Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52010DC0010

Comunicare a Comisiei către Consiliu Evaluarea acțiunilor întreprinse de Letonia și Ungaria drept răspuns la recomandările Consiliului din 7 iulie 2009 pentru a pune capăt situației de deficit public excesiv

/* COM/2010/0010 final */

52010DC0010

Comunicare a Comisiei către Consiliu Evaluarea acțiunilor întreprinse de Letonia și Ungaria drept răspuns la recomandările Consiliului din 7 iulie 2009 pentru a pune capăt situației de deficit public excesiv /* COM/2010/0010 final */


[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 27.1.2010

COM(2010) 10 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU

Evaluarea acțiunilor întreprinse de Letonia și Ungaria drept răspuns la recomandările Consiliului din 7 iulie 2009 pentru a pune capăt situației de deficit public excesiv

1. APLICAREA PACTULUI DE STABILITATE șI CREșTERE ÎN SITUAțIA DE CRIZă ACTUALă

Numeroase state membre ale UE se confruntă în prezent cu deficite publice care depășesc valoarea de referință de 3% din PIB stabilită în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Deteriorarea adesea gravă a deficitului și situația datoriei trebuie analizate în contextul crizei financiare mondiale și al încetinirii economice fără precedent din 2008-2009. Mai mulți factori sunt în joc. În primul rând, încetinirea economică atrage după sine diminuarea veniturilor fiscale și creșterea cheltuielilor cu prestațiile sociale (de exemplu, ajutorul de șomaj). În al doilea rând, recunoscând rolul important pe care îl joacă politicile bugetare în situația economică extraordinară actuală, Comisia a propus măsuri de stimulare fiscală în Planul european de redresare economică (PERE) din noiembrie 2008, aprobat de Consiliul European în decembrie. Acest plan precizează că măsurile de stimulare trebuie diferențiate de la un stat membru la altul, în funcție de poziția fiecăruia din punct de vedere al sustenabilității finanțelor publice și al competitivității. În cazul Letoniei și Ungariei nu exista nicio marjă de manevră pentru asemenea măsuri de stimulare fiscală. În fine, mai multe țări au luat măsuri pentru stabilizarea sectorului financiar, printre care și măsuri cu impact asupra situației datoriei sau care reprezintă un risc de creștere a deficitului și a datoriei în viitor, cu toate că o parte a costurilor aferente sprijinului guvernamental ar putea fi recuperate ulterior.

Potrivit Pactului de stabilitate și creștere, Comisia are obligația de a iniția procedura de deficit excesiv (PDE) ori de câte ori deficitul unui stat membru depășește valoarea de referință de 3% din PIB. Modificările aduse pactului în 2005 aveau obiectivul de a garanta că situația economică și bugetară este pe deplin luată în considerare în toate etapele PDE. Astfel, Pactul de stabilitate și creștere constituie cadrul care sprijină politicile guvernamentale pentru o revenire rapidă la poziții bugetare solide ținând cont de situația economică și asigură așadar sustenabilitatea pe termen lung a finanțelor publice.

2. EVALUAREA EFICIENțEI ACțIUNILOR ÎNTREPRINSE

În temeiul articolului 104 alineatul (7) din Tratatul de instituire a Comunității Europene (TCE), la 7 iulie Consiliul a adresat Letoniei și Ungariei recomandări pentru a pune capăt situației de deficit excesiv. Pentru Letonia, aceste recomandări se bazau pe actualizarea previziunilor serviciilor Comisiei din primăvara anului 2009, elaborată special în cadrul monitorizării revizuirii asistenței multilaterale pentru balanța de plăți acordate Letoniei în iunie 2009. În cazul Ungariei, recomandările se bazau pe perspectivele economice din previziunile serviciilor Comisiei din primăvara anului 2009.

Potrivit Regulamentului (CE) nr. 1467/97[1] și codului de conduită actualizat[2], se consideră că un stat membru a întreprins acțiuni eficiente dacă a acționat în conformitate cu recomandarea care i-a fost adresată în temeiul articolului 104 alineatul (7) din TCE. Codul de conduită precizează că evaluarea eficienței acțiunilor trebuie să ia în calcul în special dacă statul membru în cauză a realizat sau nu îmbunătățirea anuală a soldului ajustat ciclic, din care se deduc măsurile one-off și alte măsuri temporare, recomandată inițial de Consiliu. Dacă ajustarea observată se dovedește a fi inferioară celei recomandate, este necesară o analiză minuțioasă a motivelor acestei situații. În cazul unei ajustări multianuale, codul de conduită precizează că evaluarea trebuie să se axeze în principal pe măsurile întreprinse pentru a asigura o ajustare fiscală adecvată în anul care urmează identificării deficitului excesiv.

În secțiunile următoare dedicate fiecărei țări în parte sunt evaluate acțiunile întreprinse de Letonia și Ungaria ca răspuns la recomandările Consiliului.

3. LETONIA

3.1. Procedura de deficit excesiv și ultimele recomandări

La 7 iulie 2009, în temeiul articolului 104 alineatul (6) din TCE, Consiliul a hotărât că în Letonia exista deficit excesiv și, în conformitate cu articolul 104 alineatul (7) din TCE, a adresat recomandări Letoniei pentru a pune capăt acestei situații. În recomandările sale, Consiliul a stabilit data limită de 7 ianuarie 2010 pentru întreprinderea unor acțiuni eficiente în acest sens.

Consiliul a recomandat Letoniei să pună capăt situației de deficit excesiv cât mai curând posibil, dar cel târziu până în 2012, asigurând un efort bugetar anual mediu de cel puțin 2¾% din PIB în perioada 2010-2012, prin consolidarea guvernanței și transparenței fiscale (îmbunătățirea cadrului bugetar, înăsprirea controalelor Ministerului Finanțelor cu privire la cheltuieli), precum și a reglementării și supravegherii piețelor financiare. Consiliul a stabilit data de 7 ianuarie 2010 ca termen limită până la care guvernul leton să întreprindă acțiuni efective pentru implementarea măsurilor asociate bugetului suplimentar adoptat la 16 iunie 2009, să adopte un buget bine definit pentru 2010 care să includă măsuri de consolidare de înaltă calitate, compatibile cu traiectoria adoptată pentru corectarea deficitului excesiv și să definească în linii generale măsurile prevăzute pentru 2011 și 2012.

Letonia beneficiază de asistență financiară pe termen mediu din partea UE sub forma unui împrumut de până la 3,1 miliarde EUR decis la 20 ianuarie 2009. Asistența financiară, acordată în asociere cu un acord stand-by cu FMI[3], este condiționată de anumite politici printre care se numără continuarea și îmbunătățirea consolidării fiscale, guvernanța fiscală și reformele structurale. Acestea sunt conforme cu recomandările Consiliului din cadrul procedurii de deficit excesiv.

3.2. Evaluarea eficienței acțiunilor

Executarea bugetului suplimentar pe 2009 s-a efectuat în linii generale conform așteptărilor. Conform previziunilor serviciilor Comisiei din toamna anului 2009, deficitul public (măsurat conform SEC 95) trebuia să ajungă la 9,0% din PIB în 2009 (comparativ cu 10,0% din PIB în notificarea autorităților letone din cadrul PDE din octombrie 2009). Având în vedere contextul economic care a rămas în linii mari neschimbat comparativ cu previziunile serviciilor Comisiei ce au stat la baza recomandărilor Consiliului din iulie 2009, veniturile au evoluat conform așteptărilor (fiind doar ușor mai mici, foarte posibil datorită unor probleme de nerespectare a obligațiilor fiscale). Evoluțiile favorabile ale numerarului reflectă un rezultat peste așteptări pe partea cheltuielilor, în ciuda deciziei de a crește cheltuielile cu 1% din PIB, luată în octombrie-decembrie 2009 cu acordul CE și FMI pentru a accelera absorbția fondurilor UE și a finanțării suplimentare pentru nevoi sociale (program de urgență pentru ocuparea forței de muncă, creșterea venitului minim general, cheltuieli medicale suportate de pacienți, ajutoare pentru locuință și încălzire). Per global, reducerea semnificativă a cheltuielilor inclusă în bugetul suplimentar pe 2009 (4,1% din PIB) a fost implementată, singura excepție importantă fiind reducerea pensiilor care va fi anulată în urma unei decizii recente a Curții Constituționale (21 decembrie 2009). În hotărârea sa, Curtea Constituțională a motivat că reducerea pensiilor introdusă odată cu bugetul suplimentar din iunie 2009 a fost anticonstituțională, iar sumele trebuie returnate. În acest context, se poate aștepta pentru 2009 un deficit (măsurat conform SEC) mai mare cu aproximativ 0,5% din PIB, iar returnarea sumelor din pensii se va face în prima jumătate a anului 2010. Per total, ținând seama de informațiile disponibile în momentul de față, se prognozează că bugetul general pe 2009 se va apropia de 10% din PIB, respectând astfel recomandările Consiliului în temeiul articolului 104 alineatul (7) din TCE.

Bugetul pe 2010 a fost adoptat de Parlament la 1 decembrie 2009. Acesta se bazează pe măsuri bugetare sustenabile și va genera o nouă îmbunătățire discreționară a soldului bugetului cu 500 de milioane LVL (peste 4,2% din PIB), ceea ce ar fi suficient pentru respectarea țintei de 8,5% din PIB stabilită pentru 2010, în ciuda costurilor bugetare neașteptate rezultate în urma hotărârii Curții Constituționale referitoare la pensii, care se ridică pentru anul 2010 la aproximativ 1% din PIB. Bugetul adoptat pentru 2010 este conform cu recomandările Consiliului în temeiul articolului 104 alineatul (7) din TCE[4].

În privința veniturilor, bugetul pe 2010 conține măsuri cu efect de creștere a veniturilor ridicându-se la aproximativ 275 de milioane LVL (2,3% din PIB). Printre măsuri se numără reforme importante vizând sporirea neutralității impozitului pe venituri și a contribuțiilor la fondul de asigurări sociale, prin mărirea bazei de impozitare a veniturilor din capital (câștiguri de capital, dividende și dobânzi), eliminarea scutirilor speciale din turism și activitățile agricole, impozitarea beneficiilor în natură și a cadourilor (cu excepția cadourilor din sânul aceleiași familii) și creșterea ratei de impozitare a persoanelor care desfășară activități independente pentru a ajunge la același nivel cu cel al ratei de impozitare a angajaților. Aceste măsuri se ridică la aproape 100 de milioane LVL. O altă măsură-cheie este creșterea ratei impozitului pe venituri de la 23 la 26%, ceea ce ar trebui să genereze venituri de peste 90 de milioane LVL. Taxarea averii a fost mărită, în principal prin mărirea impozitelor pe clădiri a căror sferă a fost lărgită pentru a include și un impozit progresiv (foarte lejer) pe proprietatea rezidențială. Mărirea bazei de taxare pe clădirile rezidențiale generează venituri suplimentare de doar 8 milioane LVL, alte măsuri din buget fac însă ca veniturile totale suplimentare din impozitul pe clădiri să ajungă la 30 de milioane LVL. Printre acestea se numără creșterea de la 1 la 1,5% a ratei de impozitare a terenurilor și a clădirilor cu utilitate comercială, mărirea bazei de impozitare a structurilor de inginerie civilă aflate în proprietate privată și creșterea la 3% a ratei de impozitare pentru terenurile agricole necultivate. Mai mult, guvernul a introdus o măsură suplimentară de impozitare progresivă a autoturismelor (bazată pe stocul de mașini) care ar trebui să genereze aproape 20 de milioane LVL. Printre celelalte măsuri de creștere a veniturilor se numără accize suplimentare pe carburanți și tutun, ridicându-se la aproximativ 12 milioane LVL, și venituri nefiscale suplimentare în valoare de aproape 20 de milioane LVL.

Pentru cheltuieli, bugetul pe 2010 include scăderi importante ale cheltuielilor bazate în mare măsură pe reforme structurale, în special pe fuzionarea sau eliminarea unor agenții și instituții din ministerele agriculturii, culturii, educației și apărării. Aceste măsuri vor genera economii în 2010 și pe termen lung. O serie de alte măsuri cu impact în principal pe termen scurt au fost luate în cadrul bugetului asigurărilor sociale. Pentru a îmbunătăți sustenabilitatea acestuia, în anul 2010 se va efectua o revizuire a sistemului de prestații sociale și a celui de pensii și vor fi adoptate propuneri pentru reformarea pe termen mediu a acestor sisteme. Acest lucru se dovedește și mai necesar după hotărârea recentă a Curții Constituționale. Administrațiile locale trebuie să reducă și mai mult masa salarială în 2010 în conformitate cu economiile previzionate. Acest lucru pare realist având în vedere că scăderea salariilor la nivel local a început doar odată cu adoptarea bugetelor suplimentare aferente, în octombrie 2009. În acest context, grila de salarizare unitară din sectorul public va fi extinsă la administrațiile locale.

În privința implementării bugetului pe 2010, autoritățile vor lua măsuri pentru creșterea eficienței administrației fiscale (care a primit finanțare suplimentară în bugetul pe 2010) și combaterea economiei subterane. Aceste măsuri și monitorizarea respectării obligațiilor fiscale vor prezenta o importanță deosebită pentru a garanta o evoluție a veniturilor conformă previziunilor sau chiar mai bună.

Având în vedere amploarea ajustării realizate de Letonia în 2009 și ajustarea din bugetul pe 2010, poate fi concluzionat în mod rezonabil că efortul structural a fost restrictiv, în conformitate cu recomandările Consiliului din iulie 2009. Faptul că previziunile serviciilor Comisiei nu arată o îmbunătățire bugetară structurală în 2009 și 2010 se explică prin mai mulți factori. În primul rând, în ceea ce privește anul 2010, previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009 nu au ținut seama de bugetul pe 2010, deoarece acesta era încă la nivel de discuții în momentul publicării previziunilor. În plus și în mod mai general, dat fiind mediul economic foarte volatil din perioada 2008-2011 componenta ciclică obișnuită a deficitului, utilizând elasticitățile normale, s-ar putea să nu reflecte suficient de bine impactul crizei profunde care a lovit Letonia în 2009. În consecință, evaluarea eforturilor structurale se bazează mai degrabă pe aspecte calitative și ține cont de analiza bugetului suplimentar din iunie 2009 și a bugetului pe 2010. După ce a ajuns la 19,5% din PIB în 2008, datoria publică brută este pe o pantă rapid ascendentă, atingând 33% din PIB în 2009 și 49% din PIB în 2010, conform previziunilor de toamnă ale serviciilor Comisiei (în ipoteza că Letonia utilizează în întregime asistența financiară internațională acordată până în 2011).

Așa cum se indică și în recomandările Consiliului, în anii următori va fi necesară o ajustare importantă. În contextul programului de stabilizare din cadrul asistenței pentru balanța de plăți, autoritățile letone au prezentat în linii mari o serie de măsuri prevăzute să figureze în bugetele pe 2011 și 2012. Printre acestea se numără măsuri suplimentare pe partea veniturilor, concentrându-se asupra impozitării averilor (o reforma a impozitului pe autovehicule bazată pe considerente de mediu și sănătate și un program cuprinzător de reformă a impozitării clădirilor care să permită scutiri în funcție de venituri). În ceea ce privește cheltuielile, se așteaptă ca autoritățile letone să realizeze a revizuire generală a sistemului de prestații sociale și a celui de pensii, așa cum s-a menționat anterior. În privința pensiilor se vor revizui diversele regimuri și vârste de pensionare pentru a prezerva sustenabilitatea și adecvarea viitoare a celor trei piloni ai sistemului. Vor fi trecute în revistă toate societățile de stat și filialele acestora pe baza criteriilor din Legea letonă a administrației publice în vederea unei posibile restructurări.

Procesul de elaborare a bugetului pe 2010 a demonstrat că s-au făcut progrese în creșterea puterii și a capacităților analitice ale Ministerului Finanțelor raportat la celelalte ministere. Consolidarea cadrului bugetar ar trebui să continue și în 2010, în special prin adoptarea de măsuri legate de planificarea și monitorizarea bugetară.

Supravegherea sectorului financiar a fost îmbunătățită în mod satisfăcător prin creșterea numărului de analize de risc de credit și monitorizarea atentă a expunerii valutare a băncilor. S-au luat măsuri pentru a garanta că băncile sunt capitalizate în mod adecvat și că s-au creat provizioane suficiente pentru pierderi.

3.3. Concluzii

Pe baza informațiilor disponibile, s-ar părea că Letonia a întreprins acțiuni care asigură un progres adecvat spre corectarea deficitului excesiv în termenul stabilit de Consiliu. În special, Letonia:

- a implementat în mod riguros bugetul pe 2009, ceea ce a permis atenuarea impactului executării hotărârii privind pensiile din decembrie 2009 a Curții Constituționale. Prin urmare, continuă să se estimeze că deficitul pe 2009 va concorda în linii mari cu ținta de 10% din PIB stabilită în recomandările Consiliului și cu angajamentele luate în cadrul programului de asistență pentru balanța de plăți;

- a adoptat la 1 decembrie 2009 bugetul pe 2010, care prevede o consolidare bugetară de 500 LVL (peste 4,2% din PIB), în conformitate cu recomandările Consiliului și cu angajamentele luate în cadrul programului de asistență pentru balanța de plăți. Chiar și dacă se ia în considerare impactul executării în 2010 a hotărârii Curții Constituționale, măsurile din buget ar trebui să permită Letoniei să respecte recomandarea de a-și menține deficitul în limita de 8,5% din PIB. Deși conține anumite măsuri one-off, bugetul impune o ajustare structurală importantă, cu mult peste 2¾ pp din PIB (efortul fiscal anual mediu recomandat pentru perioada 2010-2012);

- în etapa pregătitoare a bugetului pe 2010 au apărut semne de îmbunătățire a guvernanței fiscale și s-au luat măsuri semnificative pentru consolidarea reglementării și supravegherii piețelor financiare.

Riscurile care planează asupra țintelor bugetare sunt legate de implementarea la nivel local a scăderii cheltuielilor, în special prin reducerea masei salariale în conformitate cu economiile prevăzute în pachetul de consolidare fiscală. În privința veniturilor, monitorizarea respectării obligațiilor fiscale și măsurile de combatere a economiei subterane vor prezenta o importanță deosebită pentru a garanta o evoluție a veniturilor conformă previziunilor sau chiar mai bună.

Pentru a aduce deficitul sub valoarea de 3% din PIB în 2012, în următorii ani este necesară o ajustare importantă. În contextul programului de stabilizare căruia îi este subordonată acordarea asistenței pentru balanța de plăți, autoritățile letone au prezentat în linii mari o serie de măsuri prevăzute să figureze în bugetele pe 2011 și 2012.

Având în vedere evaluarea de mai sus, Comisia este de părere că în prezent nu trebuie luate măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv pentru Letonia. Comisia va continua monitorizarea atentă a evoluțiilor bugetare din Letonia în conformitate cu tratatul și cu PSC și cu criteriile stabilite în cadrul asistenței pentru balanța de plăți, în special ținând seama de situația fragilă a finanțelor publice.

Tabel comparativ al principalelor previziuni macroeconomice și bugetare

| | 2007 |2008 |2009 |2010 |2011 | | PIB real(variație %) |Previziuni COM toamnă 2009 | 10,0 |-4,6 |-18,0 |-4,0 | 2,0 | | |Prognoze naționale |10,0 |-4,6 |-18,0 |-4,0 |n.a. | |Output gap1(% din PIB potențial) |Previziuni COM toamnă 2009 | 16,3 |9,2 |-9,1 |-10,7 | -7,0 | | |Prognoze naționale |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. | |Soldul bugetului general(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | -0,3 |-4,1 |-9,0 |-12,3 | -12,2 | | |Prognoze naționale |-0,3 |-4,1 |-10,0 |-5,4 |n.a. | |Sold primar(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | 0,1 |-3,4 |-7,6 |-9,9 | -8,3 | | |Prognoze naționale |0,1 |-3,4 |-8,6 |-3,2 |n.a. | |Sold ajustat ciclic(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | -4,8 |-6,7 |-6,4 |-9,3 | -10,2 | | |Prognoze naționale |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. | |Sold structural2(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | -4,8 |-6,7 |-7,0 |-10,2 | -10,2 | | |Prognoze naționale |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. | |Datorie publică brută(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | 9,0 |19,5 |33,2 |48,6 | 60,4 | | |Prognoze naționale |9,0 |19,5 |41,5 |n.a. |n.a. | | Surse: Ministerul leton de finanțe, a doua notificare în cadrul PDE 2009, previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009

1 Cifrele din previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009 se bazează pe o creștere potențială estimată de 4,5%, 1,6%, -1,4%, -2,3% și, respectiv, -2,1% în perioada 2007-2011.

2 Sold structural = sold ajustat ciclic, fiind excluse măsurile one-off și alte măsuri temporare.

Note referitoare la tabel:

Previziunile din toamnă ale serviciilor Comisiei pentru Letonia nu țin seama de impactul fiscal al bugetului pe 2010 deoarece acesta era încă la nivel de discuții în momentul publicării previziunilor.

Prognozele naționale referitoare la PIB-ul real au fost comunicate de autoritățile letone în ianuarie 2010; prognozele bugetare naționale pentru 2009 sunt cele din notificarea PDE din 2009; prognozele bugetare naționale pentru 2010 țin seama de impactul bugetului adoptat la 1 decembrie, dar nu și de consecințele hotărârii Curții Constituționale din 21 decembrie, menționate mai sus, privind reducerea pensiilor; mai mult, prognozele bugetare naționale pentru 2010 sunt disponibile doar la nivel de sume și, prin urmare nu sunt pe deplin comparabile cu celelalte prognoze făcute conform SEC.

Cele mai recente prognoze naționale pentru output gaps și soldurile aferente sunt cele din programul de convergență din ianuarie 2009 și nu sunt luate în considerare deoarece nu mai sunt pertinente.

Deși tabelul nu arată o îmbunătățire structurală a bugetului, deoarece previziunile serviciilor Comisiei nu țin seama de bugetul pe 2010, iar prognoze naționale noi pentru soldul structural nu există, analiza precedentă a bugetului suplimentar din iunie 2009 și a bugetului pe 2010 demonstrează că acțiunile întreprinse sunt conforme cu recomandările în această privință ale Consiliului, din iulie 2009. În plus, datorită mediului economic foarte volatil din perioada 2008-2011, componenta ciclică obișnuită a deficitului, utilizând elasticitățile normale, s-ar putea să nu reflecte suficient de bine impactul crizei.

4. UNGARIA

4.1. Procedura de deficit excesiv și recomandări

La 5 iulie 2004, Consiliul a decis că în Ungaria există deficit excesiv în conformitate cu articolul 104 alineatul (6) din TCE. În cea mai recentă recomandare a sa în temeiul articolului 104 alineatul (7) din TCE, adoptată la 7 iulie 2009, Consiliul a stabilit data limită de 7 ianuarie 2010 pentru întreprinderea unor acțiuni eficiente în acest sens.

Consiliul a recomandat Ungariei să pună capăt situației de deficit excesiv cât mai curând posibil, dar cel târziu până în 2011. În special, deficitele din 2009 și 2010 trebuie să respecte limitele de 3,9%, respectiv 3,8% din PIB, așa cum fusese prevăzut și în raportul intermediar al autorităților privind progresele înregistrate în cadrul PDE din 29 mai 2009, iar Consiliul a stabilit un termen limită pentru a întreprinde acțiuni eficiente în acest sens. Mai mult, măsurile bugetare trebuie să asigure o îmbunătățire a soldului structural de cel puțin 0,5 puncte procentuale cumulative pe anii 2010 și 2011. Recent adoptata lege a responsabilității bugetare trebuie implementată în integralitate. În cele din urmă, ponderea datoriei în PIB trebuie să se înscrie pe o traiectorie descendentă fermă, pe cât posibil înainte de 2011.

4.2. Evaluarea eficienței acțiunilor

Analiza de mai jos se bazează pe cel de-al șaselea raport intermediar privind progresele înregistrate în cadrul procedurii de deficit excesiv, înaintat de autoritățile maghiare la 24 septembrie 2009[5], precum și pe alte informații care au devenit disponibile după aceea dată, inclusiv pe informațiile privind adoptarea măsurilor suplimentare și pe informațiile bugetare publicate.

Orientarea fiscală a continuat să fie restrictivă în 2009 și 2010, deși într-o măsură mai mică în acest din urmă an. Ungaria nu avea deloc marjă de manevră pentru măsuri de stimulare bugetară și când criza a atins un prim punct culminant, la sfârșitul lunii octombrie 2008, guvernul a pierdut accesul la finanțarea de pe piață. În acest context, guvernul a primit asistență financiară pe termen mediu din partea UE sub forma unui împrumut de până la 6,5 miliarde EUR decis la 4 noiembrie 2008. Asistența financiară este condiționată de anumite politici, printre care se numără continuarea și îmbunătățirea consolidării fiscale, guvernanța fiscală și reformele structurale și este acordată în asociere cu un împrumut de 12,5 miliarde EUR furnizat în cadrul unui acord stand-by cu FMI[6]. Acestea sunt conforme cu recomandările Consiliului din cadrul procedurii de deficit excesiv.

Potrivit previziunilor serviciilor Comisiei din toamna anului 2009, deficitul pe 2009 trebuia să fie de 4,1 % din PIB (pe baza informațiilor disponibile la 22 octombrie 2009, ultima zi a perioadei la care se referă previziunile). Pe baza informațiilor referitoare la deficitul de trezorerie pe 2009 care nu include administrațiile locale (3,6% din PIB comparativ cu o estimare de 3,8% din PIB), s-ar părea că ținta de deficit de 3,9% din PIB a fost atinsă. Per global, incluzând măsurile adoptate înainte de raportul intermediar din luna mai, în 2009 au fost adoptate măsuri de consolidare ridicându-se la 1½% din PIB raportat la bugetul inițial. Impactul s-a făcut simțit în principal pe partea cheltuielilor (scăderea salariilor în sectorul public, a pensiilor și a ajutoarelor pentru locuință) și într-o măsură mai mică pe partea veniturilor (0,2% din PIB). Progresele pe cale atingerii țintei de deficit au fost sprijinite și de plata unor dividende mai mari de către societățile de stat, un control mai strict al cheltuielilor în ministere, precum și de cheltuielile nete cu dobânzile mai mici cu aproximativ 0,2% din PIB decât estimările, ceea ce a condus la economii totale de aproape 2% din PIB. Aceste evoluții au compensat scăderea drastică a veniturilor publice datorată reducerii masive a activități economice. În termeni structurali, se estimează că îmbunătățirea soldului bugetului general este de aproape 3% din PIB în 2009, ceea ce face ca ajustarea structurală cumulată începând cu 2006 să fie de 8½ % din PIB.

Parlamentul maghiar a adoptat la 30 noiembrie 2009 bugetul pentru 2010 conform cu ținta de deficit bugetar de 3,8% din PIB. Acesta se bazează pe o serie de măsuri structurale cu efect de reducere a cheltuielilor, printre care se numără o reformă a sistemului de pensii și a sistemului de asigurări sociale. În plus, bugetul pe 2010 conține transferuri mai mici de la administrația centrală către sistemul de transporturi publice pe distanță lungă și către administrațiile locale. Previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009 estimau pentru 2010 un deficit public de 4,2% din PIB. De atunci, informațiile suplimentare referitoare la restructurarea sistemului neperformant de transporturi publice și reducerea transferurilor către nivelurile inferioare ale administrației au făcut ca ținta de deficit de 3,8 % din PIB pentru 2010 să devină mai credibilă. Asupra acesteia planează însă numeroase riscuri. Veniturile, în special cele din impozitul pe profit și accize, ar putea fi mai scăzute decât se estimase, iar cheltuielile ar putea fi mai mari, în special în privința sistemului de transport pe distanțe lungi și a transferurilor către nivelurile inferioare ale administrației, deoarece măsurile din aceste domenii se sprijină în întregime pe economii structurale. Deși rezervele ridicându-se la 0,8% din PIB ar trebui să ofere o protecție suficientă, aș cum recomanda și Consiliul în 7 iulie 2009, pentru atingerea țintei s-ar putea să fie necesare și alte măsuri. În acest sens, autoritățile s-au angajat să ia măsurile necesare dacă riscurile se concretizează.

În privința soldului structural, previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009 nu au arătat nicio îmbunătățire pentru 2010. Ținând însă seama de măsurile suplimentare referitoare la sistemul neperformant de transport public făcute publice în decembrie 2009 și la rezervele majorate din bugetul final pe 2010, soldul structural pe 2010[7] s-ar putea îmbunătăți ușor. Având în vedere recomandarea Consiliului, care cere un efort bugetar cumulativ pentru perioada 2010-2011 de cel puțin 0,5% din PIB, vor fi necesare măsuri suplimentare, ținând seama în principal de reducerea cu 0,6% din PIB a impozitelor, prevăzută pentru 2011, iar aceste măsuri vor trebui să se reflecte în bugetul pe 2011.

Ungaria a făcut progrese în domeniul guvernanței bugetare, ceea ce ar trebui să faciliteze consolidarea viitoare și să reducă riscurile de întoarcere la politici nesustenabile. Din 2010 există un nou cadru bugetar. Majoritatea elementelor acestui cadru au fost luate în considerare la elaborarea bugetului pe 2010, iar nou-înființatul Consiliu bugetar și-a început activitatea. S-a pregătit o revizuire a procedurilor bugetare, care a fost publicată la 15 decembrie pe site-ul Ministerului de Finanțe. Acesta explica schimbările care au devenit necesare datorită noului cadru bugetar și identifica domeniile în care mai sunt necesare îmbunătățiri.

În privința ponderii datoriei în PIB, potrivit previziunilor serviciilor Comisiei din toamna anului 2009, aceasta ar trebui să se stabilizeze la o valoare ușor sub 80% din PIB în 2010 și să înceapă să scadă în 2011. Măsurile suplimentare descrise mai sus și neluate în considerare în previziunile din toamnă ar trebui să contribuie la o traiectorie descendentă ușor mai accentuată a ponderii. În plus, un buget pe 2011 elaborat în conformitate cu recomandările Consiliului ar accentua și mai mult această evoluție.

4.3. Concluzii

Pe baza informațiilor disponibile, s-ar părea că Ungaria a întreprins acțiuni care asigură un progres adecvat spre corectarea deficitului excesiv în termenul stabilit de Consiliu. În special, Ungaria:

- a întreprins acțiuni eficiente raportat la ținta de deficit public de 3,9% din PIB pentru 2009 prin adoptarea măsuri de consolidare bugetară în valoare de 1½% din PIB raportat la bugetul inițial și printr-un control mai strict al cheltuielilor la ministere, ceea ce a compensat scăderea veniturilor;

- la 30 noiembrie 2009 a adoptat bugetul general pe 2010 în concordanță cu ținta de deficit public de 3,8% din PIB și a inclus măsuri structurale de sprijinire a atingerii acestei ținte în special în domeniul sistemului de pensii și a sistemului de asigurări sociale;

- a susținut marea majoritate a măsurilor cu efect de reducere a cheltuielilor prin legi corespunzătoare care au fost adoptate în 2009 sau în cadrul legilor care însoțeau bugetul pe 2010 și a prevăzut în bugetul său pe 2010 un nivel adecvat de rezerve.

- a început implementarea noului său cadru bugetar în contextul pregătirii bugetului pe 2010 și a început lucrările în vederea continuării îmbunătățirii procedurilor de planificare și control bugetar pentru ameliorarea cadrului bugetar pe termen mediu.

Asupra țintei de deficit pe 2010 planează însă riscuri importante, atât în privința veniturilor, cât și a cheltuielilor. În acest context și ținând seama de reducerile deja convenite a impozitelor în 2011, care nu vor fi compensate, ajustarea structurală cumulativă de 0,5% din PIB, necesară pentru a aduce deficitul sub 3% din PIB în 2011, nu este încă asigurată.

Având în vedere evaluarea de mai sus, Comisia este de părere că în prezent nu trebuie luate măsuri suplimentare în cadrul procedurii de deficit excesiv pentru Ungaria. Comisia va continua să monitorizeze atent evoluțiile bugetare din Ungaria în conformitate cu tratatul și cu PSC, în special ținând seama de situația fragilă a finanțelor publice.

Tabel comparativ al principalelor previziuni macroeconomice și bugetare

| | 2007 |2008 |2009 |2010 |2011 | | PIB real(variație %) |Previziuni COM toamnă 2009 | 1,0 |0,6 |-6,5 |-0,5 |3,1 | | |Prognoze naționale |1,0 |0,6 |-6,7 |-0,9 |n.a. | |Output gap1(% din PIB potențial) |Previziuni COM toamnă 2009 | 3,1 |2,9 |-4,0 |-4,7 |-2,0 | | |Prognoze naționale |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. | |Soldul bugetului general(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | -5,0 |-3,8 |-4,1 |-4,2 |-3,9 | | |Prognoze naționale |-5,0 |-3,8 |-3,9 |-3,8 |n.a. | |Sold primar(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | -0,9 |0,4 |0,2 |-0,1 |-0,2 | | |Prognoze naționale |-0,9 |0,4 |0,5 |0,7 |1,3 | |Sold ajustat ciclic2(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | -6,4 |-5,1 |-2,2 |-2,1 |-3,0 | | |Prognoze naționale |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. | |Sold structural3(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | -5,5 |-4,8 |-2,1 |-2,1 |-3,0 | | |Prognoze naționale |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. |n.a. | |Datorie publică brută(% din PIB) |Previziuni COM toamnă 2009 | 65,9 |72,9 |79,1 |79,8 |79,1 | | |Prognoze naționale |65,9 |72,9 |78,8 |79,2 |n.a. | | Surse: Ministerul de Finanțe al Ungariei, a doua notificare în cadrul PDE 2009, aș șaselea raport intermediar din septembrie 2009, previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009.

1 Cifrele din previziunile serviciilor Comisiei din toamna anului 2009 se bazează pe o creștere potențială estimată de 1,4%, 0,8%, 0,3%, 0,2% și, respectiv, 0,3% în perioada 2007-2011.

2 În plus, datorită mediului economic foarte volatil din perioada 2008-2011, componenta ciclică obișnuită a deficitului, utilizând elasticitățile normale, s-ar putea să nu reflecte suficient de bine impactul crizei.

3 Sold structural = sold ajustat ciclic, fiind excluse măsurile one-off și alte măsuri temporare.

[1] JO L 209, 2.8.1997, p. 6.

[2] „Specificații privind punerea în aplicare a Pactului de stabilitate și creștere și orientări referitoare la forma și conținutul programelor de stabilitate și de convergență”, aprobate de Consiliul ECOFIN la 10 noiembrie 2009 și disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/economy_finance/sgp/deficit/legal_texts/index_en.htm

[3] Pachetul de asistență internațională însumând 7,5 miliarde EUR cuprinde contribuții de la FMI în valoare de 1,7 miliarde EUR, de la țările nordice în valoare de 1,9 miliarde EUR, un împrumut de la Banca Mondială în valoare de 0,4 miliarde EUR și alte tranșe de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Republica Cehă și Polonia ridicându-se la 0,4 miliarde EUR.

[4] Calcularea soldului structural este asociată cu incertitudini majore, în special în cazul noilor state membre.

[5] Raportul a fost înregistrat ca document al Consiliului Uniunii Europene cu numărul 14226/09 (ECOFIN 616, UEM 233), Bruxelles, 8 octombrie 2009.

[6] Pachetul de asistență internațională în valoare totală de 20 de miliarde EUR a fost completat ulterior cu un împrumut de la Banca Mondială în valoare de 1 miliard de EUR.

[7] Calcularea soldului structural este asociată cu incertitudini majore în special în cazul noilor state membre.

Top