52010DC0487

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 24.9.2010

COM(2010) 487 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

PRIVIND OPORTUNITĂȚILE ȘI PROVOCĂRILE PENTRU CINEMATOGRAFUL EUROPEAN ÎN ERA DIGITALĂ

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

PRIVIND OPORTUNITĂȚILE ȘI PROVOCĂRILE PENTRU CINEMATOGRAFUL EUROPEAN ÎN ERA DIGITALĂ

1. Introducere

Cinematograful european are un rol important în modelarea identităților europene, aflate în centrul Agendei europene pentru cultură. Peisajul audiovizualului se află în schimbare continuă în întreaga lume, deschizând o multitudine de oportunități pentru cinematograful european și pentru industria europeană a audiovizualului, cu condiția abordării cu succes a provocărilor inerente pe care le implică investițiile în echipament, formare și noi modele. Tehnologiile digitale au permis deja un acces mai ușor al operelor audiovizuale europene în afara țării de origine a acestora datorită noilor căi de transport al conținutului audiovizual (cum ar fi sistemele „video la cerere” și „Catch-up TV”). Competitivitatea industriei de conținut audiovizual din Europa va depinde puternic de utilizarea acestor tehnologii noi în etapa de distribuție.

În cadrul noii Strategii europene pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii[1], Agenda digitală pentru Europa [2] (una dintre cele șapte inițiative emblematice ale acesteia) are ca scop crearea unei piețe digitale unice, astfel încât conținuturile și serviciile comerciale și culturale să poată circula liber peste granițe, iar cetățenii europeni să poată beneficia pe deplin de avantajele erei digitale. Unul dintre avantajele TIC pentru Europa este o distribuție mai largă și mai ieftină a conținutului cultural și creativ.

Mai mult, astfel cum se menționează în cartea verde „Eliberarea potențialului industriilor culturale și creative”[3], conținutul cultural este esențial pentru dezvoltarea societății informaționale, alimentând investițiile în infrastructurile și serviciile de internet în bandă largă, în tehnologiile digitale, precum și în noi produse electronice de consum și dispozitive de telecomunicații. Pe lângă contribuția lor directă la PIB, industriile culturale și creative sunt factori importanți de inovare economică și socială în multe alte sectoare.

În lumina problemelor politice aflate în joc, Convenția UNESCO asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale[4], ratificată de Uniunea Europeană în 2006, are, de asemenea, un rol în determinarea nevoii de acțiune a Uniunii Europene în domeniul digitalizării cinematografelor.

Problemele politice ridicate de impactul revoluției digitale asupra cinematografului european sunt prezente la toate nivelurile: regional, național și european. Două aspecte prezintă o importanță deosebită:

- Competitivitatea și circulația operelor europene;

- Pluralismul și diversitatea lingvistică și culturală.

Măsurile de sprijin ale statelor membre se concentrează în general pe etapele de creație și producție ale industriei cinematografice. De acum înainte aceste filme vor avea nevoie, de asemenea, de mastere și ecrane digitale pentru a putea fi proiectate și pentru a-și atinge publicul potențial. Accesul la echipament digital și la mastere digitale va deveni esențial pentru a putea rămâne competitiv pe o piață aflată în evoluție rapidă.

Asigurarea circulației operelor europene și a diversității cinematografului european disponibil publicului va necesita o gamă largă de operatori (distribuitori și exploatanți). Una dintre provocări va fi menținerea cinematografelor în ciuda barierei de acces reprezentate de costurile ridicate ale echipamentului digital, care amenință existența unor cinematografe europene.

Prezenta comunicare continuă acțiunile deja realizate de Comisia Europeană și de statele membre în acest domeniu. Comisia Europeană a stabilit un grup de experți privind cinematograful digital încă din primăvara anului 2008. Acest grup, alcătuit din distribuitori, exploatanți și reprezentativi ai agențiilor de film care activează în domeniul strategiilor de digitalizare, au explorat diferite modalități de menținere a diversității filmelor și a cinematografului în Europa digitală de mâine. Discuțiile au arătat că este nevoie de o alternativă la modelul existent al taxei pe copia virtuală (VPF - Virtual Print Fee) și au subliniat importanța ajutorului public național și al Uniunii Europene pentru digitalizarea anumitor cinematografe.

Aceste probleme au fost analizate mai detaliat în Consultarea publică privind oportunitățile și provocările cinematografului european în era digitală[5] lansată de Comisia Europeană la 16 octombrie 2009. Au fost primite peste 300 de răspunsuri de la exploatanți, distribuitori, producători, agenți comerciali și alte părți interesate cum ar fi agenții de film, agenții profesionale și societăți de servicii digitale. Aceste răspunsuri au adus un aport prețios prezentului document.

În timpul acestei perioade, câteva state membre au început să reflecteze referitor la modalitățile prin care s-ar putea asigura tranziția cinematografelor către proiecția digitală, precum și cu privire la valorificarea beneficiilor acesteia. De asemenea, aceste modele au fost examinate în cursul elaborării acestei comunicări.

Este evident că un rol important în tranziția digitală a cinematografelor îl deține Comisia Europeană, în special prin contribuția la stabilirea unui cadru pentru această tranziție, care să includă elemente cum ar fi:

- standardizarea;

- colectarea și păstrarea filmelor în format digital;

- ajutoare regionale pentru digitalizare (inclusiv prin politica de coeziune a UE);

- compatibilitatea cu normele din tratat;

- ajutoare pentru exploatanții care proiectează filme europene (programul MEDIA);

- acces la finanțare (Banca Europeană de Investiții și MEDIA).

2. Cinematografele europene

În comparație cu Statele Unite (unde majoritatea industriei cinematografice este integrată vertical și cota de piață a filmelor americane este de 95%), piața cinematografului european este caracterizată de fragmentare, diferite zone lingvistice și o mare varietate de operatori, ceea ce face mai dificilă implementarea unor acorduri globale sau a unor strategii naționale.

Aproximativ 10% din cinematografele europene sunt multiplex, în comparație cu 35% în SUA[6]. În plus, 31% din ecranele europene se află în cinematografe cu un singur ecran. Aceasta va încetini tranziția digitală deoarece nivelurile limitate de activitate subminează orice profitabilitate a echipamentelor digitale scumpe.

Problema este și mai acută în noile state membre, unde procentul ecranelor din cinematografele cu un singur ecran este de 60%, în unele țări chiar 80%. Există o discrepanță similară în ceea ce privește numărul de locuitori pe ecran: în timp ce în 2007 erau 15 977 de locuitori pe ecran în Europa de Vest, în statele din Europa Centrală și de Est sunt în medie 50 926 de locuitori la un ecran[7].

Majoritatea cinematografelor europene au între 2 și 7 ecrane. Marea diversitate a proiecțiilor de filme din Europa se reflectă în faptul următor: de la cinematografele locale cu două ecrane, care proiectează în special conținut național și american, la cinematografele urbane cu mai multe ecrane care proiectează în special producții europene, există o gamă largă de categorii de proiecții/societăți de exploatare a sălilor de cinema pentru care nu există o soluție universală.

Unii exploatanți europeni ezită încă să facă investiții în echipament digital deoarece în ultimii 15 ani au făcut investiții semnificative în modernizarea sălilor și în crearea de mini/multiplexe. În 2008, 37% din ecranele țărilor care fac parte din programul MEDIA erau în multiplexe, în comparație cu 9,4% în 1994, această cifră mărindu-se de peste 2 ori între 2000 și 2008.

Prin urmare, revoluția distribuției cinematografice digitale ridică două mari probleme:

- Investițiile substanțiale în echipament digital trebuie suportate de exploatanți, însă de economii vor beneficia distribuitorii (datorită costului mai redus al copiilor digitale);

- Echipamentul digital reprezintă o cheltuială care poate fi suportată de lanțurile de cinematografe și de multiplexe, dar pe care anumite cinematografe independente mai mici (deseori de artă) de multe ori nu și-o permit.

Acest lucru ar putea duce la o piață de exploatare a sălilor de cinema/de distribuție duală, în care numai multiplexele și filmele cu valoare comercială ridicată ar beneficia de revoluția cinematografului digital. Totuși, diversitatea culturală și reînnoirea talentelor depinde de menținerea rețelei unice de cinematografe a Europei.

O problemă importantă ar fi și faptul că tranziția digitală va avea și un cost social (concedieri de proiecționiști și personal de laborator) și că vor trebui satisfăcute nevoile de formare. Prin urmare, perioada de tranziție ar trebui gestionată cu precauție, iar toate implicațiile asupra diferitelor părți interesate din fiecare etapă a lanțului audiovizual ar trebui luate în considerare.

3. Standardizare

„Digital Cinema Initiative” (DCI) a fost lansată în 2002 de șase societăți majore din Statele Unite pentru a defini specificațiile tehnice ale distribuției digitale a cinematografului. Aceste specificații au fost publicate în iulie 2005 și au fost ulterior transformate în standarde de către „Society of Motion Picture and Television Engineers” (SMPTE). Standardele includeau o rezoluție de 2048x1080, cunoscută ca 2k (4096x2160 sau 4k pentru ecrane peste 15m) și JPEG 2000 ca format de compresie care să permită cinematografului digital să ofere publicului o experiență cinematografică îmbunătățită prin intermediul tehnologiilor care vor fi disponibile în viitorul apropiat (HDTV, Blu-Ray și video la cerere). Aceste specificații includ, de asemenea, parametri de securitate (o parte semnificativă a costului echipamentului). Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) din Geneva ia în considerare în prezent adoptarea a acestor standarde ca standarde internaționale neobligatorii.

Cu toate acestea, specificațiile menționate au implicații asupra costului: 2k/4k reprezintă o investiție majoră[8] pentru cinematografe, multe din acestea având în prezent dificultăți financiare. Nu toate cinematografele europene consideră că vor putea profita de avantaje pe termen scurt (probabil cu excepția celor care proiectează filme 3D) sau chiar de avantaje pe termen lung (deoarece proiectoarele digitale au o durată de viață mai scurtă decât proiectoarele de 35 mm și, prin urmare, acestea ar trebui înlocuite mai des și cu cheltuieli mai mari).

Este demn de remarcat faptul că nu există un standard pentru proiecția digitală 3D. Cu toate acestea, interesul publicului pentru filmele 3D permite cinematografelor să vândă bilete la prețuri majorate pentru spectacolele 3D, cel puțin pe termen scurt. Aceasta a încurajat cinematografele comerciale să instaleze echipament pentru proiecție digitală 3D. Referitor la conținutul alternativ (proiecții în direct ale concertelor, ale spectacolelor de operă și ale evenimentelor sportive), distribuitorii au impus până în prezent cerințe minime relativ limitate.

Tehnologia se află într-un proces de evoluție rapidă. Este important ca standardele să răspundă cerințelor cinematografelor europene. Există în prezent proiectoare digitale pentru săli mari care sunt semnificativ mai ieftine decât proiectoarele 2k DCI-compatibile, însă acestea au o rezoluție a imaginii de 1920x1080. Unele au un profil similar celui cerut de specificațiile DCI și unele versiuni pot proiecta filme în 3D. De asemenea, aceste proiectoare sunt compacte și pot fi integrate cu ușurință în cabinele de proiecție existente, putând fi utilizate, cel puțin pe termen scurt, în paralel cu un proiector de 35 mm pentru a permite o tranziție ușoară către proiecția digitală.

Peste 80% din ecranele europene au o lățime mai mică de 10 m. Pe aceste ecrane, calitatea proiecțiilor la o rezoluție de 1920x1080 este mai mult decât satisfăcătoare, iar diferența cu 2k este pe deplin acceptabilă atât pentru public, cât și pentru proprietarii de cinematografe. Aceasta va reprezenta în mod clar o alternativă viabilă pentru marea majoritate a ecranelor europene. Mai mult, aceasta va duce la economii semnificative pentru investițiile private și publice necesare tranziției către proiecția digitală. Cu toate acestea, rămâne problema acceptării de către toți distribuitorii ca filmele lor să fie proiectate în aceste condiții.

Uniunea Europeană va examina mai departe modalitățile de a beneficia de oportunitățile oferite de procesul de standardizare. Scopul este de a asigura garanția flexibilității necesare pentru a permite utilizarea proiecției digitale de către toate cinematografele viabile din Europa.

4. Provocările cinematografului digital pentru patrimoniul cinematografic

Astfel cum se subliniază în Al doilea raport privind punerea în aplicare a Recomandării privind patrimoniul cinematografic, tranziția către cinematograful digital pune în pericol accesul generațiilor viitoare la filmele digitale. Referitor la colectarea filmelor produse digital sau a celor digitalizate în instituții de patrimoniu cinematografic sau în cinematografe specializate în filme de patrimoniu, există nevoia de actualizare a instrumentelor juridice care să stabilească arhivarea legală sau obligatorie a filmelor pentru a include filmele produse pe toate tipurile de suport media. De asemenea, este importantă stabilirea de standarde la nivel european care să specifice condițiile de trimitere a filmelor către arhive și de păstrare a acestora.

Cu toate acestea, deoarece rămân încă deschise multe chestiuni privind depozitarea și păstrarea pe termen lung a materialului digital, trebuie luate în considerare toate opțiunile de păstrare a filmelor digitale și trebuie efectuate comparații între statele membre și alte sectoare. Investițiile în cercetare, echipament și formare profesională în acest sector sunt foarte importante. În fine, instituțiile de patrimoniu cinematografic sau cinematografele specializate pe filme de patrimoniu trebuie, de asemenea, să dispună de echipamente pentru proiecția în format digital și trebuie incluse în strategiile statelor membre de echipare a cinematografelor. De asemenea, este necesară definirea standardelor de proiecție digitală a filmelor de patrimoniu.

5. Finanțarea tranziției către cinematograful digital

5.1. Modele comerciale

În cadrul modelului de finanțare VPF, distribuitorii (inițial cei șase distribuitori majori din SUA) semnează acorduri pe termen lung cu intermediari (cunoscuți sub numele de integratori). Acești integratori[9] finanțează achiziția de echipament digital pentru cinematografe și colectează contribuția distribuitorilor pentru rambursarea (unei părți a) echipamentului pe care l-au finanțat pentru exploatanți.

Principiul acestui model este următorul: prima dată când un distribuitor proiectează un film digital într-un cinematograf echipat prin intermediul unui acord VPF, distribuitorul plătește o taxă (taxa VPF) integratorului pentru a rambursa investiția inițială a acestuia.

Modelele comerciale de finanțare din prezent se bazează în principal pe plățile VPF. Acorduri de distribuție au fost semnate de către toate societățile majore din SUA; alte societăți sunt în curs de semnare a acordurilor. Modelul VPF ar putea să nu ofere un flux de venituri suficient pentru cinematografele mici și cele de artă care oferă programe europene. Aceasta poate avea un impact asupra tipurilor de filme care sunt programate.

5.2. Intervenția publică la nivel național, regional sau local

Deoarece modelul de finanțare VPF se bazează pe modelul de distribuție tradițional, profilul cinematografelor care proiectează prin tradiție filme aflate la a doua, a treia sau a patra proiecție ar putea fi neadecvat pentru modelul VPF, care se bazează pe rata de rulare a filmelor aflate la prima proiecție.

Cinematografele joacă un important rol în viața socială și culturală a municipalităților și a zonelor rurale, deoarece acestea reprezintă deseori unicul loc de acces al comunității la cultură. Multe cinematografe europene (în special cinematografele cu un singur ecran) se află în proprietatea municipalităților.

Fondurile structurale ale Uniunii Europene ar putea fi utilizate de statele membre/regiuni pentru cofinanțarea proiectelor de digitalizare și a inițiativelor de formare ca factori de inovare, de diversitate culturală și de dezvoltare regională, cu condiția ca aceste proiecte și inițiative să fie în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat. În acest context, finanțarea ar putea fi acordată în cadrul mai multor tipuri de proiecte care să includă o dimensiune culturală și care să ducă la creșterea atractivității locale: regenerare urbană, diversificare rurală, turism cultural, activități inovative, societatea informațională și capital uman[10]. Deoarece aceste fonduri structurale sunt gestionate de statele membre/regiuni, acestea au competența de a identifica digitalizarea ca un domeniu posibil de finanțare în cadrele de referință strategice naționale sau în programele operaționale[11]. Pentru a avea succes, proiectele de digitalizare trebuie incluse în strategiile integrate de dezvoltare, la nivel regional sau de localitate, în parteneriat cu autoritățile care reprezintă domenii politice diferite și cu reprezentanți relevanți ai societății civile.

În Polonia, regiunea Malopolska a beneficiat deja de fonduri structurale europene pentru digitalizarea unei mici rețele de cinematografe de artă deținute de municipalități pentru a crește „atractivitatea turistică” a regiunii. În Portugalia, un proiect interregional pentru digitalizarea cinematografelor (în special a celor municipale) din regiunile din nord, centru și Alentejo se află în faza de finalizare, obținând fonduri din FEDER[12] în cadrul rubricii generale „Echipamente culturale”. Landul german Niedersachsen și câteva regiuni din Franța intenționează, de asemenea, să utilizeze resursele FEDER pentru digitalizarea cinematografelor.

În statele SEE există o varietate de condiții politice, sociale și economice. Prin urmare, diferite țări au luat în considerare abordări diferite ale digitalizării, inclusiv proiectele de conversie colectivă din Franța și Germania, de exemplu, care nu au fost finalizate:

- Proiecte-pilot: prima țară care a lansat un proiect-pilot a fost Regatul Unit cu programul „Digital Screen Network” (240 de ecrane pentru filme „specializate”). Proiecte-pilot similare au fost desfășurate în Irlanda (Cultural Cinema Consortium) și Suedia (prin Institutul de film suedez);

- Proiecte naționale specifice: Finlanda; Polonia, Republica Cehă și Slovacia se concentrează în principal pe cinematografe municipale;

- Facilități fiscale și de credit: Spania (credite preferențiale) și Italia (facilități fiscale)[13];

- Alte proiecte: Norvegia (în curs de desfășurare) și Țările de Jos (în curs de elaborare).

Complementaritate

În teritoriile unde sunt disponibile soluțiile de piață/acordurile VPF, acestea pot fi accesate de către anumite cinematografe (multiplexe, lanțuri de cinematografe, cinematografe cu mai multe ecrane și cu o rată mare de rulare a filmelor aflate la prima proiecție). Sub rezerva respectării normelor UE privind concurența, cinematografele mai mici cu un rulaj mai redus care doresc să obțină echipament digital ar putea în anumite cazuri să se unească și să își pună în comun costurile pentru a accesa acordurile VPF (sau fondurile regionale europene). O opțiune ar fi și accesarea fondurilor naționale de solidaritate.

Complementaritatea este cu atât mai necesară cu cât, conform anumitor interpretări, ajutorul public ar putea afecta valoarea VPF plătită pentru rambursarea echipamentului exploatanților.

Deși anumite țări sunt favorabile unor strategii digitale la scară națională, pentru garantarea accesului egal la cinema și pentru o tranziție mai rapidă, unele consideră că ajutorul public ar trebui să fie destinat cu prioritate cinematografelor care nu au acces la soluțiile pieței sau la fondurile de solidaritate și, prin urmare, nu își pot permite echipamentul fără intervenția fondurilor publice: cinematografele cu un singur ecran, cinematografele ocazionale, cinematografele mobile... O altă abordare posibilă ar fi susținerea digitalizării cinematografelor în schimbul angajamentelor de a programa filme europene.

Compatibilitatea cu legislația UE privind ajutoarele de stat și concurența

Conform politicii actuale a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat pentru digitalizarea cinematografelor, pentru cinematografele care programează o anumită proporție de filme europene sau de artă au fost aprobate subvenții în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (d)[14] din TFUE, în timp ce pentru cinematografele mici și cinematografele din zone îndepărtate au fost aprobate ajutoare de stat în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c)[15] din TFUE. Sume mai mici de finanțări publice care îndeplinesc condițiile regulamentului de minimis [16] nu sunt considerate ca având un efect potențial asupra concurenței și schimburilor comerciale dintre statele membre, astfel încât măsura nu trebuie notificată Comisiei în prealabil.

Derogările din prezent nu includ ajutoarele pentru cinematografe mai mari/multiplexe care nu programează un nivel minim de filme europene/de artă și care depășesc pragul de minimis.

Comisia va trebui să evalueze compatibilitatea ajutoarelor de stat pentru cinematografele digitale în conformitate fie cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE, fie conform derogării culturale a articolului 107 alineatul (3) litera (d) din TFUE. Ambele variante necesită evaluarea de către Comisie a necesității, proporționalității și a caracterului adecvat al ajutoarelor.

Comisia a remarcat că proiecțiile digitale 3D asigură rentabilitatea investițiilor în proiectoare digitale. Prin urmare, se pare că ajutoarele de stat pentru astfel de costuri nu sunt necesare.În plus, schemele de ajutoare publice pentru echipamente de proiecție digitală:

- ar trebui să nu accelereze închiderea cinematografelor care programează o proporție ridicată de filme de artă;

- ar trebui să urmeze principiul neutralității tehnologice, și anume:

- orice ajutor ar trebui să permită finanțarea echipamentului de proiecție digitală pe care exploatantul îl consideră adecvat pentru sălile sale și pentru publicul său; și

- echipamentul subvenționat ar trebui să permită proiectarea conținutului provenind din diverse surse digitale.

Comisia va recunoaște întotdeauna natura duală (culturală și economică) a sectorului cinematografic, în conformitate cu principiile orientative din Convenția UNESCO asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale .

La elaborarea schemelor de ajutoare pentru echipamentele de proiecție digitală, statele membre ar trebui să evite modelele care ar putea ridica probleme de concurență, de exemplu modelele care ar implica acorduri colective între o majoritate a distribuitorilor. Comisia se va asigura că tranziția de la cinematograful analogic la cel digital respectă normele Uniunii Europene privind concurența, în special în ceea ce privește interzicerea acordurilor restrictive prevăzută la articolul 101 din TFUE.

6. Intervenția publică la nivel european

Dacă tranziția către proiecția digitală are ca rezultat închiderea de cinematografe, aceasta ar periclita în mod clar diversitatea culturală. Uniunea Europeană se angajează să păstreze și să promoveze diversitatea culturală în conformitate cu următoarele dispoziții:

- Articolul 167 alineatul (4) din TFUE prevede că Uniunea ține seama de aspectele culturale în cadrul acțiunilor desfășurate în temeiul altor dispoziții din tratat, în special pentru a respecta și a promova diversitatea culturilor sale.

- Convenția UNESCO asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale subliniază natura distinctivă duală (culturală și economică) a mărfurilor și serviciilor culturale[17] (care includ în special operele audiovizuale).

Obiectivul planului de acțiune al Comisiei Europene este de a crea un mediu favorabil pentru proiecția digitală a filmelor europene. Au fost și vor fi lansate diferite inițiative de susținere a adoptării de noi tehnologii digitale și a investițiilor în acest domeniu. Cu ajutorul fondurilor structurale europene și al noului program MEDIA, obiectivul final al Comisiei este, de asemenea, de a promova accesul cetățenilor europeni la cinematograful digital.

Programul MEDIA 2007

Revoluția digitală reprezintă o provocare pentru obiectivele globale ale programului MEDIA de promovare a diversității culturale, de intensificare a circulației operelor europene și de consolidare a competitivității sectorului audiovizual[18].

Programul MEDIA 2007 s-a angajat să sprijine cinematografele europene în era digitală. Unul dintre obiectivele sale principale este: „să conserve și să pună în valoare diversitatea culturală și lingvistică europeană și (…) să garanteze accesul publicului la aceasta …”.

În primul rând, tranziția digitală trebuie să fie însoțită de formarea profesioniștilor. În acest context, articolul 3 alineatul (1) litera (c) din decizia MEDIA 2007 prevede formare pentru includerea, din primul moment, de tehnologii digitale pentru producția, post-producția, distribuirea, comercializarea și arhivarea programelor audiovizuale europene . Prin urmare au fost sprijinite inițiative de formare, inclusiv pentru producția 3D și pentru exploatanți[19]. În al doilea rând, articolul 5 din decizia MEDIA 2007 prevede următoarele obiective în domeniul distribuției și diseminării:

„(d) încurajarea digitizării operelor audiovizuale europene și dezvoltarea unei piețe digitale competitive;

(e) încurajarea cinematografelor să valorifice posibilitățile oferite de distribuția digitală.”

În cadrul obiectivului (d) programul MEDIA a contribuit la digitalizarea conținutului european prin intermediul unor proiecte-pilot cum ar fi Europe's Finest[20] (digitalizarea filmelor clasice europene) și D-Platform[21] (instrument comun care facilitează masteringul digital și distribuția filmelor europene). Prin intermediul programului „video la cerere”, MEDIA susține indirect digitalizarea programelor europene.

În cadrul obiectivului (e) , Comisia a sprijinit deja câteva inițiative prin intermediul mai multor proiecte MEDIA: proiecte-pilot pentru tehnologii noi (cum ar fi CinemaNet Europe, o rețea de cinematografe cu echipament digital dedicate proiecției de documentare), cofinanțarea costurilor digitale pentru distribuția de filme europene și un sistem specific de sprijin pentru proiecția digitală a filmelor europene gestionat de Europa Cinemas.

În prezent, următorul pas ar fi elaborarea unui nou proiect MEDIA pentru sprijinirea tranziției digitale a cinematografelor europene. În conformitate cu principiul subsidiarității și cu obiectivele programului, ajutorul se va axa pe cinematografele care programează predominant filme europene recente. Acesta va cuprinde criteriul de bază de acordare a ajutorului pentru cinematografele solicitante.

Același criteriu a fost deja utilizat pentru stabilirea rețelei Europa Cinemas, care joacă un rol crucial în proiecția de filme europene[22] și care a fost sprijinită de programul MEDIA de-a lungul a 15 ani. Rețeaua a crescut în prezent la 770 de cinematografe cu un total de 1 945 de ecrane în 443 de orașe din țările participante la programul MEDIA.

Noul proiect de digitalizare va acorda sprijin direct cinematografelor și va cofinanța un set identificat în mod clar de costuri legate de echipamentele digitale sub forma unei finanțări forfetare. Sprijinul MEDIA poate fi cumulat cu sprijinul național; cu toate acestea, va fi acordată prioritate cinematografelor/țărilor care nu pot beneficia de acorduri VPF sau de sistemele naționale de sprijin pentru digitalizare. Cinematografele situate în țările menționate se vor bucura de o atenție deosebită, în conformitate cu prioritățile programului MEDIA 2007[23].

Pentru a putea acorda sprijin sub formă de finanțare forfetară, a fost comandat un studiu privind costurile echipamentului digital pentru determinarea costurilor unitare ajustabile. Proiectul va fi finalizat și lansat la sfârșitul anului 2010, pe baza rezultatelor acestui studiu.

O altă opțiune care trebuie explorată este facilitarea accesului exploatanților la credit sau sprijinul acordat pentru costurile de finanțare. Într-o perioadă de criză a creditelor, o astfel de măsură ar putea fi răspunsul adecvat pentru anumite cinematografe deoarece nu este foarte costisitoare, are un factor de multiplicare ridicat, scade dependența de distribuitori/studiouri și prezintă un risc mult mai scăzut de a crea distorsiuni pe piață. Prin urmare, este luată în considerare posibilitatea de a deschide Fondul de garantare a producțiilor din cadrul programului MEDIA pentru exploatanți și/sau de a crea un nou proiect i2i pentru aceștia.

De asemenea, Banca Europeană de Investiții (BEI) ar putea juca un rol în tranziția digitală sprijinind fondurile naționale/planurile de digitalizare în accesarea împrumuturilor comerciale. Între timp, BEI a participat la facilitatea de creditare de 100 de milioane EUR acordată integratorului XDC pentru dezvoltarea cinematografului digital în Europa.

7. Concluzii

Comisia Europeană este conștientă că tranziția către proiecția digitală prezintă o serie de riscuri inerente care trebuie controlate pentru a permite cinematografelor europene să beneficieze de oportunitățile acestei tranziții. Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar să se asigure:

- flexibilitatea și transparența procesului de standardizare, astfel încât standardele de proiecție cinematografică digitală să poată răspunde nevoilor diverse ale cinematografelor europene;

- securitatea juridică în domeniul ajutoarelor de stat pentru digitalizarea cinematografelor, sub forma unor criterii clare de evaluare care să permită statelor membre elaborarea în consecință a propriilor sisteme;

- sprijin financiar din partea UE pentru tranziția digitală a cinematografelor care proiectează filme europene sau care au un impact asupra dezvoltării regionale.

Prin urmare, Comisia intenționează să realizeze următoarele elemente ale unui plan de acțiune pentru tranziția către proiecția cinematografică digitală a cinematografelor europene:

ACȚIUNE | CALENDAR |

Comisia va redacta un raport de progres privind adoptarea standardelor de proiecție cinematografică digitală pentru a se asigura că aceasta reflectă nevoile cinematografelor europene și că sunt analizate alternative pentru cinematografele europene care nu au nevoie sau care nu au acces la echipament 2k. | 2010 |

Comisia va lansa un studiu privind costurile echipamentului digital pentru a oferi date importante din toată Uniunea Europeană. | 2010 |

Comisia va lansa un nou sistem de sprijin în cadrul programului MEDIA pentru digitalizarea cinematografelor care programează un procentaj semnificativ de filme europene (non-naționale). | 2010 |

Comisia va examina posibilitatea extinderii Fondului de garantare a producțiilor din cadrul programului MEDIA pentru exploatanți sau de a găsi o modalitate similară de facilitare a accesului acestora la credite. | 2011 |

Comisia va adopta o recomandare privind promovarea digitalizării cinematografului european. | 2011 |

Comisia va monitoriza tranziția digitală și va reexamina diferitele sale aspecte de-a lungul întregului lanț audiovizual (formare, mastere digitale, programare…). | 2012 |

Comisia va elabora, în comunicarea privind cinematograful, criterii adecvate de evaluare a ajutoarelor de stat destinate proiecțiilor digitale. | 2012 |

[1] A se vedea http://ec.europa.eu/eu2020/index_en.htm

[2] A se vedea Comunicarea COM(2010)245, 19.5.2010, la http://ec.europa.eu/information_society/digital-agenda/index_en.htm, în special p. 31-32.

[3] A se vedea Comunicarea COM(2010) 183, 27.4.2010, lahttp://ec.europa.eu/culture/our-policy-development/doc2577_en.htm

[4] A se vedea http://ec.europa.eu/culture/portal/action/diversity/unesco_en.htm

[5] A se vedea documentul de referință la consultarea publică:http://ec.europa.eu/culture/media/programme/overview/consultations/docs/background_digital_cinema_en.pdf

[6] În 2007 (sursă: Media Salles).

[7] Observatorul European al Audiovizualului, Anuarul 2008, volumul 3, p. 18.

[8] Aproximativ 60 000 EUR (proiector și server) pe ecran + costuri de instalare + costuri asociate (adaptarea cabinei, extracția cablurilor, aer condiționat, lămpi ... ) + costuri de întreținere (mai mari decât pentru 35 mm).

[9] Numai patru activează în mai mult de o țară europeană: Arts Alliance Media, XDC, Ymagis și Sony pentru echipament 4k.

[10] Din cele 347 miliarde EUR pe care politica de coeziune le va investi în regiuni în perioada 2007-2013, 5,9 miliarde vor fi dedicate culturii, 10 miliarde proiectelor de regenerare urbană și rurală, iar 15,2 miliarde dezvoltării infrastructurilor digitale. Pentru proiectele culturale finanțate din fonduri structurale, a se vedea: http://ec.europa.eu/regional_policy/themes/culture/index_en.htm

[11] Gestionarea detaliată a programelor care primesc ajutoare din fondurile structurale este responsabilitatea statelor membre. Pentru fiecare program, acestea desemnează o autoritate de management (la nivel național, regional sau la alt nivel) care va informa beneficiarii potențiali, va selecta proiectele și va asigura monitorizarea generală a implementării. Pentru a găsi autoritatea responsabilă, vă rugăm consultați:http://ec.europa.eu/regional_policy/manage/authority/authority_en.cfm

[12] Fondul european de dezvoltare regională.

[13] Investigație privind ajutoarele de stat deschisă de Comisie în iulie 2009.

[14] Ajutoare de stat N 477/04 – Regatul Unit, UK Film Council Distribution and Exhibition Initiatives - Digital Screen Network : Articolul 107 alineatul (3) litera (d) se referă la „ajutoarele destinate să promoveze cultura și conservarea patrimoniului, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale și de concurență în Uniune într-o măsură care contravine interesului comun". În cazul UK Digital Screen Network , ajutoarele aprobate în conformitate cu această derogare au fost destinate cinematografelor care programează o proporție ridicată de filme „specializate” utilizând echipament de proiecție digitală finanțat (în întregime).

[15] Ajutoare de stat NN 70/2006 – schemă de ajutoare pentru cinematografe în Finlanda: Articolul 107 alineatul (3) litera (c) se referă la „ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice, în cazul în care acestea nu modifică în mod nefavorabil condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun”. Comisia a aprobat ajutoarele pentru cinematografele din cadrul schemei de ajutoare pentru cinematografele din Finlanda pe această bază. Ajutoarele erau destinate finanțării parțiale pentru procurarea echipamentului și modernizarea cinematografelor (de artă și cu 1-3 ecrane) situate în principal în localități mici sau medii. Multiplexele și cinematografele care făceau parte dintr-un lanț mai mare din zona capitalei au fost excluse din schema de ajutoare (la fel și cele din municipalitățile de dimensiuni medii, cu excepția unor circumstanțe economice limitate).

[16] Pentru a beneficia de norma de minimis , ajutorul trebuie să îndeplinească următoarele criterii:- Plafonul pentru ajutorul prevăzut în regula de minimis este în general 200 000 EUR (echivalent subvenție în numerar) pentru orice perioadă neîntreruptă de trei ani fiscali, pentru orice întreprindere beneficiară. Perioada relevantă de trei ani are un caracter mobil, astfel încât pentru fiecare nouă subvenție de minimis , trebuie calculată valoarea totală a ajutorului de minimis acordat pe parcursul a trei ani fiscali consecutivi (inclusiv anul fiscal respectiv);- Plafonul se aplică totalului asistenței publice pentru fiecare întreprindere beneficiară, care este considerat ca fiind ajutorul de minimis . Nu este afectată posibilitatea beneficiarului de a obține alte ajutoare de stat în cadrul schemelor aprobate de Comisie;- Plafonul se aplică ajutoarelor de orice tip, indiferent de forma pe care o iau sau de scopul urmărit. Singurul tip de ajutor care nu beneficiază de regula de minimis este ajutorul pentru export;- Regulamentul se aplică doar formelor „transparente” de ajutor, adică ajutor pentru care este posibil să se calculeze în prealabil echivalentul subvenție brută fără a fi necesară efectuarea unei evaluări a riscului. Aceasta implică un anumit număr de restricții în ceea ce privește anumite forme de ajutor, cum ar fi, de exemplu, garanțiile;- Având în vedere situația economică din prezent, Comisia, pe o perioadă limitată, va considera ajutoarele de stat de până la 500 000 EUR pe întreprindere ca fiind compatibile, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții. Posibilitatea unei garanții de împrumut de până la 1,5 milioane EUR poate fi, de asemenea, considerată de minimis .

[17] A se vedea în special considerentul 18 din preambul și articolul 1 litera (g).

[18] Articolul 1 alineatul (2) din decizia MEDIA 2007 prevede obiectivele globale ale programului:(a) să conserve și să pună în valoare diversitatea culturală și lingvistică europeană, precum și patrimoniul cinematografic și audiovizual, să garanteze accesul publicului la acesta și să promoveze dialogul intercultural;(b) să intensifice circulația și audiența operelor audiovizuale europene în interiorul și în exteriorul Uniunii Europene, inclusiv printr-o mai mare cooperare între operatori;(c) să consolideze competitivitatea sectorului audiovizual european în cadrul unei piețe europene deschise și concurențiale, care să favorizeze ocuparea forței de muncă, inclusiv prin promovarea legăturilor între profesioniștii din sectorul audiovizual.

[19] A se vedea „Posibilități de formare în Europa” (Ediția 2010, în special paginile 59-71): http://ec.europa.eu/culture/media/programme/training/guide/docs/guide2010v2_en.pdf

[20] http://www.finest-film.com/en/index.html

[21] Denumirea actuală este European Digital Cinema Library (EDCL) . A se vedea http://www.cnfilms.fr/soutien.html

[22] 36% din proiecții și 34% din bilete au fost pentru filme europene non-naționale în 2009, în comparație cu o medie de sub 10% pentru Uniunea Europeană.

[23] La articolul 1 alineatul (4) litera (c), decizia MEDIA 2007 prevede că una dintre prioritățile sale este „reducerea dezechilibrelor de pe piața audiovizuală europeană între țările cu o capacitate înaltă de producție audiovizuală și țările sau regiunile cu o capacitate redusă de producție audiovizuală și/sau o zonă geografică și lingvistică restrânsă”.