Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52008PC0163

Aviz al Comisiei in conformitate cu articolul 251 alineatul (2) paragraful al treilea litera (c) din Tratatul CE, privind amendamentele Parlamentului European la poziţia comună a Consiliului referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa de modificare a propunerii Comisiei in conformitate cu articolul 250 alineatul (2) din Tratatul CE

/* COM/2008/0163 final - COD 2005/0183 */

52008PC0163

Aviz al Comisiei in conformitate cu articolul 251 alineatul (2) paragraful al treilea litera (c) din Tratatul CE, privind amendamentele Parlamentului European la poziţia comună a Consiliului referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa de modificare a propunerii Comisiei in conformitate cu articolul 250 alineatul (2) din Tratatul CE /* COM/2008/0163 final - COD 2005/0183 */


[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 1.4.2008

COM(2008) 163 final

2005/0183 (COD)

AVIZ AL COMISIEI în conformitate cu articolul 251 alineatul (2) paragraful al treilea litera (c) din Tratatul CE, privind amendamentele Parlamentului European la poziția comună a Consiliului referitoare la propunerea de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa

DE MODIFICARE A PROPUNERII COMISIEI în conformitate cu articolul 250 alineatul (2) din Tratatul CE

2005/0183 (COD)

AVIZ AL COMISIEIîn conformitate cu articolul 251 alineatul (2) paragraful al treilea litera (c) din Tratatul CE, privind amendamentele Parlamentului European la poziția comună a Consiliului referitoare la propunerea de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa

1. Context

Procedura

- La 21 septembrie 2005, Comisia a prezentat o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului[1] privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa, în vederea adoptării prin procedura de codecizie prevăzută la articolul 251 din Tratatul CE.

- Comitetul Economic și Social European și-a dat avizul la 17 mai 2006.

- Parlamentul European a adoptat o poziție în primă lectură la 26 septembrie 2006.

- Consiliul a adoptat poziția comună la 25 iunie 2007.

- Parlamentul European a adoptat o poziție în a doua lectură la 11 decembrie 2007.

This is an empty Line.

2. OBIECTIVUL PROPUNERII COMISIEI

Poluarea atmosferică are efecte foarte nocive asupra sănătății. Potrivit celor mai recente dovezi științifice și sanitare, prezentate în Comunicarea Comisiei referitoare la Strategia tematică privind poluarea atmosferică[2], simpla expunere la pulberile fine în suspensie PM2.5 prezente în aerul înconjurător determină reducerea cu peste 8 luni a speranței de viață statistice a unui cetățean obișnuit din UE. Prin urmare, în propunerea sa, Comisia introduce standarde specifice de mediu pentru pulberile fine în suspensie PM2.5 prezente în aerul înconjurător. Punerea în aplicare a acestora ar trebui să contribuie în mod semnificativ la atingerea obiectivului Strategiei tematice privind poluarea atmosferică, acela de a reduce numărul de ani de viață pierduți în Europa din cauza expunerii la pulberi în suspensie cu 47% în perioada cuprinsă între 2000 și 2020.

În urma inițiativei Comisiei privind „o mai bună legiferare”, propunerea Comisiei referitoare la o directivă privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa reunește dispozițiile directivei-cadru și ale celor trei directive derivate privind calitatea aerului înconjurător, precum și decizia Consiliului privind schimbul de informații, într-o directivă unică, în scopul simplificării, raționalizării și reducerii volumului legislației existente. De asemenea, propunerea revizuiește dispozițiile existente pentru a integra experiența statelor membre. În acest scop, propunerea:

1. introduce cerințe specifice de monitorizare și noi obiective de mediu pentru pulberile fine în suspensie PM2.5;

2. prevede o anumită flexibilitate în ceea ce privește punerea în aplicare permițând, în condiții specifice care urmează a fi aprobate de către Comisie, prelungirea termenelor pentru atingerea anumitor valori limită, de exemplu pentru pulberile în suspensie PM10 și dioxidul de azot;

3. le permite statelor membre să își concentreze eforturile permițând deducerea contribuțiilor naturale atunci când se evaluează respectarea valorilor limită.

3. OBSERV Ț IILE COMISIEI

3.1. Generalită ți

În cadrul sesiunii plenare din 11 decembrie 2007, Parlamentul European a adoptat un pachet de compromis cuprinzând 26 de amendamente, care fusese convenit cu Consiliul în vederea unui acord după a doua lectură.

Comisia acceptă toate amendamentele. Adoptarea pachetului de compromis a fost facilitată de adoptarea de către Comisie a unei declarații privind măsurile comunitare necesare pentru reducerea emisiilor la sursă (a se vedea anexa).

3.2. Propunere modificată

În temeiul articolului 250 alineatul (2) din Tratatul CE, Comisia își modifică propunerea în conformitate cu cele menționate anterior.

ANEXĂ

Declarația Comisiei care însoțește adoptarea noii directive privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa

Comisia ia notă de textul adoptat de Consiliu și de Parlamentul European pentru directiva privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa. În special, Comisia remarcă importanța atribuită de Parlamentul European și de statele membre, în articolul 22 alineatul (4) și în considerentul 16 ale directivei, acțiunilor comunitare pentru reducerea la sursă a emisiilor ce poluează atmosfera.

Comisia recunoaște nevoia de a reduce emisiile de poluanți atmosferici nocivi pentru a se înregistra progrese semnificative în sensul atingerii obiectivelor stabilite în Al șaselea program de acțiune pentru mediu. Comunicarea Comisiei privind o Strategie tematică cu privire la poluarea atmosferică prevede un număr important de posibile acțiuni comunitare. De la adoptarea strategiei s-au înregistrat progrese semnificative pentru aceste acțiuni și pentru altele:

- Consiliul și Parlamentul au adoptat deja noi dispoziții legislative care limitează emisiile de gaze de eşapament ale vehiculelor ușoare;

- Comisia a adoptat propunerea pentru o nouă dispoziție legislativă care va spori eficiența legislației comunitare referitoare la emisiile industriale, inclusiv cele ale instalațiilor pentru agricultura intensivă, precum și măsurile adresate surselor de emisii industriale de scară mai mică;

- Comisia adoptat propunerea pentru o nouă dispoziție legislativă care să limiteze emisiile de gaze de eșapament ale motoarelor vehiculelor grele;

- pentru 2008, Comisia prevede noi propuneri legislative care:

- ar reduce și mai mult nivelurile naționale permise ale emisiilor de principali poluanți ale statelor membre;

- ar reduce emisiile asociate realimentării cu benzină a mașinilor la stațiile de benzină;

- ar trata problema conținutului de sulf al combustibililor, inclusiv al combustibililor marini;

- de asemenea, sunt în desfășurare proiecte de fezabilitate pentru:

- îmbunătățirea proiectării ecologice și reducerea emisiilor boilerelor și ale centralelor de încălzire a apei folosite în gospodării;

- reducerea conținutului de solvenți din vopsele, lacuri și produse de refinisare a vehiculelor;

- reducerea gazelor de eșapament ale maşinilor mobile nerutiere, maximizându-se astfel avantajele utilizării combustibililor utilizați în transportul nerutier cu conținut scăzut de sulf, propusă deja de Comisie;

- de asemenea, Comisia continuă să facă presiuni pe lângă Organizația Maritimă Internațională (OMI) pentru reducerea substanțială a emisiilor ce provin de la nave și se angajează să înainteze propuneri pentru acțiuni comunitare, în cazul în care OMI nu prezintă propuneri suficient de ambițioase, după cum se prevede pentru 2008.

Cu toate acestea, Comisia este fidelă obiectivelor inițiativei „O mai bună legiferare” și nevoii ca propunerile să se bazeze pe o evaluare detaliată a impactului și a avantajelor. În această privință și în conformitate cu Tratatul de instituire a Comunității Europene, Comisia va continua să evalueze nevoia de prezentare a unor noi propuneri legislative, dar își rezervă dreptul de a decide dacă și când va fi necesar să prezinte astfel de propuneri.

[1] COM(2005) 447 final

[2] COM(2005) 446

Top