This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 52009PC0171
Amended proposal for a Decision of the European Parliament and of the Council amending the Interinstitutional Agreement of 17 May 2006 on budgetary discipline and sound financial management as regards the multiannual financial framework
Propunere modificată de decizie a Parlamentului european Și a Consiliului de modificare a Acordului interinstituțional din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară în ceea ce privește cadrul financiar multianual
Propunere modificată de decizie a Parlamentului european Și a Consiliului de modificare a Acordului interinstituțional din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară în ceea ce privește cadrul financiar multianual
/* COM/2009/0171 final */
Propunere modificată de decizie a Parlamentului european Și a Consiliului de modificare a Acordului interinstituțional din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară în ceea ce privește cadrul financiar multianual /* COM/2009/0171 final */
[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE | Bruxelles, 8.4.2009 COM(2009)171 final COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind revizuirea cadrului financiar multianual (2007–2013) Propunere modificată de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de modificare a Acordului interinstituțional din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară în ceea ce privește cadrul financiar multianual COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind revizuirea cadrului financiar multianual ( 2007–2013) Proiecte de finanțare în domeniul energiei în contextul Planului european de redresare economică (propunere modificată) În propunerea sa din 10 decembrie 2008 privind revizuirea cadrului financiar privind „Finanțarea interconexiunilor energetice transeuropene și a proiectelor de infrastructură în bandă largă în cadrul Planului european de redresare economică”[1], Comisia a propus creșterea plafoanelor anuale prevăzute de cadrul financiar pentru creditele de angajament de la rubrica 1A, cu 3 000 de milioane EUR pentru anul 2009 și cu 2 000 de milioane EUR pentru 2010. Această creștere urma să fie compensată prin descreșterea plafoanelor anuale pentru creditele de angajament de la rubrica 2 cu 3 500 de milioane EUR pentru 2008 și cu 1 500 de milioane EUR pentru 2009, în conformitate cu punctul 23 al doilea alineat din Acordul interinstituțional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară din 17 mai 2006 (AII)[2]. În lumina primelor discuții cu autoritatea bugetară pe marginea propunerii menționate anterior, la 28 ianuarie 2009 Comisia a prezentat un pachet de propuneri în vederea stabilirii unui temei juridic pentru investițiile avute în vedere[3]. Aceste propuneri au necesitat o primă ajustare a propunerii Comisiei de modificare a cadrului financiar multianual. Suma ce reprezintă creșterea plafoanelor de la rubrica 1 A alocată proiectelor de finanțare în domeniul energiei este limitată la 3 500 de milioane EUR. Se vor aloca 1 500 de milioane EUR la rubrica 2, în vederea dezvoltării conexiunilor internet de bandă largă în zonele rurale și consolidării operațiunilor care vor fi întreprinse ca urmare a „noilor provocări” identificate în cadrul evaluării reformei intermediare din 2003 a politicii agricole comune („bilanțul de sănătate”), sumă care va fi executată de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală. În urma unor discuții ulterioare, Parlamentul European, Consiliul și Comisia au convenit la întâlnirea trilaterală din data de 2 aprilie 2009 să finanțeze acest pachet după cum urmează[4]: 1. Pachetul de măsuri, menite să ofere un stimulent suplimentar economiei și să amelioreze securitatea energetică, se ridică la valoarea de 5 000 de milioane EUR, în prețuri curente: 2. Se vor aloca 3 980 de milioane EUR pentru finanțarea proiectelor energetice prevăzute la rubrica 1 A din cadrul financiar, din care: 2 000 de milioane EUR în 2009 și 1 980 de milioane EUR în 2010; 3. În plus, se va aloca, în cadrul rubricii 2, suma de 1 020 de milioane EUR pentru dezvoltarea conexiunilor internet de bandă largă în zonele rurale și consolidarea operațiunilor care vor fi întreprinse ca urmare a „noilor provocări” identificate în contextul bilanțului de sănătate al reformei PAC. 4. Se va asigura cât mai curând posibil finanțarea sumei totale de 5 000 de milioane EUR: 5. plafonul pentru 2009 de la rubrica 1 A va fi majorat cu suma de 2 000 de milioane EUR, care va fi compensată printr-o descreștere cu aceeași sumă a plafonului pentru 2009 de la rubrica 2, în conformitate cu punctele 21 – 23 din AII; în plus, se vor adăuga 600 de milioane EUR pentru dezvoltare rurală în bugetul pe 2009, în vederea finanțării conexiunilor internet de bandă largă și consolidării operațiunilor legate de „noile provocări”; va fi revizuit cadrul multianual și, în același timp, bugetul pe 2009 va fi modificat în mod corespunzător, pe baza prezentei propuneri modificate a Comisiei și a proiectului preliminar de buget rectificativ al bugetului pe 2009; 6. finanțarea sumei rămase (2 400 de milioane EUR) va fi asigurată printr-un mecanism de compensare în etapa de conciliere din cadrul procedurii bugetare pentru 2010, prin utilizarea tuturor mijloacelor bugetare prevăzute în cadrul juridic al acestuia și, dacă este necesar, cel mai târziu în etapa de conciliere din cadrul procedurii bugetare pentru 2011: 7. Parlamentul European, Consiliul și Comisia vor examina toate sursele disponibile care pot asigura compensarea fondurilor. 8. înainte de a se examina utilizarea sumei disponibile la rubrica 2, se vor angaja 420 de milioane EUR pentru finanțarea conexiunilor internet de bandă largă și consolidarea operațiunilor care vor fi întreprinse ca urmare a „noilor provocări” identificate în cadrul bilanțului de sănătate al reformei PAC în 2010; 9. pentru compensarea sumei de 1 980 de milioane EUR vor fi utilizate marjele rămase în cadrul plafoanelor din 2009 și marjele disponibile pentru 2010 (cu respectarea punctului 13 din Acordul interinstituțional) și, dacă este cazul, vor fi utilizate toate celelalte disponibilități financiare, inclusiv marjele disponibile pentru 2011. Mecanismul de compensare nu va aduce atingere pachetelor financiare prevăzute de programele convenite prin codecizie și de procedura bugetară anuală. 10. nu se va depăși plafonul global prevăzut în cadrul financiar 2007 – 2013. Prezenta propunere modificată are drept obiectiv revizuirea cadrului financiar 2007 – 2013, prevăzută drept o parte din prima etapă a acordului de finanțare dintre cele trei instituții, menționat anterior. Marja actuală de la rubrica 2 pentru anul 2009 se ridică la 3 517 de milioane EUR. Ținând seama de faptul că suma de 600 de milioane EUR propusă a fi utilizată în cadrul rubricii 2 pentru infrastructura de bandă largă și „noile provocări” legate de bilanțul de sănătate al reformei PAC, precum și de faptul că se are în vedere o reducere a plafonului de 2 000 de milioane EUR, marja rămasă disponibilă în cadrul plafonului pentru rubrica 2 în 2009 depășește 900 de milioane EUR. Suma este considerată suficientă pentru finanțarea unor evenimente neprevăzute din sectorul agricol. În orice caz, Comisia se angajează să ia toate măsurile care se impun pentru a asigura că sunt respectate deciziile luate privind cheltuielile PAC și finanțarea acestora, inclusiv acordul privind bilanțul „stării de sănătate”. În ceea ce privește creditele de plată, punctul 23 al patrulea alineat din AII prevede că orice revizuire trebuie să mențină o relație echilibrată între angajamente și plăți. Plafoanele anuale privind creditele de plată trebuie modificate pe baza configurației plăților prevăzute pentru angajamentele suplimentare de la rubrica 1 A, precum și pe baza reducerii plăților corespunzătoare reducerii creditelor de angajament de la rubrica 2 în 2009 (2 000 de milioane EUR). Nu se prevede nicio creștere a plafoanelor în ceea ce privește suma de 1 020 de milioane EUR prevăzută pentru dezvoltarea conexiunilor internet de bandă largă în zonele rurale și consolidarea operațiunilor care vor fi întreprinse ca urmare a „noilor provocări” rezultate din bilanțul de sănătate al reformei PAC. Tabelul de mai jos sintetizează propunerile de modificare a plafoanelor aferente creditelor de angajament și de plată din cadrul financiar. Sumele sunt exprimate în prețuri curente: [pic] În ansamblu, revizuirea trebuie să fie neutră în ceea ce privește plafoanele globale pentru creditele de angajament și de plată, exprimate în prețuri curente. Pe baza modificărilor menționate anterior a fost alcătuit tabelul cadrului financiar exprimat în prețuri curente, care incorporează adaptarea tehnică a cadrului financiar 2010 pentru a se ține seama de evoluțiile VNB, în conformitate cu punctul 16 din AII[5]. Decizia oficială asupra revizuirii cadrului financiar trebuie să facă trimitere la tabelul de bază aprobat în AII, care este exprimat în prețuri constante la nivelul anului 2004. Prin urmare, sumele exprimate în prețuri curente trebuie transformate în prețuri la nivelul anului 2004 cu ajutorul unei deflator fix de 2% pe an, în conformitate cu punctul 16 din AII. [pic] Propunere modificată de DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI de modificare a Acordului interinstituțional din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară în ceea ce privește cadrul financiar multianual PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Acordul interinstituțional dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară[6], în special punctul 21, punctul 22 primul și al doilea paragraf și punctul 23, având în vedere propunerea Comisiei[7], întrucât: (1) La întâlnirea trilaterală din 2 aprilie 2009, Parlamentul European, Consiliul și Comisia au convenit cu privire la finanțarea, în cadrul Planului european de redresare economică pentru modernizarea infrastructurilor și solidaritate energetică, a proiectelor în domeniul energiei și conexiunilor internet de bandă largă, precum și cu privire la consolidarea operațiunilor care vor fi întreprinse ca urmare a „noilor provocări” identificate în contextul evaluării reformei intermediare din 2003 a politicii agricole comune („bilanțul de sănătate”)[8]. Într-o primă etapă, finanțarea necesită revizuirea cadrului financiar multianual 2007 – 2013, în conformitate cu punctele 21, 22 și 23 din Acordul interinstituțional, astfel încât să se majoreze plafonul aferent anului 2009 pentru creditele de angajament de la subrubrica 1 A cu suma de 2 000 de milioane EUR, exprimată în prețuri curente. (2) Creșterea plafonului pentru subrubrica 1 A va fi compensată în totalitate prin descreșterea plafonului pentru creditele de angajament de la rubrica 2 pentru anul 2009 cu suma de 2 000 de milioane EUR. (3) Pentru menținerea unei relații echilibrate între angajamente și plăți, vor fi ajustate plafoanele anuale aferente creditelor de plată. Ajustarea va fi neutră. (4) Prin urmare, ar trebui modificată în consecință anexa I la Acordul interinstituțional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară[9], DECID: Articol unic Anexa I la Acordul interinstituțional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară se înlocuiește cu anexa la prezenta decizie. Adoptată la Bruxelles, […]. Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu Președintele Președintele ANEXĂ [pic] [1] COM (2008) 859 final/2. [2] JO C 139, 14.6.2006, p. 1. [3] Comunicare către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, „Investiția de azi în Europa de mâine”, COM(2009) 36 final. Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unui program de ajutor pentru redresare economică prin acordarea de asistență financiară comunitară pentru proiecte din domeniul energiei: COM(2009) 35 final. Propunere de regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) 1698/2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), precum și propunerea de decizie a Consiliului de modificare a Deciziei 2006/493/CE de stabilire a valorii sprijinului comunitar pentru dezvoltarea rurală pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2013, a defalcării anuale a acestuia, precum și a sumei minime care trebuie alocată regiunilor eligibile pentru obiectivul „convergență”: COM (2009) 38 final. [4] Acordul este redactat sub forma unei declarații anexate Acordului interinstituțional privind disciplina bugetară și buna gestiune financiară. Proiectele eligibile pentru sprijin comunitar sunt prevăzute de actele legislative în materie. [5] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind adaptarea tehnică a cadrului financiar pentru 2010 pentru a se ține seama de evoluțiile VNB, COM(2009) 148 final din 1.4.2009. [6] JO C 139, 14.6.2006, p. 1. [7] COM(2008) 859 final/2, astfel cum a fost modificată prin COM(2009)…final. [8] COM(2008) 800. [9] În acest scop, cifrele care rezultă din acordul menționat anterior sunt convertite la prețurile din 2004.