28.5.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 120/29

—

recomandă insistent crearea unui cadru de sprijin care să asigure stabilitate pe termen lung pentru deciziile în materie de investiții, prin promovarea, pe de o parte, a unor măsuri orientate spre piață, inclusiv a legislației care introduce menționarea țării pe etichetele produselor de fermă, și, pe de altă parte, a standardelor de producție ale UE (punctul 2);

—

solicită sprijin pentru sistemul indicațiilor geografice (IG) și pentru sistemele private de certificare, cu condiția ca acestea să fie însoțite de garantarea de către autoritățile publice a calității și originii produselor (punctul 16);

—

solicită formularea unei definiții comunitare clare a anumitor „mențiuni rezervate” care trimit la metode de producție tradiționale, precum „produs de fermă”, „produs tradițional”, „produs alimentar de munte” și „produs care nu conține OMG” (punctul 17);

—

solicită ca obligativitatea menționării pe etichetă a țării în care au fost obținute produsele să fie extinsă la toate produsele neprelucrate și semiprelucrate (punctul 18);

—

consideră că etichetarea privind indicațiile geografice (IG) trebuie să fie extinsă la produsele prelucrate (punctul 21);

—

susține că pe viitor nu trebuie să se acorde atenție unor noi sisteme, ci sprijinirii celor existente (punctul 24);

—

propune să se promoveze extinderea protecției prin DOP (denumire de origine protejată) și IGP (indicație geografică protejată) la nivelul OMC (punctul 27);

—

consideră necesară interzicerea explicită a utilizării de organisme modificate genetic în cadrul întregului proces de producție al produselor DOP, IGP și STG (specialitate tradițională garantată), pentru a se garanta și proteja supraviețuirea metodelor de producție tradiționale și a caracteristicilor distinctive ale produselor (punctul 28);

—

invită Comisia să aibă în vedere necesitatea unei mai mari flexibilități și a consolidării bugetului de promovare comercială (punctul 34);

—

propune revizuirea de către Comisie a certificării STG (punctul 38).

Raportor

:

Dl Milner Whiteman OBE (UK-UEN-AE), membru al Consiliului districtului Bridgenorth

1.

salută Cartea verde deoarece scopul acesteia este să dezvolte un cadru de realizare și de protecție a unei producții agricole de calitate în UE și să îmbunătățească acceptarea acesteia în rândul consumatorilor, fiind un mijloc de combatere a denaturărilor concurenței cauzate de utilizarea frauduloasă a denumirilor existente. Astfel se va asigura conservarea pe termen lung a regiunilor, a peisajelor regionale și a identității acestora, create de fermieri și de activitatea lor, ceea ce va contribui la dezvoltarea regională viitoare și va diminua riscul de depopulare rurală;

2.

recomandă insistent crearea unui cadru de sprijin care să asigure stabilitate pe termen lung pentru deciziile în materie de investiții, prin promovarea, pe de o parte, a unor măsuri orientate spre piață, inclusiv a legislației care introduce menționarea țării pe etichetele produselor de fermă, și, pe de altă parte, a standardelor de producție ale UE în domeniile siguranței alimentare, igienei, protecției mediului și tehnicilor de producție tradiționale;

3.

speră ca, prin Cartea verde, să se dea un impuls mai puternic și să fie consolidat angajamentul politicii agricole comune cu privire la producțiile de calitate. Într-adevăr, nu există nicio îndoială că, până în prezent, Regulamentele 510/06 și 509/06 privind denumirile de origine au fost prea puțin puse în aplicare, astfel încât există dubii justificate privind buna cunoaștere de către o mare parte a consumatorilor a semnificației unor sigle și expresii precum DOP, IGP, STG și agricultură ecologică. Sunt deci necesare o regândire și o resistematizare a ansamblului de inițiative promoționale și informative pentru astfel de produse, precum și conectarea activităților primului și celui de-al doilea pilon al PAC cu susținerea producției de calitate și reducerea costurilor pe care le implică procedurile de certificare și control;

4.

subliniază că tendința de uniformizare a produselor și concentrarea producției sunt factori care îi expun pe fermieri la fluctuațiile pieței globale și care pun în pericol diversitatea teritoriilor;

5.

salută recunoașterea, în Cartea verde, a calității agriculturii ca element intrinsec al tradițiilor, dezvoltării și durabilității regionale; aceste însușiri trebuie însă consolidate și protejate prin sisteme precum indicațiile geografice (IG), iar drepturile de proprietate intelectuală asupra acestora trebuie protejate împotriva prea frecventelor contrafaceri ale denumirilor, prin stabilirea unui registru pe plan internațional;

6.

consideră că este important sprijinul acordat pentru inițierea unor acțiuni precum piețele fermierilor și vânzarea directă care, prin eliminarea intermediarilor, scurtează filiera comercială: pe lângă faptul că diminuează prețurile de consum și reduc consumul de petrol și, implicit, factorii de poluare a mediului, aceste inițiative pun în valoare produsele locale de sezon, recunoscute ca tradiționale, care sunt oferite cu un plus de garanție în ceea ce privește prospețimea, autenticitatea și savoarea, fiind, totodată, mai ușor de controlat;

7.

împărtășește în special convingerea că arma cea mai eficientă a fermierilor din UE este „calitatea” și că exigențele consumatorilor au în vedere o alimentație care să combine gustul, tradiția, autenticitatea și, mai presus de orice, originea locală a alimentelor, dar și bunăstarea animalelor și protecția mediului; prin urmare, fermierii europeni au șanse reale de a-și diferenția net produsele pe piață și de a obține în schimb un supliment de preț;

8.

împărtășește opinia potrivit căreia, în perspectiva negocierilor OMC, este absolut necesar ca, pe o piață mondială din ce în ce mai deschisă, standardele europene de calitate și de securitate alimentară să poată fi comunicate și prezentate consumatorilor ca fiind o caracteristică avantajoasă a produselor europene, care, în numeroase cazuri, le diferențiază de restul produselor; invită Comisia Europeană să ia măsuri pentru ca indicațiile geografice să fie recunoscute de către partenerii comerciali ai UE;

9.

subliniază necesitatea unui cadru care să poată ține pasul cu cererile tot mai numeroase ale consumatorilor din întreaga lume și ale fermierilor din UE. Consecința acestor cereri este că fermierii au nevoie de măsuri de sprijin, cum ar fi o mai mare flexibilitate și o consolidare a bugetului de promovare comercială destinat indicațiilor geografice sau sistemelor private de certificare gestionate de fermieri, cu condiția să fie însoțite de garantarea de către autoritățile publice a calității și originii acestor produse. Aceste mecanisme trebuie să fie flexibile și să reacționeze rapid la noile cereri ale fermierilor și ale pieței;

10.

consideră că autoritățile locale și regionale au o vastă experiență și o competență demonstrată în influențarea și sprijinirea calității produselor agricole, prin acțiunile lor de gestionare a planurilor UE de dezvoltare rurală, amenajarea teritoriului și dezvoltare regională. Există multe cazuri în care autoritățile au încurajat calitatea prin sprijinirea unor sisteme de tipul IG;

11.

remarcă noua structură a PAC (sprijinul decuplat) și modul în care fermierii din UE sunt din ce în ce mai expuși condițiilor pieței globale. În consecință, există o nevoie semnificativă de recunoaștere atât a superiorității standardelor de producție și de calitate atinse de fermierii UE (în domenii precum durabilitatea, garanțiile de igienă și de sănătate ale culturilor și produselor, condițiile de siguranță și respectarea drepturilor lucrătorilor, bunăstarea animalelor și dezvoltarea teritorială a regiunilor) în raport cu standardele din țările terțe, cât și a faptului că aceste standarde ridicate vor trebui compensate și după 2013 prin plăți comunitare directe. Acest lucru este deosebit de important pentru autoritățile locale și regionale, deoarece activitățile agriculturii comunitare modelează economia, peisajul și comunitățile din toate regiunile;

12.

subliniază că ar trebui create condiții care să permită autorităților locale și regionale să contribuie la calitatea produselor și să o promoveze într-un mod cuprinzător, prin programele de dezvoltare rurală ale UE. Autoritățile locale și regionale au un rol esențial în stabilirea priorităților și în implementarea de programe cu eficiență demonstrată, pentru a obține beneficii reale pentru fermierii din UE;

13.

remarcă rezultatele pozitive ale inițiativelor de promovare a unei noi teritorializări a agriculturii, prin legăturile mai strânse stabilite între teritoriul de proveniență, consumatori și agricultură; piețele fermierilor și intervențiile din școli reprezintă exemple concrete prin care cetățenii și, mai ales, copiii se familiarizează cu produsele agricole, cu metodele de producție a acestora, cu calitățile organoleptice și cu caracterul lor sezonier; solicită Comisiei Europene să sprijine răspândirea acestor bune practici;

14.

recunoaște că activitățile autorităților locale și regionale menite să încurajeze cererea de produse agricole de calitate ar putea aduce o importantă contribuție la realizarea obiectivelor Cărții verzi, prin acțiunile de îmbunătățire a achizițiilor publice din toate domeniile, inclusiv aprovizionarea cu alimente a școlilor și spitalelor; speră așadar ca, treptat, beneficiind de sprijin sub diferite forme, acestea să capete amploare și să se generalizeze; invită Comisia să țină seama de rezultatele acestor proiecte ale autorităților regionale și locale, având în vedere anumite elemente, precum diminuarea cantității de resturi alimentare în cantine și calitatea produselor agricole;

15.

de asemenea, subliniază acțiunile întreprinse de mai multe autorități locale și regionale ale UE în țările terțe – în cadrul programelor de dezvoltare – pentru a susține metodele agricole tradiționale, respectarea ecosistemelor și a biodiversității, precum și nevoile de consum local;

16.

dorește să atragă atenția Comisiei că fermierii, consumatorii și sectorul industriei alimentare continuă să respingă sistemul și sigla UE (acest lucru a fost recent subliniat la conferința despre standarde a Comisiei din luna februarie 2007). O mai bună acceptare din partea consumatorilor se poate realiza prin menționarea clară pe etichetă a originii și a calității specifice a produsului. În plus, nu se ține cont de timpul consumat pentru a crea o siglă, de costul inspecțiilor care să constate conformarea fermierilor și de cel al obținerii oricărei forme de acceptare din partea consumatorilor. De asemenea, piața și fermierii și-au elaborat propriile mecanisme de realizare a acestor obiective și, prin urmare, pentru a crea mai multă valoare adăugată și a stimula acceptarea, Comitetul solicită sprijin pentru sistemul indicațiilor geografice (IG) și pentru sistemele private de certificare, cu condiția ca acestea să fie însoțite de garantarea de către autoritățile publice a calității și originii produselor, într-un context de informare clară a consumatorului și fără generarea unor poveri administrative sau financiare suplimentare;

17.

recomandă insistent simplificarea în domeniul standardelor de comercializare, dar subliniază necesitatea de a stabili o relație mai strânsă între nevoile de producție și produsul obținut, printr-o clarificare terminologică, o aplicare juridică și o informare corectă a consumatorilor cu ajutorul etichetei. Consideră necesar să se înlăture barierele nejustificate, precum și abaterile cantitative în ceea ce privește noțiunea de calitate alimentară; de aceea, salută propunerea recentă a Comisiei Europene de abrogare a standardelor de formă și dimensiune ale diverselor tipuri de fructe și legume. Cu toate acestea, este necesar să fie menținute măsuri stricte, astfel încât să se realizeze protecția fermierilor și a consumatorilor și să se câștige încredea acestora. Acest lucru este foarte important, mai ales în cazul alimentelor care conțin OMG (organisme modificate genetic). Aceste măsuri nu trebuie însă să dubleze protecția oferită de alte dispoziții legale prin care se evită înșelarea consumatorilor. În acest scop, ar fi utilă formularea unor definiții clare ale nevoilor de producție sau stabilirea caracteristicilor de utilizare a unor termeni, cum sunt „în aer liber” și „nivel scăzut de emisii de dioxid de carbon”. Ar putea fi util să se definească atât înțelesul produselor generice, cât și cerințele minime de comercializare. De asemenea, ar putea fi utilă formularea unei definiții comunitare clare a anumitor „mențiuni rezervate” care trimit la metode de producție tradiționale, precum „produs de fermă”, „produs tradițional”, „produs alimentar de munte” și „produs care nu conține OMG”. Aceste mențiuni ar putea figura facultativ pe etichete, în condițiile unui nivel adecvat de autocontrol care să poată fi verificat în permanență;

18.

subliniază că se acumulează probe atestând că în interiorul UE consumatorii solicită să știe în ce țară sunt produse alimentele lor. Sunt tot mai multe exemple care arată că, în acest domeniu, consumatorii sunt induși în eroare. Prin urmare, Comitetul solicită ca obligativitatea menționării pe etichetă a țării în care au fost obținute produsele să fie extinsă la toate produsele neprelucrate și semiprelucrate și la ingredientele de bază ale produselor finite, cum sunt șunca și brânza;

19.

propune armonizarea TVA-ului pe produsele agricole în statele membre, întrucât concurența echitabilă între producătorii agricoli asigură o calitate mai bună a produselor;

20.

subliniază necesitatea de a obține încrederea generală a consumatorilor în sistemul IG al UE. Consumatorii au în mod incontestabil nevoie de o mai bună informare cu privire la natura sistemelor, la drepturile de proprietate respectate pe plan internațional și la modul în care acestea sunt intrinsec legate de comunitățile regionale. Prin urmare, este esențial să se organizeze campanii promoționale care să informeze consumatorii în acest sens, care să dispună de un buget specific. În cadrul Uniunii Europene, statele membre vor lua oficial măsurile necesare pentru a pune capăt utilizării ilegale a denumirilor DOP și IGP pe teritoriul lor, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) 510/06;

21.

recomandă insistent ca încrederea consumatorilor să fie câștigată într-un mod pe deplin transparent; etichetarea IG trebuie să fie extinsă la produsele prelucrate. Este necesar ca, în produsele finite compuse din produse care fac obiectul unei IG, cea mai mică parte care poate reprezenta o caracteristică distinctă să fie garantată și ca utilizarea IG să fie autorizată de autoritatea de protecție competentă, astfel încât să se asigure viitoarea integritate a IG;

22.

în ceea ce privește etichetarea IG, consideră că este important să se fixeze criterii astfel încât să se poată decide dacă o denumire este nume generic sau dacă este posibil să fie protejată printr-o IG. Lista produselor ar putea fi extinsă la fructele de pădure și la ciupercile de pădure, precum și la produsele derivate; în plus, ar fi necesar să se asigure prezența pe această listă a produselor obținute din fructe și din fructe de pădure. De asemenea, Comisia ar trebui să țină seama de existența unor mărci certificate colective recunoscute în statele membre (calitate specifică) și să propună standarde comune pentru toate statele membre în vederea recunoașterii acestor instrumente de calitate;

23.

consideră că ar trebui să existe un nivel mai înalt de omogenitate în tipologia organismelor și procedurilor de control și certificare a produselor ecologice, astfel încât să se poată garanta siguranța alimentară și câștiga încrederea consumatorilor, prin intermediul unei noi sigle a UE pentru agricultura ecologică, care să garanteze existența acelorași criterii de producție, control și certificare la nivel comunitar, care să contribuie la rezolvarea problemelor și la promovarea unei pieței unice a produselor ecologice în UE și care ar putea juca un rol semnificativ în îmbunătățirea informării consumatorilor cu privire la existența unor standarde și controale comune și eficiente pentru alimentele ecologice în întreaga UE;

24.

susține că pe viitor nu trebuie să se acorde atenție unor noi sisteme, ci sprijinirii celor existente în domenii precum bunăstarea animalelor. Sprijinul Comisiei, prin orientări generale și credibilitate, ar fi binevenit, dar orice propunere privind crearea de sigle noi este superfluă pe o piață unde sunt recunoscute și valorizate siglele existente, cum ar fi sigla franceză „label rouge” (eticheta roșie);

25.

în schimb, consideră necesare introducerea unui sistem de sancțiuni împotriva utilizării ilegale a denumirilor protejate și desemnarea, în toate statele membre, a actorilor însărcinați cu monitorizarea îndeaproape a conformității, precum și cu propunerea de sancțiuni;

26.

evidențiază, referitor la denumirile protejate, ocazia de a introduce pentru toate statele membre obligația de a se trece din oficiu la protecția denumirilor de origine, în condițiile în care devin ținta uzurpării și imitării. De asemenea, propune diferențierea modalităților și normelor de protecție a produselor cu denumiri protejate, făcând distincție între cele care se caracterizează prin renumele câștigat la nivel internațional și printr-o vocație evidentă pentru export, ca și printr-un grad mai mare de risc de contrafacere și uzurpare, și cele care sunt distribuite cu precădere pe piețe locale, care, în consecință, sunt mai puțin expuse la o utilizare necorespunzătoare a etichetelor de origine. Pentru această categorie de produse, sugerează instituirea unei proceduri de recunoaștere simplificate, care să genereze o protecție cu caracter național sau regional. Cât privește evoluția deosebit de rapidă a tehnicilor de producție și a tehnologiilor de prelucrare din unele sectoare, consideră că trebuie prevăzută posibilitatea de a adapta, prin proceduri simplificate, caietele de sarcini privind producția;

27.

consideră că ar trebui promovată extinderea protecției prin DOP și IGP la nivelul OMC. De asemenea, ar trebui încurajată încheierea de acorduri bilaterale cu diferite țări din afara UE, în vederea recunoașterii reciproce a denumirilor agro-alimentare. Având în vedere numărul mare de noi cereri de IG din partea țărilor terțe, se propune să se ia în considerare înființarea unei agenții europene pentru calitatea producției agricole. Indiferent dacă sunt sau nu exportate, produsele ar trebui să poată beneficia de o recunoaștere comunitară. Forma de protecție internațională ar putea eventual să difere în funcție de riscul efectiv de contrafacere a produselor. Ar putea să se ia în considerare o diferențiere a gradului de aplicare a protecției pentru produsele care prezintă un risc înalt de contrafacere și care se exportă, în cazul cărora ar fi necesară o protecție internațională în cadrul OMC. Pentru produsele care prezintă un risc mai moderat de contrafacere și care sunt comercializate la nivel local, s-ar putea propune o procedură simplificată, statul membru informând autoritățile comunitare cu privire la certificarea acordată (comparabilă cu nivelul actual de protecție provizorie) și o protecție juridică europeană. De asemenea, este esențial să se garanteze că IG-urile sunt protejate în cadrul UE, statelor membre impunându-li-se obligația de a monitoriza propriile lor teritorii, astfel încât acestea să aibă obligația de a acționa din oficiu în cazul contrafacerii sau al imitării produselor înregistrate. Se propune ca în articolul 13 din Regulamentul 510/06 să se introducă o dispoziție specifică în acest sens. Protecția din oficiu ar trebui susținută de Comisie la nivel internațional, și în special în cadrul UE;

28.

consideră necesară interzicerea explicită a utilizării de organisme modificate genetic în cadrul întregului proces de producție al produselor DOP (denumire de origine protejată), IGP (indicație geografică protejată) și STG (specialitate tradițională garantată), pentru a se garanta și proteja supraviețuirea metodelor de producție tradiționale și a caracteristicilor distinctive ale produselor;

29.

recomandă ca organizațiile de producători să fie încurajate să se implice mai activ și ca piețele să preia conducerea în acest domeniu. Sistemele private bine structurate, gestionate de producători, au o capacitate de reacție mai bună decât legislația și, prin urmare, pot răspunde mai rapid cererii locale (de exemplu, sistemele din Suedia, din Regatul Unit și din Germania);

30.

apreciază că sistemele de certificare existente pentru produsele cu valoare adăugată ar satisface într-o măsură mai mare cerințele societale dacă ar furniza informații clare și fiabile referitoare la locul și metodele de cultivare și la conținutul nutritiv;

31.

apreciază că ar fi util să se definească orientări generale comune și, astfel, să se asigure o mai bună informare a consumatorilor cu privire la cerințele minimale impuse pentru calitatea de bază a alimentelor. Acestea ar trebui stabilite de comitete independente, care să beneficieze de consensul tuturor părților interesate din lanțul alimentar, indiferent de situarea lor geografică;

32.

este convins că pentru succesul sistemelor private este esențială implicarea producătorilor. La fel de importante sunt și măsurile cuprinzătoare de promovare a asociațiilor producătorilor, ceea ce garantează că standardele, controalele și costurile sunt în avantajul real al producătorilor din UE;

33.

subliniază că este necesar să se țină seama de sarcinile financiare și administrative ale micilor producători care utilizează practici agricole artizanale; în acest context, recomandă menținerea derogărilor acordate pentru producțiile respective, care, structural, nu se pot supune aplicării anumitor standarde;

34.

invită Comisia să aibă în vedere necesitatea unei mai mari flexibilități și a consolidării bugetului de promovare comercială. Este necesar să fie revizuite domeniile prioritare ale acestui buget, astfel încât să poată fi luate în considerare într-o măsură mai mare sistemele de certificare, indiferent de natura lor;

35.

apreciază că fermierii din UE s-ar putea bucura de o mai mare recunoaștere și ar putea elabora sisteme mai bune de comercializare dacă normele de acordare a ajutoarelor de stat în materie de promovare comercială a alimentelor ar fi mai flexibile și dacă sistemele publice comunitare de certificare a calității (DOP, IGP, STG, simbolul grafic al regiunilor ultraperiferice, producția ecologică) ar fi consolidate și îmbunătățite;

36.

recomandă instituirea unor facilități de microcredite pentru micii fermieri care investesc în îmbunătățirea calității produselor și în siguranța alimentară locală. În acest context, invită la o reflecție asupra posibilității canalizării resurselor consacrate în prezent măsurilor de intervenție către producătorii care adoptă moduri de producție în favoarea unei agriculturi echitabile și durabile;

37.

consideră că nu este necesar să fie promovată crearea unor noi sisteme comunitare de certificare, pentru a evita confuzia și complicațiile administrative. Totuși s-ar putea dovedi utilă formularea unor orientări generale care să garanteze obiectivitatea conținutului altor certificări (ISO, BIO etc.) pentru produse altele decât cele protejate prin DOP și IGP. În plus, ar trebui intensificată și coordonată mai bine colaborarea dintre diferitele autorități de control;

38.

propune revizuirea de către Comisie a certificării STG (specialitate tradițională garantată) și introducerea unei categorii speciale în cadrul etichetei alimentare europene, care să constituie un nou sistem de certificare a calității produselor tradiționale/locale/artizanale și care, prin reunirea unui set de parametri minimi de calitate, ar asocia alte valori, legate de zona de producție, de economia locală/regională, de gestionarea durabilă a terenurilor, de contribuția produselor la menținerea populației rurale, a turismului și a calității vieții locale etc. Sistemul de certificare ar trebui să folosească termeni precum produs tradițional, produs local, produs regional etc.;

39.

se solicită Comisiei să asigure sprijin financiar, atât în cadrul pieței unice, cât și în țări terțe, pentru campanii de informare și de publicitate care să promoveze și să explice semnificația diferitelor etichete de calitate pentru produsele de fermă europene, precum și multiplele condiții de producție și reguli cărora trebuie să li se conformeze fermierii europeni în comparație cu cei din alte țări (privind mediul, bunăstarea animală, standardele ridicate de siguranță alimentară etc.).