inovatoare de cooperare europeană interregională și transnațională, care poate crea un cadru adecvat pentru o cooperare între autoritățile locale și regionale, statele membre și organele Uniunii Europene, bine delimitată în timp, în spațiu, și sub aspectul obiectivelor. În același timp, în procesul de elaborare a acestor noi strategii ar trebui să se aibă în vedere experiența îndelungată în cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională;

7.

subliniază că o strategie europeană pentru o macroregiune poate îmbunătăți coerența și coordonarea acțiunilor politice în diferite sectoare și la diferite niveluri și poate răspunde provocărilor specifice prin acțiuni comune. O astfel de strategie poate contribui la coordonarea utilizării mijloacelor financiare pentru a lua mai bine în considerare autoritățile locale și regionale, conform principiilor guvernanței pe mai multe niveluri, și poate implica organizațiile sociale în mod mai flexibil;

8.

pleacă așadar de la premisa că strategiile macroregionale reprezintă un instrument al integrării europene și al sporirii coeziunii economice, sociale și teritoriale, pas cu pas;

9.

consideră că este necesar să se examineze modul în care strategiile macroregionale și domeniile lor de acțiune se îmbină cu alte politici strategice ale Uniunii, în special cu „Europa 2020”, cu politica de coeziune și cu politica maritimă integrată;

10.

reamintește că promovarea și dezvoltarea cooperării transfrontaliere, interregionale și transnaționale au reprezentat întotdeauna o preocupare centrală a Comitetului Regiunilor, așa cum au dovedit-o atât crearea euroregiunilor, care se concentrează pe cooperarea regiunilor de frontieră, cât și dezvoltarea unor structuri europene în cadrul proiectelor transfrontaliere, transnaționale și interregionale sub forma juridică a Grupărilor europene de cooperare teritorială (GECT);

11.

menționează că promovarea cooperării interregionale și transnaționale este și ea un obiectiv important și o componentă a politicii de coeziune. În acest sens, programele Interreg IV Bvizează deja, în mod direct, structuri regionale mai mari, precum Marea Nordului sau Arcul Atlantic;

12.

salută faptul că, datorită includerii obiectivelor „coeziunii teritoriale” în tratatele europene, zonele geografice au căpătat o importanță și mai mare ca punct de referință al politicilor europene;

13.

salută faptul că politica maritimă integrată a Uniunii, care dorește să regrupeze politicile sectoriale într-o acțiune integrată, a considerat între timp că regionalizarea strategiei este o condiție esențială pentru aplicarea ei cu succes, pentru că, astfel, prioritățile și instrumentele pot fi adaptate mai precis la situația geografică, economică și politică specifică a unei zone maritime;

14.

este convins că acest concept al macroregiunilor și strategiile politice referitoare la acestea pot fi o formă nouă și inovatoare a politicii interregionale și transnaționale a Uniunii Europene. Acest concept poate contribui în mod esențial la coerența și capacitatea de acțiune într-o anumită zonă și, astfel, poate îmbina, în condițiile specifice respective, eficiența economică, coeziunea socială și echilibrul ecologic;

15.

constată că o macroregiune este un teritoriu „ales”, nu „impus”, ale cărui granițe nu trebuie, prin urmare, să coincidă cu granițele administrative și politice. O macroregiune este un nivel la care diferiți actori decid să colaboreze pentru a rezolva probleme comune, care, la alte niveluri teritoriale, nu și-ar găsi soluții sau și-ar găsi soluții mai puțin adecvate. Este vorba de șanse și provocări deosebite, pentru care o regiune sau un stat membru nu pot găsi soluții întrucât sunt prea mici, iar Uniunea este prea mare și reglementările sale prea generale;

16.

concluzionează că strategiile macroregionale nu trebuie să cuprindă toate domeniile politice, ci ar trebui să se concentreze mai întâi asupra provocărilor comune unei macroregiuni, care au fost identificate împreună, în cadrul unei abordări în parteneriat. Astfel, strategiile macroregionale îmbină principiile de colaborare, atunci când este util și necesar, cu principiul subsidiarității;

17.

subliniază că macroregiunea ca „spațiu funcțional” nu are granițe fixe, acestea putându-se schimba în funcție de problemă și de soluție. Cu toate acestea, trebuie să se ajungă la un grad minim de consens asupra ceea ce înseamnă o zonă-nucleu (chiar și în zonele interne). Fiecare macroregiune este definită în esență de condițiile naturale pe care s-a construit istoria ei economică, politică și culturală;

18.

precizează că macroregiunea nu este un alt nivel instituțional sau constituțional al Uniunii Europene. Macroregiunea trebuie organizată, mai degrabă, ca o formă de acțiune, platformă sau rețea în care partenerii locali și regionali, naționali, precum și europeni pot acționa împreună, prin implicarea actorilor societății într-o anumită zonă, în vederea realizării obiectivelor stabilite în comun. În acest proces, ar trebui să se recurgă la rețelele și platformele existente;

19.

este convins că strategiile macroregionale oferă mari șanse și posibilități pentru dezvoltarea în continuare și concretizarea guvernanței pe mai multe niveluri, pe care Comitetul Regiunilor a transformat-o într-o temă centrală a activității sale. Acest lucru este valabil și pentru participarea deschisă și flexibilă a organizațiilor societății civile;

20.

menționează că autoritățile locale și regionale cunosc cel mai bine condițiile concrete și problemele regiunii și că, și din acest motiv, trebuie să fie parteneri cu drepturi egale la elaborarea și aplicarea strategiilor macroregionale. Aceste autorități reprezintă actorii cei mai apropiați de cetățeni;

21.

consideră totuși că, în cadrul macroregiunii, cooperarea nu poate fi doar bi- sau multilaterală, ci trebuie realizată în esență cu sprijinul instituțiilor Uniunii Europene, întrucât acestea reprezintă obiectivele, regulile și resursele comune ale Uniunii;

22.

este convins că fiecare macroregiune are nevoie de o strategie adaptată nevoilor ei. Doar elaborarea unei serii de strategii macroregionale de diferite tipuri va oferi suficientă experiență în ceea ce privește posibilitățile și limitele acestui instrument;

23.

constată că zona Marea Nordului - Canalul Mânecii cuprinde teritoriul maritim al Mării Nordului cu legăturile sale către Marea Baltică (Skagerrak si Kattegat), către Atlantic (Canalul Mânecii) și către Oceanul Arctic, precum și regiunile de coastă din acest teritoriu maritim, în măsura în care acestea sunt legate de mare, direct sau indirect, influențează marea sau sunt influențate de aceasta. În documentele Comisiei OSPARși în Directiva UE privind strategia maritimă, teritoriul maritim corespunde limitelor regiunii maritime „Marea Nordului în sens larg”;

24.

menționează că Suedia, Danemarca, Germania, Țările de Jos, Belgia, Franța și Regatul Unit, state membre ale UE, precum și autoritățile locale și regionale ale acestora sunt legate politic de macroregiunea Marea Nordului - Canalul Mânecii. Acest lucru este adevărat și pentru Norvegia și, în sens mai larg, pentru Islanda, care au deja legături strânse cu UE ca membre ale SEE. Islanda a solicitat deja să adere la Uniune;

25.

ia notă că Marea Nordului se situează pe platoul continental și, prin urmare, nu este adâncă. Cu 230 de specii de pești și 10 milioane de păsări de mare, ecosistemul ei este bogat și complex, dar și sensibil și periclitat. Coastele sunt variate: fiorduri, estuare, plaje, golfuri și zone tidale. Ele sunt caracterizate de maree puternice și, uneori, de curenți puternici. Râurile care se varsă în Marea Nordului și în Canalul Mânecii drenează o mare parte a Europei și poluează suplimentar marea cu depozitele lor;

26.

este conștient că teritoriul maritim al Mării Nordului și al Canalului Mânecii reprezintă zona maritimă cea mai frecventată din lume și că, în ansamblul său, este utilizat într-un mod extrem de intens, pentru transportul maritim (cu concentrația maximă în Canalul Mânecii), pescuit, extracția de materii prime de pe fundul mării (petrol, gaz, nisip și pietriș), producerea de energie în largul mării, turism. Între fiecare dintre aceste moduri de exploatare, pe de o parte, precum și între ele și protecția mediului, pe de altă parte, există o relație plină de tensiuni și conflicte;

27.

știe că zonele de coastă ale Mării Nordului și ale Canalului Mânecii se numără printre regiunile bine dezvoltate ale UE. Aici se află două dintre cele mai mari porturi din lume pentru transportul maritim intercontinental, precum și unele centre urbane mari cu industrie tradițională și modernă; turismul și agricultura sunt și ele bine dezvoltate în ansamblu. Totodată, domenii tradiționale precum pescuitul sau construcțiile de nave se află într-o schimbare structurală dificilă, îngreunată de actuala criză financiară și economică;

28.

consideră că regiunea Mării Nordului și a Canalului Mânecii este o regiune de creștere economică. Aceasta ar putea și ar trebui să contribuie la Strategia UE 2020 și la o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii în Europa. Acest lucru poate fi promovat printr-o abordare macroregională;

29.

este îngrijorat că zona Marea Nordului - Canalul Mânecii este puternic afectată și periclitată din punct de vedere ecologic – afectată din cauza diverselor poluări și a dejecțiilor în mare, periclitată din cauza riscurilor prezentate de transportul maritim și producerea de energie. Schimbările climatice prezintă noi riscuri pentru regiunile de coastă apropiate, din cauza creșterii nivelului mării și a frecvenței condițiilor meteorologice extreme;

30.

menționează că de 2 000 de ani regiunile de coastă din jurul Mării Nordului și Canalului Mânecii au fost strâns legate între ele din punct de vedere politic și cultural, ca urmare a fluxurilor migratoare, a strânselor relații comerciale, de exemplu în vremea Ligii Hanseatice, și a tradițiilor maritime comune. Timp de secole, aici a fost punctul de plecare al călătoriilor pe mare care au făcut ocolul lumii și care au marcat conștiința de sine a oamenilor din această regiune;

31.

subliniază că țările care au ieșire la Marea Nordului și la Canalul Mânecii se află în fața unor grave probleme și provocări comune, care nu pot fi rezolvate și înfruntate separat de regiunile și statele membre. Acestea rezultă în principal din caracteristicile naturale și teritoriale deosebite ale Mării Nordului, ale Canalului Mânecii și ale zonelor de coastă, care până astăzi au reprezentat baza unei evoluții istorice, economice, sociale și culturale similare. În esență, acestea sunt:

32.

subliniază că măsurile imperios necesare pentru conservarea ecosistemului Mării Nordului și a legăturilor acestuia cu mările învecinate pentru protejarea resurselor, reducerea și evitarea poluării suplimentare, securitatea pe mare și pe uscat și adaptarea la schimbările climatice au, prin natura lor, un caracter transfrontalier și, prin urmare, nu pot fi adoptate doar de regiuni sau de statele membre separat. Acest lucru este valabil și pentru crearea infrastructurilor transfrontaliere și a planurilor de amenajare a teritoriului: coridoare de transport maritim, rețele de transport, trasee pentru amplasarea cablurilor și a conductelor, interconectarea zonelor maritime protejate;

33.

subliniază că prioritățile comune de acțiune în zona Marea Nordului - Canalul Mânecii vizează în primul rând următoarele domenii: politica maritimă, mediul, energia, transporturile, industria și știința și efectele acestora asupra coeziunii sociale. În aceste domenii politice se recunoaște clar valoarea adăugată a cooperării reușite în macroregiuni. Aceasta va avea, de asemenea, efecte pozitive asupra domeniilor politice care nu depind direct de caracteristicile teritoriale și evoluțiile tradiționale;

34.

subliniază că transportul maritim este un pilon al economiei europene, un factor important de ocupare a forței de muncă și, în ciuda presiunii asupra mediului, cel mai ecologic mijloc de transport. Prin urmare, obiectivul este mutarea în special a transportului de marfă pe apă și interconectarea mai bună a căilor navigabile și a căilor ferate în hinterland. Ar trebui coordonată dezvoltarea transportului maritim pe distanțe scurte, a „autostrăzilor maritime”, precum și conectarea la căile navigabile interioare în macroregiunea Marea Nordului - Canalul Mânecii;

35.

consideră că, în continuare, ar trebui acordată o atenție deosebită îmbunătățirii și controlului siguranței transportului maritim, în special în regiunile maritime cu risc ridicat, cum ar fi Canalul Mânecii. Eventualele riscuri suplimentare prezentate de extinderea parcurilor eoliene din largul mării necesită noi strategii comune privind protecția împotriva catastrofelor;

36.

este îngrijorat că, din cauza intensificării concurenței în domeniul transporturilor maritime și în activitățile economice portuare din cauza crizei financiare și economice, cerințele privind lupta împotriva poluării mării și zonelor de coastă ar putea ajunge în plan secund. Sunt necesare acțiuni de sprijin, măsuri și stimulente deosebite pentru a dezvolta în continuare strategii precum „Clean Shipping”, „Vaporul cu emisii zero” sau „Green Harbour”. Inițiativa climatică Rotterdam (Rotterdam Climate Initiative) și indexul „Clean Shipping” reprezintă exemple bune în acest sens;

37.

este convins că întrebările referitoare la securitatea pe mare și măsurile împotriva poluării mediului trebuie, de fapt, să facă obiectul unor acorduri internaționale, dar că astfel de acorduri pot fi pregătite și inițiate cu succes doar prin acțiunile și exemplele macroregiunilor bine organizate;

38.

consideră că, odată cu importanța din nou în creștere a transportului maritim și a activităților din largul mării, va crește cererea de forță de muncă și cerințele față de aceasta, precum și concurența internațională pentru forța de muncă foarte calificată. Centrele maritime din zona Marea Nordului - Canalul Mânecii se află împreună în fața provocării de a asigura formarea profesională și calificarea lucrătorilor specializați în diverse activități maritime;

39.

se exprimă în favoarea examinării ideii unei „academii maritime” ca centru comun, virtual, de pregătire pentru profesiile maritime tradiționale și pentru cele noi, în care să se elaboreze standarde și materii de studiu comune și care, apoi, să fie recunoscute reciproc;

40.

subliniază că regiunile de coastă din zona Marea Nordului - Canalul Mânecii sunt puternic afectate de mutațiile diviziunii internaționale a muncii în industrie, în special în domeniul construcțiilor navale. Este necesară promovarea construcțiilor de nave speciale de înaltă tehnologie, precum și a navelor cu emisii reduse sau cu emisii zero, pentru a sprijini competitivitatea șantierelor navale și, totodată, pentru a mări siguranța și durabilitatea transportului maritim;

41.

atrage atenția că marea și zonele de coastă deopotrivă pot deveni loc de producție sau materie primă pentru noile tehnologii și industrii: este vorba de tehnologiile aplicate în largul mării, de biotehnologiile „albastre”, de tehnologiile de gospodărire a apelor și a zonelor de deltă, de culturile maritime, de eventuala extracție a altor materii prime de pe fundul mării. Pentru aceste tehnologii și industrii de viitor ar trebui create clustere regionale în zona Marea Nordului - Canalul Mânecii, întrucât aici există capacități științifice și industriale adecvate în acest sens;

42.

salută anunțul Comisiei, publicat în programul său de lucru pentru 2010, referitor la elaborarea Comunicării pe tema „Creșterea albastră – o nouă viziune pentru creștere durabilă în regiunile de coastă și în zonele maritime”;

43.

subliniază că politica maritimă integrată evidențiază nevoia de soluții pe măsură, adaptate caracteristicilor (geografice, economice și politice) ale mărilor regionale și că zona Marea Nordului - Canalul Mânecii este o astfel de mare regională. Elaborarea unei politici maritime integrate pentru acest spațiu, punerea în practică și monitorizarea ei sunt componente esențiale ale unei strategii europene pentru zona Marea Nordului – Canalul Mânecii;

44.

pleacă de la premisa că anunțul Comisiei cu privire la Comunicarea privind politica maritimă integrată pentru zona Mării Nordului „în sens larg” va evidenția nevoia intensificării cooperării între țările cu ieșire la Marea Nordului și va propune obiective și instrumente pentru această cooperare;

45.

menționează că autoritățile locale și regionale și părțile interesate de la fața locului sunt parteneri importanți în această discuție, întrucât pot aprecia cel mai bine care sunt măsurile adecvate;

46.

regretă că politica Uniunii Europene în domeniul pescuitului nu și–a îndeplinit până acum obiectivele în mod satisfăcător și se află în fața unor mari provocări: pescuitul excesiv în cazul multor specii și în multe regiuni, starea precară a multor stocuri – uneori sub limita biologică – capacitatea de pescuit care este încă exagerat de mare, pescuitul ilegal și nereglementat care până acum nu a putut fi împiedicat în mod eficient;

47.

recomandă ca fiecare zonă de pescuit să analizeze și să evalueze care este forma de gestionare care corespunde cel mai bine regiunii maritime, speciei de pești și tipului de flotă. În acest scop, ar trebui promovate rolul consiliilor consultative regionale (CCR) și implicarea autorităților locale și regionale;

48.

constată că dezvoltarea economică și intervențiile umane din ce în ce mai mari au afectat puternic ecosistemul Mării Nordului și al Canalului Mânecii, generând mari probleme ecologice: poluarea (printre altele cu deșeuri din plastic) a mării și a plajelor, poluarea tot mai mare a apelor cu substanțe chimice și cu metale grele, poluarea cauzată de nave și de extracțiile de petrol și gaze naturale de pe fundul mării;

49.

este sigur că o îmbunătățire durabilă a mediului marin (calitatea apei, conservarea biodiversității) – inclusiv în estuare – se poate realiza doar prin asumarea de către toate țările care au ieșire la Marea Nordului și la Canalul Mânecii a angajamentului de a urmări obiective comune și de a le pune în aplicare și a le monitoriza în mod coerent;

50.

ia notă cu mare îngrijorare că pe fundul Mării Nordului și al Canalului Mânecii se află și astăzi mari cantități de muniție (estimate la 1 milion de tone) din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, care reprezintă o mare amenințare pentru transportul maritim, mediu și populație. Schimbul de informații, cooperarea bazată pe încredere și programele de acțiune comune sunt necesare pentru a se putea reduce și elimina acest pericol;

51.

insistă asupra faptului că înainte de planificarea captării și stocării CO2 (CSC) pe fundul mărilor sunt necesare studii foarte temeinice pentru evaluarea riscurilor și consecințelor pentru mediu;

52.

menționează că creșterea nivelului mării și pericolul sporit ca zonele de coastă să fie inundate în cazul unor condiții meteorologice extreme, ca urmare a schimbărilor climatice, afectează în mod specific și similar regiunile de la Marea Nordului și Canalul Mânecii. Pentru a răspunde acestor provocări, regiunile de coastă de la Marea Nordului și Canalul Mânecii trebuie să realizeze proiecte comune de cercetare, să schimbe informații importante și să se pună de acord asupra măsurilor concrete de protecție a coastelor;

53.

constată că țările cu ieșire la Marea Nordului au acumulat o experiență unică cu privire la gestionarea fluctuațiilor nivelului mării care pot fi cauzate de schimbările climatice. De aceea, prin colaborarea în materie de cercetare și actualizarea cunoștințelor în acest domeniu se poate contribui la creșterea competitivității, precum și la protejarea spațiului în care trăiesc cetățenii;

54.

atrage totodată atenția că regiunile din zona Mării Nordului și a Canalului Mânecii atribuie o mare importanță protecției climei și cercetării în domeniul mediului și vor defini împreună posibilitățile de acțiune la nivel regional pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Acest lucru se va realiza prin programe regionale de protecție a climei, creșterea eficienței energetice și promovarea energiilor regenerabile (atât pe uscat, cât și în largul mării), care trebuie să înlocuiască sursele fosile de energie;

55.

evidențiază că zonele de coastă și, în special, marile estuare trebuie să reziste condițiilor climatice, astfel încât să se îmbunătățească, în funcție de posibilități, calitatea mediului și a vieții în regiunile de coastă și în hinterland;

56.

constată că schimbările climatice pot afecta și mai mult ecosistemul marin, prin încălzire, mărirea acidității apei sau migrarea unor noi specii. Acestea vor modifica și posibilitățile oferite de turism în această zonă. Sunt necesare reacții politice realiste, elaborate în comun pe o bază științifică;

57.

subliniază că lupta împotriva efectelor transfrontaliere, în special în zona Marea Nordului – Canalul Mânecii, care este utilizată atât de intens, necesită o coordonare mai strânsă în chestiunile care privesc amenajarea teritoriului în zonele de coastă și pe apă. Cerințele actuale, în creștere, de utilizare a unei zone limitate și sensibile trebuie, de asemenea, evaluate și cântărite în contextul dezvoltării durabile și al conservării mediului natural;

58.

se întreabă dacă nu ar trebui elaborat pentru zona Marea Nordului – Canalul Mânecii un „drept minier” comun ca legislație de utilizare a fundului mării, care să includă norme pentru aprobări și pentru aspectele de securitate. În acest sens, sunt necesare și dispoziții privind amplasarea și utilizarea cablurilor și conductelor pe fundul mării;

59.

atrage atenția că zona de coastă are o funcție importantă de protecție a hinterlandului împotriva mării. Ea este, totodată, o valoroasă zonă naturală și de odihnă, furnizând astfel o contribuție importantă la îmbunătățirea calității vieții oamenilor care locuiesc în zona Marea Nordului – Canalul Mânecii. Datorită intereselor diverse de utilizare a ei (natură, odihnă, economie, securitate, locuit), utilizarea corespunzătoare și eficientă a zonei de coastă, precum și planificarea și dezvoltarea integrate sunt indispensabile;

60.

pleacă de la premisa că petrolul și gazele naturale vor fi în continuare extrase în Marea Nordului. Sunt necesare înalte standarde de securitate comune și sisteme de prevenire și limitare a pericolelor, pentru a reduce pe cât posibil riscurile și pentru a se putea reacționa rapid și eficient în caz de nevoie;

61.

subliniază că, datorită condițiilor geografice, posibilitățile de producere a energiei regenerabile – a cărei extindere este decisivă pentru o politică reușită privind schimbările climatice – sunt foarte mari în Marea Nordului și în Canalul Mânecii. Energia produsă de vânt, valuri, maree și curenți are un mare potențial în această zonă, continuarea cercetărilor și sprijinirea acestora fiind în interesul tuturor celor din această regiune. Având în vedere extinderea rapidă a centralelor eoliene în largul mării, trebuie să se adopte standarde pentru construcția, securitatea, zgomotul și poluarea produse de aceste instalații;

62.

își exprimă satisfacția că a început planificarea unei „rețele a Mării Nordului”, ca rețea cuprinzătoare de transport de energie, pentru a se putea utiliza pe deplin potențialul surselor de energie regenerabilă. Astfel, cooperarea dintre statele membre, regiuni și parteneri privați este imperios necesară. În urma evoluției necesare către o „rețea inteligentă”, avantajele producției de energie regenerabilă ar putea transforma zona într-o regiune-pilot pentru „e-mobilitate”;

63.

solicită promovarea mai puternică a cercetării marine și maritime în cel de-al 8-lea Program-cadru de cercetare și sprijinirea interconectării acestora, pentru că la baza tuturor domeniilor de acțiune menționate stau cunoștințele științifice despre ecosistemul Mării Nordului și starea acestuia, despre consecințele schimbărilor climatice, despre efectele reciproce ale exploatărilor concurente etc.;

64.

propune lansarea unei inițiative de cercetare multitematice distincte pentru această regiune, orientată spre integrarea cunoștințelor despre zona Marea Nordului – Canalul Mânecii provenite din toate disciplinele. În acest context, ar trebui utilizată experiența dobândită în cadrul programului BONUS169 pentru regiunea Mării Baltice;

65.

menționează că viața și munca lângă mare și pe mare au creat o lungă tradiție culturală, amintiri și povestiri. Recuperarea terenurilor din mare, construcțiile de nave și transportul maritim au contribuit în mod esențial la formarea conștiinței de sine și a identității oamenilor care trăiesc în regiunea Mării Nordului și a Canalului Mânecii. Revigorarea și promovarea acestor tradiții ca identitate comună sunt și un avantaj în evidențierea acestei zone în raport cu zonele concurente;

66.

propune, prin urmare, sprijinirea cooperării dintre muzeele și instituțiile culturale care se ocupă de acest subiect (de exemplu, „Rețeaua muzeelor maritime ale Mării Nordului”). Pentru o mai bună înțelegere a istoriei comune (și separate) a acestei zone, ar putea fi utilă o carte de istorie comună;

67.

evidențiază importanța economiei culturii și creației în multe regiuni din zona Marea Nordului – Canalul Mânecii și este convins că acest sector economic va fi mai important pentru creșterea economică și ocuparea forței de muncă în această zonă; aceasta se poate realiza în speță prin programe de schimburi culturale și universitare și prin corelarea culturii cu turismul durabil în toată zona;

68.

menționează gradul ridicat de convergență între aceste priorități și teme principale ale strategiei pentru zona Marea Nordului – Canalul Mânecii și obiectivele și orientările Strategiei Europa 2020, și vede în aceasta o premisă excelentă pentru fructificarea reciprocă a orientărilor strategice la nivelul întregii Uniuni și a cooperării transfrontaliere și transnaționale intense într-o macroregiune specială a țărilor care au ieșire la Marea Nordului și la Canalul Mânecii;

69.

recunoaște în special în inițiativele emblematice „O Uniune a inovării”, „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”, „O politică industrială adaptată erei globalizării”, precum și „Noi competențe – noi locuri de muncă”, acele obiective de viitor ale UE la care o strategie macroregională a țărilor care au ieșire la Marea Nordului și la Canalul Mânecii și-ar putea aduce o contribuție concretă și durabilă;

70.

își reafirmă convingerea că, în cadrul unei macroregiuni, cooperarea dintre partenerii naționali, regionali și locali în domenii tematice bine definite contribuie cu o valoare adăugată considerabilă la punerea în aplicare a strategiei generale a UE, deoarece aceasta permite, la nivelul macroregiunii, identificarea actorilor corespunzători, precum și mobilizarea și orientarea precisă a resurselor;

71.

subliniază importanța deosebită care îi revine cooperării dintre actori în cadrul unei macroregiuni, pentru aplicarea reușită și eficientă a Strategiei Europa 2020 „la fața locului” și în viața de zi cu zi a cetățenilor în cadrul experiențelor lor locale și regionale;

72.

atrage atenția asupra faptului că între Marea Nordului și Marea Baltică există numeroase legături politice și economice. Ambele zone maritime se confruntă cu provocări similare în special în ceea ce privește economia maritimă, protecția mărilor, schimbările climatice și politica energetică. Prin urmare, se urmărește o cooperare strânsă între regiunea Mării Nordului și cea a Mării Baltice. Dincolo de aceasta, ar trebui să se examineze modul în care se pot transfera bunele practici din cadrul Strategiei pentru Marea Baltică către Strategia pentru Marea Nordului;

73.

propune să se examineze dacă și cum pot fi îmbinate în viitor obiectivele și domeniile de acțiune ale politicii de coeziune cu prioritățile stabilite în comun în cadrul strategiilor macroregionale, urmând ca, de exemplu, anumite mijloace financiare din cadrul fondurilor structurale să fie alocate acestor strategii;

74.

constată că în zona Marea Nordului – Canalul Mânecii există deja programe UE de cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională (în special programul Interreg IV Bpentru Marea Nordului și Arcul Atlantic) care promovează cooperarea și contribuie la o mai strânsă coeziune a regiunilor. Aceste programe – îmbinate mai strâns și mai flexibil sau grupate pe termen lung – ar putea fi transformate într-un instrument important pentru elaborarea și punerea în aplicare a unei strategii pentru zona Marea Nordului – Canalul Mânecii;

75.

solicită autorităților locale și regionale din zona Marea Nordului – Canalul Mânecii să utilizeze mai mult începând de acum aceste instrumente de promovare a cooperării interregionale, în scopul formulării și dezvoltării unei strategii macroregionale;

76.

pledează din nou pentru consolidarea în continuare a cooperării interregionale în cadrul elaborării politicii de coeziune începând cu 2014 și pentru mărirea fondurilor necesare acestui scop, fără a aduce prejudicii obiectivelor 1 și 2 ale politicii de coeziune;

77.

ia notă de poziția Comisiei Europene conform căreia, în momentul actual, pentru elaborarea strategiilor macroregionale este valabil principiul celor „trei nu”: fără noi reglementări, fără noi instituții, fără fonduri suplimentare;

78.

consideră că, totodată, ar trebui să fie valabil și principiul celor „trei da”:

79.

consideră că este necesar ca, pentru punerea în aplicare a strategiilor macroregionale, să fie elaborate și aplicate noi forme de guvernanță (rețele, platforme), axate pe acțiuni comune și obiective concrete. Acestea ar putea declanșa și continua procese politice, fără a pune sub semnul întrebării drepturile actuale privind competențele și suveranitatea. Este utilă o structură de cooperare pe mai multe niveluri, care să grupeze diferitele niveluri de guvernanță, putere, resurse și capacități;

80.

reamintește că, între 1984 și 2006, Conferința Internațională pentru Protejarea Mării Nordului a întreprins o activitate de pionierat în vederea realizării unor acorduri pentru o mai bună protecție a Mării Nordului. Odată cu intrarea în vigoare, în 1998, a Convenției OSPAR privind protecția mediului marin al Atlanticului de Nord, inclusiv Marea Nordului, există un cadru obligatoriu pentru acordurile internaționale în această zonă;

81.

subliniază că un partener important este Comisia Mării Nordului, una dintre comisiile geografice ale Conferinței regiunilor maritime periferice (CRMP), care activează pentru o cooperare mai intensă în zona Mării Nordului și care a elaborat deja propuneri în vederea unei strategii pentru zona Mării Nordului – Canalul Mânecii. Între Grupul interregional „Marea Nordului – Canalul Mânecii” al Comitetului Regiunilor și Comisia Mării Nordului există de câtva timp relații strânse în acest sens. Și alte rețele ale organizațiilor locale și regionale din această zonă ar trebui să aibă posibilitatea să contribuie la această activitate;

82.

subliniază că pentru Canalul Mânecii un rol important îl joacă Adunarea Arcului Mânecii („Arc Manche Assembly”), care urmărește în mod expres integrarea Canalului Mânecii într-o strategie macroregională comună cu Marea Nordului;

83.

este convins că prin colaborarea cu aceasta și cu alte organisme active (de exemplu Forumul Waddenzee) sau organizații neguvernamentale se construiește o bază solidă pentru dezvoltarea și succesul strategiilor macroregionale;

84.

speră să se poată realiza o mai bună sinergie între fondurile disponibile la nivel comunitar, până când vor fi disponibile fonduri speciale pentru strategiile macroregionale. În acest context, având în vedere diversitatea temelor abordate, pentru strategiile macroregionale trebuie să se poată utiliza diferitele fonduri comunitare existente, nu doar fondurile structurale, ci și, de exemplu, Programul-cadru pentru competitivitate și inovare (PCI), programele TEN-T și Marco Polo în domeniul transporturilor, programul-cadru pentru cercetare și dezvoltare etc.;

85.

este convins că scopul politicii macroregionale este realizarea de acțiuni comune delimitate în timp, în spațiu, și sub aspectul obiectivelor. Prin urmare, această politică ar trebui să ia forma unui plan de acțiune „Marea Nordului – Canalul Mânecii 2020”;

86.

solicită statelor membre ale UE să sprijine la nivel european etapele următoare ale elaborării unei strategii macroregionale pentru zona Marea Nordului – Canalul Mânecii;

87.

consideră că, având în vedere problemele și provocările urgente, trebuie să se înceapă încă de pe acum procesul de elaborare a unei strategii pentru zona Marea Nordului – Canalul Mânecii. Comitetul solicită Consiliului European să însărcineze Comisia cu elaborarea strategiei și solicită Parlamentului European să urmărească îndeaproape acest proces;

88.

pledează pentru ca politica de coeziune să integreze în măsura în care este posibil, după 2013, strategiile macroregionale în domeniul cooperării teritoriale (la nivel transfrontalier, transnațional și interregional) și se exprimă în favoarea adoptării strategiei macroregionale înainte de 2013, astfel încât programele regionale operaționale din cadrul viitoarei perioade de programare să poată contribui, în măsura posibilităților, la aplicarea concretă a strategiei;

89.

subliniază că o strategie pentru regiunea Marea Nordului - Canalul Mânecii se bazează pe aplicarea principiului subsidiarității. Aceasta va putea să abordeze domenii tematice și probleme care nu pot fi rezolvate exclusiv la nivel local, regional și național;

90.

menționează că elaborarea acestei strategii trebuie să fie însoțită de o amplă consultare publică. Aceasta trebuie să aibă loc în strânsă colaborare cu Comitetul Regiunilor, în calitatea sa de reprezentant al autorităților locale și regionale, și, în special, cu Comisia Mării Nordului a CRMP, cu Adunarea Arcului Mânecii și cu alți actori importanți. Norvegia și Islanda, state membre ale SEE, ar trebui să fie de asemenea implicate;

91.

solicită Comisiei Europene să pună la dispoziție chiar înainte de anul 2013 resurse pentru asistență tehnică în elaborarea de strategii macroregionale, pentru ca aceste resurse să poată fi incluse în viitoarea perspectivă financiară a Uniunii Europene;

92.

propune Comisiei Europene să sprijine elaborarea unei strategii macroregionale pentru zona Marea Nordului – Canalul Mânecii până în 2013 și în cadrul programelor de cooperare teritorială, în special Interreg IV Bși a altor programe de rețele, precum ESPON; în acest fel s-ar identifica cu claritate directivele europene și convențiile deja aplicabile acestei regiuni;

93.

salută faptul că programul de lucru al Comisiei Europene prevede prezentarea unei Comunicări privind punerea în aplicare a politicii maritime integrate în Marea Nordului „în sens larg”;

94.

consideră că este imperios necesar să se analizeze și să se stabilească mai exact, într-o Carte verde, rolul și funcția macroregiunilor. Comitetul Regiunilor a solicitat deja acest lucru Comisiei Europene în Rezoluția sa privind programul legislativ și de lucru al Comisiei Europene pentru 2010;

95.

îl însărcinează pe președinte să prezinte acest aviz din proprie inițiativă Comisiei Europene, Parlamentului European, actualei Președinții a Consiliului și partenerilor acesteia din cadrul trioului președințiilor 2010-2011.